ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3286/2014

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin acțiunea formulată de reclamantul N.Ș. în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, R.A. și P.M. s-a solicitat anularea Hotărârii nr. 20 din 16 ianuarie 2012 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, constatarea lipsei oricărei legături a conținutului petiției redactate de petenții R.A. și P.M. cu prevederile art. 2 alin. (1) și art. 15 din O.G.

nr. 137/2000, articolul contestat fiind un drept la replică, necuprinzând intenții sau fapte de discriminare și să se constate punerea în discuție a unei infracțiuni care nu există-hărțuirea prin discriminare și pronunțarea pe acest fond a Hotărârii nr. 20 din 16 ianuarie 2012. 2. Hotărârea instanței de fond A. Prin sentința nr. 137 din 24 aprilie 2013 a Curții de Apel Alba-Iulia a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul N.Ș., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, R.A. și P.M. B. Motivele de fapt și de drept care au stat la baza formării convingerii instanței Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că prin Hotărârea nr. 20 din 16 ianuarie 2012 s-a stabilit că, referitor la primul capăt de cerere, faptele sesizate constituie fapte de discriminare, potrivit art. 2 alin. (1) și art. 15 din O.G.

nr. 137/2000, fiind aplicată sancțiunea avertismentului, potrivit art. 26 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, iar, referitor la al doilea capăt de cerere, faptele sesizate nu intră sub incidența O.G. nr. 137/2000, dispunându-se clasarea dosarului. În considerentele hotărârii Consiliul a reținut că excepția tardivității petiției este neîntemeiată, atât timp cât articolul din luna mai a anului 2010, în care A.R. a fost catalogat ca pervers, rătăcit mintal, component al unui grup minoritar, a fost postat și ulterior pe internet. Pe fond, s-a reținut că într-un articol din ziarul Z.S. condus de reclamat, petentul A.R. a fost catalogat pervers, rătăcit mintal, component al unui grup minoritar. Colegiul Director a apreciat că sunt întrunite condițiile art. 2 alin. (1) și art. 15 din O.G.

nr. 137/2000 prin asocierea cu categoria unei minorități față de care există anumite reticențe și prejudecăți publice în mentalul colectiv, faptă pentru care s-a aplicat reclamatului sancțiunea avertismentului. Reclamantul N.Ș. a criticat hotărârea Consiliului pe ambele aspecte, atât cu referire la modalitatea de soluționare a excepției tardivității, cât și cu privire la fondul cauzei, constând în sancționarea sa. Sub un prim aspect criticat, acela al excepției tardivității, instanța a constatat că în mod corect a fost respinsă, întrucât este nefondată. Articolul în discuție, publicat inițial în luna mai a anului 2010, a fost postat și ulterior pe internet în cadrul lucrării „Despărțiți de plural”, inclusiv în luna decembrie 2010, situație în care sesizarea a fost formulată în termenul legal prevăzut de dispozițiile art. 20 din O.G.

nr. 137/2000. Sub aspectul fondului cauzei, instanța a reținut faptul că, într-un articol din ziarul Z.S. condus de reclamat, petentul A.R. a fost catalogat în mod repetat pervers, rătăcit mintal, component al unui grup minoritar, situație în care a constatat că sunt întrunite condițiile art. 2 alin. (1) și art. 15 din O.G. nr. 137/2000 prin asocierea cu categoria unei minorități față de care există anumite reticențe și prejudecăți publice în mentalul colectiv. În articolul respectiv reclamantul a folosit, la adresa pârâtului A.R., o serie de termeni licențioși ca „un pervers nenorocit: A.R.”, „nenorocitul de pervers A.R.„ ,”nesimțitul pervers A.R.”, doctorandul pervers al Universități Massachusetts A.R.”, „perversul cu diplomă A.R.”, „rătăcitul mintal A.R.”, „de ce pătează nesimțitul imaginea prestigioasei universități americane?

(…) datorită deviațiilor comportamentale și de gândire (…) datorită aderării la un grup infracțional, demolator al culturii locale „după cum am promis vom reveni cu prezentarea personalității rătăcitului mintal A.R. (…) ce legătură are cu noțiunea și practicile caracteristice unei anumite minorități (…)„ avem dovezi pe care le vom prezenta public, inclusiv conducerii Universității americane legate de unele PREOCUPĂRI INTIME ale lui A.R.” (sublinierea autorului). Referirea repetată în cuprinsul articolului la faptul că A.R. ar fi component al unui grup minoritar, că ar prezenta deviații comportamentale, la practicile caracteristice unei anumite minorități sau la preocupările intime ale acestuia, a reținut instanța de fond că au fost de natură să justifice concluzia Consiliului în sensul că sunt întrunite condițiile art. 2 alin. (1) și art. 15 din O.G.

nr. 137/2000, prin asocierea cu categoria unei minorități față de care există anumite reticențe și prejudecăți publice în mentalul colectiv. În ceea ce privește sentința nr. 4121/2011 pronunțată de Judecătoria Petroșani, instanța de primă jurisdicție a reținut că acțiunea soluționată în dosarul menționat a avut un alt obiect, acela de obligare a pârâtului la plata unor daune morale în favoarea reclamantului R.A., cu motivarea că afirmațiile din articolul publicat de N.Ș. i-ar fi afectat reputația, imaginea și prestigiul de care se bucură. A constatat instanța de fond faptul că în cauza dedusă judecății examinarea s-a realizat dintr-o altă perspectivă, cea prevăzută de O.G. nr. 137/2000, care nu are legătură cu aspectele analizate în cadrul Dosarului nr. 7334/278/2010 al Judecătoriei Petroșani, soluție cu privire la care nu există dovada că ar fi irevocabilă.

Faptul că Hotărârea nr. 20 datând din 16 ianuarie 2012 a fost expediată reclamantului la data de 13 iulie 2012, a constatat instanța de fond că nu reprezintă un motiv de nulitate a hotărârii, întrucât nulitatea operează doar pentru vicii anterioare sau cel mult concomitente cu încheierea actului contestat. 3. Recursul formulat de N.Ș. Prin cererea de recurs formulată, recurentul a criticat hotărârea instanței de fond, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, cu cheltuieli de judecată. Astfel, recurentul a criticat soluția dată de instanță cu privire la aspectul excepției de tardivitate, arătând că în cauza dedusă judecății se face referire la un articol din luna mai, care nu a fost postat niciodată pe internet.

S-a arătat că lucrarea Despărțiri de Plural, nu are nicio legătură cu prezenta cauză, iar articolul din luna mai 2010 nu este cel din lucrarea Despărțiri de Plural. S-a subliniat faptul că articolul în cauză este un pamflet polemic, iar nimeni nu poate condamna sau administra o sancțiune cuiva pentru un pamflet. Pentru aceste considerente, recurentul a apreciat că tardivitatea este evidentă și dovedită. Pe fondul cauzei, recurentul a arătat că instanța a reținut faptul că într-un singur articol A.R. a fost catalogat în mod repetat cu calificativele menționate atunci, fără a se avea în vedere faptul că articolul în cauză reprezenta un drept la replică refuzat a fi publicat de ziarul care a mediatizat nu mai puțin de șapte articole calomniatoare și defăimătoare la adresa numelui și activității recurentului, semnate de A.R.

Recurentul a arătat că au fost reținute de instanță catalogările enumerate fără însă a se reține și explicitarea lor, având în vedere că fiecare termen a fost motivat, explicitat și arătat clar în context de ce A.R. este pervers, rătăcit mintal sau component al unui grup minoritar. S-a susținut că nici pe departe nu se fac trimiteri sau catalogări, asocieri cu categorii ale unor minorități față de care există anumite reticențe și prejudecăți publice în mentalul colectiv. A fost criticată și concluzia instanței care a apreciat că nu constituie motiv de nulitate faptul că hotărârea nu a fost comunicată în termenul de 15 zile de la adoptare, așa cum prevăd dispozițiile art. 20 alin. (7) din O.G.

nr. 137/2000. II. Decizia instanței de recurs Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu hotărârea atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, va respinge recursul ca nefondat pentru considerentele ce urmează: 1. Argumentele de fapt și de drept relevante Analizând actele și lucrările cauzei, instanța de control judiciar a reținut că prin petiția înregistrată la CNCD sub nr. 5498 din 23 septembrie 2011, petenții R.A. și P.M. au sesizat CNCD în vederea constatării unei situații discriminatorii creată de N.Ș., prin publicarea unor articole de presă ce au cuprins aprecieri cu caracter discriminatoriu la adresa petenților.

Prin Hotărârea nr. 20 din 16 ianuarie 2012 CNCD a stabilit că, pe primul capăt de cerere, faptele prezentate în petiția din 23 septembrie 2011, cu privire la petiționarul R.A., constituie fapte de discriminare și a sancționat persoana reclamată cu avertisment în conformitate cu dispozițiile art. 26 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, iar, pe al doilea capăt de cerere, respectiv publicarea unui bilet de ieșire din spital ce aparținea lui M.P. s-a constatat că faptele sesizate nu intră sub incidența O.G. nr. 137/2000. Analizând motivul de recurs ce a privit greșita soluționare a excepției de tardivitate de către instanța de fond, instanța de control judiciar a reținut că nu sunt întemeiate criticile formulate de recurent și vor fi respinse ca neîntemeiate, având în vedere faptul că articolul incriminat, ce a fost publicat la data de 6 mai 2010, a fost postat on line în arhiva ziarului Z.S.

și a fost urmat de publicarea articolului în cartea Despărțiri de Plural a lui E.E., care a fost, de asemenea, postată on line, rezultând astfel că plângerea petenților nu a fost tardivă, excepție corect soluționată de CNCD prin hotărârea atacată și de instanța de primă jurisdicție prin hotărârea ce face obiectul recursului declarat. Nici critica adusă pe fondul hotărârii atacate nu poate fi admisă de instanța de control judiciar, constatând că toate catalogările recurentului-reclamant la adresa intimatului A.R. se circumscriu dispozițiilor art. 2 din O.G. nr. 137/2000, motiv pentru care hotărârea instanței de fond va fi menținută ca temeinică și legală.

Apărările recurentului în sensul că aceste afirmații reprezintă un drept la replică și că a explicitat motivat înțelesul termenului pentru fiecare catalogare nu pot fi primite de instanța de control judiciar, având în vedere faptul că nu poate fi justificată încălcarea unei dispoziții legale, iar aceste explicații nu sunt de natură a determina exonerarea recurentului de la sancțiunea aplicată. Înalta Curte reține că afirmațiile ce au condus la aplicarea sancțiunii au fost publicate în luna mai a anului 2010, în ziarul Z.S. condus de recurentul-reclamant și sunt de natură a genera ură împotriva persoanelor bolnave sau cu handicap și ură hemofobă, căci prin catalogarea lui A.R. ca fiind un „pervers, rătăcit mintal, component al unui grup minoritar”, aceasta este de natură a determina asocierea cu categoria unei minorități față de care există anumite reticențe și prejudecăți.

Pentru toate aceste considerente, recursul formulat va fi respins ca nefondat. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 304 pct. 7, 8 și 9 sau art. 304 1 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de N.Ș. împotriva sentinței nr. 137 din 24 aprilie 2013 a Curții de Apel Alba-Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 septembrie 2014.