ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 245/2013

Asupra recursului de

față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I.

Circumstanțele cauzei

1.

Obiectul

acțiunii

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, reclamantul R.I. în contradictoriu cu pârâtul M.A.I. a

solicitat obligarea pârâtului să-i răspundă la petiția transmisă la data de 6

decembrie 2010, în termen de 30 de zile, conform art. 1 alin. (5) și art. 51 alin.

(4) din Constituția României.

În motivare, reclamantul

a arătat că a adresat o petiție autorității pârâte, la data de 6 decembrie

2010, fără însă să primească vreun răspuns, până la data chemării în judecată.

A susținut

reclamantul că potrivit art. 51 alin. (4) din Constituția României precum și a art.

2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004 și art. 8 din O.U.G. nr. 27/2002 autoritățile

publice au obligația să comunice un răspuns la cererile adresate de

petiționari, iar în raport de aceste prevederi legale apreciază că autoritatea

pârâtă a dat dovadă de rea credință și lipsă de respect față de el în calitate

de petent.

Prin întâmpinarea

depusă la dosar, pârâtul a arătat că petiția reclamantului a fost înregistrată

sub nr. 19173/ SRP din 9 decembrie 2010 și în conținutul cererii a sesizat

diferite aspecte privind autoritățile publice locale ale orașului Cisnădie

județul Sibiu, petiția fiind transmisă spre soluționare Instituției

Prefectului Județului Sibiu, conform O.G. nr. 27/2002, art. 6 alin. (2).

De asemenea, pârâtul

a arătat că în cadrul I.P.J. Sibiu, C.C.P. a dispus clasarea petiției în

temeiul art. 10 alin. (2) din O.G. nr. 27/2002 pe motiv că au primit asemenea

sesizări și anterior prin cererile înregistrate sub nr. 573/2009, 581/2009,

2050/2009, 2014/2010, 10.258/2010 și 11.034/2010.

de apel

Prin sentința nr. 6807

din 16 noiembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII a contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul R.I. și a

constatat refuzul pârâtului de a răspunde cererii acestuia.

Totodată, a obligat

pârâtul să răspundă și să comunice un răspuns reclamantului la cererea nr. 19173/

SPR din 09 decembrie 2010.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut următoarele considerente:

Împrejurarea că

autoritatea pârâtă nu a transmis niciodată un răspuns reclamantului la petiția

înregistrată, pentru a-i comunica petiționarului cursul urmat de cererea

adresată, reprezintă un refuz nejustificat de a soluționa cererea primită de

minister, în raport cu prevederile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004,

având în vedere că dreptul reclamantului de a primi un răspuns la cerere în

termen de 30 de zile, este ocrotit prin Legea nr. 554/2004 și garantat prin art.

51 alin. (4) din Constituția României.

Susținerea pârâtului

că nu ar avea calitate procesuală în raport de solicitarea reclamantului de a

se constata refuzul nejustificat de soluționare a cererii sale nu poate fi

reținută, întrucât nu este relevant aspectul că autoritatea publică nu ar avea

competențe legale să soluționeze pe fond petiția reclamantului ci aspectul că a

primit o cerere în raport de care avea obligația să răspundă petentului în

sensul că problemele sesizate nu intră în sfera sa de competență și de asemenea

să-i comunice unde a fost transmisă petiția acestuia, cu indicarea numărului și

datei borderoului de trimitere pentru a da posibilitatea reclamantului să poată

acționa în justiție acea autoritate publică care a blocat cursul soluționării

cererii.

de pârât

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs pârâtul M.A.I., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Recurentul a susținut

că art. 6

1

din O.G. nr. 27/2002 reglementează procedura de urmat în

cazul petițiilor greșit îndreptate, aceste prevederi instituind și obligația

autorității sesizate de a răspunde petentului.

În cazul de față

însă, transmiterea petiției la I.P.J. Sibiu a avut ca temei art. 6 alin. (2)

din O.G. nr. 27/2002, situație în care nu se impunea informarea intimatului

reclamant despre acest demers.

Totodată, recurentul

a arătat că prin referatul din data de 16 decembrie 2010, Corpul de Control al

Prefectului din cadrul I.P. Sibiu a propus clasarea petiției, în conformitate

cu prevederile art. 10 alin. (2) din O.G. nr. 27/2002, reținând că aspectele

prezentate au făcut obiectul mai multor petiții, la care această instituție a

răspuns cu adresele înregistrate sub nr. 573/2009, 581/2009, 2050/2009,

2014/2010, 10258/2010/2010 și 11034/2010.

în recurs

Prin notele scrise

depuse la dosar, intimatul-reclamant a invocat excepția nulității

recursului, arătând că motivele de recurs nu au fost depuse la instanța a

cărei hotărâre se atacă, ci direct la Înalta Curte de Casație și

Justiție, contrar prevederilor art. 302 C. proc. civ.

Recurentul-pârât a

formulat punct de vedere cu privire la excepția invocată de intimatul-reclamant,

arătând că motivele de recurs au fost transmise cu respectarea prevederilor art.

302 C. proc. civ., la instanța a cărei hotărâre a fost atacată, respectiv la Curtea de Apel București

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cu prioritate

regularitatea învestirii sale, Înalta Curte constată că excepția nulității recursului

nu este fondată.

Din actele dosarului

rezultă că memoriul de recurs a fost înregistrat la Curtea de Apel București, la data de 29 decembrie 2011, conform vizei de primire de la dosar

fond, cu respectarea prevederilor art. 302 C. proc. civ.

Este de

menționat faptul că sancțiunea nulității prevăzută de dispozițiile art. 302

C. proc. civ., a devenit inoperantă în urma declarării neconstituționalității

acestor dispoziții, prin Decizia Curții Constituționale nr. 737 din 24 iulie 2008.

Mai înainte de a păși

la examinarea legalității soluției de admitere a cererii deduse judecății, prin

prisma criticilor formulate, Înalta Curte apreciază că se impune a se verifica

dacă în raport cu obiectul cererii și față de înscrisurile aflate la dosar,

subzistă condiția interesului intimatului – reclamant în promovarea

acțiunii.

Interesul constituie

una dintre condițiile de exercitare a acțiunii în justiție, necesară nu numai

în momentul declanșării procedurii judiciare prin formularea cererii de chemare

în judecată, ci pe tot parcursul derulării cauzei. Interesul trebuie să fie

legitim, personal, născut și actual.

î

n contenciosul

administrativ subiectiv, conduita culpabilă a autorității publice este

sancționată doar în măsura în care are ca efect o vătămare a reclamantului

într-un drept sau într-un interes legitim.

În cauză, recurentul-pârât

a depus la dosar, copia referatului privind propunerea de clasare a

petiției intimatului-reclamant R.I., în temeiul art. 10 alin. (2) din O.G.

nr. 27/2002, emis de către I.P. Sibiu, la data de 16 decembrie 2010.

Într-adevăr, potrivit

art. 10 din O.G. nr. 27/2002 „(1) În cazul în care un petiționar adresează

aceleiași autorități sau instituții publice mai multe petiții, sesizând aceeași

problemă, acestea se vor conexa, petentul urmând să primească un singur răspuns

care trebuie să facă referire la toate petițiile primite. (2) Dacă după

trimiterea răspunsului se primește o nouă petiție de la același petiționar ori

de la o autoritate sau instituție publică greșit sesizată, cu același conținut,

aceasta se clasează, la numărul inițial făcându-se mențiune despre faptul că

s-a răspuns”.

În aceste

condiții, având în vedere soluția

de

clasare a petiției

, Înalta Curte constată că intimatul-reclamant nu

poate reclama o vătămare într-un drept recunoscut de lege, respectiv dreptul de

petiționare, pentru a fi incidente prevederile art. 1 alin. (1) din Legea

contenciosului administrativ.

Chiar dacă i se poate

reproșa ministerului recurent că nu i-a comunicat intimatului-reclamant

cursul petiției, Înalta Curte apreciază că nu mai subzistă interesul

intimatului în susținerea cererii de chemare în judecată, având în vedere răspunsul

emis de I.P.J. Sibiu.

soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele

arătate, Înalta Curte va admite recursul și va modifica sentința atacată, în

sensul respingerii acțiunii ca lipsită de interes, în temeiul art. 312 alin. (1)

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de M.A.I. (fost M.A.I.) împotriva sentinței nr. 6807 din 16 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința

atacată în sensul că respinge acțiunea reclamantului R.I., ca lipsită de

interes.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 ianuarie 2013.