ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4469/2003

Asupra recursului de față,

Examinând actele dosarului constată

următoarele:

Prin sentința nr. 161 din 22

octombrie 2002, Tribunalul Militar Teritorial București a respins, ca

inadmisibilă, plângerea formulată de petentul T.M., împotriva rezoluției din 15

iulie 2001 dată de Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial

București.

Tribunalul a reținut că împotriva

aceleiași rezoluții, petentul a mai formulat anterior o plângere, care a fost

respinsă de Tribunalul Militar Teritorial București prin sentința nr. 166 din

18 septembrie 2001, hotărâre rămasă definitivă prin neapelare, la data de 29

septembrie 2001.

Ca urmare, considerând că există

autoritate de lucru judecat, tribunalul a respins ca inadmisibilă cea de a doua

plângere formulată de petent împotriva aceleiași rezoluții.

Împotriva acestei sentințe, petentul

a declarat apel, care a fost respins, ca nefondat, de Curtea Militară de Apel,

prin decizia nr. 1 din 9 ianuarie 2003.

Curtea a considerat că soluția

pronunțată de prima instanță este legală întrucât prima plângere formulată de

petent, a fost definitiv respinsă de Tribunalul Militar Teritorial București,

prin sentința nr. 166 din 18 septembrie 2001, rămasă definitivă prin neapelare,

o a doua plângere împotriva aceleiași rezoluții fiind inadmisibilă.

Împotriva acestei decizii, petentul

T.M. a declarat recurs.

Recursul este nefondat, pentru

motivele ce urmează:

Instituția procesuală a plângerii

împotriva măsurilor sau a actelor efectuate de procuror ori efectuate pe baza

dispozițiilor date de acesta, la instanța de judecată, a reprezentat și încă

reprezintă (până la intrarea în vigoare la 1 ianuarie 2004 a Legii nr.

281/2003, respectiv, a art. 278

1

C. proc. pen.) o aplicare directă a

art. 21 din Constituție, referitor la dreptul fundamental al oricărei persoane

de a avea accesul liber la justiție, dispusă de Curtea Constituțională prin

decizia nr. 486 din 2 decembrie 1997 (publicată în M.Of., nr. 105/6.03.1998).

Prin acea decizie, Curtea

Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate, constatând că art.

278 C. proc. pen., este constituțional numai în măsura în care nu oprește

persoana nemulțumită de soluționarea plângerii împotriva măsurilor și actelor

efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispozițiilor date de acesta și

care nu ajung în fața instanțelor judecătorești să se adreseze justiției în

temeiul art. 21 din Constituție, ce urmează să se aplice direct.

În baza acestei dispoziții

constituționale și a deciziei menționate, petentul a formulat o primă plângere

împotriva rezoluției nr. 680/ din 15 iunie 2001 dată de Parchetul Militar de pe

lângă Tribunalul Militar Teritorial București, plângere care a fost respinsă de

Tribunalul Militar Teritorial București prin sentința nr. 161 din 18 septembrie

2001, rămasă definitivă prin neapelare.

Curtea constată că, în mod legal,

curtea de apel a respins ca nefondat apelul declarat de petent, confirmând

soluția de respingere ca inadmisibilă a celei de a doua plângeri formulată de

același petent împotriva aceleiași rezoluții date de Parchetul Militar,

deoarece prima instanța de judecată a examinat și a constatat, cu autoritate de

lucru judecat, legalitatea rezoluției parchetului, iar a doua plângere este

inadmisibilă.

În consecință, Curtea va respinge,

ca nefondat, recursul declarat de petent.

Conform art. 92 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în

sumă de 300.000 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de petentul T.M. împotriva deciziei nr. 1 din 9 ianuarie 2003 a Curții

Militare de Apel.

Obligă pe recurent la plata sumei de

300.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pronunțată în ședință publică, azi

14 octombrie 2003.