ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1947/2015

Decizia nr. 1947/2016

Deliberând asupra

recursului de față, constată următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 63/A din 12 februarie

2015, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori

și de familie, a admis excepția inadmisibilității apelului declarat în cauză, în

raport de dispozițiile art. 222 din Legea nr. 62/2011. A respins

,

ca fiind inadmisibil, apelul declarat

de pârâta A. împotriva sentinței civile nr. 329 din 10 martie 2014 a

Tribunalului București, secția a III-a civilă.

Decizie definitivă.

Pentru a adopta

această soluție, instanța de apel a reținut incidența dispozițiilor art. 222

din Legea dialogului social nr. 62/2011, potrivit cărora:

„(1)

reprezentativitatea organizațiilor patronale sau sindicale poate fi contestată

în instanță de către organizațiile patronale ori sindicale corespondente la

nivel național, de sector de activitate, grup de unități sau de unități, în

condițiile în care nu mai sunt îndeplinite unul ori mai multe dintre criteriile

prevăzute de art. 51 alin. (1) lit. a) - c), respectiv de art. 72 alin. (1) lit.

a) și b), pe baza cărora a fost obținută reprezentativitatea în cauză.

(2) Contestația se

depune la instanța judecătorească care a acordat reprezentativitatea”.

Prin raportare la

aceste dispoziții legale speciale, instanța de apel a considerat că hotărârile

prin care se constată reprezentativitatea organizațiilor patronale sau sindicale

pot fi atacate doar cu contestații, care pot fi depuse la instanța

judecătorească care a acordat-o, iar nu cu apel.

S-a mai reținut că

legiuitorul a stabilit, totodată, și persoanele îndreptățite să formuleze o

asemenea cale de atac și anume, organizațiile patronale ori sindicale

corespondente la nivel național, de sector de activitate, grup de unități sau

de unități. De asemenea, legiuitorul s-a preocupat și de condițiile în care

poate fi contestată reprezentativitatea și anume, atunci când „nu mai sunt

îndeplinite unul ori mai multe dintre criteriile prevăzute de art. 51 alin. (1)

lit. a) - c), respectiv de art. 72 alin. (1) lit. a) și b), pe baza cărora a

fost obținută reprezentativitatea în cauză”.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs pârâta A.

Dosarul a fost

înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data de 28

aprilie 2015 și repartizat aleatoriu completului 9, potrivit fișei Ecris aflată

la fila 1 din dosarul de recurs.

Prin rezoluția de la

6 mai 2015, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte a dispus

întocmirea raportului asupra admisibilității, în principiu, a recursului.

Raportul

a fost comunicat părților, potrivit rezoluției de comunicare de la data de 18

mai 2015, cu aplicarea art. 493

alin. (4) C. proc. civ.

Părțile

nu au formulat în scris puncte de vedere asupra raportului.

Analizând, în

condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., recursul formulat, Înalta Curte

constată că acesta este inadmisibil și urmează, în consecință, să îl respingă,

pentru următoarele considerente:

Legea nr.

62 din 10 mai 2011 (Legea dialogului social) prevede expres numai calea de atac

a apelului în ceea ce privește hotărârile privind dobândirea

personalității juridice a sindicatelor (art. 16 alin. (1)), a federațiilor și

confederațiilor sindicale (art. 45 alin. (1)), aprobarea modificării statutului

(art. 49 alin. (2)), constatarea reprezentativității organizațiilor

sindicale (art. 51 alin. (4)), dobândirea personalității juridice a organizații

patronale (art. 58 alin. (1)), constatarea reprezentativității

organizațiilor patronale (art. 72 alin. (4)).

Pentru

identitate de rațiune, nu se poate reține că prin nemenționarea

expresă a căii de atac pentru cazul contestării

reprezentativității organizațiilor

patronale sau sindicale, prevăzută de art. 222 din Lege, dată în

competența instanței judecătorești care a acordat

reprezentativitatea, legiuitorul ar fi înțeles să acorde posibilitatea

exercitării unei căi de atac suplimentare, recursul.

Potrivit art. 457 alin.

(1) C. proc. civ. hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac

prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent

de mențiunile din dispozitivul ei.

În temeiul art. 483 alin.

(2) teza a II-a C. proc. civ., nu sunt supuse recursului, hotărârile date de

instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă

instanță sunt supuse numai apelului.

O hotărâre

judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de

lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătorești nu pot

exista în afara legii.

Regula are valoare de

principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că

mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de

lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.

Față de dispozițiile

legale anterior menționate și de obiectul pricinii, Decizia nr. 63/A din data

de 12 februarie 2015 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru

cauze cu minori și de familie, nu este supusă căii de atac a recursului.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge

recursul, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de pârâta A. împotriva Deciziei nr. 63/A din data

de 12 februarie 2015 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și

pentru cauze cu minori și de familie.

Fără nicio cale de

atac.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 29 septembrie 2015.