Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 25.11.2014
inadmisibil

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4483/2014

HOTĂRÂRE
25.11.2014
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4483/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea primei instanțe Prin Sentința civilă nr. 282 din 8 iulie 2013, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta SC A.M.

SRL, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit și Centrul Regional de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit 4 SV Oltenia - Oficiul Județean de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit Dolj, prin care a solicitat: anularea Deciziei comunicată prin Notificarea nr. X1 din 5 aprilie 2012; anularea Adresei nr. X2 din 16 aprilie 2013, emisă în soluționarea contestației formulate împotriva deciziei menționate, să se constate că sunt cheltuieli eligibile în cadrul proiectului depus pe Măsura 312 "Achiziție de utilaje pentru pregătirea terenului", cheltuielile aferente sistemelor mobile fotovoltaice și a două autoșasie 8 x 4 și că, în mod nejustificat, au fost diminuate cheltuielile de consultanță cu 8.400 euro, corespunzător trecerii ca neeligibile a cheltuielilor menționate anterior.

2. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva Sentinței civile nr. 282 din 8 iulie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs, în termen legal, reclamanta SC A.M. SRL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Recursul declarat de reclamantă s-a întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 Noul C. proc. civ., în temeiul cărora s-a solicitat casarea sentinței atacate și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată. În subsidiar, reclamanta a solicitat casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În motivarea recursului, a fost criticată aprecierea demersului reclamantei ca tardiv, raportat la soluționarea contestației sale administrative prin Raportul de contestații nr. X3 din 8 mai 2012, în condițiile în care, acest aspect nu a fost pus în discuția părților, iar pe de altă parte, Raportul de contestații nu a fost comunicat societății, singurul răspuns primit de către aceasta fiind materializat în conținutul Adresei nr. X2 din 16 aprilie 2013, obiect al prezentei cauze. Recurenta a mai susținut că semnarea contractului de finanțare nu poate echivala cu acceptarea cheltuielilor neeligibile și că nu se poate reține că prin contestație ar tinde la modificarea clauzelor contractuale.

A argumentat că proiectul său nu a fost evaluat și punctat la criteriul de selecție S7, în concordanță cu prevederile Ghidului Solicitantului, fiind în mod greșit considerate neeligibile cheltuielile aferente sistemelor fotovoltaice mobile, în valoare de 4.000 euro, sens în care, a reiterat susținerile formulate prin cererea de chemare în judecată. De asemenea, a arătat că în mod greșit instanța de fond a considerat neeligibile cheltuielile efectuate cu cele două autoșasie, în condițiile în care, acestea deservesc în mod direct activitatea specifică de pregătire a terenului în cadrul șantierului. Recurenta a reluat argumentul potrivit căruia proiectul său nu a fost evaluat și punctat la criteriul de selecție S7, în condițiile în care, proiecte similare au fost evaluate diferit, cheltuielile aferente echipamentelor și utilajelor achiziționate de societate, fiind apreciate, în cazul altor solicitanți, drept eligibile.

3. Apărările formulate de intimată Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimata-pârâtă Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, în prezent, reorganizată sub denumirea Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, a invocat excepția inadmisibilității recursului, cu motivarea că motivele de recurs formulate de reclamantă nu se încadrează în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 Noul C. proc. civ., iar pe fondul cauzei, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca legală și temeinică. Examinând cu prioritate excepția inadmisibilității recursului, Înalta Curte reține că în conformitate cu dispozițiile 487 alin. (1) și art. 486 alin. (1) lit. d) Noul C. proc.

civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă argumentele de natură juridică pentru care recurentul înțelege să critice hotărârea atacată. Cum în cauză, motivele invocate de recurentă se încadrează în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 Noul C. proc. civ., potrivit căruia, hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, excepția analizată este neîntemeiată și urmează a fi respinsă. II.

Analiza motivelor de casare Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că nu sunt fondate criticile formulate de recurentă, pentru următoarele considerente: Reclamanta a depus la Oficiul Județean de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit Dolj, Dosarul nr. X4, aferent proiectului "Achiziția de utilaje pentru pregătirea terenului". Prin Notificarea nr. X1 din 5 aprilie 2012, Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit a informat reclamanta că în urma verificării și evaluării cererii de finanțare, proiectul acesteia a fost declarat eligibil, cu o valoare eligibilă în sumă de 62.4000 euro și a fost punctat cu 70 de puncte, pentru criteriul S.7 obținând 0 puncte.

Prin contestația înregistrată la Oficiul Județean de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit Dolj sub nr. X5 din 17 aprilie 2012, reclamanta a contestat modificările aduse bugetului atașat cererii de finanțare, respectiv, reducerea valorii eligibile a proiectului, ca urmare a trecerii în categoria cheltuielilor neeligibile a valorii a două autoșasie 8 x 4 și a două sisteme fotovoltaice mobile și prin diminuarea cheltuielilor de consultanță cu 8.400 euro, corespunzător declarării ca neeligibile a cheltuielilor cu echipamentele fără montaj și a mijloacelor de transport menționate anterior. Prin Raportul de contestații nr. X3 din 8 mai 2012, Centrul Regional de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit 4 SV Oltenia a respins contestația formulată de reclamantă.

Raportul de contestații a fost publicat pe site-ul Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, reclamanta având posibilitatea să ia cunoștință de conținutul acestuia. Prin Notificarea nr. X6 din 4 septembrie 2012 emisă de Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, reclamanta a fost informată că în urma verificării și evaluării cererii de finanțare și a aprobării Raportului final de selecție nr. X7 din 31 august 2012, proiectul său a fost selectat cu o valoare totală eligibilă de 62.400 euro. La data de 4 octombrie 2012, între Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit și SC A.M. SRL a fost semnat Contractul de finanțare nr. X8, potrivit căruia valoarea totală eligibilă a proiectului care face obiectul finanțării nerambursabile este de maxim 278.510 RON, echivalentul a maxim 62.400 euro, autoritatea contractantă angajându-se să acorde o finanțare nerambursabilă de maxim 194.956 RON, echivalentul a maxim 43.680 euro.

În mod corect prima instanță a reținut că demersul reclamantei de contestare a punctajului acordat în procedura de evaluare a cererii de finanțare, întreprins pe parcursul derulării contractului, urmărește, în fapt, mărirea valorii eligibile nerambursabile prevăzute la art. 3 din contractul de finanțare, în condițiile în care, reclamanta și-a asumat clauzele contractuale, inclusiv cele referitoare la valoarea totală eligibilă a proiectului. În acest sens, se reține că potrivit Notificării nr. X1 din 5 aprilie 2012, reclamanta putea decide asupra redepunerii proiectului în sesiunile ulterioare, nefiindu-i îngrădit dreptul de a beneficia de majorarea finanțării nerambursabile, anterior semnării contractului de finanțare.

În contextul arătat, constatând că a fost parcursă procedura de verificare a cererii de finanțare, iar reclamanta a fost informată asupra valorii eligibile totale a proiectului și ulterior, a semnat contractul de finanțare, prima instanță, în analiza temeiniciei acțiunii, a formulat susținerea referitoare la tardivitatea demersului de contestare a punctajului acordat în procedura de evaluare, care, în raport de împrejurările de fapt menționate anterior, nu se impunea a fi supusă dezbaterii contradictorii. Afirmațiile recurentei cu privire la eligibilitatea cheltuielilor efectuate pentru achiziționarea a două autoșasie 8 x 4 și a sistemelor mobile de iluminat cu panouri fotovoltaice, sunt nefondate.

În cuprinsul cererii de finanțare, reclamanta a menționat că activitatea care va fi finanțată prin proiect este aferentă codului CAEN 4312 - "Lucrări de pregătire a terenului". Potrivit descrierii din Memoriul justificativ depus de reclamantă, autoșasiul 8 x 4 cu benă basculantă este un utilaj folosit în construcții și alte activități și nu în activitatea de pregătire a terenului, nefiind un mijloc de transport specializat, conform prevederilor Ghidului Solicitantului. Or, în condițiile în care cele două utilaje nu îndeplinesc caracteristicile unor mijloace de transport necesare realizării activităților specifice codului CAEN 4312, în mod judicios instanța de fond a reținut caracterul neeligibil al cheltuielilor efectuate cu achiziționarea acestor mijloace fixe.

De asemenea, din analiza Memoriului justificativ, rezultă că achiziționarea sistemelor mobile de iluminat fotovoltaice nu poate fi considerată, în sine, producătoare de venituri în implementarea și derularea proiectului, având legătură cu procedura de organizare a șantierului, fără a fi direct productivă sau necesară fluxului de producție. Prin urmare, în acord cu opinia exprimată de prima instanță, Înalta Curte reține că echipamentele de iluminat respective nu deservesc în mod direct și exclusiv activitatea desfășurată de beneficiar, nefiind probată viabilitatea acestei investiții. Critica recurentei referitoare la nerespectarea de către autoritatea contractantă a Programului Național de Dezvoltare Rurală, prin prisma modului neunitar de evaluare a unor proiecte similare, este neîntemeiată.

Informațiile prezentate cu privire la un alt proiect nu au legătură cu modalitatea în care autoritatea publică pârâtă a procedat la evaluarea cererii de finanțare depuse de reclamantă, având în vedere că fiecare proiect este evaluat în funcție de modul în care solicitantul a înțeles să demonstreze viabilitatea investiției, cheltuielile eligibile fiind argumentate în raport cu obiectivul și funcționalitatea proiectului respectiv, astfel încât, nu se poate susține că există identitate între proiecte. Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a hotărârii atacate, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 Noul C. proc. civ., Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de reclamanta SC A.M.

SRL, ca nefondat.

D E C I D E Respinge excepția inadmisibilității recursului, invocată de intimatul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale. Respinge recursul declarat de reclamanta SC A.M. SRL împotriva Sentinței civile nr. 282 din 8 iulie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 noiembrie 2014. Procesat de GGC - AZ

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2014-11-25
1,00
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4483/2014
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea primei instanțe Prin Sentința civilă nr. 282 din 8 iulie 2013, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrat
ÎCCJ 2016-11-10
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3116/2016
Decizia nr. 3116/2016 Asupra recursului de față Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei 1.1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția de cont
ÎCCJ 2016-02-24
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 497/2016
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea formulată reclamantul A. - Întreprindere Individuală, a chemat în judecată pe pârâții Centrul Regional de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și P
ÎCCJ 2017-05-17
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1805/2017
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova sub nr. 27730 din data de 23 iuni
ÎCCJ 2013-06-04
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5548/2013
pă pentru includerea sumei neeligibile. 2. Soluția instanței de fond. Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal a pronunțat Sentința nr. 145 din 5 martie 2012, prin care a admis acțiunea, a anulat modificarea bene
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă