ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 73/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 73/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal, la data de 18 decembrie 2012, reclamanta SC

E. SRL, în contradictoriu cu M.A.D.R., a solicitat anularea actului administrativ

nr. 68501 din 04 septembrie 2012 emis de M.A.D.R., D.G.P.A.S. ca fiind nelegal;

obligarea pârâtei la emiterea actului administrativ constând în autorizarea

reclamantei pentru a putea comercializa liber și în mod legal pe teritoriul

României produsul ecologic denumit O.G.G.V.A. pe baza Regulamentului nr. 764/2008

al Parlamentului European și al Consiliului și a confirmării de compatibilitate

a produsului emisă de către SC E. SRL și obligarea pârâtei la plata

cheltuielilor de judecată.

În

motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că s-a adresat M.A.D.R. în vederea

obținerii autorizației pentru comercializarea în mod liber și legal pe

teritoriul României a produsului ecologic denumit O.G.G.V.A. pe baza

confirmării de compatibilitate a produsului emisă de către SC E. SRL si în baza

Regulamentului nr. 764/2008 al Parlamentului European și al Consiliului.

M.A.D.R.

a răspuns solicitării prin intermediul actului administrativ din 01 august 2012.

Răspunsul primit a conținut în esență o decizie de refuz a administrației de

eliberare a autorizației solicitate.

Întrucât

reclamanta a apreciat că acest refuz este unul nejustificat a hotărât să se

adreseze M.A.D.R. cu o plângere prealabilă prin care a solicitat administrației

să-și revoce propriul act administrativ emis cu încălcarea dispozițiilor

legale.

Prin

intermediul răspunsului din 07 noiembrie 2012 M.A.D.R. i-a adus la cunoștință

că își menține punctul de vedere exprimat prin adresele anterioare, refuzând

deci să revoce actul administrativ ilegal.

Prin

urmare, a fost nevoită să se adreseze instanței de contencios administrativ.

A

arătat reclamanta că acest produs a mai fost autorizat în prealabil în

Slovacia, Ungaria și alte state membre U.E., prin intermediul unor proceduri

rapide și simplificate, și că în baza Regulamentului nr. 764/2008 al

Parlamentului European și al Consiliului are dreptul de a solicita în mod

direct această autorizare având în vedere principiul recunoașterii reciproce

care stă la baza funcționării pieței unice comunitare.

A

invocat art. 5 din Regulamentul nr. 764/2008 al Parlamentului European și al

Consiliului invocat mai sus, care prevede, cu referire la recunoașterea

reciprocă a nivelului de competență al organismelor acreditate de evaluare a

conformității, faptul că "statele membre nu pot refuza certificatele sau

rapoartele de încercare emise de către un organism de evaluare a conformității,

acreditat pentru domeniul relevant de activitate de evaluare a conformității pe

motive legate de competența organului respectiv".

În

fața autorităților maghiare Regulamentul nr. 764/2008 al Parlamentului European

si al Consiliului a avut efect direct și s-a acordat autorizația direct în baza

acestuia. Prin urmare, a susținut că și în România ar trebui să se aplice în

același mod dreptul unional, pentru că altfel ar exista o aplicare neuniformă a

dispozițiilor de drept unional, ceea ce este inacceptabil.

Totodată,

a învederat faptul că potrivit art. 148 alin. (2) din Constituția României, ca

urmare a aderării României la U.E., prevederile tratatelor constitutive ale U.E.,

precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au

prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea

prevederilor actului de aderare.

Acest

articol consacră în mod expres principiul rangului prioritar al dreptului

comunitar față de dreptul național astfel că, în opinia reclamantei, întreaga

procedură de autorizare prevăzută în răspunsurile oficiale ale pârâtei,

respectiv procedura omologării și autorizării în baza Ordinului nr. 6/2004

pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea și funcționarea Comisiei

Interministeriale pentru autorizarea îngrășămintelor în vederea înscrierii în

lista îngrășămintelor autorizate, nu este aplicabilă în speța de față, căci

produsul a fost autorizat într-un stat comunitar, iar nu într-un stat terț din

afara U.E.

De

altfel, acest act normativ contravine dreptului unional în măsura în care

impune efectuarea unor proceduri de testare suplimentare a produselor (în

condițiile în care aceste produse au fost deja testate într-un alt stat membru

U.E. și-anume Slovacia) de către I.C.D.P.A.P.M. București (I.C.P.A. - Laborator

autorizat si notificat la Comisia Europeana) pe o perioadă de 2 ani de zile.

Totodată,

Ordinul nr. 6/2004 constituie o măsură cu efect echivalent unei restricții

cantitative la import prohibită expres în art. 34 din Tratatul privind

funcționarea U.E. (ex-art. 28, T.C.E.) care statuează limpede: "între

statele membre sunt interzise restricțiile cantitative la import, precum și

orice măsuri cu efect echivalent".

Acest

act normativ invocat de pârâtă împiedică în fapt libera circulație a mărfurilor

în spațiul intracomunitar în măsura în care solicită efectuarea unor noi

testări pentru produsele în cauză, în pofida faptului că aceste produse au mai

fost testate în prealabil într-un alt stat membru U.E.

În

consecință, reclamanta a apreciat că actul administrativ nr. 68501 din 04

septembrie 2012 emis de M.A.D.R., D.G.P.A.S. contravine dreptului unional,

fiind deci nelegal.

Subsecvent

anulării actului administrativ nelegal al M.A.D.R., D.G.P.A.S., a arătat că se

impune obligarea autorității administrației publice centrale la emiterea unui

act administrativ legal în acord cu dispozițiile de drept unional derivat,

respectiv cu respectarea Regulamentului nr. 764/2008 al Parlamentului European

și al Consiliului.

Prin

întâmpinare, M.A.D.R. a invocat excepția inadmisibilității acțiunii în

considerarea dispozițiilor Legii nr. 554/2004, invocând în drept prevederile art.

115-118 C. proc. civ.

Instanța

a respins excepția ca neîntemeiată, reținând că M.A.D.R. a răspuns solicitării

societății reclamante referitoare la obținerea autorizației pentru

comercializarea în mod liber și legal pe teritoriul României a produsului

ecologic denumit „O.G.G.V.A.” prin intermediul adresei din 1 august 2012, care,

în opinia instanței, constituie o decizie de refuz a administrației de

eliberare a autorizației solicitate.

Mai

mult, cum prin răspunsul din 7 noiembrie 2012, M.A.D.R. a adus la cunoștință

reclamantei că își menține punctul de vedere exprimat prin adresele anterioare,

refuzând deci revocarea actului administrativ contestat, a apreciat ca fiind

incorectă susținerea pârâtului cum că reclamanta ar fi atacat în fața instanței

de contencios administrativ răspunsul la plângerea prealabilă, care a avut de

altfel un alt număr de înregistrare.

Prin

sentința nr. 48 din 18 martie 2013, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a

contencios administrativ și fiscal, a respins excepția inadmisibilității

acțiunii în contencios administrativ, invocată de pârâtul M.A.D.R. și a respins

acțiunea formulată de reclamanta SC E. SRL în contradictoriu cu pârâtul M.A.D.R.,

ca neîntemeiată.

Pentru

a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut situația de fapt

potrivit căreia prin adresa din 4 septembrie 2012 emisă de pârâtul M.A.D.R. -

D.G.P.A.S., referitor la solicitarea reclamantei din 1 august 2012 cu privire

la autorizarea produsului „O.G.G.V.A.”, i s-a comunicat acesteia că M.A.D.R.

prin Compartimentul agriculturii ecologică și ecocondiționare, nu eliberează

astfel de autorizații.

Totodată,

reclamantei i s-a adus la cunoștință că după depunerea documentației conform

prevederilor Ordinului M.A.P.A., M.M.S. nr. 6/22/2004, cu modificările și

completările ulterioare, produsul va fi supus procedurii de obținere a

autorizației solicitate.

În

motivarea acestei decizii, se menționează că pentru ca produsul „O.G.G.V.A.” să

poată fi comercializat pe teritoriul României, acesta trebuie să se supună

prevederilor Ordinului M.A.P.A.M. și M.S. nr. 6/22/2004, cu modificările și

completările ulterioare, iar îngrășămintele care nu se regăsesc în Anexa I la

Regulamentul (C.E.) nr. 2003/2003 privind îngrășămintele și nici în Lista

îngrășămintelor omologate și autorizate în România din Anexa I la Ordinul Comun

al M.A.P.A.M. și M.S. nr. 6/22/2004, cu modificările și completările

ulterioare, nu pot fi comercializate dacă nu sunt marcate C.E. sau R.O.Î. și nu

pot fi introduse pe piață.

Referitor

la „Documentul de autorizare privind punerea în circulație și utilizarea

preparatelor microbiologice - G.G.V.A. și O.G.G. pe teritoriul Slovaciei”,

M.A.D.R. a menționat în aceeași adresă că, în urma analizei documentelor

respective nu reiese că aceste produse pot fi utilizate în agricultură

ecologică și nu acoperă legislația specifică ce reglementează punerea pe piață

a îngrășămintelor pe teritoriul României.

De

asemenea, reclamantei i s-a comunicat și că procedura de obținere a

documentului R.O.Î. i s-a transmis prin adresa din 19 iulie 2012, operatorul

economic care solicită autorizarea îngrășămintelor urmând a se adresa I.C.D.P.A.P.M.

București (…) ”și a obține „Avizul de mediu eliberat de M.M.P. și avizul

sanitar eliberat de M.S.”

Prin

adresa din 7 noiembrie 2012, pârâtul M.A.D.R. - D.G.P.A.S. i-a comunicat

reclamantei că își menține punctul de vedere transmis prin adresele anterioare din

4 septembrie 2012, din 19 iulie 2012 și din 3 aprilie 2012.

Instanța

de fond, reținând prevederile art. 2 din Regulamentul C.E. nr. 764/2008, art. 3

din Legea nr. 245/2004 privind securitatea generală a produselor - republicată,

cu modificările și completările ulterioare și ale prevederilor Directivei

2001/95/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 3 decembrie 2001

privind siguranța generală a produselor, precum și prevederile art. 16 alin.

(1) lit. b) din Regulamentul (C.E.) 834/2007 privind producția agricolă și

etichetarea produselor ecologice, potrivit cărora produsele și substanțele

incluse ca îngrășăminte și amelioratori ai solului (prezentate în Anexa I a

Regulamentului C.E. nr. 889/2008), categorie în care intră și produsul „O.G.G.V.A.”,

pot fi utilizate numai dacă folosirea lor corespunzătoare este autorizată în

agricultura generală a statului membru în conformitate cu dispozițiile de drept

comunitar relevante sau dispozițiile naționale care respectă dreptul comunitar,

a apreciat că, în speță, nu se pune problema încălcării principiului rangului prioritar

al dreptului comunitar față de dreptul național, după cum a susținut, fără

temei, reclamanta.

Judecătorul

fondului a reținut că, în baza prevederilor legale anterior menționate, în mod

temeinic și legal, pârâtul a comunicat societății reclamante că procedura

omologării și autorizării produsului respectiv este stabilită prin Ordinul nr. 6/2004

pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea și funcționarea Comisiei

Interministeriale pentru autorizarea îngrășămintelor în vederea înscrierii în

lista îngrășămintelor autorizate, cu mențiunea R.O.Î. pentru utilizarea și

comercializarea în România, cu modificările și completările ulterioare.

Referitor

la completarea de acțiune prin care reclamanta a solicitat obligarea pârâtului

la plata unor daune materiale, în cuantum de 241.548 euro, având în vedere

respingerea acțiunii principale, în baza principiului accesorium sequitur

principale, prima instanță a respins și acest capăt de cerere.

Împotriva

sentinței instanței de fond a declarat recurs reclamanta SC E. SRL, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile art. 304 pct. 7 și art.

304

1

C. proc. civ.

În

dezvoltarea motivelor de recurs invocate, recurenta-reclamantă a susținut în

esență că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, instanța

de fond limitându-se la enunțarea unor texte legale fără relevanță în speța de

față și care nu au fost comentate în contextul respingerii solicitărilor formulate.

În

acest sens, recurenta a susținut că deși a invocat în fața primei instanțe dispozițiile

art. 5 din Regulamentul nr. 764/2008 al Parlamentului European și al

Consiliului care prevede recunoașterea reciprocă a nivelului de competență al organismelor

acreditate de evaluare a conformității, act normativ comunitar care se aplică

cu prioritate față de dreptul național în temeiul dispozițiilor art. 148 alin.

(2) din Constituția României, instanța de fond nu a reținut aplicarea directă a

acestor dispoziții.

Totodată,

recurenta a susținut că deși a invocat în fața primei instanțe faptul că Ordinul

nr. 6/2004 invocat de intimat, constituie o măsură cu efect echivalent unei restricții

cantitative la import, prohibită expres de dispozițiile art. 34 din Tratatul

privind funcționarea U.E., acest aspect nu a fost analizat prin sentința atacată.

O

ultimă critică formulată de recurenta-reclamantă vizează calificarea greșită a produsului

care face obiectul cauzei de către instanță, ca fiind îngrășământ sau

ameliorator al solului, ceea ce a determinat o aplicare greșită a legii întrucât

produsul în cauză, nu poate fi inclus în această categorie.

Examinând

sentința atacată în raport de criticile formulate, de dispozițiile legale

incidente cât și în temeiul dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ.,

Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este nefondat, pentru considerentele

expuse în continuare.

În

ceea ce privește criticile recurentei-reclamante formulate în temeiul dispozițiilor

art. 304 pct. 7 C. proc. civ., potrivit cărora sentința atacată nu a fost

motivată, instanța de fond nerespectând exigențele impuse de dispozițiile art.

261 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate.

În

dreptul intern, nemotivarea hotărârii judecătorești este sancționată de

legiuitor, pornind de la obligația statului de a respecta dreptul părții la un proces

echitabil, drept consacrat de art. 6

1

din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului.

Astfel,

conform jurisprudenței instanței de la Strasbourg noțiunea de proces echitabil

presupune ca o instanță internă care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa,

să fi examinat totuși, în mod real, problemele esențiale care i-au fost supuse și

nu doar să reia pur și simplu concluziile unei instanțe inferioare.

Pe

de altă parte, dreptul la un proces echitabil include, printre altele, dreptul

părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente.

Întrucât

Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu are ca scop garantarea unor

drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective, dreptul aflat

în discuție nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în

mod real examinate de către instanța sesizată.

Cu

alte cuvinte, art. 6

1

din Convenția Europeană a Drepturilor Omului implică

în sarcina instanței obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor,

argumentelor și a altor elemente probatorii ale părților, cel puțin pentru a le

aprecia pertinența.

Înalta

Curte apreciază că motivarea hotărârii judecătorești înseamnă în sensul strict

al termenului, precizarea în scris a raționamentului judecătorului, care îl

determină să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.

Respectarea

acestei cerințe a motivării actului jurisdicțional s-a analizat în raport de motivele

prezentate în acțiunea dedusă judecății și de argumentele aduse în apărare de

partea adversă.

În

speța de față, instanța de control judiciar consideră că, într-adevăr hotărârea

atacată îndeplinește cerințele impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc.

civ., întrucât prima instanță a expus în mod corespunzător argumentele care au

determinat formarea convingerii sale cu privire la admisibilitatea acțiunii formulate

de reclamantă, calificată ca fiind un refuz de soluționare a unei cereri precum

și cu privire la caracterul nejustificat al acestuia.

În

ceea ce privește criticile formulate de recurenta-reclamantă în temeiul dispozițiilor

art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că și acestea sunt

nefondate, instanța de fond reținând în mod corect, în raport de dispozițiile

legale incidente că acțiunea reclamantei este neîntemeiată.

Potrivit

dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 care reglementează

obiectul acțiunii judiciare în fața instanței de contencios administrativ,

orice persoană vătămată într-un drept sau interes legitim printr-un act administrativ

unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu

a primit nici un răspuns în temeiul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h) poate sesiza

instanța de contencios administrativ competentă pentru a solicita anularea în

tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru

daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios

administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes

legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare

a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni

administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau

interesului legitim.

În

speță, recurenta-reclamantă s-a adresat instanței de contencios administrativ

în temeiul art. 1 și 8 din Legea nr. 554/2004 solicitând în contradictoriu cu

intimatul M.A.D.R.-D.G.P.A.S. anularea adresei din 04 septembrie 2012 emisă de acesta

și obligarea pârâtului la emiterea actului administrativ constând în autorizarea

reclamantei pentru a putea comercializa liber și în mod legal pe teritoriul României,

produsul ecologic denumit O.G.G.V.A. în baza prevederilor Regulamentului nr. 764/2008

al Parlamentului European și al Consiliului precum și a confirmării de compatibilitate

a produsului emisă de către SC E. SRL.

Verificând

legalitatea conținutului răspunsului comunicat reclamantei prin adresa din 04

septembrie 2012 privind autorizarea produsului „O.G.G.V.A.” în vederea comercializării

pe teritoriul României, instanța de control judiciar, constată că în mod corect

s-a reținut prin sentința atacată, că acestea nu constituie un refuz

nejustificat de soluționare a cererii, astfel cum este definit de dispozițiile

art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 și că în cauză nu se pune

problema încălcării principiului aplicării prioritare a dreptului comunitar

față de dreptul național, astfel cum în mod eronat susține

recurenta-reclamantă.

Potrivit

dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. b) din Regulamentul 834/2007 privind producția

ecologică și etichetarea produselor ecologice, produsele și substanțele incluse

ca îngrășăminte și amelioratori ai solului în lista limitativă - prezentată în

anexa I a R/(C.E.) nr. 889/2008- pot fi utilizate numai dacă folosirea lor corespunzătoare

este autorizată în agricultura generală a Statului Membru, în conformitate cu

dispozițiile de drept comunitar relevante sau dispozițiile naționale care

respectă dreptul comunitar.

Astfel,

îngrășămintele marcate C.E.”, conform Regulamentului (C.E.) nr. 2003/2003 al

Parlamentului European și al Consiliului privind îngrășămintele, circulă liber

în Comunitate, iar îngrășămintele car nu se regăsesc în Anexa I la acest Regulament

și nici în Lista îngrășămintelor omologate și autorizate în România - Anexa I

la Ordinul nr. 6/22/2004, cu modificările și completările ulterioare, nu pot fi

comercializate.

Din

perspectiva acestor dispoziții comunitare și naționale instanța de control

judiciar constată că în ceea ce privește produsul „O.G.G.V.A.” pentru care recurenta-reclamată

a solicitat autorizarea privind comercializarea, aceasta are obligația legală

de a urma procedura reglementată prin Ordinul MA.P.A.M. și al M.S. nr. 6/22/2004,

cu modificările și completările ulterioare, astfel cum în mod corect i s-a

comunicat și prin adresa contestată.

Având

în vedere toate aceste considerente Înalta Curte reținând că sentința

pronunțată de către instanța de fond este legală și temeinică, urmând a fi

menținută și în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. coroborat cu dispozițiile

art. 20 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, va respinge recursul

formulat în cauză, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de SC E. SRL împotriva sentinței nr. 48/2013/CA/PI din 18 martie 2013

a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 14 ianuarie 2014.