ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 73/2014
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 73/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin
acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de
contencios administrativ și fiscal, la data de 18 decembrie 2012, reclamanta SC
E. SRL, în contradictoriu cu M.A.D.R., a solicitat anularea actului administrativ
nr. 68501 din 04 septembrie 2012 emis de M.A.D.R., D.G.P.A.S. ca fiind nelegal;
obligarea pârâtei la emiterea actului administrativ constând în autorizarea
reclamantei pentru a putea comercializa liber și în mod legal pe teritoriul
României produsul ecologic denumit O.G.G.V.A. pe baza Regulamentului nr. 764/2008
al Parlamentului European și al Consiliului și a confirmării de compatibilitate
a produsului emisă de către SC E. SRL și obligarea pârâtei la plata
cheltuielilor de judecată.
În
motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că s-a adresat M.A.D.R. în vederea
obținerii autorizației pentru comercializarea în mod liber și legal pe
teritoriul României a produsului ecologic denumit O.G.G.V.A. pe baza
confirmării de compatibilitate a produsului emisă de către SC E. SRL si în baza
Regulamentului nr. 764/2008 al Parlamentului European și al Consiliului.
M.A.D.R.
a răspuns solicitării prin intermediul actului administrativ din 01 august 2012.
Răspunsul primit a conținut în esență o decizie de refuz a administrației de
eliberare a autorizației solicitate.
Întrucât
reclamanta a apreciat că acest refuz este unul nejustificat a hotărât să se
adreseze M.A.D.R. cu o plângere prealabilă prin care a solicitat administrației
să-și revoce propriul act administrativ emis cu încălcarea dispozițiilor
legale.
Prin
intermediul răspunsului din 07 noiembrie 2012 M.A.D.R. i-a adus la cunoștință
că își menține punctul de vedere exprimat prin adresele anterioare, refuzând
deci să revoce actul administrativ ilegal.
Prin
urmare, a fost nevoită să se adreseze instanței de contencios administrativ.
A
arătat reclamanta că acest produs a mai fost autorizat în prealabil în
Slovacia, Ungaria și alte state membre U.E., prin intermediul unor proceduri
rapide și simplificate, și că în baza Regulamentului nr. 764/2008 al
Parlamentului European și al Consiliului are dreptul de a solicita în mod
direct această autorizare având în vedere principiul recunoașterii reciproce
care stă la baza funcționării pieței unice comunitare.
A
invocat art. 5 din Regulamentul nr. 764/2008 al Parlamentului European și al
Consiliului invocat mai sus, care prevede, cu referire la recunoașterea
reciprocă a nivelului de competență al organismelor acreditate de evaluare a
conformității, faptul că "statele membre nu pot refuza certificatele sau
rapoartele de încercare emise de către un organism de evaluare a conformității,
acreditat pentru domeniul relevant de activitate de evaluare a conformității pe
motive legate de competența organului respectiv".
În
fața autorităților maghiare Regulamentul nr. 764/2008 al Parlamentului European
si al Consiliului a avut efect direct și s-a acordat autorizația direct în baza
acestuia. Prin urmare, a susținut că și în România ar trebui să se aplice în
același mod dreptul unional, pentru că altfel ar exista o aplicare neuniformă a
dispozițiilor de drept unional, ceea ce este inacceptabil.
Totodată,
a învederat faptul că potrivit art. 148 alin. (2) din Constituția României, ca
urmare a aderării României la U.E., prevederile tratatelor constitutive ale U.E.,
precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au
prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea
prevederilor actului de aderare.
Acest
articol consacră în mod expres principiul rangului prioritar al dreptului
comunitar față de dreptul național astfel că, în opinia reclamantei, întreaga
procedură de autorizare prevăzută în răspunsurile oficiale ale pârâtei,
respectiv procedura omologării și autorizării în baza Ordinului nr. 6/2004
pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea și funcționarea Comisiei
Interministeriale pentru autorizarea îngrășămintelor în vederea înscrierii în
lista îngrășămintelor autorizate, nu este aplicabilă în speța de față, căci
produsul a fost autorizat într-un stat comunitar, iar nu într-un stat terț din
afara U.E.
De
altfel, acest act normativ contravine dreptului unional în măsura în care
impune efectuarea unor proceduri de testare suplimentare a produselor (în
condițiile în care aceste produse au fost deja testate într-un alt stat membru
U.E. și-anume Slovacia) de către I.C.D.P.A.P.M. București (I.C.P.A. - Laborator
autorizat si notificat la Comisia Europeana) pe o perioadă de 2 ani de zile.
Totodată,
Ordinul nr. 6/2004 constituie o măsură cu efect echivalent unei restricții
cantitative la import prohibită expres în art. 34 din Tratatul privind
funcționarea U.E. (ex-art. 28, T.C.E.) care statuează limpede: "între
statele membre sunt interzise restricțiile cantitative la import, precum și
orice măsuri cu efect echivalent".
Acest
act normativ invocat de pârâtă împiedică în fapt libera circulație a mărfurilor
în spațiul intracomunitar în măsura în care solicită efectuarea unor noi
testări pentru produsele în cauză, în pofida faptului că aceste produse au mai
fost testate în prealabil într-un alt stat membru U.E.
În
consecință, reclamanta a apreciat că actul administrativ nr. 68501 din 04
septembrie 2012 emis de M.A.D.R., D.G.P.A.S. contravine dreptului unional,
fiind deci nelegal.
Subsecvent
anulării actului administrativ nelegal al M.A.D.R., D.G.P.A.S., a arătat că se
impune obligarea autorității administrației publice centrale la emiterea unui
act administrativ legal în acord cu dispozițiile de drept unional derivat,
respectiv cu respectarea Regulamentului nr. 764/2008 al Parlamentului European
și al Consiliului.
Prin
întâmpinare, M.A.D.R. a invocat excepția inadmisibilității acțiunii în
considerarea dispozițiilor Legii nr. 554/2004, invocând în drept prevederile art.
115-118 C. proc. civ.
Instanța
a respins excepția ca neîntemeiată, reținând că M.A.D.R. a răspuns solicitării
societății reclamante referitoare la obținerea autorizației pentru
comercializarea în mod liber și legal pe teritoriul României a produsului
ecologic denumit „O.G.G.V.A.” prin intermediul adresei din 1 august 2012, care,
în opinia instanței, constituie o decizie de refuz a administrației de
eliberare a autorizației solicitate.
Mai
mult, cum prin răspunsul din 7 noiembrie 2012, M.A.D.R. a adus la cunoștință
reclamantei că își menține punctul de vedere exprimat prin adresele anterioare,
refuzând deci revocarea actului administrativ contestat, a apreciat ca fiind
incorectă susținerea pârâtului cum că reclamanta ar fi atacat în fața instanței
de contencios administrativ răspunsul la plângerea prealabilă, care a avut de
altfel un alt număr de înregistrare.
Prin
sentința nr. 48 din 18 martie 2013, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a
contencios administrativ și fiscal, a respins excepția inadmisibilității
acțiunii în contencios administrativ, invocată de pârâtul M.A.D.R. și a respins
acțiunea formulată de reclamanta SC E. SRL în contradictoriu cu pârâtul M.A.D.R.,
ca neîntemeiată.
Pentru
a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut situația de fapt
potrivit căreia prin adresa din 4 septembrie 2012 emisă de pârâtul M.A.D.R. -
D.G.P.A.S., referitor la solicitarea reclamantei din 1 august 2012 cu privire
la autorizarea produsului „O.G.G.V.A.”, i s-a comunicat acesteia că M.A.D.R.
prin Compartimentul agriculturii ecologică și ecocondiționare, nu eliberează
astfel de autorizații.
Totodată,
reclamantei i s-a adus la cunoștință că după depunerea documentației conform
prevederilor Ordinului M.A.P.A., M.M.S. nr. 6/22/2004, cu modificările și
completările ulterioare, produsul va fi supus procedurii de obținere a
autorizației solicitate.
În
motivarea acestei decizii, se menționează că pentru ca produsul „O.G.G.V.A.” să
poată fi comercializat pe teritoriul României, acesta trebuie să se supună
prevederilor Ordinului M.A.P.A.M. și M.S. nr. 6/22/2004, cu modificările și
completările ulterioare, iar îngrășămintele care nu se regăsesc în Anexa I la
Regulamentul (C.E.) nr. 2003/2003 privind îngrășămintele și nici în Lista
îngrășămintelor omologate și autorizate în România din Anexa I la Ordinul Comun
al M.A.P.A.M. și M.S. nr. 6/22/2004, cu modificările și completările
ulterioare, nu pot fi comercializate dacă nu sunt marcate C.E. sau R.O.Î. și nu
pot fi introduse pe piață.
Referitor
la „Documentul de autorizare privind punerea în circulație și utilizarea
preparatelor microbiologice - G.G.V.A. și O.G.G. pe teritoriul Slovaciei”,
M.A.D.R. a menționat în aceeași adresă că, în urma analizei documentelor
respective nu reiese că aceste produse pot fi utilizate în agricultură
ecologică și nu acoperă legislația specifică ce reglementează punerea pe piață
a îngrășămintelor pe teritoriul României.
De
asemenea, reclamantei i s-a comunicat și că procedura de obținere a
documentului R.O.Î. i s-a transmis prin adresa din 19 iulie 2012, operatorul
economic care solicită autorizarea îngrășămintelor urmând a se adresa I.C.D.P.A.P.M.
București (…) ”și a obține „Avizul de mediu eliberat de M.M.P. și avizul
sanitar eliberat de M.S.”
Prin
adresa din 7 noiembrie 2012, pârâtul M.A.D.R. - D.G.P.A.S. i-a comunicat
reclamantei că își menține punctul de vedere transmis prin adresele anterioare din
4 septembrie 2012, din 19 iulie 2012 și din 3 aprilie 2012.
Instanța
de fond, reținând prevederile art. 2 din Regulamentul C.E. nr. 764/2008, art. 3
din Legea nr. 245/2004 privind securitatea generală a produselor - republicată,
cu modificările și completările ulterioare și ale prevederilor Directivei
2001/95/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 3 decembrie 2001
privind siguranța generală a produselor, precum și prevederile art. 16 alin.
(1) lit. b) din Regulamentul (C.E.) 834/2007 privind producția agricolă și
etichetarea produselor ecologice, potrivit cărora produsele și substanțele
incluse ca îngrășăminte și amelioratori ai solului (prezentate în Anexa I a
Regulamentului C.E. nr. 889/2008), categorie în care intră și produsul „O.G.G.V.A.”,
pot fi utilizate numai dacă folosirea lor corespunzătoare este autorizată în
agricultura generală a statului membru în conformitate cu dispozițiile de drept
comunitar relevante sau dispozițiile naționale care respectă dreptul comunitar,
a apreciat că, în speță, nu se pune problema încălcării principiului rangului prioritar
al dreptului comunitar față de dreptul național, după cum a susținut, fără
temei, reclamanta.
Judecătorul
fondului a reținut că, în baza prevederilor legale anterior menționate, în mod
temeinic și legal, pârâtul a comunicat societății reclamante că procedura
omologării și autorizării produsului respectiv este stabilită prin Ordinul nr. 6/2004
pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea și funcționarea Comisiei
Interministeriale pentru autorizarea îngrășămintelor în vederea înscrierii în
lista îngrășămintelor autorizate, cu mențiunea R.O.Î. pentru utilizarea și
comercializarea în România, cu modificările și completările ulterioare.
Referitor
la completarea de acțiune prin care reclamanta a solicitat obligarea pârâtului
la plata unor daune materiale, în cuantum de 241.548 euro, având în vedere
respingerea acțiunii principale, în baza principiului accesorium sequitur
principale, prima instanță a respins și acest capăt de cerere.
Împotriva
sentinței instanței de fond a declarat recurs reclamanta SC E. SRL, criticând-o
pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile art. 304 pct. 7 și art.
304
1
C. proc. civ.
În
dezvoltarea motivelor de recurs invocate, recurenta-reclamantă a susținut în
esență că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, instanța
de fond limitându-se la enunțarea unor texte legale fără relevanță în speța de
față și care nu au fost comentate în contextul respingerii solicitărilor formulate.
În
acest sens, recurenta a susținut că deși a invocat în fața primei instanțe dispozițiile
art. 5 din Regulamentul nr. 764/2008 al Parlamentului European și al
Consiliului care prevede recunoașterea reciprocă a nivelului de competență al organismelor
acreditate de evaluare a conformității, act normativ comunitar care se aplică
cu prioritate față de dreptul național în temeiul dispozițiilor art. 148 alin.
(2) din Constituția României, instanța de fond nu a reținut aplicarea directă a
acestor dispoziții.
Totodată,
recurenta a susținut că deși a invocat în fața primei instanțe faptul că Ordinul
nr. 6/2004 invocat de intimat, constituie o măsură cu efect echivalent unei restricții
cantitative la import, prohibită expres de dispozițiile art. 34 din Tratatul
privind funcționarea U.E., acest aspect nu a fost analizat prin sentința atacată.
O
ultimă critică formulată de recurenta-reclamantă vizează calificarea greșită a produsului
care face obiectul cauzei de către instanță, ca fiind îngrășământ sau
ameliorator al solului, ceea ce a determinat o aplicare greșită a legii întrucât
produsul în cauză, nu poate fi inclus în această categorie.
Examinând
sentința atacată în raport de criticile formulate, de dispozițiile legale
incidente cât și în temeiul dispozițiilor art. 304
1
C. proc. civ.,
Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este nefondat, pentru considerentele
expuse în continuare.
În
ceea ce privește criticile recurentei-reclamante formulate în temeiul dispozițiilor
art. 304 pct. 7 C. proc. civ., potrivit cărora sentința atacată nu a fost
motivată, instanța de fond nerespectând exigențele impuse de dispozițiile art.
261 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate.
În
dreptul intern, nemotivarea hotărârii judecătorești este sancționată de
legiuitor, pornind de la obligația statului de a respecta dreptul părții la un proces
echitabil, drept consacrat de art. 6
1
din Convenția Europeană a
Drepturilor Omului.
Astfel,
conform jurisprudenței instanței de la Strasbourg noțiunea de proces echitabil
presupune ca o instanță internă care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa,
să fi examinat totuși, în mod real, problemele esențiale care i-au fost supuse și
nu doar să reia pur și simplu concluziile unei instanțe inferioare.
Pe
de altă parte, dreptul la un proces echitabil include, printre altele, dreptul
părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente.
Întrucât
Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu are ca scop garantarea unor
drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective, dreptul aflat
în discuție nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în
mod real examinate de către instanța sesizată.
Cu
alte cuvinte, art. 6
1
din Convenția Europeană a Drepturilor Omului implică
în sarcina instanței obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor,
argumentelor și a altor elemente probatorii ale părților, cel puțin pentru a le
aprecia pertinența.
Înalta
Curte apreciază că motivarea hotărârii judecătorești înseamnă în sensul strict
al termenului, precizarea în scris a raționamentului judecătorului, care îl
determină să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.
Respectarea
acestei cerințe a motivării actului jurisdicțional s-a analizat în raport de motivele
prezentate în acțiunea dedusă judecății și de argumentele aduse în apărare de
partea adversă.
În
speța de față, instanța de control judiciar consideră că, într-adevăr hotărârea
atacată îndeplinește cerințele impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc.
civ., întrucât prima instanță a expus în mod corespunzător argumentele care au
determinat formarea convingerii sale cu privire la admisibilitatea acțiunii formulate
de reclamantă, calificată ca fiind un refuz de soluționare a unei cereri precum
și cu privire la caracterul nejustificat al acestuia.
În
ceea ce privește criticile formulate de recurenta-reclamantă în temeiul dispozițiilor
art. 304
1
C. proc. civ., Înalta Curte constată că și acestea sunt
nefondate, instanța de fond reținând în mod corect, în raport de dispozițiile
legale incidente că acțiunea reclamantei este neîntemeiată.
Potrivit
dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 care reglementează
obiectul acțiunii judiciare în fața instanței de contencios administrativ,
orice persoană vătămată într-un drept sau interes legitim printr-un act administrativ
unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu
a primit nici un răspuns în temeiul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h) poate sesiza
instanța de contencios administrativ competentă pentru a solicita anularea în
tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru
daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios
administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes
legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare
a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni
administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau
interesului legitim.
În
speță, recurenta-reclamantă s-a adresat instanței de contencios administrativ
în temeiul art. 1 și 8 din Legea nr. 554/2004 solicitând în contradictoriu cu
intimatul M.A.D.R.-D.G.P.A.S. anularea adresei din 04 septembrie 2012 emisă de acesta
și obligarea pârâtului la emiterea actului administrativ constând în autorizarea
reclamantei pentru a putea comercializa liber și în mod legal pe teritoriul României,
produsul ecologic denumit O.G.G.V.A. în baza prevederilor Regulamentului nr. 764/2008
al Parlamentului European și al Consiliului precum și a confirmării de compatibilitate
a produsului emisă de către SC E. SRL.
Verificând
legalitatea conținutului răspunsului comunicat reclamantei prin adresa din 04
septembrie 2012 privind autorizarea produsului „O.G.G.V.A.” în vederea comercializării
pe teritoriul României, instanța de control judiciar, constată că în mod corect
s-a reținut prin sentința atacată, că acestea nu constituie un refuz
nejustificat de soluționare a cererii, astfel cum este definit de dispozițiile
art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 și că în cauză nu se pune
problema încălcării principiului aplicării prioritare a dreptului comunitar
față de dreptul național, astfel cum în mod eronat susține
recurenta-reclamantă.
Potrivit
dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. b) din Regulamentul 834/2007 privind producția
ecologică și etichetarea produselor ecologice, produsele și substanțele incluse
ca îngrășăminte și amelioratori ai solului în lista limitativă - prezentată în
anexa I a R/(C.E.) nr. 889/2008- pot fi utilizate numai dacă folosirea lor corespunzătoare
este autorizată în agricultura generală a Statului Membru, în conformitate cu
dispozițiile de drept comunitar relevante sau dispozițiile naționale care
respectă dreptul comunitar.
Astfel,
îngrășămintele marcate C.E.”, conform Regulamentului (C.E.) nr. 2003/2003 al
Parlamentului European și al Consiliului privind îngrășămintele, circulă liber
în Comunitate, iar îngrășămintele car nu se regăsesc în Anexa I la acest Regulament
și nici în Lista îngrășămintelor omologate și autorizate în România - Anexa I
la Ordinul nr. 6/22/2004, cu modificările și completările ulterioare, nu pot fi
comercializate.
Din
perspectiva acestor dispoziții comunitare și naționale instanța de control
judiciar constată că în ceea ce privește produsul „O.G.G.V.A.” pentru care recurenta-reclamată
a solicitat autorizarea privind comercializarea, aceasta are obligația legală
de a urma procedura reglementată prin Ordinul MA.P.A.M. și al M.S. nr. 6/22/2004,
cu modificările și completările ulterioare, astfel cum în mod corect i s-a
comunicat și prin adresa contestată.
Având
în vedere toate aceste considerente Înalta Curte reținând că sentința
pronunțată de către instanța de fond este legală și temeinică, urmând a fi
menținută și în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. coroborat cu dispozițiile
art. 20 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, va respinge recursul
formulat în cauză, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul
declarat de SC E. SRL împotriva sentinței nr. 48/2013/CA/PI din 18 martie 2013
a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și
fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi, 14 ianuarie 2014.