ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 803/2015

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 803/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra recursului de

față;

Prin cererea

înregistrată sub nr. 5507/103/2011 pe rolul Tribunalului Neamț reclamanta SC A

SRL a chemat în judecată pârâtele SC J. SRL și SC AGR. SRL solicitând:

restituirea cantității de 852.150 kg porumb, în valoare de 553.897 RON, a

cantității de 24.080 kg soia, în valoare de 28.896 RON, înființarea unui

sechestru judiciar asupra acestora până la soluționarea litigiului, cu

cheltuieli de judecată.

În drept, s-au

invocat art. 1345 - 1348 C. civ.

În sprijinul acțiunii

reclamanta a depus înscrisuri în copie.

Pârâta SC J. SRL a

depus întâmpinare și cerere reconvențională, solicitând respingerea acțiunii ca

nefondată și obligarea reclamantei la plata subvențiilor încasate, de 70.000

euro, precum și la plata sumei de 50.000 euro reprezentând contravaloarea

culturii de rapiță înființată de pârâta-reclamantă, precum și a beneficiului

nerealizat, de 100.000 euro.

La termenul de

judecată din data de 12 ianuarie 2012, prima instanță a disjuns cererea de

sechestru judiciar, fiind format Dosarul nr. 172/103/2012. Pârâta SC AGR. SRL a

depus întâmpinare -filele X - X1, volumul 3, prin care a invocat excepția de

prematuritate a acțiunii, excepția lipsei calității procesual pasive și, pe

fond, a solicitat respingerea acțiunii.

Prin Sentința civilă

nr. 40/COM/25 aprilie 2013 a Tribunalului Neamț a fost respinsă, ca

neîntemeiată, acțiunea civilă formulată de reclamanta pârâtă SC A SRL în

contradictoriu cu pârâta SC J. SRL; a fost respinsă, ca fiind formulată

împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, acțiunea civilă

formulată de reclamanta-pârâtă SC A SRL în contradictoriu cu pârâta SC AGR.

SRL; a fost admisă, în parte, cererea reconvențională formulată de

reclamanta-pârâta SC J. SRL și, în consecință, a fost obligată

reclamanta-pârâtă SC A SRL să plătească pârâtei-reclamante SC J. SRL suma de

268.800 RON reprezentând contravaloare cultură rapiță; au fost admise, în

parte, cererile pentru cheltuieli de judecată formulată de pârâte, fiind

obligată reclamanta SC A SRL să plătească pârâtei SC J. SRL suma de 18.490 RON

și pârâtei SC AGR. SRL suma de 1.685 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța

astfel, prima instanță a reținut că în perioada noiembrie 2009 - noiembrie

2010, SC J. SRL a încheiat 384 contracte de arendă înregistrate la Consiliul

local Bahna, totalizând 492,57 ha teren arabil, conform registrului de arendare.

Atât în întâmpinare, cât și în cererea reconvențională și concluzii scrise,

pârâta-reclamantă a afirmat constant că ceea ce a cultivat înainte de a pierde

posesia terenului, a fost rapiță pe aproximativ 60 ha teren. Potrivit

hotărârilor judecătorești irevocabile, s-a stabilit cu autoritate de lucru

judecat că reclamanta, prin violență, a intrat în posesia terenului arendat în

octombrie 2010 și a demarat lucrări agricole - Sentința civilă nr. 11/2012 a

Tribunalului Neamț menținută prin decizia Curții de Apel Bacău nr. 1219/2012.

Pârâta-reclamantă a reintrat în posesia terenului prin punerea în executare a

unei hotărâri judecătorești, respectiv ordonanța președințială pronunțată de

Tribunalul Neamț la data de 28 iunie 2011. În acest context, s-a apreciat, ca

neîntemeiată, cererea reclamantei fondată pe răspunderea civilă delictuală.

Reclamanta a pretins restituirea culturilor ce Ie-a semănat, susținând

vinovăția și fapta ilicită a pârâtei în culegerea fructelor industriale. Cele 2

cerințe ale atragerii răspunderii delictuale, însă, nu sunt îndeplinite;

astfel, pârâta - în calitate de arendaș, în baza unor contracte, ce nu au fost

contestate în justiție până la data respectivă, a intrat în posesia terenului,

la data de 5 octombrie 2011, conform procesului-verbal de punere în posesie

încheiat de executorul judecătoresc. În subsidiar, reclamanta a invocat

restituirea fructelor sau a contravalorii acestora, în temeiul îmbogățirii fără

justă cauză. Pentru a reține această formă de răspundere se cere absența unei

juste cauze, or, pârâta este îndreptățită, ca posesor de bună-credință, la data

de 5 octombrie 2011, să revendice fructele industriale ca urmare a

recunoașterii în justiție a dreptului său de a intra în posesia terenului. Este

adevărat că titularul dreptului real este obligat a-l despăgubi pe posesor în

privința tuturor cheltuielilor necesare și utile făcute în legătură cu fructele

industriale. Or, aceasta nu se mai poate invoca în cauză, întrucât reclamanta

este cea care a beneficiat de subvenția acordată de APIA. Pentru aceste

considerente prima instanță a respins, ca neîntemeiată, acțiunea principală

formulată în contradictoriu cu SC J. SRL.

Cererea principală

formulată în contradictoriu cu SC AGR. SRL a fost respinsă ca fiind introdusă

împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; reclamanta a solicitat

obligarea celor 2 societăți la restituirea fructelor, invocând faptul că

fructele au fost culese de pârâta 2 și depozitate la aceasta; or, răspunderea

civilă delictuală nu poate fi antrenată în sarcina pârâtei care a acționat în

limitele unui contract de prestări servicii încheiat, în mod valabil, cu SC J.

SRL.

În ceea ce privește

cererea reconvențională precizată, prima instanță a reținut că

pârâta-reclamantă a solicitat restituirea fructelor industriale percepute de

reclamantă. SC J. SRL a recunoscut, însă, că a cultivat doar rapiță, pe circa

60 ha, cultură ce a fost însușită de reclamantă, ceea ce justifică cererea

pârâtei în acest sens. S-a mai reținut în contextul art. 484, art. 485 și art.

487 C. civ., că pretinsa bună-credință a reclamantei, ce a invocat contractele

de arendă încheiate, a încetat de la data chemării sale în judecată - ordonanța

președințială din 28 iunie 2011, datorând fructele industriale percepute,

începând cu această dată; în același context, s-a reținut că pârâta reclamantă,

la redobândirea posesiei, a beneficiat de fructele aflate pe teren, acestea

fiind și comercializate. Pentru aceste motive, prima instanță a apreciat ca

fiind întemeiată, în parte, cererea reconvențională.

Împotriva sentinței

au formulat apel atât reclamanta SC A SRL cât și pârâta SC J. SRL.

Reclamanta-apelantă,

în drept, a invocat dispozițiile art. 282 - 298 C. proc. civ.

În susținerea

apelului a solicitat proba cu înscrisuri, proba testimonială și proba cu

expertiză contabilă.

Intimata-pârâtă SC J.

SRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca

nefondat.

Intimata-pârâtă SC

AGR. SRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului

reclamantei ca nefondat. În apărare a depus înscrisuri.

Pârâta-apelantă SC J.

SRL, în drept, a invocat dispozițiile art. 282 și urm. C. proc. civ.

În susținerea

apelului a solicitat proba cu înscrisuri și proba cu expertiză agricolă.

Intimata-reclamantă

SC A SRL a formulat întâmpinare (și răspuns la întâmpinare) prin care a

solicitat respingerea apelului pârâtei ca nefondat.

Prin Decizia nr. 20

din 4 martie 2014 a Curții de Apei Bacău, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal au fost admise apelurile formulate de către

apelanta-reclamantă SC A SRL și apelanta-pârâtă SC J. SRL Piatra-Neamț,

împotriva Sentinței civile nr. 40/COM din 25 aprilie 2013 pronunțată de

Tribunalul Neamț în Dosarul nr. 5507/103/2011, în contradictoriu cu

intimata-reclamantă SC A.I. SRL Iași.

A fost schimbată, în

parte, Sentința civilă nr. 40/COM din 25 aprilie 2013 a Tribunalului Neamț în

sensul că:

A admis, în parte,

acțiunea civilă formulată de reclamanta SC A SRL în contradictoriu cu pârâta SC

J. SRL; a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 277.921,20 RON

reprezentând pretenții.

A admis, în parte,

cererea reconvențională formulată de pârâta SC J. SRL în contradictoriu cu

reclamanta SC A SRL; a obligat reclamanta să plătească pârâtei suma de

336.023,67 RON reprezentând pretenții.

A admis, în parte,

cererile reclamantei și pârâtei SC J. SRL pentru cheltuieli de judecată; a

compensat cheltuielile de judecată până la suma de 9.395,21 RON reprezentând

contravaloare taxă judiciară de timbru, timbru judiciar, onorariu expert

judiciar și onorariu avocat și a obligat reclamanta SC A SRL să plătească

pârâtei SC J. SRL suma de 11.081,03 RON reprezentând rest taxă judiciară de

timbru, parte onorariu avocat, parte onorariu expert extrajudiciar.

A menținut

dispozițiile Sentinței civile nr. 40/COM din 25 aprilie 2013 a Tribunalului

Neamț privind respingerea acțiunii formulată de reclamanta SC A SRL în

contradictoriu cu pârâta SC A.I. SRL, ca fiind formulată împotriva unei

persoane fără calitate procesuală pasivă, precum și obligarea reclamantei la plata

către pârâta SC A.I. SRL a sumei de 1.685 RON cu titlu de cheltuieli de

judecată.

A admis, în parte,

cererile apelantelor pentru cheltuieli de judecată în apel; a compensat

cheltuielile de judecată până la suma de 2.280,24 RON reprezentând contravaloare

taxă judiciară de timbru, timbru judiciar, onorariu expert judiciar și a

obligat apelanta-pârâtă SC J. SRL să plătească apelantei-reclamante SC A SRL

suma de 2.967,37 RON reprezentând rest taxă judiciară de timbru și parte

onorariu avocat.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța de apel a reținut următoarele:

Referitor la efectele

Sentinței civile nr. 965 din 12 august 2011 a Tribunalului Neamț astfel cum a

fost îndreptată prin încheierea de ședință din 19 august 2011, precum și ale

Sentinței civile nr. 594 din 21 februarie 2012 a Judecătoriei Roman, s-a

constatat că, în mod corect, a reținut prima instanță că cel puțin de la data

introducerii acțiunii posesorii (28 iunie 2011) reclamanta nu mai poate fi

considerată posesor de bună credință, Sentința civilă nr. 965 din 12 august

2011 a Tribunalului Neamț, privind acțiunea posesorie, având efect retroactiv,

stabilind, cu putere de lucru judecat, că pârâta a fost tulburată abuziv de

către reclamantă în privința celor 503,85 ha (găsit la măsurători 504 ha teren)

pe care pârâta le avea în arendă; astfel, fiindu-i recunoscut, retroactiv,

pârâtei calitatea de posesor de bună credință, fructele industriale de pe

terenul arătat mai sus se cuveneau pârâtei, în temeiul art. 485 C. civ.,

coroborat cu contractele de arendare încheiate între pârâtă și proprietarii

terenurilor și cu faptul că datorită naturii fructelor industriale-cereale

(rapiță, soia, grâu, floarea soarelui, porumb) acestea au fost culese ulterior

datei de 28 iunie 2011. Mai mult, instanța de apel a considerat că reclamanta

trebuie considerată de rea credință în raport cu pârâta încă din momentul

deposedării, ca efect al hotărârii judecătorești, coroborat cu faptul că

reclamanta avea cunoștință de contractele de arendare încheiate de pârâtă

anterior celor încheiate de reclamantă, contractele fiind completate de aceeași

persoană, iar faptul că ar fi fost reziliate contractele pârâtei, conform

procesului-verbal de reziliere înregistrat la data de 2 septembrie 2010 la

Consiliul local Bahna, nu îndreptățea pe reclamantă să ignore contractele

pârâtei din moment ce efectele acestora începeau să se producă la data de 1

septembrie 2010, iar reclamanta, ca și profesionist, trebuia și putea să-și

pună întrebarea cum putea fi reziliat de către arendator un contract de arendare

pentru neexecutare din moment ce contractele abia de o zi începuseră să-și

producă efectele, la data procesului-verbal; faptul că în trecut pârâta nu-și

executase anumite obligații contractuale, cum a susținut tot reclamanta, nu

avea cum să producă efecte în privința noilor contracte, vechile contracte

încetând prin expirarea termenului.

În privința Sentinței

civile nr. 594 din 21 februarie 2012 a Judecătoriei Roman, invocată de

reclamantă în apărare, sentință ce a avut ca obiect acțiunea pârâtei formulată

împotriva proprietarilor terenurilor pe care le arendase începând cu 1

septembrie 2010, pentru a fi obligați aceștia să-și respecte obligațiile

contractuale, precum și cererea reconvențională a pârâților-proprietari de a

rezilia (nu anula) contractele de arendă, instanța de apel a constatat că

aceasta nu este irevocabilă, astfel că nu se bucură de putere de lucru judecat,

iar din lecturarea acesteia rezultă serioase îndoieli în privința temeiniciei

și legalității acestei hotărâri.

Astfel, deși atât reclamanta,

cât și pârâții au învestit instanța cu acțiuni ce privesc executarea

contractului, instanța se pronunță pe un motiv ce privește încheierea

contractului, respectiv lipsa din contractele de arendă a unei clauze ce este

prevăzută la art. 9 din anexa la Legea nr. 16/1994, ce reglementează modelul de

contract, motiv ce privește nulitatea sau anulabilitatea contractului, fără

legătură cu efectele contractului și care nici măcar nu pare a fi fost invocat

de vreuna din părți sau de instanță din oficiu, dar pus în discuția părților,

considerându-se că acest motiv este de ordine publică; însăși instanța invocă

dispozițiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 16/1994, ce se referă la nulitatea

și anulabilitatea contractelor de arendare, deși pârâții au cerut rezilierea

contractelor la care se referă art. 24 alin. (2) din Legea nr. 16/1994.

Față de

considerentele arătate mai sus, motivele de apel invocate de reclamantă privind

angajarea răspunderii delictuale a pârâtei sunt vădit nefondate, nefiind în

cauză îndeplinite condițiile acestei răspunderi, astfel cum a reținut și prima

instanță, în special sub aspectul săvârșirii faptei ilicite, pârâta fiind

îndreptățită la a culege recoltele în baza contractelor de arendă încheiate cu

proprietarii terenurilor, dar și sub aspectul lipsei vinovăției, pârâta

acționând cu bună-credință, în temeiul contractelor de arendă și al Sentinței

civile nr. 965 din 12 august 2011 a Tribunalului Neamț. De asemenea, a fost

găsit neîntemeiat și motivul privind faptul că, în temeiul sentinței prin care

a fost admisă acțiunea posesorie, pârâta ar fi avut doar dreptul de a reintra

în posesia terenurilor, nu și a fructelor înființate și îngrijite de către

apelanta-reclamantă. De asemenea, pentru considerentele de mai sus și motivele

reținute de prima instanță, a fost găsit vădit nefondat și motivul de apel ce

vizează greșita respingere a acțiunii față de intimata SC AGR. SRL, aceasta

acționând în numele și pe seama pârâtei SC J. SRL.

Au fost găsite

fondate motivele de apel invocate de reclamantă ce vizează greșita respingere a

acțiunii pe temeiul îmbogățirii fără justă cauză (fapt licit generator de

obligații), temei invocat, expres, de către reclamantă în ceea ce privește

cultura de soia și porumb (nu a solicitat și pentru cele 4,85 ha rapiță recoltate

de pârâtă), instanța de apel având în vedere, sub acest aspect, în drept, atât

principiile conturate în doctrina juridică și consacrate în jurisprudența

relevantă în cauză, precum și dispozițiile de drept invocate de reclamantă,

respectiv art. 1345 - 1348 Noul C. civ., acestea din urmă fiind incidente în

cauză într-o mai mică măsură, întrucât faptele deduse judecății s-au petrecut,

în mare parte, anterior intrării în vigoare a Noului C. civ. (1 octombrie

2011). Astfel, din întreg materialul probator rezultă că pârâta, ulterior

intrării în posesie asupra terenului arendat, a recoltat și și-a însușit

cultura de soia de pe o suprafață de aproximativ 20 ha și cultura de porumb de

pe o suprafață de aproximativ 80 ha, în total culturi de pe aproximativ 100 ha,

ce fuseseră înființate și întreținute de reclamantă; în acest sens relevante

sunt înscrisurile privind obiecțiunile la expertiză, raportul de expertiză

agricolă, procesul-verbal de punere în posesie, precizări formulate de

apelanți, declarație suprafață APIA; reclamanta a susținut că pârâta ar fi

recoltat porumb de pe aproximativ 85 ha și soia de pe aproximativ 15 ha, însă

nu a dovedit acest fapt cu probe concludente. Întrucât patrimoniul pârâtei s-a

mărit nejustificat în detrimentul patrimoniului reclamantei cu contravaloarea

costurilor suportate de aceasta pentru înființarea și întreținerea celor două

culturi, costuri care, așa cum rezultă din suplimentul la raportul de expertiză

agricolă efectuat în apel, nu pot fi acoperite doar cu subvenția primită de

reclamantă, cum eronat a reținut prima instanță (628,38 RON/ha = 123,61 euro/ha

subvenție APIA + 89,72 RON/ha acciza motorină), instanța de apel a obligat

pârâta la plata, către reclamantă, a contravalorii acestor costuri calculate

conform raportului de expertiză, buna sau reaua-credință a reclamantei

nescutind pe pârâtă de a suporta cheltuielile necesare și utile efectuate de

reclamantă cu culturile de pe cele 504 ha. Instanța de apel a avut în vedere

cheltuielile la ha prezentate în raportul de expertiză, însă a adăugat și TVA

la acele lucrări, care cuprind și această taxă, expertul calculând cheltuielile

totale la ha fără a include această taxă, fără a oferi vreo explicație, după ce

în primă instanță a calculat cheltuielile incluzând și TVA, iar în cauză ambele

societăți sunt plătitoare de TVA; de asemenea nu au fost avute în vedere

cheltuielile de recoltare pentru cele două culturi, acestea fiind suportate de

către pârâtă și, din costul total la ha, se va scădea ajutorul primit de

reclamantă, în sumă de 628,38 RON; astfel, pentru cultura de soia rezultă un

cuantum al cheltuielilor de 50.300 RON (20 x 2.515 RON/ha), pentru cultura de

porumb 290.459,20 RON (80 x 3.630,74 RON/ha), iar din acestea se scade suma de

62.838 RON, reprezentând ajutorul de care a beneficiat reclamanta pentru cele

100 ha teren (subvenție+acciză motorină), rezultând suma totală de 277.921,20

RON, la care a fost obligată pârâta față de reclamantă, în temeiul îmbogățirii

fără justă cauză.

A fost găsit fondat

și motivul de apel al reclamantei privind admiterea, în parte, a cererii

reconvenționale, prima instanță obligând, în mod greșit, reclamanta la plata

contravalorii culturii de rapiță astfel cum reieșea aceasta din raportul de

expertiză, fără a deduce cheltuielile necesare și utile suportate de reclamantă

cu această cultură.

În ceea ce privește

apelul pârâtei SC J. SRL, acesta a fost găsit întemeiat în ceea ce privește

greșita admitere a cererii reconvenționale doar cu privire la cultura de

rapiță, prima instanță reținând, în mod eronat, că pârâta a beneficiat de

fructele de pe celelalte suprafețe de teren, dar fără a observa că pârâta a

intrat în posesia tuturor terenurilor mult mai târziu decât data când pârâta a

introdus acțiunea posesorie (28 iunie 2011) și de când prima instanță a reținut

că nu se mai poate reține pretinsa buna-credință a reclamantei, respectiv,

pârâta a intrat în posesia tuturor terenurilor la data de 5 octombrie 2011,

conform procesului-verbal de punere în posesie nr. 3 eliberat de BEJ M.P.,

pârâta reușind să recolteze, anterior și ulterior acestei date, doar parte din

acele culturi, care, prin natura lor, se coc toamna, ceea ce nu este specific

pentru grâu, rapiță sau floarea soarelui. Astfel, pârâta și-a precizat cererea

reconvențională solicitând contravaloarea cerealelor de pe suprafețele de teren

pe care aceasta nu le recoltase, solicitând sumele de 268.800 RON pentru

rapiță, 399.000 RON pentru grâu, 683.800 RON pentru floarea soarelui și

127.602,50 RON pentru soia. Așa cum rezultă din obiectivele la expertiză

formulate în fața primei instanțe, dar și din precizările solicitate de

instanță în apel reclamanta a recoltat cerealele de mai sus de pe următoarele

suprafețe: 56 ha rapiță, 100 ha grâu, 200 ha floarea soarelui, 43 ha soia. Cu

privire la cultura de rapiță, instanța de apel a reținut că suprafața recoltată

de reclamantă este de 55,15 ha, întrucât pârâta a recunoscut că a recoltat

rapiță de pe suprafața de 4,85 ha, iar prin precizarea la cererea

reconvențională de la dosar tribunal și obiectivele propuse la expertiză în

fața primei instanțe, aceeași pârâtă a recunoscut că a înființat 60 ha de teren

cu rapiță, deci reclamanta nu putea recolta mai mult de 60 ha - 4,85 ha = 55,15

ha. Câștigul pe care nu l-a realizat pârâta și pe care l-a pretins atât prin cererea

reconvențională, dar și prin motivele de apel, atunci când a cuantificat

prejudiciul suferit ca fiind format din pierderea suferită și beneficiului

nerealizat, nu poate consta decât din diferența dintre contravaloarea

cerealelor realizate pe suprafețele de mai sus și cheltuielile totale de

înființare, creștere și recoltare suportate de reclamantă; nu a fost găsită

întemeiată susținerea apelantei pârâte că pentru aceste cheltuieli reclamanta

ar fi trebuit să formuleze o acțiune (cerere reconvențională) separată,

întrucât, pe de o parte, chiar pârâta a solicitat doar câștigul/profitul

nerealizat de pe aceste terenuri, ceea ce presupune venituri minus cheltuieli,

iar pe de altă parte, reclamanta poate invoca și pe cale de apărare deducerea

acestor cheltuieli necesare și utile obținerii cerealelor, în temeiul

îmbogățirii fără justă cauză; de altfel, însăși pârâta a recunoscut acest drept

reclamantei atunci când, în precizarea la cererea reconvențională de la dosar,

a arătat că „legiuitorul recunoaște pârâtei dreptul de a pretinde cheltuielile

efectuate pentru producerea și perceperea fructelor" și că renunță la

solicitarea restituirii contravalorii subvenției, tocmai în considerarea

acoperirii acestor cheltuieli. Pentru a calcula câștigul nerealizat de către

apelanta-pârâtă, instanța de apel a avut în vedere raportul de expertiză

agricolă efectuat în primă instanță astfel cum a fost completat în urma

obiecțiunilor, suplimentul la raportul de expertiză agricolă efectuat în apel,

faptul că în mod nejustificat expertul nu a avut în vedere și TVA la calculul

total al cheltuielilor la ha, că reclamanta a beneficiat de un ajutor de 628,38

RON/ha și că o parte din cheltuieli (cele de înființare cultură) pentru cele

55,15 ha teren rapiță a fost suportată de reclamantă anterior deposedării,

respectiv lucrările de la pct. 1 - 5 din tabelul de la dosar; instanța de apel

a avut în vedere varianta I (producții medii la nivelul zonei Roman) de calcul

a contravalorii cantităților de cereale din raportul de expertiză, întrucât,

așa cum a arătat și expertul, zona Bahna, unde se află terenurile în litigiu,

este situată între lunca Șiretului și lunca Bistriței, terenurile fiind mai

fertile decât în alte zone din județul Neamț, județ care cuprinde zone întinse

de munte și podiș, astfel că varianta II, ce cuprinde valorii medii la nivelul

județului Neamț, nu a fost găsită pertinentă pentru litigiul de față. Astfel,

câștigul nerealizat de pârâtă a fost calculat în sumă de 37.426 RON la cultura

de floarea soarelui (683.800 RON valoare floarea soarelui conform raportului de

expertiză - 200 x 3.231,87 RON valoarea cheltuielilor conform suplimentului la

raportul de expertiză), de 94.263 RON la cultura de grâu (399.000 RON valoare

grâu conform raportului de expertiză - 100 x 3.047,37 RON valoare cheltuieli

conform suplimentului la raportul de expertiză), de 172.906,83 RON la cultura

de rapiță (264.720 RON valoare rapiță conform raportului de expertiză dar

calculat pentru 55,15 ha - 55,15 x 1.664,79 RON valoare cheltuieli conform

suplimentului la raportul de expertiză) și de 31.427,84 RON la cultura de soia

(127.602,5 RON valoare soia conform raportului de expertiză - 43 x 2.236,62 RON

valoare cheltuieli conform suplimentului la raportul de expertiză), deci un

total de 336.023,67 RON, sumă la care a fost obligată reclamanta către pârâtă.

În ceea ce privește

motivul de apel al pârâtei privind cheltuielile de judecată, instanța de apel a

constatat că și acesta este fondat; la calcularea cheltuielilor de judecată în

primă instanță avându-se în vedere complexitatea medie a cauzei, durata relativ

îndelungată a procesului în primă instanță, faptul că pârâta a efectuat

cheltuieli și cu expertul parte, dar de care nu s-a ținut cont, precum și

celelalte cheltuieli de judecată, proporțional cu pretențiile admise,

compensându-se aceste cheltuieli cu cele cuvenite reclamantei, proporțional cu

pretențiile admise acesteia.

Astfel, în baza art.

274 alin. (1) - (3), 276 C. proc. civ., s-a constatat că reclamantei i se

cuvin, în primă instanță, cheltuieli de judecată în sumă de 9.395,21 RON

(6.890,21 RON taxă judiciară de timbru, 5 RON timbru judiciar, 1.000 RON

onorariu avocat, 1.500 RON onorariu expert), iar pârâtei i se cuvin cheltuieli

de judecată în sumă de 20.476,24 RON (7.471,24 RON taxă judiciară de timbru, 5

RON timbru judiciar, 10.000 RON onorariu avocat, 1.500 RON onorariu expert,

1.500 RON expert parte), motiv pentru care instanța de apel a compensat aceste

cheltuieli până la suma de 9.395,21 RON și a obligat pe reclamantă pentru

diferența de 11.081,03 RON la plată către pârâta SC J. SRL.

Împotriva acestei

decizii, a declarat recurs pârâta SC J. SRL Piatra-Neamț, aducându-i

următoarele critici:

În mod greșit,

instanța de apel a acordat intimatei-reclamante cheltuielile pentru înființarea

culturilor de grâu, floarea soarelui și soia, în temeiul îmbogățirii fără justă

cauză, cu toate că aceasta a solicitat contravaloarea culturilor de porumb și

soia recoltate de către recurenta-pârâtă, așa după cum rezultă din cererea

introductivă formulată de aceasta.

Sub acest aspect,

recurenta-pârâtă a apreciat că instanța de apel a înlocuit obiectul material al

cererii.

S-a mai învederat

faptul că, față de pretențiile sale, intimata-reclamantă ar fi putut formula o

cerere prin care să solicite obligarea recurentei-pârâte la plata contravalorii

cheltuielilor de înființare a culturilor, dar nu a formulat o astfel de

solicitare, deși recurenta-pârâtă i-ar fi sugerat aceasta, prin cererea

reconvențională.

Față de cele arătate,

recurenta-pârâtă a concluzionat că instanța de apel a pronunțat o hotărâre

căreia îi sunt aplicabile dispozițiile art. 304 pct. 6 și 8 C. proc. civ., prin

aceea că instanța de apel a obligat-o la despăgubiri constând în costurile de

înființare a culturii, deși reclamanta-intimată solicitase contravaloarea unor

cereale.

O altă critică a

recurentei-pârâte se referă la faptul că instanța de apel a calculat greșit

despăgubirile pe care aceasta a fost obligată să le achite

intimatei-reclamante.

În acest sens, se

arată că instanța de apel a comis două erori, prima constând în aceea că a

adăugat la contravaloarea lucrărilor agricole efectuate și a semințelor și

erbicidelor achiziționate și TVA, iar a doua constă în faptul că nu a arătat

care sunt lucrările purtătoare de TVA, arătând că din acest motiv hotărârea instanței

de apel este imposibil de cenzurat de către instanța de control judiciar, sub

acest aspect fiind aplicabile în speță dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc.

civ.

S-a mai arătat că

sumele ce reprezintă contravaloarea costurilor de producție nu coincid cu cele

din suplimentul de expertiză la care se face referire.

Recurenta-pârâtă a

mai susținut că unele lucrări precum cele de arat, discuit, combinat, erbicidat

și prășită mecanică au fost efectuate de intimata-reclamantă în regie proprie,

deci nu pot fi purtătoare de TVA, singurele purtătoare de TVA fiind semințele

și erbicidele cumpărate, însă TVA-ul achitat la cumpărarea acestora a fost

ulterior recuperat de intimata-reclamantă, astfel încât suma respectivă nu a

ieșit efectiv din patrimoniul său.

În acest sens, s-a

arătat că, potrivit art. 137 pct. 3 lit. b) din C. fisc., sumele reprezentând

daune stabilite prin hotărâre judecătorească nu sunt purtătoare de TVA.

Recurenta-pârâtă nu

este de acord cu motivarea instanței de apel potrivit căreia ambele societăți

fiind plătitoare de TVA, recurenta-pârâtă trebuie să plătească

intimatei-reclamante contravaloarea costurilor de înființare a culturilor cu

adaos de TVA.

S-a mai susținut că,

prin aplicarea acestui artificiu, recurenta-pârâtă este prejudiciată, deoarece,

în mod artificial, se reduce suma la care intimata-reclamantă este îndatorată

către ea, crescându-se suma pe care ea este obligată să o achite

intimatei-reclamante.

Recurenta-pârâtă a

prezentat în cadrul motivelor de recurs un calcul corect, în opinia sa, al

costurilor de producție, fără TVA.

S-a mai susținut că,

în situația în care s-ar considera corect calculul făcut de către instanța de

apel, ar însemna ca profitul înregistrat ca urmare a lucrării unei suprafețe de

peste 500 de ha de teren agricol să fie doar de 58.102 RON, ceea ce ar

transforma exploatarea agricolă într-o activitate nerentabilă.

În mod greșit a

reținut instanța de apel că intimata-reclamantă putea invoca și pe cale de

apărare deducerea cheltuielilor necesare și utile, în temeiul îmbogățirii fără

justă cauză, în opinia recurentei-pârâte, o astfel de cerere trebuia formulată

separat și timbrată la valoare.

Recurenta-pârâtă a

mai susținut că o apărare în acest sens s-a încercat abia cu ocazia formulării

apelului, dar, în opinia acesteia, o astfel de cerere era una nouă, ce nu se

mai putea face, pentru prima dată, în fața unei instanțe de control judiciar.

S-a mai solicitat de

către recurenta-pârâtă și o reapreciere asupra modului de calcul a

cheltuielilor de judecată, acestea fiind cenzurate în mod nejustificat de

instanța de apel.

S-a solicitat

judecarea cauzei în lipsă.

La data de 21

ianuarie 2015, intimata-pârâtă SC A.I. SRL a formulat întâmpinare prin care a

solicitat să se constate că motivele de recurs nu au legătură cu ea.

La data de 9 martie

2015, intimata-reclamantă SC A SRL Broșteni a depus la dosarul cauzei o

întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Analizând decizia

recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte constată că

recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Criticile privind

înlocuirea obiectului material al cererii de chemare în judecată formulată de

reclamantă nu pot fi reținute.

Aceste critici pot fi

încadrate, într-adevăr, în dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., în

sensul că nu s-a dat ceea ce s-a cerut, dar nu și în dispozițiile art. 304 pct.

8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă nearătând care este actul juridic care a fost

greșit interpretat.

Pe fond, aceste

critici nu pot fi reținute, deoarece, după cum a reținut și instanța de apel,

reclamanta-intimată putea invoca și pe cale de apărare deducerea acestor

cheltuieli necesare și utile obținerii cerealelor, recurenta-pârâtă nearătând

în ce ar consta nelegalitatea acestei concluzii la care a ajuns instanța de

apel, astfel încât această critică să poată fi cenzurată de către instanța de

recurs, cu atât mai mult cu cât instanța de apel a arătat de ce este posibilă

acordarea acestor cheltuieli, pe temeiul îmbogățiri fără justă cauză,

cheltuieli invocate pe cale de apărare la cererea reconvențională formulată

pârâta-recurentă.

Criticile privind

calculul greșit al despăgubirilor acordate nu pot fi reținute, deoarece acestea

vizează netemeinicia deciziei recurate, or, în calea de atac, extraordinară, a

recursului, nu pot fi analizate decât critici de nelegalitate, pct. 10 și 11

ale art. 304 C. proc. civ., fiind abrogate prin O.U.G. nr. 138/2000.

Singurul aspect de

nelegalitate poate fi considerat cel referitor la aplicarea TVA-ului.

Sub acest aspect,

instanța de apel a reținut, în mod legal, că ambele societăți sunt plătitoare

de TVA, prin urmare, toate operațiunile efectuate, presupunând achiziții de

utilaje, consum de carburant și piese de schimb, fiind purtătoare de TVA.

De altfel, nici sub

acest aspect recurenta-pârâtă nu a arătat de ce considerentele deciziei

recurate sunt nelegale, pentru a face posibilă cenzurarea lor de către instanța

de recurs.

În schimb, TVA-ul nu

se aplică asupra cerealelor recoltate, așa după cum rezultă din prevederile

O.G. nr. 49/2011.

De asemenea, în ce

privește aplicabilitatea prevederilor art. 137 pct. 3 lit. b) din C. fisc.,

acestea nu sunt aplicabile în speță, deoarece natura despăgubirilor acordate

prin decizia recurată este diferită de cea a despăgubirilor la care se referă

articolul de lege respectiv, primele fiind acordate în temeiul îmbogățirii fără

justă cauză, iar cele la care se referă art. 137 pct. 3 lit. b) din C. fisc.

vizează neîndeplinirea totală sau parțială a obligațiilor contractuale, dacă

aceste despăgubiri sunt percepute peste prețurile și/sau tarifele negociate.

Aspectele privind

considerentele economice ale unei exploatații agricole nu constituie critici de

nelegalitate, acestea neputând fi avute în vedere la analiza legalității

deciziei recurate.

În ce privește cheltuielile

de judecată, recurenta-pârâtă nu a arătat în ce constă nelegalitatea deciziei

recurate, pentru ca instanța de recurs să poată face o analiză critică a

acestora.

Având în vedere cele

de mai sus, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge

recursul, ca nefondat.

În baza art. 274 C.

proc. civ., recurenta-pârâtă SC J. SRL Piatra-Neamț va fi obligată la 6.500 RON

cheltuieli de judecată către intimata SC A SRL Broșteni.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de pârâta SC J. SRL Piatra-Neamț împotriva Deciziei nr.

20/2014 din 4 martie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a

civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Obligă recurenta SC

J. SRL Piatra-Neamț la plata sumei de 6.500 RON cheltuieli de judecată către

intimata SC A SRL Broșteni.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința

publică astăzi, 12 martie 2015.

Procesat de GGC - LM