AFFAIRE MÜDET KÖMÜRCÜ c. TURQUIE

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

23.09.2008

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'article 5 - Droit à la liberté et à la sûreté

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2008
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE MÜDET KÖMÜRCÜ c. TURQUIE (CtEDO, 2008)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA 2 CAUZA MÜDET KÖMÜRCÜ c. TURQUE (solicitarea nr. 2623/04) HOTĂRÂREA STRASBURG 23 septembrie 2008 DEFINITIVF 23/12/2008 Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Müdet Kömürcü c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a se vedea secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din Françoise Tulkens, președinta Antonella Mularoni, Vladimiro Zagrebelsky, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, András Sajó, Ișl Karakaș, judecători, și Sally Dolle, graffière de section Dupa ce a deliberat în camera Consiliului la 2 septembrie 2008, Rend la hotărâre că aici, adoptat la această dată procedural A la originea cauzei se află o cerere (n 2623/04) îndreptată împotriva Republicii Turcia și al cărei resortisant al acestui stat, Müdet Kömürcü La 15 decembrie 2003, Tribunalul a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( La 11 iunie 2007, Curtea a decis să comunice cererea guvernului. După cum permite art. 29 alineatul (3) din Convenție, aceaceasta a fost decisă să examineze în același timp admisibilitatea și temeinicia cauzei. DE FAPT, reclamantul s-a născut în 1972 și își are reședința în Kocaeli. La 26 noiembrie 1997, reclamantul a fost arestat și arestat pentru apartenență la o organizație ilegală, și anume MLSPB/DK (Marksist-Leninist Silahl La 2 decembrie 1997, el a fost sesizat în fața judecătorului care se afla în arest provizoriu în apropierea Curții de Securitate a statului membru al statului membru al statului membru al statului membru al statului membru al statului membru al statului membru al statului membru în care se află, care a primit depoziția sa și a dispus plasarea sa în arest provizoriu. În timpul acestei înfățișări, reclamantul a contestat conținutul declarației sale făcute în timpul custodiei sale și a primit, în opinia sa, ca urmare a unor tratamente abuzive. La 8 decembrie 1997, procurorul Republicii l-a acuzat pe reclamant și pe alte opt persoane de apartenență la o organizație ilegală și de utilizare a explozivilor și a solicitat condamnarea în temeiul articolului 168 alineatul (2) din Codul penal și al articolului 5 din Legea nr. 3713 privind combaterea terorismului în ceea ce privește încălcarea dreptului de proprietate asupra unei organizații ilegale. De asemenea, acesta a solicitat aplicarea articolului 246 § 6 și 8 împotriva sa pentru utilizarea de explozivi. Reclamantul a fost dat în judecată în fața instanței de securitate a statului în cadrul unei proceduri penale care implică încă șapte acuzați. În perioada 25 februarie 1998-12 iulie 2000, Curtea de Securitate a Uniunii Europene din 11 ședințe în care a auzit acuzații și avocații lor în apărare. În această perioadă, Curtea a respins cererile repetate de eliberare a reclamantului pe baza acestui fapt pe baza naturii infracțiunilor reprobabile, a conținutului dosarului, a stării probelor și a timpului petrecut în detenție. Avocatul reclamantului a subliniat că menținerea în detenție a clientului său se bazează pe elemente de probă colectate în mod ilegal ca urmare a maltratării. El sprijină, precum și în temeiul articolului 254 din Codul de procedură penală și din jurisprudența Curții, astfel de elemente de probă nu puteau fi primite; de asemenea, a precizat că o procedură penală fusese inițiată împotriva polițiștilor responsabili. noiembrie 1998 și 29 decembrie 1999. În timpul procesului de încuviințare din 12 mai 2000, avocatul reclamantului a declarat că ar fi putut pregăti apărarea sa din cauza faptului că nu a reușit să se ocupe cu clientul său din cauza controalelor efectuate la intrarea în închisoare. 10. La 26 decembrie 2001, Curtea de Securitate a Uniunii Europene a fost refuzată în ceea ce privește natura infracțiunilor reproșate, starea probelor și durata detenției. 11. De la 5 aprilie 2002 până la 25 aprilie 2003, Curtea de Securitate a Uniunii Europene a stabilit trei audieri în cursul cărora își va reiniția cererile de obținere a unei copii a raportului medico-legal al reclamantului întocmit în timpul reținerii sale. Avocatul reclamantului își va reitera cererile de punere în libertate a clientului său subliniind durata excesivă a detenției provizorii și lipsa de dovezi pe care le are în sprijinul acesteia. Curtea a pronunțat menținerea în detenție a acestuia, având în vedere natura infracțiunilor reproșate, în stare de probă, la data detenției și la durata acesteia. 12. La 20 iunie 2003, instanța de judecată a dat sentința unui polițist la o pedeapsă cu închisoarea de un an și la suspendarea funcțiilor sale pentru trei luni pentru că a aplicat rele tratamente reclamantului în timpul interogatoriului. 13. La 2 iulie 2003, avocatul reclamantului a informat instanța de securitate cu privire la această condamnare, care, în opinia sa, trebuia să se înțeleagă ca stabilind caracterul ilegal al modalităților prin care fuseseră colectate probele împotriva clientului său. În plus, acesta a subliniat durata excesivă a detenției reclamantului și s-a referit în acest sens la Convenție și la jurisprudența Curții. Curtea a respins această cerere pe baza naturii și caracterului infracțiunilor reproșate, pe baza stării probelor și a duratei detenției. 14. La 3 decembrie 2003, avocatul reclamantului a depus un memoriu în apărare prin care a solicitat ridicarea măsurii provizorii de detenție, care a depășit termenul rezonabil și a susținut că această detenție aducea atingere principiului prezumției de nevinovăție și a dus la executarea unei pedepse. 15. În aceeași zi, instanța de securitate din statul membru a respins această cerere pe baza naturii infracțiunilor reprobabile, a dovezilor existente și a datei detenției. 16. La o dată nespecificată, avocatul reclamantului sesizează a patra cameră a Curții de Securitate din statul de opoziție împotriva deciziei de refuzare a eliberării provizorii și menținere a reclamantului în detenție 17. La 9 decembrie 2003, cea de-a patra cameră a Curții de Securitate de la Õ , hotărând la dosar, a respins această cerere având în vedere cuantumul pedepsei și durata detenției provizorii. 18. La 10 martie 2004, avocatul reclamantului își va reiniția cererea de eliberare provizorie, subliniind că detenția reclamantului și-a schimbat modul de executare a unei pedepse. La sfârșitul acestei ședințe, instanța de securitate a statului statu-quo ținea în custodie a reclamantului în ceea ce privește natura și caracterul infracțiunilor reproșate, în starea de probă și la data detenției. 19. Cu ocazia punerii în aplicare a hotărârii din 23 iunie 2004, Curtea de Securitate a Uniunii Europene a declarat că această instanță era în curs de eliminare și că proiectul de lege era în curs de adoptare. Chiar dacă este în stare de a fi judecată, aceasta a considerat că noua instanță era în măsură să se pronunțe, pentru a evita orice confuzie. La sfârșitul acestei audieri, Comisia a pronunțat menținerea recurentului în detenție, având în vedere natura și caracterul infracțiunilor reprobabile, în condițiile probei și la data detenției, ținând cont și de durata pedepsei, mai mare de șapte ani, și de riscul de evadare. 20. La 8 septembrie 2004, Curtea a statuat eliberarea provizorie a reclamantului. 22. După elementele dosarului, cauza ar rămâne în curs de desfășurare la data adoptării prezentei hotărâri. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 5 ALINEATUL (3) DIN CONVENȚIA 23. În acest sens, reclamantul se plânge de durata detenției provizorii, care îi aduce atingere dreptului la libertate și la respectarea prezumției de nevinovăție. În acest sens, invocă art. 5 alineatul (3) din convenție, astfel cum este formulat în partea sa relevantă Orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute la alineatul (3). (c) prezentului articol (...) are dreptul de a fi judecat într-un termen rezonabil, sau eliberat în timpul procedurii (...) 24. Curtea constată că perioada de detenție provizorie care trebuie luată în considerare a început la 26 noiembrie 1997, data arestării reclamantului și a încetat la 8 septembrie 2004, data eliberării sale provizorii, a durat aproximativ șase ani și nouă luni, pe baza admisibilității 26. Curtea constată că nu este în mod clar întemeiat greșit în sensul art. 35 alin. (3) din Convenție. Curtea constată, de asemenea, că aceasta nu se confruntă cu nici un alt motiv de refuz. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Pe fond 27. Guvernul susține că Curtea nu a definit niciodată o durată prestabilită în materie de detenție provizorie, deci aceasta depinde de circumstanțele specifice fiecărui caz. În acest sens, având în vedere natura și numărul infracțiunilor reprovocate și numărul de colegi inculpați, arestarea provizorie a reclamantului a fost necesară pentru a preveni orice risc de recidivă, scurgere sau distrugere de probe. Guvernul susține, de asemenea, că inculpații și avocații lor au contribuit la prelungirea procedurii prin solicitarea unor amânări. 28. Reclamantul contestă aceste argumente și susține că cauza nu prezenta o complexitate de natură să justifice o perioadă atât de lungă de detenție. În plus, instanțele naționale s-au limitat în acest caz la a fundamenta menținerea în detenție pe o motivare stereotipă. 29. Curtea reamintește că revine în primul rând autorităților judiciare naționale sarcina de a se asigura că, într-un caz dat, durata detenției provizorii a unui inculpat nu depășește limita rațiunii. În acest scop, ei trebuie să examineze toate circumstanțele care pot dezvălui sau în afara existenței unei adevărate cerințe de interes public care să justifice, având în vedere prezumția de nevinovăție, o excepție de la regula respectării libertății individuale și să prezinte un raport în deciziile lor de respingere a cererilor de extindere. A se vedea hotărârea Curții din 28 octombrie 1998, Rec., 1998, Rec., 1998, punctul 154. 30. Curtea amintește, de asemenea, că detenția rămâne legitimă numai în cazul în care ordinea publică rămâne efectiv amenințată; continuarea acesteia nu poate fi utilizată pentru anticiparea unei pedepse privative de libertate (a se vedea Hotărârea din 26 iunie 1991, seria A n 207, p. 21, § 51, și I.A. c. Franța, Hotărârea din 23 septembrie 1998, Rec., 1998 VII, § 104). 31. În această privință, persistența unor motive plauzibile de a suspecta persoana arestată de comiterea unei infracțiuni este o condiție sine qua non a regularității reținerii în detenție, dar, după o anumită perioadă de timp, aceasta nu mai este suficientă. În acest caz, Curtea trebuie să stabilească dacă celelalte motive adoptate de autoritățile judiciare continuă să legitimeze privarea de libertate. În cazul în care acestea se dovedesc a fi , Hotărârea din 8 iunie 1995, seria A n 319 B, § 52, și Ali H În speță, din elementele dosarului reiese că instanța de securitate a statului a pronunțat în mod regulat, la sfârșitul fiecărei ședințe, menținerea în detenție a reclamantului, pe baza unei formule aproape întotdeauna identice, ca să nu mai vorbim de stereotip, făcând trimitere la natura infracțiunilor reproșate, la starea de probă, la conținutul dosarului, la data și durata detenției (punctele 9 11, 13, 15, 18 și 19 de mai sus. Aceasta a invocat o dată riscul de scurgere a reclamantului (punctul 19 de mai sus). 33. Or, Curtea subliniază că pericolul de scurgere nu poate fi apreciat numai pe baza gravității pedepsei, ci trebuie să se analizeze în funcție de un set de elemente suplimentare relevante proprii, fie să confirme existența acesteia, fie să o facă să apară în acest punct redus pe care nu îl poate justifica o detenție provizorie (a se vedea, printre altele, Letellier, citată anterior, § 43). 34. În mod similar, în opinia Curții, în cazul în care statul de probe Prin urmare, Curtea consideră că menținerea în detenție a reclamantului în cursul perioadei în litigiu încalcă art. 5 alineatul (3) din convenție. II. PRIVIND LEGAREA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIA 36. În conformitate cu art. 41 din convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă. Guvernul contestă aceste pretenții. 39. Curtea consideră că este necesar să se acorde reclamantului 4 900 EUR pentru prejudiciul moral. Taxa și cheltuielile de judecată 40. Reclamantul solicită 5 000 de noi cărți turcești (TRY) [aproximativ 2 480 EUR] pentru taxa pe avocat și 210 TRY [aproximativ 104 În ceea ce privește cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața Curții, acesta furnizează, ca justificare, o convenție din proprie inițiativă referitoare la 200 de TRY [aproximativ 99 EUR] pe oră de lucru, un tempo de lucru și un tempo de cheltuieli. 41. Guvernul contestă aceste pretenții. 42. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se stabilesc realitatea lor, necesitatea lor și caracterul rezonabil al ratei lor. În speță și ținând seama de elementele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea consideră rezonabilă suma de 1 500 EUR pentru procedură în fața Curții și la .l. Acordă reclamantului. Interese moratorii 43. Curtea consideră că este adecvat să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii pe rata dobânzii a facilității de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. PE CESO, CURȚIA, ÎN L în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, următoarele sume, care urmează să fie convertite în noi cărți turcești 900 EUR (patru mii nouă sute de euro) pentru daune morale, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit (ii) 500 EUR (mii de cinci sute de euro) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de către solicitant; de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. 23 septembrie 2008, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Sally Dolle Françoise Tulkens Grefier Președinte