ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 448/2016

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 448/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia

nr. 448/2016

Asupra cererii de recurs de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor

cauzei, constată următoarele:

Prin

cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București,

secția a VI-a civilă, la data de 03 octombrie 2011, sub nr. x/3/2011,

reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC B. SRL, a solicitat

instanței să dispună următoarele: 1. rezoluțiunea antecontractului de

vânzare-cumpărare autentificat din 20 decembrie 2007 de B.N.P.A., C. și

repunerea părților în situația anterioară, respectiv restituirea către

reclamantă a sumei de 52.596 euro (228.966,16 lei); 2. obligarea pârâtei la

plata sumei de 4.200 euro (18.283,86 lei) reprezentând penalități de predare,

calculate în conformitate cu prevederile art. 6, pct. 6.7 din antecontract.

Prin sentința civilă nr. 3305 din 19

aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în Dosarul

nr. x/3/2011, a fost respinsă cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță

a reținut următoarele:

Prin antecontractul de

vânzare-cumpărare încheiat la data de 20 decembrie 2007, pârâta în calitate de

promitent-vânzător s-a angajat să vândă, iar reclamanta să cumpere,

apartamentul, în curs de construcție, compus din două camere și dependințe,

situat în București, cu o suprafață totală de aproximativ 44,60 mp, la un preț

de 113.192 euro la care sa adaugă T.V.A., conform prevederilor legale

aplicabile la data scadenței.

Părțile contractante au convenit ca

apartamentul să fie predat în termen de 18 luni de la data semnării

antecontractului, fiind acceptată și o perioadă de grație de șaizeci de zile cu

care se poate prelungi data predării.

Potrivit art. 6.7 din antecontract, în

caz de depășire a datei de 20 iunie 2009, promitenta-cumpărătoare va fi

îndreptățită să primească penalități de predare pentru fiecare zi de

întârziere, timp de patru luni de la data expirării perioadei de grație. Numai

dacă întârzierea depășește cele patru luni de la data expirării perioadei de

grație, promitenta-cumpărătoare are facultatea de a solicita rezoluțiunea

contractului.

Reclamanta și-a îndeplinit obligațiile

de plată asumate prin antecontractul de vânzare-cumpărare, achitând la

termenele menționate în scadențarul de plată sumele stipulate.

Tribunalul a arătat că, în

conformitate cu art. 1020-1021 C. civ. 1864, pentru a fi admisă o acțiune în

rezoluțiunea unui contract este necesar să fie îndeplinite următoarele

condiții: să existe o neexecutare culpabilă suficient de importantă a

obligației asumate contractual, neexecutarea să fie imputabilă debitorului

obligației, debitorul să fie pus în întârziere, partea care solicită

rezoluțiunea să fie gata să-și execute sau să se fi declarat gata să-și execute

propriile obligații.

În cauză, tribunalul a apreciat că nu

sunt îndeplinite condițiile pentru a dispune rezoluțiunea antecontractului

încheiat de către părți întrucât pârâta avea obligația să predea apartamentul

ce face obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare până la data de 19

august 2009.

Pe data de 12 ianuarie 2009,

promitenții-cumpărători au fost invitați să-și personalizeze apartamentul și să

finalizeze procedura de selecție a finisajelor interioare ale apartamentului

rezervat. Prima instanță a reținut că, ulterior acestei date, reclamanta a

solicitat unele modificări în selecția convenită inițial, aceste noi lucrări

conducând la o prelungire a termenului inițial convenit pentru predarea

apartamentului.

Reclamanta a fost invitată în

conformitate cu prevederile art. 7.1 din antecontract să se prezinte la data de

15 ianuarie 2010 în vederea efectuării recepției tehnice a apartamentului, însă

la solicitarea acesteia efectuarea inspecției și semnarea procesului verbal de

recepție a fost reprogramată pentru sfârșitul lunii februarie-începutul lunii

martie.

Astfel, amânarea predării

apartamentului a fost cauzată și de atitudinea reclamantei care a solicitat la

data de 13 ianuarie 2010 o renegociere a prețului inițial stipulat, noi termene

de plată a restului datorat precum și anularea antecontractului încheiat între

pârâta SC B. SRL și SC A. SRL și perfectarea unui nou contract între SC B. SRL

și reprezentantul legal al SC A. SRL în nume propriu, în calitate de prom

itent-cumpărător.

Cum reducerea prețului apartamentului

solicitată de către reclamantă și condițiile finale de vânzare a imobilului

către aceasta se impuneau a fi aprobate de către banca finanțatoare, prin

adresa emisă la data de 11 martie 2011, SC D. SA a comunicat pârâtei acceptarea

vânzării apartamentului la prețul de 65.000 de euro plus T.V.A.

Pentru a se putea dispune rezoluțiunea

convenției încheiate între părțile litigante, reclamanta trebuie să facă dovada

că a executat sau că este gata să execute propriile obligații.

Or, din solicitările reclamantei de

modificare a antecontractului inițial încheiat și de reducere a prețului,

instanța a tras concluzia că aceasta nu era gata să-și îndeplinească obligația

de plată a celei de-a treia tranșe din prețul apartamentului, în cuantum de

56.596 euro.

De asemenea, prima instanță a

considerat că nu sunt incidente nici dispozițiile care stipulează dreptul

reclamantei de a beneficia de penalități de întârziere pentru nepredarea

locuinței la termenul fixat, deoarece nu s-a reținut în sarcina pârâtei

neîndeplinirea culpabilă a obligațiilor contractuale.

Împotriva acestei sentințe, în termen

legal, a declarat apel reclamanta SC A. SRL., solicitând modificarea în tot a

hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată așa cum a

fost formulată și ulterior modificată.

Prin Decizia civilă nr. 1241/A/2014

din 16 decembrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă,

a fost admis apelul formulat de apelanta-reclamantă SC A. SRL împotriva

sentinței civile nr. 3305 din 19 aprilie 2013, pronunțate de Tribunalul

București, secția a VI-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2011, în contradictoriu cu

intimata-pârâtă SC B. SRL A fost schimbată în tot sentința atacată, în sensul că

a fost admisă cererea de chemare în judecată. A fost dispusă rezoluțiunea

antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat din 20 decembrie 2007 de

B.N.P.A., C. A fost dispusă repunerea părților în situația anterioară și

obligată pârâta SC B. SRL să plătească reclamantei SC A. SRL suma de 61.972,61 euro,

în echivalent în lei la cursul B.N.R. din ziua plății, reprezentând plăți

efectuate de promitentul-cumpărător. A fost obligată pârâta SC B. SRL să

plătească reclamantei SC A. SRL suma de 4.200 euro, în echivalent în lei la

cursul B.N.R. din ziua plății, reprezentând daune-interese - penalități de

predare.

Curtea a apreciat apelul ca întemeiat

având în vedere considerentele ce urmează.

Potrivit art. 6.1 din antecontractul

de vânzare-cumpărare autentificat din 20 decembrie 2007 de B.N.P.A., C.,

promitentul vânzător s-a angajat să finalizeze și să predea apartamentul

promitentului cumpărător până la „data predării". Potrivit art. 13 din

Definițiile contractuale, „data predării" înseamnă data calculată ca fiind

în termen de 18 luni de la data semnării antecontractului, la care intimata

avea obligația de a finaliza și preda apartamentul, cu excepția cazului în care

în același contract se prevede altfel, ca urmare, „data predării" era la

20 iunie 2009.

Potrivit art. 6.2 coroborat cu art. 20

din Definițiile contractuale, intimata avea dreptul să prelungească „data

predării" cu „perioada de grație" de 60 de zile. Ca urmare a acestei

prelungiri, apartamentul trebuia finalizat și predat până la data de 19 august

2009.

Potrivit art. 6.7, în caz de depășire

a perioadei de grație, apelanta era îndreptățită să primească de la intimată

„penalitatea de predare" (în cuantum de 35 euro pe zi de întârziere - art.

19 din Definițiile contractuale), timp de 4 luni de la data expirării perioadei

de grație, perioadă în care apelanta a renunțat expres la dreptul de a solicita

rezoluțiunea contractului. Așadar, în perioada 19 august 2009-19 decembrie

2009, în cazul întârzierii în finalizarea și predarea apartamentului, intimata

era obligată la plata de daune moratorii evaluate anticipat.

În acord cu prevederile art. 6.8,

apelanta putea cere instanței judecătorești să pronunțe rezoluțiunea

antecontractului începând cu data de 20 decembrie 2009.

Potrivit art. 6.1, data predării era

prelungită în mod corespunzător în cazul în care apelanta ar fi solicitat

lucrări suplimentare, termenul până la care se făcea prelungirea urmând a fi

stabilit în contractul încheiat între antreprenorul general și apelantă. în

cauză, apelanta nu a solicitat efectuarea de lucrări suplimentare în sensul

avut în vedere de părți la încheierea antecontractului.

În mod greșit a reținut prima instanță

că reclamanta ar fi solicitat lucrări noi ce ar fi condus la prelungirea

termenului de predare a apartamentului. În realitate, corespondența electronică

dintre părțile litigante relevă discuții cu privire la selectarea finisajelor

interioare din oferta standard a intimatei sau solicitarea de remediere a unor

deficiențe.

Nu au fost reținute apărările

intimatei privind solicitarea de lucrări suplimentare care să prelungească

termenul de predare, în condițiile în care: nu a fost încheiat vreun contract

scris privind eventuale lucrări suplimentare; nu s-a făcut dovada existenței

listei lucrărilor suplimentare aprobate de intimată; nu au existat discuții

între părți cu privire la prelungirea termenului de predare pentru lucrări

suplimentare.

Prima instanță a reținut în mod

neîntemeiat și cu ignorarea clauzelor antecontractului că reclamanta a fost

invitată în conformitate cu prevederile art. 7.1 din antecontract să se

prezinte la data de 15 ianuarie 2010 în vederea efectuării recepției tehnice a

apartamentului. Potrivit art. 7.1, după finalizarea lucrărilor de construcție

aferente apartamentului, promitentul vânzător va transmite o notificare

promitentului cumpărător, în scris, cu cel puțin 10 zile lucrătoare înainte de

„data predării", pentru a-l invita la locația clădirii, în vederea

recepției apartamentului. întrucât „data predării" prelungită cu „perioada

de grație" era data de 19 august 2009 intimata era obligată să trimită

notificarea conținând invitația la recepție cu cel puțin 10 zile lucrătoare

înainte de 19 august 2009. Or, intimata a trimis notificarea prevăzută de art.

7.1 prin e-mail, abia la data de 23 decembrie 2009, cu depășirea termenului

convenit și cu încălcarea clauzelor contractuale.

Instanța de apel a mai reținut că

prima instanță a ignorat probatoriul administrat de reclamantă apreciind în mod

greșit culpa acesteia în amânarea predării apartamentului. In realitate, culpa

aparține intimatei, care nu a finalizat apartamentul astfel încât să fie apt

utilizării și nu a fost în măsură să îl predea în termenele convenite în

antecontract.

În acest sens, din cuprinsul

procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor din 02 septembrie 2009

rezultă faptul că nu erau executate în totalitate lucrări de finisaje

interioare și exterioare. Prin e-mailul trimis în data de 08 ianuarie 2010 în

numele societății intimate, se comunica reclamantei că apartamentul nu este

gata de locuit în ianuarie, dar a fost trimisă notificarea pentru stabilirea

unor detalii cu privire la viitoarea proprietate; se mai arăta că nu se

cunoaște momentul în care se va face predarea finală a apartamentului.

Succesiunea și obiectul celor 7 acte

adiționale la contractul de antrepriză generală încheiat de intimată cu SC.E.

SRL la 05 decembrie 2007 relevă că toate lucrările de finisaje interioare și

lucrările de conectare la utilități a tuturor apartamentelor, urmau a fi

finalizate de constructor până la data de 31 august 2010, iar tot proiectul

trebuia finalizat și predat până la data de 30 septembrie 2010.întrucât nici

aceste termene nu au fost respectate, la data de 23 noiembrie 2010, intimata a

notificat încetarea contractului de antrepriză generală. Rezultă că nici la

data de 23 noiembrie 2010 nu erau finalizate lucrările de finisaje interioare

la apartament, astfel încât să poată fi predat în stare proprie utilizării.

Potrivit art. 6.10 din antecontract,

părțile au convenit că reprezintă cauză exoneratoare de răspundere întârzierea

provocată de autorități sau de furnizorii de utilități în conectarea

proprietății la utilități, în condițiile în care întârzierea nu se datorează

culpei promitentului vânzător. Ca urmare, întârzierea în executarea lucrărilor

de către antreprenorul general nu reprezintă caz de exonerare de răspundere a

intimatei și nu este opozabilă apelantei.

În concluzie, a reținut instanța de

apel, intimata nu și-a îndeplinit în mod culpabil obligația de a finaliza și de

a preda apartamentul până la termenul maxim din 19 august 2009, iar

neexecutarea a persistat și după data de 20 decembrie 2009.

Negocierile dintre părți ulterioare

datei de 13 ianuarie 2010 nu au semnificația unei prelungiri a termenului de

predare, cu atât mai mult cu cât art. 11.9 din antecontract prevede că orice

modificare este valabilă numai dacă este făcută în scris și semnată de părți în

cadrul unui act adițional.

Contrar concluziei la care a ajuns

prima instanță, instanța de apel a reținut că atât probele administrate, cât și

corecta aplicare a efectelor contractului sinalagmatic susțin ideea că apelanta

și-a executat propriile obligații și era în măsură să își execute și obligația

de plată a celei de-a treia tranșe de preț.

În cronologia obligațiilor asumate de

părți, după ce reclamanta a făcut primele două plăți în avans, reprezentând 50%

din prețul apartamentului, intimata urma să finalizeze și să predea

apartamentul, iar abia apoi apelanta să plătească și diferența de preț.

Promitentul cumpărător nu poate fi obligat să plătească diferența de preț în

condițiile în care promitentul vânzător nu și-a îndeplinit obligația anterioară

de a preda imobilul. Aceasta este o aplicație a excepției de neexecutare a

contractului („exceptio non adimpleti contractus"), pe care apelanta a

invocat-o în mod întemeiat.

În plus, potrivit art. 5.2 din

antecontract, fiecare plată se efectua în baza unei facturi pro-forma emise de

intimată. Or, cu privire la ultima tranșă din preț, intimata nu a emis factura

proforma, cum a procedat la primele două tranșe, ceea ce demonstrează că nu a

considerat exigibilă această obligație a promitentului cumpărător.

În fine, în subsidiar, apelanta a

probat cu înscrisurile depuse în apel, că avea posibilitatea plății ultimei

tranșe.

Instanța de apel a constatat

îndeplinite în cauză condițiile cerute pentru a se dispune rezoluțiunea

judiciară a promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare, conform prevederilor

art. 1020-1021 C. civ. 1864 reținând că intimata-pârâtă nu și-a executat

obligația asumată prin antecontract privind finalizarea și predarea

apartamentului până la termenul maxim din 19 august 2009, iar neexecutarea a

persistat și după data de 20 decembrie 2009. Neexecutarea este imputabilă

intimatei, culpa fiind prezumată, iar intimata nu a dovedit existența unei

cauze străine și neimputabile, care să o exonereze de răspundere, în condițiile

art. 1082-1083 C. civ. 1864. Intimata a fost pusă în întârziere cel târziu prin

convocarea la conciliere trimisă prin executor judecătoresc la data de 21 iulie

2011.

Ca efect al desființării

antecontractului și repunerii părților în situația anterioară, în baza art. 6.8

din antecontract, art. 969 și art. 1066 și urm. C. civ. 1864, intimata-pârâtă

este obligată să restituie avansul plătit de promitenta-cumpărătoare (61.972,61

euro) și să plătească acesteia daune interese moratorii de 4.200 euro,

reprezentând penalități de predare (art. 6.7 coroborat cu art. 19 din

Definițiile contractuale), la cursul B.N.R. din ziua plății, în acord cu

prevederile art. 5.12 din antecontract.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs pârâta SC B. SRL întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ. solicitând

admiterea acestuia, modificarea în tot a deciziei civile recurate iar în

rejudecare, respingerea, ca neîntemeiată, a cererii de chemare în judecată.

În dezvoltarea criticilor a arătat că

decizia atacată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițiilor legale

întrucât instanța de apel a considerat în mod eronat că sunt îndeplinite toate

condițiile cerute de lege pentru a se dispune rezoluțiunea judiciară a

promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare, conform prevederilor art.

1020-1021 C. civ. 1864. Acțiunea în rezoluțiunea contractului poate fi

introdusă numai de partea care a executat sau este gata să execute obligațiile

contractuale, condiție care nu este îndeplinită în cauză întrucât

intimata-reclamantă nu a făcut dovada că și-a executat sau a fost gata să își

execute propriile obligații cu bună credință, principiu care trebuie să

guverneze orice raport contractual, astfel cum prevede art. 970 C. civ.

Intimata-reclamantă a plătit primele

două tranșe din prețul apartamentului în total echivalentul în lei a 61.972,61 euro,

însă instanța de apel a interpretat într-un mod greșit prevederile

contractuale, considerând ca, după ce reclamanta a făcut primele două plăți în

avans, reprezentând 50% din prețul apartamentului, pârâta urma să finalizeze și

să predea apartamentul, iar abia apoi să i se plătească și diferența de preț.

Susține recurenta că modalitatea de

plată a ultimei tranșe în valoare de 56.596 euro + T.V.A. a fost convenită a fi

plătită până la data predării, dar nu mai târziu de data semnării contractului

de vânzare-cumpărare. Conform art. 6.3. din antecontract, orice extindere sau

amânare a datei predării nu va avea ca efect prelungirea, amânarea sau

renunțarea la obligația îndeplinirii de către promitentul cumpărător a tuturor

obligațiilor sale față de promitentul vânzător, incluzând, dar fără a se limita

la obligația de a semna contractul de vânzare-cumpărare și obligația de plată a

prețului vânzării în integralitatea sa. Conform principiului forței obligatorii

a contractului, instanța nu poate interpreta clauzele contractuale, contrar

voinței reale a părților, întrucât ar semnifica modificarea unilaterală a

raporturilor juridice existente între părți. Contrar concluziei instanței de

apel, din interpretarea prevederilor contractuale anterior menționate nu reiese

că finalizarea și predarea apartamentului ar fi momente anterioare plății de

către intimata-reclamantă a sumei de 56.596 euro + T.V.A.

Pentru a putea introduce acțiunea în

rezoluțiunea antecontractului încheiat, intimata-reclamantă trebuia să facă

dovada că a fost gata să își execute propriile obligații contractuale,

respectiv că a fost gata să plătească ultima tranșă din prețul convenit, lucru

care nu s-a întâmplat.

Din corespondența purtată între părți,

rezultă că atitudinea intimatei-reclamante nu a fost una fermă de la bun

început, în sensul în care nu a dorit o desființare a antecontractului ci,

invocând pretinse nereguli, a solicitat o reducere a prețului vânzării, dat

fiind contextul economic și financiar de la acel moment și scăderea prețurilor

de pe piața imobiliară. În condițiile în care aceasta nu și-a respectat

propriile îndatoriri, nu poate solicita și obține rezoluțiunea antecontractului

de vânzare-cumpărare întrucât nu se poate prevala de propria turpitudine.

Înscrisurile depuse în apel de către

intimata-reclamantă au făcut dovada fondurilor de care dispunea asociatul

societății iar nu societatea comercială care și-a asumat obligații prin

antecontractul încheiat, prin urmare, în mod greșit a considerat instanța de

apel ca reclamanta a probat că avea posibilitatea plății ultimei tranșe.

Amânarea predării apartamentului nu

este imputabilă pârâtei, ci se datorează chiar intimatei-reclamante și culpei

antreprenorului general, astfel că nu se poate reține în sarcina acesteia

neexecutarea culpabilă a obligațiilor contractuale de finalizare și predare a

apartamentului, așa cum eronat a reținut instanța de apel.

Pârâta și-a îndeplinit întocmai

obligațiile asumate prin antecontractul de vânzare-cumpărare și anume să

finalizeze și să predea apartamentul promitentului-cumpărător până la data

predării, respectiv în termen de 18 luni de la data semnării antecontractului,

respectiv până la data de 20 iunie 2009.

Pârâta a finalizat și a fost în măsură

să predea imobilul reclamantei cu mult timp înainte de 20 decembrie 2009.

Astfel, Procesul verbal de recepție la terminarea lucrărilor din 02 septembrie

2009, atestă faptul că, la acea dată, imobilul era finalizat integral și

respectă prevederile autorizației de construire. Așadar, interpretând clauzele

contractuale unele prin altele, rezultă cu claritate faptul că pârâta ar fi

fost în culpă pentru nefinalizarea lucrărilor de construire după trecerea celor

4 luni de la expirarea perioadei de grație, adică după data de 20 decembrie

2009, ceea ce nu s-a întâmplat.

Susține recurenta că depășirea

termenului convenit pentru semnarea contractului de vânzare-cumpărare nu a fost

demonstrată, în lipsa unei încheieri de certificare de fapte, din care să

rezulte că promitentă cumpărătoare s-ar fi prezentat la un birou notarial în

vederea autentificării contractului, iar promitentă vânzătoare ar fi refuzat.

Prelungirea termenului de finalizare și predare a apartamentului se datorează

chiar intimatei-reclamante care a cauzat aceasta amânare prin solicitările de

schimbare a finisajelor inițiale, solicitările de reducere a prețului de

vânzare și schimbare a titularului vânzării.

Conform antecontractului data predării

apartamentului poate fi întârziată în situația realizării lucrărilor

suplimentare solicitate de către promitenta-cumpărătoare, ca atare în mod

greșit a reținut instanța de apel, că din corespondența purtată între părți nu

rezultă faptul că intimata-reclamanta a solicitat efectuarea de lucrări

suplimentare în sensul prevederilor contractuale care au prelungit termenul de

predare al imobilului.

Potrivit contractului de

antreprenoriat general întreg ansamblul rezidențial trebuia finalizat cel mai

târziu la 31 martie 2009. Acesta a fost modificat prin 7 acte adiționale, toate

prelungind durata executării lucrărilor datorită culpei antreprenorului. Prin

urmare, susține recurenta, răspunderea promitentei vânzătoare este înlăturată

cu privire la întârzierea predării apartamentului, având în vedere faptul ca

aceasta se datorează culpei unui terț (antreprenorul general) în legătură cu

care pârâta a fost exonerată în mod expres de răspundere prin prevederile

antecontractului.

Înalta Curte, analizând cererea de

recurs prisma criticilor formulate, constată că recursul este nefondat pentru

considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Recurenta critică în esență faptul că

instanța de apel a considerat în mod eronat că sunt îndeplinite condițiile

cerute de lege pentru a se dispune rezoluțiunea judiciară a promisiunii

bilaterale de vânzare-cumpărare, conform prevederilor art. 1020-1021 C. civ.

1864 și că pârâta promitentă vânzătoare a fost în culpă în privința

îndeplinirii obligațiilor asumate fapt ce a impus aplicarea sancțiunii

rezoluțiunii contractului.

Critica nu este fondată, instanța de

apel făcând o corectă aplicare a prevederilor art. 1020-1021 C. civ. 1864.

În lumina acestor dispoziții

aplicabile cauzei, condițiile esențiale pentru declararea rezoluțiunii

judiciare sunt următoarele: una dintre părți să nu-și fi executat obligațiile

ce-i revin; neexecutarea să fi fost imputabilă părții care nu și-a îndeplinit

obligația; debitorul obligației neexecutate să fi fost pus în întârziere.

Aceste condiții au fost îndeplinite în

cauză instanța de apel, în baza probatoriului administrat, reținând faptul că

promitenta vânzătoare nu și-a îndeplinit obligația de predare a apartamentului

la termenul stabilit motiv pentru care a fost pusă în întârziere de către

promitenta cumpărătoare, prin urmare aceasta este în culpă în realizarea

obligației.

Astfel, prin antecontractul de

vânzare-cumpărare încheiat la data de 20 decembrie 2007, pârâta în calitate de

promitentă-vânzătoare s-a angajat să vândă, iar reclamanta să cumpere, un

apartament aflat în curs de construire.

Intimata-reclamantă și-a îndeplinit

obligația de plată a primelor două tranșe din prețul apartamentului, pârâta

urmând să primească diferența de preț la data predării imobilului iar cum

aceasta din urmă nu a predat apartamentul la termenul convenit, reclamanta nu

i-a plătit diferența de preț.

Contrar susținerilor recurentei, în

mod corect a reținut instanța de apel că plata ultimei tranșe în valoare de

56.596 euro + T.V.A. a fost convenită a fi plătită până la data predării, dar

nu mai târziu de data semnării contractului de vânzare-cumpărare, moment care

nu poate fi anterior îndeplinirii obligației de finalizare și predare a

apartamentului, ținând seama de caracterul sinalagmatic al convenției.

Critica prin care se susține că pentru

a putea introduce acțiunea în rezolutiunea antecontractului încheiat

intimata-reclamantă trebuia să facă dovada că a fost gata să își execute

propriile obligații contractuale, respectiv că a fost gata să plătească ultima tranșă

din prețul convenit, este o critică ce ține de aprecierea probelor adică de

netemeinicia hotărârii iar nu de nelegalitatea sa, rin urmare nu poate fi

primită.

Argumentele prin care recurenta

susține lipsa culpei în ceea ce privește îndeplinirea obligației de predare a

apartamentului au caracter contradictoriu. Astfel, deși recurenta susține că nu

a încălcat obligația de predare a imobilului la data convenită aceasta afirmă

în același timp faptul că a depășit data predării imobilului însă nu din culpa

sa ci a antreprenorului general.

Și aceste susțineri sunt nefondate

întrucât raportul juridic obligațional dedus judecății nu are în vedere

exonerarea de răspundere a debitorului obligației de predare a apartamentului

pentru fapta unui terț, respectiv antreprenorul general.

Interpretările recurentei cu privire

la data scadentă a obligației de predare a apartamentului sunt greșite.

Potrivit art. 6.1, data predării apartamentului era prelungită în mod

corespunzător în cazul în care promitenta-cumpărătoare ar fi solicitat lucrări

suplimentare, termenul până la care se făcea prelungirea urmând a fi stabilit

în contractul încheiat cu antreprenorul general însă în cauză, reclamanta nu a

solicitat efectuarea de lucrări suplimentare în sensul avut în vedere de părți

la încheierea antecontractului, prin urmare nu a avut loc o prelungire a datei

când urma să fie predat apartamentul.

Față de considerentele reținute, în

temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, va respinge recursul

declarat de pârâta SC B. SRL împotriva Deciziei civile nr. 1241/A/2014 din 16

decembrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă,

ca nefondat.

În temeiul art. 274 C. proc. civ.

reținând culpa procesuală a recurentei, o va obliga pe aceasta la plata sumei

de 1.800 lei cheltuieli de judecată față de intimata SC A. SRL.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta

SC B. SRL împotriva Deciziei civile nr. 1241/A/2014 din 16 decembrie 2014,

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă, ca nefondat.

Obligă recurenta SC SC B. SRL la plata

sumei de 1.800 lei cheltuieli de judecată față de intimata SC A. SRL.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

2 martie 2016.