ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1515/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1515/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei

instanțe la data de 20 iunie 2011, reclamanta A.E., in contradictoriu cu A.N.I.,

a formulat contestație si cerere de suspendare a raportului de evaluare al

A.N.I., solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța sa se dispună anularea

raportului de evaluare si, în consecința, sa se constate inexistenta stării de

incompatibilitate in ceea ce privește exercitarea concomitenta a mandatului de

senator in Parlamentul României, a funcției de vicepreședinte al P.S.D. si a

funcției de rector al Universitarii Politehnice București.

În motivare,reclamanta

a arătat că in contextul intrării în vigoare a Legii nr. 1/2011 a

educației naționale, a solicitat Senatului României un punct de

vedere cu privire la consecințele intrării in vigoare a acestei legi,

față de dubla sa calitate, de senator și rector, iar la data de 17

mai 2011, Comisia Juridica din cadrul Senatului a comunicat reclamantei punctul

sau de vedere, conform căruia dispozițiile Legii nr. 1/2011 nu îi sunt

aplicabile, deoarece, potrivit art. 15 alin. (2) din Constituția României,

legea dispune numai pentru viitor.

Reclamanta a mai

arătat că prin Raportul de evaluare al A.N.I. din 03 iunie 2011, s-a constatat,

în mod netemeinic si nelegal,în opinia sa, existenta unei incompatibilități între

calitatea de rector al Universității Politehnica București, pe de o parte, si

cea de senator și vicepreședinte al P.S.D., pe de alta parte.

În ceea ce privește

motivele de nelegalitate și de netemeinicie s-a arătat că raportul de evaluare

este nul absolut, fiind întocmit cu încălcarea art. 9 din Legea nr. 176/2010

și art. 77 din Ordinul nr. 340/2010 privind Regulamentul de organizare si

funcționare al A.N.I., în ceea ce privește repartizarea aleatorie a lucrărilor.

De asemenea, s-a mai

arătat că funcția de rector nu este o funcție de autoritate, în sensul art. 81 alin.

(2) din Legea nr. 161/2003, astfel ca nu se poate retine existenta unei

incompatibilități între funcția de senator și cea de rector, întrucât nici

în Legea nr. 1/2011 în vigoare și nici în legislația anterioara în materie

(Legea nr. 84/1995 a învățământului) nu se prevede ca universitățile ar fi

subordonate Ministerului Educației.

Totodată s-a precizat

că principiul autonomiei universitare presupune dreptul comunității academice

de a se conduce si de a își exercita libertățile academice fără nici un fel de

ingerința externa, autonomia universitara presupunând, înainte de toate,

dreptul autorității academice de a își desemna conducerea.

Un alt motiv de

nelegalitate invocat l-a constituit împrejurarea că prin aplicarea prevederilor

art. 215 alin. (3) și (4) din Legea nr. 1/2011 mandatelor de rector, în

curs de exercițiu la data intrării in vigoare a acestei legi, raportul de

evaluare încalcă in mod flagrant principiul neretroactivitătii legii noi, în

condițiile în care, la momentul numirii în funcția de rector, interdicțiile si

incompatibilitățile prevăzute de art. 215 alin. (3) și (4) din Legea nr.

1/2011 nu existau.

S-a mai arătat că

prin aplicarea prevederilor art. 215 alin. (3) și (4) din Legea nr.

1/2011, mandatelor în curs de exercițiu la data intrării in vigoare a acestei

legi, raportul de evaluare încalcă anumite drepturi fundamentale, consfințite

prin Constituție și prin acordurile internaționale la care România este

parte, respectiv dreptul la muncă instituit prin art. 41 alin. (1) din

Constituția României, dreptul la asociere, consfințit prin art. 40 din

Constituția României și dreptul de a fi ales, consfințit prin art. 37 din

Constituție, principiul autonomiei universitare consfințit atât de art. 32 alin.

(6) din Constituția României, cât și de art. 3 lit. k) din Legea nr. 1/2011.

Totodată, s-a

susținut că raportul de evaluare încalcă prevederile art. 82 alin. (3) din

Legea nr. 161/2003, art. 178 din Regulamentul Senatului si art. 36 din Legea nr.

96/2006, care stabilesc, in mod expres și limitativ, cazurile de

incompatibilitate ce privesc calitatea de senator.

Cu privire la

cererea de suspendare a raportului de evaluare, reclamanta a arătat ca în

speță sunt îndeplinite cumulativ cele doua condiții prevăzute de art.

14 din Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune suspendarea actului in

discuție.

Prin sentința nr. 2362

din 3 aprilie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta A.E.,

în contradictoriu cu pârâta A.N.I., ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a constatat că Potrivit raportului de

evaluare din 03 iunie 2011 întocmit de parata A.N.I.,s-a reținut ca în

perioada supusa evaluării,anume data intrării în vigoare a Legii educației naționale

nr. 1/2011, respectiv 10 februarie 2011,si data emiterii raportului,reclamanta

a deținut simultan atât funcția de senator în cadrul Parlamentului României,

funcția de rector al Universității Politehnica București, cât si funcția de

vicepreședinte al P.S.D., fiind astfel încălcate dispozițiile art. 81 alin. (1)

din Legea nr. 161/2003 și art. 215 alin. (3) și (4) din Legea nr. 1/2011.

A reținut Curtea de

Apel ca nu poate fi constatată vreo neregularitate de ordin procedural legata

de modalitatea concreta de redistribuire a lucrării ce o privește pe

reclamanta, câta vreme motivul redistribuirii,anume încetarea raporturilor de

serviciu ale inspectorului de integritate căruia i-a fost repartizata inițial

lucrarea, se circumscrie, in mod evident, aceluia reglementat de art. 9 alin.

(2) lit. b) din Legea nr. 176/2010, potrivit cu care redistribuirea lucrărilor

poate avea loc la solicitarea motivata a inspectorului de integritate.

De asemenea, s-a mai

arătat că afirmația reclamantei potrivit căreia nu ar putea fi reținuta

existenta unei stări de incompatibilitate în ceea ce o privește, cu motivarea

ca funcția de rector nu este o funcție de autoritate, în sensul art. 81 alin.

(2) din Legea nr. 161/2003, face abstracție de reglementarea din art. 215 alin.

(3) din Legea nr. 1/2011, care stabilește fără echivoc interdicția

exercitării funcției de rector pe perioada îndeplinirii mandatului pentru

persoanele care ocupa o funcție de demnitate publică (Persoanele care

ocupă o funcție de conducere sau de demnitate publică nu pot exercita funcția

de rector pe perioada îndeplinirii mandatului).

Analizând critica

reclamantei potrivit cu care în speță a fost încălcat principiul neretroactivității

legii noi, judecătorul fondului a apreciat că nu a avut loc o încălcare a

principiului anterior menționat,emitentul actului contestat precizând în mod

neechivoc faptul ca starea de incompatibilitate în ceea ce o privește pe

reclamanta s-a născut de la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 1/2011,iar

nu anterior.

Prin urmare, dând

eficienta principiului aplicării imediate a legii noi, în mod judicios s-a reținut

reclamanta se afla în stare de incompatibilitate, semnificația dispozițiilor art.

364 alin. (2) din Legea nr. 1/2011, invocate de către reclamanta, fiind cea că

o continuare a mandatelor este posibila doar pentru ipoteza în care titularii

nu se afla în situația de incompatibilitatea reglementata de lege.

S-au mai reținut in

considerentele hotărârii și argumentele expuse in nota de fundamentare a Legii nr.

161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea

demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea

și sancționarea corupției, respectiv Titlul IV - Conflictul de interese și

regimul incompatibilităților în exercitarea demnităților publice și funcțiilor

publice.

În ceea

ce privește punctul de vedere al Comisiei juridice a Senatului - în sensul

neaplicării interdicțiilor instituite de art. 215 din Legea nr. 1/2011 în

cazul mandatelor în curs de exercițiu la data intrării în vigoare a acestei

legi - invocat de către reclamanta, s-a reținut că acesta nu obliga

instanța de judecata, constituind o simpla opinie, care nu are forță juridica

a unei norme juridice interpretative.

Tot astfel,

judecătorul fondului a apreciat ca nu poate fi primita nici critica reclamantei

referitoare la încălcarea anumitor drepturi fundamentale consfințite prin

Constituție și prin acordurile internaționale la care Romania

este parte,respectiv dreptul la munca dreptul la asociere, dar și

principiul autonomiei universitare, în condițiile în care art. 53 din Constituție

prevede posibilitatea restrângerii exercițiului unor drepturi sau al unor

libertăți pentru apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori

moralei publice, a drepturilor si libertăților cetățenilor, desfășurarea

instrucției penale, prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui

dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav, cu respectarea regulii

proporționalității.

Curtea de

apel a constatat că incompatibilitățile prevăzute de dispozițiile art. 215 alin.

(3) și (4) din Legea nr. 1/2011 criticate, au fost aplicate în deplină

concordanță cu prevederile constituționale ale art. 71 alin. (3), fiind

justificate de necesitatea prevenirii și combaterii folosirii abuzive a

funcțiilor in discuție.

S-a

reținut că art. 41 alin. (1) din Constituție privind dreptul la muncă, nu

face vreo referire la ocuparea unei funcții de conducere,precum aceea de

rector al unei universități. Tot astfel, că dreptul la asociere

consfințit de art. 40 din Constituția României nu este încălcat prin

instituirea incompatibilității intre funcția de rector și

funcția de conducere in cadrul unui partid politic.

Altfel

spus, s-a precizat că dispozițiile constituționale garantează dreptul

la munca respectiv dreptul la asociere, iar nu dreptul la exercitarea unei

funcții de conducere în instituția unde lucrează sau în partidul în

care activează.

În

fine, s-a precizat că în cauza nu a fost încălcat nici principiul autonomiei

universitare,nefiind negat dreptul autorității academice de a-și desemna

conducerea,ci doar exercitarea funcției de conducere (rector) concomitent

cu funcția de senator,respectiv cea de conducere a unui partid politic.

În

ceea ce privește invocarea aparentului conflict între dispozițiile Legii nr.

161/2003, Regulamentul Senatului și Legea nr. 96/2006, pe de o parte, și

Legea nr. 1/2001, pe de alta parte, și calificarea normei prevăzute la art. 215

alin. (3) din Legea nr. 1/2001 ca fiind una generala, s-a reținut netemeinicia

acesteia,

incompatibilitatea

prevăzuta la art. 215 alin. (3) din Legea nr. 1/2001 nefăcând decât să

completeze cazurile prevăzute în dispozițiile legale anterioare emiterii

acestei legi.

În

ceea ce privește cererea de suspendare,

Curtea a reținut ca

reclamanta nu a administrat nici un fel de probă de natură să formeze

convingerea instanței în sensul iminenței unei pagube materiale greu sau

imposibil de înlăturat nefiind îndeplinită nici condiția cazului bine

justificat.

Împotriva acestei

sentințe recurenta - reclamantă A.E. a formulat recurs.

Aspectele de

nelegalitate invocate se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. invocându-se greșita aplicare a legii de către instanța de fond în ceea ce

privește soluția recurată prin care s-a respins ca neîntemeiată cererea de

suspendare și contestația având ca obiect raportul de evaluare al A.N.I. din 3

iunie 2011.

Aspectele de

nelegalitate invocate privesc două motive de nelegalitate invocate și

înlăturate în mod greșit de prima instanță.

Primul motiv de

nelegalitate privește greșita aplicare și interpretare a dispozițiilor art. 9

din Legea nr. 176/2010 și a art. 77 din Ordinul nr. 340/2010 privind

Regulamentul de organizare și funcționare a A.N.I.

În raport de aceste

dispoziții recurenta arată că în mod greșit nu s-a constatat din punct de

vedere formal nulitatea raportului de evaluare care a fost emis cu

nerespectarea condițiilor prevăzute de art. 9 din Legea nr. 179/2010 privind repartizarea

spre soluționare în mod aleatoriu a sesizărilor către A.N.I. și care priveau

verificarea existenței unei posibile incompatibilități privind pe

recurenta-reclamantă.

Recurenta arată că

prima instanță a înlăturat în mod nelegal motivul de nulitate care îl

reprezintă încălcarea regulilor de repartizare aleatorie a sesizării înregistrate

la 11 martie 2011, fiind viciate și modalitatea de repartizare a lucrărilor

anexate, neexistând rapoarte de distribuire aleatorie a sesizărilor ulterioare,

fiind nelegală modalitatea în care s-a realizat conexarea celor trei sesizări

și modalitatea în care a fost transmisă sesizarea conexată de la primul

inspector U.I. către inspectorul Ș.L., care a emis raportul de evaluare final într-un

termen nereformabil de scurt în raport de complexitatea lucrării.

În raport de acest

motiv de nelegalitate se solicită ca instanța de recurs să constate prin

admiterea recursului nulitatea raportului de evaluare pentru nerespectarea

dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 176/2010 privind repartizarea în mod

aleatoriu a lucrărilor.

Al doilea aspect de

nelegalitate privește pe fond nelegalitatea raportului de evaluare contestat și

nelegalitatea sentinței de fond sub aspectul menținerii prin soluția de

respingere a acestui raport, invocându-se ca aspect de nelegalitate greșita

aplicare și interpretare a principiului neretroactivității legii noi.

Prin raportul de

evaluare contestat s-a concluzionat că „începând cu data de 10 februarie 2011 -

data intrării în vigoare a Legii nr. 1/2011 recurenta se află în stare de

incompatibilitate, deoarece deține simultan atât funcția de senator în cadrul

Parlamentului României, funcția de rector al Universității Politehnica

București, cât și funcția de vicepreședinte al P.S.D.

Ca motiv de recurs

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recurenta invocă

încălcarea și aplicarea greșită a legii în concret o confuzie gravă între

principiul neretroactivității legii civile noi și principiul aplicării imediate

a legii noi.

În opinia recurentei,

în mod nelegal prima instanță a motivat că în cazul său nu este încălcat

principiul neretroactivității întrucât anterior datei de 10 februarie 2011 se

aplica Legea nr. 84/1995 care nu prevedea incompatibilitățile menționate la art.

215 alin. (3) și (4) din Legea nr. 1/2011, iar starea de incompatibilitate a

fost constatată pentru o perioadă ulterioară datei de 10 februarie 2011,

conform principiului de imediată aplicabilitate a legii noi.

Or,

principiul

neretroactivității legii civile noi nu se reduce la interzicerea ca o lege care

nu era în vigoare la data nașterii situației juridice să se aplice respectivei

situații juridice sau, astfel cum arată prima instanță „interzice situația

absurdă de a cere destinatarilor legii să se supună în prezent unei legi viitoare,

de care nu au cunoștință." Principiul neretroactivității legii noi impune

ca faptele creatoare, modificatoare sau extinctive de situații juridice să fie

guvernate de legea în vigoare la data când ele au avut loc, o lege ulterioară

neputând să aducă atingere constituirii, modificării sau stingerii situațiilor

juridice anterioare, indiferent dacă legea nouă ar suprima un mod de formare,

modificare sau stingere ori ar schimba condițiile necesare.

Prin urmare,

aplicabilitatea principiului neretroactivității legii noi nu se rezumă la

interdicția ca legea nouă să reglementeze situații juridice născute anterior

intrării ei în vigoare, ci presupune ca legea nouă să nu atribuie unui fapt

trecut efecte pe care acest fapt nu le putea produce sub imperiul legii în

vigoare în momentul realizării faptului.

Recurenta arată că

prima instanță a redus aplicabilitatea principiului neretroactivității legii

civile noi la situațiile născute anterior intrării în vigoare a legii noi,

rezolvând greșit cazul în care situația juridică continuă să producă efecte și

sub imperiul legii noi.

În prezenta cauză,

situația juridică în care se află recurenta, mandatul de senator respectiv de

rector nu se finalizase, nu-și epuizase efectele la momentul intrării în

vigoare a legii noi.

Se arată că în mod

greșit, prima instanță, a apreciat că recurenta invocă principiul

neretroactivității, ca o excepție de la principiul aplicării imediate a legii

noi. Aceasta deoarece ceea ce s-a contestat a fost faptul că prin aplicarea

legii noi se pot suprima efectele unei situații juridice născute anterior

intrării în vigoare a legii noi. Astfel faptele care nu au putut determina

constituirea sau stingerea unei situații juridice - exercitarea cumulativă a

funcției de conducere în cadrul unui partid politic, de senator și de rector

potrivit legii în vigoare la data când ele s-au realizat - art. 71 alin. (2)

din Constituția României, Legea nr. 161/2003 și Legea nr. 96/2006 nu pot fi

socotite de o lege ulterioară Legea nr. 1/2011 că au produs aceste efecte,

respectiv apariția unei stări de incompatibilitate. Aceasta înseamnă că legea

nouă respectiv Legea nr. 1/2011 nu poate atribui unui fapt trecut efecte pe

care acest fapt nu le putea produce sub imperiul legii în vigoare, în momentul

realizării faptului.

Recurenta în cadrul

motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocă greșita

interpretare a dispozițiilor tranzitorii nr. 364 alin. (2) din Legea nr. 1/2011

pe motiv că acestea nu se referă la incompatibilitate.

Recurenta arată că

textul legal potrivit căruia „la finalizarea actualului mandat, noile organe de

conducere ale universităților se vor stabili în baza prezentei legi” nu poate

fi interpretat decât în sensul ca noile organe de conducere ale universităților

inclusiv rectorii să se stabilească în baza noii legi, cu respectarea regimului

de incompatibilități, reglementat de noua lege, în vigoare la data începerii

mandatului.

Se solicită admiterea

recursului și modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii astfel

cum a fost formulată.

La dosar intimata A.N.I.

a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Motivat prin

încheierea din 15 octombrie 2013, Curtea a admis cererea de sesizare a Curții

Constituționale și a dispus sesizarea instanței constituționale cu soluționarea

excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 215 alin. (3) și (4)

din Legea nr. 1/2011.

În ședința publică

din 25 martie 2014 ambele părți au arătat că în cauză la data de 18 martie 2014

a fost soluționată excepția invocată, Curtea Constituțională respingând ca

inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 215 (3) și

(4) din Legea educației naționale nr. 1/2011, excepție invocată de recurentă în

prezenta cauză.

După pronunțarea

prezentei decizii la data de 31 martie 2014 s-a depus la dosar Decizia Curții

Constituționale nr. 148 din 18 martie 2014 prin care a fost soluționată

excepția invocată în Dosarul nr. 5673/2/2011.

Analizând recursul

declarat, în raport de aspectele de nelegalitate invocate, Curtea apreciază

pentru următoarele considerente că recursul este fondat, în parte, pe fondul

cauzei, sentința recurată fiind nelegală și netemeinică.

În cauză Curtea

apreciază ca fiind îndeplinite condițiile motivului de recurs prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ., aplicarea greșită a legii, în ceea ce privește aspectele

de fond care privesc nelegalitatea raportului de evaluare în raport de normele

de drept care au reglementat în timp regimul incompatibilităților, statutul

funcției de rector și statutul deputaților și senatorilor.

Recurenta-reclamantă

a suspus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios

administrativ pe calea prevăzută de art. 22 din Legea nr. 176/2010, raportul de

evaluare al A.N.I. din 3 iunie 2011 prin care intimata a constatat că începând

cu data de 10 februarie 2011, când a intrat în vigoare Legea educației

naționale nr. 1/2011 recurenta-reclamantă s-a aflat în stare de

incompatibilitate, pentru că a deținut simultan atât senator în Parlamentul

României cât și funcția de conducere de rector al Universității Politehnice

București cât și funcția de vicepreședinte al P.S.D., încălcând astfel

dispozițiile art. 215 alin. (3) și (4) din Legea nr. 1/2011 și art. 81 alin.

(1) din Legea nr. 161/2003.

Conform art. 81 alin.

(1) din Legea nr. 161/2003 calitatea de deputat sau senator este incompatibilă

cu exercitarea oricărei funcții publici de deminate potrivit Constituției, cu

excepția funcției de membru al Guvernului.

Curtea nu va reține motivul

de nelegalitate care privește nerespectarea dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 176/2010

privind repartizarea în mod aleatoriu a sesizărilor conexate ca obiect verificarea

stării de incompatibilitate a recurentei-reclamante după intrarea în vigoare a

Legii nr. 1/2011.

În opinia Curții nu

există motive de nulitate formală ale raportului de evaluare, sub aspectul

formal al înregistrării și soluționării sesizărilor referitoare la

nerespectarea regimului incompatibilităților de către reclamanta-recurentă.

Astfel, în baza notei

cu propunerea de sesizare din oficiu din data de 03 martie 2011, în

conformitate cu dispozițiile art. 12, alin (1) și alin (2) lit. b) din Legea nr.

176/2010, ca urmare a publicării pe site-ul din data de 08 iunie 2010, a

articolului „Rectorul A. semnează, E. încasează" A.N.I. s-a sesizat din

oficiu în lucrarea din 11 martie 2011, cu privire la faptul că doamna E.A.,

rector al Universității Politehnica București nu a respectat regimul juridic al

conflictelor de interese, cu propunerea efectuării evaluării pentru

clarificarea acestor aspecte.

Ca urmare a

repartizării în mod aleatoriu în sistemul electronic a lucrării din 11 martie 2011,

aceasta a revenit inspectorului de integritate U.I.

Totodată, la data de

11 martie 2011, ca urmare a solicitării transmise prin mail de către A.N.I. a

demarat evaluarea respectării regimului juridic al incompatibilităților de

către E.A., în lucrarea din 13 aprilie 2011.

Ulterior, s-au mai

înregistrat două noi sesizări referitoare la nerespectarea regimului juridic al

incompatibilităților conform Legii nr. 161/2003, de către E.A., rector al

Universității Politehnica București prima din 03 mai 2011, iar cea de-a doua din

17 mai 2011.

Urmare atât

sesizărilor formulate cât și solicitării M.E.C.T.S.

care prin adresa din 12

aprilie 2011, emisă de Cabinet Ministru, solicită luarea măsurilor legale cu

privire ia clarificarea situațiilor de incompatibilitate conform art. 215 alin.

(3) din Legea educației naționale nr. 1/2011, A.N.I. a declanșat evaluarea

respectării regimului juridic al incompatibilităților, de către dna A.E.

La data de 30 mai

2011, doamna U.I., solicită motivat, în baza art. 9 alin. (2) lit. b) din Legea

nr. 176/2010, redistribuirea lucrării din 11 martie 2011 (la care s-au conexat din

14 aprilie 2011, din 17 mai 2011) și din 03 mai 2011) privind pe E.A. având

funcția de rector în cadrul Universității București și având ca obiect

evaluarea stării de conflict de interese și a respectării regimului

incompatibilităților, întrucât începând cu data de 15 iunie 2011 urmează să

înceteze raporturile de serviciu cu instituția.

Prin raportul de

repartizare aleatorie prin sistemul electronic din 30 mai 2011, lucrarea din 11

martie 2011 privind pe E.A. a fost primită spre soluționare de inspectorul de

integritate Ș.L.

Curtea verificând

actele aflate la dosarul de fond apreciază că au stat la baza raportului de

evaluare contestat din 2 iunie 2011, confirmă că din punct de vedere formal nu

există motive de nulitate al raportului de evaluare în ceea ce privește nerespectarea

procedurii de evaluare derulate de inspectorii de integritate în raport de

dispozițiile art. 9 din Legea nr. 176/2010 și a art. 77 din Ordinul nr. 340/2010.

Curtea apreciază

fondat al doilea aspect de nelegalitate invocat și anume greșita aplicare și

interpretare a principiului neretroactivității legii noi, prin aplicarea

nelegală a prevederilor art. 215 alin. (3) și (4) din Legea nr. 1/2011

mandatelor de rector aflate în derulare la data intrării în vigoare a

dispozițiilor legii noi.

Prima instanță,

soluționând acțiunea, reține că Raportul de evaluare întocmit de A.N.I. nu

aduce atingere principiului neretroactivității legii civile, întrucât „sensul

acestui principiu in cazul de față este acela că nu i se poate imputa

contestatorului vreo incompatibilitate înainte de intrarea in vigoare a Legii nr.

1/2011, respectiv 10 februarie 2011, ceea ce Raportul întocmit de A.N.I. nici

nu face.'' Potrivit interpretării date de prima instanță, atâta timp cât starea

de incompatibilitate nu este reținută pentru perioada anterioară datei intrării

în vigoare a legii noi, principiul neretroactivității legii civile noi nu este

încălcat.

Or, principiul

neretroactivității legii noi nu se reduce la interzicerea ca o lege care nu era

în vigoare la data nașterii situației juridice să se aplice respectivei

situații juridice, ci impune ca faptele creatoare, modificatoare sau extinctive

de situații juridice să fie guvernate de legea în vigoare la data când ele au avut

loc, o lege ulterioară neputând să aducă atingere constituirii, modificării sau

stingerii situațiilor juridice anterioare, indiferent dacă legea nouă ar

suprima un mod de formare, modificare sau stingere ori ar schimba condițiile

necesare.

Realizând o gravă

confuzie între principiul neretroactivității legii civile noi și principiul

aplicării imediate a legi noi, prima instanță reține că „anterior datei de 10

februarie 2011 (n.n. data intrării în vigoarea a Legii educației naționale nr. 1/2011)

se aplica vechea lege a învățământului (Legea nr. 84/1995) care nu prevedea

incompatibilitățile rector-senator" sau .rector-funcție de conducere

într-un partid politic", iar ulterior se aplică o nouă lege, conform

principiului de imediată aplicabilitate a legii noi."

Or, principiul

aplicării imediate a legii noi, specific normelor de drept procedural, nu poate

conduce la suprimarea unei situații juridice născute anterior intrării în

vigoare a legii noi. Dacă în materia normelor de drept procedural principiul

aplicării imediate a legii civile reprezintă regula, normele de drept

substanțial sunt guvernate de principiul neretroactivității legii civile noi.

Astfel, în primul

rând, dispozițiile art. 215 alin. (3) și (4) din Legea nr. 1/2011 a educației

naționale reprezintă norme de drept substanțial, pentru că reglementează

regimul juridic al incompatibilităților, stabilind astfel conținutul unui

element substanțial al raportului juridic.

Normele de drept

material sau substanțial reprezintă acele norme juridice care vin să

reglementeze drepturile, obligațiile și capacitatea persoanelor în raporturile

lor patrimoniale sau nepatrimoniale, dar și în raporturile lor față de stat sau

de organele acestuia. În schimb, normele de drept procedural reprezintă acele

norme juridice care stabilesc organele, forma și mijloacele necesare existenței

și aplicării normelor de drept material.

Principiul aplicării

imediate a legii noi s-ar justifica în cazul normelor de drept procedural prin

aceea că, față de conținutul acestor norme, nu se poate ajunge la o suprimare a

unor situații juridice și nici nu se poate aduce atingere unor drepturi

câștigate sub imperiul vechii legi.

Potrivit principiului

aplicării imediate a legii noi, legea nouă se aplică de îndată ce aceasta a

fost adoptată sau la termenul prevăzut în cuprinsul său, la toate situațiile

apărute după intrarea ei în vigoare. Drept urmare, legea nouă se aplică numai

situațiilor ce se ivesc după adoptarea ei, iar nu și situațiilor anterioare, în

speță, deci, legea nouă s-ar aplica mandatelor ulterioare, și nu celor în curs

de exercitare.

În al doilea rând, în

cazul normelor de drept material nu este posibilă aplicarea imediată a legii

noi, fără a avea în vedere cazul în care o situație juridică născută sub

imperiul vechii legi produce efecte și sub imperiul noii legi. Aplicarea în

timp a legii civile, guvernată de principiul neretroactivității legii civile

noi, principiul aplicării imediate a legii noi și ultra-activitatea legii noi

trebuie să se realizeze ținând seama de perioada de timp în care s-a născut

situația juridică reglementată și perioada în care aceasta își produce

efectele.

Curtea apreciază că

prin sentința recurată s-a redus aplicabilitatea principiului

neretroactivității legii civile noi la situațiile invocate anterior intrării în

vigoare a legii noi, rezolvând situația din prezenta cauză în care situația

juridică continuă să producă efecte și sub imperiul legii noi.

În speță,

ne aflăm în prezența

unei situații juridice care nu și-a epuizat efectele la momentul intrării în vigoare

a legii noi, întrucât, la momentul întocmirii Raportului de evaluare, mandatul

recurentei-reclamate nu se finalizase. Or, în analiza aplicabilității

principiului neretroactivității legii civile noi prima instanța nu a luat în

considerare tocmai acest aspect. În concret, prima instanță a analizat

principiul invocat doar prin raportare la situația juridică născută anterior

intrării în vigoare a legii noi, arătând că starea de incompatibilitate nu

poate fi reținută anterior datei de 10 februarie 2011. fără însă a arăta

motivul pentru care același principiu nu se aplică și efectelor situației

juridice născute sub imperiul vechii legi.

Principiul

neretroactivității legii, prevăzut la art. 15 alin. (2) din Constituția

României, potrivit căruia legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii

penale sau contravenționale mai favorabile", impune ca

la analiza regimului

incompatibilității să fie avute în vedere criteriile existente la data numirii

în funcție, orice modificare ulterioară a legii, inclusiv cea referitoare la

incompatibilități, neputând afecta mandatele în curs de exercitare.

Un alt aspect de

nelegalitate invocat de recurentă și reținut de Înalta Curte constă în

interpretarea greșită a dispozițiilor cu caracter tranzitoriu cuprinse în art. 364(2)

din Legea nr. 1/2011, dispoziții aplicabile cazurilor de incompatibilitate

prevăzute în art. 215 alin. (3), (4) și (5) din Legea nr. 1/2011.

Potrivit art. 364 alin.

(2) din Legea educației naționale nr. 1/2011, la finalizarea actualului mandat,

noile organe de conducere ale universităților se vor stabili în baza prezentei

legi." Din cuprinsul textului legal reiese în mod neechivoc faptul că

modificările aduse regimului de incompatibilitate nu pot fi reținute în

persoana celor care se află în curs de exercitare a mandatului, câtă vreme doar

după „finalizarea mandatului actual", noile organe de conducere ale

universităților (inclusiv rectorii) vor fi alese conform prevederilor „prezentei

legi". Per a contrario, persoanelor care se află în curs de exercitare a

mandatului nu li se aplică modificările aduse de Legea educației naționale nr. 1/2011.

În soluționarea

acțiunii introductive, prima instanță a realizat o încălcare și o greșită

aplicare atât a principiul neretroactivității legii noi, cât și a dispozițiilor

tranzitorii prevăzute expres și neechivoc la art. 364 alin. (2) din Legea

educației naționale nr 1/2011.

Astfel, prima

instanță reține faptul că „prevederile art. 364 alin. (2) din Legea nr. 1/2011

invocate de contestator nu conduc nici chiar pe cale de interpretare la o

astfel de concluzie deoarece, deși permit ca mandatul de rector început sub

vechea lege să continue si sub legea nouă, nu se referă la incompatibilitate."

Textul legal din

Legea educației naționale potrivit căruia „la finalizarea actualului mandat,

noile organe de conducere ale universităților se vor stabili în baza prezentei

legi” nu poate fi interpretat decât în sensul că starea de incompatibilitate,

generată de noile prevederi legale, să nu suprime mandatul dobândit anterior

intrării în vigoare a noii legi urmând ca „noile organe de conducere ale universităților”

să se stabilească în baza noii legi cu respectarea regimului de

incompatibilități reglementat de noua lege, în vigoare la data începerii

mandatului. Astfel condițiile de eligibilitate a „noilor organe de conducere

ale universității” trebuie să fie apreciate prin legea în vigoare la data

obținerii mandatului de rector. Aceasta deoarece dispoziția tranzitorie

reprezentată de art. 364 alin. (2) din Legea nr. 1/2011 se aplică cu prioritate

față de alte prevederi din Legea nr. 1/2011 inclusiv față de dispozițiile art. 215

alin. (3) și (4) din același act normativ. Norma tranzitorie se aplică

nediscriminatoriu tuturor situațiilor juridice care se încadrează în ipoteza

acestuia potrivit principiului de drept ubi lex non distinguit, nec nos

distinguere debemus fiind eronată concluzia primei instanțe în sensul că

prevederile art. 364 alin. (2) din Legea nr. 1/2011 nu se referă la situațiile

de incompatibilitate.

Concluzionând în

opinia Curții dispozițiile Legii nr. 1/2011 nu se aplică mandatelor de rector

în curs până la finalizarea acestora, pentru mandatele în curs regimul juridic

al incompatibilităților nu este cel introdus prin Legea nr. 1/2011, ci acela

din reglementarea anterioară și în raport de care intimata A.N.I. a stabilit

prin actul de constatare din 14 august 2009 că recurentul în calitatea sa de

rector și senator nu se află în situația de incompatibilitate.

Dacă legiuitorul ar

fi dorit ca incompatibilitatea prevăzută de art. 215 alin. (3) din Legea nr. 1/2011

să fie de imediată aplicare ar fi prevăzut-o în mod expres, tocmai pentru a

exclude ipoteza prevăzută de art. 215 alin. (3) din Legea nr. 1/2011 de la

incidența normei tranzitorii reglementată de art. 364 alin. (2) din Legea nr. 1/2011.

Cu privire la

aplicarea legii civile noi mandatelor în curs de executare s-a pronunțat Curtea

Constituțională prin Decizia nr. 375 din 6 iulie 2005.

În soluționarea

excepției de neconstituționalitate ridicată cu privire la dispoziții cuprinse

în Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției,

instanța constituțională a arătat că „legiuitorul este liber să redimensioneze,

printr-o lege nouă, durata mandatelor funcțiilor de conducere în alt fel decât

legea în vigoare, dar numai pentru viitor, nu și pentru mandatele în curs,

astfel ar însemna să nu socotească regula neretroactivității legii care este

normă de nivel constituțional, prevăzută în art. 15 alin. (2) din Legea

fundamentală”.

Prin Decizia Curții

Constituționale nr. 148 din 18 martie 2014 s-a respins ca inadmisibilă excepția

de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 215 alin. (3) și (4) din Legea nr.

1/2011 invocată de recurentă.

Faptul că a fost

apreciată ca inadmisibilă și respinsă ca atare nu determină legalitatea

raportului de evaluare și nu confirmă legalitatea soluției recurate de

respingere a acțiunii.

Aceasta deoarece, din

motivarea instanței constituționale rezultă că problema dedusă judecății

privește situația interpretării și aplicării dispozițiilor art. 215 alin. (3)

și (4) din Legea nr. 1/2011, aspect care este de competența exclusivă a

instanței de drept comun, respectiv a instanței de contencios administrativ și

care excede competenței instanței de contencios constituțional.

A fost respinsă

excepția de neconstituționalitate ca inadmisibilă apreciindu-se de Curtea

Constituțională că în raport de dispozițiile art. 2 alin. (2) și (3) din Legea nr.

47/1992, nu intră în atribuțiile sale cenzurarea aplicării legii de către

instanțele judecătorești.

Aplicând acest

raționament, în prezenta cauză, Curtea apreciază că faptele, care nu au putut

determina constituirea sau stingerea unei situații juridice - exercitarea

cumulativă a funcției de conducere în cadrul unui partid politic, de senator și

rector, potrivit legii în vigoare la data când ele s-au realizat anul 2008 (art.

71 alin. (2) din Constituția României Legea nr. 161/2003 și Legea nr. 96/2006)

nu pot fi socotite de o lege ulterioară - Legea nr. 1/2011 că au produs aceste

efecte (apariția stării de incompatibilitate, ca modificare a normelor de drept

material și nu procedural), ceea ce înseamnă că Legea nr. 1/2011, legea nouă nu

poate atribui unui fapt trecut - cumulul de funcții efecte (apariția stării de

incompatibilitate) pe care acest fapt nu le putea produce sub imperiul legii în

vigoare în momentul realizării faptului.

Față de

recurenta-reclamantă nu poate fi reținută o stare de incompatibilitate în

raport de dispozițiile art. 81-82 din Legea nr. 161/2003, pentru că prin Actul

de constatare din data de 14 august 2009, intimata A.N.I., ca autoritate

competentă a stabilit că un număr de patru persoane între care și

reclamanta-recurentă nu se află în stare de incompatibilitate întrucât

calitatea de parlamentar nu este incompatibilă cu funcțiile de conducere din

cadrul instituțiilor de învățământ superior” reținând că „persoanele care dețin

funcții de conducere în cadrul instituțiilor de învățământ superior fac parte

în sensul prevederilor art. 82 alin. (3) din Legea nr. 161/2003 din categoria

persoanelor care exercită funcții sau activități în domeniul didactic”.

Curtea apreciază că

în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

respectiv aplicarea greșită a legii, sub aspectul greșitei interpretări și

aplicări în timp a dispozițiilor art. 215 alin. (3) și (4) din Legea nr. 1/2011,

în raport de starea de fapt specifică prezentei cauze. În mod greșit prima

instanță a apreciat că dispozițiile art. 215 alin. (3) și (4) din Legea nr. 1/2011

ar fi de imediată aplicare în situația specifică și concretă a

recurentei-reclamante, în raport de dispozițiile art. 215 alin. (1) și art. 364

și 382) din același act normativ, nefiind permis să se aplice reguli

diferite de aplicare în timp pentru dispoziții din același act normativ.

În cazul

incompatibilităților privind calitatea de rector, insecuritatea juridică este

accentuată și de perioada redusă de activitate a normei juridice în sensul că art.

215 din Legea nr. 1/2011 intrată în vigoare la data de 10 februarie 2011, a

fost abrogat la 19 decembrie 2012 prin O.U.G. nr. 92/2012.

Față de cele expuse

mai sus, Curtea în baza art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ. va admite

recursul declarat de recurenta-reclamantă, va modifica în parte sentința

atacată în sensul că va admite contestația și va anula Raportul de evaluare al A.N.I.

din 3 iunie 2011.

Va menține celelalte

dispoziții ale sentinței atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de A.E. împotriva sentinței nr. 2362 din 3 aprilie 2012 a Curții de

Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Modifică in parte

sentința atacată, in sensul că admite contestația formulată de reclamanta A.E.

și în consecință;

Anulează Raportul de

evaluare al A.N.I. din 3 iunie 2011.

Menține celelalte

dispoziții ale sentinței atacate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 martie 2014.