ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1411/2014

Asupra recursurilor de față; În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 2.337 din 8 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Hunedoara, în Dosarul nr. 7670/97/2012, a fost condamnat inculpatul C.R.D. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prev. și ped. de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare. I-au fost interzise inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen., în condițiile art. 71 C. pen. În baza art. 81, 82 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate, pe durata unui termen de încercare de 3 ani.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata termenului de încercare s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii. S-au pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 83 C. pen. A fost obligat inculpatul la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a constatat următoarele: Prin Rechizitoriul nr. 395/P/2012 din data de 26 septembrie 2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, a fost pusă în mișcare acțiunea penală și trimis în judecată inculpatul C.R.D. pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G.

nr. 195/2002. În fapt, s-a reținut că, la data de 23 martie 2012, în jurul orelor 19 10 , inculpatul aflat sub influența băuturilor alcoolice, a condus pe B-dul Decebal din municipiul Deva, autoturismul marca V.P. și a tamponat trei autoturisme. În urma analizelor de laborator a rezultat că inculpatul prezenta o alcoolemie de 2,30‰ g/l alcool pur în sânge la prima probă, respectiv 2,40‰ g/l alcool pur în sânge la cea de-a doua probă. S-a mai reținut că inculpatul îndeplinește funcția de agent șef de poliție, deține calitatea de organ de cercetare al poliției judiciare, fapt ce atrage competența materială a tribunalului în soluționarea prezentei cauze, potrivit disp. art. 27 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 218/2002.

Analizând actele și lucrările aflate la dosarul cauzei, prima instanță a reținut următoarele: La data de 23 martie 2012, în jurul orei 19 10 , după ce a consumat alcool, inculpatul C.R.D., s-a urcat la volanul autoturismului proprietate personală, marca V.P., cu nr. de înmatriculare ..., pe care l-a condus pe B-dul Decebal din municipiul Deva, din direcția str. Horea. La intersecția semaforizată cu bd. Iuliu Maniu, inculpatul nu a observat că autoturismul care rula în fața sa, marca D., cu nr. de înmatriculare … , condus de B.A.A., a frânat la semafor, astfel că l-a lovit din spate. Din impact, acest autoturism a ricoșat într-un alt autoturism care aștepta la semafor, marca S.O., cu nr. de înmatriculare ..., condus de C.N., iar acest autoturism, la rândul său, a ricoșat într-un altul, marca O.A., cu nr. de înmatriculare ... condus de C.A.

S-a reținut că această stare de fapt rezultă din probele aflate la dosarul cauzei, respectiv: Procesul-verbal de constatare, declarații inculpat, declarațiile date de conducătorii celorlalte trei autoturisme cu ocazia investigării incidentului rutier. De altfel, inculpatul a recunoscut faptul că a consumat alcool, după care s-a urcat la volanul autoturismului proprietate personală pe care l-a condus pe drumurile publice, dar nu a recunoscut valoarea alcoolemiei de 2,30, respectiv 2,40‰ g/l stabilită prin buletinul de analiză aflat la dosar, valoare pe care a înțeles să o conteste în faza de urmărire penală, fiind efectuată astfel o expertiză medico-legală privind interpretarea retroactivă a alcoolemiei.

Concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză și aflat la dosarul de urmărire penală au estimat o alcoolemie teoretică de 0,70‰, la ora 19 10 când a fost depistat în trafic sub influența băuturilor alcoolice. Prima instanță nu a achiesat la concluziile acestui raport în condițiile în care valorile date sunt pur teoretice, fiind determinate doar pe baza declarațiilor subiective ale inculpatului cu privire la cantitatea de alcool ingerată, concentrația alcoolului ingerat, orele de consum și hrana consumată, aceste elemente fiind de natură să influențeze alcoolemia reală.

Tocmai de aceea, inculpatul a declarat în mod subiectiv că a consumat o cantitate de 350 ml coniac de casă, tărie 50 grade între orele 18 45 - 19 05 , consumând și o friptură cu garnitură și doi mici, știind că băuturile alcoolice puternice, cu o concentrație a alcoolului cuprinsă între valorile 30% - 60% (cum este și cea declarată de inculpat) au un grad de absorbție întârziat în raport de data ingerării și a consumului de hrană. Subiectivismul declarației date de inculpat cu privire la consumul de alcool în vederea realizării expertizei medico-legale, este apreciat de Tribunal și prin prisma conținutului buletinului de examinare clinică aflat la dosar în care s-a consemnat că inculpatul nu poate preciza intervalul de consum.

Mai mult, inculpatul prezenta o vorbire dizartrică, un comportament agitat, o atenție dispersată, o judecată incoerentă, concluzionându-se că este sub influența alcoolului or, în condițiile în care absorbția alcoolului ingerat nu s-ar fi realizat, așa cum dorește inculpatul să acrediteze ideea, aceste manifestări nu ar fi avut loc. În aceste condiții, instanța de fond a apreciat că ceea ce este cert este valoarea stabilită prin buletinul de analiză toxicologică și care stabilește, în mod obiectiv, că inculpatul la ora 20 05 avea o alcoolemie de 2,30‰, iar la ora 21 05 (la a doua probă) avea o alcoolemie de 2,40‰ alcool pur în sânge.

Instanța de fond a apreciat că în drept, fapta inculpatului, așa cum a fost reținută, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, faptă prevăzută și pedepsită de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare de către prima instanță.

La stabilirea pedepsei, astfel aplicate, prima instanță a avut în vedere gradul de pericol social concret al faptei săvârșite, determinat prin prisma pericolului real pe care inculpatul l-a reprezentat, la data săvârșirii faptei, pentru ceilalți participanți la traficul rutier, limitele de pedeapsă prevăzute de lege (limita minimă 1 an, limita maximă 5 ani închisoare), lipsa antecedentelor penale, situația personală a inculpatului al cărui frate a fost depistat cu neoplasm gastric în ianuarie 2012, cu evoluție rapidă care a condus la decesul acestuia în septembrie 2012 (actele medicale la dosar și declarația inculpatului dată în fața instanței), elemente care au determinat instanța să se orienteze spre minimul special prevăzut de lege atunci când a individualizat pedeapsa.

Instanța de fond nu a împărtășit punctul de vedere al inculpatului exprimat în apărare, prin apărător ales, cu privire la lipsa pericolului social al faptei săvârșite și a apreciat că o asemenea conduită realizează un pericol real pentru integritatea fizică sau chiar viața participanților la traficul rutier. Urmare a pedepsei aplicate și în acord cu principiul proporționalității garantat de Constituție în cuprinsul art. 53, i-au fost interzise inculpatului, în condițiile art. 71 C. pen., drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen., apreciind că o persoană condamnată penal se face nedemnă de exercițiul acestor drepturi.

Având în vedere persoana inculpatului care este la primul contact cu legea penală, are o situație personală (studii, familie, profesie) care poate conduce la concluzia că fapta săvârșită reprezintă un incident singular în comportamentul său și apreciind că scopul pedepsei, așa cum este definit de art. 52 C. pen., poate fi atins și fără executarea pedepsei aplicate, prima instanță a făcut aplicarea disp. art. 81 C. pen. și a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate, pe o durată de 3 ani ce constituie termen de încercare, termen calculat potrivit disp. art. 82 C. pen. Potrivit disp. art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării pedepsei principale aplicate inculpatului s-a dispus suspendarea și executarea pedepselor accesorii, fiindu-i atrasă atenția inculpatului asupra împrejurărilor care atrag revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei aplicate, așa cum sunt reglementate în cuprinsul art. 83 C. pen.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul C.R.D., solicitând admiterea căii de atac exercitate, desființarea sentinței și, în rejudecare, în principal, achitarea în baza art. 10 lit. b) C. proc. pen., fapta fiind contravenție potrivit dispozițiilor art. 102 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 195/2002 întrucât alcoolemia a fost sub limita de 0,80‰; în subsidiar, achitarea în baza dispozițiilor art. 18 1 C. pen. Motivele scrise de apel cuprind referiri reiterate prin concluziile orale, consemnate în Încheierea de ședință din 13 mai 2013, care face parte integrantă din prezenta decizie. Reprezentantul parchetului și-a exprimat poziția procesuală în sensul respingerii apelului. Instanța de apel a dispus ca I.N.M.L.

să avizeze din punct de vedere științific expertiza de recalculare întocmită în faza de urmărire penală, avizul aflându-se la dosarul de apel. Prin Decizia penală nr. 113 din 28 mai 2013 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală și pentru cauze cu minori, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul C.R.D. împotriva Sentinței penale nr. 233 din 8 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Hunedoara în Dosarul nr. 7670/97/2012. Suma de 660 RON reprezentând contravaloarea avizului întocmit de Comisia Superioară Medico-Legală din cadrul I.N.M.L., conform Facturii din 4 aprilie 2013, s-a dispus să fie avansat de către Serviciul contabilitate din cadrul Curții de Apel Alba Iulia, în contul Trezoreriei sectorului 4. În baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., a fost obligat inculpatul apelant la plata cheltuielilor avansate de stat în apel, în cuantum de 1.210 RON, din care suma de 50 RON reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiției. Analizând apelul inculpatului pe baza probelor administrate la urmărirea penală, la prima instanță și în faza de judecată a apelului, prin prisma motivelor invocate, dar și sub toate aspectele, de fapt și de drept, conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., instanța de apel a reținut că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente: S-a apreciat că este de netăgăduit, în cauză, că inculpatul, la data de 23 martie 2012, în jurul orei 19 10 , a condus autoturismul proprietate personală, marca V.P., cu nr. de înmatriculare ..., pe B-dul Decebal din municipiul Deva, după ce a consumat băuturi alcoolice, producând un accident în lanț, în care au mai fost implicate alte trei autovehicule.

S-a reținut că acest aspect al sării de fapt reiese din procesul-verbal de constatare a infracțiunii, din rezultatul testării aerului expirat efectuat cu aparatul "Drager" și din declarațiile inculpatului. Odată stabilit aspectul că inculpatul a condus un autovehicul pe drumurile publice după ce a consumat băuturi alcoolice, instanța a apreciat că este necesar a se stabilii un alt aspect esențial pentru speță și anume, acela al nivelului îmbibației de alcool pur în sânge, care trebuie să fie de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, cum expres prevede art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002. În prezenta speță acest aspect al stării de fapt este cel care suscită discuții și asupra căruia inculpatul își formulează principala apărare.

Instanța de apel a reținut că în legislația națională actuală nu există prevăzut un mijloc de probă prin intermediul căruia să fie fixat aspectul esențial al îmbibației alcoolice în sânge la momentul depistării în trafic. De asemenea, s-a mai avut în vedere că legislația (art. 88 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002) prevede că persoana care conduce un autovehicul, testată de polițistul rutier cu un mijloc tehnic certificat și depistată ca având o concentrație de până la 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, poate solicita acestuia să i se recolteze probe biologice de către unitățile sau instituțiile medicale, în vederea stabilirii îmbibației de alcool în sânge. În speță, cum inculpatul avea o concentrație de 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat (valoare ce rezultă din tichetul "Drager" de la dosarul de urmărire penală), a fost condus la o unitate spitalicească în vederea recoltării probelor biologice de sânge.

Instanța de apel a mai reținut că procedura de prelevare a probelor de sânge este prevăzută în art. 6 din Normelor metodologice pertinente, aprobate prin Ordinul ministrului sănătății nr. 376/2006, și ea constă în prelevarea a două probe de sânge la interval de o oră între ele, prima prelevare fiind indicat a se face, de preferință, într-un interval de timp de până la 30 de minute de la producerea evenimentului care a determinat solicitarea prelevării de sânge. În speță, prima prelevare a avut loc la ora 20 05 , iar a doua, la ora 21 05 , astfel cum rezultă din procesul-verbal de prelevare de la dosarul de urmărire penală. Rezultatul analizelor celor două probe de sânge a relevat o îmbibație alcoolică de 2,30 g/l pentru prima probă și de 2,40 g/l pentru a doua probă.

Având în vedere că aceste valori certe nu sunt cele de la momentul depistării în trafic, singurul relevant sub aspect penal, în speță a fost întocmită o expertiză de recalculare a alcoolemiei, care tinde să stabilească îmbibația alcoolică avută în sânge de inculpat la momentul depistării în trafic.

Instanța de apel a mai avut în vedere că expertiza de recalculare se întocmește pe baza unor elemente cu grad de certitudine diferit, anume: pe baza rezultatelor analizelor celor două probe de sânge, care au un grad de certitudine foarte ridicat, apropiat de absolut, pe baza rezultatului testării aerului expirat, care are și el un grad de certitudine foarte ridicat și pe baza declarației de consum (de alcool și alimente) dată de inculpat, care are un grad de certitudine nu la fel de ridicat ca al celorlalte elemente dar care, în cauză, se bucură de o prezumție destul de puternică de veridicitate datorată faptului că inculpatul afirmă, în mare, aceleași date de consum pe parcursul a mai multor declarații.

Bineînțeles, expertiza de recalculare utilizează și anumite date verificate de știința medico-legală referitoare la absorbția și desorbția alcoolului în și din sânge. În speță, inculpatul a declarat, la momentul prelevării probelor de sânge, că a consumat 200 - 300 ml coniac și o bere de 0,5 litri, fără a preciza intervalul orar de consum și eventualul aport de alimente. Ulterior, prin mai multe declarații de la urmărirea penală, acesta a indicat cantitatea de alcool consumată ca fiind de 350 ml coniac cu tăria alcoolică de 50 de grade între orele 18 45 și 19 05 și o bere de 0,5 litri cu tăria alcoolică de 5 grade la ora 11 00 , iar aportul alimentar fiind de o friptură cu garnitură și 2 mici în timpul de consum al coniacului.

Pe baza acestor elemente, expertiza de recalculare a concluzionat că la momentul depistării în trafic (care este cel al accidentului rutier provocat de inculpat), îmbibația alcoolică în sângele inculpatului era de aproximativ 0,70 g/l. Instanța de apel, văzând valorile relativ ridicate ale alcoolemiei relevate la testul aerului expirat și la analiza probelor de sânge, a solicitat ca I.N.M.L. să avizeze din punct de vedere științific expertiza de recalculare întocmită în faza de urmărire penală. Prin avizul său, aflat la dosarul de apel, I.N.M.L. a arătat că aprobă raportul de recalculare, dar cu următoarele precizări: rezultatul de 0,70 g/l este valabil doar dacă se ia în calcul cantitatea de 360 ml coniac de 50 de grade și nu de 350 ml; dacă se ia în calcul cantitatea de 350 ml coniac de 50 de grade valoarea alcoolemiei la momentul evenimentului rutier este de 0,90 g/l.

Aceste precizări au fost de natură să formeze convingerea instanței de apel că prima instanță a reținut, în mod just, că îmbibația alcoolică în sângele inculpatului la momentul evenimentului rutier a fost peste limita legală de 0,80 g/l, deoarece în toate declarațiile date, inculpatul nu a arătat niciun moment că ar fi consumat vreo cantitate de coniac mai mare de 350 ml, variațiile acestei cantități din declarațiile inculpatului, ținând cont și de cea de la prima instanță, fiind 200 ml, limita minimă, la 350 ml, limita maximă. Considerând, așadar, că prima instanță a reținut o corectă stare de fapt, pe care a încadrat-o în mod just în textul incriminator conținut de art. 87 alin. (1) din O.U.G nr. 195/2002, instanța de apel a apreciat, ca neîntemeiată, apărarea principală a inculpatului, în sensul achitării sale în temeiul art. 10 lit. b) C. proc.

pen. Trecând la analiza apărării subsidiare a inculpatului, în sensul achitării pe baza dispozițiilor art. 10 lit. b 1 ) C. proc. pen., instanța de apel a reținut că nici aceasta nu este întemeiată. Nu se poate reține că fapta inculpatului de a conduce sub influența alcoolului nu atinge gradul de pericol social al unei infracțiuni, atâta timp, cât analiza criteriilor defipte de art. 18 1 alin. (2) C. pen.

duce la concluzia contrară, astfel: inculpatul a condus autoturismul pe o stradă principală, chiar pe un bulevard, dintr-o localitate cu rang de municipiu reședință de județ, de notorietate fiind valorile ridicate ale traficului rutier din astfel de localități: pericolul reprezentat de conducerea sub influența alcoolului s-a materializat prin aceea că inculpatul a provocat un accident în lanț, în care au fost implicate nu mai puțin de alte trei autoturisme decât cel al inculpatului, numai întâmplarea făcând să nu existe și victime omenești; nu în ultimul rând, calitatea inculpatului de polițist învestit cu prerogative de organ de cercetare penală este de natură să agraveze situația acestuia, care a dat dovadă de o conduită cu totul contrară celei care se așteaptă de la astfel de persoane.

Reținând cele de mai sus cu privire la pericolul social al faptei, instanța de apel, analizând individualizarea pedepsei aplicate inculpatului de către prima instanță, a apreciat că aceasta este una legală și temeinică, atât sub aspectul cuantumului, cât și sub aspectul modalității de executare, dându-se o potrivită eficiență criteriilor prev. de art. 72 C. pen. Împotriva Deciziei penale nr. 113 din 28 mai 2013 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală și pentru cauze cu minori, a declarat recurs inculpatul C.R.D. Recurentul inculpat C.R.D., prin apărătorul său, a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 13 și 17 2 C. proc. pen. anterior. Pentru cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 13 C. proc.

pen. anterior, recurentul inculpat, prin apărătorul său, a susținut că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, solicitând în principal, admiterea căii de atac exercitate, casarea hotărârilor pronunțate și achitarea sa, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. art. 10 lit. b) C. proc. pen. anterior. A învederat în acest sens că alcoolemia a fost stabilită sub 0,8 g/l alcool pur în sânge prin raportul de expertiză de reinterpretare retroactivă a alcoolemie. Pentru cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen. anterior, inculpatul, prin apărătorul său, a arătat că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, solicitând achitarea în temeiul art. 10 lit. b 1 ) C. proc.

pen. anterior. Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data de 1 iulie 2013. Având în vedere că la data judecării cauzei în recurs, respectiv la 9 aprilie 2014, era în vigoare noul C. proc. pen. ale cărui dispoziții sunt de imediată aplicare, a fost necesar să se stabilească cadrul procesual în raport cu împrejurarea că, în prezent, recursul nu mai este o cale ordinară de atac iar Înalta Curte nu mai are competența funcțională de a judeca recursul. Situația tranzitorie expusă anterior este reglementată prin dispozițiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013, care stabilesc atât competența de soluționare, cât și dispozițiile procesuale aplicabile în cauzele aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi.

Astfel, în conformitate cu dispoziția tranzitorie anterior menționată, "recursurile în curs de judecată la intrarea în vigoarea a legii noi declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelurilor potrivit legii vechi rămân în competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs." Prin urmare, constatând că recursul în prezenta cauză se afla în curs de judecată la data intrării în vigoare a C. proc. pen., fiind declarat împotriva unei hotărâri supuse apelului potrivit legii vechi, Înalta Curte a apreciat că este competentă să soluționeze calea de atac, fiind aplicabile prevederile C. proc. pen. anterior în materia recursului. Cu privire la prevederile C. proc.

pen. anterior privind judecarea recursului, Înalta Curte notează că în raport cu data pronunțării deciziei recurate sunt incidente în cauză dispozițiile Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești. Sub acest aspect, se constată că decizia penală recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia la data de 28 mai 2013, deci ulterior intrării în vigoare, la 15 februarie 2013, a Legii nr. 2/2013, fiind supusă casării exclusiv în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385 9 C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat.

Din examinarea cazurilor de casare expres prevăzute de textul de lege anterior menționat, rezultă că prin limitarea obiectului judecății în recurs, legiuitorul a urmărit că nu orice încălcare a legii de procedură penală sau a legii substanțiale să constituie temeiuri pentru a casa hotărârea atacată, ci numai acelea care corespund unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege. Astfel, reexaminarea integrală a cauzei de către instanța de apel, în condiții similare cu cea desfășurată de instanța de fond, a condus în mod firesc la concluzia că devoluțiunea în fața instanței de recurs trebuie limitată numai la anumite chestiuni de drept prevăzute limitativ de lege. Examinând recursul formulat de inculpatul C.R.D.

conform dispozițiilor art. 385 9 C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, dar și a prevederilor art. 5 C. pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile, Înalta Curte constată că este nefondat pentru următoarele considerente: Pentru cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 13 C. proc. pen. anterior, recurentul inculpat, prin apărătorul său, a susținut că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, solicitând în principal, admiterea căii de atac exercitate, casarea hotărârilor pronunțate și achitarea sa, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. art. 10 lit. b) C. proc. pen. anterior. Înalta Curte constată că solicitarea inculpatului de achitare pentru infracțiunea prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G.

nr. 195/2002, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. art. 10 lit. b) C. proc. pen. anterior, întrucât prin raportul de expertiză de reinterpretare retroactivă a alcoolemiei, aceasta a fost stabilită sub 0,8 g/l alcool pur în sânge, astfel că fapta nu este prevăzută de legea penală, se constată că nu poate fi primită. Potrivit art. 17 C. pen. anterior, infracțiunea este definită ca fiind "fapta care prezintă pericol social, săvârșită cu vinovăție și prevăzută de legea penală. Infracțiunea este singurul temei al răspunderii penale." Potrivit art. 18 C. pen. anterior, faptă care prezintă pericol social în înțelesul legii penale este orice acțiune sau inacțiune prin care se aduce atingere uneia dintre valorile arătate în art. 1 și pentru sancționarea căreia este necesară aplicarea unei pedepse.

În sensul său cel mai general, infracțiunea, la fel ca și contravenția, este o faptă a omului, un act de conduită exterioară a acestuia, interzis de lege sub o sancțiune specifică, care este pedeapsa. Atât contravenția, cât și infracțiunea sunt fapte ilicite comise cu vinovăție, care prezintă pericol pentru societate și fiecare dintre ele constituie temeiul angajării uneia din formele răspunderii juridice. Contravenția este temeiul răspunderii contravenționale, iar infracțiunea, temeiul răspunderii penale. Spre deosebire de infracțiune, care prezintă un pericol social mai ridicat, cu consecințe mai grave și care dăinuie în timp, la contravenție, acest pericol este mai redus, iar urmările sunt mai restrânse.

Criteriile generale de deosebire între infracțiuni și contravenții pot fi intrinseci sau extrinseci, după cum țin de însăși natura faptelor sau sunt exterioare acestora. Printre criteriile intrinseci se înscriu în primul rând valorile și relațiile sociale aferente care sunt lezate sau periclitate prin săvârșirea faptei. Astfel, faptele îndreptate împotriva relațiilor sociale legate de valori de care depinde însăși existența comunității, prezintă cel mai înalt grad de pericol social. De aceea, față de ele, legiuitorul reacționează prin mijloacele dreptului penal. În comparație cu acestea, faptele prin a căror săvârșire se pun în pericol valori de care nu depinde însăși existența societății și a componentelor sale, ci funcționarea normală a unui domeniu sau altul de activitate, sunt contravenții.

Pe lângă obiectul ocrotirii juridice, la stabilirea gradului de pericol social este necesar să fie avute în vedere și urmările faptei, respectiv dacă s-a produs o lezare efectivă, sau doar o stare pericol. Unele fapte antisociale vatămă sau pun în pericol valori esențiale. Acestea constituie infracțiuni numai atunci când se săvârșesc într-un anumit mod ori în anumite condiții. În lipsa acestor împrejurări, fapta constituie contravenție. Un alt criteriu intrinsec privește rezonanța socială diferită pe care o provoacă în rândul colectivității cele două categorii de fapte antisociale. Faptele care vatămă viața, libertatea, integritatea și sănătatea omului, faptele de furt, tâlhărie, trafic de stupefiante sau de arme, au o vie rezonanță socială, provoacă o evidentă stare de neliniște, de nesiguranță socială.

Dimpotrivă, faptele care pun în pericol valori de mică însemnătate, au o rezonanță restrânsă și nu provoacă tendința membrilor societății de a reacționa represiv, ca de pildă în ce privește circulația rutieră, pescuitul etc. Ultimul criteriu intrinsec se referă la posibilitatea de restaurare a relațiilor sociale vătămate, de restabilire a ordinii dereglate, prin comiterea acelei fapte. Criteriile extrinseci de diferențiere a infracțiunii de contravenție sunt o consecință și reflectă diferența de grad de pericol social dintre cele două categorii de fapte antisociale. Se numără printre criteriile extrinseci: sursa legislativă și anume, sediul normelor juridice care prevăd cele două genuri de ilicit, felul sancțiunilor și modul de aplicare și executare al acestor sancțiuni.

În privința faptelor penale, actele normative care le prevăd nu pot emana decât de la organele supreme ale puterii legislative. Dimpotrivă, contravențiile pot fi stabilite nu numai prin legi, ci și prin hotărâri și ordonanțe ale guvernului, precum și, în anumite condiții, limite și materii, prin hotărâri ale organelor locale. Referitor la modul de sancționare, sancțiunile contravenționale nu vizează decât excepțional, în cazuri limitate și pe scurtă durată, libertatea persoanei. În comparație cu sancțiunile penale, cele contravenționale, chiar când sunt formal asemănătoare, sunt totdeauna mai ușoare, modul lor de executare mai puțin, aspru ori consecințele produse sunt mai reduse. Specific pedepselor, este faptul că acestea nu pot fi stabilite și aplicate decât de instanțele de judecată, pe când sancțiunile contravenționale se constată și se aplică de anumite persoane și organe din cadrul puterii executive.

Potrivit dispozițiilor art. 84 din O.U.G. nr. 195/2002, prevede că, nerespectarea dispozițiilor privind circulația pe drumurile publice, care întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni, atrage răspunderea penală și se sancționează potrivit prezentei ordonanțe de urgență. Conform art. 95 din O.U.G.

nr. 195/2002, încălcarea dispozițiilor prezentei ordonanțe, altele decât cele care întrunesc elementele constitutive ale unei infracțiuni, constituie contravenție și se sancționează cu avertisment ori cu amendă ca sancțiune principală și, după caz, cu una dintre sancțiunile contravenționale complementare prevăzute la art. 96 alin. (2). Actul normativ mai sus menționat delimitează faptele care constituie infracțiuni, acestea fiind prevăzute în cap. VI, art. 85 - 94 și faptele care atrag răspunderea contravențională, acestea fiind prevăzute în cap. VII art. 95 - 108. Raportând cauzei aceste considerații teoretice, probatoriul administrat, în cauză, respectiv: procesul-verbal de constatare, declarațiile inculpatului C.R.D., rezultă că la data de 23 martie 2012, în jurul orei 19 10 , după ce a consumat alcool, inculpatul C.R.D., s-a urcat la volanul autoturismului proprietate personală, marca V.P., cu nr. de înmatriculare ..., pe care l-a condus pe bd.

Decebal din municipiul Deva, din direcția str. Horea. La intersecția semaforizată cu bd. Iuliu Maniu, inculpatul nu a observat că autoturismul care rula în fața sa, marca D., cu nr. de înmatriculare ..., condus de B.A.A., a frânat la semafor, astfel că l-a lovit din spate. Din impact, acest autoturism a ricoșat într-un alt autoturism care aștepta la semafor, marca S.O., cu nr. de înmatriculare ..., condus de C.N., iar acest autoturism, la rândul său, a ricoșat într-un altul, marca O.A., cu nr. de înmatriculare ... condus de C.A. În declarația sa din fața primei instanțe, inculpatul a recunoscut faptul că a consumat alcool, respectiv 200 - 300 ml coniac produs în casă după care a condus autoturismul proprietate personală pe care l-a condus pe drumurile publice.

Cu toate acestea inculpatul a contestat valoarea alcoolemiei de 2,30 g ‰ , respectiv 2,40 g ‰ stabilită prin Buletinul de analiză, fiind efectuată astfel o expertiză medico-legală privind interpretarea retroactivă a alcoolemiei. Prin Avizul I.N.M.L. a menționat că aprobă raportul de recalculare, dar cu următoarele precizări: rezultatul de 0,70 g/l este valabil doar dacă se ia în calcul cantitatea de 360 ml coniac de 50 de grade și nu de 350 ml; dacă se ia în calcul cantitatea de 350 ml coniac de 50 de grade valoarea alcoolemiei la momentul evenimentului rutier este de 0,90 g/l. Văzând valorile relativ ridicate ale alcoolemiei relevate la testul aerului expirat 0,97 mg/l la analiza probelor de sânge, alcoolemia stabilită pe baza celor două recoltări, în mod corect s-a stabilit că îmbibația alcoolică în sânge la momentul evenimentului rutier a fost peste limita legală de 0,80 g/l.

Instanța de recurs apreciază judicioasă îndepărtarea din ansamblul probator a expertizei pentru calculul retroactiv al alcoolemiei deoarece aceasta are la bază date pe care inculpatul nu le-a susținut în declarațiile sale inițiale respectiv inculpatul nu a arătat niciun moment că ar fi consumat vreo cantitate de coniac mai mare de 350 ml, variațiile acestei cantități din declarațiile inculpatului fiind 200 ml, limita minimă, la 300, ajustată în apel la 350 ml, limita maximă. De asemenea și concentrația de alcool din băutura produsă în casă nu este apreciată de instanță ca certă. De aceea, Înalta Curte apreciază ca fiind coerente și riguroase primele declarații, ultima încercând numai generarea condițiilor incidenței principiului in dubio pro reo.

Ca urmare instanța de recurs apreciază că elementele cu forță probantă sunt generate de valorile arătate de etilotest (0,97 mg/l) și analizele de sânge (2,30 și 2,40 g ‰ ), relevante fiind și urmările produse, respectiv accidentul rutier cu avarierea a trei autoturisme. Ca atare, se constată că în cauză, elementul material al laturii obiective al infracțiunii prevăzute de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 este realizat și constă în conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către inculpatul C.R.D., având o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, urmarea imediata constând în starea de pericol creată de inculpat pentru siguranța circulației rutiere, legătura de cauzalitate rezultând din însăși materialitatea faptei.

Sub aspectul laturii subiective, atitudinea subiectivă a inculpatului se caracterizează prin intenție indirectă, prevăzută de art. 19 pct. 1 lit. b) C. pen. anterior. Astfel, inculpatul a prevăzut urmarea imediată a faptei săvârșite (starea de pericol social) și, deși nu a urmărit-o, a acceptat posibilitatea producerii ei. Așa fiind, Înalta Curte constată că fapta săvârșită de inculpat întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni, în cauză nefiind incident cazul de casare prevăzut de art 385 9 pct. 13 C. proc. pen. anterior. Cu privire la critica invocată de recurentul inculpat prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen. anterior, susținând că fapta pe care a săvârșit-o, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, instanța de control judiciar, apreciază însă, că aceste critici formulate de recurentul inculpat nu se circumscriu cazului de casare prevăzute în art. 385 9 pct. 17 2 C. proc.

pen., întrucât, Legea nr. 2/2013 a înlăturat, odată cu abrogarea art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen. anterior, posibilitatea instanței de recurs de a reaprecia faptele. Orice reformare a hotărârii pronunțate în apel este în consecință strict legată de aplicarea legii, astfel că, reaprecierea probatoriului și reanalizarea situației de fapt nu este posibilă în recurs. Pronunțarea unei soluții de achitare în recurs se poate realiza numai prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen. anterior. În acest sens, s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție printr-un recurs în interesul legii - Decizia nr. 8 din 9 februarie 2009 - anume că dispozițiile art. 385 9 pct. 18 C. proc.

pen. anterior se interpretează în sensul că sunt incidente și în ipoteza recurării hotărârilor pronunțate în apel pentru motivul greșitei aplicări a art. 18 1 C. pen. sau dimpotrivă, al neaplicării acestei dispoziții legale. Așa cum se arată, în actuala reglementare a C. proc. pen., după intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, motivul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C C. proc. pen. anterior a fost abrogat și prin urmare achitarea inculpatului în recurs în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b 1 ) C. proc. pen. anterior și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ pe motiv că faptele nu prezintă gradul de pericol social al unor infracțiuni nu are temei legal.

Așadar, aceste aspecte nu se încadrează în motivul de recurs menționat, putând fi circumscris, așa cum s-a stabilit și prin Decizia în interesul legii nr. 8 din 9 februarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile unite, cazului de casare de la pct. 18 al art. 385 9 C. proc. pen., în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013, singurul care permitea instanței de ultim control judiciar să repună în discuție starea de fapt stabilită de instanțele de fond, însă numai în ipoteza existenței unei erori grave de fapt. Însă, în realizarea scopului de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanța de recurs numai aspecte de drept, motivul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc.

pen. anterior a fost abrogat expres prin actul normativ menționat, situație în care criticile formulate de recurent nu mai pot face obiectul examinării de către Înalta Curte de Casație și Justiție, judecata în recurs limitându-se, așa cum s-a arătat în dezvoltările anterioare, doar la chestiuni de drept, nu și la erori de fapt cum sunt cele invocate de inculpat. În ce privește solicitarea inculpatului privind aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. (1) din noul C. pen., Înalta Curte constată următoarele: Inculpatul C.R.D. a fost condamnat prin Sentința penală nr. 458 din 15 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul Giurgiu, secția penală, cauze generale, în baza art. 87 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002 modificată și republicată cu aplicarea art. 74 lit. a) - 76 lit. d) C. pen., la pedeapsa de 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de refuz de recoltare de probe biologice de sânge sau urină, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În baza art. 81 - 82 C. pen., s-a suspendat condiționat executarea pedepsei de 10 luni pe o durată de 2 ani și 10 luni termen de încercare și s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen., privitor la revocarea suspendării condiționate. Această soluție a fost menținută de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin Decizia penală nr. 167/A din 29 mai 2013. Dispozițiile art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 modificată și republicată au fost abrogate prin dispozițiile art. 121 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., iar fapta pentru care inculpatul a fost condamnat își are corespondentul în dispozițiile art. 336 alin. (1) din noul C. pen.

privind conducerea a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibație alcoolică de peste 80 ‰ alcool pur în sânge care se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani sau cu amendă. Limitele de pedeapsă pentru infracțiunea prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 sunt în același cuantum respectiv de la 1 la 5 ani. Astfel, prin hotărârea atacată, inculpatului i-au fost acordate circumstanțele atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) - 76 lit. d) C. pen. din 1968, cu consecința reducerii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege și aplicarea art. 81 din același cod, circumstanțe care nu-și mai au corespondent în dispozițiile art. 75 din noul C. pen.

Totodată, deși limitele de pedeapsă prevăzute de art. 60 C. pen. din 1968 nu au suferit modificări, eliminarea din prevederile noii legi a dispozițiilor art. 76 alin. (1) din același cod, care ofereau posibilitatea reducerii pedepsei principale minimul general prevăzut de lege, ar crea inculpatului o situație mai grea. Așa fiind, Înalta Curte constată că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 5 alin. (1) C. pen., astfel că recursul declarat de inculpat apare ca nefondat, urmând ca în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. pen. să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.R.D. împotriva Deciziei penale nr. 113 din 28 mai 2013 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 23 aprilie 2014. Procesat de GGC - N