ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4305/2014

Soluția pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal Prin sentința civilă nr. 2318 din 24 iulie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, au fost respinse excepțiile lipsei calității procesuale active și a autorității lucrului judecat, a fost admisă excepția inadmisibilității și, pe cale de consecință, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de ordonanță președințială.

Calea de atac exercitată de reclamanta R.A.O.S. Valea Sieului În temeiul art. 999 alin. (1) Noul C. proc. civ., s-a formulat „apel”. Prin raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (3) Noul C. proc. civ., calea de ataca fost calificată ca „recurs”.

Motivele de casare invocate Recurenta a invocat motive de casare care se încadrează în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 Noul C. proc. civ., apreciindu-se că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a dispozițiilor art. 996 alin. (1) Noul C. proc. civ., în condițiile în care prima instanță a reținut că nu sunt îndeplinite două dintre condițiile de admisibilitate a ordonanței președințiale, respectiv condiția vremelniciei și condiția urgenței măsurii solicitate. Referitor la condiția vremelniciei s-a precizat că eliminarea arborilor contaminați este doar o etapă din cadrul procedurii de combatere a bolilor și a dăunătorilor pădurii și că aceasta trebuie înțeleasă ca fiind implementată corelativ cu măsura replantării unor arbori sănătoși (regenerare). În ceea ce privește momentul încetării calamității, acesta depinde în concret de eficiența măsurilor întreprinse, fiind dificil de estimat perioada de timp necesară pentru a asigura atât eliminarea arborilor contaminați, cât și îngrijirea zonei și regenerarea ariei afectate. În ceea ce privește opinia instanței conform căreia „nu se poate susține că tăierile ar putea avea caracter temporar, atâta timp cât după finalizarea eradicării dăunătorilor nu se poate reveni la situația anterioară”, recurenta a menționat că situația anterioară ar însemna arbori contaminați și zone afectate de uscăciune, care până la urmă vor trebui eliminate deoarece nu mai există posibilitatea salvării acestora. Prejudiciul cauzat prin neintervenție va fi cu certitudine mult mai mare decât în cazul extirpării zonei afectate de uscăciune la acest moment. Așadar, ținându-se cont de specificul măsurii solicitate pe calea ordonanței președințiale, condiția vremelniciei este îndeplinită. Cu privire la condiția urgenței, deși curtea de apel a reținut că aceasta nu este dovedită deoarece măsurile constatate prin Raportul I.S.V. Bistrița nr. 550 din 25 februarie 2013 „reprezintă recomandări”, recurenta arată că instanța a depășit limitele analizei pe care o poate face în cadrul unei ordonanțe președințiale, căutând să identifice certitudini juridice. Constatările organelor competente sunt o dovadă a existenței urgenței și nu ar trebui fi puse la îndoială, cu atât mai mult cu cât nu întâmplător legiuitorul a impus doar condiția unei aparențe de drept, fără a cere instanței să constate existența unei situații juridice clare. Ținând cont de faptul că urgența este reprezentată de o calamitate naturală (prezența unui atac masiv de dăunători biotici) ale cărei efecte nu pot fi izolate sau limitate fără intervenția specifică de inventariere, evacuare din pădure a arborilor atacați, în mod greșit instanța nu a apreciat ca fiind îndeplinit caracterul urgent al solicitării reclamantei.

Analiza motivelor de casare Înalta Curte reține, în cauză, că motivele/criticile reclamantei R.A.O.S. Valea Sieului subsumate art. 488 alin. (1) pct. 8 Noul C. proc. civ., nu sunt întemeiate și că instanța de fond a făcut prin sentința pronunțată, prin raportare la circumstanțele de fapt ale litigiului, o corectă interpretare și aplicare a normelor de drept. În evaluarea cererii de ordonanță președințială cu care curtea de apel a fost învestită s-a pornit de la condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 996 alin. (1) Noul C. proc. civ., respectiv: aparența dreptului, urgența, vremelnicia și neprejudicierea fondului. În acest context s-a reținut că reclamanta a făcut o dovadă a aparenței dreptului, constând în Avizul și Certificatul de mențiuni nr. 81 din 21 aprilie 2010, care nu au fost încă desființate de o instanță judecătorească, creează acea aparență suficientă cu privire la dreptul reclamantei de a interpreta măsuri grabnice de administrare a suprafețelor forestiere, printre care și pădurile Teaca, Galații Bistriței și Lechința. Cu aceeași argumentare s-a reținut că este îndeplinită și condiția neprejudicierii fondului, pentru măsurile administrative solicitate nefiind necesară analiza fondului dreptului. În privința condiției măsurii solicitate, văzând concluziile Raportului nr. 550 din 22 februarie 2013, instanța a observat că aceste concluzii sunt simple recomandări, competente de a dispune cu privire la măsurile ce trebuie adoptate fiind I.T.R.S.V. Cluj Napoca și M.M.S.C. Întrucât alte dovezi nu au fost depuse, în lipsa unor dispoziții din partea autorităților competente cu privire la necesitatea tăierii urgente a arborilor uscați sau parțial afectați de uscăciune, instanța a conchis că nu este îndeplinită condiția urgenței măsurii solicitate. Aserțiunea recurentei potrivit căreia instanța a depășit limitele analizei pe care o poate face în cazul ordonanței președințiale, căutând să identifice să identifice certitudini juridice, nu poate fi primită cu atât mai mult cu cât se sugerează, fără temei, că nu trebuie puse la îndoială constatările făcute în urma verificărilor efectuate pe teren și respinse în Raportul nr. 550 din 22 februarie 2013 întocmit de I.S.V. Bistrița. Din acest raport rezultă însă că s-au propus ca măsuri: transmiterea Raportului la I.T.R.S.V. Cluj Napoca și la M.M.S.C. „pentru a analiza și a dispune”. Așadar, organele competente sunt în măsură să aprecieze asupra necesității tăierii urgente a arborilor uscați sau parțial afectați de uscăciune. În privința vremelniciei măsurii solicitate pe calea ordonanței președințiale, instanța a stabilit de asemenea în mod just, că aceasta nu este îndeplinită, în condițiile în care tăierile de arbori au în mod evident un caracter definitiv și nicidecum temporar, iar în petitul cererii se folosește sintagma „până la momentul încetării calamității naturale” limitarea în timp a măsurii fiind deci extrem de vagă, fără indicarea unui anume moment până la care se cere încuviințarea măsurii de tăiere a arborilor, al căror număr nu este nici el apreciat. Recurenta susține că în analiza acestei condiții a vremelniciei, etapa eliminării arborilor contaminați trebuie înțeleasă ca fiind corelativă cu măsura replantării unor arbori sănătoși (regenerare), însă nu există vreo garanție a îndeplinirii măsurii corelative pentru a se justifica intervenția cerută pe calea ordonanței președințiale. Așa cum se poate observa din considerentele sentinței aflate în control judiciar, analiza primei instanțe nu exclude necesitatea unei intervenții însă apreciază corect că aceasta nu poate fi dispusă în condițiile art. 996 alin. (1) Noul C. proc. civ. și în lipsa unor dispoziții exprese din partea autorităților competente: I.T.R.S.V. Cluj Napoca și M.M.S.C.

Hotărârea instanței de recurs În raport de cele punctate mai înainte, constatând că hotărârea atacată este legală și temeinică, instanța făcând o interpretare și aplicare corectă a dispozițiilor art. 996 alin. (1) Noul C. proc. civ., având în vedere dispozițiile art. 496 Noul C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, recursul va fi respins ca nefondat.