ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 73/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 18 decembrie 2012, reclamanta SC E. SRL, în contradictoriu cu M.A.D.R., a solicitat anularea actului administrativ nr. 68501 din 04 septembrie 2012 emis de M.A.D.R., D.G.P.A.S. ca fiind nelegal; obligarea pârâtei la emiterea actului administrativ constând în autorizarea reclamantei pentru a putea comercializa liber și în mod legal pe teritoriul României produsul ecologic denumit O.G.G.V.A. pe baza Regulamentului nr. 764/2008 al Parlamentului European și al Consiliului și a confirmării de compatibilitate a produsului emisă de către SC E. SRL și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că s-a adresat M.A.D.R. în vederea obținerii autorizației pentru comercializarea în mod liber și legal pe teritoriul României a produsului ecologic denumit O.G.G.V.A. pe baza confirmării de compatibilitate a produsului emisă de către SC E. SRL si în baza Regulamentului nr. 764/2008 al Parlamentului European și al Consiliului. M.A.D.R. a răspuns solicitării prin intermediul actului administrativ din 01 august 2012. Răspunsul primit a conținut în esență o decizie de refuz a administrației de eliberare a autorizației solicitate. Întrucât reclamanta a apreciat că acest refuz este unul nejustificat a hotărât să se adreseze M.A.D.R. cu o plângere prealabilă prin care a solicitat administrației să-și revoce propriul act administrativ emis cu încălcarea dispozițiilor legale.

Prin intermediul răspunsului din 07 noiembrie 2012 M.A.D.R. i-a adus la cunoștință că își menține punctul de vedere exprimat prin adresele anterioare, refuzând deci să revoce actul administrativ ilegal. Prin urmare, a fost nevoită să se adreseze instanței de contencios administrativ. A arătat reclamanta că acest produs a mai fost autorizat în prealabil în Slovacia, Ungaria și alte state membre U.E., prin intermediul unor proceduri rapide și simplificate, și că în baza Regulamentului nr. 764/2008 al Parlamentului European și al Consiliului are dreptul de a solicita în mod direct această autorizare având în vedere principiul recunoașterii reciproce care stă la baza funcționării pieței unice comunitare.

A invocat art. 5 din Regulamentul nr. 764/2008 al Parlamentului European și al Consiliului invocat mai sus, care prevede, cu referire la recunoașterea reciprocă a nivelului de competență al organismelor acreditate de evaluare a conformității, faptul că "statele membre nu pot refuza certificatele sau rapoartele de încercare emise de către un organism de evaluare a conformității, acreditat pentru domeniul relevant de activitate de evaluare a conformității pe motive legate de competența organului respectiv". În fața autorităților maghiare Regulamentul nr. 764/2008 al Parlamentului European si al Consiliului a avut efect direct și s-a acordat autorizația direct în baza acestuia. Prin urmare, a susținut că și în România ar trebui să se aplice în același mod dreptul unional, pentru că altfel ar exista o aplicare neuniformă a dispozițiilor de drept unional, ceea ce este inacceptabil.

Totodată, a învederat faptul că potrivit art. 148 alin. (2) din Constituția României, ca urmare a aderării României la U.E., prevederile tratatelor constitutive ale U.E., precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare. Acest articol consacră în mod expres principiul rangului prioritar al dreptului comunitar față de dreptul național astfel că, în opinia reclamantei, întreaga procedură de autorizare prevăzută în răspunsurile oficiale ale pârâtei, respectiv procedura omologării și autorizării în baza Ordinului nr. 6/2004 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea și funcționarea Comisiei Interministeriale pentru autorizarea îngrășămintelor în vederea înscrierii în lista îngrășămintelor autorizate, nu este aplicabilă în speța de față, căci produsul a fost autorizat într-un stat comunitar, iar nu într-un stat terț din afara U.E.

De altfel, acest act normativ contravine dreptului unional în măsura în care impune efectuarea unor proceduri de testare suplimentare a produselor (în condițiile în care aceste produse au fost deja testate într-un alt stat membru U.E. și-anume Slovacia) de către I.C.D.P.A.P.M. București (I.C.P.A. - Laborator autorizat si notificat la Comisia Europeana) pe o perioadă de 2 ani de zile. Totodată, Ordinul nr. 6/2004 constituie o măsură cu efect echivalent unei restricții cantitative la import prohibită expres în art. 34 din Tratatul privind funcționarea U.E. (ex-art.

28, T.C.E.) care statuează limpede: "între statele membre sunt interzise restricțiile cantitative la import, precum și orice măsuri cu efect echivalent". Acest act normativ invocat de pârâtă împiedică în fapt libera circulație a mărfurilor în spațiul intracomunitar în măsura în care solicită efectuarea unor noi testări pentru produsele în cauză, în pofida faptului că aceste produse au mai fost testate în prealabil într-un alt stat membru U.E. În consecință, reclamanta a apreciat că actul administrativ nr. 68501 din 04 septembrie 2012 emis de M.A.D.R., D.G.P.A.S. contravine dreptului unional, fiind deci nelegal. Subsecvent anulării actului administrativ nelegal al M.A.D.R., D.G.P.A.S., a arătat că se impune obligarea autorității administrației publice centrale la emiterea unui act administrativ legal în acord cu dispozițiile de drept unional derivat, respectiv cu respectarea Regulamentului nr. 764/2008 al Parlamentului European și al Consiliului.

Prin întâmpinare, M.A.D.R. a invocat excepția inadmisibilității acțiunii în considerarea dispozițiilor Legii nr. 554/2004, invocând în drept prevederile art. 115-118 C. proc. civ. Instanța a respins excepția ca neîntemeiată, reținând că M.A.D.R. a răspuns solicitării societății reclamante referitoare la obținerea autorizației pentru comercializarea în mod liber și legal pe teritoriul României a produsului ecologic denumit „O.G.G.V.A.” prin intermediul adresei din 1 august 2012, care, în opinia instanței, constituie o decizie de refuz a administrației de eliberare a autorizației solicitate. Mai mult, cum prin răspunsul din 7 noiembrie 2012, M.A.D.R.

a adus la cunoștință reclamantei că își menține punctul de vedere exprimat prin adresele anterioare, refuzând deci revocarea actului administrativ contestat, a apreciat ca fiind incorectă susținerea pârâtului cum că reclamanta ar fi atacat în fața instanței de contencios administrativ răspunsul la plângerea prealabilă, care a avut de altfel un alt număr de înregistrare. Prin sentința nr. 48 din 18 martie 2013, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția inadmisibilității acțiunii în contencios administrativ, invocată de pârâtul M.A.D.R. și a respins acțiunea formulată de reclamanta SC E. SRL în contradictoriu cu pârâtul M.A.D.R., ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut situația de fapt potrivit căreia prin adresa din 4 septembrie 2012 emisă de pârâtul M.A.D.R. - D.G.P.A.S., referitor la solicitarea reclamantei din 1 august 2012 cu privire la autorizarea produsului „O.G.G.V.A.”, i s-a comunicat acesteia că M.A.D.R. prin Compartimentul agriculturii ecologică și ecocondiționare, nu eliberează astfel de autorizații. Totodată, reclamantei i s-a adus la cunoștință că după depunerea documentației conform prevederilor Ordinului M.A.P.A., M.M.S. nr. 6/22/2004, cu modificările și completările ulterioare, produsul va fi supus procedurii de obținere a autorizației solicitate. În motivarea acestei decizii, se menționează că pentru ca produsul „O.G.G.V.A.” să poată fi comercializat pe teritoriul României, acesta trebuie să se supună prevederilor Ordinului M.A.P.A.M.

și M.S. nr. 6/22/2004, cu modificările și completările ulterioare, iar îngrășămintele care nu se regăsesc în Anexa I la Regulamentul (C.E.) nr. 2003/2003 privind îngrășămintele și nici în Lista îngrășămintelor omologate și autorizate în România din Anexa I la Ordinul Comun al M.A.P.A.M. și M.S. nr. 6/22/2004, cu modificările și completările ulterioare, nu pot fi comercializate dacă nu sunt marcate C.E. sau R.O.Î. și nu pot fi introduse pe piață. Referitor la „Documentul de autorizare privind punerea în circulație și utilizarea preparatelor microbiologice - G.G.V.A. și O.G.G. pe teritoriul Slovaciei”, M.A.D.R. a menționat în aceeași adresă că, în urma analizei documentelor respective nu reiese că aceste produse pot fi utilizate în agricultură ecologică și nu acoperă legislația specifică ce reglementează punerea pe piață a îngrășămintelor pe teritoriul României.

De asemenea, reclamantei i s-a comunicat și că procedura de obținere a documentului R.O.Î. i s-a transmis prin adresa din 19 iulie 2012, operatorul economic care solicită autorizarea îngrășămintelor urmând a se adresa I.C.D.P.A.P.M. București (…) ”și a obține „Avizul de mediu eliberat de M.M.P. și avizul sanitar eliberat de M.S.” Prin adresa din 7 noiembrie 2012, pârâtul M.A.D.R. - D.G.P.A.S. i-a comunicat reclamantei că își menține punctul de vedere transmis prin adresele anterioare din 4 septembrie 2012, din 19 iulie 2012 și din 3 aprilie 2012. Instanța de fond, reținând prevederile art. 2 din Regulamentul C.E.

nr. 764/2008, art. 3 din Legea nr. 245/2004 privind securitatea generală a produselor - republicată, cu modificările și completările ulterioare și ale prevederilor Directivei 2001/95/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 3 decembrie 2001 privind siguranța generală a produselor, precum și prevederile art. 16 alin. (1) lit. b) din Regulamentul (C.E.) 834/2007 privind producția agricolă și etichetarea produselor ecologice, potrivit cărora produsele și substanțele incluse ca îngrășăminte și amelioratori ai solului (prezentate în Anexa I a Regulamentului C.E.

nr. 889/2008), categorie în care intră și produsul „O.G.G.V.A.”, pot fi utilizate numai dacă folosirea lor corespunzătoare este autorizată în agricultura generală a statului membru în conformitate cu dispozițiile de drept comunitar relevante sau dispozițiile naționale care respectă dreptul comunitar, a apreciat că, în speță, nu se pune problema încălcării principiului rangului prioritar al dreptului comunitar față de dreptul național, după cum a susținut, fără temei, reclamanta. Judecătorul fondului a reținut că, în baza prevederilor legale anterior menționate, în mod temeinic și legal, pârâtul a comunicat societății reclamante că procedura omologării și autorizării produsului respectiv este stabilită prin Ordinul nr. 6/2004 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea și funcționarea Comisiei Interministeriale pentru autorizarea îngrășămintelor în vederea înscrierii în lista îngrășămintelor autorizate, cu mențiunea R.O.Î.

pentru utilizarea și comercializarea în România, cu modificările și completările ulterioare. Referitor la completarea de acțiune prin care reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata unor daune materiale, în cuantum de 241.548 euro, având în vedere respingerea acțiunii principale, în baza principiului accesorium sequitur principale, prima instanță a respins și acest capăt de cerere. Împotriva sentinței instanței de fond a declarat recurs reclamanta SC E. SRL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile art. 304 pct. 7 și art. 304 1 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs invocate, recurenta-reclamantă a susținut în esență că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, instanța de fond limitându-se la enunțarea unor texte legale fără relevanță în speța de față și care nu au fost comentate în contextul respingerii solicitărilor formulate.

În acest sens, recurenta a susținut că deși a invocat în fața primei instanțe dispozițiile art. 5 din Regulamentul nr. 764/2008 al Parlamentului European și al Consiliului care prevede recunoașterea reciprocă a nivelului de competență al organismelor acreditate de evaluare a conformității, act normativ comunitar care se aplică cu prioritate față de dreptul național în temeiul dispozițiilor art. 148 alin. (2) din Constituția României, instanța de fond nu a reținut aplicarea directă a acestor dispoziții. Totodată, recurenta a susținut că deși a invocat în fața primei instanțe faptul că Ordinul nr. 6/2004 invocat de intimat, constituie o măsură cu efect echivalent unei restricții cantitative la import, prohibită expres de dispozițiile art. 34 din Tratatul privind funcționarea U.E., acest aspect nu a fost analizat prin sentința atacată.

O ultimă critică formulată de recurenta-reclamantă vizează calificarea greșită a produsului care face obiectul cauzei de către instanță, ca fiind îngrășământ sau ameliorator al solului, ceea ce a determinat o aplicare greșită a legii întrucât produsul în cauză, nu poate fi inclus în această categorie. Examinând sentința atacată în raport de criticile formulate, de dispozițiile legale incidente cât și în temeiul dispozițiilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare. În ceea ce privește criticile recurentei-reclamante formulate în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., potrivit cărora sentința atacată nu a fost motivată, instanța de fond nerespectând exigențele impuse de dispozițiile art. 261 pct. 5 C. proc.

civ., Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate. În dreptul intern, nemotivarea hotărârii judecătorești este sancționată de legiuitor, pornind de la obligația statului de a respecta dreptul părții la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Astfel, conform jurisprudenței instanței de la Strasbourg noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță internă care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat totuși, în mod real, problemele esențiale care i-au fost supuse și nu doar să reia pur și simplu concluziile unei instanțe inferioare. Pe de altă parte, dreptul la un proces echitabil include, printre altele, dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente.

Întrucât Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu are ca scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective, dreptul aflat în discuție nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real examinate de către instanța sesizată. Cu alte cuvinte, art. 6 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului implică în sarcina instanței obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și a altor elemente probatorii ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența. Înalta Curte apreciază că motivarea hotărârii judecătorești înseamnă în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raționamentului judecătorului, care îl determină să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.

Respectarea acestei cerințe a motivării actului jurisdicțional s-a analizat în raport de motivele prezentate în acțiunea dedusă judecății și de argumentele aduse în apărare de partea adversă. În speța de față, instanța de control judiciar consideră că, într-adevăr hotărârea atacată îndeplinește cerințele impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât prima instanță a expus în mod corespunzător argumentele care au determinat formarea convingerii sale cu privire la admisibilitatea acțiunii formulate de reclamantă, calificată ca fiind un refuz de soluționare a unei cereri precum și cu privire la caracterul nejustificat al acestuia. În ceea ce privește criticile formulate de recurenta-reclamantă în temeiul dispozițiilor art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că și acestea sunt nefondate, instanța de fond reținând în mod corect, în raport de dispozițiile legale incidente că acțiunea reclamantei este neîntemeiată. Potrivit dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 care reglementează obiectul acțiunii judiciare în fața instanței de contencios administrativ, orice persoană vătămată într-un drept sau interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit nici un răspuns în temeiul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h) poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale.

De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim. În speță, recurenta-reclamantă s-a adresat instanței de contencios administrativ în temeiul art. 1 și 8 din Legea nr. 554/2004 solicitând în contradictoriu cu intimatul M.A.D.R.-D.G.P.A.S. anularea adresei din 04 septembrie 2012 emisă de acesta și obligarea pârâtului la emiterea actului administrativ constând în autorizarea reclamantei pentru a putea comercializa liber și în mod legal pe teritoriul României, produsul ecologic denumit O.G.G.V.A.

în baza prevederilor Regulamentului nr. 764/2008 al Parlamentului European și al Consiliului precum și a confirmării de compatibilitate a produsului emisă de către SC E. SRL. Verificând legalitatea conținutului răspunsului comunicat reclamantei prin adresa din 04 septembrie 2012 privind autorizarea produsului „O.G.G.V.A.” în vederea comercializării pe teritoriul României, instanța de control judiciar, constată că în mod corect s-a reținut prin sentința atacată, că acestea nu constituie un refuz nejustificat de soluționare a cererii, astfel cum este definit de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 și că în cauză nu se pune problema încălcării principiului aplicării prioritare a dreptului comunitar față de dreptul național, astfel cum în mod eronat susține recurenta-reclamantă.

Potrivit dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. b) din Regulamentul 834/2007 privind producția ecologică și etichetarea produselor ecologice, produsele și substanțele incluse ca îngrășăminte și amelioratori ai solului în lista limitativă - prezentată în anexa I a R/(C.E.) nr. 889/2008- pot fi utilizate numai dacă folosirea lor corespunzătoare este autorizată în agricultura generală a Statului Membru, în conformitate cu dispozițiile de drept comunitar relevante sau dispozițiile naționale care respectă dreptul comunitar. Astfel, îngrășămintele marcate C.E.”, conform Regulamentului (C.E.) nr. 2003/2003 al Parlamentului European și al Consiliului privind îngrășămintele, circulă liber în Comunitate, iar îngrășămintele car nu se regăsesc în Anexa I la acest Regulament și nici în Lista îngrășămintelor omologate și autorizate în România - Anexa I la Ordinul nr. 6/22/2004, cu modificările și completările ulterioare, nu pot fi comercializate.

Din perspectiva acestor dispoziții comunitare și naționale instanța de control judiciar constată că în ceea ce privește produsul „O.G.G.V.A.” pentru care recurenta-reclamată a solicitat autorizarea privind comercializarea, aceasta are obligația legală de a urma procedura reglementată prin Ordinul MA.P.A.M. și al M.S. nr. 6/22/2004, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum în mod corect i s-a comunicat și prin adresa contestată. Având în vedere toate aceste considerente Înalta Curte reținând că sentința pronunțată de către instanța de fond este legală și temeinică, urmând a fi menținută și în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. coroborat cu dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, va respinge recursul formulat în cauză, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC E. SRL împotriva sentinței nr. 48/2013/CA/PI din 18 martie 2013 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 ianuarie 2014.