ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4078/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4078/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 1296 din 10 aprilie 2013,

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a

respins ca nefondată, cererea formulată de reclamanta SC C.O.C. SRL prin

administrator judiciar C.I.T.F. B.S., în contradictoriu cu pârâții A.N.A.F.

D.G.F.P. J.T.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut în esență, următoarele aspecte:

Prin cererea

înregistrată pe rolul C.S. la data de 1 februarie 2013 sub nr. 862/2/2013,

reclamanta SC C.O.C. SRL prin administrator judiciar C.I.T.F.B. S. a chemat în

judecată pe pârâții A.N.A.F. și D.G.F.P. Județului Timiș, solicitând anularea,

în ceea ce privește suma de 3.100.167,54 lei, reprezentând cheltuieli

considerate nedeductibile la calculul impozitului pe profit de către organul de

inspecție fiscală, a următoarelor acte:

- Deciziei nr. 336

din 31 iulie 2012, emisă de pârâta ANAF, Direcția Generală de Soluționare a

Contestațiilor (denumită "Decizia de soluționare 1"), prin care s-a

respins contestația reclamantei formulată împotriva Dispoziției privind

măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală - punctul 4 - cu privire la

suma de 3.100.167,54 lei, reprezentând diminuarea pierderii fiscale totale la

data de 31 decembrie 2010;

- Deciziei nr.

1937/976 din 7 decembrie 2012, emisă de pârâta DGFP Timiș (denumită

"Decizia de soluționare 2"), prin care s-a respins contestația

reclamantei formulate împotriva deciziei de impunere din data de 29 noiembrie

2011 și a raportului de inspecție fiscală din 29 noiembrie 2011, privind

cheltuielile considerate nedeductibile de SAF-AIF - Serviciul de inspecție

fiscală 3, din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice a Județului

Timiș;

- în limita sumei

contestate, a deciziei de impunere din data de 29 noiembrie 2011, privind cheltuielile

considerate nedeductibile de echipa de inspecție fiscală (denumită în

continuare "Decizia de impunere") emisă de SAF-AIF din cadrul

Direcției Generale a Finanțelor Publice a Județului Timiș;

- Raportului de

inspecție fiscală din 29 noiembrie 2011 emis de SAF-AIF din cadrul Direcției

Generale a Finanțelor Publice a Județului Timiș, pe baza căruia a fost emisă

Decizia de impunere (denumit "Raportul de inspecție fiscala") și a

- Dispoziției privind

măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală - punctul 4 - cu privire la

suma de 3.100.167,54 lei reprezentând diminuarea pierderii fiscale totale la

data de 31 decembrie 2010.

S-a apreciat ca fiind

nefondată susținerea reclamantei, în sensul că Direcția Generală de Soluționare

a Contestațiilor nu avea competența de a soluționa contestația formulată

împotriva Dispoziției de măsuri, câtă vreme pe criteriul valoric, suma ce face

obiectul Dispoziției depășea pragul de delimitare a competențelor.

Nu s-a reținut nici

susținerea intimatelor, în sensul că între Dispoziția de măsuri și Decizia de

impunere nu există o legătură. Între cele două există legătură, iar contestația

reclamantei viza aspectul deductibilității cheltuielilor aferente anului 2009

în cuantum de 3 100 168 lei (cea împotriva deciziei de impunere), respectiv al

diminuării pierderii fiscale cu aceeași sumă (cea împotriva dispoziției).

S-a constatat că,

într-adevăr, Decizia de impunere se referea la perioada supusă verificării

legale (2006 - 2010), iar Dispoziția a dispus diminuarea pierderii fiscale

totale de recuperat, stabilită la data de 31 decembrie 2010, cu suma de 2 454

849 lei pentru anul 2008, suma de 1 435 100 lei pentru anul 2009, suma de 5 011

630 lei pentru ianuarie - septembrie 2010 și suma de 139 718 lei pentru

octombrie - decembrie 2010. În schimb, contestația reclamantei privea doar

cheltuieli aferente anului 2009.

În fapt, ambele

organe fiscale pârâte s-au pronunțat cu privire la problema deductibilității

cheltuielilor în suma de 3 100 167 lei, invocate de reclamantă, astfel, nu se

poate reține că există o vătămare procesuală a reclamantei, care a primit un

răspuns pe problema de fapt și de drept invocată de la fiecare dintre cele două

organe de soluționare a contestațiilor.

Referitor la

susținerea reclamantei potrivit căreia organele de inspecție fiscală au

considerat în mod greșit ca fiind nedeductibile cheltuielile aferente

achiziției de grâu de la V.H. SRL s-a reținut că aceasta este neîntemeiată,

câtă vreme cu privire la situația acestor stocuri în perioada verificată, din

care reies cantitățile de grâu intrate în siloz, precum și cele ieșite (Anexa

nr. 6 la acțiune), reclamanta nu poate face dovada cerută de lege.

În ceea ce privește

factura din 13 iulie 2009 către Smithfield, prin care vinde cantitatea de

20.000 tone metrice de grâu furajer, Curtea reține că nici aceasta nu este

suficientă prin sine însăși, în lipsa avizului de însoțire a mărfii și nu

dovedește că este vorba despre aceeași cantitate fizică de cereale ce a făcut

obiectul facturii nr. x/2009 (susținerea reclamantei, pentru a se apăra de

critica că nu există aviz de însoțire a mărfii, fiind aceea că nu a existat un

transport care să fie dovedit cu aviz de însoțire a mărfii, deoarece cerealele

au stat în depozitele sale atât înainte de a le cumpăra aceasta, cât și după ce

le-a revândut);

Valoarea stocului de

grâu pe luna iulie 2009, precum și notele contabile înregistrate de reclamantă

odată cu înregistrarea facturii primită de la V.H. SRL, nu pot face dovada

faptului că cerealele în litigiu au fost efectiv și în mod real depozitate în

silozurile reclamantei, această împrejurare de fapt putând fi probată prin

avizul de însoțire a mărfii (eventual, de intrare pentru prima oară în depozit

a cantității de grâu ce face obiectului litigiului).

Contractul de

servicii din 9 iulie 2009 încheiat de C.O. cu S.F. SRL sau documentația de unde

rezultă că S. a deținut în silozul societății C.O. cantitatea de 20.000 tone

metrice de grâu, dovedesc că societatea S. a depozitat cantități de cereale în

silozurile reclamantei, dar nu dovedesc în mod concret că ceea ce a făcut

obiectul facturii nr. x/2009 a fost depozitat în temeiul acestui contract.

Or, prezumția

invocată de reclamantă nu este corectă, deoarece nu pornește de la un fapt

cert: aceasta trebuia să dovedească în mod concret că cantitatea de 5 830 805

kg grâu din factura nr. x/2009 a intrat fizic în posesia reclamantei, care apoi

a predat-o mai departe cumpărătorului subsecvent tot în silozurile sale, ca

urmare a contractului de depozit (intrare în posesie care trebuia dovedită, de

către reclamantă, prin avizul de însoțire a mărfii existent la momentul inițial

de intrare a acestor cereale în depozit; cu alte cuvinte, fie anterior facturii

nr. x/2009 (ca urmare a contractului de depozit cu V.H. SRL), fie la momentul

încheierii contractului de vânzare-cumpărare cu aceasta.

Simpla împrejurare de

fapt că reclamanta avea o cantitate de 20 828,2 tone de grâu nu face dovada că

această cantitate o includea pe cea de 4 830,8 tone din factura nr. x/2009; cu

alte cuvinte, faptul care stă la baza prezumției invocate de reclamantă nu este

suficient și necesar, cantitatea de 4 830,8 tone nefiind în mod necesar inclusă

în prima, din punct de vedere al identității mărfurilor.

S-a mai constatat că

au fost respectate prevederile art. 105 C. proc. fisc., potrivit căruia organul

de inspecție fiscală are obligația de a examina toate stările de fapt și

raporturile juridice care sunt relevante pentru impunere, acesta procedând

întocmai, toate împrejurările relevante fiind analizate de pârâte.

S-a apreciat ca fiind

neîntemeiat motivul de contestație legat de invocarea faptului că organele de

inspecție fiscală au considerat în mod greșit ca fiind nedeductibile

cheltuielile aferente facturilor emise de SC F. SA.

Astfel s-a reținut că

sub aspectul prestării efective a serviciilor, prevederile legale invocate de

organul de control stipulează că aceasta trebuie justificată prin documente

precum situații de lucrări.

S-a constatat că, în

raport de motivarea pentru care organele fiscale au interpretat că o asemenea documentație

era necesară, reclamanta nu a adus argumente contrare și concrete,

mărginindu-se la a invoca un principiu teoretic că nu în toate cazurile poate

fi cerută o asemenea documentație, fără se dovedi că această documentație nu

era necesară.

Totodată, s-a reținut

că prin actul adițional din data de 1 septembrie 2007 la contractul de

colaborare din 16 septembrie 2005, părțile au convenit ca "SC F. SA să

cesioneze către SC C.O. C. SRL toate drepturile și obligațiile ce rezultă din

contractul din 16 septembrie 2005 și declară că nu mai are niciun fel de

pretenții materiale sau de orice altă natură prezente sau viitoare", iar

la art. 3 din același act adițional este stipulat că "drepturile și toate

celelalte obligații ale SC F. SA se sting concomitent cu transmiterea către SC

C.O.C. SRL a tuturor drepturilor și obligațiilor rezultate din contractul de

colaborare".

Or, din cuprinsul

acestui act adițional încheiat în anul 2007 nu se mai justifică prestarea de

servicii ulterioare acestei date, care să fie facturate prin factura în

litigiu. Astfel, factura din 23 iulie 2009 având ca obiect "Prestări

servicii în agricultură conf. contract 591/2005 - anul agricol 2008

-2009", pare lipsită de fundament real.

Contractul încheiat

între părți are o relevanță redusă, sub aspectul dovedirii realității prestării

serviciilor în anii 2008 și 2009, cât timp acest contract fusese cesionat în

favoarea reclamantei și aceasta nu a dovedit prestarea acestor servicii de

către SC F. SA.

De asemenea, s-a

apreciat ca fiind nefondat motivul de contestație legat de invocarea faptului

că organele de inspecție fiscală au considerat în mod greșit ca fiind

nedeductibile cheltuielile aferente facturilor emise de A.C. SRL.

S-a reținut că pentru

a se deduce din profitul impozabil cheltuielile cu prestările de servicii,

trebuie să fie îndeplinite cumulativ mai multe condiții: societatea dovedește

necesitatea efectuării cheltuielilor prin specificul activității pe care o

desfășoară și serviciile să fie efectiv prestate în baza unui contract scris în

care să se precizeze serviciile prestate, termenele de execuție, tarifele

percepute, defalcarea cheltuielilor pentru întreaga perioadă în care se

derulează contractul, iar justificarea prestării serviciilor se face prin

situații de lucrări, rapoarte de lucru, studii de piață, expertize sau alte

materiale corespunzătoare.

Din analiza facturii

nr. 44 din 31 iulie 2009 emisă de SC A.C. SRL, reprezentând "Prestări

servicii în agricultură - cultura porumb", a rezultat că aceasta are

anexată o "Situație de lucrări - cheltuieli pentru înființarea culturilor

de primăvară", care cuprinde numai denumirea lucrărilor realizate,

respectiv "scarificat, discuit, semănat, erbicidat postemergent",

suma/ha, suprafață lucrată și suma totală, anexă care reprezintă o situație

tabelară în care sunt înscrise generic denumirea lucrărilor, suprafața lucrată

și suma totală, situație ștampilată și nesemnată nici de prestator și nici de

beneficiar, nefăcând referire la modalitatea de realizare a acestora.

Totodată, din analiza

facturii din 15 decembrie 2009 emisă de SC A.C. SRL, reprezentând

"Prestări servicii în agricultură", a rezultat că aceasta are anexată

o "notă" din data de 16 decembrie 2009, ștampilată de SC C.O.C. SRL,

prin care precizează că se facturează de către SC A.C. SRL "prestări

servicii în agricultură - recoltat, transport", notă nesemnată de

prestator și care nu are calitatea de document justificativ.

Pentru a justifica că

au fost efectuate în acest scop cheltuieli cu achiziționarea de servicii,

respectiv pentru a fi deductibile la calculul profitului impozabil/impozitului

pe profit, conform prevederilor art. 21 alin. (4) lit. m) din C. fisc.,

coroborate cu pct. 48 al titlului II din H.G. nr. 44/2004, simpla prezentare a

contractului de prestări servicii și a facturilor emise nu este suficientă,

reclamanta trebuind să justifice prestarea de servicii cu documente care să

conțină elementele stipulate expres de legiuitor.

Reclamanta nu a

justificat cu documente necesitatea efectuării acestor cheltuieli, precum și

prestarea efectivă a serviciilor, respectiv din documentele anexate la dosarul

cauzei nu au rezultat: prin ce modalități a fost realizat obiectul

contractelor; numărul de ore prestate pentru fiecare prestație în parte;

resursele umane și materiale folosite în vederea prestării serviciilor în

cauză; modalitatea de calcul a tarifelor stabilite pentru fiecare dintre

serviciile prestate facturate; studii de piață; rapoarte de evaluare și

cercetare, elaborarea planurilor de activitate, contractele încheiate de prestator

cu societăți cumpărătoare din care să rezulte că s-a realizat obiectul

contractului; termenul de execuție al contractelor, deși legea prevede clar că

în contract trebuie menționat acesta.

În plus, s-a mai

reținut că factura din 31 iulie 2009 emisă de SC A.C. SRL, nu are completate

corespunzător coloanele privind cantitatea si prețul unitar, fiind completată

doar valoric, astfel ca nu au fost respectate prevederile art. 155 alin. (5)

lit. k) si m) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si

completările ulterioare, potrivit cărora: "(5) Factura cuprinde in mod

obligatoriu următoarele informații: [...] k) denumirea și cantitatea bunurilor

livrate, denumirea serviciilor prestate, precum și particularitățile prevăzute

la art. 125A1 alin. (3) definirea bunurilor, în cazul livrării intracomunitare

de mijloace de transport noi (...) m) baza de impozitare a bunurilor și

serviciilor, pentru fiecare cota (...)".

S-a constatat că

pârâtele au indicat mai multe temeiuri de drept pentru care cele două facturi

nu îndeplineau condițiile pentru a dovedi realitatea prestării serviciilor, iar

acestea au procedat la o analiză completă a situației de fapt fiscale.

De asemenea, s-a

constatat că argumentul legat de invocarea OMEF nr. 3512/2008 este nerelevant,

câtă vreme reclamanta nu aduce o critică concretă, ci face doar o afirmație

generală legată de faptul că acesta nu reglementează dreptul de deducere a

cheltuielilor aferente veniturilor impozabile din achizițiilor efectuate.

Împotriva acestei

sentințe a formulat recurs reclamanta SC C.O.C. SRL, susținând că hotărârea

atacată este nelegală și netemeinică pentru următoarele motive, respectiv

argumente:

- în mod greșit

instanța de fond a respins motivul de nelegalitate constând în necompetența

organului de soluționare a contestației administrative, concluzionându-se, în

mod eronat că între cele două acte administrativ-fiscale atacate (dispoziția de

măsuri din 29 noiembrie 2011 și decizia de impunere din 29 noiembrie 2011) nu

există nicio legătură, fiind două acte diferite, fără legătură cauzală între

ele. În baza acestei concluzii eronate Direcția Generală de Soluționare a

Contestațiilor a reținut că are competența de a se pronunța asupra dispoziției

din 29 noiembrie 2011, iar Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș a

reținut spre soluționare contestația împotriva Deciziei de impune și a RIF -

ului;

- în ceea ce privește

nedeductibilitatea cheltuielilor aferente achiziției de grâu de la V.H. SRL,

argumentele expuse de instanța de fond sunt nelegale și netemeinice,

omițându-se faptul că pentru cantitatea de grâu achiziționată de SC C.O.C. SRL

de la V.H. SRL nu a existat o mișcare fizică de produse, acestea aflându-se în

permanență în depozitul C.O.

Ca arate, nu puteau

fi prezentate avize de însoțirea mărfii, acesta fiind documentul care se

întocmește numai situația în care factura nu se poate emite la momentul

livrării mărfii din motive obiective. În acest sens sunt dispozițiile art. 3

alin. (1) din Ordinul nr. 2226/2006, dat în baza Legii contabilității nr. 82/1991,

republicată;

- în mod greșit s-a

reținut nedeductibilitatea cheltuielilor aferente facturilor emise de SC F. SA,

deși la dosarul cauzei au fost depuse documente justificative pentru prestarea

serviciilor de pază culturi agricole, respectiv contractul de colaborare,

serviciile achiziționate de la F. SA fiind realizate pentru scopul obținerii de

venituri impozabile. Factura emisă de F. SA pentru serviciile agricole (paza

culturilor) a fost întocmită cu respectarea condițiilor art. 155 alin. (5) C. fisc.

Serviciile de pază prestate de F. S.A. au fost reale au fost efectiv prestate,

având la bază un contract între părți, astfel că sunt întrunite condițiile

deductibilității cheltuielilor cu servicii prevăzute de Normele metodologice de

aplicare a Codului Fiscal (art. 21 alin. (4) lit. m) C. fisc. coroborat cu pct.

48 din H.G. nr. 44/2004);

- nedeductibilitatea

cheltuielilor aferente facturilor emise de A.C. SRL din 31 iulie 2009 și din 15

decembrie 2009 s-a reținut în mod greșit de către instanța de fond, deși a fost

depus documentul justificativ prevăzut de lege, respectiv factura, lucrările

agricole prestate de această societate fiind identificate în detaliu în anexele

facturilor pentru care s-a refuzat dreptul de deducere a cheltuielilor.

Prestarea acestor servicii a fost necesară pentru realizarea de venituri de

către societate, respectiv producția de cereale în scopul revânzării, fiind

astfel întrunite și condițiile art. 19 alin. (1) și art. 21 din C. fisc.

Facturile menționate au fost întocmite cu respectarea condițiilor prevăzute de

art. 155 alin. (5) din C. fisc., iar societatea a prezentat, de asemenea și

situațiile de lucrări aferente. Aceste cheltuieli au avut ca obiect servicii

agricole de înființare a culturilor de primăvară, servicii absolut necesare

desfășurării activității societății, respectiv producția de cereale în scopul

revânzării.

Criticile formulate

de recurentă împotriva sentinței atacate se încadrează, din punct de vedere

procedural în prevederile art. 304 pct. 9 și ale art. 304

1

C. proc.

civ. Recurenta a invocat și prevederile art. 304 pct. 7, dar nu a dezvoltat

acest motiv de recurs.

Analizând actele și

lucrările dosarului de fond, precum și criticile formulate de recurentă,

instanța de control judiciar constată că recursul este nefondat, urmând a fi

respins pentru următoarele considerente:

Referitor la motivul

de recurs privind necompetența organului de soluționare a contestației

administrative, instanța de recurs reține că potrivit art. 209 C. proc. fisc.,

contestația împotriva măsurii de diminuare a pierderii fiscale stabilite prin

dispoziție de masuri se soluționează de structura specializată de soluționare a

contestațiilor din cadrul direcțiilor generale ale finanțelor publice județene

sau a municipiului București, dacă valoarea impozitului, taxei sau măsurii este

în cuantum de până la 3 milioane lei sau de Direcția generală de soluționarea a

contestațiilor din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, dacă

valoarea impozitului, taxei sau măsurii este în cuantum de 3 milioane lei sau

mai mare, precum și pentru contestațiile formulate de marii contribuabili sau

împotriva actelor emise de organele centrale, indiferent de cuantum.

Între dispoziția de

măsuri din 29 noiembrie 2011 și decizia de impunere din 29 noiembrie 2011 nu există

nicio legătură, având în vedere că prima se referă la diminuarea pierderii

fiscale cu cheltuieli nedeductibile aferente anului 2009, iar în cea de-a doua

obligațiile fiscale de natura impozitului pe profit sunt aferente anilor 2006 -

2007.

Prin decizia de

impunere din 29 noiembrie 2011 organele de inspecție fiscală au stabilit

impozit pe profit suplimentar aferent perioadei 2006 - 2007, iar prin

dispoziția privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală din 29

noiembrie 2011 s-a dispus diminuarea pierderii fiscale cu cheltuielile aferente

anului 2009, astfel încât, în mod corect, contestația împotriva decizia de

impunere din 29 noiembrie 2011 a fost soluționată de serviciul specializat din

cadrul Direcției generale a finanțelor publice a județului Timiș, iar

contestația împotriva dispoziției privind măsurile stabilite de organele de

inspecție fiscală din 29 noiembrie 2011 a fost soluționată de Direcția generală

de soluționarea a contestațiilor din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

În ceea ce privește

motivul de recurs privind nedeductibilitatea cheltuielilor aferente achiziției

de grâu de la SC V.H. SRL, acesta este considerat neîntemeiat de către instanța

de control judiciar, deoarece prin hotărârea atacată s-a constatat nu numai

lipsa avizului de însoțire a mărfii, ci și lipsa altor documente care să

dovedească intrarea în gestiune a cantității de grâu respective. Din

verificarea documentelor prezentate de societate, respectiv rapoarte de cântar,

precum și din justificarea fluxurilor de intrări/ieșiri în și din depozitele

societății, cât și din rezultatele controlului încrucișat, organele de

inspecție fiscală au constatat că reclamanta nu a prezentat documente

justificative privind intrarea în gestiune a cantității de grâu achiziționată,

nu a efectuat recepția bunurilor aprovizionate și încărcarea lor în gestiune în

baza notei de recepție și constatare de diferențe în conformitate cu

prevederile O.M.E.F. nr. 3512/2008 privind documentele financiar-contabile, nu

a prezentat un contract de achiziție de cereale încheiat cu SC V.H. SRL, nu a

prezentat contracte de custodie și nici nu a înregistrat în contabilitate

operațiuni din care să rezulte că cerealele au fost lăsate în custodia terților

având în vedere că au existat decalaje între data facturii de cumpărare și data

efectuării livrării cerealelor, nu a prezentat "nota de cântar"

privind cântărirea mijloacelor de transport și nici "buletin de

analiză" privind indicii de calitate ai mărfii achiziționate, nu a

prezentat avize de însoțire a mărfii, precum și documente care să ateste

transportul mărfurilor din care să reiasă locul de încărcare/descărcare.

Potrivit art. 21

alin. (4) lit. f) din C. fisc. "Următoarele cheltuieli nu sunt

deductibile:

f) cheltuielile

înregistrate în contabilitate, care nu au la bază un document justificativ,

potrivit legii, prin care să se facă dovada efectuării operațiunii sau intrării

în gestiune, după caz, potrivit normelor".

De asemenea, potrivit

prevederilor OMEF nr. 3512/2008 privind documentele financiar-contabile, Anexa

1, pct. 2:

"Documentele

justificative trebuie să cuprindă următoarele elemente principale:

- denumirea

documentului:

- denumirea/numele și

prenumele și, după caz, sediul/adresa persoanei juridice/fizice care întocmește

documentul;

- numărul

documentului și data întocmirii acestuia;

- menționarea

părților care participă la efectuarea operațiunii economico-financiare (când

este cazul);

- conținutul

operațiunii economico-financiare și, atunci când este necesar, temeiul legal al

efectuării acesteia;

- datele cantitative

și valorice aferente operațiunii economico-financiare efectuate, după caz;

- numele și

prenumele, precum și semnăturile persoanelor care răspund de efectuarea

operațiunii economico-financiare, ale persoanelor cu atribuții de control

financiar preventiv și ale persoanelor în drept să aprobe operațiunile

respective, după caz:

- alte elemente

menite să asigure consemnarea completă a operațiunilor efectuate.

Documentele care stau

la baza înregistrărilor în contabilitate pot dobândi calitatea de document

justificativ numai în condițiile în care furnizează toate informațiile

prevăzute de normele legale în vigoare."

Față de normele

citate, instanța de fond în mod corect a reținut că situația stocurilor de grâu

în perioada verificată nu poate face dovada cerută de lege, deoarece este o

evidență internă a societății cu privire la stocul de marfă, iar nu un înscris

extern obiectiv, care să poată fi considerat document justificativ în sensul

normelor menționate.

Criticile din recurs

referitoare la nedeductibilitatea cheltuielilor aferente facturilor emise către

SC F. SA sunt, de asemenea, neîntemeiate având în vedere împrejurarea că la

data de 16 septembrie 2007 a fost încheiat actul adițional la contractul de

colaborare din 16 septembrie 2005 între SC F. SA în calitate de P.A. și SC A.C.

SRL în calitate de P.I., prin care "SC F. SA în calitatea sa de P.A. în

contractul de colaborare din 16 septembrie 2005 cesionează societății SC C.O.C.

SRL toate drepturile și obligațiile ce rezultă din contractul mai sus rubricat

și declară că nu mai are "niciun fel pretenții materiale sau de orice altă

natură prezente și/sau viitoare față de P.I. SC A.C. SRL". Având în vedere

actul adițional încheiat în anul 2007, rezultă că nu se mai justifică prestarea

de servicii ulterioare acestei date de către SC F. SA și care să fie facturate,

iar factura din 23 iulie 2009 în care se menționează "Prestări servicii în

agricultură conform contractului nr. x/2005 - anul agricol 2008 - 2009",

este lipsită de fundament real.

Cu privire la motivul

de recurs referitor la nedeductibilitatea cheltuielilor aferente facturilor

emise de SC A.C. SRL, instanța de control judiciar constată că, în mod corect

instanța de fond a reținut că simpla prezentare a contractului de prestări servicii

și a facturilor emise nu este suficientă, nefiind întrunite condițiile art. 21

alin. (4) lit. p) din C. fisc. în sensul dovedirii efectuării operațiunilor

respective. Astfel, facturile nr. x și nr. y/2009 emise de SC A.C. SRL au

anexate o "Situație de lucrări" și o notă nesemnate de prestator și

care nu precizează numărul de ore efectuate sau termenul de execuție al

contractelor, resursele umane și materiale folosite, nefiind astfel dovedită

efectivitatea prestării serviciilor. În acest sens dispozițiile H.G. nr. 44 din

22 ianuarie 2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.

571/2003 privind Codul fiscal prevăd, la pct. 48: "Pentru a deduce

cheltuielile cu serviciile de management, consultanță, asistență sau alte prestări

de servicii trebuie să se îndeplinească cumulativ următoarele condiții:

- serviciile trebuie

să fie efectiv prestate, să fie executate în baza unui contract încheiat între

părți sau în baza oricărei forme contractuale prevăzute de lege; justificarea

prestării efective a serviciilor se efectuează prin: situații de lucrări,

procese-verbale de recepție, rapoarte de lucru, studii de fezabilitate, de

piață sau orice alte materiale corespunzătoare."

Pentru considerentele

menționate, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte

constată că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, recursul

formulat de reclamata SC C.O.C. SRL urmând a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de SC C.O.C. SRL prin lichidatori judiciari A.A.C.I. și Cabinet

Individual de Insolvență H.M.E. împotriva Sentinței civile nr. 1296 din 10

aprilie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 30 octombrie 2014.

Procesat de GGC - CL