ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3830/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3830/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

primei instanțe

Prin acțiunea înregistrată la 16 aprilie

2011, reclamanta SC "B.C." SRL Negrești-Oaș a solicitat ca, în

contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului

Satu Mare, să se dispună anularea deciziei de impunere nr. 321 din 18 iulie

2006, a raportului de inspecție fiscală nr. 51875 din 13 iulie 2006 și a

Deciziei nr. 341.904 din 7 octombrie 2010 cu privire la obligații fiscale în

sumă de 792.998 lei, reprezentând impozit pe profit, taxa pe valoare adăugată,

dobânzi, majorări și penalități de întârziere, precum și dobânzi și penalități

la impozitul pe profit și la TVA evidențiate cu întârziere.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a susținut că actele administrativ-fiscale întocmite de

pârâtă sunt nelegale și că nu datorează obligațiile fiscale suplimentare pentru

următoarele considerente:

- raportul de

inspecție fiscală nu are la bază date reale și a fost încheiat la sediul

Activității de Inspecție Fiscală Satu Mare, iar nu la sediul firmei, care nu a

avut posibilitatea să formuleze obiecțiile necesare înainte de emiterea

deciziei de impunere;

- neadmiterea

deductibilității amortizării în sumă de 90.999 lei pentru malaxorul pus în

funcțiune în luna aprilie 2005 încalcă dispozițiile art. 24 pct. 12 din Legea

nr. 57/2003, potrivit cărora, pot fi deduse cheltuielile de amortizare

reprezentând 20% din valoarea de intrare a mijloacelor fixe amortizabile, la

data punerii în funcțiune a acestora;

- neadmiterea

deductibilității amortizării în sumă de 60.215 lei pentru tractorul S1500 cu

număr de inventar 4.025 pe motivul că nu s-au realizat venituri este greșită,

întrucât s-a încheiat contractul de închiriere nr. 284 din 1 octombrie 2000 cu

SC "A.M." SRL pentru perioada 2000 - 2005 și au fost emise facturi

fiscale;

- neadmiterea

deductibilității amortizării în sumă de 9.030 lei pentru utilajele agricole cu

număr de inventar 2043 - 2053 este greșită, întrucât utilajele respective au

fost achiziționate din subvenții, conform Ordinului MAAP nr. 97/2001, care au

fost înregistrate în notele contabile;

- neadmiterea

deductibilității amortizării în sumă de 68.145 lei pentru tractoarele

neînmatriculate este greșită, întrucât acestea au fost înregistrate cu proces -

verbal de recepție și de punere în funcțiune, fiind utilizate în scopuri

administrative pentru lucrări care se efectuează pe șantier și fiind

transportate pe drumuri publice cu trailere proprii, astfel că, în mod

indirect, au condus la realizarea lucrărilor și la producția obținută;

- neadmiterea

deductibilității cheltuielilor în sumă de 146.500 lei pentru aprovizionarea cu

motorină sau benzină în perioada mai - decembrie 2005 este contrară

prevederilor art. 21 din C. fisc., conform cărora, bonurile fiscale emise de

stațiile de distribuție și facturile fiscale constituie documente

justificative, iar lipsa mențiunilor referitoare la societate și la numărul

mașinii reprezintă numai o problemă de formă, care nu justifică refuzul

admiterii la deducere;

- neadmiterea

deductibilității cheltuielilor în sumă de 271.586 lei înscrise în facturi de

aprovizionare cu materiale este contrară prevederilor din C. fisc. și din

Ordinul ministrului finanțelor nr 1849/2003 și nr. 1850/2004, deoarece

documentul fiscal justificativ care stă la baza înregistrărilor în

contabilitate este factura fiscală și nu situațiile de lucrări, în condițiile

în care numai procesul-verbal al lucrării este considerat un document final de

înregistrare;

- obligațiile

suplimentare reprezentând impozit pe profit în sumă de 67.071 lei, TVA în sumă

de 51.436 lei și accesoriile aferente au fost stabilite în mod nelegal de

organele de inspecție fiscală, care nu au admis cota din situațiile de lucrări

pentru cheltuielile de organizare de șantier, deși acestea au fost cuprinse în

procesele-verbale de recepție pentru lucrări concretizate în venituri;

- obligațiile

suplimentare reprezentând impozit pe profit în sumă de 106.380 lei și TVA în

sumă de 80.845 lei, aferente contractului de prestări încheiat cu SC

"E.I." SRL Satu Mare au fost stabilite în mod nelegal, prin

interpretarea subiectivă a documentelor fiscale întocmite în anul 2004 pentru

lucrări efectuate și fără a fi avute în vedere facturile fiscale emise în baza

contractului, care reprezintă documente justificative.

de fond

Curtea de Apel

Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a

pronunțat Sentința nr. 332/CA - PI din 16 octombrie 2012, prin care a respins

ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta SC "B.C." SRL Negrești-Oaș.

Instanța de fond a

constatat legalitatea actelor administrativ-fiscale deduse judecății, atât cu

privire la obligațiile fiscale suplimentare, cât și cu privire la condițiile de

formă, reținându-se că nu există o prevedere legală care să impună organelor

fiscale obligația încheierii raportului de inspecție fiscală la sediul

societății supusă verificării, iar dreptul la apărare a fost asigurat

reclamantei prin discuția finală avută cu administratorul societății la data de

28 iunie 2006.

Cu privire la

dobânzile și penalitățile de întârziere pentru înregistrarea cu întârziere a

veniturilor și implicit, a obligației de plată a impozitului pe profit și a

taxei pe valoare adăugată, s-a reținut că facturile fiscale emise de SC

"E.S." SA - S.I.S.E.E. Moldova în perioada septembrie 2003 -

noiembrie 2004 figurează la alte date decât cele la care au fost înregistrate

în contabilitatea furnizorului și deci accesoriile respective au fost corect

calculate în condițiile în care nu s-a dovedit că data reală a emiterii

facturii este cea care apare pe exemplarul nr. 2 înregistrat în contabilitatea

societății reclamante și nu data care apare pe exemplarul nr. 1 înregistrat în

contabilitatea furnizorului.

Cu privire la

obligațiile fiscale suplimentare în sumă de 106.380 lei, reprezentând impozit

pe profit și în sumă de 80.844,53 lei, reprezentând TVA, aferente contractului

de execuție nr. 270 din 27 februarie 2004 încheiat cu SC "E.I." SRL,

s-a constatat că nu pot fi considerate deductibile din punct de vedere fiscal

cheltuielile pentru lucrări facturate fără a avea la bază elemente reale,

întrucât reclamanta nu a prezentat deconturile semnate de comisia de recepție

care să confirme lucrările executate, deși la pct. 12.4 și 12.5 din contract

s-a prevăzut că plata facturii se face după verificarea și acceptarea situației

de plată definitivă și că, nu va fi considerat ca fiind respectat contractul

până când procesul-verbal de recepție finală nu va fi semnat de comisia de

recepție care să confirme că lucrările au fost executate.

Existența facturilor

și plata acestora nu a fost considerată de prima instanță ca reprezentând

documente justificative pentru deducerea cheltuielilor aferente contractului

nr. 270 din 27 februarie 2004, pentru că nu s-a dovedit prestarea efectivă a

serviciilor prin situații de lucrări, procese - verbale de recepție, rapoarte

de lucru, proiecte tehnice sau orice alte materiale și din acest considerent,

au fost înlăturate și concluziile raportului de expertiză, din care rezultă că

nici nu s-a verificat corectitudinea datelor prezentate de organul fiscal.

În drept, concluzia

instanței de fond s-a întemeiat pe dispozițiile pct. 48 din Normele

metodologice de aplicare a Codului fiscal, care prevăd că, pentru deducerea

cheltuielilor cu serviciile de management, consultanță, asistență sau alte

prestări de servicii, trebuie să fie îndeplinite în mod cumulativ următoarele

condiții.

- serviciile trebuie

să fie efectiv prestate, să fie executate în baza unui contract care trebuie să

cuprindă date referitoare la prestatori, termene de execuție, precizarea

serviciilor prestate, precum și tarifele percepute, respectiv valoarea totală a

contractului, iar defalcarea cheltuielilor de această natură să se facă pe

întreaga durată de desfășurare a contractului sau pe durata realizării

contractului; prestarea efectivă a serviciilor se justifică prin:situații de

lucrări, procese - verbale de recepție, rapoarte de lucru, studii de

fezabilitate, de piață sau orice alte materiale corespunzătoare;

- contribuabilul

trebuie să dovedească necesitatea efectuării cheltuielilor prin specificul

activității desfășurate.

Cu privire la

obligația fiscală suplimentară în sumă de 51.565 lei, reprezentând impozit pe

profit stabilit ca urmare a deducerii greșite pentru amortizarea activelor

corporale, instanța de fond a constatat legalitatea actelor întocmite de către

autoritatea pârâtă, reținând următoarele argumente pentru fiecare din activele

supuse amortizării în mod neîntemeiat în perioada verificată:

- mijloacele fixe

înscrise la pozițiile cu număr de inventar 2.043 - 2053, 2.100,4013 - 4017,

4025 și reprezentând cultivator CP 7FS, mașină de administrat îngrășăminte, set

grape cu colți, semănătoare SC 27, două pluguri P2, două discuri GD3, două

pluguri P30, semănătoare SPC 6FS, echipament de erbicidat, instalația completă

pentru malaxarea cimentului, cinci tractoare U 650 neînmatriculate și un

tractor S 1500 care nu au fost utilizate în procesul de producție, în prestări

de servicii pentru terți, închirieri sau în alte scopuri care concură în obținerea

de venituri, amortizarea s-a efectuat cu încălcarea dispozițiilor art. 24 pct.

2 lit. a) din Legea nr. 571/2003, care definesc mijlocul fix amortizabil ca

fiind orice imobilizare corporală care îndeplinește cumulativ condițiile de a

fi deținut și utilizat în producția, livrarea de bunuri sau în păstrarea de

servicii pentru a fi închiriat terților sau în scopuri administrative; deși

aceste mijloace fixe au intrat în patrimoniu în perioada 2001 - 2005, nu au

fost puse în funcțiune până la data de 31 decembrie 2005, întrucât din actele

contabile ale societății rezultă că nu au fost folosite în scopul obținerii de

venituri și cu toate acestea, în perioada respectivă, a fost înregistrată pe

costuri atât amortizarea liniară aferentă, conform duratelor normale de

funcționare prevăzute de Legea nr. 15/1994, cât și deducerea suplimentară de

amortizare în cota de 20% din valoarea de intrare, ceea ce justifică decizia

organelor de inspecție fiscală de a refuza admiterea trecerii pe costuri și

deducerea cheltuielilor cu amortizarea;

- malaxorul despre

care reclamanta a susținut că a fost pus în funcțiune în aprilie 2005, nu

îndeplinește condițiile legale pentru deducerea amortizării, pentru că nu s-a

depus procesul-verbal de punere în funcțiune și nu s-a făcut dovada veniturilor

obținute prin punerea în funcțiune a acestui malaxor, conform dispozițiilor

art. 21 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 571/2003, care prevăd că, pentru

determinarea profitului impozabil sunt considerate cheltuieli deductibile numai

cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri impozabile, iar în

categoria cheltuielilor în scopul realizării de venituri sunt incluse

cheltuielile cu amortizarea, care pot fi deduse în limita prevăzută la art. 24

din același act normativ;

- tractorul S1500

despre care reclamanta susține că a fost închiriat către SC "A.M."

SRL, nu îndeplinește condițiile legale pentru deducerea amortizării, deoarece

nu s-a depus contractul de închiriere și nu s-a dovedit încasarea chiriei;

- celelalte tractoare

despre care reclamanta a susținut că le-a folosit în alte scopuri decât cele

agricole, nu îndeplinesc condițiile legale pentru deducerea amortizării,

întrucât nu s-a dovedit că aceste mijloace au contribuit la realizarea de

venituri, iar concluzia expertului contabil în sensul deductibilității

amortizării aferente reprezintă numai o preluare a susținerii administratorului

societății, fără a avea un temei legal.

Cu privire la

obligațiile fiscale suplimentare în sumă de 23.440 lei, reprezentând impozit pe

profit și în sumă de 27.835 lei, reprezentând TVA pentru care s-a refuzat

dreptul de deducere, instanța de fond a constatat că este întemeiat refuzul

organelor fiscale de a accepta deductibilitatea contravalorii bonurilor fiscale

emise de stațiile de distribuție a carburanților pentru aprovizionări cu

motorină sau benzină în valoare de 169.109 lei în perioada mai - decembrie

2005.

Astfel, s-a avut în

vedere că bonurile respective nu cuprind mențiuni referitoare la societate, la

numărul mașinii, nu au fost întocmite foi de parcurs și nu s-au înregistrat în

evidența contabilă venituri care să justifice achiziționarea cantităților mari

de combustibil, nefiind cheltuieli efectuate în vederea realizării de venituri,

ceea ce a determinat aplicarea prevederilor art. 21 alin. (4) lit. f) din Legea

nr. 571/2003 pentru recalcularea impozitului pe profit.

De asemenea, s-a

reținut că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute la pct. 51 alin. (2) din

H.G. nr. 44/2004, conform cărora, pentru carburanții auto achiziționați taxa pe

valoare adăugată poate fi justificată cu bonurile fiscale emise potrivit O.U.G.

nr. 28/1999 privind obligația agenților economici de a utiliza aparate de

marcat electronice fiscale, dacă sunt ștampilate și au înscrise denumirea

cumpărătorului și numărul de înmatriculare al autovehiculului.

Cu privire la

obligațiile la obligațiile fiscale suplimentare în sumă de 67.071 lei,

reprezentând impozit pe profit și în sumă de 51.436 lei, reprezentând TVA

pentru care s-a refuzat dreptul de deducere, instanța de fond a constatat de

asemenea legalitatea actelor administrativ-fiscale deduse judecății, reținând

că nu sunt deductibile cheltuielile în sumă de 271.586 lei efectuate pentru

achiziționarea de beton, cherestea, ciment, blocuri ceramice, oțel beton, țevi,

sârmă, tablă zincată, care nu se regăsesc în situațiile de lucrări în baza

cărora au fost emise facturile pentru decontarea lucrărilor executate sau ca

investiții proprii ale societății.

Măsurile dispuse de

organele fiscale în legătură cu aceste materiale, a căror necesitate nu a fost

justificată de reclamantă, au fost considerate ca fiind legale, prin raportare

la dispozițiile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 571/2003, potrivit cărora,

pentru determinarea profitului impozabil sunt considerate cheltuieli

deductibile numai cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri

impozabile, precum și prin raportare la dispozițiile art. 145 din același act

normativ, care reglementează sfera de aplicare a deducerii taxei pe valoarea

adăugată.

exercitată

Împotriva acestei

sentințe, a declarat recurs reclamanta SC "B.C." SRL Negrești-Oaș,

solicitând ca, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.,

să fie modificată hotărârea atacată, în sensul admiterii acțiunii și anulării

deciziei de impunere nr. 321 din 18 iulie 2006, a raportului de inspecție

fiscală nr. 51.875 din 13 iulie 2006 și a Deciziei nr. 341.904 din 7 octombrie

2010 cu privire la obligațiile fiscale suplimentare în sumă de 792.998 lei.

Recurenta a susținut

că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra apărărilor formulate și nu a

analizat probele administrate, motivând soluția de respingere a acțiunii prin

susținerile organelor de control, fără un temei legal.

Pentru neadmiterea

deductibilității amortizării activelor corporale, s-a arătat că au fost greșit

interpretate dispozițiile art. 24 pct. 2 lit. a) și pct. 12 din Legea nr.

571/2003 care nu condiționează deducerea de realizarea de venituri sau de

înmatricularea mijloacelor fixe, astfel că, se impunea deducerea amortizării

aferente malaxorului pus în funcțiune în luna aprilie 2005, tractorului S1500

cu număr de inventar 4025 închiriat către SC "A.M." SRL, utilajelor

agricole de la poziția 1 - 11 cu număr de inventar 2043 - 2053 și tractoarelor

neînmatriculate, înregistrate în contabilitate cu proces - verbal de recepție

și punere în funcțiune, utilizate în scopuri administrative.

În același sens,

recurenta a precizat că, amortizarea a fost calculată pentru mijloacele fixe

înregistrate în contabilitate pe bază de documente justificative, care au fost

folosite în procesul de producție și în baza cărora s-au realizat venituri în

sumă de 9.782.754 lei în anul 2003, în sumă de 14.605.011 lei în anul 2004 și

în sumă de 12.450.774 lei în anul 2005.

Pentru neadmiterea la

deducere a cheltuielilor efectuate pentru achiziționarea de combustibil în

perioada mai - decembrie 2005, recurenta a susținut că au fost greșit

interpretate dispozițiile art. 21 din C. fisc., conform cărora, bonurile

fiscale emise de stațiile de distribuție și facturile fiscale constituie

documente justificative, iar lipsa mențiunilor despre societate și numărul

mașinii este numai o problemă de formă, cu atât mai mult cu cât stațiile de

distribuție nu trec pe bonuri aceste date.

Pentru neadmiterea la

deducere a cheltuielilor în sumă de 271.586 lei înscrise în facturi de

aprovizionare cu materiale, s-a arătat că au fost respectate dispozițiile C.

fisc. și Ordinelor nr. 1849/2003 și nr. 1850/2004 emise de ministrul

finanțelor, care prevăd că, documentul justificativ care stă la baza

înregistrărilor în contabilitate este factura fiscală și nu situația de

lucrări, devize sau alte documente, care nu sunt considerate fiscale, ci doar

estimative, pentru că procesul-verbal al lucrării este un document final de

înregistrare.

Pentru diferența

dintre facturile de aprovizionare și situațiile de lucrări, recurenta a

susținut că în mod greșit nu a fost admisă cota din situațiile de lucrări

pentru cheltuielile de organizare șantier, lucrări concretizate în venituri și

pentru care se impunea anularea obligațiilor suplimentare reprezentând impozit

în sumă de 67.071 lei, TVA în sumă de 51.436 lei și accesoriile aferente

acestora.

Pentru obligațiile

suplimentare reprezentând impozit pe profit în sumă de 106.380 lei și TVA în

sumă de 80.845 lei, calculate pentru contractul de prestări încheiat cu SC

"E.I." SRL Satu Mare, recurenta a susținut că au fost greșit

interpretate documentele fiscale întocmite în anul 2004 pentru lucrări

confirmate, considerându-se ca fiind relevant numărul de angajați, în condițiile

în care societatea a subcontractat lucrarea și a efectuat multe lucrări cu

angajații sezonieri .

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând actele și

lucrările dosarului, în raport și cu dispozițiile art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat, pentru

următoarele considerente.

de drept relevante

Prin Sentința nr.

332/2012 CA - PI din 16 octombrie 2012, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a

civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins în mod legal și

temeinic acțiunea în anulare formulată de reclamanta SC "B.C." SRL

Negrești-Oaș, constatând printr-o analiză judicioasă a probelor administrate și

a cadrului legal incident în cauză că, debitele stabilite prin decizia de

impunere nr. 321 din 18 iulie 2006, raportul de inspecție fiscală nr. 51875 din

13 iulie 2006 și Decizia nr. 341904 din 7 octombrie 2010 au fost corect

calculate pentru încălcarea normelor referitoare la impozitul pe profit și taxa

pe valoare adăugată în cazul operațiunilor care au constituit obiectul

verificărilor efectuate de organele de inspecție fiscală.

Hotărârea instanței

de fond cuprinde argumentele de fapt și de drept pentru care a fost menținută

fiecare obligație fiscală suplimentară și pentru care au fost respinse motivele

de nelegalitate invocate prin acțiune, fiind motivată în conformitate cu

cerințele prevăzute de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., astfel că se

dovedește a fi neîntemeiată critica recurentei privind pronunțarea unei soluții

lipsite de temei legal și în considerarea exclusivă a apărărilor care au fost

formulate de administrația fiscală.

Cu privire la modul

de calcul și de înregistrare a amortizării, cu influențe asupra profitului și

impozitului pe profit, instanța de fond a menținut actele administrativ-fiscale

deduse judecății, reținând în mod judicios că societatea recurentă nu a

respectat prevederile art. 24 pct. 2 lit. a) din C. fisc. pentru deducerea

amortizării acestor utilaje în condițiile în care nu a dovedit veniturile

realizate din folosirea lor în producția agricolă.

Astfel, s-a avut în

vedere că, pentru mijloacele fixe cu număr de inventar 2043 - 2053, 2100, 4013

- 4017 și 4025, reprezentând cultivator CP 7FS, mașină administrat

îngrășăminte, set grape cu colți, semănătoare SC 27, două pluguri P2, două

discuri GD 3.2, plug P30, semănătoare SPC 6FS, echipament de ierbicidat,

instalație completă pentru malaxarea cimentului, 5 tractoare U650

neînmatriculate și un tractor S 1500 s-a calculat greșit de la data intrării în

patrimoniu amortizarea liniară, în condițiile în care aceste utilaje nu au fost

folosite în procesul de producție, în prestări de servicii pentru terți,

închirieri sau alte scopuri care concură la obținerea de venituri, așa cum se

prevede în art. 24 pct. 2 lit. a) din C. fisc.

Deși intrate în

patrimoniul societății recurente în perioada 2001 - 2005, aceste mijloace fixe

nu au fost puse în fracțiune până la data de 31 decembrie 2005 și nu au fost

folosite în scopul obținerii de venituri, ceea ce dovedește că trecerea pe

costuri a sumei de 169.045 lei, reprezentând amortizare liniară calculată până

la data de 31 decembrie 2005 și a sumei de 90.999 lei, reprezentând deducerea

suplimentară de amortizare în cotă de 20% s-au efectuat cu încălcarea dispozițiilor

art. 6 alin. (1) din O.G. nr. 70/1994, art. 11 alin. (1) din Legea nr.

414/2002, art. 11 din Legea nr. 414/2002, art. 11 din Legea nr. 15/1994,

republicată și art. 21 alin. (1) din Legea nr. 571/2003.

Nefiind dovedită o

altă situație de fapt cu privire la fiecare din utilajele menționate anterior,

instanța de fond a constatat în mod corect legalitatea măsurii prin care

autoritatea intimată a procedat la recalcularea impozitului pe profit aferent

cheltuielilor cu amortizarea mijloacelor fixe și a deducerii suplimentare de

amortizare în cotă de 20%.

Apărarea prin care

s-a susținut că folosirea utilajelor respective în producție a determinat

obținerea de venituri în perioada 2003 - 2005 este vădit nefondată, în

condițiile în care nu au fost administrate dovezi concludente din care să

rezulte utilizarea efectivă a mijloacelor fixe în operațiunile din care s-au

realizat acele venituri, nefiind deci întrunite cerințele impuse de normele

fiscale pentru admiterea deducerii cheltuielilor cu amortizarea.

Cu privire la

înregistrarea în perioada mai - decembrie 2005 în contul 6.022 "Cheltuieli

privind combustibilul" a contravalorii bonurilor fiscale emise de stațiile

de distribuire a carburanților, reprezentând aprovizionări cu motorină sau

benzină în valoare totală de 169.109 lei, instanța de fond a constatat de

asemenea în mod judicios legalitatea măsurii de recalculare a impozitului pe

profit pentru o diferență în sumă de 23.440 lei și de neadmitere la deducere a

TVA în sumă de 27.835 lei.

Contrar susținerilor

din acțiune și concluziilor expertului de specialitate, care sunt lipsite de

temei juridic, judecătorul fondului a constatat că înregistrarea acestor

cheltuieli nu a avut la bază documente justificative, ceea ce reprezintă o

încălcare a prevederilor art. 21 alin. (1), alin. (4) lit. f) și art. 145 alin.

(3) din Legea nr. 571/2003.

În acest sens, s-a

avut în vedere că societatea recurentă nu a prezentat documente primare,

respectiv bonuri de aprovizionare cu combustibil din care să rezulte

autovehiculele pentru care s-au efectuat aprovizionările, iar în evidența

contabilă nu s-au înregistrat venituri care să justifice achiziționarea

cantităților mari de combustibil, deși zilnic au fost trecute pe cheltuieli

zeci de bonuri cu valori diferite.

Bonurile fiscale

depuse de societatea recurentă nu reprezintă documente justificative, în sensul

normelor fiscale, deoarece nu cuprind mențiuni referitoare la societate, la

numărul de mașină și nu au fost întocmite foi de parcurs, astfel că nu pot fi

avute în vedere la stabilirea cheltuielilor deductibile fiscal, cum neîntemeiat

s-a susținut prin acțiune.

Cu privire la suma de

271.586 lei înscrisă în facturi de aprovizionare cu materiale, instanța de fond

a stabilit corect că societatea recurentă datorează un impozit suplimentar în

sumă de 67.071 lei și nu beneficiază de dreptul de deducere a TVA în sumă de

51.436 lei, întrucât înregistrarea facturilor respective în contabilitate nu

s-a efectuat în baza unor documente din care să rezulte modul concret în care

au fost folosite bunurile achiziționate, respectiv stocuri de materiale,

vânzări, investiții proprii și deci contravaloarea lor nu este deductibilă

fiscal, pentru calculul impozitului pe profit și pentru deducerea TVA aferentă.

Trecerea pe

cheltuieli a materialelor reprezentând beton, ciment, oțel beton, țevi, tablă

zincată etc. nu a fost justificată de către recurentă prin cuprinderea acestor

materiale în situații de lucrări sau ca investiții proprii ale societății și

nici nu au fost prezentate documente privind folosirea lor pentru lucrări de

organizare de șantier, ceea ce dovedește lipsa oricărui suport probator pentru

apărările formulate prin acțiune și pentru concluziile expertizei de

specialitate cu privire la caracterul deductibil al cheltuielilor efectuate pentru

asemenea aprovizionări, care în mod evident, nu au avut ca scop realizarea de

venituri.

Anularea obligațiilor

fiscale suplimentare calculate ca urmare a diminuării profitului impozabil cu

suma de 271.474 lei a fost solicitată neîntemeiat de către societatea

recurentă, în condițiile în care nu a respectat cerințele impuse de lege pentru

înregistrarea cheltuielilor cu aprovizionarea de materiale pe baza unor

documente justificative, care să ateste atât realitatea operațiunilor

efectuate, cât și veniturile obținute efectiv din realizarea acestora, în

conformitate cu prevederile art. 21 alin. (1) și art. 143 alin. (3) din C.

fisc..

Cu privire la

obligațiile fiscale suplimentare aferente contractului de execuție nr. 270 din

27 februarie 2004 încheiat cu SC "E.I." SRL Satu Mare, reprezentând

impozit pe profit în sumă de 106.380 lei și TVA în sumă de 80.845 lei, au fost

corect menținute actele administrativ-fiscale deduse judecății, reținându-se

că, în perioada 30 aprilie - 4 octombrie 2004 au fost înregistrate în evidența

contabilă în contul 628 "Cheltuieli cu serviciile executate de

terți", un număr de 6 facturi fiscale în valoare de 425.497,57 lei, fără

existența unor documente care să dovedească realitatea prestărilor și

necesitatea lor în scopul desfășurării activității proprii și realizării de

venituri.

Cheltuielile în sumă

de 425.497,57 lei nu pot fi considerate deductibile fiscal față de

reglementarea cuprinsă în art. 21 alin. (1) din C. fisc., care prevede că,

pentru determinarea profitului impozabil sunt considerate deductibile numai

cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri impozabile, inclusiv

cele reglementate prin acte normative în vigoare.

De asemenea, în art.

21 alin. (1) lit. m) din C. fisc. și în Titlul II, pct. 48 din H.G. nr. 44/2004

se prevede că, pentru deducerea cheltuielilor cu serviciile de management,

consultanță și asistență sau alte prestări de servicii, trebuie să fie

îndeplinite în mod cumulativ următoarele condiții:

- serviciile să fie

efectiv prestate, să fie executate în baza unui contract încheiat între părți

sau în baza oricărei forme contractuale prevăzute de lege;

- justificarea

prestării efective a serviciilor să fie efectuată prin situații de lucrări,

procese - verbale de recepție, rapoarte de lucru, studii de fezabilitate, de

piață sau orice alte materiale corespunzătoare;

- contribuabilul să

dovedească necesitatea efectuării cheltuielilor prin specificul activităților

desfășurate.

În consecință,

legiuitorul a condiționat caracterul deductibil al prestărilor de servicii de

realizarea lor în mod efectiv, probată prin documente justificative, iar

societatea recurentă nu a administrat dovezi concludente în acest sens.

Astfel, s-a avut în

vedere că deși la Cap. XII pct. 12.5 din contract, părțile au stipulat că

acesta nu va fi considerat respectat până când procesul-verbal de recepție

finală nu va fi semnat de comisia de recepție, societatea recurentă nu a

prezentat deconturile semnate de comisia de recepție care să confirme că

lucrările au fost executate, iar din controlul încrucișat desfășurat la SC

"E.I." SRL Satu Mare cu privire la realitatea operațiunilor

respective a rezultat că societatea în cauză are un singur angajat cu ½

normă de muncă, administratorul nu avea cunoștință de lucrările înscrise în

facturi, lucrări care de altfel au fost subcontractate către societăți din țară

care, în urma verificărilor efectuate, s-au dovedit a fi fictive.

Situațiile de lucrări

au fost întocmite pentru a se încadra în suma totală facturată, fără existența

unor proiecte de execuție, norme de deviz sau normativ și tarife de muncă,

astfel că, în conformitate cu prevederile pct. 48 din H.G. nr. 44/2004,

organele fiscale de inspecție fiscală au constatat în mod corect că lucrările

facturate de SC "E.I." SRL Satu Mare nu au la bază elemente reale

pentru a fi considerate cheltuieli deductibile fiscal.

Pentru considerentele

care au fost expuse, se constată că prin actele administrativ-fiscale întocmite

de autoritatea intimată au fost corect stabilite obligații fiscale suplimentare

în sumă de 561.780 lei, reprezentând impozit pe profit, taxa pe valoarea

adăugată, dobânzi, majorări și penalități de întârziere, menținute de instanța

de fond printr-o interpretare judicioasă a tuturor elementelor de fapt și de

drept deduse judecății, față de obiectul contestației formulate pentru acest

debit, precizat de recurentă cu adresa nr. 160 din 31 august 2006 înregistrată

la Direcția Generală a Finanțelor Publice Satu Mare, iar nu pentru debitul în

cuantum de 792.998 lei, indicat în mod eronat, atât la fond, cât și în recurs,

fără a se avea în vedere că procedura administrativă a fost exercitată numai

pentru suma de 561.780 lei.

În consecință,

hotărârea pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică și, nefiind

motive de casare sau modificare, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca

nefondat.

de recurs și temeiul juridic al acesteia

În baza dispozițiilor

art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta

Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de SC "B.C." SRL

Negrești-Oaș.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de SC B.C. SRL Negrești-Oaș împotriva Sentinței nr. 332/CA-PI din 16

octombrie 2012 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a Civilă, de contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 15 octombrie 2014.

Procesat

de GGC - GV