ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 320/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 6359 din 28 octombrie 2013, Tribunalul București, secția a

Vl-a civilă, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A.S. în

contradictoriu cu pârâta SC C.A. SA și intervenientul forțat F.S. și a obligat

pârâta la plata sumei de 150.000 euro daune morale (în RON la cursul Băncii Naționale

a României din ziua plății), 37.900 RON despăgubiri, la plata dobânzii legale

de la data introducerii acțiunii și până la achitarea efectivă, precum și la o

prestație periodică în cuantum de 800 euro lunar (în RON la cursul Băncii Naționale

a României din ziua plății) începând cu data formulării acțiunii și până la

încetarea stării de nevoie precum și a sumei de 3.069 RON cheltuieli de

judecată.

Față de actele dosarului și sentința penală

instanța de fond a reținut că s-a demonstrat existența unei fapte ilicite, existența

legăturii de cauzalitate și vinovăția celui care a săvârșit fapta, urmând a se analiza

condiția existenței unui prejudiciu, în condițiile dispozițiilor art. 20 alin.

(3) C. proc. pen., care prevăd că persoana vătămată se poate adresa cu acțiune civilă

pentru repararea pagubelor materiale și a daunelor morale care s-au născut ori s-au

descoperit după pronunțarea hotărârii penale de primă instanță.

În ceea ce privește daunele morale s-a

constatat că prin sentința penală s-a apreciat ca fiind reparatorie suma de 30.000

RON pentru suferințele fizice și morale pricinuite părții în urma accidentului,

însă doar până la momentul pronunțării sentinței, 17 septembrie 2008.

A considerat instanța că urmările accidentului,

fizice și psihice, se fac simțite în mod evident și în prezent, motiv pentru care

instanța apreciază că daunele morale în cuantum de 150.000 euro nu reprezintă o

îmbogățire fără just temei, ci o despăgubire echitabilă cu rol de compensare a suferințelor

de ordin fizic și psihic suferite de reclamantă, a efectelor tratamentelor și internărilor

succesive, precum și față de imposibilitatea practicării profesiei de inginer și

desfășurării activității de expert evaluator proiecte la Comisia Europeană.

Tribunalul a apreciat justificată acordarea

unei prestații periodice în cuantum de 800 euro lunar motivat de imposibilitatea

de a mai obține venituri din efectuarea de expertize și evaluări pentru Comisia

Europeană întrucât, deși prin sentința penală se reține că din actele medicale nu

rezultă o diminuare a capacității de muncă, tribunalul a apreciat ca din evaluarea

medicală per ansamblu rezultă o paralizie nerv VI stâng, nerv cranian care acționează

ochiul stâng, având ca efect strabismul și vederea dublă, deficiența vizuală medie

prin prezenta dispaziei, precum și capacitate de muncă pierdută cel puțin pe jumătate,

aspecte care deși nu reprezintă o infirmitate fizică permanentă, șansele de recuperare

sunt minime având în vedere perioada lungă de timp de la data producerii traumatismului

cranio-cerebral și instalarea parezei, fiind de natură a împiedica în mod evident

activitatea reclamantei.

Pentru stabilirea prestației periodice,

tribunalul a avut în vedere două elemente: pe de o parte infirmitatea dobândită,

iar pe de altă parte profesia și activitatea desfășurată de reclamantă anterior

evenimentului, în condițiile unui salariu/zi de 450 euro și o diurna de 149,63

euro.

Împotriva acestei sentințe au declarat

apel reclamanta A.S. și pârâta SC C.A. SA.

Apelanta A.S. a solicitat schimbarea în

parte a sentinței atacate, în sensul obligării pârâților la plata sumelor solicitate

prin cererea de chemare în judecată.

În motivare, apelanta a arătat că instanța

trebuia să acorde despăgubirile morale în totalitate întrucât, deși instanța de

fond prin aprofundarea acestui caz a reușit să înțeleagă și să ofere o reparație

echitabilă, această reparație nu este integrală.

Apelanta-pârâtă SC C.A. SA a solicitat

în principal: admiterea apelului și în rejudecare, admiterea în parte acțiunii reclamantei

până la concurența sumei de 30.000 RON, așa cum a stabilit instanța penală cu titlu

de daune morale; în subsidiar a cerut admiterea apelului și rejudecarea în sensul

reducerii cuantumului daunelor materiale și morale.

În subsidiar, a solicitat admiterea apelului

și, în rejudecare, să se dispună reducerea cuantumului daunelor materiale și morale,

impunându-se diminuarea daunelor materiale numai în măsura în care nu au fost dovedite

cu documente fiscale și în măsura în care nu au legătură directă cu vătămarea suferită.

Suma de RON nu a fost dovedită cu chitanțe și facturi, iar o mare parte din înscrisurile

depuse, nu au legătură cu vătămarea suferită.

Curtea de Apel București, secția a V-a

civilă, prin decizia nr. 521/A din 25 iunie 2014, a admis apelul declarat de pârâta

SC C.A. SA.

A schimbat în parte sentința atacată în

sensul că a respins cererile de acordare a daunelor morale în cuantum de 150.000

euro și a prestației periodice de 800 euro.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

A respins ca nefondat apelul declarat de

apelanta-reclamanta A.S. împotriva aceleiași decizii.

În fundamentarea acestei decizii instanța

de control judiciar a reținut, în esență, cu privire la ambele recursuri, că prin

sentința penală s-a constatat că prin înscrisurile depuse s-a făcut dovada ca prejudiciul

material suferit de A.S. este de 3.261,4 RON. S-a constatat de asemenea că partea

vătămată a solicitat contravaloarea câștigului nerealizat, în cuantum de 40.000

euro, precizând că a avut calitatea de expert independent la Comisia Europeană,

calitate în care participa la anumite sesiuni de evaluare, diurna depășind suma

de 400 euro/zi, însă ca urmare a accidentului, a devenit imposibil să exercite această

activitate, întrucât a fost spitalizată o lungă perioadă de timp și câteva luni

a fost imobilizată la pat. Ulterior, programul intensiv de recuperare, investigațiile

și tratamentele medicale au adus-o în imposibilitatea de a mai efectua aceste evaluări.

A stabilit instanța penală că nu este întemeiată

nici solicitarea acordării de despăgubiri periodice, în cuantum de 300 euro/lunar,

motivate de partea vătămată prin limitarea capacității fizice de muncă și imposibilitatea

de a mai obține venituri din efectuarea de expertize și evaluări pentru Comisa Europeană,

întrucât actele medicale nu demonstrează o reducere a capacității de muncă.

Relativ la daunele morale, instanța penală

a avut în vedere că accidentul a pricinuit părții civile evidente și îndelungate

suferințe fizice și morale și a considerat reparatorie suma de 30.000 RON acordată

cu acest titlu.

Curtea a reținut că soluția primei instanțe

de acordare a daunelor materiale sub forma unei prestații periodice în cuantum de

800 euro este netemeinică și nelegală întrucât din înscrisurile depuse la dosarele

de fond și apel nu reiese că starea de sănătate a apelantei s-a înrăutățit, rapoartele

medicale recente relevând aceleași diagnostice ca cele avute în vedere la judecarea

cauzei penale.

În condițiile în care starea de sănătate

a apelantei nu s-a modificat, nefăcându-se dovada ca de la pronunțarea primei hotărâri

până în prezent ar fi intervenit alte consecințe negative ale accidentului rutier

suferit de aceasta, Curtea a constatat că sentința penală nr. 520 din 17

septembrie 2008 pronunțată de Judecătoria sectorului I București are autoritate

de lucru judecat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs

reclamanta A.S. solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în

sensul admiterii apelului reclamantei și respingerea apelului pârâtei.

Recurenta-reclamantă își subsumează criticile

motivelor de nelegalitate reglementate de art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ.

În cadrul motivului de recurs prevăzut

de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta-reclamantă arată că argumentul esențial

al instanței de apel potrivit căruia soluția instanței de fond care a analizat aceleași

probe ca și instanța penală, dar a ajuns la o concluzie diferită, a fost pronunțată

cu încălcarea puterii de lucru judecat a hotărârii judecătorești și dovedește o

părere preconcepută și deloc justificată asupra modului în care a fost privită problematica

acestei cauze, negăsindu-și locul între motivele care ar putea duce la soluționarea

corectă a pricinii.

Criticile recurentei-reclamante subsumate

art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizează faptul că hotărârea atacată a fost dată cu

aplicarea greșită a legii, respectiv a art. 998 și art. 1201 C. civ. 1864, art.

20 alin. (3) și art. 22 alin. (1) C. proc. pen., principiul reparării integrale

a pagubei.

Arată recurenta că instanța de apel, raportându-se

la hotărârea penală în cauză, cu privire la care invocă autoritatea de lucru judecat,

apreciază obsesiv că starea de sănătate a reclamantei nu s-a agravat, deducând de

aici autoritatea de lucru judecat a hotărârii penale, că a reduce dreptul de a pretinde

daune morale și daune materiale numai la condiția înrăutățirii situației medicale

este evident împotriva principiului despăgubirii integrale ce se regăsește și în

art. 998 C. civ. în condițiile în care autoritatea de lucru judecat a cauzei penale

în fața instanței civile se rezumă la existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o

și a vinovăției acesteia. - art. 22 alin. (1) C. proc. pen.

Raportându-se la dispozițiile art. 20

alin. (3) C. proc. pen. recurenta precizează că daunele morale acordate prin hotărârea

penală au avut în vedere elementele de fapt existente până la data pronunțării sale,

inclusiv cuantumul acestor daune până la acea dată că ceea ce nu s-a avut în vedere,

și nici nu se putea, este perpetuarea în timp a acestor efecte după pronunțarea

hotărârii.

În continuare recurenta-reclamantă arată

că în raportul de completare a expertizei medicale se concluzionează, că „(...)

prezintă sechele postraumatice ca urmare a accidentului rutier din 2006 la nivelul

intervenției globului ocular stâng (pareză postraumatică de nerv VI stâng completă

ireversibilă) ceea ce a dus la pierderea capacității de muncă cel puțin pe jumătate

și încadrarea în gradul III de invaliditate”.

Consideră recurenta că pentru a eluda aceste

concluzii instanța de apel face o confuzie nelegală între noțiunea de afecțiune

ireversibilă, care conduce la concluzia perpetuării în timp a acestei afecțiuni,

și noțiunea penală de infirmitate fizică permanentă în sensul art. 182 C. pen.,

evident neaplicabilă în speță și acest motiv fiind străin de natura pricinii în

sensul art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Arată în continuare recurenta că elementul

nou la care nu s-a referit și nici nu se putea referi hotărârea penală care nu a

judecat o infracțiune de natură a provoca o infirmitate permanentă îl constituie

perpetuarea în timp a consecințelor accidentului, nu înrăutățirea situației medicale

la care se referă instanța de apel ci concretizarea ei, acesta fiind și motivul

pentru care s-a solicitat și obligarea pârâtei la o prestație periodică în cuantum

de 800 euro lunar până la încetarea stării de nevoie.

Intimata-pârâtă SC C.A. SA a formulat întâmpinare

prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Înalta Curte, examinând decizia recurată

prin prisma criticilor formulate, constată că recursul este nefondat pentru motivele

ce se vor arăta.

Recurenta-reclamantă s-a constituit parte

civilă în procesul penal ce a format obiectul Dosarului nr. 10909/300/2007 al Judecătoriei

sector 1 București soluționat prin sentința nr. 520 din 17 septembrie 2008 prin

care instanța penală a examinat atât latura penală cât și latura civilă a faptei

săvârșite la data de 16 februarie 2006, admițând în parte acțiunea civilă formulată

de prezenta recurentă și obligând inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente

la plata sumei de 3.261,4 RON cu titlu de daune materiale și a sumei de 30.000 RON

cu titlu de daune morale, cu cheltuieli de judecată aferente.

În reglementarea art. 20 C. proc. pen.

o acțiune civilă poate fi inițiată în fața unei instanțe civile numai în ipotezele

în care instanța penală a lăsat nesoluționată acțiunea civilă, sau când paguba a

cărei reparație se pretinde a survenit după pronunțarea hotărârii penale.

Așadar în pronunțarea hotărârii recurate

instanța de apel a apreciat în mod judicios asupra incidenței principiului autorității

de lucru judecat și din perspectiva analizării materialului probatoriu care relevă

faptul că după pronunțarea sentinței penale starea de sănătate a recurentei-reclamante

nu a suferit modificări în sensul agravării acesteia.

Apare evident astfel că problema daunelor

morale și materiale a fost tranșată de instanță în cadrul procesului penal recurenta

nemaiavând astfel posibilitatea de a-și valorifica aceleași pretenții în cadrul

unei căi procedurale distincte, în respectarea principiului electa una via, non

datur recursur ad alteram.

Din acest punct de vedere este de reținut

hotărârea atacată nu cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii,

raționamentul instanței exprimat în considerentele hotărârii fiind pe deplin concordant

cu particularitățile speței.

Pentru motivele arătate, nici critica subsumată

art. 304 pct. 9 deși extrem de lapidar formulată este nefondată, în speță fiind

respectat și corect aplicat principiul autorității de lucru judecat.

În examinarea temeiniciei pretențiilor

privind daunele materiale sub forma prestațiilor periodice și cele morale instanța

de apel s-a pronunțat în mod corect și cu privire la pretinsul caracter permanent

al stării de infirmitate fizică, acesta fiind analizat prin raportare la probatoriul

administrat care a relevat faptul că sechelele postraumatice prezentate de pacientă

nu se încadrează în noțiunea de infirmitate fizică permanentă.

În speță nu se poate vorbi, astfel cum

pretinde recurenta, de o încălcare a art. 998 C. civ., întrucât, pe de o parte,

acesta a fost avut în vedere în cadrul procesului penal în raport de care s-a reținut

existența autorității de lucru judecat iar, pe de altă parte, din situația de fapt

relevată de probatoriul administrat, nu rezultă o modificare a stării de sănătate

a recurentei care să permită inițierea unui nou demers judiciar în raport de

art. 998 C. civ.

Pentru rațiunile expuse mai sus se constată

că instanța de apel nu a făcut o aplicare greșită a art. 20 alin. (3) și a art.

22 alin. (1) C. proc. pen.

În considerarea celor ce preced, Înalta

Curte, constatând că decizia recurată nu este susceptibilă de a fi cenzurată din

perspectiva criticilor formulate în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge

recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă

A.S. împotriva deciziei nr. 521/A din 25 iunie 2014 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a V-a civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică, astăzi,

3 februarie 2015.