ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 408/2015

Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 10 august 2011, sub nr. 56622/3/2011, reclamanta M.C. a chemat în judecată pe pârâtele CNADNR SA, FCC C. SA Barcelona și A.B.G. Austria, solicitând instanței obligarea în solidar a pârâtelor la plata sumei de 150.000 Euro, în echivalent în RON la cursul B.N.R. de la data efectuării plății (la data redactării prezentei acțiuni, valoarea obiectului cererii este egală cu 634.500 RON), reprezentând despăgubiri ca urmare a prejudiciului pe care i l-au cauzat pârâtele, prejudiciu constând în grava afectare a imobilului (teren și construcție) aflat în proprietatea reclamantei, situat în București, Aleea T., sector 1, atât din punct de vedere tehnic, fonic, estetic, al imposibilității de a mai utiliza rezonabil imobilul ca locuință personală, cât și din punct de vedere al scăderii drastice a valorii de piață a imobilului sus-menționat.

Prin Sentința civilă nr. 5358 din 11 iulie 2013, Tribunalul București , secția a VI-a civilă a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată și a obligat reclamanta să plătească pârâtelor FCC C. SA și A.M.B.G., cheltuieli de judecată în sumă de 9.014,99 RON. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, iar prin Decizia civilă nr. 595/2014 din 15 septembrie 2014, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a admis apelul, a anulat sentința și a trimis cauza primei instanțe pentru a face aplicarea art. 36 din Legea nr. 85/2006. În argumentarea acestei soluții, s-a reținut că la termenul din 23 iunie 2014, reclamanta a adus la cunoștință faptul că intimata-pârâtă A.B.G.

se află în procedură de insolvență iar la termenul de judecată din 15 septembrie 2014, Casa de Insolvență Transilvania, în calitate de lichidator judiciar al sucursalei din Mogoșoaia a societății austriece A.B.G., a solicitat, în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006, suspendarea judecății cauzei. La același termen de judecată, în temeiul art. 295 alin. (1) C. proc. civ., din oficiu, instanța a invocat, ca motiv de apel de ordine publică, încălcarea dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006, prin raportare la art. 15 din Regulamentul (CE) nr. 1346/2000 al Consiliului privind procedurile de insolventă, față de data deschiderii procedurii insolvenței asupra A.B.G., respectiv 19 iunie 2013, și data pronunțării sentinței atacate.

Analizând actele și lucrările dosarului, în ce privește motivul de apel de ordine publică invocat din oficiu, instanța a reținut că prin Încheierea civilă nr. 483 din 24 iunie 2014, Tribunalul Ilfov, secția civilă a admis cererea formulată de A.B.G. Austria, prin administrator special, precum și cererile formulate de creditori, dispunând deschiderea procedurii secundare de insolventă asupra A.B.G. - Sucursala Mogoșoaia. În considerentele acestei încheieri s-a reținut că, la data de 19 iunie 2013, Tribunalul Comercial Viena, secția a V-a a deschis procedura de insolventă prin reorganizare judiciară (procedură principală) asupra A.B.G.

Austria, hotărârea fiind menționată în Buletinul Procedurilor de Insolvență nr. 12.556 din 22 iulie 2013. S-a mai reținut că în procesul civil de față, reclamanta a solicitat obligarea acestei intimate-pârâte, în solidar cu celelalte două pârâte, la plata unei sume de bani, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul suferit, prin urmare, sunt incidente dispozițiile art. 36 din Legea nr. 85/2006, potrivit cărora de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare pentru realizarea creanțelor asupra debitorului și bunurilor sale. S-a constatat că în raport cu obiectul cauzei, condițiile prevăzute de acest articol sunt îndeplinite în cauză, judecata acțiunii formulate în contradictoriu cu pârâta aflată în insolvență fiind suspendată de drept ca efect al acestui text legal.

Văzând că data la care intimata-pârâtă a intrat în insolvență este anterioară datei pronunțării sentinței primei instanțe, curtea a apreciat că aceasta din urmă a fost dată cu încălcarea acestei dispoziții legale de ordine publică. În condițiile în care, deschiderea procedurii a intervenit anterior pronunțării sentinței atacate, soluția apreciată a fi legală este cea a anulării sentinței nelegale pronunțate, urmare a admiterii apelului. Față de caracterul de ordine publică al dispoziției legale încălcate, s-a mai reținut că instanța nu poate ține seama de voința exprimată de reclamantă în ședință publică, în sensul că nu se impune aplicarea acestui articol în speță, aplicarea fiind obligatorie, fără ca părțile să poată dispune în sens contrar.

Împotriva deciziei sus menționate, a declarat recurs reclamanta M.C., invocând dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel în vederea disjungerii capătului de cerere în despăgubiri de cele trei capete de cerere având ca obiect obligație de a face, a căror judecată poate continua, deoarece ele nu intră sub incidența suspendării reglementate de art. 36 din Legea nr. 85/2006, nevizând realizarea unei creanțe. În dezvoltarea motivelor de nelegalitate invocate, recurenta-reclamantă a arătat că instanța de apel a ignorat faptul că acțiunea are patru capete de cerere, dintre care numai unul vizează obligarea pârâtelor la plata de despăgubiri pentru prejudiciul produs iar celelalte trei reprezintă obligații de a face, or, a extinde aplicabilitatea art. 36 din Legea nr. 85/2006 și la aceste trei capete de cerere este nelegal.

A mai susținut recurenta că deși la ultimul termen de judecată din apel, când instanța a invocat din oficiu încălcarea dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006, a învederat că trei dintre cele patru capete ale cererii de chemare în judecată modificate nu vizează realizarea unei creanțe, instanța de apel a ignorat total acest aspect nepronunțându-se asupra lui. Mai mult, a învederat instanței de apel că și în ce privește capătul de cerere în despăgubiri pentru prejudiciul cauzat acesta reprezintă un capăt de cerere în răspundere civilă delictuală în care se judecă nu numai cu A.B.G., ci și cu celelalte două pârâte, solicitând atragerea răspunderii celor trei pârâte în solidar, potrivit art. 1003 C. civ., aspect asupra căruia de asemenea instanța de apel nu s-a pronunțat.

A mai susținut recurenta că a formulat și cerere de disjungere a capătului de cerere în despăgubire de cele trei capete de cerere având ca obiect obligație de a face însă instanța nu s-a pronunțat nici asupra acestei cereri. A concluzionat recurenta că față de criticile formulate, sunt incidente motivele de nelegalitate reglementate de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat și va fi admis în considerarea următoarelor argumente: Astfel cum rezultă din considerentele deciziei recurate, instanța de apel, din oficiu, a invocat, ca motiv de apel de ordine publică, încălcarea dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006 prin raportare la art. 15 din Regulamentul (CE) nr. 1346/2000 al Consiliului privind procedurile de insolvență, față de data deschiderii procedurii insolvenței asupra intimatei A.B.G., respectiv 19 iunie 2013 și data pronunțării sentinței primei instanțe. Potrivit art. 36 din Legea nr. 85/2006, de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale, cu excepția acțiunilor exercitate în cadrul unui proces penal.

În raport cu textul legal evocat, se constată că pot face obiectul măsurii suspendării numai acele acțiuni sau măsuri de executare silită în legătură cu realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale, or, în speță, instanța a fost învestită cu o cerere de chemare în judecată al cărei petit a fost structurat pe patru capete de cerere, dintre care numai unul are ca obiect pretenții, celelalte trei reprezentând obligații de a face. Totodată, este de observat că în prezenta cauză există solidaritate pasivă între pârâți iar textul legal menționat, fiind de strictă interpretare, nu poate fi aplicat prin extindere la celelalte două pârâte neafectate de procedura insolvenței însă ținute în solidar la despăgubire.

Așa fiind, din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată a fi fondată critica recurentei referitoare la aplicarea greșită a dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006. În ceea ce privește criticile subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., ce vizează situația în care hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, se constată de asemenea a fi fondate, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Potrivit art. 261 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea instanței de fond trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și cele pentru care au fost înlăturate susținerile părților.

Acest text a consacrat principiul potrivit căruia hotărârile trebuie să fie motivate, iar nerespectarea acestui principiu constituie motiv de modificare potrivit art. 304 pct. 7 C. proc. civ., rolul textului fiind acela de a se asigura o bună administrare a justiției și exercitarea controlului judiciar de către instanțele superioare. A nu motiva o hotărâre și a nu prezenta argumentele pentru care au fost înlăturate susținerile părților, echivalează cu necercetarea fondului cauzei. În speță, Înalta Curte, verificând considerentele hotărârii atacate, constată că la termenul de dezbateri în fond, reclamanta a susținut că nu sunt incidente dispozițiile art. 36 din Legea nr. 85/2006, întrucât deschiderea procedurii insolvenței intimatei A.B.G.

Austria nu ar avea înrâurire asupra capătului de cerere având ca obiect recuperarea prejudiciului, temeiul acțiunii fiind răspunderea civilă delictuală. În subsidiar, a solicitat reclamanta ca în ipoteza în care se apreciază că asupra capătului de cerere vizând recuperarea prejudiciului sunt incidente dispozițiile art. 36 din Legea nr. 85/2006, să se dispună disjungerea celorlalte capete de cerere având ca obiect obligația de a face. Din această perspectivă, se constată că hotărârea atacată nu cuprinde argumentele care au format convingerea instanței în sensul soluției pronunțate, rezultând fără echivoc că, în speță, susținerile reclamantei nu au fost examinate, singura referire fiind aceea că față de caracterul de ordine publică al dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006, aplicarea acestora este obligatorie.

Pentru toate argumentele ce preced, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1), (2), (3) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să admită recursul declarat de reclamanta M.C. împotriva Deciziei civile nr. 595/2014 din 15 septembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, pe care o va casa și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, care, cu ocazia rejudecării urmează a se preocupa de remedierea deficiențelor arătate cu respectarea dispozițiilor legale menționate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta M.C. împotriva Deciziei civile nr. 595/2014 din 15 septembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 februarie 2015. Procesat de GGC - LM