ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 862/2015
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 862/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Deliberând asupra
recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea adresată Tribunalului Suceava,
secția comercială, de contencios administrativ și fiscal la data de 17
noiembrie 2010 înregistrată sub nr. 12751/86/2010, reclamanta SC
"S.A." S.R.L. Suceava, a solicitat obligarea pârâtei banca T. SA Cluj
- Sucursala Suceava la aplicarea dobânzii de 11,5%/an, astfel cum a fost
prevăzută la art. 3 lit. a) din contractul din 28 iunie 2007 și contractul nr.
810 din 23 mai 2007, creditelor acordate; recalcularea graficului de rambursare
a creditului conform ratei dobânzii de 11,5%/an și la plata către reclamantă a
cheltuielilor de judecată.
Tribunalul Suceava,
secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr.
1576 din 7 martie 2011, a respins excepția necompetenței materiale a Tribunalului
Suceava, ca nefondată; a admis acțiunea și, în consecință, a obligat pârâta la
aplicarea unei dobânzi de 11,3%/an creditelor acordate prin contractele din 28
iunie 2007 și din 23 mai 2007 și la emiterea unor noi grafice de rambursare
conform dobânzii de 11,5%/an.
Pentru a hotărî
astfel, tribunalul a reținut, în esență, referitor la excepția necompetenței
materiale a Tribunalului Suceava, că aceasta nu este întemeiată, având în
vedere că fondul dedus judecății în prezenta cauză constă în obligația de a face,
respectiv de a pune în aplicare clauza prevăzută la art. 3 lit. a) din
contractele de credit din 23 mai 2007 și din 28 iunie 2007, precum și emiterea
unui grafic de rambursare. Acest obiect al acțiunii nu este evaluabil în bani,
deoarece se dorește aplicarea unei clauze contractuale, nesolicitând
desființarea contractului sau a unor clauze.
Așadar, prima
instanță a reținut că, în speță, sunt aplicabile dispozițiile art. 2 pct. 1
lit. a) C. proc. civ.
Pe fondul cauzei,
tribunalul a reținut că, prin Sentința civilă nr. 4390 din 3 noiembrie 2009 a
Judecătoriei Suceava, s-a admis în parte acțiunea reclamantei SC
"S.A." SRL Suceava și s-au anulat în parte contractele de credit din
28 iunie 2007 și din 23 mai 2007, cu privire la dispozițiile art. 3 lit. a) teza
finală, referitoare la sintagma "indexabilă" care, în opinia
instanței, contravine dispozițiilor imperative ale art. 14 lit. a) din Legea
nr. 190/1999, fiind lovite de nulitate.
În considerarea
acestei hotărâri irevocabile, tribunalul a constatat că cererea de aplicare a
unei dobânzi de 11,5% creditelor acordate reclamantei este întemeiată.
Împotriva acestei
sentințe, în termen legal, pârâta banca T. SA - sucursala Suceava a declarat
apel, iar prin Decizia civilă nr. 74 din 30 septembrie 2011, pronunțată de
Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și
fiscal, s-a respins apelul, ca nefondat.
Pentru a hotărî
astfel, instanța de control judiciar a reținut, în principal, că prin
eliminarea textului "indexabilă" judecătorul a urmărit menținerea
clauzei contractuale care prevedea rata dobânzii de 11,5% dat fiind faptul că
prin aceeași sentință nr. 4390/2009 s-a dispus restituirea către reclamantă a
sumei de 14.245,09 lei cu titlu de plată nedatorată, rezultată în opinia
instanței, prin aplicarea în mod abuziv a unei rate de 17%.
Împotriva Deciziei
nr. 74 din 30 septembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția
comercială, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs banca T.
SA - Sucursala Suceava, iar prin Decizia nr. 2157 din 26 aprilie 2012, Înalta
Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a admis recursul formulat
de pârâta banca T. SA - sucursala Suceava, a casat decizia recurată și a trimis
cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Pentru a hotărî
astfel, instanța de recurs a reținut că prin respingerea apelului declarat
împotriva Sentinței nr. 1576 din 7 martie 2011, instanța nu a avut rol activ în
vederea pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.
Astfel, prin Sentința
nr. 1576 din 7 martie 2011 pârâta banca T. SA - sucursala Suceava a fost
obligată la aplicarea unei dobânzi de 11,3% creditelor din 28 iunie 2007 și din
23 mai 2007 și la emiterea unor noi grafice de rambursare conform dobânzii de
11,5%/an.
S-a mai reținut că,
deși prin Sentința civilă nr. 4390 din 3 noiembrie 2009 s-a înlăturat doar
termenul "indexabilă", prin decizia atacată care a menținut Sentința
nr. 1576 din 7 martie 2011 s-a făcut trimitere la Sentința nr. 4390/2009 în
stabilirea obligației băncii de a aplica dobânda de 11,5% pe an.
Cu alte cuvinte,
instanța de apel nu a avut în vedere un aspect esențial și anume faptul că prin
Sentința civilă nr. 4390/2009 pronunțată de Judecătoria Suceava nu s-a avut în
vedere revenirea la procentul de dobândă inițial, ci doar eliminarea termenului
"indexabilă" din cuprinsul contractelor de credit.
Ca atare, instanța de
apel nu a exercitat rol activ în temeiul art. 129 alin. (5) C. proc. civ. în
sensul aflării adevărului judiciar fiind incidente în această etapă procesuală
dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
Concret, instanța de
apel nu a avut rol activ în stabilirea împrejurării de fapt în sensul de a
arăta dacă aceasta poate să intervină în vederea stabilirii procentului de
11,5%/an în situația în care prin Sentința nr. 4390/2009 a Judecătoriei Suceava
s-a avut în vedere doar eliminarea textului "indexabilă".
În rejudecare, Curtea
de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal
prin Decizia nr. 7 din 6 februarie 2013 a respins ca nefondată, excepția lipsei
de interes a pârâtei în exercitarea căii de atac a apelului și a respins ca
nefondat, apelul declarat de pârâta banca T. SA - sucursala Suceava.
În argumentarea
acestei decizii, instanța de apel analizând prioritar excepția lipsei de
interes a apelantei în promovarea căii de atac a reținut, în esență, ca fiind
nefondată această excepție, motivat de faptul că apelanta nu a achiesat la
pretențiile intimatei.
În ceea ce privește
apelul declarat de pârâta banca T. SA - sucursala Suceava, instanța de apel a apreciat
că este nefondat reținând, în esență, că obiectul cercetării judecătorești îl
constituie două contracte de credit încheiate între părți, respectiv nr.
810/2007 pentru suma de 160.000 lei și nr. 1077/2007 pentru suma de 50.000 lei,
credite ipotecare, având perioada de rambursare de 15 ani.
În ambele contracte,
la art. 3 lit. "a" s-a prevăzut "Rata dobânzii 11,5%/an
indexabilă".
Prin Sentința nr.
4390 din 3 noiembrie 2009 a Judecătoriei Suceava menținută prin Decizia nr. 222
din 5 mai 2010 a Tribunalului Suceava, s-a constatat nulitatea tezei finale a
art. 3 din cele două contracte de credit, în sensul eliminării termenului
"indexabilă".
S-a reținut că din
actele și lucrările dosarului, rezultă că începând din luna septembrie 2008,
apelanta banca T. SA - sucursala Suceava a modificat de mai multe ori dobânda,
fără încheierea unor acte adiționale și fără acordul împrumutatei - intimata S.
Susținerea apelantei
potrivit căreia după pronunțarea Deciziei nr. 222 din 5 mai 2010, dobânda a
rămas fixă, nu a putut fi primită, întrucât aceasta a aplicat unilateral o
dobândă de 15% pe an, dobândă ce nu a fost negociată de părți, fără încheierea
vreunui act adițional și fără indicarea vreunui criteriu legal.
S-a constatat că în
urma unor solicitări ale intimatei, apelanta i-a comunicat prin adresa din 16
noiembrie 2010 rata dobânzii aferente celor două contracte de credit,
putându-se constata că aceasta a fost modificată de minim 12 ori, fără acordul
împrumutatei, fără vreo negociere, contrar art. 9 alin. (2) din Legea nr.
190/1999 cu modificările ulterioare privind creditul ipotecar pentru investiții
imobiliare care prevede "Contractul de credit ipotecar pentru investiții
imobiliare nu va putea fi modificat decât în scris de către părți, prin
încheierea de acte adiționale".
Instanța de apel a
reținut că prin modificarea unilaterală a ratei dobânzii de la 11,5% pe an, cât
au convenit inițial părțile prin art. 3 lit. a) din contractele de credit
menționate, s-au încălcat și dispozițiile imperative ale art. 969 și art. 970
C. civ., incident în cauză.
S-a apreciat că
instanța de judecată nu a fost învestită cu stabilirea vreunui procent de
dobândă, subrogându-se astfel părților litigante, ci cu constatarea faptului că
dobânda inițial stabilită de comun acord de către părți prin art. 3 lit.
"a" din fiecare contract supus analizei, a fost de 11,5% pe an, fără
posibilitatea indexării acesteia, după cum rezultă din considerentele Sentinței
nr. 4390 din 3 noiembrie 2009 a Judecătoriei Suceava (menținută prin Decizia nr.
222 din 5 mai 2010 a Tribunalului Suceava), instanța de judecată reținând
dobânda stabilită de părți ca fiind de 11,5% pe an.
Instanța de apel nu a
luat în considerare referirile apelantei la majorarea dobânzii conform clauzei
cuprinse în art. 2 din Condițiile Generale de Creditare (care nici nu au fost
semnate de apelantă) care prevede expres că "Rata anuală a dobânzii este
fluctuantă, putându-se modifica pe parcursul întregii durate de creditare în
funcție de evoluția dobânzilor de piața bancară".
Astfel, instanța de
apel a reținut că art. 12 alin. (2) din cele două contracte de credit prevede
expres: "Condițiile Generale de creditare sunt aplicabile numai în măsura
în care nu contravin prevederilor prezentului contract care se aplică cu
prioritate în raporturile contractuale".
Or, dacă cele două
contracte coroborate cu dispozitivul Sentinței nr. 4390/2009, prevăd la art. 3
lit. a) faptul că, dobânda de 11,5% pe an nu este indexabilă, rămânând astfel
fixă, rezultă că prevederea din Condițiile Generale de Creditare privind
fluctuația dobânzii nu este aplicabilă.
Totodată, din actele
aflate la dosar a rezultat că apelanta-pârâtă nici nu a dovedit cu niciun
mijloc de probă îndeplinirea condiției stipulate în art. 2 din Condițiile
Generale de Creditare referitoare la evoluția dobânzilor pe piața bancară,
astfel încât prin necircumstanțierea în niciun mod a elementelor care au
determinat-o să modifice unilateral dobânda curentă contractuală prin
neindicarea niciunui criteriu precis, individualizat care să-i dea băncii acest
drept, lăsând la libera sa apreciere majorarea dobânzii, aspect ce a fost de
natură să-l prejudicieze pe consumator, respectiv pe intimat care a fost pus în
imposibilitatea de a verifica dacă majorările efectuate au fost judicios
dispuse, dacă erau necesare și proporționale scopului urmărit.
Împotriva acestei
decizii, pârâta banca T. SA - sucursala Suceava a declarat recurs, invocând în
drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin Decizia nr. 891
din 6 martie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a
admis recursul declarat de pârâta banca T. SA - sucursala Suceava împotriva
Deciziei nr. 7 din 6 februarie 2013 a Curții de Apel Suceava, a casat decizia
recurată și a trimis cauza pre rejudecare aceleiași instanțe.
Pentru a hotărî
astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că prin Decizia nr. 2157
din 26 aprilie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a
civilă, s-a admis recursul pârâtei banca T. SA - sucursala Suceava, s-a casat
Decizia nr. 74 din 30 septembrie 2011 a Curții de Apel Suceava, secția
comercială, de contencios administrativ și fiscal și a fost trimisă cauza spre
rejudecare aceleiași instanțe.
Din considerentele
hotărârii de casare rezultă fără posibilitate de echivoc, îndrumările și recomandările
obligatorii date instanței în rejudecarea cauzei.
Astfel, prin decizia
de casare s-a reținut că instanța de apel nu a exercitat rol activ în
stabilirea împrejurării de fapt în sensul de a arăta dacă aceasta poate să
intervină în vederea stabilirii procentului de 11,5%/an în situația în care
prin Sentința nr. 4390/2009 a Judecătoriei Suceava s-a avut în vedere doar
eliminarea termenului "indexabilă".
Deși obligatorii
aceste recomandări, potrivit dispozițiilor art. 315 C. proc. civ., instanța de apel
nu s-a conformat recomandărilor date prin decizia de casare respectiv de a
analiza dacă instanța poate să intervină în vederea stabilirii procentului de
11,5%/an în situația în care prin Sentința nr. 4390/2009 a Judecătoriei Suceava
s-a avut în vedere doar eliminarea termenului "indexabilă".
Cauza a fost
reînregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava la data de 27 iulie 2014, sub
nr. 12751/86/2010**.
Prin Decizia nr. 370
din 5 decembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a
civilă, a fost respins ca nefondat apelul declarat de pârâta banca T. SA -
Sucursala Suceava, împotriva Sentinței nr. 1576 din 7 martie 2011 pronunțată de
Tribunalul Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal în
Dosarul nr. 12751/86/2010, intimată fiind reclamanta SC S.A. SRL Suceava.
A fost obligată
apelanta să plătească reclamantei-intimate suma de 500 lei cu titlu de
cheltuieli de judecată.
Pentru a decide
astfel, instanța de apel, având în vedere și dispozițiile art. 969 C. civ. și
ale art. 970 C. civ. a constatat că în speță părțile au încheiat două contracte
de creditare nr. 810/2007 pentru suma de 160.000 lei și nr. 1077/2007 pentru
suma de 50.000 lei, credite ipotecare, având o perioadă de rambursare de 15
ani.
În ambele contracte,
la art. 3 lit. a) s-a prevăzut că rata dobânzii este de 11,5% pe an,
indexabilă.
S-a reținut că prin
Sentința nr. 4390 din 3 noiembrie 2009 a Judecătoriei Suceava, irevocabilă prin
Decizia nr. 222 din 5 mai 2010 a Tribunalului Suceava s-a constatat nulitatea tezei
finale a art. 3 lit. a) din ambele contracte de creditare în sensul eliminării
termenului "indexabilă".
Nefiind anulată în
totalitate, ci doar cu privire la termenul "indexabilă", clauza de la
art. 3 lit. a) care stabilește rata dobânzii la 11,5% pe an continuă să existe
în contract și să producă efecte.
Cu toate acestea, din
actele și lucrările dosarului, dar și din susținerile apelantului făcute în
fața instanței de apel, s-a constatat că pârâta, în urma pronunțării acestei
hotărâri judecătorești, a refuzat să aplice dobânda stabilită prin contract, de
11,5% pe an, așa cum în virtutea principiului libertății de voință al părților
au negociat inițial și a aplicat în mod unilateral o dobândă fixă așa cum arată
chiar prin motivele de apel, de 15% an, până la 8 noiembrie 2011.
Or, această conduită
a pârâtei, de modificare unilaterală a dobânzii contravine principiilor
reglementate de art. 969 și art. 970 C. civ. de la 1864.
S-a apreciat că
dispozițiile art. 2 din condițiile generale puteau să producă efecte doar
coroborat cu dispozițiile art. 3 lit. a) care, anterior pronunțării Sentinței
nr. 4390/2009 a Judecătoriei Suceava și Deciziei nr. 222 din 5 mai 2010 a
Tribunalului Suceava, prevedeau posibilitatea "indexării" ratei
dobânzii.
Însă, ulterior
anulării tezei finale a art. 3 lit. a) și eliminării termenului
"indexabilă", concluzia ce se impune și care de altfel a fost
confirmată și de apelantă este că dobânda este fixă. Cum printr-un act
adițional la contractele de credit, părțile nu au stabilit un alt procent al
ratei dobânzii, rezultă că se aplică procentul stabilit inițial.
Pe de altă parte
"Condițiile Generale de Creditare" nu au fost însușite de reclamant
prin semnătură, astfel că și din acest punct de vedere problema privind
fluctuația dobânzii nu se aplică.
Prin constatarea de
către instanțe ca fiind abuzivă, contrară art. 14 lit. a) din Legea nr.
190/1999 a tezei finale a art. 3 lit. a) s-a urmărit restabilirea ordinii
juridice, încălcate de pârâtă profitând de poziția sa dominantă, prin
înlăturarea posibilității acestuia de a modifica unilateral rata dobânzii, fără
indicarea vreunui criteriu precis sau a elementelor în funcție de care poate fi
modificată dobânda.
În condițiile în
care, deși suportul contractual pentru indexarea dobânzii nu mai există, s-ar
putea aplica dispozițiile art. 2 din Condițiile Generale de Creditare, practic
s-ar nesocoti cele statuate prin hotărârile judecătorești invocate.
Prin urmare, câtă
vreme clauza cuprinsă la art. 3 lit. a) din contractul de creditare nu a fost
anulată decât cu privire la termenul "indexabilă" și nu s-a încheiat
între părți vreun act adițional care să stabilească o altă rată a dobânzii,
concluzia ce se impune este aceea că această clauză continuă să existe și să
producă efecte între părți, conform art. 969 C. civ.
În prezenta cauză
instanța de apel nu a fost chemată a stabili ea un procent de dobândă,
subrogându-se părților și încălcând astfel principiul libertății contractuale
și al acordului de voință, ci doar a constatat că, după eliminarea termenului
"indexabilă" dobânda rămâne cea stabilită de comun acord de către
părți prin negocierea inițială în procent de 11,5%.
Într-adevăr, prin
Sentința nr. 4390/2009 a Judecătoriei Suceava s-a avut în vedere doar
eliminarea termenului "indexabilă", de unde și concluzia că, fiind
anulată doar în parte, restul clauzei cuprinse la art. 3 lit. a) trebuie să
producă efecte între părți.
În termen legal,
împotriva deciziei instanței de apel, pârâta banca T. SA - sucursala Suceava a
declarat recurs, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În argumentarea
recursului, pârâta a arătat că deciziile Curții de Apel Suceava pronunțate până
în acest moment au fost atacate cu recurs la Înalta Curte de Casație și
Justiție de fiecare dată căile de atac promovate fiind admise cu dispoziția
expresă a instanței supreme pentru instanța de apel de a da dovadă de rol activ
și de a judeca cauza prin administrarea de probe din care să rezulte expres
dacă instanța poate interveni în stabilirea procentului de dobândă solicitat de
reclamantă.
Consideră că instanța
de apel în cele două rejudecări nu a dat curs dispozițiilor stipulate în
deciziile Înaltei Curți și nu a dat dovadă de rol activ prin administrarea de
probe concrete din care să rezulte dacă reclamanta este îndreptățită la
aplicarea unui procent de dobândă de 11,5% așa cum a solicitat prin cererea
inițială.
Recurenta arată că
reclamantei i-a fost aplicat un procent de dobândă de 11,5% începând cu data de
8 noiembrie 2011 în contextul reduceri dobânzilor pe piața interbancară (și nu
ca o achiesare la pretențiile reclamantei) procent de dobândă (care deși este
identic cu cel solicitat de reclamantă) nu a fost acceptat, reclamanta refuzând
constant să semneze noile grafice de rambursare cu procentul de dobândă de 11,5%.
În opinia sa,
motivarea instanței de apel, în a doua rejudecare a dosarului, este total
eronată.
Astfel, se arată că
prin Sentința nr. 4390/2009 a Judecătoriei Suceava s-a constatat nulitatea
tezei finale a art. 3 lit. a) din contractele de credit nr. 810 și nr. 1077 din
2007, ambele încheiate cu reclamanta SC S.A. SRL și implicit, prin constatarea
acestei nulități ar rezulta că rata aplicabilă a dobânzii este de 11,5%.
Contrar celor
reținute de Curtea de Apel Suceava în Decizia nr. 370/2014, consideră că prin
anularea tezei finale a art. 3 lit. a) din contractele de credit a fost
eliminat termenul de "indexabilă" dobânda urmând a rămâne fixă, la
nivelul celei înregistrate la data rămânerii irevocabile a Sentinței nr.
4390/2009 a Judecătoriei Suceava, dispoziție respectată de instituția bancară
prin nemajorarea dobânzii ulterior pronunțării sentinței în discuție. Mai mult,
s-a procedat la scăderea procentului de dobândă până la nivelul de 11,5% în
data de 8 noiembrie 2011 în contextul scăderii dobânzilor pe piață. Susține că
instanța de apel a reținut greșit împrejurarea că banca T. "a aplicat în
mod unilateral o dobândă fixă de 15%", în realitate societatea recurentă
dând curs dispozițiilor Sentinței nr. 4390/2009 prin menținerea unei dobânzi fixe
ca urmare a anularii tezei finale a art. 3 lit. a) din contractele de credit.
Consideră că
buna-credință a fost dovedită de recurentă prin respectarea întocmai a
prevederilor contractuale și a condițiilor generale de finanțare, toate
modificările făcute fiind realizate cu respectarea contractelor și accesoriilor
însușite de părți prin semnătură.
Buna-credință este
probată și prin faptul că a dat curs și celorlalte dispoziții ale Sentinței nr.
4390/2009 și a achitat reclamantei, prin compensare, toate sumele la care a
fost obligată.
Fără o verificare
prealabilă instanța de apel a arătat că "condițiile generale de creditare
nu au fost însușite de client prin semnătură, astfel că și din acest punct de
vedere problema privind fluctuația dobânzii nu se aplică".
Arată că, pentru a
elimina orice dubiu cu privire la însușirea prin semnătură a condițiilor
generale de către reclamantă, a depus prin adresă oficială în data de 3
octombrie 2012 (Dosarul nr. 12751/86/2012 al Curții de Apel Suceava) acest
document în original, fiind inadmisibil ca după depunerea acestui înscris în
original, semnat atât de reclamantă cât și de pârâtă, instanța de apel, în a
doua rejudecare să susțină că documentul nu a fost semnat de intimată.
Referitor la
aplicabilitatea Legii nr. 190/1999 privind creditul ipotecar pentru investiții
imobiliare, act normativ la care face trimitere instanța de apel în motivarea
deciziei recurate, arată că legea creditului ipotecar este o normă cu caracter
special, ce stabilește dispoziții derogatorii față de cele ale codului civil
dând posibilitatea efectuării unor investiții imobiliare în condițiile unor
insuficiente garanții și în acest sens acceptându-se cu titlu de unică excepție
în legislația noastră ipoteca pe bunuri viitoare (art. 3). Instanța de apel,
reținând aplicarea acestei legi a realizat o confuzie gravă între creditele
imobiliare pe care le-a accesat clientul prin contractele de credit nr.
810/2007 respectiv nr. 1077/2007 și creditul ipotecar pentru investiții.
Decizia nr. 370/2014
a Curții de Apel Suceava este nelegală și netemeinică având la bază o motivare
deficitară și confuză.
Intimata-reclamantă
SC S.A. SRL Suceava a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esență,
respingerea recursului.
Analizând decizia
recurată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile
formulate și temeiul de drept invocat, Înalta Curte constată că recursul nu
este fondat pentru următoarele considerente:
Se constată că între
părțile aflate în litigiu s-au încheiat contractele de credit din 28 iunie 2007
și din 23 mai 2007, clauza de la art. 3 prevăzând valoarea dobânzii de 11,5% pe
an ca fiind indexabilă.
Este de necontestat
că prin Sentința nr. 4390 din 3 noiembrie 2009 a Judecătoriei Suceava,
irevocabilă prin Decizia nr. 222 din 5 mai 2010 a Tribunalului Suceava, s-a
constatat nulitatea tezei finale a art. 3 lit. a) din ambele contracte de
creditare în sensul eliminării termenului "indexabilă".
Așa fiind, argumentat
și legal motivat, pornind de la cadrul legal instituit de dispozițiile art. 969
C. civ., în mod corect instanța de apel a reținut că, în condițiile în care
clauza cuprinsă la art. 3 lit. a) din contractul de creditare nu a fost anulată
decât cu privire la termenul "indexabilă" și nu s-a încheiat între
părți vreun act adițional care să stabilească o altă rată a dobânzii, concluzia
ce se impune este aceea că această clauză continuă să existe și să producă
efecte între părți, conform art. 969 C. civ., dobânda rămânând cea stabilită de
comun acord de către părți prin negocierea inițială în procent de 11,5% pe an.
În mod nejustificat,
recurenta pretinde că instanța a încălcat prevederile art. 970 C. civ.,
potrivit căruia convențiile trebuie executate cu bună-credință, în condițiile
în care pârâta, în urma pronunțării Sentinței nr. 4390/2009 a Judecătoriei
Suceava și a Deciziei nr. 222 din 5 mai 2010 a Tribunalului Suceava, a refuzat
să aplice dobânda stabilită prin contract, de 11,5% pe an, așa cum în virtutea
principiului libertății de voință al părților au negociat inițial și a aplicat
în mod unilateral o dobândă fixă de 15% an, până la 8 noiembrie 2011.
Contrar celor
pretinse de recurentă, în cauză au fost respectate dispozițiile art. 315 C.
proc. civ., iar criticile referitoare la împrejurarea că instanța nu ar fi dat
curs deciziilor de casare, respectiv că nu ar fi dat dovadă de rol activ prin
administrarea de probe concrete din care să rezulte dacă reclamanta este
îndreptățită la aplicarea unui procent de dobândă de 11,5%, sunt nefondate.
Se constată că prin
Decizia nr. 891 din 6 martie 2014 pronunțată Înalta Curte de Casație și
Justiție s-a reținut că, în rejudecare, instanța de apel nu s-a conformat
recomandărilor date prin Decizia de casare nr. 2157 din 26 aprilie 2012 a
Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă respectiv, instanța
de apel nu a exercitat rol activ în stabilirea împrejurării de fapt în sensul
de a arăta dacă aceasta poate să intervină în vederea stabilirii procentului de
11,5%/an în situația în care prin Sentința nr. 4390/2009 a Judecătoriei Suceava
s-a avut în vedere doar eliminarea termenului "indexabilă".
Susținerea recurentei
potrivit căreia instanța de apel a încălcat obligațiile impuse de decizia de
casare în ceea ce privește principiul rolului activ al judecătorului,
constituie numai opinia sa personală în înțelegerea acestui principiu, care nu
și-a propus să transforme pe judecător în apărătorul uneia sau alteia dintre
părți.
Este știut că rolul
activ al judecătorului, de a stărui prin toate mijloacele la stabilirea
situației de fapt este limitat asupra celor ce formează obiectul pricinii
supuse judecății, instanța neputând iniția cereri pe seama părților în litigiu,
fiind obligată să judece acțiunea cu care a fost învestită, astfel cum aceasta
a fost formulată.
În acest sens,
instanța de apel a arătat în mod expres că în prezenta cauză nu a fost chemată
a stabili ea un procent de dobândă, subrogându-se părților și încălcând astfel
principiul libertății contractuale și al acordului de voință, ci doar a
constatat că după eliminarea termenului "indexabilă" dobânda rămâne
cea stabilită de comun acord de către părți prin negocierea inițială în procent
de 11,5%.
Fără a reitera
considerentele expuse, Înalta Curte constată că nu se confirmă motivul de
nelegalitate instituit de prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și invocat
de recurenta-pârâtă, întrucât, astfel cum s-a arătat, instanța de apel a dat o
corectă eficiență dispozițiilor legale și principiilor de drept incidente
speței.
Nu în ultimul rând,
susținerile vizând inaplicabilitatea prevederilor Legii nr. 190/1999 sunt
lipsite de relevanță, față de legala soluționare a cauzei, care nu s-a
fundament pe dispozițiile acestei legi.
În consecință, pentru
toate argumentele care preced, Înalta Curte constată că decizia recurată este
la adăpost de orice critică, iar recursul pârâtei banca T. SA - sucursala
Suceava este nefondat, motiv pentru care, cu aplicarea dispozițiilor art. 312
alin. (1) C. proc. civ., va fi respins, menținându-se hotărârea instanței de
apel, ca fiind legală.
Constatând culpa
procesuală a recurentei în promovarea recursului de față și în raport de
solicitarea reprezentantului intimatei-reclamante SC S.A. SRL Suceava privind
acordarea cheltuielilor de judecată, urmează ca, în temeiul dispozițiilor art.
274 alin. (1) C. proc. civ., să fie admisă cererea, în sensul obligării
recurentei-pârâte banca T. SA - sucursala Suceava la plata sumei de 500 lei
cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă SC S.A. SRL Suceava, conform
înscrisului doveditor aflat la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul
declarat de pârâta banca T. SA - sucursala Suceava împotriva Deciziei nr. 370
din 5 decembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a
civilă, ca nefondat.
Obligă pe
recurenta-pârâtă banca T. SA - Sucursala Suceava la plata sumei de 500 lei
cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă SC S.A. SRL Suceava.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 18 martie 2015.
Procesat
de GGC - NN