ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1411/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1411/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursurilor

de față;

În baza actelor și

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 2.337 din 8

noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Hunedoara, în Dosarul nr.

7670/97/2012, a fost condamnat inculpatul C.R.D. la pedeapsa de 1 an închisoare

pentru infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de

către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în

sânge, prev. și ped. de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată,

cu modificările și completările ulterioare.

I-au fost interzise

inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C.

pen., în condițiile art. 71 C. pen.

În baza art. 81, 82

C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate, pe

durata unui termen de încercare de 3 ani.

În baza art. 71 alin.

(5) C. pen., pe durata termenului de încercare s-a dispus suspendarea

executării pedepsei accesorii.

S-au pus în vedere

inculpatului dispozițiile art. 83 C. pen.

A fost obligat

inculpatul la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această sentință, prima instanță a constatat următoarele:

Prin Rechizitoriul

nr. 395/P/2012 din data de 26 septembrie 2012 al Parchetului de pe lângă

Tribunalul Hunedoara, a fost pusă în mișcare acțiunea penală și trimis în

judecată inculpatul C.R.D. pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe

drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație

alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prevăzută de art. 87 alin. (1)

din O.U.G. nr. 195/2002.

În fapt, s-a reținut

că, la data de 23 martie 2012, în jurul orelor 19

10

, inculpatul

aflat sub influența băuturilor alcoolice, a condus pe B-dul Decebal din

municipiul Deva, autoturismul marca V.P. și a tamponat trei autoturisme. În

urma analizelor de laborator a rezultat că inculpatul prezenta o alcoolemie de

2,30‰ g/l alcool pur în sânge la prima probă, respectiv 2,40‰ g/l alcool pur în

sânge la cea de-a doua probă.

S-a mai reținut că

inculpatul îndeplinește funcția de agent șef de poliție, deține calitatea de

organ de cercetare al poliției judiciare, fapt ce atrage competența materială a

tribunalului în soluționarea prezentei cauze, potrivit disp. art. 27 alin. (3)

lit. a) din Legea nr. 218/2002.

Analizând actele și

lucrările aflate la dosarul cauzei, prima instanță a reținut următoarele:

La data de 23 martie

2012, în jurul orei 19

10

, după ce a consumat alcool, inculpatul

C.R.D., s-a urcat la volanul autoturismului proprietate personală, marca V.P.,

cu nr. de înmatriculare ..., pe care l-a condus pe B-dul Decebal din municipiul

Deva, din direcția str. Horea. La intersecția semaforizată cu bd. Iuliu Maniu,

inculpatul nu a observat că autoturismul care rula în fața sa, marca D., cu nr.

de înmatriculare ...., condus de B.A.A., a frânat la semafor, astfel că l-a

lovit din spate. Din impact, acest autoturism a ricoșat într-un alt autoturism

care aștepta la semafor, marca S.O., cu nr. de înmatriculare ..., condus de

C.N., iar acest autoturism, la rândul său, a ricoșat într-un altul, marca O.A.,

cu nr. de înmatriculare ... condus de C.A.

S-a reținut că

această stare de fapt rezultă din probele aflate la dosarul cauzei, respectiv:

Procesul-verbal de constatare, declarații inculpat, declarațiile date de

conducătorii celorlalte trei autoturisme cu ocazia investigării incidentului

rutier.

De altfel, inculpatul

a recunoscut faptul că a consumat alcool, după care s-a urcat la volanul

autoturismului proprietate personală pe care l-a condus pe drumurile publice,

dar nu a recunoscut valoarea alcoolemiei de 2,30, respectiv 2,40‰ g/l stabilită

prin buletinul de analiză aflat la dosar, valoare pe care a înțeles să o

conteste în faza de urmărire penală, fiind efectuată astfel o expertiză

medico-legală privind interpretarea retroactivă a alcoolemiei. Concluziile

raportului de expertiză efectuat în cauză și aflat la dosarul de urmărire

penală au estimat o alcoolemie teoretică de 0,70‰, la ora 19

10

când

a fost depistat în trafic sub influența băuturilor alcoolice.

Prima instanță nu a

achiesat la concluziile acestui raport în condițiile în care valorile date sunt

pur teoretice, fiind determinate doar pe baza declarațiilor subiective ale

inculpatului cu privire la cantitatea de alcool ingerată, concentrația

alcoolului ingerat, orele de consum și hrana consumată, aceste elemente fiind

de natură să influențeze alcoolemia reală. Tocmai de aceea, inculpatul a

declarat în mod subiectiv că a consumat o cantitate de 350 ml coniac de casă,

tărie 50 grade între orele 18

45

- 19

05

, consumând și o

friptură cu garnitură și doi mici, știind că băuturile alcoolice puternice, cu

o concentrație a alcoolului cuprinsă între valorile 30% - 60% (cum este și cea

declarată de inculpat) au un grad de absorbție întârziat în raport de data

ingerării și a consumului de hrană. Subiectivismul declarației date de inculpat

cu privire la consumul de alcool în vederea realizării expertizei

medico-legale, este apreciat de Tribunal și prin prisma conținutului

buletinului de examinare clinică aflat la dosar în care s-a consemnat că

inculpatul nu poate preciza intervalul de consum. Mai mult, inculpatul prezenta

o vorbire dizartrică, un comportament agitat, o atenție dispersată, o judecată

incoerentă, concluzionându-se că este sub influența alcoolului or, în

condițiile în care absorbția alcoolului ingerat nu s-ar fi realizat, așa cum

dorește inculpatul să acrediteze ideea, aceste manifestări nu ar fi avut loc.

În aceste condiții,

instanța de fond a apreciat că ceea ce este cert este valoarea stabilită prin

buletinul de analiză toxicologică și care stabilește, în mod obiectiv, că

inculpatul la ora 20

05

avea o alcoolemie de 2,30‰, iar la ora 21

05

(la a doua probă) avea o alcoolemie de 2,40‰ alcool pur în sânge.

Instanța de fond a

apreciat că în drept, fapta inculpatului, așa cum a fost reținută, întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a

unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste

0,80 g/l alcool pur în sânge, faptă prevăzută și pedepsită de art. 87 alin. (1)

din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, cu modificările și completările

ulterioare, și pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare de

către prima instanță.

La stabilirea

pedepsei, astfel aplicate, prima instanță a avut în vedere gradul de pericol

social concret al faptei săvârșite, determinat prin prisma pericolului real pe

care inculpatul l-a reprezentat, la data săvârșirii faptei, pentru ceilalți

participanți la traficul rutier, limitele de pedeapsă prevăzute de lege (limita

minimă 1 an, limita maximă 5 ani închisoare), lipsa antecedentelor penale,

situația personală a inculpatului al cărui frate a fost depistat cu neoplasm

gastric în ianuarie 2012, cu evoluție rapidă care a condus la decesul acestuia

în septembrie 2012 (actele medicale la dosar și declarația inculpatului dată în

fața instanței), elemente care au determinat instanța să se orienteze spre

minimul special prevăzut de lege atunci când a individualizat pedeapsa.

Instanța de fond nu a

împărtășit punctul de vedere al inculpatului exprimat în apărare, prin apărător

ales, cu privire la lipsa pericolului social al faptei săvârșite și a apreciat

că o asemenea conduită realizează un pericol real pentru integritatea fizică

sau chiar viața participanților la traficul rutier.

Urmare a pedepsei

aplicate și în acord cu principiul proporționalității garantat de Constituție

în cuprinsul art. 53, i-au fost interzise inculpatului, în condițiile art. 71

C. pen., drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C.

pen., apreciind că o persoană condamnată penal se face nedemnă de exercițiul

acestor drepturi.

Având în vedere

persoana inculpatului care este la primul contact cu legea penală, are o

situație personală (studii, familie, profesie) care poate conduce la concluzia

că fapta săvârșită reprezintă un incident singular în comportamentul său și

apreciind că scopul pedepsei, așa cum este definit de art. 52 C. pen., poate fi

atins și fără executarea pedepsei aplicate, prima instanță a făcut aplicarea

disp. art. 81 C. pen. și a dispus suspendarea condiționată a executării

pedepsei aplicate, pe o durată de 3 ani ce constituie termen de încercare,

termen calculat potrivit disp. art. 82 C. pen.

Potrivit disp. art.

71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării pedepsei principale aplicate

inculpatului s-a dispus suspendarea și executarea pedepselor accesorii,

fiindu-i atrasă atenția inculpatului asupra împrejurărilor care atrag revocarea

beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei aplicate, așa cum

sunt reglementate în cuprinsul art. 83 C. pen.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat apel inculpatul C.R.D., solicitând admiterea căii de atac

exercitate, desființarea sentinței și, în rejudecare, în principal, achitarea

în baza art. 10 lit. b) C. proc. pen., fapta fiind contravenție potrivit

dispozițiilor art. 102 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 195/2002 întrucât alcoolemia

a fost sub limita de 0,80‰; în subsidiar, achitarea în baza dispozițiilor art.

18

1

C. pen.

Motivele scrise de

apel cuprind referiri reiterate prin concluziile orale, consemnate în

Încheierea de ședință din 13 mai 2013, care face parte integrantă din prezenta

decizie.

Reprezentantul

parchetului și-a exprimat poziția procesuală în sensul respingerii apelului.

Instanța de apel a

dispus ca I.N.M.L.  să avizeze din punct de vedere științific expertiza de

recalculare întocmită în faza de urmărire penală, avizul aflându-se la dosarul

de apel.

Prin Decizia penală

nr. 113 din 28 mai 2013 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală

și pentru cauze cu minori, a respins, ca nefondat, apelul declarat de

inculpatul C.R.D. împotriva Sentinței penale nr. 233 din 8 noiembrie 2012,

pronunțată de Tribunalul Hunedoara în Dosarul nr. 7670/97/2012.

Suma de 660 RON

reprezentând contravaloarea avizului întocmit de Comisia Superioară

Medico-Legală din cadrul I.N.M.L., conform Facturii din 4 aprilie 2013, s-a

dispus să fie avansat de către Serviciul contabilitate din cadrul Curții de

Apel Alba Iulia, în contul Trezoreriei sectorului 4.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul apelant la plata

cheltuielilor avansate de stat în apel, în cuantum de 1.210 RON, din care suma

de 50 RON reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din

oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.

Analizând apelul

inculpatului pe baza probelor administrate la urmărirea penală, la prima instanță

și în faza de judecată a apelului, prin prisma motivelor invocate, dar și sub

toate aspectele, de fapt și de drept, conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen.,

instanța de apel a reținut că acesta este nefondat, pentru următoarele

considerente:

S-a apreciat că este

de netăgăduit, în cauză, că inculpatul, la data de 23 martie 2012, în jurul

orei 19

10

, a condus autoturismul proprietate personală, marca V.P.,

cu nr. de înmatriculare ..., pe B-dul Decebal din municipiul Deva, după ce a

consumat băuturi alcoolice, producând un accident în lanț, în care au mai fost

implicate alte trei autovehicule.

S-a reținut că acest

aspect al sării de fapt reiese din procesul-verbal de constatare a

infracțiunii, din rezultatul testării aerului expirat efectuat cu aparatul "Drager"

și din declarațiile inculpatului.

Odată stabilit

aspectul că inculpatul a condus un autovehicul pe drumurile publice după ce a

consumat băuturi alcoolice, instanța a apreciat că este necesar a se stabilii

un alt aspect esențial pentru speță și anume, acela al nivelului îmbibației de

alcool pur în sânge, care trebuie să fie de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge,

cum expres prevede art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002.

În prezenta speță

acest aspect al stării de fapt este cel care suscită discuții și asupra căruia

inculpatul își formulează principala apărare.

Instanța de apel a

reținut că în legislația națională actuală nu există prevăzut un mijloc de

probă prin intermediul căruia să fie fixat aspectul esențial al îmbibației

alcoolice în sânge la momentul depistării în trafic.

De asemenea, s-a mai

avut în vedere că legislația (art. 88 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002)

prevede că persoana care conduce un autovehicul, testată de polițistul rutier

cu un mijloc tehnic certificat și depistată ca având o concentrație de până la

0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, poate solicita acestuia să i se

recolteze probe biologice de către unitățile sau instituțiile medicale, în

vederea stabilirii îmbibației de alcool în sânge.

În speță, cum

inculpatul avea o concentrație de 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat

(valoare ce rezultă din tichetul "Drager" de la dosarul de urmărire

penală), a fost condus la o unitate spitalicească în vederea recoltării

probelor biologice de sânge.

Instanța de apel a

mai reținut că procedura de prelevare a probelor de sânge este prevăzută în

art. 6 din Normelor metodologice pertinente, aprobate prin Ordinul ministrului

sănătății nr. 376/2006, și ea constă în prelevarea a două probe de sânge la

interval de o oră între ele, prima prelevare fiind indicat a se face, de

preferință, într-un interval de timp de până la 30 de minute de la producerea

evenimentului care a determinat solicitarea prelevării de sânge.

În speță, prima

prelevare a avut loc la ora 20

05

, iar a doua, la ora 21

05

,

astfel cum rezultă din procesul-verbal de prelevare de la dosarul de urmărire

penală.

Rezultatul analizelor

celor două probe de sânge a relevat o îmbibație alcoolică de 2,30 g/l pentru

prima probă și de 2,40 g/l pentru a doua probă.

Având în vedere că

aceste valori certe nu sunt cele de la momentul depistării în trafic, singurul

relevant sub aspect penal, în speță a fost întocmită o expertiză de recalculare

a alcoolemiei, care tinde să stabilească îmbibația alcoolică avută în sânge de

inculpat la momentul depistării în trafic.

Instanța de apel a

mai avut în vedere că expertiza de recalculare se întocmește pe baza unor

elemente cu grad de certitudine diferit, anume: pe baza rezultatelor analizelor

celor două probe de sânge, care au un grad de certitudine foarte ridicat,

apropiat de absolut, pe baza rezultatului testării aerului expirat, care are și

el un grad de certitudine foarte ridicat și pe baza declarației de consum (de

alcool și alimente) dată de inculpat, care are un grad de certitudine nu la fel

de ridicat ca al celorlalte elemente dar care, în cauză, se bucură de o

prezumție destul de puternică de veridicitate datorată faptului că inculpatul

afirmă, în mare, aceleași date de consum pe parcursul a mai multor declarații.

Bineînțeles, expertiza de recalculare utilizează și anumite date verificate de

știința medico-legală referitoare la absorbția și desorbția alcoolului în și

din sânge.

În speță, inculpatul

a declarat, la momentul prelevării probelor de sânge, că a consumat 200 - 300

ml coniac și o bere de 0,5 litri, fără a preciza intervalul orar de consum și

eventualul aport de alimente. Ulterior, prin mai multe declarații de la

urmărirea penală, acesta a indicat cantitatea de alcool consumată ca fiind de

350 ml coniac cu tăria alcoolică de 50 de grade între orele 18

45

și

19

05

și o bere de 0,5 litri cu tăria alcoolică de 5 grade la ora 11

00

,

iar aportul alimentar fiind de o friptură cu garnitură și 2 mici în timpul de

consum al coniacului.

Pe baza acestor

elemente, expertiza de recalculare a concluzionat că la momentul depistării în

trafic (care este cel al accidentului rutier provocat de inculpat), îmbibația

alcoolică în sângele inculpatului era de aproximativ 0,70 g/l.

Instanța de apel,

văzând valorile relativ ridicate ale alcoolemiei relevate la testul aerului

expirat și la analiza probelor de sânge, a solicitat ca I.N.M.L. să avizeze din

punct de vedere științific expertiza de recalculare întocmită în faza de

urmărire penală.

Prin avizul său,

aflat la dosarul de apel, I.N.M.L. a arătat că aprobă raportul de recalculare,

dar cu următoarele precizări: rezultatul de 0,70 g/l este valabil doar dacă se

ia în calcul cantitatea de 360 ml coniac de 50 de grade și nu de 350 ml; dacă

se ia în calcul cantitatea de 350 ml coniac de 50 de grade valoarea alcoolemiei

la momentul evenimentului rutier este de 0,90 g/l.

Aceste precizări au

fost de natură să formeze convingerea instanței de apel că prima instanță a

reținut, în mod just, că îmbibația alcoolică în sângele inculpatului la

momentul evenimentului rutier a fost peste limita legală de 0,80 g/l, deoarece

în toate declarațiile date, inculpatul nu a arătat niciun moment că ar fi

consumat vreo cantitate de coniac mai mare de 350 ml, variațiile acestei

cantități din declarațiile inculpatului, ținând cont și de cea de la prima instanță,

fiind 200 ml, limita minimă, la 350 ml, limita maximă.

Considerând, așadar,

că prima instanță a reținut o corectă stare de fapt, pe care a încadrat-o în

mod just în textul incriminator conținut de art. 87 alin. (1) din O.U.G nr.

195/2002, instanța de apel a apreciat, ca neîntemeiată, apărarea principală a

inculpatului, în sensul achitării sale în temeiul art. 10 lit. b) C. proc. pen.

Trecând la analiza

apărării subsidiare a inculpatului, în sensul achitării pe baza dispozițiilor

art. 10 lit. b

1

) C. proc. pen., instanța de apel a reținut că nici

aceasta nu este întemeiată.

Nu se poate reține că

fapta inculpatului de a conduce sub influența alcoolului nu atinge gradul de

pericol social al unei infracțiuni, atâta timp, cât analiza criteriilor defipte

de art. 18

1

alin. (2) C. pen. duce la concluzia contrară, astfel:

inculpatul a condus autoturismul pe o stradă principală, chiar pe un bulevard,

dintr-o localitate cu rang de municipiu reședință de județ, de notorietate

fiind valorile ridicate ale traficului rutier din astfel de localități:

pericolul reprezentat de conducerea sub influența alcoolului s-a materializat

prin aceea că inculpatul a provocat un accident în lanț, în care au fost

implicate nu mai puțin de alte trei autoturisme decât cel al inculpatului,

numai întâmplarea făcând să nu existe și victime omenești; nu în ultimul rând,

calitatea inculpatului de polițist învestit cu prerogative de organ de

cercetare penală este de natură să agraveze situația acestuia, care a dat

dovadă de o conduită cu totul contrară celei care se așteaptă de la astfel de

persoane.

Reținând cele de mai

sus cu privire la pericolul social al faptei, instanța de apel, analizând

individualizarea pedepsei aplicate inculpatului de către prima instanță, a

apreciat că aceasta este una legală și temeinică, atât sub aspectul

cuantumului, cât și sub aspectul modalității de executare, dându-se o potrivită

eficiență criteriilor prev. de art. 72 C. pen.

Împotriva Deciziei

penale nr. 113 din 28 mai 2013 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția

penală și pentru cauze cu minori, a declarat recurs inculpatul C.R.D.

Recurentul inculpat

C.R.D., prin apărătorul său, a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 13 și 17

2

C. proc. pen. anterior.

Pentru cazul de

casare prevăzut de art. 385

9

pct. 13 C. proc. pen. anterior,

recurentul inculpat, prin apărătorul său, a susținut că a fost condamnat pentru

o faptă care nu este prevăzută de legea penală, solicitând în principal,

admiterea căii de atac exercitate, casarea hotărârilor pronunțate și achitarea

sa, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. art. 10 lit. b) C. proc. pen.

anterior. A învederat în acest sens că alcoolemia a fost stabilită sub 0,8 g/l

alcool pur în sânge prin raportul de expertiză de reinterpretare retroactivă a

alcoolemie.

Pentru cazul de

casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen.

anterior, inculpatul, prin apărătorul său, a arătat că fapta nu prezintă gradul

de pericol social al unei infracțiuni, solicitând achitarea în temeiul art. 10

lit. b

1

) C. proc. pen. anterior.

Cauza a fost

înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data de 1 iulie

2013.

Având în vedere că la

data judecării cauzei în recurs, respectiv la 9 aprilie 2014, era în vigoare

noul C. proc. pen. ale cărui dispoziții sunt de imediată aplicare, a fost

necesar să se stabilească cadrul procesual în raport cu împrejurarea că, în

prezent, recursul nu mai este o cale ordinară de atac iar Înalta Curte nu mai

are competența funcțională de a judeca recursul.

Situația tranzitorie

expusă anterior este reglementată prin dispozițiile art. 12 alin. (1) din Legea

nr. 255/2013, care stabilesc atât competența de soluționare, cât și

dispozițiile procesuale aplicabile în cauzele aflate în curs de judecată la

data intrării în vigoare a legii noi.

Astfel, în

conformitate cu dispoziția tranzitorie anterior menționată, "recursurile

în curs de judecată la intrarea în vigoarea a legii noi declarate împotriva

hotărârilor care au fost supuse apelurilor potrivit legii vechi rămân în

competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor legii vechi

privitoare la recurs."

Prin urmare,

constatând că recursul în prezenta cauză se afla în curs de judecată la data

intrării în vigoare a C. proc. pen., fiind declarat împotriva unei hotărâri

supuse apelului potrivit legii vechi, Înalta Curte a apreciat că este

competentă să soluționeze calea de atac, fiind aplicabile prevederile C. proc.

pen. anterior în materia recursului.

Cu privire la

prevederile C. proc. pen. anterior privind judecarea recursului, Înalta Curte

notează că în raport cu data pronunțării deciziei recurate sunt incidente în

cauză dispozițiile Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea

instanțelor judecătorești.

Sub acest aspect, se

constată că decizia penală recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel Alba

Iulia la data de 28 mai 2013, deci ulterior intrării în vigoare, la 15

februarie 2013, a Legii nr. 2/2013, fiind supusă casării exclusiv în limita

motivelor de recurs prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen. anterior,

astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat.

Din examinarea

cazurilor de casare expres prevăzute de textul de lege anterior menționat,

rezultă că prin limitarea obiectului judecății în recurs, legiuitorul a urmărit

că nu orice încălcare a legii de procedură penală sau a legii substanțiale să

constituie temeiuri pentru a casa hotărârea atacată, ci numai acelea care

corespund unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege.

Astfel, reexaminarea

integrală a cauzei de către instanța de apel, în condiții similare cu cea

desfășurată de instanța de fond, a condus în mod firesc la concluzia că

devoluțiunea în fața instanței de recurs trebuie limitată numai la anumite

chestiuni de drept prevăzute limitativ de lege.

Examinând recursul

formulat de inculpatul C.R.D. conform dispozițiilor art. 385

9

C.

proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, dar

și a prevederilor art. 5 C. pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile,

Înalta Curte constată că este nefondat pentru următoarele considerente:

Pentru cazul de

casare prevăzut de art. 385

9

pct. 13 C. proc. pen. anterior,

recurentul inculpat, prin apărătorul său, a susținut că a fost condamnat pentru

o faptă care nu este prevăzută de legea penală, solicitând în principal,

admiterea căii de atac exercitate, casarea hotărârilor pronunțate și achitarea

sa, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. art. 10 lit. b) C. proc. pen.

anterior.

Înalta Curte constată

că solicitarea inculpatului de achitare pentru infracțiunea prevăzută de art.

87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap.

art. 10 lit. b) C. proc. pen. anterior, întrucât prin raportul de expertiză de

reinterpretare retroactivă a alcoolemiei, aceasta a fost stabilită sub 0,8 g/l

alcool pur în sânge, astfel că fapta nu este prevăzută de legea penală, se

constată că nu poate fi primită.

Potrivit art. 17 C.

pen. anterior, infracțiunea este definită ca fiind "fapta care prezintă

pericol social, săvârșită cu vinovăție și prevăzută de legea penală.

Infracțiunea este singurul temei al răspunderii penale."

Potrivit art. 18 C.

pen. anterior, faptă care prezintă pericol social în înțelesul legii penale

este orice acțiune sau inacțiune prin care se aduce atingere uneia dintre

valorile arătate în art. 1 și pentru sancționarea căreia este necesară

aplicarea unei pedepse.

În sensul său cel mai

general, infracțiunea, la fel ca și contravenția, este o faptă a omului, un act

de conduită exterioară a acestuia, interzis de lege sub o sancțiune specifică,

care este pedeapsa.

Atât contravenția,

cât și infracțiunea sunt fapte ilicite comise cu vinovăție, care prezintă

pericol pentru societate și fiecare dintre ele constituie temeiul angajării

uneia din formele răspunderii juridice.

Contravenția este

temeiul răspunderii contravenționale, iar infracțiunea, temeiul răspunderii

penale.

Spre deosebire de

infracțiune, care prezintă un pericol social mai ridicat, cu consecințe mai

grave și care dăinuie în timp, la contravenție, acest pericol este mai redus,

iar urmările sunt mai restrânse.

Criteriile generale

de deosebire între infracțiuni și contravenții pot fi intrinseci sau

extrinseci, după cum țin de însăși natura faptelor sau sunt exterioare

acestora.

Printre criteriile

intrinseci se înscriu în primul rând valorile și relațiile sociale aferente

care sunt lezate sau periclitate prin săvârșirea faptei. Astfel, faptele

îndreptate împotriva relațiilor sociale legate de valori de care depinde însăși

existența comunității, prezintă cel mai înalt grad de pericol social. De aceea,

față de ele, legiuitorul reacționează prin mijloacele dreptului penal. În

comparație cu acestea, faptele prin a căror săvârșire se pun în pericol valori

de care nu depinde însăși existența societății și a componentelor sale, ci

funcționarea normală a unui domeniu sau altul de activitate, sunt contravenții.

Pe lângă obiectul

ocrotirii juridice, la stabilirea gradului de pericol social este necesar să

fie avute în vedere și urmările faptei, respectiv dacă s-a produs o lezare

efectivă, sau doar o stare pericol.

Unele fapte antisociale

vatămă sau pun în pericol valori esențiale. Acestea constituie infracțiuni

numai atunci când se săvârșesc într-un anumit mod ori în anumite condiții. În

lipsa acestor împrejurări, fapta constituie contravenție.

Un alt criteriu

intrinsec privește rezonanța socială diferită pe care o provoacă în rândul

colectivității cele două categorii de fapte antisociale. Faptele care vatămă

viața, libertatea, integritatea și sănătatea omului, faptele de furt, tâlhărie,

trafic de stupefiante sau de arme, au o vie rezonanță socială, provoacă o

evidentă stare de neliniște, de nesiguranță socială.

Dimpotrivă, faptele

care pun în pericol valori de mică însemnătate, au o rezonanță restrânsă și nu

provoacă tendința membrilor societății de a reacționa represiv, ca de pildă în

ce privește circulația rutieră, pescuitul etc.

Ultimul criteriu

intrinsec se referă la posibilitatea de restaurare a relațiilor sociale

vătămate, de restabilire a ordinii dereglate, prin comiterea acelei fapte.

Criteriile extrinseci

de diferențiere a infracțiunii de contravenție sunt o consecință și reflectă

diferența de grad de pericol social dintre cele două categorii de fapte

antisociale. Se numără printre criteriile extrinseci: sursa legislativă și

anume, sediul normelor juridice care prevăd cele două genuri de ilicit, felul

sancțiunilor și modul de aplicare și executare al acestor sancțiuni.

În privința faptelor

penale, actele normative care le prevăd nu pot emana decât de la organele

supreme ale puterii legislative.

Dimpotrivă,

contravențiile pot fi stabilite nu numai prin legi, ci și prin hotărâri și

ordonanțe ale guvernului, precum și, în anumite condiții, limite și materii,

prin hotărâri ale organelor locale.

Referitor la modul de

sancționare, sancțiunile contravenționale nu vizează decât excepțional, în

cazuri limitate și pe scurtă durată, libertatea persoanei.

În comparație cu

sancțiunile penale, cele contravenționale, chiar când sunt formal asemănătoare,

sunt totdeauna mai ușoare, modul lor de executare mai puțin, aspru ori

consecințele produse sunt mai reduse.

Specific pedepselor,

este faptul că acestea nu pot fi stabilite și aplicate decât de instanțele de

judecată, pe când sancțiunile contravenționale se constată și se aplică de

anumite persoane și organe din cadrul puterii executive.

Potrivit

dispozițiilor art. 84 din O.U.G. nr. 195/2002, prevede că, nerespectarea

dispozițiilor privind circulația pe drumurile publice, care întrunește

elementele constitutive ale unei infracțiuni, atrage răspunderea penală și se

sancționează potrivit prezentei ordonanțe de urgență.

Conform art. 95 din

O.U.G. nr. 195/2002, încălcarea dispozițiilor prezentei ordonanțe, altele decât

cele care întrunesc elementele constitutive ale unei infracțiuni, constituie

contravenție și se sancționează cu avertisment ori cu amendă ca sancțiune

principală și, după caz, cu una dintre sancțiunile contravenționale

complementare prevăzute la art. 96 alin. (2).

Actul normativ mai

sus menționat delimitează faptele care constituie infracțiuni, acestea fiind

prevăzute în cap. VI, art. 85 - 94 și faptele care atrag răspunderea

contravențională, acestea fiind prevăzute în cap. VII art. 95 - 108.

Raportând cauzei

aceste considerații teoretice, probatoriul administrat, în cauză, respectiv:

procesul-verbal de constatare, declarațiile inculpatului C.R.D., rezultă că la

data de 23 martie 2012, în jurul orei 19

10

, după ce a consumat

alcool, inculpatul C.R.D., s-a urcat la volanul autoturismului proprietate

personală, marca V.P., cu nr. de înmatriculare ..., pe care l-a condus pe bd.

Decebal din municipiul Deva, din direcția str. Horea. La intersecția

semaforizată cu bd. Iuliu Maniu, inculpatul nu a observat că autoturismul care

rula în fața sa, marca D., cu nr. de înmatriculare ..., condus de B.A.A., a

frânat la semafor, astfel că l-a lovit din spate. Din impact, acest autoturism

a ricoșat într-un alt autoturism care aștepta la semafor, marca S.O., cu nr. de

înmatriculare ..., condus de C.N., iar acest autoturism, la rândul său, a

ricoșat într-un altul, marca O.A., cu nr. de înmatriculare ... condus de C.A.

În declarația sa din

fața primei instanțe, inculpatul a recunoscut faptul că a consumat alcool,

respectiv 200 - 300 ml coniac produs în casă după care a condus autoturismul

proprietate personală pe care l-a condus pe drumurile publice. Cu toate acestea

inculpatul a contestat valoarea alcoolemiei de 2,30 g

‰

, respectiv 2,40 g

‰

stabilită prin Buletinul de analiză, fiind

efectuată astfel o expertiză medico-legală privind interpretarea retroactivă a

alcoolemiei. Prin Avizul I.N.M.L. a menționat că aprobă raportul de

recalculare, dar cu următoarele precizări: rezultatul de 0,70 g/l este valabil

doar dacă se ia în calcul cantitatea de 360 ml coniac de 50 de grade și nu de

350 ml; dacă se ia în calcul cantitatea de 350 ml coniac de 50 de grade valoarea

alcoolemiei la momentul evenimentului rutier este de 0,90 g/l.

Văzând valorile

relativ ridicate ale alcoolemiei relevate la testul aerului expirat 0,97 mg/l

la analiza probelor de sânge, alcoolemia stabilită pe baza celor două

recoltări, în mod corect s-a stabilit că îmbibația alcoolică în sânge la

momentul evenimentului rutier a fost peste limita legală de 0,80 g/l. Instanța

de recurs apreciază judicioasă îndepărtarea din ansamblul probator a expertizei

pentru calculul retroactiv al alcoolemiei deoarece aceasta are la bază date pe

care inculpatul nu le-a susținut în declarațiile sale inițiale respectiv

inculpatul nu a arătat niciun moment că ar fi consumat vreo cantitate de coniac

mai mare de 350 ml, variațiile acestei cantități din declarațiile inculpatului

fiind 200 ml, limita minimă, la 300, ajustată în apel la 350 ml, limita maximă.

De asemenea și concentrația de alcool din băutura produsă în casă nu este

apreciată de instanță ca certă. De aceea, Înalta Curte apreciază ca fiind

coerente și riguroase primele declarații, ultima încercând numai generarea

condițiilor incidenței principiului in dubio pro reo. Ca urmare instanța de

recurs apreciază că elementele cu forță probantă sunt generate de valorile

arătate de etilotest (0,97 mg/l) și analizele de sânge (2,30 și 2,40 g

‰

), relevante fiind și

urmările produse, respectiv accidentul rutier cu avarierea a trei autoturisme.

Ca atare, se constată

că în cauză, elementul material al laturii obiective al infracțiunii prevăzute

de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 este realizat și constă în

conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către inculpatul C.R.D.,

având o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, urmarea

imediata constând în starea de pericol creată de inculpat pentru siguranța

circulației rutiere, legătura de cauzalitate rezultând din însăși

materialitatea faptei.

Sub aspectul laturii

subiective, atitudinea subiectivă a inculpatului se caracterizează prin

intenție indirectă, prevăzută de art. 19 pct. 1 lit. b) C. pen. anterior.

Astfel, inculpatul a

prevăzut urmarea imediată a faptei săvârșite (starea de pericol social) și,

deși nu a urmărit-o, a acceptat posibilitatea producerii ei.

Așa fiind, Înalta

Curte constată că fapta săvârșită de inculpat întrunește elementele constitutive

ale unei infracțiuni, în cauză nefiind incident cazul de casare prevăzut de art

385

9

pct. 13 C. proc. pen. anterior.

Cu privire la critica

invocată de recurentul inculpat prin prisma cazului de casare prevăzut de art.

385

9

pct. 17

2

C. proc. pen. anterior, susținând că fapta

pe care a săvârșit-o, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni,

instanța de control judiciar, apreciază însă, că aceste critici formulate de

recurentul inculpat nu se circumscriu cazului de casare prevăzute în art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., întrucât, Legea nr. 2/2013 a înlăturat,

odată cu abrogarea art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen. anterior,

posibilitatea instanței de recurs de a reaprecia faptele.

Orice reformare a

hotărârii pronunțate în apel este în consecință strict legată de aplicarea

legii, astfel că, reaprecierea probatoriului și reanalizarea situației de fapt

nu este posibilă în recurs.

Pronunțarea unei

soluții de achitare în recurs se poate realiza numai prin prisma cazului de

casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen. anterior. În

acest sens, s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție printr-un recurs

în interesul legii - Decizia nr. 8 din 9 februarie 2009 - anume că dispozițiile

art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen. anterior se interpretează în sensul

că sunt incidente și în ipoteza recurării hotărârilor pronunțate în apel pentru

motivul greșitei aplicări a art. 18

1

C. pen. sau dimpotrivă, al

neaplicării acestei dispoziții legale.

Așa cum se arată, în

actuala reglementare a C. proc. pen., după intrarea în vigoare a Legii nr.

2/2013, motivul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C C. proc.

pen. anterior a fost abrogat și prin urmare achitarea inculpatului în recurs în

baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b

1

) C. proc.

pen. anterior și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ pe motiv că

faptele nu prezintă gradul de pericol social al unor infracțiuni nu are temei

legal.

Așadar, aceste

aspecte nu se încadrează în motivul de recurs menționat, putând fi circumscris,

așa cum s-a stabilit și prin Decizia în interesul legii nr. 8 din 9 februarie

2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile unite, cazului de casare

de la pct. 18 al art. 385

9

C. proc. pen., în redactarea anterioară

intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013, singurul care permitea instanței de

ultim control judiciar să repună în discuție starea de fapt stabilită de

instanțele de fond, însă numai în ipoteza existenței unei erori grave de fapt.

Însă, în realizarea

scopului de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanța de

recurs numai aspecte de drept, motivul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. anterior a fost abrogat expres prin actul

normativ menționat, situație în care criticile formulate de recurent nu mai pot

face obiectul examinării de către Înalta Curte de Casație și Justiție, judecata

în recurs limitându-se, așa cum s-a arătat în dezvoltările anterioare, doar la

chestiuni de drept, nu și la erori de fapt cum sunt cele invocate de inculpat.

În ce privește solicitarea

inculpatului privind aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. (1) din noul C. pen.,

Înalta Curte constată următoarele:

Inculpatul C.R.D. a

fost condamnat prin Sentința penală nr. 458 din 15 octombrie 2012, pronunțată

de Tribunalul Giurgiu, secția penală, cauze generale, în baza art. 87 alin. (5)

din O.U.G. nr. 195/2002 modificată și republicată cu aplicarea art. 74 lit. a)

- 76 lit. d) C. pen., la pedeapsa de 10 luni închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii de refuz de recoltare de probe biologice de sânge sau urină, în

vederea stabilirii alcoolemiei.

În baza art. 81 - 82

C. pen., s-a suspendat condiționat executarea pedepsei de 10 luni pe o durată

de 2 ani și 10 luni termen de încercare și s-a atras atenția inculpatului

asupra dispozițiilor art. 83 C. pen., privitor la revocarea suspendării

condiționate.

Această soluție a

fost menținută de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin Decizia

penală nr. 167/A din 29 mai 2013.

Dispozițiile art. 87

alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 modificată și republicată au fost abrogate

prin dispozițiile art. 121 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a

Legii nr. 286/2009 privind C. pen., iar fapta pentru care inculpatul a fost

condamnat își are corespondentul în dispozițiile art. 336 alin. (1) din noul C.

pen. privind conducerea a unui vehicul pentru care legea prevede

obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care, la

momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibație alcoolică de peste 80

‰

alcool pur în sânge

care se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani sau cu amendă.

Limitele de pedeapsă

pentru infracțiunea prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 sunt

în același cuantum respectiv de la 1 la 5 ani.

Astfel, prin

hotărârea atacată, inculpatului i-au fost acordate circumstanțele atenuante

prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) - 76 lit. d) C. pen. din 1968, cu consecința

reducerii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege și aplicarea art. 81

din același cod, circumstanțe care nu-și mai au corespondent în dispozițiile

art. 75 din noul C. pen.

Totodată, deși

limitele de pedeapsă prevăzute de art. 60 C. pen. din 1968 nu au suferit

modificări, eliminarea din prevederile noii legi a dispozițiilor art. 76 alin.

(1) din același cod, care ofereau posibilitatea reducerii pedepsei principale

minimul general prevăzut de lege, ar crea inculpatului o situație mai grea.

Așa fiind, Înalta

Curte constată că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 5 alin. (1) C.

pen., astfel că recursul declarat de inculpat apare ca nefondat, urmând ca în

baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. pen. să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul C.R.D. împotriva Deciziei penale nr.

113 din 28 mai 2013 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală și

pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 200 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 23 aprilie 2014.

Procesat de GGC - N