ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 297/2015

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Soluția instanței de recurs Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, sub nr. 6207 din 2 august 2012, reclamanta B.T.R. prin lichidator F.G.D.S.B., în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea în tot a Deciziei nr. 176 din 04 aprilie 2012 pronunțate de D.G.S.C. în soluționarea contestației B.T.R. împotriva Deciziei de impunere nr. F/MC/394 din 09 noiembrie 2011 emisă de către D.G.A.M.C.

în baza Raportului de inspecție fiscală nr. F/MC/202 din 09 noiembrie 2011 - comunicată la 10 aprilie 2012, cu consecința anulării în parte a Deciziei de impunere și a Raportului de inspecție pentru obligații fiscale în sumă de 1.836.546 lei (principal și accesorii derivate până la data falimentului) și obligarea pârâtei la recunoașterea: caracterului opozabil al evidenței contabile a SC B.T.R. SA, ca fiind de natură a face proba achitării obligațiilor fiscale în absența confirmărilor de încasare a plății acestora; legitimității dreptului pretins, recunoscut de lege, de a beneficia de acordarea creditului fiscal aferent anului 2000 și de aprobare a compensării valorii acestuia cu suma obligațiilor fiscale derivate din T.V.A.

vânzări active, drept ce nu este stins prin prescripție. În motivarea acțiunii, cu privire la categoria obligațiilor fiscale în sumă de 52.221 lei reprezentând impozit pe veniturile din salarii, fond special de solidaritate pentru persoanele cu handicap și impozit pe veniturile din dobânzi aferent anului 2000, cu accesoriile acestora în sumă de 69.106 lei calculate până la data falimentului, reclamanta a arătat că, prin decizia contestată A.N.A.F. - D.G.S.C. a dispus respingerea contestației B.T.R. ca neîntemeiată și nesusținută cu documente întrucât prin aceasta nu sunt aduse argumente și documente din care să rezulte o situație contrară față de cea constatată prin raport și deopotrivă pentru că nu sunt invocate temeiuri diferite față de cele în baza cărora organele de inspecție fiscală au calculat respectivele obligații.

Prin Decizia de impunere nr. F/MC/394 din 09 noiembrie 2011 emisă de către D.G.A.M.C. în baza Raportului de inspecție fiscală nr. F/MC/202 din 09 noiembrie 2011, întocmit de inspectorii fiscali din cadrul A.I.F. s-a stabilit în sarcina reclamantei, SC B.T.R. SA - Bancă în faliment, obligații fiscale în sumă de 1.836.546 lei, reprezentând T.V.A. aferentă vânzări active pentru anul 2001, impozit pe venituri din salarii aferent anului 2000, fond special de solidaritate pentru persoanele cu handicap aferent anului 2000 și impozit pe venituri din dobânzi aferent anului 2000, cu accesoriile aferente pentru fiecare categorie de obligații fiscale. Decizia de impunere nr. F/MC/394 din 09 noiembrie 2011 și Raportul de inspecție fiscală nr. F/MC/202 din 09 noiembrie 2011 au fost contestate de către reclamantă, prin contestația înregistrată la A.N.A.F.-D.G.S.C.

sub nr. 908152 din 20 decembrie 2011 în temeiul, art. 205 C. proc. fisc. Prin Decizia nr. 176 din 04 aprilie 2012 privind soluționarea contestației formulată de reclamantă emisă de A.N.A.F.-D.G.S.C. a fost respinsă contestația pentru suma de 121.327 lei reprezentând impozit pe venituri din salarii aferente anului 2000, fond special de solidaritate pentru persoanele cu handicap aferent anului 2000 și impozit pe venituri din dobânzi aferent anului 2000, cu accesoriile aferente pentru fiecare categorie de obligații fiscale, ca neîntemeiată și ca nemotivată pentru suma de 1.715.219 lei reprezentând T.V.A. aferentă vânzări active pentru anul 2001, cu accesoriile aferente. Prin sentința nr. 6640 din 20 noiembrie 2012, Curtea de Apel București a respins contestația formulată de reclamanta B.T.R.

prin Lichidator F.G.D.S.B. Pentru a pronunța această hotărâre Curtea a reținut că în ceea ce privește obligațiile fiscale în sumă de 52.221 lei, obligații reprezentând impozit pe veniturile din salarii a reținut instanța de fond faptul că potrivit dispozițiilor art. 64 C. proc. fisc. documentele justificative și evidentele contabile ale contribuabilului constituie probe la stabilirea bazei de impunere, iar în cazul în care ar exista și alte documente doveditoare, acestea vor fi luate în considerare la stabilirea bazei de impunere. Instanța de fond a reținut că reclamanta neobținând confirmările de plată de la banca unde a susținut ca a efectuat acele 17 plăți reprezentând impozit pe venituri din salarii, fond special de solidaritate pentru persoanele cu handicap și impozit pe veniturile din dobânzi aferente anului 2000, achitate de Sucursala Târgu Mureș, nu a fost în măsură să dovedească acest aspect.

În opinia instanței, acest lucru rezultă în mod evident din economia dispozițiilor art. 65 alin. (1) C. proc. fisc. Deci, în mod corect a reținut instanța de fond că organul de inspecție fiscală și de soluționare a contestației a apreciat că reclamanta nu a făcut dovada plății acestor obligații fiscale. În ceea ce privește categoria obligației fiscale în sumă de 1.129.548 lei reprezentând T.V.A. aferentă vânzărilor de active în anul 2001 și accesoriile aferente până la data falimentului, instanța de fond a reținut că legalitatea actelor de impunere nu este afectată de împrejurarea că D.G.A.M.C. nu a dispus un control fiscal total, considerând prescrisă efectuarea unui control fiscal pentru verificarea și acordarea creditului fiscal pentru anul 2000, nerespectându-și astfel obligațiile ce decurgeau din Decizia Curții de Apel București nr. 1011 pronunțată la 13 octombrie 2008 în Dosarul nr. 28174/3/2007, prin care s-a dispus trecerea creanței A.N.A.F.

din rândul creanțelor certe, lichide si exigibile în rândul creanțelor provizorii până la îndeplinirea condiției suspensive, aceea de efectuare a controlului de fond asupra obligațiilor fiscale ale SC B.T.R. SA întrucât acesta reprezintă un alt raport juridic. 2. Calea de atac exercitată Împotriva sentinței nr. 6640 din 20 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București a declarat recurs B.T.R., apreciind-o ca nelegală și netemeinică și invocând ca temei legal dispozițiile art. 304 1 , art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. În susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., se susține, în esență, că hotărârea în ceea ce privește obligațiile fiscale în sumă de 52.221 lei, reprezentând impozit pe veniturile din salarii, fond special de solidaritate pentru persoanele cu handicap și impozit pe veniturile din dobânzi aferente anului 2000, cu accesoriile acestora în sumă de 69.106 lei, a fost dată cu aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art. 65 alin. (1) C. proc. fisc., atunci când s-a apreciat că acest text răstoarnă caracterul regimului probator al evidențelor contabile, respectiv înlătură forța probantă a acestora, consacrată de art. 64 C. proc. fisc. Se arată, de asemenea, că toate plățile examinate de organul fiscal au fost regăsite în evidențele contabile ale băncii cu regim de consemnare identic, astfel că trebuia să beneficieze de încredere cu referire la toate înscrierile din evidențele contabile.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., se susține că hotărârea a fost dată ca urmare a interpretării greșite a actului juridic dedus judecății, cu referire la obligațiile fiscale în sumă de 1.129.548 lei, reprezentând T.V.A. aferentă vânzărilor active în anul 2001 și accesoriile acestora, în sumă de 585.671 lei. În esență, se arată că toate aspectele invocate în cererea de chemare în judecată referitoare la efectuarea unui control fiscal general urmat de acordarea creditului fiscal la care recurenta era îndreptățită, compensarea valorii acestuia cu suma obligațiilor fiscale derivate din T.V.A. vânzări active, cât și dezlegările care rezultă din Decizia nr. 1011 din 13 octombrie 2008 a Curții de Apel București, constituiau componentele aceluiași raport juridic care viza stabilirea cu certitudine a creanței A.N.A.F.

la data deschiderii procedurii falimentului recurentei, declarată la masa credală. Menționează recurenta că în mod greșit instanța de fond a reținut că aspectele privind refuzul de aprobare a compensării și acordare a creditului fiscal ori legalitatea considerării ca prescrisă a verificării și acordării acestuia, vizau un alt raport juridic legat de soluționarea și acordarea creditului fiscal, iar Decizia nr. 1011/2008 nu afectează legalitatea actelor administrative contestate. Intimata-pârâtă A.N.A.F. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, considerând temeinică și legală sentința recurată, combătând criticile recurentei-reclamante. În esență, se susține că în ceea ce privește obligațiile fiscale în sumă de 52.221 lei și accesoriile aferente, recurenta nu a făcut dovada plății acestora.

Referitor la obligațiile fiscale în sumă de 1.129.548 lei reprezentând T.V.A. aferentă vânzărilor de active în anul 2001 și accesoriile aferente până la data falimentului, se menționează că acestea au fost în mod legal reținute prin actele de impunere, criticile recurentei fiind nefondate, făcând referire la alte raporturi juridice. 3. Soluția instanței de recurs Înalta Curte, analizând recursul în raport de criticile formulate, apreciază că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare. În ceea ce privește criticile recurentei-reclamante cu referire la obligațiile fiscale în sumă de 52.221 lei reprezentând impozit pe veniturile din salarii, fond special de solidaritate pentru persoanele cu handicap și impozit pe veniturile din dobânzi aferente anului 2000, cu accesoriile acestora în sumă de 69.106 lei, instanța de recurs reține că acestea sunt nefondate.

Recurentei i s-au reținut sumele respective ca obligații de plată deoarece nu s-a putut obține confirmarea de încasare pentru un număr de 17 plăți cu ordine de plată despre care aceasta susține că au fost achitate la sucursalele unor bănci. În cauză recurenta-reclamantă a menționat că documentele justificative și evidența contabilă au forță probantă conform prevederilor art. 64 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., republicată, cu modificările și completările ulterioare. Conform art. 65 alin. (1) C. proc. fisc.: „Contribuabilul are sarcina de a dovedi actele și faptele care au stat la baza declarațiilor sale și a oricăror cereri adresate organului fiscal”. Recurenta-reclamantă, conform dispozițiilor citate, avea obligația să depună dovezi care să confirme plățile efectuate de bancă către bugetul de stat pentru perioada supusă verificării, a obligațiilor fiscale datorate și necontestate de aceasta.

De altfel, recurenta a recunoscut că s-a aflat în imposibilitate de a obține confirmările de încasare de la bănci. În consecință, în raport de prevederile art. 65 alin. (1) citat anterior, în mod corect instanța de fond a apreciat că recurenta-reclamantă nu a făcut dovada plății obligațiilor fiscale reținute în sarcina sa prin actele contestate. Real este că potrivit art. 64 C. proc. fisc.: „Documentele justificative și evidențele contabile ale contribuabilului constituie probe la stabilirea bazei de impunere. În cazul în care există și alte acte doveditoare, acestea vor fi luate în considerare la stabilirea bazei de impunere”. Însă, evidența contabilă are la bază înscrisuri și documente justificative, iar din cuprinsul acestor dispoziții citate rezultă că documentele justificative și evidențele contabile ale contribuabilului, împreună, au forță probantă.

Cum în situația în cauză recurenta nu deține documente justificative care să confirme plățile efectuate de bancă către bugetul de stat a obligațiilor fiscale datorate de aceasta, doar înscrierile în evidențele contabile, fără dovezi care să le susțină realitatea, certitudinea și conformitatea plăților efectuate către bugetul de stat, criticile acesteia sunt lipsite de suport legal și probator. În ceea ce privește criticile cu referire la obligațiile fiscale în sumă de 1.129.548 lei, reprezentând T.V.A. aferentă vânzărilor de active în anul 2001 și accesoriile acestora, în sumă de 585.671 lei, instanța de recurs reține că deși recurenta le-a subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc.

civ., în realitate acestea se circumscriu prevederilor art. 304pct. 9 C. proc. civ., instanța de fond analizând legalitatea actelor administrative contestate de recurenta-reclamantă, astfel cum acestea au fost indicate în acțiunea formulată. Necontestat este că obiectul acțiunii în contencios administrativ îl reprezintă anularea Deciziei nr. 176/2012 emisă în procedura prevăzută de Titlul IX - „Soluționarea contestațiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale” C. proc. fisc., cu modificările și completările ulterioare, urmare a contestației împotriva Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. F/MC394 din 9 noiembrie 2011 formulate de reclamantă, în baza Raportului de inspecție fiscală nr. F/MC/202 din 9 noiembrie 2011 cu privire la suma totală de 1.836.546 lei, din care 1.129.548 lei T.V.A.

aferentă vânzării de active 2001 și 585.671 lei, accesorii aferente. Instanța de fond a fost deci investită cu analiza legalității Deciziei nr. 176/2012, conform procedurii speciale prevăzută de Titlul IX menționat anterior cu referire la obligații fiscale reprezentând T.V.A. și accesorii aferente. Compensarea debitelor este reglementată de alte dispoziții legale, fiind instituită o altă procedură potrivit cap. II - „Stingerea creanțelor fiscale prin plată, compensare și restituire” C. proc. fisc., cu modificările și completările ulterioare. În cauză, instanța nu a fost investită cu o acțiune care să implice analiza legalității acestei proceduri de compensare, de altfel soluționată prin procesul-verbal din 28 martie 2001, conform căruia au fost acordate în anul 1999 facilități fiscale în sumă de 1358.394 lei din care s-a aprobat compensarea cu datoria reprezentând T.V.A.

în sumă de 1.219.326 lei, astfel cum rezultă din considerentele Deciziei nr. 176/2012, dar și din contestația reclamantei. Prin urmare, instanța de fond a fost investită doar cu acțiunea care viza legalitatea Deciziei nr. 176/2012, toatele celelalte operațiuni, aspecte, fapte și împrejurări la care recurenta face referire exced obiectului cererii de chemare în judecată. Față de toate considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, va respinge recursul formulat, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de B.T.R. prin lichidator F.G.D.S.B. împotriva sentinței nr. 6640 din 20 noiembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 ianuarie 2015.