ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 862/2015

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin cererea adresată Tribunalului Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal la data de 17 noiembrie 2010 înregistrată sub nr. 12751/86/2010, reclamanta SC "S.A." S.R.L. Suceava, a solicitat obligarea pârâtei banca T. SA Cluj - Sucursala Suceava la aplicarea dobânzii de 11,5%/an, astfel cum a fost prevăzută la art. 3 lit. a) din contractul din 28 iunie 2007 și contractul nr. 810 din 23 mai 2007, creditelor acordate; recalcularea graficului de rambursare a creditului conform ratei dobânzii de 11,5%/an și la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată.

Tribunalul Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 1576 din 7 martie 2011, a respins excepția necompetenței materiale a Tribunalului Suceava, ca nefondată; a admis acțiunea și, în consecință, a obligat pârâta la aplicarea unei dobânzi de 11,3%/an creditelor acordate prin contractele din 28 iunie 2007 și din 23 mai 2007 și la emiterea unor noi grafice de rambursare conform dobânzii de 11,5%/an. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut, în esență, referitor la excepția necompetenței materiale a Tribunalului Suceava, că aceasta nu este întemeiată, având în vedere că fondul dedus judecății în prezenta cauză constă în obligația de a face, respectiv de a pune în aplicare clauza prevăzută la art. 3 lit. a) din contractele de credit din 23 mai 2007 și din 28 iunie 2007, precum și emiterea unui grafic de rambursare.

Acest obiect al acțiunii nu este evaluabil în bani, deoarece se dorește aplicarea unei clauze contractuale, nesolicitând desființarea contractului sau a unor clauze. Așadar, prima instanță a reținut că, în speță, sunt aplicabile dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ. Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că, prin Sentința civilă nr. 4390 din 3 noiembrie 2009 a Judecătoriei Suceava, s-a admis în parte acțiunea reclamantei SC "S.A." SRL Suceava și s-au anulat în parte contractele de credit din 28 iunie 2007 și din 23 mai 2007, cu privire la dispozițiile art. 3 lit. a) teza finală, referitoare la sintagma "indexabilă" care, în opinia instanței, contravine dispozițiilor imperative ale art. 14 lit. a) din Legea nr. 190/1999, fiind lovite de nulitate.

În considerarea acestei hotărâri irevocabile, tribunalul a constatat că cererea de aplicare a unei dobânzi de 11,5% creditelor acordate reclamantei este întemeiată. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, pârâta banca T. SA - sucursala Suceava a declarat apel, iar prin Decizia civilă nr. 74 din 30 septembrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, s-a respins apelul, ca nefondat. Pentru a hotărî astfel, instanța de control judiciar a reținut, în principal, că prin eliminarea textului "indexabilă" judecătorul a urmărit menținerea clauzei contractuale care prevedea rata dobânzii de 11,5% dat fiind faptul că prin aceeași sentință nr. 4390/2009 s-a dispus restituirea către reclamantă a sumei de 14.245,09 lei cu titlu de plată nedatorată, rezultată în opinia instanței, prin aplicarea în mod abuziv a unei rate de 17%.

Împotriva Deciziei nr. 74 din 30 septembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs banca T. SA - Sucursala Suceava, iar prin Decizia nr. 2157 din 26 aprilie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a admis recursul formulat de pârâta banca T. SA - sucursala Suceava, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Pentru a hotărî astfel, instanța de recurs a reținut că prin respingerea apelului declarat împotriva Sentinței nr. 1576 din 7 martie 2011, instanța nu a avut rol activ în vederea pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. Astfel, prin Sentința nr. 1576 din 7 martie 2011 pârâta banca T. SA - sucursala Suceava a fost obligată la aplicarea unei dobânzi de 11,3% creditelor din 28 iunie 2007 și din 23 mai 2007 și la emiterea unor noi grafice de rambursare conform dobânzii de 11,5%/an.

S-a mai reținut că, deși prin Sentința civilă nr. 4390 din 3 noiembrie 2009 s-a înlăturat doar termenul "indexabilă", prin decizia atacată care a menținut Sentința nr. 1576 din 7 martie 2011 s-a făcut trimitere la Sentința nr. 4390/2009 în stabilirea obligației băncii de a aplica dobânda de 11,5% pe an. Cu alte cuvinte, instanța de apel nu a avut în vedere un aspect esențial și anume faptul că prin Sentința civilă nr. 4390/2009 pronunțată de Judecătoria Suceava nu s-a avut în vedere revenirea la procentul de dobândă inițial, ci doar eliminarea termenului "indexabilă" din cuprinsul contractelor de credit. Ca atare, instanța de apel nu a exercitat rol activ în temeiul art. 129 alin. (5) C. proc.

civ. în sensul aflării adevărului judiciar fiind incidente în această etapă procesuală dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. Concret, instanța de apel nu a avut rol activ în stabilirea împrejurării de fapt în sensul de a arăta dacă aceasta poate să intervină în vederea stabilirii procentului de 11,5%/an în situația în care prin Sentința nr. 4390/2009 a Judecătoriei Suceava s-a avut în vedere doar eliminarea textului "indexabilă". În rejudecare, Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal prin Decizia nr. 7 din 6 februarie 2013 a respins ca nefondată, excepția lipsei de interes a pârâtei în exercitarea căii de atac a apelului și a respins ca nefondat, apelul declarat de pârâta banca T. SA - sucursala Suceava.

În argumentarea acestei decizii, instanța de apel analizând prioritar excepția lipsei de interes a apelantei în promovarea căii de atac a reținut, în esență, ca fiind nefondată această excepție, motivat de faptul că apelanta nu a achiesat la pretențiile intimatei. În ceea ce privește apelul declarat de pârâta banca T. SA - sucursala Suceava, instanța de apel a apreciat că este nefondat reținând, în esență, că obiectul cercetării judecătorești îl constituie două contracte de credit încheiate între părți, respectiv nr. 810/2007 pentru suma de 160.000 lei și nr. 1077/2007 pentru suma de 50.000 lei, credite ipotecare, având perioada de rambursare de 15 ani.

În ambele contracte, la art. 3 lit. "a" s-a prevăzut "Rata dobânzii 11,5%/an indexabilă". Prin Sentința nr. 4390 din 3 noiembrie 2009 a Judecătoriei Suceava menținută prin Decizia nr. 222 din 5 mai 2010 a Tribunalului Suceava, s-a constatat nulitatea tezei finale a art. 3 din cele două contracte de credit, în sensul eliminării termenului "indexabilă". S-a reținut că din actele și lucrările dosarului, rezultă că începând din luna septembrie 2008, apelanta banca T. SA - sucursala Suceava a modificat de mai multe ori dobânda, fără încheierea unor acte adiționale și fără acordul împrumutatei - intimata S. Susținerea apelantei potrivit căreia după pronunțarea Deciziei nr. 222 din 5 mai 2010, dobânda a rămas fixă, nu a putut fi primită, întrucât aceasta a aplicat unilateral o dobândă de 15% pe an, dobândă ce nu a fost negociată de părți, fără încheierea vreunui act adițional și fără indicarea vreunui criteriu legal.

S-a constatat că în urma unor solicitări ale intimatei, apelanta i-a comunicat prin adresa din 16 noiembrie 2010 rata dobânzii aferente celor două contracte de credit, putându-se constata că aceasta a fost modificată de minim 12 ori, fără acordul împrumutatei, fără vreo negociere, contrar art. 9 alin. (2) din Legea nr. 190/1999 cu modificările ulterioare privind creditul ipotecar pentru investiții imobiliare care prevede "Contractul de credit ipotecar pentru investiții imobiliare nu va putea fi modificat decât în scris de către părți, prin încheierea de acte adiționale". Instanța de apel a reținut că prin modificarea unilaterală a ratei dobânzii de la 11,5% pe an, cât au convenit inițial părțile prin art. 3 lit. a) din contractele de credit menționate, s-au încălcat și dispozițiile imperative ale art. 969 și art. 970 C. civ., incident în cauză.

S-a apreciat că instanța de judecată nu a fost învestită cu stabilirea vreunui procent de dobândă, subrogându-se astfel părților litigante, ci cu constatarea faptului că dobânda inițial stabilită de comun acord de către părți prin art. 3 lit. "a" din fiecare contract supus analizei, a fost de 11,5% pe an, fără posibilitatea indexării acesteia, după cum rezultă din considerentele Sentinței nr. 4390 din 3 noiembrie 2009 a Judecătoriei Suceava (menținută prin Decizia nr. 222 din 5 mai 2010 a Tribunalului Suceava), instanța de judecată reținând dobânda stabilită de părți ca fiind de 11,5% pe an.

Instanța de apel nu a luat în considerare referirile apelantei la majorarea dobânzii conform clauzei cuprinse în art. 2 din Condițiile Generale de Creditare (care nici nu au fost semnate de apelantă) care prevede expres că "Rata anuală a dobânzii este fluctuantă, putându-se modifica pe parcursul întregii durate de creditare în funcție de evoluția dobânzilor de piața bancară". Astfel, instanța de apel a reținut că art. 12 alin. (2) din cele două contracte de credit prevede expres: "Condițiile Generale de creditare sunt aplicabile numai în măsura în care nu contravin prevederilor prezentului contract care se aplică cu prioritate în raporturile contractuale". Or, dacă cele două contracte coroborate cu dispozitivul Sentinței nr. 4390/2009, prevăd la art. 3 lit. a) faptul că, dobânda de 11,5% pe an nu este indexabilă, rămânând astfel fixă, rezultă că prevederea din Condițiile Generale de Creditare privind fluctuația dobânzii nu este aplicabilă.

Totodată, din actele aflate la dosar a rezultat că apelanta-pârâtă nici nu a dovedit cu niciun mijloc de probă îndeplinirea condiției stipulate în art. 2 din Condițiile Generale de Creditare referitoare la evoluția dobânzilor pe piața bancară, astfel încât prin necircumstanțierea în niciun mod a elementelor care au determinat-o să modifice unilateral dobânda curentă contractuală prin neindicarea niciunui criteriu precis, individualizat care să-i dea băncii acest drept, lăsând la libera sa apreciere majorarea dobânzii, aspect ce a fost de natură să-l prejudicieze pe consumator, respectiv pe intimat care a fost pus în imposibilitatea de a verifica dacă majorările efectuate au fost judicios dispuse, dacă erau necesare și proporționale scopului urmărit.

Împotriva acestei decizii, pârâta banca T. SA - sucursala Suceava a declarat recurs, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Prin Decizia nr. 891 din 6 martie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a admis recursul declarat de pârâta banca T. SA - sucursala Suceava împotriva Deciziei nr. 7 din 6 februarie 2013 a Curții de Apel Suceava, a casat decizia recurată și a trimis cauza pre rejudecare aceleiași instanțe. Pentru a hotărî astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că prin Decizia nr. 2157 din 26 aprilie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, s-a admis recursul pârâtei banca T. SA - sucursala Suceava, s-a casat Decizia nr. 74 din 30 septembrie 2011 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal și a fost trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Din considerentele hotărârii de casare rezultă fără posibilitate de echivoc, îndrumările și recomandările obligatorii date instanței în rejudecarea cauzei. Astfel, prin decizia de casare s-a reținut că instanța de apel nu a exercitat rol activ în stabilirea împrejurării de fapt în sensul de a arăta dacă aceasta poate să intervină în vederea stabilirii procentului de 11,5%/an în situația în care prin Sentința nr. 4390/2009 a Judecătoriei Suceava s-a avut în vedere doar eliminarea termenului "indexabilă". Deși obligatorii aceste recomandări, potrivit dispozițiilor art. 315 C. proc.

civ., instanța de apel nu s-a conformat recomandărilor date prin decizia de casare respectiv de a analiza dacă instanța poate să intervină în vederea stabilirii procentului de 11,5%/an în situația în care prin Sentința nr. 4390/2009 a Judecătoriei Suceava s-a avut în vedere doar eliminarea termenului "indexabilă". Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava la data de 27 iulie 2014, sub nr. 12751/86/2010**. Prin Decizia nr. 370 din 5 decembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, a fost respins ca nefondat apelul declarat de pârâta banca T. SA - Sucursala Suceava, împotriva Sentinței nr. 1576 din 7 martie 2011 pronunțată de Tribunalul Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 12751/86/2010, intimată fiind reclamanta SC S.A.

SRL Suceava. A fost obligată apelanta să plătească reclamantei-intimate suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru a decide astfel, instanța de apel, având în vedere și dispozițiile art. 969 C. civ. și ale art. 970 C. civ. a constatat că în speță părțile au încheiat două contracte de creditare nr. 810/2007 pentru suma de 160.000 lei și nr. 1077/2007 pentru suma de 50.000 lei, credite ipotecare, având o perioadă de rambursare de 15 ani. În ambele contracte, la art. 3 lit. a) s-a prevăzut că rata dobânzii este de 11,5% pe an, indexabilă.

S-a reținut că prin Sentința nr. 4390 din 3 noiembrie 2009 a Judecătoriei Suceava, irevocabilă prin Decizia nr. 222 din 5 mai 2010 a Tribunalului Suceava s-a constatat nulitatea tezei finale a art. 3 lit. a) din ambele contracte de creditare în sensul eliminării termenului "indexabilă". Nefiind anulată în totalitate, ci doar cu privire la termenul "indexabilă", clauza de la art. 3 lit. a) care stabilește rata dobânzii la 11,5% pe an continuă să existe în contract și să producă efecte.

Cu toate acestea, din actele și lucrările dosarului, dar și din susținerile apelantului făcute în fața instanței de apel, s-a constatat că pârâta, în urma pronunțării acestei hotărâri judecătorești, a refuzat să aplice dobânda stabilită prin contract, de 11,5% pe an, așa cum în virtutea principiului libertății de voință al părților au negociat inițial și a aplicat în mod unilateral o dobândă fixă așa cum arată chiar prin motivele de apel, de 15% an, până la 8 noiembrie 2011. Or, această conduită a pârâtei, de modificare unilaterală a dobânzii contravine principiilor reglementate de art. 969 și art. 970 C. civ. de la 1864. S-a apreciat că dispozițiile art. 2 din condițiile generale puteau să producă efecte doar coroborat cu dispozițiile art. 3 lit. a) care, anterior pronunțării Sentinței nr. 4390/2009 a Judecătoriei Suceava și Deciziei nr. 222 din 5 mai 2010 a Tribunalului Suceava, prevedeau posibilitatea "indexării" ratei dobânzii.

Însă, ulterior anulării tezei finale a art. 3 lit. a) și eliminării termenului "indexabilă", concluzia ce se impune și care de altfel a fost confirmată și de apelantă este că dobânda este fixă. Cum printr-un act adițional la contractele de credit, părțile nu au stabilit un alt procent al ratei dobânzii, rezultă că se aplică procentul stabilit inițial. Pe de altă parte "Condițiile Generale de Creditare" nu au fost însușite de reclamant prin semnătură, astfel că și din acest punct de vedere problema privind fluctuația dobânzii nu se aplică. Prin constatarea de către instanțe ca fiind abuzivă, contrară art. 14 lit. a) din Legea nr. 190/1999 a tezei finale a art. 3 lit. a) s-a urmărit restabilirea ordinii juridice, încălcate de pârâtă profitând de poziția sa dominantă, prin înlăturarea posibilității acestuia de a modifica unilateral rata dobânzii, fără indicarea vreunui criteriu precis sau a elementelor în funcție de care poate fi modificată dobânda.

În condițiile în care, deși suportul contractual pentru indexarea dobânzii nu mai există, s-ar putea aplica dispozițiile art. 2 din Condițiile Generale de Creditare, practic s-ar nesocoti cele statuate prin hotărârile judecătorești invocate. Prin urmare, câtă vreme clauza cuprinsă la art. 3 lit. a) din contractul de creditare nu a fost anulată decât cu privire la termenul "indexabilă" și nu s-a încheiat între părți vreun act adițional care să stabilească o altă rată a dobânzii, concluzia ce se impune este aceea că această clauză continuă să existe și să producă efecte între părți, conform art. 969 C. civ. În prezenta cauză instanța de apel nu a fost chemată a stabili ea un procent de dobândă, subrogându-se părților și încălcând astfel principiul libertății contractuale și al acordului de voință, ci doar a constatat că, după eliminarea termenului "indexabilă" dobânda rămâne cea stabilită de comun acord de către părți prin negocierea inițială în procent de 11,5%.

Într-adevăr, prin Sentința nr. 4390/2009 a Judecătoriei Suceava s-a avut în vedere doar eliminarea termenului "indexabilă", de unde și concluzia că, fiind anulată doar în parte, restul clauzei cuprinse la art. 3 lit. a) trebuie să producă efecte între părți. În termen legal, împotriva deciziei instanței de apel, pârâta banca T. SA - sucursala Suceava a declarat recurs, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În argumentarea recursului, pârâta a arătat că deciziile Curții de Apel Suceava pronunțate până în acest moment au fost atacate cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție de fiecare dată căile de atac promovate fiind admise cu dispoziția expresă a instanței supreme pentru instanța de apel de a da dovadă de rol activ și de a judeca cauza prin administrarea de probe din care să rezulte expres dacă instanța poate interveni în stabilirea procentului de dobândă solicitat de reclamantă.

Consideră că instanța de apel în cele două rejudecări nu a dat curs dispozițiilor stipulate în deciziile Înaltei Curți și nu a dat dovadă de rol activ prin administrarea de probe concrete din care să rezulte dacă reclamanta este îndreptățită la aplicarea unui procent de dobândă de 11,5% așa cum a solicitat prin cererea inițială. Recurenta arată că reclamantei i-a fost aplicat un procent de dobândă de 11,5% începând cu data de 8 noiembrie 2011 în contextul reduceri dobânzilor pe piața interbancară (și nu ca o achiesare la pretențiile reclamantei) procent de dobândă (care deși este identic cu cel solicitat de reclamantă) nu a fost acceptat, reclamanta refuzând constant să semneze noile grafice de rambursare cu procentul de dobândă de 11,5%.

În opinia sa, motivarea instanței de apel, în a doua rejudecare a dosarului, este total eronată. Astfel, se arată că prin Sentința nr. 4390/2009 a Judecătoriei Suceava s-a constatat nulitatea tezei finale a art. 3 lit. a) din contractele de credit nr. 810 și nr. 1077 din 2007, ambele încheiate cu reclamanta SC S.A. SRL și implicit, prin constatarea acestei nulități ar rezulta că rata aplicabilă a dobânzii este de 11,5%. Contrar celor reținute de Curtea de Apel Suceava în Decizia nr. 370/2014, consideră că prin anularea tezei finale a art. 3 lit. a) din contractele de credit a fost eliminat termenul de "indexabilă" dobânda urmând a rămâne fixă, la nivelul celei înregistrate la data rămânerii irevocabile a Sentinței nr. 4390/2009 a Judecătoriei Suceava, dispoziție respectată de instituția bancară prin nemajorarea dobânzii ulterior pronunțării sentinței în discuție.

Mai mult, s-a procedat la scăderea procentului de dobândă până la nivelul de 11,5% în data de 8 noiembrie 2011 în contextul scăderii dobânzilor pe piață. Susține că instanța de apel a reținut greșit împrejurarea că banca T. "a aplicat în mod unilateral o dobândă fixă de 15%", în realitate societatea recurentă dând curs dispozițiilor Sentinței nr. 4390/2009 prin menținerea unei dobânzi fixe ca urmare a anularii tezei finale a art. 3 lit. a) din contractele de credit. Consideră că buna-credință a fost dovedită de recurentă prin respectarea întocmai a prevederilor contractuale și a condițiilor generale de finanțare, toate modificările făcute fiind realizate cu respectarea contractelor și accesoriilor însușite de părți prin semnătură.

Buna-credință este probată și prin faptul că a dat curs și celorlalte dispoziții ale Sentinței nr. 4390/2009 și a achitat reclamantei, prin compensare, toate sumele la care a fost obligată. Fără o verificare prealabilă instanța de apel a arătat că "condițiile generale de creditare nu au fost însușite de client prin semnătură, astfel că și din acest punct de vedere problema privind fluctuația dobânzii nu se aplică". Arată că, pentru a elimina orice dubiu cu privire la însușirea prin semnătură a condițiilor generale de către reclamantă, a depus prin adresă oficială în data de 3 octombrie 2012 (Dosarul nr. 12751/86/2012 al Curții de Apel Suceava) acest document în original, fiind inadmisibil ca după depunerea acestui înscris în original, semnat atât de reclamantă cât și de pârâtă, instanța de apel, în a doua rejudecare să susțină că documentul nu a fost semnat de intimată.

Referitor la aplicabilitatea Legii nr. 190/1999 privind creditul ipotecar pentru investiții imobiliare, act normativ la care face trimitere instanța de apel în motivarea deciziei recurate, arată că legea creditului ipotecar este o normă cu caracter special, ce stabilește dispoziții derogatorii față de cele ale codului civil dând posibilitatea efectuării unor investiții imobiliare în condițiile unor insuficiente garanții și în acest sens acceptându-se cu titlu de unică excepție în legislația noastră ipoteca pe bunuri viitoare (art. 3). Instanța de apel, reținând aplicarea acestei legi a realizat o confuzie gravă între creditele imobiliare pe care le-a accesat clientul prin contractele de credit nr. 810/2007 respectiv nr. 1077/2007 și creditul ipotecar pentru investiții.

Decizia nr. 370/2014 a Curții de Apel Suceava este nelegală și netemeinică având la bază o motivare deficitară și confuză. Intimata-reclamantă SC S.A. SRL Suceava a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esență, respingerea recursului. Analizând decizia recurată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și temeiul de drept invocat, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat pentru următoarele considerente: Se constată că între părțile aflate în litigiu s-au încheiat contractele de credit din 28 iunie 2007 și din 23 mai 2007, clauza de la art. 3 prevăzând valoarea dobânzii de 11,5% pe an ca fiind indexabilă.

Este de necontestat că prin Sentința nr. 4390 din 3 noiembrie 2009 a Judecătoriei Suceava, irevocabilă prin Decizia nr. 222 din 5 mai 2010 a Tribunalului Suceava, s-a constatat nulitatea tezei finale a art. 3 lit. a) din ambele contracte de creditare în sensul eliminării termenului "indexabilă". Așa fiind, argumentat și legal motivat, pornind de la cadrul legal instituit de dispozițiile art. 969 C. civ., în mod corect instanța de apel a reținut că, în condițiile în care clauza cuprinsă la art. 3 lit. a) din contractul de creditare nu a fost anulată decât cu privire la termenul "indexabilă" și nu s-a încheiat între părți vreun act adițional care să stabilească o altă rată a dobânzii, concluzia ce se impune este aceea că această clauză continuă să existe și să producă efecte între părți, conform art. 969 C. civ., dobânda rămânând cea stabilită de comun acord de către părți prin negocierea inițială în procent de 11,5% pe an.

În mod nejustificat, recurenta pretinde că instanța a încălcat prevederile art. 970 C. civ., potrivit căruia convențiile trebuie executate cu bună-credință, în condițiile în care pârâta, în urma pronunțării Sentinței nr. 4390/2009 a Judecătoriei Suceava și a Deciziei nr. 222 din 5 mai 2010 a Tribunalului Suceava, a refuzat să aplice dobânda stabilită prin contract, de 11,5% pe an, așa cum în virtutea principiului libertății de voință al părților au negociat inițial și a aplicat în mod unilateral o dobândă fixă de 15% an, până la 8 noiembrie 2011. Contrar celor pretinse de recurentă, în cauză au fost respectate dispozițiile art. 315 C. proc. civ., iar criticile referitoare la împrejurarea că instanța nu ar fi dat curs deciziilor de casare, respectiv că nu ar fi dat dovadă de rol activ prin administrarea de probe concrete din care să rezulte dacă reclamanta este îndreptățită la aplicarea unui procent de dobândă de 11,5%, sunt nefondate.

Se constată că prin Decizia nr. 891 din 6 martie 2014 pronunțată Înalta Curte de Casație și Justiție s-a reținut că, în rejudecare, instanța de apel nu s-a conformat recomandărilor date prin Decizia de casare nr. 2157 din 26 aprilie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă respectiv, instanța de apel nu a exercitat rol activ în stabilirea împrejurării de fapt în sensul de a arăta dacă aceasta poate să intervină în vederea stabilirii procentului de 11,5%/an în situația în care prin Sentința nr. 4390/2009 a Judecătoriei Suceava s-a avut în vedere doar eliminarea termenului "indexabilă". Susținerea recurentei potrivit căreia instanța de apel a încălcat obligațiile impuse de decizia de casare în ceea ce privește principiul rolului activ al judecătorului, constituie numai opinia sa personală în înțelegerea acestui principiu, care nu și-a propus să transforme pe judecător în apărătorul uneia sau alteia dintre părți.

Este știut că rolul activ al judecătorului, de a stărui prin toate mijloacele la stabilirea situației de fapt este limitat asupra celor ce formează obiectul pricinii supuse judecății, instanța neputând iniția cereri pe seama părților în litigiu, fiind obligată să judece acțiunea cu care a fost învestită, astfel cum aceasta a fost formulată. În acest sens, instanța de apel a arătat în mod expres că în prezenta cauză nu a fost chemată a stabili ea un procent de dobândă, subrogându-se părților și încălcând astfel principiul libertății contractuale și al acordului de voință, ci doar a constatat că după eliminarea termenului "indexabilă" dobânda rămâne cea stabilită de comun acord de către părți prin negocierea inițială în procent de 11,5%.

Fără a reitera considerentele expuse, Înalta Curte constată că nu se confirmă motivul de nelegalitate instituit de prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și invocat de recurenta-pârâtă, întrucât, astfel cum s-a arătat, instanța de apel a dat o corectă eficiență dispozițiilor legale și principiilor de drept incidente speței. Nu în ultimul rând, susținerile vizând inaplicabilitatea prevederilor Legii nr. 190/1999 sunt lipsite de relevanță, față de legala soluționare a cauzei, care nu s-a fundament pe dispozițiile acestei legi. În consecință, pentru toate argumentele care preced, Înalta Curte constată că decizia recurată este la adăpost de orice critică, iar recursul pârâtei banca T. SA - sucursala Suceava este nefondat, motiv pentru care, cu aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., va fi respins, menținându-se hotărârea instanței de apel, ca fiind legală. Constatând culpa procesuală a recurentei în promovarea recursului de față și în raport de solicitarea reprezentantului intimatei-reclamante SC S.A. SRL Suceava privind acordarea cheltuielilor de judecată, urmează ca, în temeiul dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., să fie admisă cererea, în sensul obligării recurentei-pârâte banca T. SA - sucursala Suceava la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă SC S.A. SRL Suceava, conform înscrisului doveditor aflat la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta banca T. SA - sucursala Suceava împotriva Deciziei nr. 370 din 5 decembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, ca nefondat. Obligă pe recurenta-pârâtă banca T. SA - Sucursala Suceava la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă SC S.A. SRL Suceava. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 martie 2015. Procesat de GGC - NN