ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 448/2016

Decizia nr. 448/2016 Asupra cererii de recurs de față; Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, la data de 03 octombrie 2011, sub nr. x/3/2011, reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC B. SRL, a solicitat instanței să dispună următoarele: 1. rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat din 20 decembrie 2007 de B.N.P.A., C. și repunerea părților în situația anterioară, respectiv restituirea către reclamantă a sumei de 52.596 euro (228.966,16 lei); 2. obligarea pârâtei la plata sumei de 4.200 euro (18.283,86 lei) reprezentând penalități de predare, calculate în conformitate cu prevederile art. 6, pct. 6.7 din antecontract.

Prin sentința civilă nr. 3305 din 19 aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2011, a fost respinsă cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele: Prin antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 20 decembrie 2007, pârâta în calitate de promitent-vânzător s-a angajat să vândă, iar reclamanta să cumpere, apartamentul, în curs de construcție, compus din două camere și dependințe, situat în București, cu o suprafață totală de aproximativ 44,60 mp, la un preț de 113.192 euro la care sa adaugă T.V.A., conform prevederilor legale aplicabile la data scadenței. Părțile contractante au convenit ca apartamentul să fie predat în termen de 18 luni de la data semnării antecontractului, fiind acceptată și o perioadă de grație de șaizeci de zile cu care se poate prelungi data predării.

Potrivit art. 6.7 din antecontract, în caz de depășire a datei de 20 iunie 2009, promitenta-cumpărătoare va fi îndreptățită să primească penalități de predare pentru fiecare zi de întârziere, timp de patru luni de la data expirării perioadei de grație. Numai dacă întârzierea depășește cele patru luni de la data expirării perioadei de grație, promitenta-cumpărătoare are facultatea de a solicita rezoluțiunea contractului. Reclamanta și-a îndeplinit obligațiile de plată asumate prin antecontractul de vânzare-cumpărare, achitând la termenele menționate în scadențarul de plată sumele stipulate. Tribunalul a arătat că, în conformitate cu art. 1020-1021 C. civ.

1864, pentru a fi admisă o acțiune în rezoluțiunea unui contract este necesar să fie îndeplinite următoarele condiții: să existe o neexecutare culpabilă suficient de importantă a obligației asumate contractual, neexecutarea să fie imputabilă debitorului obligației, debitorul să fie pus în întârziere, partea care solicită rezoluțiunea să fie gata să-și execute sau să se fi declarat gata să-și execute propriile obligații. În cauză, tribunalul a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile pentru a dispune rezoluțiunea antecontractului încheiat de către părți întrucât pârâta avea obligația să predea apartamentul ce face obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare până la data de 19 august 2009. Pe data de 12 ianuarie 2009, promitenții-cumpărători au fost invitați să-și personalizeze apartamentul și să finalizeze procedura de selecție a finisajelor interioare ale apartamentului rezervat.

Prima instanță a reținut că, ulterior acestei date, reclamanta a solicitat unele modificări în selecția convenită inițial, aceste noi lucrări conducând la o prelungire a termenului inițial convenit pentru predarea apartamentului. Reclamanta a fost invitată în conformitate cu prevederile art. 7.1 din antecontract să se prezinte la data de 15 ianuarie 2010 în vederea efectuării recepției tehnice a apartamentului, însă la solicitarea acesteia efectuarea inspecției și semnarea procesului verbal de recepție a fost reprogramată pentru sfârșitul lunii februarie-începutul lunii martie.

Astfel, amânarea predării apartamentului a fost cauzată și de atitudinea reclamantei care a solicitat la data de 13 ianuarie 2010 o renegociere a prețului inițial stipulat, noi termene de plată a restului datorat precum și anularea antecontractului încheiat între pârâta SC B. SRL și SC A. SRL și perfectarea unui nou contract între SC B. SRL și reprezentantul legal al SC A. SRL în nume propriu, în calitate de prom itent-cumpărător. Cum reducerea prețului apartamentului solicitată de către reclamantă și condițiile finale de vânzare a imobilului către aceasta se impuneau a fi aprobate de către banca finanțatoare, prin adresa emisă la data de 11 martie 2011, SC D. SA a comunicat pârâtei acceptarea vânzării apartamentului la prețul de 65.000 de euro plus T.V.A.

Pentru a se putea dispune rezoluțiunea convenției încheiate între părțile litigante, reclamanta trebuie să facă dovada că a executat sau că este gata să execute propriile obligații. Or, din solicitările reclamantei de modificare a antecontractului inițial încheiat și de reducere a prețului, instanța a tras concluzia că aceasta nu era gata să-și îndeplinească obligația de plată a celei de-a treia tranșe din prețul apartamentului, în cuantum de 56.596 euro. De asemenea, prima instanță a considerat că nu sunt incidente nici dispozițiile care stipulează dreptul reclamantei de a beneficia de penalități de întârziere pentru nepredarea locuinței la termenul fixat, deoarece nu s-a reținut în sarcina pârâtei neîndeplinirea culpabilă a obligațiilor contractuale.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel reclamanta SC A. SRL., solicitând modificarea în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată așa cum a fost formulată și ulterior modificată. Prin Decizia civilă nr. 1241/A/2014 din 16 decembrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a fost admis apelul formulat de apelanta-reclamantă SC A. SRL împotriva sentinței civile nr. 3305 din 19 aprilie 2013, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2011, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC B. SRL A fost schimbată în tot sentința atacată, în sensul că a fost admisă cererea de chemare în judecată.

A fost dispusă rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat din 20 decembrie 2007 de B.N.P.A., C. A fost dispusă repunerea părților în situația anterioară și obligată pârâta SC B. SRL să plătească reclamantei SC A. SRL suma de 61.972,61 euro, în echivalent în lei la cursul B.N.R. din ziua plății, reprezentând plăți efectuate de promitentul-cumpărător. A fost obligată pârâta SC B. SRL să plătească reclamantei SC A. SRL suma de 4.200 euro, în echivalent în lei la cursul B.N.R. din ziua plății, reprezentând daune-interese - penalități de predare. Curtea a apreciat apelul ca întemeiat având în vedere considerentele ce urmează.

Potrivit art. 6.1 din antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat din 20 decembrie 2007 de B.N.P.A., C., promitentul vânzător s-a angajat să finalizeze și să predea apartamentul promitentului cumpărător până la „data predării". Potrivit art. 13 din Definițiile contractuale, „data predării" înseamnă data calculată ca fiind în termen de 18 luni de la data semnării antecontractului, la care intimata avea obligația de a finaliza și preda apartamentul, cu excepția cazului în care în același contract se prevede altfel, ca urmare, „data predării" era la 20 iunie 2009. Potrivit art. 6.2 coroborat cu art. 20 din Definițiile contractuale, intimata avea dreptul să prelungească „data predării" cu „perioada de grație" de 60 de zile.

Ca urmare a acestei prelungiri, apartamentul trebuia finalizat și predat până la data de 19 august 2009. Potrivit art. 6.7, în caz de depășire a perioadei de grație, apelanta era îndreptățită să primească de la intimată „penalitatea de predare" (în cuantum de 35 euro pe zi de întârziere - art. 19 din Definițiile contractuale), timp de 4 luni de la data expirării perioadei de grație, perioadă în care apelanta a renunțat expres la dreptul de a solicita rezoluțiunea contractului. Așadar, în perioada 19 august 2009-19 decembrie 2009, în cazul întârzierii în finalizarea și predarea apartamentului, intimata era obligată la plata de daune moratorii evaluate anticipat.

În acord cu prevederile art. 6.8, apelanta putea cere instanței judecătorești să pronunțe rezoluțiunea antecontractului începând cu data de 20 decembrie 2009. Potrivit art. 6.1, data predării era prelungită în mod corespunzător în cazul în care apelanta ar fi solicitat lucrări suplimentare, termenul până la care se făcea prelungirea urmând a fi stabilit în contractul încheiat între antreprenorul general și apelantă. în cauză, apelanta nu a solicitat efectuarea de lucrări suplimentare în sensul avut în vedere de părți la încheierea antecontractului. În mod greșit a reținut prima instanță că reclamanta ar fi solicitat lucrări noi ce ar fi condus la prelungirea termenului de predare a apartamentului.

În realitate, corespondența electronică dintre părțile litigante relevă discuții cu privire la selectarea finisajelor interioare din oferta standard a intimatei sau solicitarea de remediere a unor deficiențe. Nu au fost reținute apărările intimatei privind solicitarea de lucrări suplimentare care să prelungească termenul de predare, în condițiile în care: nu a fost încheiat vreun contract scris privind eventuale lucrări suplimentare; nu s-a făcut dovada existenței listei lucrărilor suplimentare aprobate de intimată; nu au existat discuții între părți cu privire la prelungirea termenului de predare pentru lucrări suplimentare. Prima instanță a reținut în mod neîntemeiat și cu ignorarea clauzelor antecontractului că reclamanta a fost invitată în conformitate cu prevederile art. 7.1 din antecontract să se prezinte la data de 15 ianuarie 2010 în vederea efectuării recepției tehnice a apartamentului.

Potrivit art. 7.1, după finalizarea lucrărilor de construcție aferente apartamentului, promitentul vânzător va transmite o notificare promitentului cumpărător, în scris, cu cel puțin 10 zile lucrătoare înainte de „data predării", pentru a-l invita la locația clădirii, în vederea recepției apartamentului. întrucât „data predării" prelungită cu „perioada de grație" era data de 19 august 2009 intimata era obligată să trimită notificarea conținând invitația la recepție cu cel puțin 10 zile lucrătoare înainte de 19 august 2009. Or, intimata a trimis notificarea prevăzută de art. 7.1 prin e-mail, abia la data de 23 decembrie 2009, cu depășirea termenului convenit și cu încălcarea clauzelor contractuale.

Instanța de apel a mai reținut că prima instanță a ignorat probatoriul administrat de reclamantă apreciind în mod greșit culpa acesteia în amânarea predării apartamentului. In realitate, culpa aparține intimatei, care nu a finalizat apartamentul astfel încât să fie apt utilizării și nu a fost în măsură să îl predea în termenele convenite în antecontract. În acest sens, din cuprinsul procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor din 02 septembrie 2009 rezultă faptul că nu erau executate în totalitate lucrări de finisaje interioare și exterioare. Prin e-mailul trimis în data de 08 ianuarie 2010 în numele societății intimate, se comunica reclamantei că apartamentul nu este gata de locuit în ianuarie, dar a fost trimisă notificarea pentru stabilirea unor detalii cu privire la viitoarea proprietate; se mai arăta că nu se cunoaște momentul în care se va face predarea finală a apartamentului.

Succesiunea și obiectul celor 7 acte adiționale la contractul de antrepriză generală încheiat de intimată cu SC.E. SRL la 05 decembrie 2007 relevă că toate lucrările de finisaje interioare și lucrările de conectare la utilități a tuturor apartamentelor, urmau a fi finalizate de constructor până la data de 31 august 2010, iar tot proiectul trebuia finalizat și predat până la data de 30 septembrie 2010.întrucât nici aceste termene nu au fost respectate, la data de 23 noiembrie 2010, intimata a notificat încetarea contractului de antrepriză generală. Rezultă că nici la data de 23 noiembrie 2010 nu erau finalizate lucrările de finisaje interioare la apartament, astfel încât să poată fi predat în stare proprie utilizării.

Potrivit art. 6.10 din antecontract, părțile au convenit că reprezintă cauză exoneratoare de răspundere întârzierea provocată de autorități sau de furnizorii de utilități în conectarea proprietății la utilități, în condițiile în care întârzierea nu se datorează culpei promitentului vânzător. Ca urmare, întârzierea în executarea lucrărilor de către antreprenorul general nu reprezintă caz de exonerare de răspundere a intimatei și nu este opozabilă apelantei.

În concluzie, a reținut instanța de apel, intimata nu și-a îndeplinit în mod culpabil obligația de a finaliza și de a preda apartamentul până la termenul maxim din 19 august 2009, iar neexecutarea a persistat și după data de 20 decembrie 2009. Negocierile dintre părți ulterioare datei de 13 ianuarie 2010 nu au semnificația unei prelungiri a termenului de predare, cu atât mai mult cu cât art. 11.9 din antecontract prevede că orice modificare este valabilă numai dacă este făcută în scris și semnată de părți în cadrul unui act adițional. Contrar concluziei la care a ajuns prima instanță, instanța de apel a reținut că atât probele administrate, cât și corecta aplicare a efectelor contractului sinalagmatic susțin ideea că apelanta și-a executat propriile obligații și era în măsură să își execute și obligația de plată a celei de-a treia tranșe de preț.

În cronologia obligațiilor asumate de părți, după ce reclamanta a făcut primele două plăți în avans, reprezentând 50% din prețul apartamentului, intimata urma să finalizeze și să predea apartamentul, iar abia apoi apelanta să plătească și diferența de preț. Promitentul cumpărător nu poate fi obligat să plătească diferența de preț în condițiile în care promitentul vânzător nu și-a îndeplinit obligația anterioară de a preda imobilul. Aceasta este o aplicație a excepției de neexecutare a contractului („exceptio non adimpleti contractus"), pe care apelanta a invocat-o în mod întemeiat. În plus, potrivit art. 5.2 din antecontract, fiecare plată se efectua în baza unei facturi pro-forma emise de intimată.

Or, cu privire la ultima tranșă din preț, intimata nu a emis factura proforma, cum a procedat la primele două tranșe, ceea ce demonstrează că nu a considerat exigibilă această obligație a promitentului cumpărător. În fine, în subsidiar, apelanta a probat cu înscrisurile depuse în apel, că avea posibilitatea plății ultimei tranșe. Instanța de apel a constatat îndeplinite în cauză condițiile cerute pentru a se dispune rezoluțiunea judiciară a promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare, conform prevederilor art. 1020-1021 C. civ. 1864 reținând că intimata-pârâtă nu și-a executat obligația asumată prin antecontract privind finalizarea și predarea apartamentului până la termenul maxim din 19 august 2009, iar neexecutarea a persistat și după data de 20 decembrie 2009. Neexecutarea este imputabilă intimatei, culpa fiind prezumată, iar intimata nu a dovedit existența unei cauze străine și neimputabile, care să o exonereze de răspundere, în condițiile art. 1082-1083 C. civ.

1864. Intimata a fost pusă în întârziere cel târziu prin convocarea la conciliere trimisă prin executor judecătoresc la data de 21 iulie 2011. Ca efect al desființării antecontractului și repunerii părților în situația anterioară, în baza art. 6.8 din antecontract, art. 969 și art. 1066 și urm. C. civ. 1864, intimata-pârâtă este obligată să restituie avansul plătit de promitenta-cumpărătoare (61.972,61 euro) și să plătească acesteia daune interese moratorii de 4.200 euro, reprezentând penalități de predare (art. 6.7 coroborat cu art. 19 din Definițiile contractuale), la cursul B.N.R. din ziua plății, în acord cu prevederile art. 5.12 din antecontract. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC B. SRL întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. solicitând admiterea acestuia, modificarea în tot a deciziei civile recurate iar în rejudecare, respingerea, ca neîntemeiată, a cererii de chemare în judecată. În dezvoltarea criticilor a arătat că decizia atacată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițiilor legale întrucât instanța de apel a considerat în mod eronat că sunt îndeplinite toate condițiile cerute de lege pentru a se dispune rezoluțiunea judiciară a promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare, conform prevederilor art. 1020-1021 C. civ. 1864. Acțiunea în rezoluțiunea contractului poate fi introdusă numai de partea care a executat sau este gata să execute obligațiile contractuale, condiție care nu este îndeplinită în cauză întrucât intimata-reclamantă nu a făcut dovada că și-a executat sau a fost gata să își execute propriile obligații cu bună credință, principiu care trebuie să guverneze orice raport contractual, astfel cum prevede art. 970 C. civ.

Intimata-reclamantă a plătit primele două tranșe din prețul apartamentului în total echivalentul în lei a 61.972,61 euro, însă instanța de apel a interpretat într-un mod greșit prevederile contractuale, considerând ca, după ce reclamanta a făcut primele două plăți în avans, reprezentând 50% din prețul apartamentului, pârâta urma să finalizeze și să predea apartamentul, iar abia apoi să i se plătească și diferența de preț. Susține recurenta că modalitatea de plată a ultimei tranșe în valoare de 56.596 euro + T.V.A. a fost convenită a fi plătită până la data predării, dar nu mai târziu de data semnării contractului de vânzare-cumpărare. Conform art. 6.3.

din antecontract, orice extindere sau amânare a datei predării nu va avea ca efect prelungirea, amânarea sau renunțarea la obligația îndeplinirii de către promitentul cumpărător a tuturor obligațiilor sale față de promitentul vânzător, incluzând, dar fără a se limita la obligația de a semna contractul de vânzare-cumpărare și obligația de plată a prețului vânzării în integralitatea sa. Conform principiului forței obligatorii a contractului, instanța nu poate interpreta clauzele contractuale, contrar voinței reale a părților, întrucât ar semnifica modificarea unilaterală a raporturilor juridice existente între părți. Contrar concluziei instanței de apel, din interpretarea prevederilor contractuale anterior menționate nu reiese că finalizarea și predarea apartamentului ar fi momente anterioare plății de către intimata-reclamantă a sumei de 56.596 euro + T.V.A.

Pentru a putea introduce acțiunea în rezoluțiunea antecontractului încheiat, intimata-reclamantă trebuia să facă dovada că a fost gata să își execute propriile obligații contractuale, respectiv că a fost gata să plătească ultima tranșă din prețul convenit, lucru care nu s-a întâmplat. Din corespondența purtată între părți, rezultă că atitudinea intimatei-reclamante nu a fost una fermă de la bun început, în sensul în care nu a dorit o desființare a antecontractului ci, invocând pretinse nereguli, a solicitat o reducere a prețului vânzării, dat fiind contextul economic și financiar de la acel moment și scăderea prețurilor de pe piața imobiliară. În condițiile în care aceasta nu și-a respectat propriile îndatoriri, nu poate solicita și obține rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare întrucât nu se poate prevala de propria turpitudine.

Înscrisurile depuse în apel de către intimata-reclamantă au făcut dovada fondurilor de care dispunea asociatul societății iar nu societatea comercială care și-a asumat obligații prin antecontractul încheiat, prin urmare, în mod greșit a considerat instanța de apel ca reclamanta a probat că avea posibilitatea plății ultimei tranșe. Amânarea predării apartamentului nu este imputabilă pârâtei, ci se datorează chiar intimatei-reclamante și culpei antreprenorului general, astfel că nu se poate reține în sarcina acesteia neexecutarea culpabilă a obligațiilor contractuale de finalizare și predare a apartamentului, așa cum eronat a reținut instanța de apel.

Pârâta și-a îndeplinit întocmai obligațiile asumate prin antecontractul de vânzare-cumpărare și anume să finalizeze și să predea apartamentul promitentului-cumpărător până la data predării, respectiv în termen de 18 luni de la data semnării antecontractului, respectiv până la data de 20 iunie 2009. Pârâta a finalizat și a fost în măsură să predea imobilul reclamantei cu mult timp înainte de 20 decembrie 2009. Astfel, Procesul verbal de recepție la terminarea lucrărilor din 02 septembrie 2009, atestă faptul că, la acea dată, imobilul era finalizat integral și respectă prevederile autorizației de construire. Așadar, interpretând clauzele contractuale unele prin altele, rezultă cu claritate faptul că pârâta ar fi fost în culpă pentru nefinalizarea lucrărilor de construire după trecerea celor 4 luni de la expirarea perioadei de grație, adică după data de 20 decembrie 2009, ceea ce nu s-a întâmplat.

Susține recurenta că depășirea termenului convenit pentru semnarea contractului de vânzare-cumpărare nu a fost demonstrată, în lipsa unei încheieri de certificare de fapte, din care să rezulte că promitentă cumpărătoare s-ar fi prezentat la un birou notarial în vederea autentificării contractului, iar promitentă vânzătoare ar fi refuzat. Prelungirea termenului de finalizare și predare a apartamentului se datorează chiar intimatei-reclamante care a cauzat aceasta amânare prin solicitările de schimbare a finisajelor inițiale, solicitările de reducere a prețului de vânzare și schimbare a titularului vânzării.

Conform antecontractului data predării apartamentului poate fi întârziată în situația realizării lucrărilor suplimentare solicitate de către promitenta-cumpărătoare, ca atare în mod greșit a reținut instanța de apel, că din corespondența purtată între părți nu rezultă faptul că intimata-reclamanta a solicitat efectuarea de lucrări suplimentare în sensul prevederilor contractuale care au prelungit termenul de predare al imobilului. Potrivit contractului de antreprenoriat general întreg ansamblul rezidențial trebuia finalizat cel mai târziu la 31 martie 2009. Acesta a fost modificat prin 7 acte adiționale, toate prelungind durata executării lucrărilor datorită culpei antreprenorului.

Prin urmare, susține recurenta, răspunderea promitentei vânzătoare este înlăturată cu privire la întârzierea predării apartamentului, având în vedere faptul ca aceasta se datorează culpei unui terț (antreprenorul general) în legătură cu care pârâta a fost exonerată în mod expres de răspundere prin prevederile antecontractului. Înalta Curte, analizând cererea de recurs prisma criticilor formulate, constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Recurenta critică în esență faptul că instanța de apel a considerat în mod eronat că sunt îndeplinite condițiile cerute de lege pentru a se dispune rezoluțiunea judiciară a promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare, conform prevederilor art. 1020-1021 C. civ.

1864 și că pârâta promitentă vânzătoare a fost în culpă în privința îndeplinirii obligațiilor asumate fapt ce a impus aplicarea sancțiunii rezoluțiunii contractului. Critica nu este fondată, instanța de apel făcând o corectă aplicare a prevederilor art. 1020-1021 C. civ. 1864. În lumina acestor dispoziții aplicabile cauzei, condițiile esențiale pentru declararea rezoluțiunii judiciare sunt următoarele: una dintre părți să nu-și fi executat obligațiile ce-i revin; neexecutarea să fi fost imputabilă părții care nu și-a îndeplinit obligația; debitorul obligației neexecutate să fi fost pus în întârziere. Aceste condiții au fost îndeplinite în cauză instanța de apel, în baza probatoriului administrat, reținând faptul că promitenta vânzătoare nu și-a îndeplinit obligația de predare a apartamentului la termenul stabilit motiv pentru care a fost pusă în întârziere de către promitenta cumpărătoare, prin urmare aceasta este în culpă în realizarea obligației.

Astfel, prin antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 20 decembrie 2007, pârâta în calitate de promitentă-vânzătoare s-a angajat să vândă, iar reclamanta să cumpere, un apartament aflat în curs de construire. Intimata-reclamantă și-a îndeplinit obligația de plată a primelor două tranșe din prețul apartamentului, pârâta urmând să primească diferența de preț la data predării imobilului iar cum aceasta din urmă nu a predat apartamentul la termenul convenit, reclamanta nu i-a plătit diferența de preț. Contrar susținerilor recurentei, în mod corect a reținut instanța de apel că plata ultimei tranșe în valoare de 56.596 euro + T.V.A. a fost convenită a fi plătită până la data predării, dar nu mai târziu de data semnării contractului de vânzare-cumpărare, moment care nu poate fi anterior îndeplinirii obligației de finalizare și predare a apartamentului, ținând seama de caracterul sinalagmatic al convenției.

Critica prin care se susține că pentru a putea introduce acțiunea în rezolutiunea antecontractului încheiat intimata-reclamantă trebuia să facă dovada că a fost gata să își execute propriile obligații contractuale, respectiv că a fost gata să plătească ultima tranșă din prețul convenit, este o critică ce ține de aprecierea probelor adică de netemeinicia hotărârii iar nu de nelegalitatea sa, rin urmare nu poate fi primită. Argumentele prin care recurenta susține lipsa culpei în ceea ce privește îndeplinirea obligației de predare a apartamentului au caracter contradictoriu. Astfel, deși recurenta susține că nu a încălcat obligația de predare a imobilului la data convenită aceasta afirmă în același timp faptul că a depășit data predării imobilului însă nu din culpa sa ci a antreprenorului general.

Și aceste susțineri sunt nefondate întrucât raportul juridic obligațional dedus judecății nu are în vedere exonerarea de răspundere a debitorului obligației de predare a apartamentului pentru fapta unui terț, respectiv antreprenorul general. Interpretările recurentei cu privire la data scadentă a obligației de predare a apartamentului sunt greșite. Potrivit art. 6.1, data predării apartamentului era prelungită în mod corespunzător în cazul în care promitenta-cumpărătoare ar fi solicitat lucrări suplimentare, termenul până la care se făcea prelungirea urmând a fi stabilit în contractul încheiat cu antreprenorul general însă în cauză, reclamanta nu a solicitat efectuarea de lucrări suplimentare în sensul avut în vedere de părți la încheierea antecontractului, prin urmare nu a avut loc o prelungire a datei când urma să fie predat apartamentul.

Față de considerentele reținute, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, va respinge recursul declarat de pârâta SC B. SRL împotriva Deciziei civile nr. 1241/A/2014 din 16 decembrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, ca nefondat. În temeiul art. 274 C. proc. civ. reținând culpa procesuală a recurentei, o va obliga pe aceasta la plata sumei de 1.800 lei cheltuieli de judecată față de intimata SC A. SRL.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC B. SRL împotriva Deciziei civile nr. 1241/A/2014 din 16 decembrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă, ca nefondat. Obligă recurenta SC SC B. SRL la plata sumei de 1.800 lei cheltuieli de judecată față de intimata SC A. SRL. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 martie 2016.