ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3830/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Procedura în fața primei instanțe Prin acțiunea înregistrată la 16 aprilie 2011, reclamanta SC "B.C." SRL Negrești-Oaș a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Satu Mare, să se dispună anularea deciziei de impunere nr. 321 din 18 iulie 2006, a raportului de inspecție fiscală nr. 51875 din 13 iulie 2006 și a Deciziei nr. 341.904 din 7 octombrie 2010 cu privire la obligații fiscale în sumă de 792.998 lei, reprezentând impozit pe profit, taxa pe valoare adăugată, dobânzi, majorări și penalități de întârziere, precum și dobânzi și penalități la impozitul pe profit și la TVA evidențiate cu întârziere.

În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că actele administrativ-fiscale întocmite de pârâtă sunt nelegale și că nu datorează obligațiile fiscale suplimentare pentru următoarele considerente: - raportul de inspecție fiscală nu are la bază date reale și a fost încheiat la sediul Activității de Inspecție Fiscală Satu Mare, iar nu la sediul firmei, care nu a avut posibilitatea să formuleze obiecțiile necesare înainte de emiterea deciziei de impunere; - neadmiterea deductibilității amortizării în sumă de 90.999 lei pentru malaxorul pus în funcțiune în luna aprilie 2005 încalcă dispozițiile art. 24 pct. 12 din Legea nr. 57/2003, potrivit cărora, pot fi deduse cheltuielile de amortizare reprezentând 20% din valoarea de intrare a mijloacelor fixe amortizabile, la data punerii în funcțiune a acestora; - neadmiterea deductibilității amortizării în sumă de 60.215 lei pentru tractorul S1500 cu număr de inventar 4.025 pe motivul că nu s-au realizat venituri este greșită, întrucât s-a încheiat contractul de închiriere nr. 284 din 1 octombrie 2000 cu SC "A.M." SRL pentru perioada 2000 - 2005 și au fost emise facturi fiscale; - neadmiterea deductibilității amortizării în sumă de 9.030 lei pentru utilajele agricole cu număr de inventar 2043 - 2053 este greșită, întrucât utilajele respective au fost achiziționate din subvenții, conform Ordinului MAAP nr. 97/2001,

care au fost înregistrate în notele contabile; - neadmiterea deductibilității amortizării în sumă de 68.145 lei pentru tractoarele neînmatriculate este greșită, întrucât acestea au fost înregistrate cu proces - verbal de recepție și de punere în funcțiune, fiind utilizate în scopuri administrative pentru lucrări care se efectuează pe șantier și fiind transportate pe drumuri publice cu trailere proprii, astfel că, în mod indirect, au condus la realizarea lucrărilor și la producția obținută; - neadmiterea deductibilității cheltuielilor în sumă de 146.500 lei pentru aprovizionarea cu motorină sau benzină în perioada mai - decembrie 2005 este contrară prevederilor art. 21 din C. fisc., conform cărora, bonurile fiscale emise de stațiile de distribuție și facturile fiscale constituie documente justificative, iar lipsa mențiunilor referitoare la societate și la numărul mașinii reprezintă numai o problemă de formă, care nu justifică refuzul admiterii la deducere; - neadmiterea deductibilității cheltuielilor în sumă de 271.586 lei înscrise în facturi de aprovizionare cu materiale este contrară prevederilor din C. fisc.

și din Ordinul ministrului finanțelor nr 1849/2003 și nr. 1850/2004, deoarece documentul fiscal justificativ care stă la baza înregistrărilor în contabilitate este factura fiscală și nu situațiile de lucrări, în condițiile în care numai procesul-verbal al lucrării este considerat un document final de înregistrare; - obligațiile suplimentare reprezentând impozit pe profit în sumă de 67.071 lei, TVA în sumă de 51.436 lei și accesoriile aferente au fost stabilite în mod nelegal de organele de inspecție fiscală, care nu au admis cota din situațiile de lucrări pentru cheltuielile de organizare de șantier, deși acestea au fost cuprinse în procesele-verbale de recepție pentru lucrări concretizate în venituri; - obligațiile suplimentare reprezentând impozit pe profit în sumă de 106.380 lei și TVA în sumă de 80.845 lei, aferente contractului de prestări încheiat cu SC "E.I." SRL Satu Mare au fost stabilite în mod nelegal, prin interpretarea subiectivă a documentelor fiscale întocmite în anul 2004 pentru lucrări efectuate și fără a fi avute în vedere facturile fiscale emise în baza contractului, care reprezintă documente justificative.

2. Soluția instanței de fond Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a pronunțat Sentința nr. 332/CA - PI din 16 octombrie 2012, prin care a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta SC "B.C." SRL Negrești-Oaș.

Instanța de fond a constatat legalitatea actelor administrativ-fiscale deduse judecății, atât cu privire la obligațiile fiscale suplimentare, cât și cu privire la condițiile de formă, reținându-se că nu există o prevedere legală care să impună organelor fiscale obligația încheierii raportului de inspecție fiscală la sediul societății supusă verificării, iar dreptul la apărare a fost asigurat reclamantei prin discuția finală avută cu administratorul societății la data de 28 iunie 2006. Cu privire la dobânzile și penalitățile de întârziere pentru înregistrarea cu întârziere a veniturilor și implicit, a obligației de plată a impozitului pe profit și a taxei pe valoare adăugată, s-a reținut că facturile fiscale emise de SC "E.S." SA - S.I.S.E.E.

Moldova în perioada septembrie 2003 - noiembrie 2004 figurează la alte date decât cele la care au fost înregistrate în contabilitatea furnizorului și deci accesoriile respective au fost corect calculate în condițiile în care nu s-a dovedit că data reală a emiterii facturii este cea care apare pe exemplarul nr. 2 înregistrat în contabilitatea societății reclamante și nu data care apare pe exemplarul nr. 1 înregistrat în contabilitatea furnizorului.

Cu privire la obligațiile fiscale suplimentare în sumă de 106.380 lei, reprezentând impozit pe profit și în sumă de 80.844,53 lei, reprezentând TVA, aferente contractului de execuție nr. 270 din 27 februarie 2004 încheiat cu SC "E.I." SRL, s-a constatat că nu pot fi considerate deductibile din punct de vedere fiscal cheltuielile pentru lucrări facturate fără a avea la bază elemente reale, întrucât reclamanta nu a prezentat deconturile semnate de comisia de recepție care să confirme lucrările executate, deși la pct. 12.4 și 12.5 din contract s-a prevăzut că plata facturii se face după verificarea și acceptarea situației de plată definitivă și că, nu va fi considerat ca fiind respectat contractul până când procesul-verbal de recepție finală nu va fi semnat de comisia de recepție care să confirme că lucrările au fost executate.

Existența facturilor și plata acestora nu a fost considerată de prima instanță ca reprezentând documente justificative pentru deducerea cheltuielilor aferente contractului nr. 270 din 27 februarie 2004, pentru că nu s-a dovedit prestarea efectivă a serviciilor prin situații de lucrări, procese - verbale de recepție, rapoarte de lucru, proiecte tehnice sau orice alte materiale și din acest considerent, au fost înlăturate și concluziile raportului de expertiză, din care rezultă că nici nu s-a verificat corectitudinea datelor prezentate de organul fiscal. În drept, concluzia instanței de fond s-a întemeiat pe dispozițiile pct. 48 din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal, care prevăd că, pentru deducerea cheltuielilor cu serviciile de management, consultanță, asistență sau alte prestări de servicii, trebuie să fie îndeplinite în mod cumulativ următoarele condiții.

- serviciile trebuie să fie efectiv prestate, să fie executate în baza unui contract care trebuie să cuprindă date referitoare la prestatori, termene de execuție, precizarea serviciilor prestate, precum și tarifele percepute, respectiv valoarea totală a contractului, iar defalcarea cheltuielilor de această natură să se facă pe întreaga durată de desfășurare a contractului sau pe durata realizării contractului; prestarea efectivă a serviciilor se justifică prin:situații de lucrări, procese - verbale de recepție, rapoarte de lucru, studii de fezabilitate, de piață sau orice alte materiale corespunzătoare; - contribuabilul trebuie să dovedească necesitatea efectuării cheltuielilor prin specificul activității desfășurate.

Cu privire la obligația fiscală suplimentară în sumă de 51.565 lei, reprezentând impozit pe profit stabilit ca urmare a deducerii greșite pentru amortizarea activelor corporale, instanța de fond a constatat legalitatea actelor întocmite de către autoritatea pârâtă, reținând următoarele argumente pentru fiecare din activele supuse amortizării în mod neîntemeiat în perioada verificată: - mijloacele fixe înscrise la pozițiile cu număr de inventar 2.043 - 2053, 2.100,4013 - 4017, 4025 și reprezentând cultivator CP 7FS, mașină de administrat îngrășăminte, set grape cu colți, semănătoare SC 27, două pluguri P2, două discuri GD3, două pluguri P30, semănătoare SPC 6FS, echipament de erbicidat, instalația completă pentru malaxarea cimentului, cinci tractoare U 650 neînmatriculate și un tractor S 1500 care nu au fost utilizate în procesul de producție, în prestări de servicii pentru terți, închirieri sau în alte scopuri care concură în obținerea de venituri, amortizarea s-a efectuat cu încălcarea dispozițiilor art. 24 pct. 2 lit. a) din Legea nr. 571/2003, care definesc mijlocul fix amortizabil ca fiind orice imobilizare corporală care îndeplinește cumulativ condițiile de a fi deținut și utilizat în producția, livrarea de bunuri sau în păstrarea de servicii pentru a fi închiriat terților sau în scopuri administrative;

deși aceste mijloace fixe au intrat în patrimoniu în perioada 2001 - 2005, nu au fost puse în funcțiune până la data de 31 decembrie 2005, întrucât din actele contabile ale societății rezultă că nu au fost folosite în scopul obținerii de venituri și cu toate acestea, în perioada respectivă, a fost înregistrată pe costuri atât amortizarea liniară aferentă, conform duratelor normale de funcționare prevăzute de Legea nr. 15/1994, cât și deducerea suplimentară de amortizare în cota de 20% din valoarea de intrare, ceea ce justifică decizia organelor de inspecție fiscală de a refuza admiterea trecerii pe costuri și deducerea cheltuielilor cu amortizarea; - malaxorul despre care reclamanta a susținut că a fost pus în funcțiune în aprilie 2005, nu îndeplinește condițiile legale pentru deducerea amortizării, pentru că nu s-a depus procesul-verbal de punere în funcțiune și nu s-a făcut dovada veniturilor obținute prin punerea în funcțiune a acestui malaxor, conform dispozițiilor art. 21 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 571/2003, care prevăd că, pentru determinarea profitului impozabil sunt considerate cheltuieli deductibile numai cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri impozabile, iar în categoria cheltuielilor în scopul realizării de venituri sunt incluse cheltuielile cu amortizarea, care pot fi deduse în limita prevăzută la art. 24 din același act normativ;

- tractorul S1500 despre care reclamanta susține că a fost închiriat către SC "A.M." SRL, nu îndeplinește condițiile legale pentru deducerea amortizării, deoarece nu s-a depus contractul de închiriere și nu s-a dovedit încasarea chiriei; - celelalte tractoare despre care reclamanta a susținut că le-a folosit în alte scopuri decât cele agricole, nu îndeplinesc condițiile legale pentru deducerea amortizării, întrucât nu s-a dovedit că aceste mijloace au contribuit la realizarea de venituri, iar concluzia expertului contabil în sensul deductibilității amortizării aferente reprezintă numai o preluare a susținerii administratorului societății, fără a avea un temei legal.

Cu privire la obligațiile fiscale suplimentare în sumă de 23.440 lei, reprezentând impozit pe profit și în sumă de 27.835 lei, reprezentând TVA pentru care s-a refuzat dreptul de deducere, instanța de fond a constatat că este întemeiat refuzul organelor fiscale de a accepta deductibilitatea contravalorii bonurilor fiscale emise de stațiile de distribuție a carburanților pentru aprovizionări cu motorină sau benzină în valoare de 169.109 lei în perioada mai - decembrie 2005. Astfel, s-a avut în vedere că bonurile respective nu cuprind mențiuni referitoare la societate, la numărul mașinii, nu au fost întocmite foi de parcurs și nu s-au înregistrat în evidența contabilă venituri care să justifice achiziționarea cantităților mari de combustibil, nefiind cheltuieli efectuate în vederea realizării de venituri, ceea ce a determinat aplicarea prevederilor art. 21 alin. (4) lit. f) din Legea nr. 571/2003 pentru recalcularea impozitului pe profit.

De asemenea, s-a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute la pct. 51 alin. (2) din H.G. nr. 44/2004, conform cărora, pentru carburanții auto achiziționați taxa pe valoare adăugată poate fi justificată cu bonurile fiscale emise potrivit O.U.G. nr. 28/1999 privind obligația agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, dacă sunt ștampilate și au înscrise denumirea cumpărătorului și numărul de înmatriculare al autovehiculului.

Cu privire la obligațiile la obligațiile fiscale suplimentare în sumă de 67.071 lei, reprezentând impozit pe profit și în sumă de 51.436 lei, reprezentând TVA pentru care s-a refuzat dreptul de deducere, instanța de fond a constatat de asemenea legalitatea actelor administrativ-fiscale deduse judecății, reținând că nu sunt deductibile cheltuielile în sumă de 271.586 lei efectuate pentru achiziționarea de beton, cherestea, ciment, blocuri ceramice, oțel beton, țevi, sârmă, tablă zincată, care nu se regăsesc în situațiile de lucrări în baza cărora au fost emise facturile pentru decontarea lucrărilor executate sau ca investiții proprii ale societății.

Măsurile dispuse de organele fiscale în legătură cu aceste materiale, a căror necesitate nu a fost justificată de reclamantă, au fost considerate ca fiind legale, prin raportare la dispozițiile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 571/2003, potrivit cărora, pentru determinarea profitului impozabil sunt considerate cheltuieli deductibile numai cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri impozabile, precum și prin raportare la dispozițiile art. 145 din același act normativ, care reglementează sfera de aplicare a deducerii taxei pe valoarea adăugată. 3. Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamanta SC "B.C." SRL Negrești-Oaș, solicitând ca, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc.

civ., să fie modificată hotărârea atacată, în sensul admiterii acțiunii și anulării deciziei de impunere nr. 321 din 18 iulie 2006, a raportului de inspecție fiscală nr. 51.875 din 13 iulie 2006 și a Deciziei nr. 341.904 din 7 octombrie 2010 cu privire la obligațiile fiscale suplimentare în sumă de 792.998 lei. Recurenta a susținut că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra apărărilor formulate și nu a analizat probele administrate, motivând soluția de respingere a acțiunii prin susținerile organelor de control, fără un temei legal.

Pentru neadmiterea deductibilității amortizării activelor corporale, s-a arătat că au fost greșit interpretate dispozițiile art. 24 pct. 2 lit. a) și pct. 12 din Legea nr. 571/2003 care nu condiționează deducerea de realizarea de venituri sau de înmatricularea mijloacelor fixe, astfel că, se impunea deducerea amortizării aferente malaxorului pus în funcțiune în luna aprilie 2005, tractorului S1500 cu număr de inventar 4025 închiriat către SC "A.M." SRL, utilajelor agricole de la poziția 1 - 11 cu număr de inventar 2043 - 2053 și tractoarelor neînmatriculate, înregistrate în contabilitate cu proces - verbal de recepție și punere în funcțiune, utilizate în scopuri administrative.

În același sens, recurenta a precizat că, amortizarea a fost calculată pentru mijloacele fixe înregistrate în contabilitate pe bază de documente justificative, care au fost folosite în procesul de producție și în baza cărora s-au realizat venituri în sumă de 9.782.754 lei în anul 2003, în sumă de 14.605.011 lei în anul 2004 și în sumă de 12.450.774 lei în anul 2005. Pentru neadmiterea la deducere a cheltuielilor efectuate pentru achiziționarea de combustibil în perioada mai - decembrie 2005, recurenta a susținut că au fost greșit interpretate dispozițiile art. 21 din C. fisc., conform cărora, bonurile fiscale emise de stațiile de distribuție și facturile fiscale constituie documente justificative, iar lipsa mențiunilor despre societate și numărul mașinii este numai o problemă de formă, cu atât mai mult cu cât stațiile de distribuție nu trec pe bonuri aceste date.

Pentru neadmiterea la deducere a cheltuielilor în sumă de 271.586 lei înscrise în facturi de aprovizionare cu materiale, s-a arătat că au fost respectate dispozițiile C. fisc. și Ordinelor nr. 1849/2003 și nr. 1850/2004 emise de ministrul finanțelor, care prevăd că, documentul justificativ care stă la baza înregistrărilor în contabilitate este factura fiscală și nu situația de lucrări, devize sau alte documente, care nu sunt considerate fiscale, ci doar estimative, pentru că procesul-verbal al lucrării este un document final de înregistrare. Pentru diferența dintre facturile de aprovizionare și situațiile de lucrări, recurenta a susținut că în mod greșit nu a fost admisă cota din situațiile de lucrări pentru cheltuielile de organizare șantier, lucrări concretizate în venituri și pentru care se impunea anularea obligațiilor suplimentare reprezentând impozit în sumă de 67.071 lei, TVA în sumă de 51.436 lei și accesoriile aferente acestora.

Pentru obligațiile suplimentare reprezentând impozit pe profit în sumă de 106.380 lei și TVA în sumă de 80.845 lei, calculate pentru contractul de prestări încheiat cu SC "E.I." SRL Satu Mare, recurenta a susținut că au fost greșit interpretate documentele fiscale întocmite în anul 2004 pentru lucrări confirmate, considerându-se ca fiind relevant numărul de angajați, în condițiile în care societatea a subcontractat lucrarea și a efectuat multe lucrări cu angajații sezonieri . II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând actele și lucrările dosarului, în raport și cu dispozițiile art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat, pentru următoarele considerente.

1. Aspecte de fapt și de drept relevante Prin Sentința nr. 332/2012 CA - PI din 16 octombrie 2012, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins în mod legal și temeinic acțiunea în anulare formulată de reclamanta SC "B.C." SRL Negrești-Oaș, constatând printr-o analiză judicioasă a probelor administrate și a cadrului legal incident în cauză că, debitele stabilite prin decizia de impunere nr. 321 din 18 iulie 2006, raportul de inspecție fiscală nr. 51875 din 13 iulie 2006 și Decizia nr. 341904 din 7 octombrie 2010 au fost corect calculate pentru încălcarea normelor referitoare la impozitul pe profit și taxa pe valoare adăugată în cazul operațiunilor care au constituit obiectul verificărilor efectuate de organele de inspecție fiscală.

Hotărârea instanței de fond cuprinde argumentele de fapt și de drept pentru care a fost menținută fiecare obligație fiscală suplimentară și pentru care au fost respinse motivele de nelegalitate invocate prin acțiune, fiind motivată în conformitate cu cerințele prevăzute de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., astfel că se dovedește a fi neîntemeiată critica recurentei privind pronunțarea unei soluții lipsite de temei legal și în considerarea exclusivă a apărărilor care au fost formulate de administrația fiscală. Cu privire la modul de calcul și de înregistrare a amortizării, cu influențe asupra profitului și impozitului pe profit, instanța de fond a menținut actele administrativ-fiscale deduse judecății, reținând în mod judicios că societatea recurentă nu a respectat prevederile art. 24 pct. 2 lit. a) din C. fisc.

pentru deducerea amortizării acestor utilaje în condițiile în care nu a dovedit veniturile realizate din folosirea lor în producția agricolă. Astfel, s-a avut în vedere că, pentru mijloacele fixe cu număr de inventar 2043 - 2053, 2100, 4013 - 4017 și 4025, reprezentând cultivator CP 7FS, mașină administrat îngrășăminte, set grape cu colți, semănătoare SC 27, două pluguri P2, două discuri GD 3.2, plug P30, semănătoare SPC 6FS, echipament de ierbicidat, instalație completă pentru malaxarea cimentului, 5 tractoare U650 neînmatriculate și un tractor S 1500 s-a calculat greșit de la data intrării în patrimoniu amortizarea liniară, în condițiile în care aceste utilaje nu au fost folosite în procesul de producție, în prestări de servicii pentru terți, închirieri sau alte scopuri care concură la obținerea de venituri, așa cum se prevede în art. 24 pct. 2 lit. a) din C. fisc.

Deși intrate în patrimoniul societății recurente în perioada 2001 - 2005, aceste mijloace fixe nu au fost puse în fracțiune până la data de 31 decembrie 2005 și nu au fost folosite în scopul obținerii de venituri, ceea ce dovedește că trecerea pe costuri a sumei de 169.045 lei, reprezentând amortizare liniară calculată până la data de 31 decembrie 2005 și a sumei de 90.999 lei, reprezentând deducerea suplimentară de amortizare în cotă de 20% s-au efectuat cu încălcarea dispozițiilor art. 6 alin. (1) din O.G. nr. 70/1994, art. 11 alin. (1) din Legea nr. 414/2002, art. 11 din Legea nr. 414/2002, art. 11 din Legea nr. 15/1994, republicată și art. 21 alin. (1) din Legea nr. 571/2003.

Nefiind dovedită o altă situație de fapt cu privire la fiecare din utilajele menționate anterior, instanța de fond a constatat în mod corect legalitatea măsurii prin care autoritatea intimată a procedat la recalcularea impozitului pe profit aferent cheltuielilor cu amortizarea mijloacelor fixe și a deducerii suplimentare de amortizare în cotă de 20%. Apărarea prin care s-a susținut că folosirea utilajelor respective în producție a determinat obținerea de venituri în perioada 2003 - 2005 este vădit nefondată, în condițiile în care nu au fost administrate dovezi concludente din care să rezulte utilizarea efectivă a mijloacelor fixe în operațiunile din care s-au realizat acele venituri, nefiind deci întrunite cerințele impuse de normele fiscale pentru admiterea deducerii cheltuielilor cu amortizarea.

Cu privire la înregistrarea în perioada mai - decembrie 2005 în contul 6.022 "Cheltuieli privind combustibilul" a contravalorii bonurilor fiscale emise de stațiile de distribuire a carburanților, reprezentând aprovizionări cu motorină sau benzină în valoare totală de 169.109 lei, instanța de fond a constatat de asemenea în mod judicios legalitatea măsurii de recalculare a impozitului pe profit pentru o diferență în sumă de 23.440 lei și de neadmitere la deducere a TVA în sumă de 27.835 lei. Contrar susținerilor din acțiune și concluziilor expertului de specialitate, care sunt lipsite de temei juridic, judecătorul fondului a constatat că înregistrarea acestor cheltuieli nu a avut la bază documente justificative, ceea ce reprezintă o încălcare a prevederilor art. 21 alin. (1), alin. (4) lit. f) și art. 145 alin. (3) din Legea nr. 571/2003.

În acest sens, s-a avut în vedere că societatea recurentă nu a prezentat documente primare, respectiv bonuri de aprovizionare cu combustibil din care să rezulte autovehiculele pentru care s-au efectuat aprovizionările, iar în evidența contabilă nu s-au înregistrat venituri care să justifice achiziționarea cantităților mari de combustibil, deși zilnic au fost trecute pe cheltuieli zeci de bonuri cu valori diferite. Bonurile fiscale depuse de societatea recurentă nu reprezintă documente justificative, în sensul normelor fiscale, deoarece nu cuprind mențiuni referitoare la societate, la numărul de mașină și nu au fost întocmite foi de parcurs, astfel că nu pot fi avute în vedere la stabilirea cheltuielilor deductibile fiscal, cum neîntemeiat s-a susținut prin acțiune.

Cu privire la suma de 271.586 lei înscrisă în facturi de aprovizionare cu materiale, instanța de fond a stabilit corect că societatea recurentă datorează un impozit suplimentar în sumă de 67.071 lei și nu beneficiază de dreptul de deducere a TVA în sumă de 51.436 lei, întrucât înregistrarea facturilor respective în contabilitate nu s-a efectuat în baza unor documente din care să rezulte modul concret în care au fost folosite bunurile achiziționate, respectiv stocuri de materiale, vânzări, investiții proprii și deci contravaloarea lor nu este deductibilă fiscal, pentru calculul impozitului pe profit și pentru deducerea TVA aferentă.

Trecerea pe cheltuieli a materialelor reprezentând beton, ciment, oțel beton, țevi, tablă zincată etc. nu a fost justificată de către recurentă prin cuprinderea acestor materiale în situații de lucrări sau ca investiții proprii ale societății și nici nu au fost prezentate documente privind folosirea lor pentru lucrări de organizare de șantier, ceea ce dovedește lipsa oricărui suport probator pentru apărările formulate prin acțiune și pentru concluziile expertizei de specialitate cu privire la caracterul deductibil al cheltuielilor efectuate pentru asemenea aprovizionări, care în mod evident, nu au avut ca scop realizarea de venituri.

Anularea obligațiilor fiscale suplimentare calculate ca urmare a diminuării profitului impozabil cu suma de 271.474 lei a fost solicitată neîntemeiat de către societatea recurentă, în condițiile în care nu a respectat cerințele impuse de lege pentru înregistrarea cheltuielilor cu aprovizionarea de materiale pe baza unor documente justificative, care să ateste atât realitatea operațiunilor efectuate, cât și veniturile obținute efectiv din realizarea acestora, în conformitate cu prevederile art. 21 alin. (1) și art. 143 alin. (3) din C. fisc..

Cu privire la obligațiile fiscale suplimentare aferente contractului de execuție nr. 270 din 27 februarie 2004 încheiat cu SC "E.I." SRL Satu Mare, reprezentând impozit pe profit în sumă de 106.380 lei și TVA în sumă de 80.845 lei, au fost corect menținute actele administrativ-fiscale deduse judecății, reținându-se că, în perioada 30 aprilie - 4 octombrie 2004 au fost înregistrate în evidența contabilă în contul 628 "Cheltuieli cu serviciile executate de terți", un număr de 6 facturi fiscale în valoare de 425.497,57 lei, fără existența unor documente care să dovedească realitatea prestărilor și necesitatea lor în scopul desfășurării activității proprii și realizării de venituri.

Cheltuielile în sumă de 425.497,57 lei nu pot fi considerate deductibile fiscal față de reglementarea cuprinsă în art. 21 alin. (1) din C. fisc., care prevede că, pentru determinarea profitului impozabil sunt considerate deductibile numai cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri impozabile, inclusiv cele reglementate prin acte normative în vigoare. De asemenea, în art. 21 alin. (1) lit. m) din C. fisc. și în Titlul II, pct. 48 din H.G.

nr. 44/2004 se prevede că, pentru deducerea cheltuielilor cu serviciile de management, consultanță și asistență sau alte prestări de servicii, trebuie să fie îndeplinite în mod cumulativ următoarele condiții: - serviciile să fie efectiv prestate, să fie executate în baza unui contract încheiat între părți sau în baza oricărei forme contractuale prevăzute de lege; - justificarea prestării efective a serviciilor să fie efectuată prin situații de lucrări, procese - verbale de recepție, rapoarte de lucru, studii de fezabilitate, de piață sau orice alte materiale corespunzătoare; - contribuabilul să dovedească necesitatea efectuării cheltuielilor prin specificul activităților desfășurate. În consecință, legiuitorul a condiționat caracterul deductibil al prestărilor de servicii de realizarea lor în mod efectiv, probată prin documente justificative, iar societatea recurentă nu a administrat dovezi concludente în acest sens.

Astfel, s-a avut în vedere că deși la Cap. XII pct. 12.5 din contract, părțile au stipulat că acesta nu va fi considerat respectat până când procesul-verbal de recepție finală nu va fi semnat de comisia de recepție, societatea recurentă nu a prezentat deconturile semnate de comisia de recepție care să confirme că lucrările au fost executate, iar din controlul încrucișat desfășurat la SC "E.I." SRL Satu Mare cu privire la realitatea operațiunilor respective a rezultat că societatea în cauză are un singur angajat cu ½ normă de muncă, administratorul nu avea cunoștință de lucrările înscrise în facturi, lucrări care de altfel au fost subcontractate către societăți din țară care, în urma verificărilor efectuate, s-au dovedit a fi fictive.

Situațiile de lucrări au fost întocmite pentru a se încadra în suma totală facturată, fără existența unor proiecte de execuție, norme de deviz sau normativ și tarife de muncă, astfel că, în conformitate cu prevederile pct. 48 din H.G. nr. 44/2004, organele fiscale de inspecție fiscală au constatat în mod corect că lucrările facturate de SC "E.I." SRL Satu Mare nu au la bază elemente reale pentru a fi considerate cheltuieli deductibile fiscal.

Pentru considerentele care au fost expuse, se constată că prin actele administrativ-fiscale întocmite de autoritatea intimată au fost corect stabilite obligații fiscale suplimentare în sumă de 561.780 lei, reprezentând impozit pe profit, taxa pe valoarea adăugată, dobânzi, majorări și penalități de întârziere, menținute de instanța de fond printr-o interpretare judicioasă a tuturor elementelor de fapt și de drept deduse judecății, față de obiectul contestației formulate pentru acest debit, precizat de recurentă cu adresa nr. 160 din 31 august 2006 înregistrată la Direcția Generală a Finanțelor Publice Satu Mare, iar nu pentru debitul în cuantum de 792.998 lei, indicat în mod eronat, atât la fond, cât și în recurs, fără a se avea în vedere că procedura administrativă a fost exercitată numai pentru suma de 561.780 lei.

În consecință, hotărârea pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică și, nefiind motive de casare sau modificare, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat. 2. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia În baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de SC "B.C." SRL Negrești-Oaș.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC B.C. SRL Negrești-Oaș împotriva Sentinței nr. 332/CA-PI din 16 octombrie 2012 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a Civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 octombrie 2014. Procesat de GGC - GV