ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4323/2014
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4323/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra recursurilor
de față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Obiectul acțiunii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de
Apel Craiova, reclamanta SC Y.I. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele
Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Regională pentru Accize și
Operațiuni Vamale Craiova și Autoritatea Națională a Vămilor, anularea deciziei
din 27 aprilie 2012 emise de A.N.A.F., a deciziei de impunere din 31 ianuarie
2012 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată și a raportului de
inspecție fiscală parțială din 27 ianuarie 2012, emis de D.R.A.O.V. Craiova,
prin care s-au stabilit în mod nelegal obligații fiscale suplimentare de plată
astfel:
1) accize benzină cu
plumb în perioada 1 ianuarie 2005 - 31 decembrie 2008, în sumă de 25.364.399
lei
2) accize păcură în
perioada 1 ianuarie 2005 - 31 decembrie 2008, în sumă de 42.371 lei
3) majorări de
întârziere benzină cu plumb pentru perioada 26 februarie 2007 - 27 ianuarie
2009, în sumă de 8.320.470 lei
4) majorări de
întârziere păcură pentru perioada 26 februarie 2005 - 27 ianuarie 2009, în sumă
de 2.859 lei, în total suma de 33.730.099 lei.
În motivarea
acțiunii, reclamanta a arătat, în esență, că organul fiscal de control a
ignorat prevederile art. 175
4
alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. fisc.,
care reglementează regimul juridic al produselor exceptate de la plata
accizelor produselor energetice utilizate în alte scopuri decât în calitate de
combustibil pentru motor sau combustibil pentru încălzire, în vigoare în
perioada 1 ianuarie 2007 - 31 decembrie 2008.
În cauză, produsele
energetice obținute nu au fost folosite drept combustibil pentru motor sau
combustibil pentru încălzire, ci au fost utilizate ca diluanți și dizolvanți
pentru grunduri și vopsele, pentru protecția antimucegai și acoperirea
decorativă a suprafețelor din lemn.
Reclamanta a arătat
că raționamentul organului de control fiscal, care nu a luat în seamă
destinația finală a produselor energetice obținute, element esențial în
analiză, ci încadrarea tarifară a acestora, pe care a stabilit-o eronat, este
complet fals, abuziv, preconstituit cu intenția vădită de a face inaplicabile
prevederile art. 175
4
alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. fisc.
De asemenea, a arătat
că din anul 2008 și până în prezent, încadrarea tarifară vădit eronată a D.
Craiova, în sensul că produsele fabricate au codul NC 2710, a fost dovedită de
toate expertizele tehnice extrajudiciare și judiciare care s-au efectuat, nici
o expertiză neconfirmând punctul de vedere al acestui organ fiscal.
Hotărârea curții
de apel
Prin Sentința nr. 193
din 30 aprilie 2013, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și
fiscal, a admis contestația formulată de reclamanta SC Y.I. SRL, a anulat
Decizia nr. 198 din 27 aprilie 2012, emisă de A.N.A.F., și decizia de impunere
din 31 ianuarie 2012, emisă de D. Craiova și a exonerat reclamanta de plata
obligațiilor fiscale suplimentare stabilite prin aceste acte.
Pentru a pronunța
această hotărâre, prima instanță a reținut, în esență următoarele:
Prin decizia de
impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată din 31 ianuarie
2012, emisă de D. Craiova, s-a stabilit în sarcina reclamantei obligația plății
sumei totale de 33.730.099 lei, din care suma de 25.406.770 lei reprezintă
accize aferente produselor energetice obținute în perioada 1 ianuarie 2007 - 31
decembrie 2008 și suma de 8.323.329 lei reprezintă accesorii aferente.
În speță, organul
vamal a reținut că reclamanta a obținut și comercializat, în perioada 1
ianuarie 2007 - 31 decembrie 2008, următoarele produse finite: D1, D2, D3, F1
și F2.
Organul vamal a
încadrat produsele D1, D2, F1 la coduri tarifare care se regăsesc la art. 175
alin. (2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și
completările ulterioare, coduri tarifare corespunzătoare categoriilor de
produse energetice care pot fi produse numai în antrepozit fiscal, indiferent
de modul de utilizare, potrivit secțiunilor a 4-a și a 5-a ale cap. I din
Titlul VII Accize și alte taxe speciale din același act normativ, iar produsul
F2 a fost încadrat în prevederile art. 175 alin. (3) lit. g) din Legea nr.
571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare,
fiind păcură, și în consecință s-a stabilit că reclamanta datorează accize
pentru aceste produse.
Împotriva acestei
decizii, reclamanta a formulat contestație, respinsă ca nefondată prin decizia
din 27 aprilie 2012 emisă de A.N.A.F.
Prima instanță a
constatat că sunt aplicabile dispozițiile art. 175 C. fisc., din a căror
interpretare rezultă că elementul primordial în determinarea naturii produselor
și a clasificării acestora este încadrarea tarifară, numai în subsidiar și
numai pentru unele produse prezentând relevanță scopul utilizării acestora.
În privința
încadrării tarifare a celor cinci produse, se constată că organul vamal, pe
baza specificațiilor tehnice și certificatelor produselor, pe baza rapoartelor
de producție puse la dispoziție și evidențiate în Registrul de operare al
societății reclamante și, acolo unde a fost posibil, pe baza probelor prelevate
și a concluziilor cuprinse în certificatele de analiză emise de Laboratorul
V.C., a stabilit următoarele clasificări tarifare:
- D1: produsul
reprezintă un ulei ușor, clasificare tarifară propusă: noiembrie x sau
noiembrie y (dacă produsul se utilizează ca benzină pentru motor);
- D2: produsul finit
rezultat se încadrează la codul NC (în cazul rapoartelor de producție: din 4
aprilie 2005, din 14 iulie 2005 și din 13 septembrie 2005 cu care a fost
fabricată cantitatea de 188.630 litri) sau la codul NC (în cazul rapoartelor de
producție: din 14 septembrie 2005, din 6 octombrie 2005, din 12 octombrie 2005,
din 15 octombrie 2005, din 9 august 2006 și din 8 noiembrie 2007 cu care a fost
fabricată cantitatea de 184.280 litri);
- D3: clasificarea
tarifară propusă este noiembrie x dacă produsul este utilizat ca diluant sau
noiembrie y dacă produsul este utilizat ca benzină de motor;
- F1: clasificările
tarifare stabilite pentru acest produs sunt: noiembrie x sau y sau z, în
funcție de componenta materiilor prime;
- F2: produsul
reprezintă păcură, clasificarea tarifară propusă: x; y; z; q, în funcție de
conținutul de sulf.
În raport cu aceste
încadrări tarifare, organul vamal a constatat că pentru cantitățile de produse
energetice fabricate sub denumirea de D1, F1 și D3, reclamanta datorează acciza
prevăzută la nivelul benzinei cu plumb, stabilită în conformitate cu
dispozițiile art. 176 și anexa nr. 1 din Legea nr. 571/2003 privind Codul
fiscal, cu modificările și completările ulterioare.
De asemenea, s-a
constatat că produsul F2 se încadrează în prevederile art. 175 alin. (3) lit.
g) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările
ulterioare, fiind păcură și în consecința reclamanta datorează pentru
cantitățile de produse energetice fabricate sub denumirea "F2",
accize pentru păcură, la nivelul prevăzut la art. 176 și anexa nr. 1 din
același act normativ.
În ceea ce privește
produsul finit D1, întrucât încadrarea tarifară stabilită este x, acesta nu
intră în categoria produselor accizabile și ca atare, pentru cantitățile
fabricate în perioada 1 ianuarie 2007 - 31 decembrie 2008, reclamanta nu
datorează accize.
Încadrarea tarifară
propusă de organul vamal pentru produsele D1, F1, D3, F2 și parțial pentru
produsul D2 este contrazisă de expertiza judiciară specialitatea petrochimie
efectuată în faza judecății de către expertul J.D., precum și de expertiza
extrajudiciară specialitatea petrochimie efectuată în faza administrativă de
către expert Z.R.
Expertiza judiciară a
avut la bază specificațiile tehnice ale produselor, certificatele de analiză
efectuate de Laboratorul V.C. și analizele efectuate de Laboratorul I. -
Ploiești și a concluzionat, după o laborioasă explicație tehnică, în funcție de
materiile prime ce intră în compoziția produselor, a proporțiilor din amestec,
a proprietăților chimico-fizice atât a componentelor, cât și a produsului
final, că produsele D1, F1, D2 și D3 se încadrează în poziția tarifară NC x,
respectiv solvenți și diluanți organici compuși, preparate concepute pentru
îndepărtarea lacurilor și vopselelor, iar produsul F2 nu poate fi păcură,
putând fi clasificat la poziția tarifară NC y care cuprinde uleiurile
anticorosive folosite ca dizolvanți la prepararea grundurilor sau la poziția
tarifară NC z, dizolvant pentru lacuri și vopsele, și aceste produse nu pot fi
folosite drept carburant auto sau combustibil pentru încălzire.
Referitor la
aprecierea forței probatorii a analizelor efectuate de Laboratorului V.C., a
celor efectuate de Laboratorul I. Ploiești și a expertizei judiciare, prima
instanță a avut în vedere faptul că Laboratorul V.C. este un organism care nu
are independență față de organul vamal, în comparație cu Laboratorul I.
Ploiești și expertul judiciar, care sunt organisme independente față de părțile
cauzei.
De asemenea, prima
instanță a ținut cont de faptul că expertiza judiciară a fost administrată
nemijlocit în fața instanței și de amplele explicații tehnice de specialitate
conținute de raportul de expertiză, aspecte ce au format convingerea instanței
să acorde prevalență acestor ultime două probe și să îmbrățișeze concluziile
raportului de expertiză judiciară.
Conchizând prima
instanță a stabilit că produsele fabricate de reclamanta, respectiv D1, F1, D2,
D3 și F2 sunt prin parametrii fizico-chimici solvenți organici, nu se includ în
art. 175 C. fisc., fiind încadrați la poziția tarifară x, poziție care nu este
purtătoare de accize.
Recursurile
exercitate în cauză
Pârâtele au atacat cu
recurs sentința menționată, solicitând modificarea ei în sensul respingerii
acțiunii reclamantei.
Agenția Națională de
Administrare Fiscală și-a încadrat motivele de recurs în prevederile art. 304
pct. 9 C. proc. civ., arătând că soluția pronunțată de instanța de fond este
greșită, pentru că accizele stabilite în sarcina intimatei - reclamante sunt
legal datorate, în raport cu prevederile art. 175 din C. fisc. și cu
dispozițiile corespunzătoare din Normele metodologice de aplicare a Codului
fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004, în vigoare în perioada 2 martie 2007 -
31 decembrie 2008.
A mai arătat că, în
conformitate cu prevederile art. 4 alin (1) din H.G. nr. 110/2009 privind
organizarea și funcționarea Autorității Naționale a Vămilor, autoritatea vamală
are atribuții în vederea identificării și expertizării produselor energetice și
a clasificării mărfurilor în Nomenclatura combinată, baza legală fiind
constituită din Regulamentul CE nr. 1214/2007 al Comisiei, din 20 septembrie
2007, de modificare a anexei I a Regulamentului CE nr. 2658/87 al Consiliului,
privind Nomenclatura tarifară și statistică și Tariful Vamal Comun, precum și
Regulile Generale de interpretare a Nomenclaturii combinate.
În fine, a arătat că
elementele de fapt și de drept detaliate în motivarea recursului conduc către
concluzia că argumentele intimatei - reclamantei, referitoare la clasificarea
tarifară stabilită de organele vamale pentru produsele finite obținute din
amestecarea unor produse accizabile, nu sunt de natură să modifice încadrările
stabilite prin actul de control, produsele: D1, F1, F2 și D2 făcând parte din
categoria produselor accizabile, ce puteau fi obținute numai într-un antrepozit
fiscal de producție, conform art. 178 din Legea nr. 571/2003 privind Codul
fiscal, cu modificările și completările ulterioare.
În recursul său,
Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Craiova, în nume propriu
și pentru Autoritatea Națională a Vămilor, a invocat prevederile art. 304 pct.
9 și art. 304
1
C. proc. civ.
În esență, această
recurentă - pârâtă a arătat și argumentat amănunțit că, deși instanța de fond a
reținut în mod corect, din interpretarea art. 175 din C. fisc., că elementul
primordial în determinarea naturii produselor și a clasificării acestora este
încadrarea tarifară, numai în subsidiar și numai pentru unele produse
prezentând relevanță scopul utilizării acestora, a pronunțat soluția de anulare
a actelor administrative fiscale cu încălcarea prevederilor legale aplicabile
speței și însușindu-și concluziile total inexacte ale raportului de expertiză
tehnică judiciară.
În opinia recurentei
- pârâte, soluția primei instanțe contravine temeiurilor avute în vedere de
autoritatea vamală la stabilirea încadrării tarifare a produselor: Regulamentul
(CEE) nr. 1214/2007 al Comisiei, din 20 septembrie 2007, de modificare a anexei
I la Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului privind Nomenclatura
tarifară și statistică și Tariful Vamal Comun, în mod special Regulile Generale
de Interpretare a Nomenclaturii Combinate (Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
nr. L 289/2007), precum și faptul că, încadrarea tarifară trebuie să fie în
concordanță cu prevederile Notelor explicative ale Nomenclaturii Combinate
publicate în temeiul art. 9 alin. (1) al Regulamentului nr. 2658/87 privind
Nomenclatura tarifară și statistică și Tariful Vamal Comun (Jurnalul Oficial al
Uniunii Europene nr. C 133/2008) și cu prevederile art. 206
3
pct. 15
din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările
ulterioare.
În fine, referindu-se
la forța probantă a certificatelor Laboratorului V.C., recurenta - pârâtă a
arătat că potrivit art. 17 alin. (2) din Ordinul nr. 356 din 11 februarie 2008
privind modificarea Ordinului vicepreședintelui Agenției Naționale de
Administrare Fiscala nr. 9.250/2006 pentru aprobarea Normelor privind
funcționarea Laboratorului V.C. și modalitatea de efectuare a analizelor: "În
luarea deciziilor prevăzute la alin. (1), rezultatele și concluziile cuprinse
în certificatul de analiză emis de Laboratorul V.C. prevalează în fața
informațiilor sau datelor cuprinse în documentele de analiză emise de alte
laboratoare, precum și în alte documente care conțin informații privind
caracteristicile fizico-chimice ale mărfii atunci când acestea sunt
contradictorii".
Apărările
intimatei
Prin întâmpinarea
depusă la dosar, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursurilor, ca
nefondate, și menținerea sentinței ca fiind legală și temeinică, răspunzând
criticilor formulate de autoritățile publice recurente.
În ceea ce privește
recursul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, intimata-reclamantă a
arătat că acesta este nemotivat, pentru că, în opinia sa, deși au fost invocate
prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu a fost indicat nici un motiv de
nelegalitate care să poată fi analizat de instanța de control judiciar.
Cu privire la fondul
cauzei, intimata-reclamantă a arătat și a argumentat pe larg că încadrarea
tarifară este cea reținută de prima instanță, pe baza interpretării și
aplicării corecte a legii și în concordanță cu materialul probator administrat
în cauză.
Distinct de
elementele probatorii ale speței, intimata-pârâtă a arătat că încadrarea vădit
eronată stabilită de Direcția Regională de Accize și Operațiuni Vamale Craiova
a fost infirmată de expertizele judiciare sau extrajudiciare efectuate și în
alte cauze similare, depunând la dosar copiile rapoartelor de expertiză invocate.
Considerentele
Înaltei Curți asupra recursurilor
Verificând, în
prealabil, regularitatea investirii instanței de control judiciar, în raport cu
apărările formulate în întâmpinare, Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă
Agenția Națională de Administrare Fiscală a invocat motivul de recurs prevăzut
în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar în dezvoltarea acestuia a indicat
prevederile legale pe care le-a considerat greșit interpretate și aplicate de
prima instanță, prin raportare la situația de fapt rezultată din probele
administrate.
De asemenea, se
reține că litigiul este supus prevederilor art. 304
1
C. proc. civ.,
care permit instanței de recurs să examineze cauza sub toate aspectele,
sentința pronunțată în materia contenciosului administrativ și fiscal nefiind
susceptibilă de apel, conform art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Examinând cauza prin
prisma motivelor invocate de recurenta-pârâtă și a prevederilor art. 304
1
C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile nu sunt fondate.
Prin cererea de
chemare în judecată, intimata-reclamantă a supus controlului de legalitate
exercitat de instanța de contencios administrativ și fiscal, pe calea prevăzută
în art. 218 alin. (2) C. proc. fisc., obligațiile fiscale (accize și majorări
de întârziere) stabilite prin decizia de impunere din 31 ianuarie 2012, emis de
Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Craiova și menținute prin
decizia din 27 aprilie 2012, emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală
în soluționarea contestației administrative.
Problema de drept
care a format obiectul disputei judiciare a constat în stabilirea încadrării
tarifare și a efectelor fiscale corespunzătoare pentru produsele D2, D3, D1 F1,
F2.
Pentru fiecare dintre
aceste produse, prima instanță a analizat argumentele și concluziile
autorității vamale, cărora le-a contrapus constatările expertizei judiciare în
specialitatea petrochimie, conform celor expuse detaliat la pct. 2 din prezenta
decizie, și a conchis, însușindu-și concluziile raportului de expertiză, că
produsele D1, F1, D2 și D3 se încadrează în poziția tarifară NC, respectiv
solvenți și diluanți organici compuși, preparate concepute pentru îndepărtarea
lacurilor și vopselelor, iar produsul F3 nu poate fi păcură, putând fi
clasificat la poziția tarifară NC care cuprinde uleiurile anticorosive folosite
ca dizolvanți la prepararea grundurilor sau la poziția tarifară NC, dizolvant
pentru lacuri și vopsele; aceste produse nu pot fi folosite drept carburant
auto sau combustibil pentru încălzire.
Din conținutul
raportului de expertiză rezultă că, în cadrul analizei efectuate, expertul
tehnic judiciar a stabilit parametrii fizico-chimici ai produselor ținând seama
de probele, specificațiile tehnice și documentațiile tehnice ale
producătorului, avute în vedere de autoritățile fiscale, conform analizelor
efectuate de S.N.P. SA - Laboratorul de încercări/analize și cercetări
analitice I. - Ploiești (laborator autorizat R.) și de către Laboratorul C.V.
București (pentru produsele din care au fost prelevate probe cu ocazia
inspecției fiscale), comparativ cu parametrii fizico-chimici înscriși în
specificațiile tehnice ale producătorului SC Y.I. SRL.
Prin urmare, sunt
lipsite de suport faptic susținerile recurentei-pârâte Direcția Regională
pentru Accize și Operațiuni Vamale Craiova (în prezent Direcția Generală
Regională a Finanțelor Publice Craiova), în sensul că expertul judiciar ar fi
avut în vedere doar actele și apărările intimatei-reclamante și ar fi ignorat
înscrisurile și apărările formulate de autoritatea vamală (dosar recurs).
Sub aspectul opiniei
de specialitate exprimate de expert în temeiul art. 201 alin. (1) C. proc.
civ., raportul de expertiză constituie o probă științifică ce nu poate fi
înlăturată decât pe baza unor probe contrare cu suficientă consistență, iar nu
prin simple afirmații sau interpretări proprii ale uneia dintre părți.
Prevederea cuprinsă
în art. 17 alin. (2) din Normele privind funcționarea Laboratorului V.C. și
modalitatea de efectuare a analizelor, aprobate prin Ordinul nr. 356/2008 al
vicepreședintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală, citată la pct. 3
din prezenta decizie, are caracter obligatoriu pentru autoritatea vamală, în
cadrul procedurii administrative derulate pentru emiterea deciziilor privind
"măsurile tarifare, netarifare și/sau fiscale" pentru partidele de
marfă din care s-au prelevat probele.
Ea nu poate fi opusă
instanței de judecată, care exercită controlul asupra actelor administrative
fiscale conform art. 218 alin. (2) din C. proc. fisc., corelat cu Legea nr.
554/2004, pentru că o concluzie contrară ar fi de natură să ignore exigențele
dreptului la un proces echitabil, conferind controlului judecătoresc doar un
caracter formal, în măsură să aducă atingere dreptului persoanei vătămate de o
autoritate publică de a avea un acces efectiv la instanța specializată, drept
consacrat în art. 52 alin. (1) din Constituția României și garantat prin art.
126 alin. (6) din Constituție.
În cadrul procedurii
judiciare nu există o ierarhizare a probelor; condițiile pentru încuviințarea
și administrarea dovezilor sunt cele prevăzute în art. 167 și următoarele din
C. proc. civ., iar interpretarea lor este atributul judecătorului, cu obligația
ca acesta să indice motivele de fapt și de drept care i-au fundamentat convingerea.
În speță, în
considerentele sentinței s-a menționat că referitor la aprecierea forței
probatorii a analizelor efectuate de Laboratorului V.C., a celor efectuate de
Laboratorul I. Ploiești și a expertizei judiciare, prima instanță a avut în
vedere faptul că Laboratorul V.C. este un organism care nu are independență
față de organul vamal, în comparație cu Laboratorul I. Ploiești și expertul
judiciar, care au o poziție independentă față de părțile cauzei. Aceeași
abordare poate fi regăsită în practica Înaltei Curți de Casație și Justiție,
secția de contencios administrativ și fiscal, în deciziile din 12 iunie 2012 și
din 21 martie 2013, pronunțate în cauze similare.
În fine, Înalta Curte
constată că recursurile conțin și referiri la regimul juridic al majorărilor de
întârziere, conform art. 120 C. proc. fisc., dar având în vedere caracterul
accesoriu al majorărilor față de debitul principal - corect anulat de instanța
de fond, urmează ca și aceste critici, să fie înlăturate.
Temeiul de drept al
soluției adoptate în recurs
Având în vedere toate
considerentele expuse, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și al art. 312
alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile
declarate de Agenția Națională de Administrare și Direcția Generală Regională a
Finanțelor Publice Craiova, în nume propriu și pentru Direcția Generală a
Vămilor împotriva Sentinței nr. 193 din 30 aprilie 2013 a Curții de Apel
Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 14 noiembrie 2014.
Procesat de GGC - CL