ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3286/2014

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea

formulată de reclamantul N.Ș. în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național

pentru Combaterea Discriminării, R.A. și P.M. s-a solicitat anularea Hotărârii

nr. 20 din 16 ianuarie 2012 a Consiliului Național pentru Combaterea

Discriminării, constatarea lipsei oricărei legături a conținutului petiției

redactate de petenții R.A. și P.M. cu prevederile art. 2 alin. (1) și art. 15

din O.G. nr. 137/2000, articolul contestat fiind un drept la replică,

necuprinzând intenții sau fapte de discriminare și să se constate punerea în

discuție a unei infracțiuni care nu există-hărțuirea prin discriminare și

pronunțarea pe acest fond a Hotărârii nr. 20 din 16 ianuarie 2012.

de fond

A. Prin sentința nr. 137

din 24 aprilie 2013 a Curții de Apel Alba-Iulia a fost respinsă acțiunea formulată

de reclamantul N.Ș., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea

Discriminării, R.A. și P.M.

B. Motivele de fapt și

de drept care au stat la baza formării convingerii instanței

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța a reținut că prin Hotărârea nr. 20 din 16 ianuarie 2012 s-a stabilit

că, referitor la primul capăt de cerere, faptele sesizate constituie fapte de discriminare,

potrivit art. 2 alin. (1) și art. 15 din O.G. nr. 137/2000, fiind aplicată sancțiunea

avertismentului, potrivit art. 26 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, iar, referitor

la al doilea capăt de cerere, faptele sesizate nu intră sub incidența O.G. nr. 137/2000,

dispunându-se clasarea dosarului.

În considerentele hotărârii

Consiliul a reținut că excepția tardivității petiției este neîntemeiată, atât timp

cât articolul din luna mai a anului 2010, în care A.R. a fost catalogat ca pervers,

rătăcit mintal, component al unui grup minoritar, a fost postat și ulterior pe internet.

Pe fond, s-a reținut că

într-un articol din ziarul Z.S. condus de reclamat, petentul A.R. a fost catalogat

pervers, rătăcit mintal, component al unui grup minoritar. Colegiul Director a apreciat

că sunt întrunite condițiile art. 2 alin. (1) și art. 15 din O.G. nr. 137/2000 prin

asocierea cu categoria unei minorități față de care există anumite reticențe și

prejudecăți publice în mentalul colectiv, faptă pentru care s-a aplicat reclamatului

sancțiunea avertismentului.

Reclamantul N.Ș. a criticat

hotărârea Consiliului pe ambele aspecte, atât cu referire la modalitatea de soluționare

a excepției tardivității, cât și cu privire la fondul cauzei, constând în sancționarea

sa.

Sub un prim aspect criticat,

acela al excepției tardivității, instanța a constatat că în mod corect a fost respinsă,

întrucât este nefondată. Articolul în discuție, publicat inițial în luna mai a anului

2010, a fost postat și ulterior pe internet în cadrul lucrării „Despărțiți de plural”,

inclusiv în luna decembrie 2010, situație în care sesizarea a fost formulată în

termenul legal prevăzut de dispozițiile art. 20 din O.G. nr. 137/2000.

Sub aspectul fondului

cauzei, instanța a reținut faptul că, într-un articol din ziarul Z.S. condus de

reclamat, petentul A.R. a fost catalogat în mod repetat pervers, rătăcit mintal,

component al unui grup minoritar, situație în care a constatat că sunt întrunite

condițiile art. 2 alin. (1) și art. 15 din O.G. nr. 137/2000 prin asocierea cu categoria

unei minorități față de care există anumite reticențe și prejudecăți publice în

mentalul colectiv.

În articolul respectiv

reclamantul a folosit, la adresa pârâtului A.R., o serie de termeni licențioși ca

„un pervers nenorocit: A.R.”, „nenorocitul de pervers A.R.„ ,”nesimțitul pervers

A.R.”, doctorandul pervers al Universități Massachusetts A.R.”, „perversul cu diplomă

A.R.”, „rătăcitul mintal A.R.”, „de ce pătează nesimțitul imaginea prestigioasei

universități americane? (…) datorită deviațiilor comportamentale și de gândire

(…) datorită aderării la un grup infracțional, demolator al culturii locale „după

cum am promis vom reveni cu prezentarea personalității rătăcitului mintal A.R.

(…) ce legătură are cu noțiunea și practicile caracteristice unei anumite minorități

(…)„ avem dovezi pe care le vom prezenta public, inclusiv conducerii Universității

americane legate de unele PREOCUPĂRI INTIME ale lui A.R.” (sublinierea autorului).

Referirea repetată în

cuprinsul articolului la faptul că A.R. ar fi component al unui grup minoritar,

că ar prezenta deviații comportamentale, la practicile caracteristice unei anumite

minorități sau la preocupările intime ale acestuia, a reținut instanța de fond că

au fost de natură să justifice concluzia Consiliului în sensul că sunt întrunite

condițiile art. 2 alin. (1) și art. 15 din O.G. nr. 137/2000, prin asocierea cu

categoria unei minorități față de care există anumite reticențe și prejudecăți publice

în mentalul colectiv.

În ceea ce privește sentința

nr. 4121/2011 pronunțată de Judecătoria Petroșani, instanța de primă jurisdicție

a reținut că acțiunea soluționată în dosarul menționat a avut un alt obiect, acela

de obligare a pârâtului la plata unor daune morale în favoarea reclamantului R.A.,

cu motivarea că afirmațiile din articolul publicat de N.Ș. i-ar fi afectat reputația,

imaginea și prestigiul de care se bucură.

A constatat instanța de

fond faptul că în cauza dedusă judecății examinarea s-a realizat dintr-o altă perspectivă,

cea prevăzută de O.G. nr. 137/2000, care nu are legătură cu aspectele analizate

în cadrul Dosarului nr. 7334/278/2010 al Judecătoriei Petroșani, soluție cu privire

la care nu există dovada că ar fi irevocabilă.

Faptul că Hotărârea

nr. 20 datând din 16 ianuarie 2012 a fost expediată reclamantului la data de 13

iulie 2012, a constatat instanța de fond că nu reprezintă un motiv de nulitate a

hotărârii, întrucât nulitatea operează doar pentru vicii anterioare sau cel mult

concomitente cu încheierea actului contestat.

N.Ș.

Prin cererea de recurs

formulată, recurentul a criticat hotărârea instanței de fond, solicitând admiterea

recursului, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de

fond, cu cheltuieli de judecată.

Astfel, recurentul a criticat

soluția dată de instanță cu privire la aspectul excepției de tardivitate, arătând

că în cauza dedusă judecății se face referire la un articol din luna mai, care nu

a fost postat niciodată pe internet.

S-a arătat că lucrarea

Despărțiri de Plural, nu are nicio legătură cu prezenta cauză, iar articolul din

luna mai 2010 nu este cel din lucrarea Despărțiri de Plural. S-a subliniat faptul

că articolul în cauză este un pamflet polemic, iar nimeni nu poate condamna sau

administra o sancțiune cuiva pentru un pamflet.

Pentru aceste considerente,

recurentul a apreciat că tardivitatea este evidentă și dovedită.

Pe fondul cauzei, recurentul

a arătat că instanța a reținut faptul că într-un singur articol A.R. a fost catalogat

în mod repetat cu calificativele menționate atunci, fără a se avea în vedere faptul

că articolul în cauză reprezenta un drept la replică refuzat a fi publicat de ziarul

care a mediatizat nu mai puțin de șapte articole calomniatoare și defăimătoare la

adresa numelui și activității recurentului, semnate de A.R.

Recurentul a arătat că

au fost reținute de instanță catalogările enumerate fără însă a se reține și explicitarea

lor, având în vedere că fiecare termen a fost motivat, explicitat și arătat clar

în context de ce A.R. este pervers, rătăcit mintal sau component al unui grup minoritar.

S-a susținut că nici pe

departe nu se fac trimiteri sau catalogări, asocieri cu categorii ale unor minorități

față de care există anumite reticențe și prejudecăți publice în mentalul colectiv.

A fost criticată și concluzia

instanței care a apreciat că nu constituie motiv de nulitate faptul că hotărârea

nu a fost comunicată în termenul de 15 zile de la adoptare, așa cum prevăd dispozițiile

art. 20 alin. (7) din O.G. nr. 137/2000.

II. Decizia instanței

de recurs

Înalta Curte de Casație

și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând motivele de

recurs formulate în raport cu hotărârea atacată, materialul probator și dispozițiile

legale incidente în cauză, va respinge recursul ca nefondat pentru considerentele

ce urmează:

și de drept relevante

Analizând actele și lucrările

cauzei, instanța de control judiciar a reținut că prin petiția înregistrată la CNCD

sub nr. 5498 din 23 septembrie 2011, petenții R.A. și P.M. au sesizat CNCD în vederea

constatării unei situații discriminatorii creată de N.Ș., prin publicarea unor articole

de presă ce au cuprins aprecieri cu caracter discriminatoriu la adresa petenților.

Prin Hotărârea nr. 20

din 16 ianuarie 2012 CNCD a stabilit că, pe primul capăt de cerere, faptele prezentate

în petiția din 23 septembrie 2011, cu privire la petiționarul R.A., constituie fapte

de discriminare și a sancționat persoana reclamată cu avertisment în conformitate

cu dispozițiile art. 26 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, iar, pe al doilea capăt

de cerere, respectiv publicarea unui bilet de ieșire din spital ce aparținea lui

M.P. s-a constatat că faptele sesizate nu intră sub incidența O.G. nr. 137/2000.

Analizând motivul de recurs

ce a privit greșita soluționare a excepției de tardivitate de către instanța de

fond, instanța de control judiciar a reținut că nu sunt întemeiate criticile formulate

de recurent și vor fi respinse ca neîntemeiate, având în vedere faptul că articolul

incriminat, ce a fost publicat la data de 6 mai 2010, a fost postat on line în arhiva

ziarului Z.S. și a fost urmat de publicarea articolului în cartea Despărțiri de

Plural a lui E.E., care a fost, de asemenea, postată on line, rezultând astfel că

plângerea petenților nu a fost tardivă, excepție corect soluționată de CNCD prin

hotărârea atacată și de instanța de primă jurisdicție prin hotărârea ce face obiectul

recursului declarat.

Nici critica adusă pe

fondul hotărârii atacate nu poate fi admisă de instanța de control judiciar, constatând

că toate catalogările recurentului-reclamant la adresa intimatului A.R. se circumscriu

dispozițiilor art. 2 din O.G. nr. 137/2000, motiv pentru care hotărârea instanței

de fond va fi menținută ca temeinică și legală.

Apărările recurentului

în sensul că aceste afirmații reprezintă un drept la replică și că a explicitat

motivat înțelesul termenului pentru fiecare catalogare nu pot fi primite de instanța

de control judiciar, având în vedere faptul că nu poate fi justificată încălcarea

unei dispoziții legale, iar aceste explicații nu sunt de natură a determina exonerarea

recurentului de la sancțiunea aplicată.

Înalta Curte reține că

afirmațiile ce au condus la aplicarea sancțiunii au fost publicate în luna mai a

anului 2010, în ziarul Z.S. condus de recurentul-reclamant și sunt de natură a genera

ură împotriva persoanelor bolnave sau cu handicap și ură hemofobă, căci prin catalogarea

lui A.R. ca fiind un „pervers, rătăcit mintal, component al unui grup minoritar”,

aceasta este de natură a determina asocierea cu categoria unei minorități față de

care există anumite reticențe și prejudecăți.

Pentru toate aceste considerente,

recursul formulat va fi respins ca nefondat.

adoptate în recurs

Pentru

considerentele expuse,

în temeiul art. 312 alin. (1)

C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, constatând că nu există

motive de reformare a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004,

art. 304 pct. 7, 8 și 9 sau art. 304

1

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat

de N.Ș. împotriva sentinței nr. 137 din 24 aprilie 2013 a Curții de Apel Alba-Iulia,

secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 septembrie 2014.