ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1658/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1658/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

sentința penală nr. 606 din 18 iunie 2013, pronunțată de Tribunalul Argeș,

au fost condamnați inculpații:

B.P. la 3 ani închisoare, pentru săvârșirea

infracțiunii de trafic de influență prev. de art. 257 alin. (1) C. pen., raportat

la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea

condiționată a executării pedepsei și s-a fixat termen de încercare de 5 ani.

S-a făcut aplicarea dispozițiilor art.

71 C. pen., privind pedeapsa accesorie, în limitele prev. de art. 64 alin. (1)

lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen., iar în baza art. 71 alin. (5) C.

pen., s-a dispus suspendarea executării acesteia.

B.I. la 3 ani închisoare, pentru săvârșirea

infracțiunii de cumpărare de influență prev. de art. 6

1

din Legea

nr. 78/2000, prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. de art.

6

1

din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 7 alin. (3) din Legea nr.

78/2000.

În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea

condiționată a executării pedepsei și s-a fixat termen de încercare de 5 ani.

S-a făcut aplicarea dispozițiilor art.

71 C. pen., privind pedeapsa accesorie, în limitele prev. de art. 64 lit. a) teza

a II-a și lit. b) C. pen., iar în baza art. 71 alin. (5) C. pen., executarea acesteia

a fost suspendată pe durata termenului de încercare.

S-a dispus confiscarea de la inculpatul

B.P. a sumei de 150 RON, în conformitate cu dispozițiile art. 257 alin. (2) C.

pen.

În temeiul dispozițiilor art. 163 combinat

cu art. 357 alin. (2) lit. c) C. proc. pen., s-a menținut măsura sechestrului asigurător

instituit pe bunurile inculpatului B.P., prin ordonanța nr. 295/P/2010 din 28 februarie

2013 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș.

În fine, au fost obligați inculpații la

plata cheltuielilor judiciare către stat.

Spre a hotărî astfel, în fapt, prima instanță

a reținut:

În perioada trimestrului II al anului 2010,

inculpatul B.I. a fost cercetat de Poliția Municipiului Câmpulung într-o cauză având

ca obiect săvârșirea infracțiunilor de furt și lovire împotriva părții vătămate

C.V., aceasta fiind instrumentată de V.F. - subinspector de poliție și coleg de

serviciu, în acea perioadă, cu inculpatul B.P., care îndeplinea funcția de subofițer

de poliție în cadrul Biroului Investigații Criminale al Poliției Municipiului Câmpulung.

În scopul amânării soluționării cauzei,

pentru ca astfel să determine pe partea vătămată să-și retragă plângerea penală

formulată împotriva inculpatului B.I., inculpatul B.P. a intervenit în acest sens

la colegul său V.F.; anterior datei de 17 iunie 2010, inculpatul B.P. i-a pretins

inculpatului B.I. în schimbul intervenției ce urma a fi făcută la colegul său, un

pix cu dispozitiv de înregistrare audio-video, denumit în limbajul celor doi „calculator”,

cererea acceptată de acesta.

În drept, faptele inculpaților au fost

încadrate în infracțiunea pentru care s-a dispus condamnarea.

Individualizarea pedepsei s-a făcut în

raport de criteriile prev. de art. 72 C. pen., apreciindu-se că scopul acesteia

poate fi atins și fără executare, astfel ca, s

_

a dispus în temeiul dispozițiilor

art. 81 C. pen., suspendarea condiționată a executării pedepsei, cu fixarea unui

termen de încercare.

Prima instanță a dispus confiscarea de

la inculpatul B.P., în raport de dispozițiile art. 257 alin. (2) C. pen., a sumei

de 150 RON, reprezentând contravaloarea bunului pretins, iar pentru executarea măsurii

de siguranță s-a instituit sechestru pe bunurile mobile și imobile ale acestuia.

Împotriva sentinței au formulat apel inculpații

B.P. și B.I.

În apelul său, inculpatul B.P. a criticat

sentința pentru nelegalitate, susținând că printr-o interpretare eronată a probelor

administrate în cauză s-a reținut vinovăția sa, deși nu a comis infracțiunea pentru

care a fost trimis în judecată; a solicitat, astfel, achitarea, în temeiul dispozițiilor

art. 10 lit. d) C. proc. pen., în sensul că nu au fost întrunite, sub raport obiectiv,

elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență.

Inculpatul B.I. a criticat, de asemenea,

sentința pentru nelegalitate, făcând aceleași susțineri ca și inculpatul B.P., referitoare

la lipsa elementului material al laturii obiective a infracțiunii pentru care a

fost condamnat.

Prin decizia penală nr. 155/A din 23 decembrie

2013 a Curții de Apel Pitești

s-a

admis apelul formulat de inculpatul B.P. împotriva sentinței penale nr. 606 din

18 iunie 2013, pronunțată de Tribunalul Argeș, secția penală, în Dosarul nr. 2586/109/2013.

S-a desființat în parte sentința și, rejudecând:

S-a înlăturat condamnarea inculpatului

B.P.

În baza art. 10 lit. b)

1

C.

proc. pen., combinat cu art. 18

1

C. pen., s-a dispus achitarea inculpatului

B.P. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat

la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 91 lit. c) C. pen., s-a aplicat

acestuia sancțiunea administrativă a amenzii în cuantum de 8.000 RON.

S-au menținut celelalte dispoziții ale

sentinței.

S-a respins, ca nefondat, apelul formulat

de inculpatul B.I. împotriva aceleiași sentințe, pe care l-a obligat la 400 RON

cheltuieli judiciare către stat, din care 100 RON onorariul parțial avocat oficiu

s-a suportat din fondul Ministerului Justiției.

Examinând legalitatea și temeinicia sentinței

pronunțate, în raport de criticile formulate, precum și din oficiu, în limitele

și în conformitate cu dispozițiile art. 371 și art. 372 C. proc. pen., s-a constatat

că a fost fondat numai apelul formulat de inculpatul B.P., deoarece prima instanță

a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri

de condamnare a inculpatului B.P., deși fapta sa nu a prezentat pericolul social

al unei infracțiuni. Apelul inculpatului B.I. a fost nefondat și a fost respins

ca atare, deoarece, în ceea ce-l privește, hotărârea a fost legală și temeinică.

Cu referire la starea de fapt:

Pe baza probelor administrate în cauză,

prima instanță a reținut în mod corect săvârșirea de către inculpații B.P. și B.I.

a faptelor (în materialitatea lor) pentru care au fost trimiși în judecată. Inculpatul

B.P. nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii nici în faza urmăririi penale și nici

în cea a cercetării judecătorești, iar inculpatul B.I. a recunoscut comiterea acesteia

doar cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală.

În esență, inculpatului B.P. i s-a imputat

faptul că a pretins de la coinculpatul B.I. un pix cu dispozitiv de înregistrare

audio-video în valoare de 150 RON, pentru ca astfel, să intervină la colegul său

- subinspectorul de poliție V.F. - să tergiverseze soluționarea unei cauze, în care

era reclamat inculpatul B.I. de către partea vătămată C.V., pentru săvârșirea unor

fapte penale.

Vinovăția acestora a rezultat atât din

declarațiile martorilor audiați în cauză, cât și din convorbirile telefonice, interceptate

în mod legal, din care a rezultat, cu certitudine, că, într-adevăr, inculpatul B.P.

i-a pretins inculpatului B.I. acel pix cu dispozitiv de înregistrare audio-video,

creând toate aparențele din care să creadă că are influență asupra subinspectorului

de poliție V.F.

A fost dovedită împrejurarea că inculpatul

B.P., în calitatea sa de subofițer în cadrul Biroului Investigații Criminale al

Poliției Municipiului Câmpulung, avea relații apropiate cu inculpatul B.I. (persoană

cunoscută cu comportament antisocial în municipiul Câmpulung). Semnificativă a fost

în acest sens declarația martorei D.M.R., în care a precizat: „Polițistul B. îl

suna pe l. (B.I. s.n.) ori de câte ori cineva depunea o plângere. La câteva zile,

B.P. l-a sunat din nou pe l. întrebând dacă-l cunoaște pe un nepot de-al lui D.,

pe nume A., deoarece are o plângere privind dispariția unei fete M., astfel că m-am

întâlnit cu B.P. în față la magazinul OZN”.

Așadar, legăturile strânse dintre cei doi

inculpați au fost confirmate de această martoră precum și de partea vătămată C.V.,

care, în declarația dată la organul de urmărire penală, a precizat: „După ce am

depus plângerea am fost chemat la agentul de poliție B.P. la sediul poliției. B.P.

a insistat să mă împac cu B. și să discut cu acesta pentru a ne înțelege cu privire

la suma de bani pe care trebuia să mi-o dea pentru a-mi retrage plângerea.”

Aceleași relatări în legătură cu relațiile

dintre cei doi inculpați au fost făcute și de subinspectorul de poliție V.F. în

declarația dată la urmărirea penală, în care a arătat: „la un moment l-am sunat

pe C. solicitând să se prezinte la sediul poliției. La data stabilită, în biroul

lui B.P. era și B.I., fiind posibil ca eu să-i spus lui B.P. să-l cheme pe acesta,

întrucât intenționam să-i pun față în față”.

De asemenea, din probele administrate în

cauză, a rezultat că pentru „serviciul” făcut inculpatului B.I., inculpatul B.P.

i-a pretins un pix cu dispozitiv de înregistrare audio-video. Pretinderea bunului

respectiv nu a fost recunoscută de către inculpatul B.P. pe tot parcursul procesului

penal, dar, așa cum s-a arătat, o atare recunoaștere a făcut-o inculpatul B.I. în

declarația dată cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală în care a

precizat: „Declar faptul că B.P. mi-a pretins un pix cu dispozitiv de înregistrare”.

Pretinderea bunului respectiv este dovedită

atât cu martorii audiați în cauză, cât și cu convorbirile telefonice avute între

inculpați.

Astfel, martora D.M.R. a relatat: „în timp

ce îl așteptam, B.P. l-a întrebat pe I. (B.I. s.n.) dacă poate să-i facă rost de

un pix care avea montată o cameră de filmat ascunsă, I. i-a promis că o să caute

pe net și o să-i facă rost. Pixul urma să fie un cadou al lui Ianoș pentru B.P.

Din câte am înțeles pixul era un cadou pentru sprijinul pe care B. îl dădea lui

I.”. De asemenea, relatări similare le-a făcut martorul G.F., care a precizat: „Am

fost prezent la o discuție între C.B. și B.I., discuție în cadrul căreia B. l-a

rugat pe C. să-i cumpere de pe internet un pix cu care să se poată filma și înregistra.

B. i-a spus că pixul este pentru un polițist.

Promisiunea făcută de inculpatul B.P. inculpatului

B.I. de a interveni la subinspectorul de poliție V.F., a rezultat și din convorbirile

telefonice (interceptate legal și transcrise), în care s-a menționat: „Mi-a zis

colegul, bă, dacă nu s-au înțeles cum i-am zis eu”. În cursul aceleiași convorbiri

purtate la data de 17 iunie 2010, între cei doi inculpați, B.I. îi relatează: „Știu.

Și luni de dimineața, vă rog eu frumos dl. B. luați dvs. legătura cu el”, iar inculpatul

B.P. îi răspunde. „O să-l sun acum să văd”. Intr-o altă discuție purtată tot la

data de 17 iunie 2010, inculpatul B. îl întreabă pe inculpatul B.P.: „Dl. B., ați

vorbit?”, iar acesta îi răspunde: „Am vorbit, mă, am vorbit. N-a început urmărirea;

a zis că mai stă până miercurea viitoare”.

Pretinderea pixului cu sistem de înregistrare

audio-video, a rezultat și din convorbirile purtate, între cei doi inculpați. Astfel,

în cursul convorbirii purtate la 17 iunie 2010, B.I. îi relatează inculpatului B.P.

că a luat „calculatorul”, iar acesta din urmă îi răspunde: „Și l-ai luat ăla mă?

L-ai luat?” la care inculpatul B.I. îi răspunde: „Da. Luni de dimineața vi-l aduc”,

iar B.P. îi replică: „Bine, mă. Haide să-i zic eu Iu' ăsta, să-i zic, să vedem,

să vorbesc cu el, să vedem mâine care este treaba”; „Bine dl. B. Și vin cu ce v-am

spus eu”, iar B.P. îi răspunde: „Da, mă, da. Bine vino. Hai te aștept”.

Așadar, s-a făcut dovada săvârșirii de

către inculpați a faptelor în materialitatea lor, descrise în actul de trimitere

în judecată.

Curtea a constatat, însă, că fapta săvârșită

de inculpatul B.P. nu prezintă pericolul social al unei infracțiuni, în sensul dispozițiilor

art. 18

1

C. pen. Astfel, așa cum se prevede în art. 18 C. pen. „Faptă

care prezintă pericol social în înțelesul legii penale este orice acțiune sau inacțiune

prin care se aduce atingere uneia valorile dintre valorile arătate în art. 1 și

pentru sancționarea căreia este necesară aplicarea unei pedepse”.

Revenind la speță, s-a constatat, așa cum

s-a precizat, că fapta săvârșită de inculpatul B.P. era minoră (valoarea bunului

pretins este de 150 RON), iar pentru sancționarea acesteia nu este necesară aplicarea

unei pedepse, ci a unei sancțiuni cu caracter administrativ, respectiv cea a amenzii

cuprinsă între 10 RON și 1.000 RON.

Curtea a făcut, prin urmare, aplicarea

dispozițiilor art. 18

1

C. pen., în conformitate cu care „Nu constituie

infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia

din valorile apărare de lege și prin conținutul ei concret, fiind lipsită în mod

vădit de importanță, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni”.

Dar, la stabilirea lipsei pericolului social al faptei comise de către inculpatul

B.P., Curtea a avut în vedere modul și mijloacele de săvârșire a faptei, scopul

urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care

s-ar fi putut produce, precum și de persoana și conduita făptuitorului”.

Din descrierea situației de fapt, a rezultat

că valoarea bunului pretins de către inculpatul B.P. a fost modică (150 RON), iar

legiuitorul în incriminarea unei fapte ca infracțiune a avut în vedere doar pericolul

social abstract pe care l-a prezentat acea faptă și necesitatea sancționării ei

penale. Altfel spus, constatarea pericolului social a însemnat existența acelei

trăsături esențiale a infracțiunii, care face necesară incriminarea și sancționarea

penală a faptei respective. Uneori, însă, așa cum a fost cazul în speță, a fost

posibil ca în mod concret criteriile folosite de legiuitor la evaluarea gradului

de pericol social abstract, să nu se verifice ca adevărate, iar fapta concretă să

apară ca lipsită de importanță, să nu aibă semnificație penală. în această situație,

fapta prevăzută de legea penală a prezentat numai formal conținutul unei infracțiuni,

dar în mod concret nu are caracter infracțional, fiind lipsită de acel grad de pericol

social specific unei infracțiuni. Ca atare, sancționarea penală a inculpatului B.P.

apare ca lipsită de temei, fiind contrară unora dintre principiile fundamentale

ale dreptului penal, reprezentând o contradicție între pericolul social pe care-l

prezintă, în genere, fapta penală respectivă și lipsa în cea săvârșită a gradului

de pericol social al unei infracțiuni.

În concluzie, în raport de valoarea modică

a bunului pretins, de împrejurările în care s-a săvârșit fapta și nu, în ultimul

rând, de conduita pozitivă a inculpatului (care este la prima încălcare a legii

penale și își asigură mijloacele de existență în mod onest), Curtea de Apel a apreciat

că fapta săvârșită de inculpatul B.P. nu prezintă pericolul social al unei infracțiuni,

în sensul dispozițiilor art. 18 și art. 18

1

C. pen., urmând a se dispune

achitarea acestuia în conformitate cu dispozițiile art. 10 lit. b)

1

C.

proc. pen., prin admiterea apelului, în conformitate cu dispozițiile art. 379

pct. 2 lit. a) C. proc. pen.

„Conduita făptuitorului”, ca și criteriu

de apreciere a lipsei pericolului social al unei infracțiuni, diferențiază pe cei

doi inculpați în a aprecia caracterul penal al faptei comise, apreciindu-se că în

ceea ce-l privește pe inculpatul B.I., fapta sa constituie infracțiune. Sub acest

aspect se are în vedere persistența inculpatului în săvârșirea unor infracțiuni

de același gen, astfel cum sunt menționate în fișa de cazier judiciar; în prezent,

inculpatul este arestat într-o altă cauză, pentru săvârșirea unor infracțiuni de

corupție prevăzute de Legea nr. 78/2000 și trafic de persoane, prevăzută de Legea

nr. 678/2001.

Din moment ce s-a făcut dovada săvârșirii

infracțiunii pentru care apelantul-inculpat B.I. a fost condamnat și că au fost

respectate dispozițiile legale privitoare la individualizarea judiciară a pedepsei

(art. 72 C. pen.), instanța de apel a respins ca nefondat apelul acestuia, în conformitate

cu dispozițiile art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Împotriva deciziei penale atacate au declarat

recurs inculpații B.I. și B.P., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți

de Casație și Justiție sub nr. 2586/109/2013.

Înalta Curte, constată incidența art. 12

alin. (1) din Legea nr. 255/2013, prezenta cauză judecându-se conform dispozițiilor

legii vechi privitoare la recurs.

Prezentele recursuri se vor analiza prin

prisma Legii nr. 2/2013.

I. Recurentul inculpat B.P., la termenul

de judecată din data de 15 mai 2014 în cadrul dezbaterilor, a arătat că înțelege

să-și retragă recursul declarat împotriva deciziei penale nr. 155/A din 23 decembrie

2013 a Curții de Apel Pitești.

Înalta Curte, în raport cu disp. art. 385

4

din vechiul C. proc. pen., față de solicitarea recurentului inculpat B.P. de a-și

retrage recursul formulat, în mod expres și personal, în condițiile art. 368 și

art. 369 din vechiul C. proc. pen., care se aplică în mod corespunzător, va lua

act de declarația sa de voință formulată personal în fața instanței de recurs și

se va dispune în consecință.

II.Referitor la recurentul inculpat B.I.,

Înalta Curte constată că acesta prin motivele de recurs formulate în scris și depuse

la dosarul cauzei la data de 9 mai 2014, acesta a arătat că în cauză s-a dat o interpretare

greșită a probelor din dosar, motivând, totodată, că nu a săvârșit fapta reținută

în sarcina sa și că fapta nu este dovedită cu probele certe. A solicitat achitarea

sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap la art. 10 lit. d) C. proc. pen. În concret

nu a invocat nici un caz de casare.

În cadrul dezbaterilor, inculpatul B.I.,

prin apărătorul din oficiu a invocat cazul de casare prev. de art. 385

9

pct. 12 C. proc. pen., solicitând admiterea recursului astfel cum a fost formulat

în scris privind achitarea inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc.

pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. A făcut referire la circumstanțele personale

ale inculpatului, respectiv că nu are antecedente penale și că are 2 copii minori

în întreținere, nefăcând alte critici referitoare la cazul de casare invocat.

Înalta Curte constată că motivul de casare

invocat în cadrul dezbaterilor nu a fost formulat în termenul prev. de art. 385

10

C. proc. pen., cu modificările aduse prin Legea nr. 2/2013, întrucât criticile nu

au constat în neîntrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii sau că inculpatul

ar fi fost condamnat pentru o altă faptă decât cea pentru care condamnatul a fost

trimis în judecată, critici care să se fi circumscris acestui caz de casare, apărătorul

inculpatului făcând referire la circumstanțele personale ale inculpatului.

Referitor la criticile din motivele de

recurs depuse de recurentul inculpat la data de 9 mai 2014, în termenul legal prev.

de art. 385

10

C. proc. pen., se constată că acesta nu a invocat vreun

caz de casare, iar criticile invocate se circumscriu cazului de casare prev. de

art. 385

9

pct. 18 din vechiul C. proc. pen., caz de casare ce a fost

abrogat prin intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013.

Astfel, că nici aceste critici nu se vor

analiza.

Prin invocarea motivului de recurs prevăzut

de art. 385

9

pct. 12 C. proc. pen. nu se poate pune în discuție existența

faptelor în materialitatea lor sau să se facă o reapreciere a probelor prin care

să se stabilească o altă situație de fapt, deoarece acest motiv de recurs, conform

voinței legiuitorului, ulterior judecării apelului nu mai este îndrituit să reexamineze

probatoriul administrat și să modifice situația de fapt în cauza penală. Controlul

judiciar în recurs după adoptarea Legii nr. 2/2013 vizează exclusiv aspecte de aplicare,

a legii la faptele reținute de instanțele anterioare.

Acest motiv de recurs presupune analizarea

de către instanța de control judiciar a eventualelor motive de nesocotire a unor

dispoziții de drept în soluționarea cauzei, care țin de legalitatea deciziei atacate,

însă Înalta Curte constată că legalitatea hotărârii nu a fost afectată.

Având în vedere că, recursul nu poate fi

analizat în afara cadrului restrictiv al dispozițiilor art. 385

9

C.

proc. pen., cadru legal adus prin noile modificări ale Legii nr. 2/2013, iar criticile

formulate de recurent nu se circumscriu acestui cadrul legal, aceste critici nu

se vor analiza.

Înalta Curte constată că recursul inculpatului

B.I. este fondat, având în vedere aplicarea legii penale mai favorabile, conform

art. 5 din noul C. pen.

Inculpatul a fost condamnat prin sentința

penală nr. 606 din 18 iunie 2013 de Tribunalul Argeș pentru săvârșirea infracțiunii

prev. de art. 6

1

din Legea nr. 78/2000, prin schimbarea încadrării juridice

din infracțiunea prev. de art. 6

1

din Legea nr. 78/2000 rap. la art.

7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, la 3 ani închisoare. În baza art. 81 C. pen.

s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei și s-a fixat termen de

încercare de 5 ani.

S-a făcut aplicarea art. 71 C. pen., pedeapsă

accesorie în limitele prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C.

pen., iar executarea pedepsei a fost suspendată pe durata termenului de încercare.

Înalta Curte constată că potrivit art.

6

1

din Legea nr. 78/2000 actualizată până la data de 1 februarie 2014,

limite de pedeapsă pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de textul incriminator

erau cuprinse de la 2 la 10 ani închisoare. În noul C. pen. această infracțiune

are corespondent în art. 292 alin. (1) din noul C. pen. limita maximă de pedeapsă

fiind redusă de la 10 ani la 7 ani.

Art. 6

1

din Legea nr. 78/2000

a fost abrogat prin pct. 3 din Legea nr. 187/2013 începând cu data de 1 februarie

2014.

Față de regimul sancționator mai blând

prevăzut de noile reglementări prin art. 292 alin. (1) din noul C. pen., respectiv

limite de pedeapsă cuprinse de la 2 la 7 ani închisoare și interzicerea exercitării

unor drepturi, Înalta Curte constată că legea penală mai favorabilă este noul C.

pen. din perspectiva regimului sancționator pentru săvârșirea unei astfel de fapte.

În ceea ce privește pedeapsa de 3 ani închisoare

stabilită în sarcina inculpatului B.I., Înalta Curte, prin prisma propriei evaluări

asupra individualizării pedepsei aplicate inculpatului constată că în contextul

cauzei nu se justifică menținerea pedepsei, deoarece examinarea criteriilor obiective

făcute de ambele instanțe, în baza art. 72 C. pen. nu au condus la concluzia că

circumstanțele personale ale inculpatului au fost avute în vedere în mod corect

în raport cu gradul de pericol social concret al faptei comise raportat la modul

de comitere, valorile sociale atinse, precum și consecințele pe care le-au produs.

S-a avut în vedere de Curtea de Apel Pitești,

în procesul de individualizare a pedepsei, persistența inculpatului în săvârșirea

unor infracțiuni de același gen (conform fișei de cazier de la dosar), inculpatul

fiind arestat în prezent într-o altă cauză pentru săvârșirea unor infracțiuni de

corupție prev. de Legea nr. 78/2000 și trafic de persoane prev. de Legea nr. 678/2001.

Se constată că infracțiunea prev. de

art. 6

1

din Legea nr. 78/2000 este o infracțiune de pericol social ridicat

prin prisma faptului că inculpatul a săvârșit această faptă, intervenind la inculpatul

B.P. (subofițer de poliție în cadrul Biroului Investigații Criminale al Poliției

din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung) pentru ca acesta din urmă să intervină

pe lângă colegul său V.F. pentru a amâna soluționarea cauzei pentru ca astfel să

determine pe partea vătămată C.V. de a-și retrage plângerea formulată împotriva

inculpatului B.I.

Însă prin stabilirea limitelor de pedeapsă

pentru această infracțiune, legiuitorul nu a exclus ca în procesul de individualizare

judiciară a executării pedepsei, ținându-se cont de gravitatea concretă a faptelor,

de condițiile de comitere, de persoana infractorului și de posibilitățile sale de

reeducare, să se dispună chiar și suspendarea sub supraveghere sau suspendarea condiționată

a executării pedepsei principale, atâta vreme cât sunt îndeplinite toate condițiile

aplicării acestei instituții.

Astfel, Înalta Curte are în vedere în procesul

de individualizare judiciară a pedepsei și că inculpatul este arestat în altă cauză

pentru săvârșirea de alte fapte penale, dar și condamnările din fișa de cazier,

însă în cauză pentru fapta pentru care este condamnat, constată că o reducere a

pedepsei de la 3 ani la 2 ani închisoare cu menținerea suspendării condiționate

este suficientă pentru reeducarea inculpatului și conștientizarea faptei comise.

Pentru toate aceste considerente, Înalta

Curte constată că prin reducerea pedepsei de la 3 ani închisoare la 2 ani închisoare,

pedeapsă stabilită în sarcina inculpatului B.I. sunt aplicate în mod judicios criteriile

obiective ce caracterizează procesul de individualizare judiciară, evidențiind faptul

că dincolo de pericolul social generic al infracțiunii săvârșite acesta s-a atenuant

ca urmare a împrejurărilor în care a fost săvârșită fapta, astfel că se impune o

nouă cenzură cu privire la individualizarea pedepsei ca și cuantum în sensul aplicării

unei pedepse de 2 ani închisoare.

Astfel, Înalta Curte va aplica inculpatului

pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1)

lit. a), b) din noul C. pen. (corespondent cu art. 64 alin. (1) lit. a) teza a

II-a și lit. b) din vechiul C. pen.), pe o durată de 3 ani cuantum cuprins între

limitele de pedeapsă complementară în noul C. pen., respectiv de la 1 la 5 ani.

Referitor la modalitatea de executare a

pedepsei, Înalta Curte constată că noul C. pen. renunță la suspendarea condiționată

a executării pedepsei, păstrând doar suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

Astfel, inculpatului fîindu-i favorabilă

modalitatea de executare a pedepsei dispusă de instanțele anterioare, Înalta Curte

o va menține pe durata termenului de încercare de 4 ani.

Va menține celelalte dispoziții ale hotărârilor

atacate, care nu sunt contrare prezentei decizii.

Pentru aceste considerente, în baza

art. 385

15

alin. (2) lit. c) din vechiul C. proc. pen., Înalta Curte

va admite recursul declarat de inculpatul B.I. împotriva deciziei penale nr. 155/A

din data de 23 decembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală

și pentru cauze cu minori și de familie.

Văzând și disp. art. 192 alin. (2) din

vechiul C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpatul

B.I. împotriva deciziei penale nr. 155/A din data de 23 decembrie 2013 pronunțată

de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Casează în parte decizia penală atacată

și în parte sentința penală nr. 606 din 18 iunie 2013 a Tribunalului Argeș, secția

penală, și, rejudecând:

Reduce pedeapsa aplicată inculpatului B.I.

de la 3 ani închisoare la 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare

de influență prev. de art. 292 alin. (1) C. pen. cu ref. la art. 5 C. pen.

În

baza art. 12 din Legea nr. 187/2012 aplică inculpatului pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b)

C. pen. pe o durată de 3 ani conform art. 68 C. pen.

Menține modalitatea de executare a pedepsei

dispusă prin sentința penală atacată, respectiv suspendarea condiționată a executării

pedepsei pe durata termenului de încercare de 4 ani.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor

atacate, care nu sunt contrare prezentei decizii.

Ia act de retragerea recursului formulat

de inculpatul B.P. împotriva aceleiași decizii.

Obligă recurentul inculpat B.P. la plata

sumei de 150 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând

onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat

din oficiu pentru inculpatul B.I. în sumă de 300 RON se va plăti din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 15

mai 2014.