ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2150/2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2150/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Prin Cererea înregistrată sub nr. 25.203/245

din 11 decembrie 2007 la Judecătoria Iași, reclamantul B.N.P. a chemat în

judecată pe pârâtul T.N. "V.A." Iași și a solicitat obligarea

acestuia la plata sumei de 15.000 RON reprezentând drepturi de autor ca urmare

a reprezentării piesei sale "Banii n-au miros" în premiera din 6

decembrie 2004 și a tantiemelor (procentelor cuvenire din încasările de după

reprezentații) precum și la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentința civilă

nr. 2.134 din 18 februarie 2008 Judecătoria Iași, în temeiul art. 2 pct. 1 lit.

c) raportat la art. 158 C. proc. civ., a declinat competența de soluționare a

cauzei Tribunalului Iași, unde cauza a fost reînregistrată sub nr.

1413/99/2008.

Prin Decizia civilă

nr. 1.691 din 29 octombrie 2008 Tribunalul Iași a respins acțiunea cu motivarea

că nu s-a încheiat un contract de reprezentare teatrală în formă scrisă

potrivit art. 58 și 59 din Legea nr. 8/1996. În lipsa îndeplinirii acestor

condiții, actul juridic nu se poate naște în mod valabil, chiar și în situația

unei înțelegeri verbale existente între părți.

Prin Decizia nr. 16

din 15 februarie 2012 Curtea de Apel Iași a admis apelul reclamantului B.N.P.,

a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare.

Curtea a reținut că

instanța de fond a aplicat greșit legea incidentă cauzei, dispozițiile legale

fiind art. 43 alin. (2) din Legea nr. 8/1996.

Recursul declarat de

T.N. "V.A." împotriva Deciziei nr. 16/2012 a Curții de Apel Iași a

fost anulat, ca netimbrat, prin Decizia nr. 922 din 22 februarie 2013

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

În rejudecare, la

instanța de fond s-a efectuat o expertiză contabilă pentru evaluarea

drepturilor bănești aferente reclamantului reprezentând drepturi de autor.

Prin Sentința civilă

nr. 3.022 din 25 septembrie 2014 Tribunalul Iași a admis cererea reclamantului,

a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 15.000 RON cu titlu de

drepturi de autor și la suma de 596 RON cu titlu de tantieme aferente

încasărilor declarate pentru piesa de teatru reprezentată; a obligat pârâtul la

plata către reclamant a sumei de 1.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată

și a obligat reclamantul să vireze în contul Biroului Local pentru Expertize

Judiciare în beneficiul expertului H.M.L. suma de 500 RON cu titlu de diferență

onorariu expert.

Pentru a pronunța

această sentință, Tribunalul a avut în vedere raporturile contractuale

valabile, chiar dacă exprimate doar verbal, necontestate de părți, singurul

lucru disputat fiind caracterul gratuit al acordului de punere în scenă a

piesei sau eventualul cuantum datorat, în privința căruia nu a existat o înțelegere.

De asemenea nu au existat dispute cu privire la numărul reprezentațiilor.

Raporturile

contractuale de tipul celor decurgând din drepturile de proprietate

intelectuală sunt în principiu oneroase iar pârâtul nu a făcut dovada

caracterului gratuit al acestora. De asemenea decizia de casare a fost clară în

privința existenței unei obligații de plată, singurul aspect impus a fi

soluționat de către instanța de rejudecare fiind cel al stabilirii cuantumului

sumei.

Sumele cuvenite

reclamantului în urma celor 17 reprezentații sunt de 15.000 RON cu titlu de

drepturi de autor și suma de 596 RON reprezentând tantieme în procent de 20%

din încasările de 2.982 RON declarate de pârât pentru cele 17 reprezentații ale

piesei.

Curtea de Apel Iași,

învestită cu soluționarea apelului declarat de pârât, prin Decizia nr. 93 din 5

martie 2015, a respins calea de atac, ca nefondată pentru considerentele ce

urmează:

Apelantul T.N.

"V.A." Iași a criticat hotărârea instanței de fond sub patru aspecte

și anume: inexistența unei convenții scrise a părților privind reprezentarea

teatrală; inexistența unei negocieri cu privire la renumerația intimatului;

imposibilitatea punerii la dispoziția expertului a documentației necesare

pentru efectuarea unei expertize corecte; cuantumul prea mare a sumei stabilite

de instanță pentru utilizarea operelor de aceeași categorie cu cea a

intimatului.

Cu privire la primele

două critici, Curtea a constatat că nu mai pot fi analizate deoarece prin

Decizia nr. 16/2012 a Curții de Apel Iași s-a statuat cu putere de lucru

judecat că a existat o convenție verbală a celor două părți pentru punerea în

scenă a piesei "Banii n-au miros", înțelegere ce rezultă din Adresa

nr. 190 din 5 decembrie 2007 emisă de apelantă.

Totodată, în

interpretarea Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe,

Curtea a mai statuat asupra dispoziției legale incidente în cauză și anume art.

43 alin. (2) potrivit cu care "când renumerația nu a fost stabilită prin

contract, autorul poate solicita organelor jurisdicționale competente, potrivit

legii, stabilirea renumerației".

Din coroborarea alin.

(1) teza a II-a cu alin. (2) teza a II-a a aceluiași articol, rezultă că

această remunerație se calculează fie proporțional cu încasările provenite din

utilizarea operei, fie în sumă fixă sau în orice alt mod, iar în lipsa unui

contract, instanța va avea în vedere sumele plătite uzual pentru aceeași

categorie de opere, destinația și durata utilizării, precum și alte

circumstanțe ale cazului.

Pentru evaluarea

drepturilor bănești aferente drepturilor de autor cuvenite

intimatului-reclamant pentru cele 17 reprezentații ale piesei "Banii n-au

miros" pusă în scenă de apelantul T.N. Iași s-a efectuat o expertiză

contabilă ce a stabilit că reclamantului i se cuvine suma de 15.596 RON compusă

din 15.000 RON drepturi de autor și 596 RON cu titlu de tantieme.

În criticile

formulate, apelantul a susținut că suma stabilită prin hotărârea instanței de

fond nu reflectă realitatea din practica instituțiilor teatrale în general și a

apelantului în special.

Curtea a constatat

netemeinicia criticii deoarece, pe de o parte, apelantul nu a formulat

obiecțiuni la expertiza contabilă, iar pe de altă parte nu a dovedit existența

unei alte practici în legătură cu aceste drepturi patrimoniale.

Mai mult, expertul

contabil a menționat în raportul de expertiză că a întocmit lucrarea pe baza

înscrisurilor existente la dosar și că reprezentantul apelantei nu a pus la

dispoziție alte documente.

De altfel, prin

motivele de apel apelantul susține că a fost în imposibilitate de a depune și

alte documente pentru efectuarea lucrării, apelantul invocându-și de fapt

propria culpă.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs pârâtul T.N. "V.A." Iași, întemeiat pe

dispozițiile art. 335 alin. (1) - (3) și art. 488 pct. 8 C. proc. civ. și art.

43 din Legea nr. 8/1996 solicitând, în esență, respingerea acțiunii.

Prin dezvoltarea

motivelor de recurs se arată că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a

dispozițiilor art. 43 din Legea nr. 8/1996, întrucât înțelegerea verbală a fost

în sensul nedatorării niciunei sume de bani, reclamantul însuși recunoscând că

s-a convenit asupra acestui lucru neștiindu-se care va fi reacția publicului

față de piesa de teatru.

Între T.N. și

reclamant nu a existat niciodată un contract de reprezentare teatrală în formă

scrisă din care să rezulte obligația pârâtului la plata sumelor solicitate de

acesta, conform prevederilor art. 61 alin. (2) din Legea nr. 8/1996.

Tribunalul Iași a

reținut că nu s-a încheiat un contract de reprezentare teatrală în formă scrisă

potrivit art. 58 și 59 din Legea nr. 8/1996 și că, în lipsa îndeplinirii

acestor condiții, actul juridic nu se poate naște în mod valabil, chiar și în

situația existenței unei înțelegeri verbale între părți.

Prin Decizia nr. 16

din 15 februarie 2012, Curtea de Apel Iași a desființat Sentința civilă nr.

1.691 din 29 ianuarie 2008 a Tribunalului Iași, trimițând cauza spre

rejudecare, fiind clară în privința unei obligații de plată, singurul aspect

impus a fi soluționat fiind cel al stabilirii cuantumului sumei datorate.

Practica stabilirii

remunerațiilor pentru cesiunea drepturilor de autor în instituțiile teatrale în

general și în T.N. în cazul de față, a îndreptățit recurentul să fie de acord,

la cererea făcută de reclamant, în scris, în 2007, după încetarea

reprezentațiilor, să achite o sumă egală cu un procent de 7% din încasările din

vânzarea de bilete. Ulterior, autorul-reclamant, nu a mai fost de acord cu

aceasta, solicitând plata unei remunerații fixe.

Alin. (2) al art. 43

din Legea nr. 8/1996 prevede că " dacă remunerația nu a fost stabilită

prin contract, autorul poate solicita organelor jurisdicționale competente,

potrivit legii, stabilirea remunerației."

Trebuia avută în

vedere și prevederea aceluiași alineat al art. 43 în sensul că stabilirea

remunerației "se va face avându-se în vedere sumele plătite uzual pentru

aceeași categorie de opere, destinația și durata utilizării, precum și alte

circumstanțe ale cazului".

La întocmirea

raportului de expertiză nu s-a ținut cont de aspectele prezentate mai sus.

Recurentul-pârât nu a putut pune la dispoziția expertului contabil, din motive

obiective care au fost aduse la cunoștința acestuia precum și a instanței,

contracte de cesiune a dreptului de autor pentru opere de aceeași categorie cu cea

a cărei autor este reclamantul prin care să poată face dovada nivelului sumelor

plătite cu titlu de autor. Mai mult, pentru a face publice aceste contracte,

după identificarea acestora în arhivă, recurentul trebuie să obțină acordul

autorilor, date fiind clauzele de confidențialitate din cuprinsul lor, deci

culpa acestuia neputând fi reținută.

Cuantumul sumei

stabilite se situează mult peste nivelul onorariilor plătite de recurent pentru

utilizarea operelor de aceeași categorie cu cea a autorului reclamant.

S-a menționat că

destinația utilizării operei a fost pentru producerea unui spectacol de teatru

la Sala Studio a instituției capacitatea maximă fiind de 100 de locuri, cu

încasări totale de 2.982 RON, precum și faptul că după 17 reprezentații, piesa

a ieșit din repertoriu.

Se arată că produsul

cultural - spectacolul de teatru - realizat de către instituțiile publice de

spectacole subvenționate de la bugetul de stat în general și de către T.N.

Iași, subvenționat de la bugetul de stat în cazul de față, precum și principiul

cheltuirii legale și eficiente a fondurilor publice are un caracter nonprofit.

Solicită admiterea

recursului, constatarea că hotărârea atacată este nelegală, casarea hotărârii

și, pe cale de consecință, respingerea acțiunii reclamantului B.N.P.

De precizat că

dispozițiile Noului C. proc. civ. indicate de recurent nu sunt aplicabile

cauzei de față, raportat la data formulării cererii de chemare în judecată, 11

decembrie 2007. Drept urmare, față de dispozițiile art. 306 alin. (3) C. proc.

civ., criticile formulate vor fi analizate în temeiul dispozițiilor art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

Intimatul, prin

întâmpinarea formulată în termenul prevăzut de art. 308 alin. (2) C. proc.

civ., solicită respingerea recursului față de împrejurarea că piesa a fost

premiată la nivel național de două ori, în 1992 și în 2004.

Înalta Curte,

analizând decizia prin raportare la criticile formulate, constată caracterul

fondat al recursului pentru considerentele ce succed:

Curtea de Apel Iași,

prin Decizia nr. 16 din 15 februarie 2012, a reținut "existența" unei

convenții verbale în vederea punerii în scenă ... a piesei de teatru

"Banii n-au miros" ... al cărui conținut "nu a putut fi dovedit,

în lipsa unui înscris, care să probeze voința părților".

Totodată, instanța de

apel a stabilit textul de lege aplicabil cauzei și anume art. 43 alin. (2) din

Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe.

Potrivit acestui text

de lege "Când remunerația nu a fost stabilită prin contract, autorul poate

solicita organelor jurisdicționale competente, potrivit legii, stabilirea

remunerației. Aceasta se va face avându-se în vedere sumele plătite uzual

pentru aceeași categorie de opere, destinația și durata utilizării, precum și

alte circumstanțe ale cazului".

În rejudecare, prima

instanță, prin Încheierea de la 9 decembrie 2013 pune în vedere

"reclamantului să facă dovada drepturilor de autor recunoscute pentru

piesa în discuție".

Prin Încheierea de la

7 februarie 2014 este stabilit obiectivul expertizei și anume "evaluarea

drepturilor bănești aferente drepturilor de autor cuvenite reclamantului pentru

cele 17 reprezentații ale piesei "Banii n-au miros" pusă în scenă de

T.N. "V.A." Iași.

În raportul de

expertiză judiciară contabilă însușit de instanță, se reține că "s-a convenit

între cele două părți să se achite drepturile de autor în sumă de 15.000 RON,

precum și tantiemele corespunzătoare în procent de 20% din încasări". Se

concluzionează că remunerația cuvenită reclamantului este de 15.000 RON,

identică sumei cerute de acesta prin cererea introductivă de instanță.

Instanța superioară

de fond, validând hotărârea primei instanțe reține că apelantul "nu a

formulat obiecțiuni la expertiza contabilă" și nici "nu a dovedit

existența unei alte practici", în condițiile în care obligația dovedirii

sumelor plătite uzual pentru aceiași categorie de opere fusese pusă în sarcina

reclamantului și nu a pârâtului.

De asemenea, instanța

superioară de fond nu a observat că la stabilirea sumei cuvenite autorului

operei teatrale au fost avute în vedere criterii ce țin mai degrabă de

acordarea unor daune morale (valoarea piesei, succesul la public ș.a.) și nu de

criteriile enunțate de legiuitor: sumele plătite uzual pentru aceeași categorie

de opere, destinația și durata utilizării, precum și alte circumstanțe ale

cazului.

De asemenea, așa cum

s-a arătat, însușindu-și raportul de expertiză, instanța a validat și premisa

raportului de expertiză - existența unei înțelegeri cu privire la sumele

datorate reclamantului, în condițiile în care era în ciclul procesual anterior,

tot Curtea de Apel a stabilit că, exceptând plata tantiemelor, nu se poate

dovedi conținutul convenției verbale existente între părți.

Cu alte cuvinte,

instanța trebuia să administreze probe în sensul celor înscrise în art. 43 alin.

(2) din Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe, în vederea

stabilirii pe deplin a împrejurărilor de fapt pentru ca instanța de recurs, în

aplicarea dispozițiilor art. 314 C. proc. civ., să poată hotărî asupra

aplicării corecte a legii.

Pentru considerentele

arătate, Înalta Curte, reținând că în absența stabilirii pe deplin a situației

de fapt în etapa devolutivă a procesului, nu poate aprecia asupra aplicării

corecte a legii aplicabile, va admite recursul, va casa decizia, cu trimiterea

cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Admite recursul

declarat de pârâtul T.N. "V.A." împotriva Deciziei nr. 93 din data de

5 martie 2015 a Curții de Apel Iași, secția civilă.

Casează decizia și

trimite cauza spre rejudecare aceleiași curți de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 octombrie 2015.

Procesat de GGC - N