CASE OF BULOVIC v. SERBIA
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Violation of Article 6 - Right to a fair trial (Article 6 - Administrative proceedings)
CASE OF BULOVIC v. SERBIA (CtEDO, 2008)
SEGUNDA SECȚIUNE CAUZĂ DE BULOVI vărsarea SERBIA (Documentul nr. 14145/04) HOTĂRÂREA STASBOURG 1 aprilie 2008 FINAL 01/07/2008 Această hotărâre poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Bulović v. Serbia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), ședința ca Camera compusă din: Françoise Tulkens, Președintele Antonella Mularoni, Ireneu Cabral Barreto, Vladimiro Zagrebelsky, Dragoljub Popović, András Sajó, Nona Tsotsoria, judecători și Sally Dolle, grefierul de secțiune, care a deliberat în privat la 11 martie 2008, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (n. 14145/04) împotriva Uniunii de Stat a Serbiei și Muntenegru, depusă la Curte, în conformitate cu art. 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”), la 5 aprilie 2004, de către un cetățean al Uniunii de Stat a Serbiei și Muntenegru, dna Radmila Bulović („reclamantul”). Începând cu 3 iunie 2006, în urma declarației de independență a muntenegrenului, Serbia a rămas singurul acuzat în cadrul procedurii dinainte de Curte. La 8 iunie 2004, tutorele reclamantului a autorizat tatăl reclamantului, dl R. Živanović, să reprezinte reclamantul în cadrul procedurii în fața Curții. Guvernul Uniunii de Stat a Serbiei și Muntenegru și, ulterior, Guvernul Serbiei (“ Guvernul”) au fost reprezentați de agentul lor, dl S. Carić. La 2 mai 2007, Curtea a hotărât să acorde prioritate cererii, în conformitate cu art. 41 din Regulamentul Curții, precum și să-l comunice guvernului. Aplicarea articoluluiui 29 § 3 din Convenție, a hotărât să se pronunțe cu privire la admisibilitatea și meritul acesteia în același timp. FACTELE CIRCUMSTANTELE CAUZULUI Reclamantul s-a născut în 1951 și trăiește în Subotica. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Prima sesiune a procedurii civile La 9 martie 1994, Curtea Municipală din Sombor (Opštinski sud u Somboru ) a decis în favoarea reclamantului și a ordonat S.B., fostul său soț, să-i plătească o alocație lunară de întreținere în valoare de 25% din salariul minim în Serbia, începând din 10 decembrie 1993, plus achizițiile acestei alocații care au fost deja acumulate, împreună cu dobânda legală. Până la 31 mai 1994, această hotărâre a devenit finală. Procedura de punere în aplicare și al doilea set de proceduri civile La 9 septembrie 1996, reclamantul a depus o cerere de executare a hotărârii de mai sus și a specificat că valoarea de întreținere datoriei era de 5.226 Dinari iugoslavi plus dobânda legală. Ea a propus, în special, ca această executare să fie efectuată prin licitarea activelor mobiliare ale debitorilor. 10. La 12 septembrie 1996, Curtea Municipală de la Sombor („Curtea Municipală”) a acceptat cererea reclamantului și a emis o pronunțare a unei ordine de aplicare. 11. La 26 septembrie 1996, S.B. a depus o plângere împotriva acestui ordin, declarând că nu era clar modul în care reclamantul a calculat suma exactă a întreținerii solicitate. 12. La 3 februarie 1998, Curtea Municipală a ordonat S.B. să inițieze o procedură civilă separată în care el ar putea solicita ca aplicarea propusă să fie declarată „inadmisibilă” (nedopušteno 13. La 13 aprilie 1998, S.B. a depus o cerere în acest sens. 14. La 27 noiembrie 1998, Curtea Municipală a ordonat suspendarea procedurii de executare până la încheierea procedurii civile separate. 15. La 23 decembrie 2002, Curtea Municipală a reluat procedura de executare ex officio , după ce a constatat , printre altele , că la 30 iunie 1999 procedura civilă separată a fost suspendată în așteptarea rezultatului altui caz. 16. La 25 februarie 2003, S.B. a solicitat din nou ca procedura de executare să rămână, având în vedere reluarea ulterioară a procedurii civile separate. 17. La 25 iulie 2003, Centrul de Asistență Socială a numit un tutore temporar care să acționeze în numele reclamantului, care, între timp, a fost eliminat de capacitatea ei juridică. 18. La 2 decembrie 2003, tutorul reclamantului a solicitat ca procedura de executare să continue și a declarat că reclamația civilă separată depusă de S.B. a fost respinsă. 19. La 6 aprilie 2004, Curtea Municipală a respins cererea de suspendare a procedurii de executare depusă la 25 februarie 2003. 20. La 14 aprilie 2004, S.B. a depus o plângere împotriva acestei decizii. 21. La 25 octombrie 2006, Curtea Municipală a remarcat, într-un document intern, că întregul dosar al executării a fost introdus, prin greșeală, într-un alt dosar, motiv pentru care plângerea din 14 aprilie 2004 nu a fost încă examinată. 22. La 26 octombrie 2006, comitetul de trei judecători al Curții Municipale a respins această plângere și a susținut decizia din 6 aprilie 2004. 23. La 1 martie 2007, judecătorii au încercat să intre în casa lui S.B. pentru a-și confisca activele mobile. Totuși, se pare că nu au putut face acest lucru în timp ce „premiile au fost blocate”. 24. La 27 aprilie 2007, S.B. a informat judecătorii că, între timp, el și-a acoperit pe deplin datoria față de solicitant. 25. La 17 mai 2007, reclamantul a retras cererea de executare depusă la Curtea Municipală, declarând că S.B. și-a plătit datoria cu costuri și dobânzi. 26. În aceeași dată, reclamantul a semnat o declarație separată cu același efect. 27. La 23 mai 2007, Președintele Curții Municipale a trimis o scrisoare avocatului reclamantului care a citit după cum urmează: „În ceea ce privește ... [clientul] ... Cazul de aplicare [,] ... ne-ar dori să ne cerem scuze pentru ... [durata sa] lungă, ... pentru care există mai multe motive cum ar fi ... [a] ... nu a apărut la audieri programate, șederea legală a acestor proceduri care a durat cinci ani, ... [de timp necesar pentru a numi] ... un tutore ... și de mult timp nejustificat pe care Curtea a hotărât să o decidă în ceea ce privește plângerea ... [întâmpinată de S.B.] ... împotriva decizia din 6 aprilie 2004 ... [curtea].” II. RELEVANT DIRECȚIE PROCEDURA 2000 (Zakon o izvršnom postupku; publicată în Jurnalul Oficial al Republicii Federale Iugoslavia - OG FRY - nr. 28/00, 73/00 și 71/01) 28. art. 4 § 1 prevede că instanța de executare este obligată să procedeze urgent. 29. Articolele 63-84 reglementează executarea prin licitarea activelor mobiliare debitorului. Legea de procedură de executare 2004 (Zakon o izvršnom postupku; publicată în Gazetteul Oficial al Republicii Serbia - OG RS - nr. 125/04) 30. Prezenta lege a intrat în vigoare la 23 februarie 2005, de abrogare a Legii de procedură privind executarea din 2000 în conformitate cu art. 304, însă toate procedurile de executare instituite înainte de 23 februarie 2005 trebuie să fie încheiate în temeiul legislației anterioare. Dispoziții relevante ale Legii privind obligațiile 31. Dispozițiile relevante ale prezentei legi sunt prevăzute în V.A.M. Serbia Hotărârea (nr. 39177/05, §§ 71 și 72, 13 martie 2007). PRESUPUSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLUL 6 § 1 AL CONVENȚIEI 32. Reclamantul nu se baza pe o dispoziție specifică a Convenției. Totuși, în consecință, s-a plâns de nerespectarea rapidă a hotărârii finale rendue în favoarea ei. 33. Curtea consideră că această plângere va fi examinată în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție, care, în partea relevantă, citește după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., toată lumea are dreptul la o ... audiție într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal ...” Epuizarea admisibilității remediilor interne 34. Guvernul a susținut că reclamantul nu a epuizat toate căile de recurs interne eficace, în special că nu a reușit să aducă un proces civil separat în temeiul articolelor 172, 199 și 200 din Legea privind obligațiile, precum și să se refere la dispozițiile relevante ale convenției care sunt direct aplicabile. 35. Curtea a susținut deja că remedierea de mai sus nu a putut fi considerată eficace în sensul jurisprudenței sale stabilite în temeiul articolului 35 § 1 din Convenție (a se vedea Tomić c. Serbia , nr. 25959/06 , §§ 76 și 81, 26 iunie 2007 ) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . „Statul de victimă” al reclamantului și aplicarea articolului 37 § 1 litera (b) din Convenția 37. Guvernul a remarcat că reclamantul a fost „complet compensat” de S.B. și că Curtea Municipală i-a trimis scuze oficiale pentru lungimea excesivă a procedurii impușite. Prin urmare, nu mai este o „victima”, în sensul articolului 34 din Convenție (a se vedea Faulkner c. Regatul Unit , nr. 37471/97, hotărârea din 18 septembrie 2001). 38. Guvernul a susținut în continuare, în alternativă, că cererea ar trebui eliminată din lista de cauze a Curții, deoarece această chestiune a fost deja rezolvată. 39. Curtea reamintește că o hotărâre sau o măsură favorabilă reclamantului nu este, în principiu, suficientă pentru a-l priva de statutul de „victima”, cu excepția cazului în care autoritățile naționale au recunoscut, fie în mod expres, fie în substanță, și apoi au obținut o reparație pentru încălcarea Convenției (a se vedea, de exemplu, Dalban c. România [GC], nr. 28114/95, § 44, ECHR 1999-VI). 40. Chiar presupunând că reclamantul a obținut o recunoaștere suficient de clară a încălcării suferite (a se vedea punctul 27 de mai sus), Guvernul nu i-a furnizat nicio compensație pentru întârzierea în cauză. Se remarcă în continuare că cazul reclamantului este clar distins de cel al Faulknerului Prin urmare, Curtea constată că reclamantul și-a reținut statutul de victimă și respinge obiecția guvernului în acest sens. 41. În cele din urmă, Curtea consideră că, în absența acestei compensații, „efectele unei eventuale încălcări a Convenției” nu sunt încă „redresate” de către Statul pârât (a se vedea Kaftalova c. Letonia) [GC], nr. 59643/00, § 48, 7 decembrie 2007, în ceea ce privește principiile generale. Astfel, problema nu poate fi eliminată din lista Curții în conformitate cu art. 37 § 1 litera (b) din Convenție. Concluzie 42. Curtea consideră că plângerea reclamantului nu este, vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție și nu constată niciun alt motiv pentru a-l declara inadmisibil. Prin urmare, cererea trebuie declarată admisibilă. Argumente privind fondurile părților 43. Guvernul a susținut că nu a existat încălcarea articolului 6 § 1 din Convenție. 44. În special, în ceea ce privește perioada de după 3 martie 2004, ei au subliniat că procedurile în cauză au fost păstrate în conformitate cu legislația internă relevantă. 45. În cele din urmă, Guvernul a susținut că greșirea dosarului de caz al reclamantului este o „eroare tehnică” care nu ar fi putut fi corectată în absența obiecției specifice ale reclamantului în acest sens. 46. Reclamantul nu este de acord și a reafirmat plângerile inițiale. Principiile relevante 47. Curtea reamintește că executarea unei hotărâri din partea unei instanțe trebuie considerată o parte integrantă a „procedimentului” în sensul articolului 6 (a se vedea Hornsby c. Grecia, hotărârea din 19 martie 1997, Raporturi de hotărâri și hotărâri 1997-II, p. 510, § 40). 48. În plus, o întârziere în executarea unei hotărâri poate fi justificată în anumite circumstanțe, dar nu poate afecta esența dreptului protejat în temeiul art. 6 § 1 din Convenție (a se vedea Immobiliare Saffi v. Italia [GC], nr. 22774/93, § 74, CEDO 1999-V). 49. În sfârșit, indiferent dacă un debitor este un actor privat sau controlat de stat, este de competența statului să ia toate măsurile necesare pentru aplicarea unei hotărâri finale și, în acest sens, să asigure participarea efectivă a întregii sale aparaturi (a se vedea, mutatis mutandis, Pini și alții v. România , nr. 78028/01 și 78030/01 , §§§ 174-189, ECHR 2004-V (extras); a se vedea și mutatis mutandis Hornsby , citat mai sus, p. 511, § 41). Evaluarea Curtei 50. Curtea constată în primul rând că procesul încurcat s-a încheiat la 17 mai 2007 (a se vedea punctul 25 de mai sus). Astfel, aceste proceduri au avut loc de aproximativ trei ani și două luni de la ratificarea sârbă a Convenției la 3 martie 2004 (perioada care intră în competența acesteia ratione temporis 51. În al doilea rând, Curtea observă că, pentru a determina rezonabilitatea întârzierii în cauză, trebuie avută în vedere, de asemenea, situația cazului la data ratificarii (a se vedea mutatis mutandis EVT Company c. Serbia , nr. 3102/05, § 51, 21 Iunie 2007) și constată că, la 3 martie 2004, procedurile se plângeau deja de aproximativ șapte ani și șase luni (a se vedea punctele 9-18 de mai sus). 52. În al treilea rând, se pare că dosarul reclamantului a fost pierdut de către Curtea Municipală de la 14 aprilie 2004 până la 25 octombrie 2006, motiv pentru care nu au existat evoluții procedurale între timp. Într-adevăr, președintele Curții Municipale s-a recunoscut în sine la fel de mult (a se vedea punctul 21 de mai sus). 53. În cele din urmă, procedura în cauză s-a încheiat nu ca urmare a convulsiilor de succes efectuate de Curtea Municipală, ci din cauza hotărârii reclamantului de a retrage cererea de executare a acestuia ca răspuns la plata debitorului (a se vedea punctele 25-26 de mai sus). 54. În aceste circumstanțe, Curtea consideră că autoritățile sârbe nu au efectuat în mod eficient procedurile de executare îndepărtate, ceea ce afectează esența „dreptului către instanță”. Prin urmare, s-a încălcat art. 6 § 1 din Convenție. II. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI 55. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă dreptul intern al Înaltelor Părți contractante în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, satisfacție echitabilă părții vătămate.” Daune 56. Reclamantul nu a depus o cerere de prejudiciu material sau morale. În consecință, Curtea consideră că nu există nici un apel pentru a-i atribui sumă pe contul respectiv. Costuri și cheltuieli 57. Remarcand faptul că procedurile interne au fost încheiate în mod favorabil, reclamantul a solicitat 202.500 dinaruri sârbe pentru costurile și cheltuielile suportate pe plan intern, precum și cele efectuate în cadrul procedurii dinaintea Curții 58. Guvernul a descris această afirmație ca fiind tardivă. 59. Curtea remarcă că cererea reclamantului a fost într-adevăr depusă la 31 octombrie 2007, termenul limită pentru a face acest lucru este de 22 octombrie 2007. Reclamantul nu s-a conformat cu art. 60 §§ 2 și 3 din Regulamentul de judecată. Prin urmare, cererea ei este respinsă. că a existat o încălcare a art. 6 § 1 din Convenție; respinge cererea reclamantului pentru o justă satisfacție. Efectuată în limba engleză și notificată în scris la 1 aprilie, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții.