ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6829/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința nr. 49 din 13 februarie 2012, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată contestația formulată de reclamanta SC H.C. SRL în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că în perioada 1 octombrie - 17 noiembrie 2008, inspectori din cadrul D.G.F.P. Prahova au efectuat inspecție fiscală la sediul societății contestatoare având ca obiect verificarea modului de constituire, declarare și virare a obligațiilor datorate bugetului statului consolidat aferente perioadei 1 ianuarie 2005 - 30 septembrie 2008, iar prin raportul de inspecție fiscală din 26 noiembrie 2008 s-a stabilit în sarcina de plata a SC H.C.

SRL, suma de 1.639.844 lei, cu titlu de impozit pe profit, majorări si penalități întârziere, TVA de plata, majorări si penalități întârziere, respectiv:impozit pe profit - debit - pentru suma de 501.722 lei,impozit pe profit - majorări de întârziere - pentru suma de 217.602 lei,impozit pe profit - penalități de întârziere - pentru suma de 355 lei, taxa pe valoarea adăugata - debit - în suma de 607.500 lei,taxa pe valoarea adăugata - majorări de întârziere - în suma de 305.959 lei, taxa pe valoarea adăugata - penalități de întârziere - în suma de 525 lei, impozit pe dividende - debit - pentru suma de 54.867 lei, impozit pe dividende - majorări de întârziere - pentru suma de 36.621 lei, pentru care s-a emis Decizia de impunere AI/4121 din 28 noiembrie 2008, ce a fost contestată de societate în conformitate cu art. 205 și următoarele Cod pr.

fiscală, contestația administrativă fiind respinsă prin decizia nr. 119/21 februarie 2011. Instanța fondului a mai reținut că, potrivit constatărilor organelor fiscale, în perioada supusă verificării societatea s-a aprovizionat cu mărfuri,respectiv piulițe, burghie, rulmenți ș.a. în valoare totală de 3.491.659 lei evidențiată în 46 de facturi fiscale emise de SC L.L. SRL București emitentă a 40 de facturi, SC C.I. SRL București emitentă a 3 facturi, SC C.I. SRL București emitenta unei facturi și SC H.C. SRL emitentă a două facturi, furnizorii mărfurilor pentru care s-au emis cele 46 de facturi fiind societăți neînmatriculate la O.R.C., radiate, inactive, dizolvate, condiții în care facturile prezentate nu pot constitui documente justificative pentru cheltuieli deductibile.

Curtea a înlăturat concluziile experților contabili în sensul că cele 46 de facturi ce au făcut obiectul raportului de inspecție fiscală au fost înregistrate în contabilitatea societății și reprezintă documente justificative pentru înregistrarea bunurilor achiziționate, cu motivarea că acestea nu sunt documente justificative în sensul prevăzut de art. 21 alin. (4) lit. f), art. 145 alin. (8) lit. a) și b) din C. fisc. și art. 6 alin. (2) din legea contabilității, neconținând sau nefurnizând toate informațiile prevăzute de dispozițiile legale în vigoare la data efectuării operațiunii, astfel că taxa pe valoarea adăugată nu poate fi dedusă și nici nu se poate diminua baza impozabilă la stabilirea impozitului pe profit, cum s-a statuat de Î.C.C.J.

prin decizia 5 din 15 ianuarie 2007 publicată în M. Of. nr. 732/2007. A mai arătat că răspunderea pentru corecta întocmire a documentelor justificative este solidară, incubând atât furnizorului cât și cumpărătorului conform art. 6 alin. (2) din legea contabilității. În ceea ce privește achizițiile de bunuri și servicii pentru care s-a stabilit suplimentar de organele fiscale impozit pe profit, T.V.A.

și accesorii, respectivele cheltuieli fiind înregistrate în conturile 603, 624 și 625, Curtea a constatat că societatea contestatoare a achiziționat diverse bunuri, respectiv mobilier, televizoare, plasmă, cabină hidromasaj, centrală termică și servicii turistice - cazare, deplasare în plan intern și extern, bunurile achiziționate au fost înregistrate direct pe costuri fără a se regăsi în veniturile realizate, iar prestările de servicii nu au fost justificate cu documente din care să rezulte că au fost efectuate în vederea realizării activității pentru care contribuabilul este autorizat, astfel că aceste cheltuieli nu sunt deductibile, achizițiile nu au legătură cu activitatea desfășurată de societate, iar serviciile nu au fost justificate ca fiind efectuate în scopul realizării de venituri impozabile, așa cum impune art. 21 alin. (1) din C. fisc., obligațiile fiscale suplimentare constatate prin raportul de inspecție fiscală și decizia de impunere fiind fost corect și legal stabilite de organele fiscale.

Împotriva Sentinței nr. 49 din 13 februarie 2012 a formulat recurs reclamanta SC H.C. SRL, prin lichidator judiciar, solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii cererii sale și anulării Deciziei de Impunere nr. AI/4121 din 28 noiembrie 2008 emisa de A.F.P.M. Ploiești - Activitatea de Inspecție Fiscala, în baza Raportului de Inspecție Fiscala nr. AI/4121 din 28 noiembrie 2008 și exonerarea de plata sumei de 1.639.844 lei stabilită suplimentar. În motivarea recursului s-a argumentat, evocându-se, în susținere, concluziile raportului de expertiză contabilă depus în cauză, că facturile în baza cărora s-au înregistrat cheltuieli îndeplinesc calitatea de documente justificative, au fost înregistrate în contabilitatea recurentei potrivit reglementărilor contabile în vigoare; că există indicii că marfa a existat în realitate și a fost comercializată către terți; că recepția mărfurilor aferente s-a efectuat potrivit Ordinul M.F.P.

nr. 1850/2004; că recurenta a înregistrat și plătit integral impozitele și taxele calculate aferente vânzărilor de marfă către terți clienți, emițând facturi în acest sens. Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate și în raport de dispozițiile legale aplicabile, Curtea îl care respinge pentru următoarele considerente: Prin Raportul de inspecție fiscală încheiat la 28 noiembrie 2008, în baza căruia a fost emisă Decizia de impunere nr. 4121/2008, contestată în prezenta cauză, au fost stabilite în sarcina recurentei-reclamante obligații suplimentare de plată constând în impozit pe profit, T.V.A. și accesoriile aferente.

Rezultă din materialul probator administrat în cauză (acte, expertiză contabilă) că în perioada supusă verificării (1 ianuarie 2005 - 30 noiembrie 2008) recurenta-reclamantă s-a aprovizionat cu diverse mărfuri (piulițe, burghie, rulmenți, etc.), valoarea totală a acestor achiziții fiind înscrisă într-un număr de 46 de facturi fiscale (3.491.659 lei) emise de 4 furnizori. Aceste facturi însă, deși au fost înscrise în contabilitatea societății recurente, nu reprezintă documente justificative în sensul dispozițiilor art. 6 alin. (1) din Legea contabilității, cheltuielile astfel făcute fiind nedeductibile fiscal la calculul profitului impozabil. În acest sens, Curtea reține că din materialul probator administrat, rezultă în mod incontestabil că în 40 de facturi emise, SC L.L.

SRL nu figurează în datele de identificare înscrise pe facturi, o altă societate având această denumire dar cu alte date de identificare, că 3 facturi fiscal au fost emise de o societate radiată încă din anul 2007 (SC C.I. SRL); că 1 factură a fost emisă de o societate ce se află în dizolvare judiciară din 28 ianuarie 2008 (SC H.C. SRL) și că alte două facturi au fost emise de o societate declarată inactivă anterior emiterii facturilor (SC H.C. SRL). Așa fiind, în mod corect instanța de fond, înlăturând concluziile expertizei contabile efectuate, reținând că potrivit dispozițiilor legale, respectiv art. 21 alin. (4) lit. f), art. 145 alin. (8) lit. a) și b) din C. fisc. și art. 6 alin. (1) și (2) din Legea contabilității, cele 46 de facturi nu pot constitui documente justificative, deși au fost înregistrate în contabilitatea societății, deoarece ele nu conțin sau nu furnizează toate informațiile prevăzute de dispozițiile legale mai sus invocate.

Așa fiind, este evident că T.V.A. nu poate fi dedusă și nici nu se poate diminua baza impozabilă la stabilirea impozitului pe profit pe baza unor astfel de documente, astfel cum a solicitat recurenta-reclamantă. De altfel, caracterul de document justificat, precum și consecințele ce decurg din împrejurarea că astfel de documente nu cuprind toate menținute prevăzute în lege (Legea contabilității și Codul fiscal) au fost stabilite prin Decizia de îndrumare nr. V din 15 ianuarie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție și publicată în M. Of. nr. 732/2007, în sensul celor mai sus reținute. Astfel fiind, susținerile recurentei-reclamante în sensul că a fost de bună-credință atunci când a înregistrat în contabilitate cele 46 de facturi, nu prezintă relevanță sub aspectul stabilirii caracterului de document justificativ al acestor facturi, urmând a fi înlăturată ca nefondată.

Tot astfel, în privința achizițiilor de bunuri și servicii pentru care organele fiscale au stabilit suplimentar impozit pe profit, TVA și accesorii, Curtea reține că așa cum rezultă din probele administrate, achizițiile făcute (mobilier, televizoare-plasmă, cabină hidromasaj, centrală termică, servicii turistice cazare) nu au legătură cu activitatea desfășurată de societatea recurentă, iar serviciile prestate nu au fost justificate ca fiind efectuate în scopul realizării de venituri impozabile așa cum prevăd în mod expres dispozițiile art. 21 alin. (1) din C. fisc. În consecință, în raport de cele mai sus reținute și în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, sentința recurată fiind pronunțată în deplină concordanță cu dispozițiile legale aplicabile în materie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC H.C. SRL Ploiești prin Lichidator Judiciar A.I. - I.P.U.R.L. împotriva Sentinței civile nr. 49 din 13 februarie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 octombrie 2013.