A DOUA DECIZIE PARTIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 4818/03 prezentate de Mahmut Ekrem Erhun împotriva Turciei în cererea nr. 53842/07 prezentată de Mahmut Ekrem Erhun și Colette Monique ERHUN împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 1 aprilie 2008 într-o cameră compusă din Antonella Mularoni, președintele Irene Cabral Barreto, Recursorul, dl Mahmut Ekrem Erhun, este un resortisant turc născut în 1925 și rezident în Istanbul, reclamanta, reclamanta, dl Türmen, Vladimiro Zagrebelsky, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, András Sajó, judecători, și al dlui Sally Dolle graffière de secțiune, având în vedere cererile menționate mai sus depuse la 20 noiembrie 2002 și, respectiv, la 17 iunie 2007, după ce a intenționat acest lucru. Colette Monique Erhun, este cetățean francez născut în 1932 și rezident la Paris. Reclamanții sunt reprezentați în fața Curții de către dl Fady, avocat la Strasbourg. Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către reclamanți, se pot rezuma după cum urmează. Cererea nr. 4818/03, introdusă la 20 noiembrie 2002 de dl Mahmut Ekrem Erhun Prima procedură La diferite date în 1992, reclamantul a depus la conducerea valorilor mobiliare a unei bănci private, Pamukbank, mai multe acțiuni nominale cotate la bursă. De asemenea, a semnat un contract de credit bursier cu banca. Prin scrisoarea din 30 iunie 1992, banca i-a comunicat o declarație trimestrială care atestă un sold debitor. La 8 septembrie 1992, reclamantul a contestat această declarație printr-o scrisoare notară. La 21 iunie 1993, după mai multe schimburi de scrisori între părți, banca a informat reclamantul că a efectuat vânzarea unei părți din acțiunile sale pentru a-și acoperi datoria. La 11 iulie 1995, reclamantul a introdus o acțiune în fața instanței de comerț din Jurisdicție pentru a obține restituirea acțiunilor sale și o despăgubire. La 10 octombrie 1995, instanța a dispus o expertiză. La 24 noiembrie 1995, instanța a efectuat o examinare la fața locului a registrelor băncii. La 2 decembrie 1996, a fost ordonată o suplimentare de competență. La 20 noiembrie 1997, părțile au fost invitate să își prezinte observațiile cu privire la domeniul de competență. Prin hotărârea din 4 decembrie 1997, Tribunalul a primit parțial cererea reclamantului. La 3 noiembrie 1998, Curtea de Casație a infirmat această hotărâre, indicând în special necesitatea de a-și completa competențele. La 28 mai 1999, Tribunalul de Comerț a reînceput examinarea cauzei și a fost comunicat la 2 octombrie 2000. La 15 martie 2001, Tribunalul a constatat o contradicție între competențe și a dispus o nouă modificare prin modificarea componenței comitetului de experți. La 27 decembrie 2001, Tribunalul a acceptat petiția privind recuzarea judecătorilor și a depus o plângere împotriva reprezentantului reclamanților pentru sfidarea magistraturii. La 28 februarie 2002, o altă cameră a Tribunalului de Comerț, desemnată pentru a se pronunța cu privire la recuzare, a respins cererea. La 4 aprilie 2002, Curtea de Casație a infirmat această decizie. La 19 februarie 2004, reclamantul a fost demis. La 11 noiembrie 2005, Curtea de Casație a confirmat această hotărâre. A doua procedură la 19 octombrie 2001, reclamantul a introdus o acțiune suplimentară în fața instanței de comerț. La 26 martie 2004, la 5 iulie 2004 și la 26 septembrie 2005, s-au efectuat examinări ale registrelor băncii la sediile acesteia. La 11 martie 2005, raportul de competență a fost comunicat băncii și, între timp, acesta a fost achiziționat de către o altă instituție. Prin urmare, procedura a continuat împotriva Halbank. Mai multe documente au fost prezentate de către părți. La 6 iunie 2006, instanța l-a decăzut pe reclamant. 53842/07, introdusă la 17 iunie 2007 de dl Mahmut Ekrem Erhun și de dl Colette Monique Erhun în 1992, dna Caroline Erhun, fiica reclamanților, a pus, de asemenea, la dispoziția conducerii valorilor mobiliare a Pamukbank mai multe acțiuni nominale cotate la bursă și a semnat un contract de credit bursier cu banca. Printr-o scrisoare din 16 octombrie 1992, banca i-a comunicat o declarație care să ateste un sold debitor. Printr-o scrisoare notară din 29 noiembrie 1992, dl Caroline Erhun a contestat această declarație. La 10 septembrie 1993, banca a informat Comisia că a efectuat vânzarea unei părți din acțiunile sale pentru a-și acoperi datoria. Caroline Erhun a introdus o acțiune în fața instanței de comerț din Istanbul pentru a obține restituirea acțiunilor sale și o despăgubire. În urma decesului său, reclamanții au continuat procedura ca moștenitori. La 7 iulie 2004, instanța a decăzut pe reclamanți. La 24 iulie 2006, Curtea de Casație a infirmat această hotărâre. La 9 septembrie 2004, reclamanții au introdus o acțiune suplimentară în fața Tribunalului de Comerț. La 6 februarie 2007, cele două acțiuni, și anume acțiunea principală din 12 iulie 1995 și acțiunea suplimentară, au fost atașate. Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamanții se plâng de durata, pe care o au la 12 ani, a procedurilor principale menționate anterior. Reclamanții se plâng de o încălcare a dreptului lor la respectarea proprietății lor, susținând că procedurile judiciare nu le-au permis să obțină despăgubirea pentru pierderea lor financiară. În cele din urmă, recurentele se referă, de asemenea, la art. 13 din Convenția combinată cu art. 1 din Protocolul nr. 1 și se plâng că căile de atac interne sunt eficiente, ceea ce i-ar fi împiedicat să-și obțină drepturile. Reclamanții se plâng, din perspectiva articolului 6 alineatul (1) din convenție, de lipsa de prelegeri a procedurilor principale menționate anterior. În stadiul actual al dosarului, Curtea nu este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestui aspect și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât în temeiul articolului (b) din Regulamentul său de procedură. În ceea ce privește litigiul referitor la dreptul la respectarea bunurilor, Curtea amintește că nu poate constitui un "bine" (în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1 numai) o creanță suficient de stabilită pentru a fi" (Rafinării grecești Stran și Stratis Andreadis c. Grecia, Hotărârea din 9 decembrie 1994, seria A n 301 B, p. 84, § 59. Aceasta nu este cazul în speță. Prin urmare, Curtea declară inadmisibilă pentru lipsa vădită a temeiului în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din Convenție. În ceea ce privește Õ temeiul articolului 13, Curtea constată că nu există temeiuri. 1 Întrucât este inadmisibilă, Curtea nu prezintă niciun motiv pentru a efectua o examinare mai detaliată. Prin urmare, aceasta declară inadmisibilă pentru lipsa vădită a temeiului în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, hotărăște să atașeze cererile Amâne examinarea ui în ceea ce privește durata procedurilor în speă. cererile inadmisibile pentru surplus. Sally Dolle Antonella Mularoni Modulul Președinte
de la requête n
o
4818/03
présentée par Mahmut Ekrem ERHUN
contre la Turquie
et
de la requête n
o
53842/07
présentée par Mahmut Ekrem ERHUN et Colette Monique ERHUN
contre la Turquie
La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 1
er
avril 2008 en une chambre composée de
:
Antonella Mularoni,
présidente,
Ireneu Cabral Barreto,
Rıza Türmen,
Vladimiro Zagrebelsky,
Danutė Jočienė,
Dragoljub Popović,
András Sajó,
juges,
et de Sally Dollé
,
greffière de section
,
Vu les requêtes susmentionnées introduites le 20 novembre 2002 et le 17
juin 2007 respectivement,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant, M. Mahmut Ekrem Erhun est un ressortissant turc né en 1925 et résidant à Istanbul. La requérante, M
me
Colette Monique Erhun, est une ressortissante française née en 1932 et résidant à Paris. Les requérants sont représentés devant la Cour par M
e
N.
Fady, avocat à Strasbourg.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les requérants, peuvent se résumer comme suit.
A.
Requête n
o
4818/03, introduite le 20
novembre
2002 par M.
Mahmut Ekrem Erhun
1.
Première procédure
A différentes dates en 1992, le requérant déposa à la direction des valeurs mobilières d’une banque privée, Pamukbank, plusieurs actions nominales cotées en bourse. Il signa également un contrat de crédit boursier avec la banque.
Par une lettre du 30 juin 1992, la banque lui communiqua un relevé trimestriel attestant un solde débiteur. Le 8 septembre 1992, le requérant contesta ce relevé par une lettre notariée.
Le 21 juin 1993, après plusieurs échanges de lettres entre les parties, la banque fit savoir au requérant qu’elle avait procédé à la vente d’une partie des ses actions en vue de couvrir sa dette.
Le 11 juillet 1995, le requérant introduisit un recours devant le tribunal de commerce d’Istanbul afin d’obtenir la restitution de ses actions et un dédommagement.
Le 10 octobre 1995, le tribunal ordonna une expertise.
Le 24 novembre 1995, le tribunal procéda à un examen sur place des registres de la banque.
Le 2 décembre 1996, un complément d’expertise fut ordonné.
Le 20 novembre 1997, les parties furent invitées à présenter leurs observations sur l’expertise.
Par un jugement du 4 décembre 1997, le tribunal accueillit partiellement la demande du requérant.
Le 3 novembre 1998, la Cour de cassation infirma ce jugement en indiquant notamment la nécessité d’ordonner un complément d’expertise.
Le 28 mai 1999, le tribunal de commerce reprit l’examen de l’affaire et ordonna l’expertise complémentaire, qui lui fut communiquée le 2
octobre
2000.
Le 15 mars 2001, le tribunal constata une contradiction entre les expertises et en ordonna une nouvelle en changeant la composition du comité d’experts.
Le 27 décembre 2001, le tribunal accepta la pétition visant la récusation des juges et déposa plainte contre le représentant des requérants pour outrage à la magistrature.
Le 28 février 2002, une autre chambre du tribunal de commerce, désignée pour se prononcer sur la récusation, rejeta la demande. Le 4 avril 2002, la Cour de cassation infirma cette décision.
La sixième chambre du tribunal de commerce d’Istanbul fut alors chargée de l’affaire. Elle tint sept audiences. Le 19 février 2004, le requérant fut débouté.
Le 11 novembre 2005, la Cour de cassation confirma ce jugement.
2.
Deuxième procédure
Le 19 octobre 2001, le requérant introduisit un recours complémentaire devant le tribunal de commerce.
Le 26 mars 2004, le 5 juillet 2004 et le 26 septembre 2005, des examens des registres de la banque furent effectués dans les locaux de celle-ci.
Le 11 mars 2005, le rapport d’expertise ordonné par le tribunal fut communiqué à la banque. Dans l’intervalle, celle-ci fut rachetée par un autre établissement. La procédure se poursuivit donc contre Halbank. Plusieurs documents furent produits par les parties.
Le 6 juin 2006, le tribunal débouta le requérant. L’affaire est actuellement pendante devant la Cour de cassation.
B.
Requête n
o
53842/07, introduite le 17 juin 2007 par M. Mahmut Ekrem Erhun et M
me
Colette Monique Erhun
En 1992, M
me
Caroline Erhun, la fille des requérants, déposa également à la direction des valeurs mobilières de Pamukbank plusieurs actions nominales cotées en bourse. Elle signa elle aussi un contrat de crédit boursier avec la banque.
Par une lettre du 16 octobre 1992, la banque lui communiqua un relevé attestant un solde débiteur. Par une lettre notariée du 29 novembre 1992 M
me
Caroline Erhun contesta ce relevé.
Le 10 septembre 1993, la banque fit savoir à l’intéressée qu’elle avait procédé à la vente d’une partie des ses actions en vue de couvrir sa dette.
Le 12 juillet 1995, M
me
Caroline Erhun introduisit un recours devant le tribunal de commerce d’Istanbul afin d’obtenir la restitution de ses actions et une indemnisation. A la suite de son décès, les requérants poursuivirent la procédure en tant qu’héritiers.
Le 7 juillet 2004, le tribunal débouta les requérants.
Le 24 juillet 2006, la Cour de cassation infirma ce jugement.
Le 9 septembre 2004, les requérants introduisirent un recours complémentaire devant le tribunal de commerce.
Le 6 février 2007, les deux recours, à savoir le recours principal du 12
juillet 1995 et le recours complémentaire, furent joints. L’affaire est pendante devant le tribunal de commerce d’İstanbul.
Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, les requérants se plaignent de la durée, qu’ils évaluent à douze ans, des procédures principales susmentionnées.
Les requérants se plaignent d’une violation de leur droit au respect de leurs biens, alléguant que les procédures judiciaires ne leur ont pas permis d’obtenir l’indemnisation de leur perte financière.
Enfin, les requérants invoquent aussi l’article 13 de la Convention combiné avec l’article 1 du Protocole n
o
1 et se plaignent l’ineffectivité des voies de recours internes, ce qui les auraient empêché d’obtenir leur droits.
1.
La Cour juge qu’il y a lieu de joindre les requêtes en vertu de l’article 42 § 1 de son règlement.
2.
Les requérants se plaignent, sous l’angle de l’article 6 § 1 de la Convention, du manque de célérité des procédures principales susmentionnées.
En l’état actuel du dossier, la Cour ne s’estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ce grief et juge nécessaire de communiquer cette partie de la requête au gouvernement défendeur en vertu de l’article
54
§
2
b) de son règlement.
3.
Quant au grief relatif au droit au respect des biens, la Cour rappelle que ne peut constituer un «
bien
» au sens de l’article 1 du Protocole n
o
1 qu’une «
créance suffisamment établie pour être exigible
» (
Raffineries grecques Stran et Stratis Andreadis c. Grèce
, arrêt du 9 décembre 1994, série
A n
o
301
‑
B, p.
84, §
59). Tel n’est pas le cas en l’espèce. Par conséquent, la Cour déclare ce grief irrecevable pour défaut manifeste de fondement en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.
4.
Quant au grief fondé sur l’article 13, la Cour observe qu’il n’est aucunement étayé. Le grief avec lequel il est invoqué combinément, tiré de l’article 1 du Protocole n
o
1 étant irrecevable, la Cour ne relève aucun motif pour entreprendre un examen plus détaillé. Elle le déclare donc irrecevable pour défaut manifeste de fondement en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Décide
de joindre les requêtes
;
Ajourne
l’examen du grief concernant la durée des procédures en l’espèce
;
Déclare
les requêtes irrecevables pour le surplus.
Sally Dollé
Antonella Mularoni
Greffière
Présidente