ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 679/2015
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 679/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Asupra cauzei de față, constată
următoarele:
Prin acțiunea
înregistrată la data de 02 august 2013 sub nr. 26978/3/2013, pe rolul Trihimaluhii
București, secția a IIl-a civilă, reclamanta C. (M.) O.D.I.
a solicitat, în temeiul dispozițiilor
O.U.G. nr. 81/2007, Legii nr. 10/2001, Legii nr. 247/2005, în contradictoriu cu
Statul Român, prin M.F.P., obligarea pârâtului la plata sumei de 442.882,85
lei, reprezentând diferența până la echivalentul creanței garantate asupra
statului în cuantum de 883.191,85 lei, conferită de Decizia nr. 7689 din 29
ianuarie 2010 emisă de C.C.S.D. și Decizia Titlu de Conversie nr. 698 din 07
iunie 2010, respectiv nr. 135 din 20 august 2010.
Prin
sentința nr. 399 din 24 martie 2014, Tribunalul București, secția a IlI-a
civilă,
a respins
acțiunea, ca neîntemeiată.
Prin Decizia
nr. 441/A din 20 octombrie 2014 Curtea de Apel București, secția a III-a civilă
și pentru cauze cu minori și de familie,
a
respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței mai sus
menționate.
Împotriva acestei
decizii a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile ort. 488 pct. 8 N.C.P.C.
reclamanta C. (M.) O.D.I.,
arătând
că instanța de apel a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 1357 C.
civ. precum și dispozițiile art. 1 din Primul Protocol adiționai la Convenția
Europeană a Drepturilor Omului.
În acest sens,
recurenta-recl amantă arată că în mod greșit instanța de apel a apreciat că
odată cu exprimarea opțiunii de transformare a titlului de despăgubire în
acțiuni listate de F.P. a pierdut caracterul cert al creanței sale împotriva
statului care a dobândit un caracter aleatoriu.
Respectând
principiul disponibilității, instanța de fond avea obligația să cerceteze
pretențiiie reclamantei din perspectiva dispozițiilor de drept indicate,
respectiv, să verifice dacă există o faptă ilicită chiar și sub forma culpei,
un prejudiciu și o legătură de cauzalitate între cele două elemente, analiză
care în cauză nu s-a făcut.
Recurenta-reci
amantă nu a făcut rndo opțiune personală cu privire la natura și forma
despăgubirilor, întrucât dispozițiile Legii nr. 247/2005 de ia data emiterii titlurilor
de conversie erau imperative, iar legea oferea o singură posibilitate de
stabilire a despăgubirii, și anume, cea sub forma acțiunilor la F.P.
Caracterul
aleatoriu de care face vorbire instanța de apel este specific raporturilor
contractuale sinalagmatice în care părțile își asumă riscul unei pierderi și
speră în beneficiul pe care îl poate aduce câștigul, iar elementul de
incertitudine depinde de un aspect exterior ambelor părți și pe care niciuna
dintre acestea nu-l poate controla.
În speță, este
vorba de un raport unilateral prin care statul despăgubește fostul proprietar
pentru încălcarea dreptului de proprietate, tară ca beneficiara! să își asume
noi obligații față de acesta și ca atare fără să poată fi obligat la acceptarea
unor riscuri cu privire la caracterul cert al creanței sale garantate prin
legea organică și Constituție.
Chiar în
ipoteza mtervenlrii unui risc, acesta mi poate fi calificat ca legal câtă vreme
este controlat sau depinde de acțiunea/inacțiunea unuia dintre jucători.
Or, concluziile
raportului de expertiză arată limpede că statul nu doar că a știut că valoarea
nominală a acțiunilor nu are nicio șansă să se regăsească în poziția de
tranzacționare, ci prin comportamentul său a determinat valoarea acțiunilor pe
piață.
Înalta Curte,
înregistrând dosarul ca recurs, a procedat, la data de 11 februarie 2015, la
întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin
raportul întocmit constatându-se că decizia obiect al prezentei căi de atac nu
face parte din categoria hotărârilor judecătorești susceptibile de a fi atacate
cu recurs.
Completul
de filtru C3, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C.
proc. civ., a dispus, prin rezoluția din aceeași dată, comunicarea raportului
părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere conform dispozițiilor art.
493 alin. (4) C. proc. civ.
Prin
rezoluția din 9 martie 2015 s-a acordat termen pentru judecarea recursului Ia
data de 11 martie 2015, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., tară
citarea părților.
Analizând
cauza, înalta Curte constată următoarele:
Litigiul
are ca obiect Legea nr. 10/2001, cererea de chemare în judecată fiind
întemeiată pe dispozițiile O.U.G. nr. 81/2007, Legea nr, 10/2001 și Legea nr.
247/2005.
Cererea de
chemare în judecată a fost formulată la data de 02 august 2013, în cauză fiind
aplicabile dispozițiile N.C.P.C. intrat în vigoare la 15 februarie 2013.
Potrivit art. 7
alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010
privind C. proc. civ. „Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de
câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă
instanță este definitivă, de la data intrării în vigoare a C. proc. civ.,
aceasta va fi supusă numai apelului la instanța ierarhic superioară", iar
potrivit alin. (2) al aceluiași articol „Dispozițiile alin. (1) se aplică și în
cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de
primă instanță este supusă recursului sau că poate fi atacată cu recurs ori,
după caz, legea specială folosește o altă expresie similară".
Aceste
dispoziții se coroborează cu cele ale art. art. 634 alin. (1) pct. 4 N.C.P.C.,
potrivit cu care sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept
de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.
Rezultă
că deciziile definitive nu pot fi supuse nici apelului și nici recursului și ca
aîare, are caracter inadmisibil calea de atac exercitată de reclamantă
împotriva deciziei din apel.
În speță,
Decizia nr. 441/A din 20 octombrie 2014 a Curții de Apel București, secția a
III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, este o decizie definitivă
în sensul dispozițiilor legale anterior citate, sens în care recursul declarat
împotriva sa este inadmisibil, nefiînd prevăzut de lege.
Prin
raportare la criteriul valoric al pretențiilor deduse judecății, nici din
această perspectivă calea de atac nu este admisibilă întrucât reclamanta a
solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 442.882,85 lei, iar potrivit
dispozițiilor art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 „în procesele pornite
începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31
decembrie 2015 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile
prevăzute la art, 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 1341/2010 privind C. proc.
civ., republicată,. precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de
până la 1.000.000 lei inclusiv."
Prin
urmare, In raport de conținutul acestor dispoziții legale și de valoarea
obiectului litigiului, de sub 1.000.000 lei, (suma indicată de reclamantă prin
cererea de chemare în judecată fiind de 442.882,85 lei) se apreciază că
recursul declarat este inadmisibil, hotărârea pronunțată de Curtea de Apel
București fiind una definitivă în sensul dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4
N.C.P.C., nesusceptibilă de a fi atacată pe calea recursului.
Față de cele
arătate, criticile deduse judecății prin intermediul motivelor de recurs nu se
mai impun a fi analizate, pentru considerentele menționate, Înalta Curte urmând
să respingă, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta C. (M.) O.D.I. împotriva
Deciziei nr. 441/A din 20 octombrie 2014 a Curții de Apel București, secția a III
a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.
PENTRU ACESTE
MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge,
ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta C. (M.) O.D.I., domiciliată în
București
,
sector 2, cu domiciliul ales la Cabinet de Avocat R.D.,
cu sediul în București, sector 2, împotriva Deciziei nr. 441/A din 20 octombrie
2014 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentm cauze cu minori
și de familie, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin M.F.P., cu
sediul în București, sector 5.
Fără
cale de atac.
Pronunțată
în ședință publică azi, 11 martie 2015.