ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 408/2015

Asupra recursului de

față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 10 august 2011, sub nr.

56622/3/2011, reclamanta M.C. a chemat în judecată pe pârâtele CNADNR SA, FCC

C. SA Barcelona și A.B.G. Austria, solicitând instanței obligarea în solidar a

pârâtelor la plata sumei de 150.000 Euro, în echivalent în RON la cursul B.N.R.

de la data efectuării plății (la data redactării prezentei acțiuni, valoarea

obiectului cererii este egală cu 634.500 RON), reprezentând despăgubiri ca

urmare a prejudiciului pe care i l-au cauzat pârâtele, prejudiciu constând în

grava afectare a imobilului (teren și construcție) aflat în proprietatea

reclamantei, situat în București, Aleea T., sector 1, atât din punct de vedere

tehnic, fonic, estetic, al imposibilității de a mai utiliza rezonabil imobilul ca

locuință personală, cât și din punct de vedere al scăderii drastice a valorii

de piață a imobilului sus-menționat.

Prin Sentința civilă

nr. 5358 din 11 iulie 2013, Tribunalul București , secția a VI-a civilă a

respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată și a obligat reclamanta

să plătească pârâtelor FCC C. SA și A.M.B.G., cheltuieli de judecată în sumă de

9.014,99 RON.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel reclamanta, iar prin Decizia civilă nr. 595/2014 din

15 septembrie 2014, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a admis

apelul, a anulat sentința și a trimis cauza primei instanțe pentru a face

aplicarea art. 36 din Legea nr. 85/2006.

În argumentarea

acestei soluții, s-a reținut că la termenul din 23 iunie 2014, reclamanta a

adus la cunoștință faptul că intimata-pârâtă A.B.G. se află în procedură de

insolvență iar la termenul de judecată din 15 septembrie 2014, Casa de

Insolvență Transilvania, în calitate de lichidator judiciar al sucursalei din

Mogoșoaia a societății austriece A.B.G., a solicitat, în temeiul art. 36 din

Legea nr. 85/2006, suspendarea judecății cauzei.

La același termen de

judecată, în temeiul art. 295 alin. (1) C. proc. civ., din oficiu, instanța a

invocat, ca motiv de apel de ordine publică, încălcarea dispozițiilor art. 36

din Legea nr. 85/2006, prin raportare la art. 15 din Regulamentul (CE) nr.

1346/2000 al Consiliului privind procedurile de insolventă, față de data

deschiderii procedurii insolvenței asupra A.B.G., respectiv 19 iunie 2013, și

data pronunțării sentinței atacate.

Analizând actele și

lucrările dosarului, în ce privește motivul de apel de ordine publică invocat

din oficiu, instanța a reținut că prin Încheierea civilă nr. 483 din 24 iunie

2014, Tribunalul Ilfov, secția civilă a admis cererea formulată de A.B.G.

Austria, prin administrator special, precum și cererile formulate de creditori,

dispunând deschiderea procedurii secundare de insolventă asupra A.B.G. -

Sucursala Mogoșoaia.

În considerentele

acestei încheieri s-a reținut că, la data de 19 iunie 2013, Tribunalul

Comercial Viena, secția a V-a a deschis procedura de insolventă prin

reorganizare judiciară (procedură principală) asupra A.B.G. Austria, hotărârea

fiind menționată în Buletinul Procedurilor de Insolvență nr. 12.556 din 22

iulie 2013.

S-a mai reținut că în

procesul civil de față, reclamanta a solicitat obligarea acestei

intimate-pârâte, în solidar cu celelalte două pârâte, la plata unei sume de

bani, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul suferit, prin urmare, sunt

incidente dispozițiile art. 36 din Legea nr. 85/2006, potrivit cărora de la

data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare

pentru realizarea creanțelor asupra debitorului și bunurilor sale.

S-a constatat că în

raport cu obiectul cauzei, condițiile prevăzute de acest articol sunt

îndeplinite în cauză, judecata acțiunii formulate în contradictoriu cu pârâta

aflată în insolvență fiind suspendată de drept ca efect al acestui text legal.

Văzând că data la

care intimata-pârâtă a intrat în insolvență este anterioară datei pronunțării

sentinței primei instanțe, curtea a apreciat că aceasta din urmă a fost dată cu

încălcarea acestei dispoziții legale de ordine publică. În condițiile în care,

deschiderea procedurii a intervenit anterior pronunțării sentinței atacate,

soluția apreciată a fi legală este cea a anulării sentinței nelegale

pronunțate, urmare a admiterii apelului.

Față de caracterul de

ordine publică al dispoziției legale încălcate, s-a mai reținut că instanța nu

poate ține seama de voința exprimată de reclamantă în ședință publică, în

sensul că nu se impune aplicarea acestui articol în speță, aplicarea fiind

obligatorie, fără ca părțile să poată dispune în sens contrar.

Împotriva deciziei

sus menționate, a declarat recurs reclamanta M.C., invocând dispozițiile art.

304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat casarea deciziei

atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel în vederea

disjungerii capătului de cerere în despăgubiri de cele trei capete de cerere

având ca obiect obligație de a face, a căror judecată poate continua, deoarece

ele nu intră sub incidența suspendării reglementate de art. 36 din Legea nr.

85/2006, nevizând realizarea unei creanțe.

În dezvoltarea

motivelor de nelegalitate invocate, recurenta-reclamantă a arătat că instanța

de apel a ignorat faptul că acțiunea are patru capete de cerere, dintre care

numai unul vizează obligarea pârâtelor la plata de despăgubiri pentru

prejudiciul produs iar celelalte trei reprezintă obligații de a face, or, a

extinde aplicabilitatea art. 36 din Legea nr. 85/2006 și la aceste trei capete

de cerere este nelegal.

A mai susținut

recurenta că deși la ultimul termen de judecată din apel, când instanța a

invocat din oficiu încălcarea dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006, a

învederat că trei dintre cele patru capete ale cererii de chemare în judecată

modificate nu vizează realizarea unei creanțe, instanța de apel a ignorat total

acest aspect nepronunțându-se asupra lui.

Mai mult, a învederat

instanței de apel că și în ce privește capătul de cerere în despăgubiri pentru

prejudiciul cauzat acesta reprezintă un capăt de cerere în răspundere civilă

delictuală în care se judecă nu numai cu A.B.G., ci și cu celelalte două

pârâte, solicitând atragerea răspunderii celor trei pârâte în solidar, potrivit

art. 1003 C. civ., aspect asupra căruia de asemenea instanța de apel nu s-a

pronunțat.

A mai susținut

recurenta că a formulat și cerere de disjungere a capătului de cerere în

despăgubire de cele trei capete de cerere având ca obiect obligație de a face

însă instanța nu s-a pronunțat nici asupra acestei cereri.

A concluzionat

recurenta că față de criticile formulate, sunt incidente motivele de

nelegalitate reglementate de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Analizând decizia

atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate

și temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat

și va fi admis în considerarea următoarelor argumente:

Astfel cum rezultă

din considerentele deciziei recurate, instanța de apel, din oficiu, a invocat,

ca motiv de apel de ordine publică, încălcarea dispozițiilor art. 36 din Legea

nr. 85/2006 prin raportare la art. 15 din Regulamentul (CE) nr. 1346/2000 al

Consiliului privind procedurile de insolvență, față de data deschiderii

procedurii insolvenței asupra intimatei A.B.G., respectiv 19 iunie 2013 și data

pronunțării sentinței primei instanțe.

Potrivit art. 36 din

Legea nr. 85/2006, de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate

acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru

realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale, cu excepția

acțiunilor exercitate în cadrul unui proces penal.

În raport cu textul

legal evocat, se constată că pot face obiectul măsurii suspendării numai acele

acțiuni sau măsuri de executare silită în legătură cu realizarea creanțelor

asupra debitorului sau bunurilor sale, or, în speță, instanța a fost învestită

cu o cerere de chemare în judecată al cărei petit a fost structurat pe patru

capete de cerere, dintre care numai unul are ca obiect pretenții, celelalte

trei reprezentând obligații de a face.

Totodată, este de

observat că în prezenta cauză există solidaritate pasivă între pârâți iar

textul legal menționat, fiind de strictă interpretare, nu poate fi aplicat prin

extindere la celelalte două pârâte neafectate de procedura insolvenței însă

ținute în solidar la despăgubire.

Așa fiind, din

perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., se constată a fi fondată critica recurentei referitoare la aplicarea

greșită a dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006.

În ceea ce privește

criticile subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C.

proc. civ., ce vizează situația în care hotărârea atacată nu cuprinde motivele

pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de

natura pricinii, se constată de asemenea a fi fondate, pentru considerentele ce

vor fi expuse în continuare.

Potrivit art. 261

alin. (1) C. proc. civ., hotărârea instanței de fond trebuie să cuprindă

motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și cele

pentru care au fost înlăturate susținerile părților.

Acest text a

consacrat principiul potrivit căruia hotărârile trebuie să fie motivate, iar

nerespectarea acestui principiu constituie motiv de modificare potrivit art.

304 pct. 7 C. proc. civ., rolul textului fiind acela de a se asigura o bună

administrare a justiției și exercitarea controlului judiciar de către

instanțele superioare.

A nu motiva o

hotărâre și a nu prezenta argumentele pentru care au fost înlăturate

susținerile părților, echivalează cu necercetarea fondului cauzei.

În speță, Înalta

Curte, verificând considerentele hotărârii atacate, constată că la termenul de

dezbateri în fond, reclamanta a susținut că nu sunt incidente dispozițiile art.

36 din Legea nr. 85/2006, întrucât deschiderea procedurii insolvenței intimatei

A.B.G. Austria nu ar avea înrâurire asupra capătului de cerere având ca obiect

recuperarea prejudiciului, temeiul acțiunii fiind răspunderea civilă

delictuală. În subsidiar, a solicitat reclamanta ca în ipoteza în care se

apreciază că asupra capătului de cerere vizând recuperarea prejudiciului sunt

incidente dispozițiile art. 36 din Legea nr. 85/2006, să se dispună disjungerea

celorlalte capete de cerere având ca obiect obligația de a face.

Din această

perspectivă, se constată că hotărârea atacată nu cuprinde argumentele care au

format convingerea instanței în sensul soluției pronunțate, rezultând fără

echivoc că, în speță, susținerile reclamantei nu au fost examinate, singura

referire fiind aceea că față de caracterul de ordine publică al dispozițiilor

art. 36 din Legea nr. 85/2006, aplicarea acestora este obligatorie.

Pentru toate

argumentele ce preced, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1), (2), (3)

și (5) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să admită recursul declarat de

reclamanta M.C. împotriva Deciziei civile nr. 595/2014 din 15 septembrie 2014

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, pe care o va casa

și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, care, cu ocazia

rejudecării urmează a se preocupa de remedierea deficiențelor arătate cu

respectarea dispozițiilor legale menționate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamanta M.C. împotriva Deciziei civile nr. 595/2014 din 15

septembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă,

pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 februarie 2015.

Procesat de GGC - LM