ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6829/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 49 din 13 februarie 2012,

Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și

fiscal, a respins ca neîntemeiată contestația formulată de reclamanta SC H.C.

SRL în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut că în perioada 1 octombrie - 17 noiembrie 2008,

inspectori din cadrul D.G.F.P. Prahova au efectuat inspecție fiscală la sediul

societății contestatoare având ca obiect verificarea modului de constituire,

declarare și virare a obligațiilor datorate bugetului statului consolidat

aferente perioadei 1 ianuarie 2005 - 30 septembrie 2008, iar prin raportul de

inspecție fiscală din 26 noiembrie 2008 s-a stabilit în sarcina de plata a SC

H.C. SRL, suma de 1.639.844 lei, cu titlu de impozit pe profit, majorări si

penalități întârziere, TVA de plata, majorări si penalități întârziere,

respectiv:impozit pe profit - debit - pentru suma de 501.722 lei,impozit pe

profit - majorări de întârziere - pentru suma de 217.602 lei,impozit pe profit

- penalități de întârziere - pentru suma de 355 lei, taxa pe valoarea adăugata

- debit - în suma de 607.500 lei,taxa pe valoarea adăugata - majorări de

întârziere - în suma de 305.959 lei, taxa pe valoarea adăugata - penalități de

întârziere - în suma de 525 lei, impozit pe dividende - debit - pentru suma de

54.867 lei, impozit pe dividende - majorări de întârziere - pentru suma de

36.621 lei, pentru care s-a emis Decizia de impunere AI/4121 din 28 noiembrie 2008,

ce a fost contestată de societate în conformitate cu art. 205 și următoarele

Cod pr. fiscală, contestația administrativă fiind respinsă prin decizia nr. 119/21

februarie 2011.

Instanța fondului a

mai reținut că, potrivit constatărilor organelor fiscale, în perioada supusă

verificării societatea s-a aprovizionat cu mărfuri,respectiv piulițe, burghie,

rulmenți ș.a. în valoare totală de 3.491.659 lei evidențiată în 46 de facturi

fiscale emise de SC L.L. SRL București emitentă a 40 de facturi, SC C.I. SRL

București emitentă a 3 facturi, SC C.I. SRL București emitenta unei facturi și

SC H.C. SRL emitentă a două facturi, furnizorii mărfurilor pentru care s-au

emis cele 46 de facturi fiind societăți neînmatriculate la O.R.C., radiate,

inactive, dizolvate, condiții în care facturile prezentate nu pot constitui

documente justificative pentru cheltuieli deductibile.

Curtea a înlăturat

concluziile experților contabili în sensul că cele 46 de facturi ce au făcut

obiectul raportului de inspecție fiscală au fost înregistrate în contabilitatea

societății și reprezintă documente justificative pentru înregistrarea bunurilor

achiziționate, cu motivarea că acestea nu sunt documente justificative în

sensul prevăzut de art. 21 alin. (4) lit. f), art. 145 alin. (8) lit. a) și b)

din C. fisc. și art. 6 alin. (2) din legea contabilității, neconținând sau

nefurnizând toate informațiile prevăzute de dispozițiile legale în vigoare la

data efectuării operațiunii, astfel că taxa pe valoarea adăugată nu poate fi

dedusă și nici nu se poate diminua baza impozabilă la stabilirea impozitului pe

profit, cum s-a statuat de Î.C.C.J. prin decizia 5 din 15 ianuarie 2007

publicată în M. Of. nr. 732/2007.

A mai arătat că

răspunderea pentru corecta întocmire a documentelor justificative este

solidară, incubând atât furnizorului cât și cumpărătorului conform art. 6 alin.

(2) din legea contabilității.

În ceea ce privește achizițiile

de bunuri și servicii pentru care s-a stabilit suplimentar de organele fiscale impozit

pe profit, T.V.A. și accesorii, respectivele cheltuieli fiind înregistrate în

conturile 603, 624 și 625, Curtea a constatat că societatea contestatoare a

achiziționat diverse bunuri, respectiv mobilier, televizoare, plasmă, cabină

hidromasaj, centrală termică și servicii turistice - cazare, deplasare în plan

intern și extern, bunurile achiziționate au fost înregistrate direct pe costuri

fără a se regăsi în veniturile realizate, iar prestările de servicii nu au fost

justificate cu documente din care să rezulte că au fost efectuate în vederea

realizării activității pentru care contribuabilul este autorizat, astfel că

aceste cheltuieli nu sunt deductibile, achizițiile nu au legătură cu

activitatea desfășurată de societate, iar serviciile nu au fost justificate ca

fiind efectuate în scopul realizării de venituri impozabile, așa cum impune art.

21 alin. (1) din C. fisc., obligațiile fiscale suplimentare constatate prin

raportul de inspecție fiscală și decizia de impunere fiind fost corect și legal

stabilite de organele fiscale.

Împotriva Sentinței nr.

49 din 13 februarie 2012 a formulat recurs reclamanta SC H.C. SRL, prin

lichidator judiciar, solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii

cererii sale și anulării Deciziei de Impunere nr. AI/4121 din 28 noiembrie 2008

emisa de A.F.P.M. Ploiești - Activitatea de Inspecție Fiscala, în baza

Raportului de Inspecție Fiscala nr. AI/4121 din 28 noiembrie 2008 și exonerarea

de plata sumei de 1.639.844 lei stabilită suplimentar.

În motivarea

recursului s-a argumentat, evocându-se, în susținere, concluziile raportului de

expertiză contabilă depus în cauză, că facturile în baza cărora s-au

înregistrat cheltuieli îndeplinesc calitatea de documente justificative, au

fost înregistrate în contabilitatea recurentei potrivit reglementărilor

contabile în vigoare; că există indicii că marfa a existat în realitate și a

fost comercializată către terți; că recepția mărfurilor aferente s-a efectuat

potrivit Ordinul M.F.P. nr. 1850/2004; că recurenta a înregistrat și plătit

integral impozitele și taxele calculate aferente vânzărilor de marfă către

terți clienți, emițând facturi în acest sens.

Analizând recursul

formulat prin prisma motivelor invocate și în raport de dispozițiile legale

aplicabile, Curtea îl care respinge pentru următoarele considerente:

Prin Raportul de

inspecție fiscală încheiat la 28 noiembrie 2008, în baza căruia a fost emisă

Decizia de impunere nr. 4121/2008, contestată în prezenta cauză, au fost

stabilite în sarcina recurentei-reclamante obligații suplimentare de plată

constând în impozit pe profit, T.V.A. și accesoriile aferente.

Rezultă din

materialul probator administrat în cauză (acte, expertiză contabilă) că în

perioada supusă verificării (1 ianuarie 2005 - 30 noiembrie 2008)

recurenta-reclamantă s-a aprovizionat cu diverse mărfuri (piulițe, burghie,

rulmenți, etc.), valoarea totală a acestor achiziții fiind înscrisă într-un

număr de 46 de facturi fiscale (3.491.659 lei) emise de 4 furnizori.

Aceste facturi însă,

deși au fost înscrise în contabilitatea societății recurente, nu reprezintă documente

justificative în sensul dispozițiilor art. 6 alin. (1) din Legea

contabilității, cheltuielile astfel făcute fiind nedeductibile fiscal la

calculul profitului impozabil.

În acest sens, Curtea

reține că din materialul probator administrat, rezultă în mod incontestabil că

în 40 de facturi emise, SC L.L. SRL nu figurează în datele de identificare

înscrise pe facturi, o altă societate având această denumire dar cu alte date

de identificare, că 3 facturi fiscal au fost emise de o societate radiată încă

din anul 2007 (SC C.I. SRL); că 1 factură a fost emisă de o societate ce se

află în dizolvare judiciară din 28 ianuarie 2008 (SC H.C. SRL) și că alte două

facturi au fost emise de o societate declarată inactivă anterior emiterii

facturilor (SC H.C. SRL).

Așa fiind, în mod

corect instanța de fond, înlăturând concluziile expertizei contabile efectuate,

reținând că potrivit dispozițiilor legale, respectiv art. 21 alin. (4) lit. f),

art. 145 alin. (8) lit. a) și b) din C. fisc. și art. 6 alin. (1) și (2) din

Legea contabilității, cele 46 de facturi nu pot constitui documente

justificative, deși au fost înregistrate în contabilitatea societății, deoarece

ele nu conțin sau nu furnizează toate informațiile prevăzute de dispozițiile

legale mai sus invocate.

Așa fiind, este

evident că T.V.A. nu poate fi dedusă și nici nu se poate diminua baza

impozabilă la stabilirea impozitului pe profit pe baza unor astfel de

documente, astfel cum a solicitat recurenta-reclamantă.

De altfel, caracterul

de document justificat, precum și consecințele ce decurg din împrejurarea că

astfel de documente nu cuprind toate menținute prevăzute în lege (Legea

contabilității și Codul fiscal) au fost stabilite prin Decizia de îndrumare nr.

V din 15 ianuarie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție și

publicată în M. Of. nr. 732/2007, în sensul celor mai sus reținute.

Astfel fiind,

susținerile recurentei-reclamante în sensul că a fost de bună-credință atunci

când a înregistrat în contabilitate cele 46 de facturi, nu prezintă relevanță

sub aspectul stabilirii caracterului de document justificativ al acestor

facturi, urmând a fi înlăturată ca nefondată.

Tot astfel, în

privința achizițiilor de bunuri și servicii pentru care organele fiscale au

stabilit suplimentar impozit pe profit, TVA și accesorii, Curtea reține că așa

cum rezultă din probele administrate, achizițiile făcute (mobilier,

televizoare-plasmă, cabină hidromasaj, centrală termică, servicii turistice

cazare) nu au legătură cu activitatea desfășurată de societatea recurentă, iar

serviciile prestate nu au fost justificate ca fiind efectuate în scopul

realizării de venituri impozabile așa cum prevăd în mod expres dispozițiile art.

21 alin. (1) din C. fisc.

În consecință, în

raport de cele mai sus reținute și în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, sentința recurată fiind

pronunțată în deplină concordanță cu dispozițiile legale aplicabile în materie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de SC H.C. SRL Ploiești prin Lichidator Judiciar A.I. - I.P.U.R.L.

împotriva Sentinței civile nr. 49 din 13 februarie 2012 a Curții de Apel

Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 22 octombrie 2013.