ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1938/2014

Decizia nr. 1938/2014

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, Inspectoratul Școlar Județean Argeș și Centrul de Concurs nr. 2 Argeș - Centrul Școlar Special, a solicitat recunoașterea diplomei de licență eliberată de Universitatea „B.” din București - Facultatea de Sociologie-Psihologie (învățământ la distanță), precum și a suplimentului la diplomă, repartizarea sa ca titular pe postul de profesor psihopedagog - specialitatea psihopedagogie specială în cadrul Școlii Speciale Costești, corespunzător rezultatelor obținute la concursul de titularizare sesiunea august 2012, precum și la emiterea deciziei de titularizare corespunzătoare.

Prin întâmpinările formulate, pârâții au solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

Prin încheierea de ședință din 20 februarie 2013, s-a dispus disjungerea capătului de cerere privind repartizarea reclamantei ca titular pe postul de profesor psihopedagog - specialitatea psihopedagogie specială în cadrul Școlii Speciale Costești și emiterea deciziei de titularizare, care a făcut obiectul Dosarului nr. x/2/2013 al Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința civilă nr. 1056 din 20 martie 2013 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, ca neîntemeiată, a respins acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Educației Naționale, Inspectoratul Școlar al Județului Argeș și Centrul de Concurs nr. 2 Argeș - Centrul Școlar Special Câmpulung, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, este neîntemeiată, raportat la faptul că în contencios administrativ calitate procesuală activă are oricine se consideră vătămat într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri (art. 1 din Legea nr. 554/2004).

În cauză, calitatea procesuală a reclamantei este justificată pe deplin, aceasta solicitând cenzurarea refuzului pârâților de repartizare pe postul de profesor psihopedagog - specialitatea psihopedagogie specială în cadrul Școlii Speciale Costești, corespunzător rezultatelor obținute la concursul de titularizare sesiunea august 2012.

Pe fondul cauzei, Curtea de apel a reținut că reclamanta este absolventă a Facultății de Sociologie-Psihologie din cadrul Universității „B.” din București (învățământ la distanță), conform diplomei de licență emisă de Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului.

Instanța a apreciat că diploma de licență obținută de reclamantă este valabilă, în condițiile în care nici o autoritate administrativă sau instanță judecătorească nu s-a pronunțat în sensul revocării sau constatării nulității sau anulării acesteia, astfel că răspunsul pârâtului Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului conținut în adresa din 05 octombrie 2012, prin care reclamantei nu i se recunoaște calitatea de absolventă a cursurilor Universității „B.”, este de natură să o prejudicieze în drepturile sale recunoscute de lege, determinat de faptul că diploma de licență nu a fost anulată până la data pronunțării hotărârii.

Instanța de fond a apreciat că apărările pârâților privind acreditarea sau neacreditarea formei de învățământ pe care a urmat-o reclamanta nu se circumscriu obiectului acțiunii, deoarece acțiunea formulată în prezenta cauză nu privește anularea diplomei de licență, numai în această situație apărările putând fi întemeiate pe considerente legate de acreditarea sau neacreditarea formei de învățământ la distanță sau cu frecvență redusă.

Împotriva hotărârii instanței de fond, reclamanta A. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului recurenta arată că practic, instanța de fond recunoaște că diploma obținută există și se bucură de prezumția de legalitate, însă în lipsa unei hotărâri judecătorești care să consfințească aceste susțineri printr-un acord între considerente și dispozitiv, se află în situația anterioară promovării cererii de chemare în judecată, în care instituțiile pârâte îi refuză recunoașterea diplomei.

Recurenta consideră că instanța de fond a apreciat în mod greșit că se impune respingerea cererii de chemare în judecată, întrucât din considerentele sentinței rezultă că aprecierile privind validitatea diplomei de licență au fost însușite de instanța de fond, că instituțiile pârâte în mod greșit refuză să recunoască diploma de licență și să îi recunoască drepturile ce decurg din aceasta.

Recurenta mai susține că în lipsa unei constrângeri ce ar putea rezulta dintr-o hotărâre judecătorească care să oblige pârâtele la recunoașterea diplomei de licență și a drepturile derivate din aceasta, instituțiile pârâte vor refuza în continuare să-i recunoască studiile și diploma obținută și implicit vor refuza și repartizarea sa, ca titular, pe postul de profesor psihopedagog - specialitatea psihopedagogie specială în cadrul Școlii Speciale Costești, corespunzător rezultatelor obținute la concursul de titularizare sesiunea august 2012, precum și emiterea deciziei de titularizare corespunzătoare (cerere ce face obiectul capătului de cerere disjuns - Dosar nr. x/2/2013 al Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal).

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cu cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat.

Pentru a ajunge la această soluție, instanța de recurs a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

În cauză, este întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., care se referă la cazul în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când aceasta cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

În dreptul intern, nemotivarea hotărârii judecătorești este sancționată de legiuitor, pornind de la obligația statului de a respecta dreptul părții la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, conform jurisprudenței instanței de la Strasbourg, noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță internă, care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat totuși, în mod real, problemele esențiale care i-au fost supuse și nu doar să reia pur și simplu concluziile unei instanțe inferioare.

Pe de altă parte, dreptul la un proces echitabil include, printre altele, dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor.

Deoarece Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu are ca scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective, dreptul aflat în discuție nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real „ascultate”, adică în mod corect examinate de către instanța sesizată.

Cu alte cuvinte, art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina instanței, obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, al argumentelor și al elementelor probatorii ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența.

Înalta Curte apreciază că motivarea hotărârii judecătorești înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raționamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.

În cauza de față, instanța de control judiciar consideră că, într-adevăr, hotărârea recurată nu îndeplinește cerințele impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., deoarece prima instanță nu a expus în mod corespunzător argumentele care au determinat formarea convingerii sale, cu privire la soluția de a pronunțat-o.

Mai precis, instanța nu a cerut precizări după disjungere, dacă primul capăt de cerere, respectiv cererea de recunoaștere a diplomei urmează să fie judecată în contradictoriu cu Ministerul Educației Naționale sau și cu celelalte pârâte.

În sistemul de drept procesual civil român căile de atac constituie un remediu pentru eventualele erori ce se pot strecura într-o hotărâre judecătorească.

Motivarea în fapt și în drept este o condiție de esență a hotărârii judecătorești, legiuitorul stabilind în sarcina judecătorului această obligație legală, cu precizarea că judecătorul trebuie să explice părților, atât în fapt, cât și în drept care au fost rațiunile care au determinat adoptarea soluției.

Ori, așa cum s-a arătat deja, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, care se regăsește și în cauza Albina contra României, noțiunea de proces echitabil este înfrântă atunci când o instanță a motivat pe scurt hotărârea, fără a examina în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse spre analiză.

În baza prevederilor art. 11 din Constituția României, tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.

Convenția Europeană a Drepturilor Omului a fost ratificată de România prin Legea nr. 30/1994, așa încât de la data ratificării face parte din dreptul intern, motiv pentru care judecătorul național are obligația legală de a aplica atât prevederile Convenției, cât și cele ale jurisprudenței Curții, care împreună se constituie în blocul de convenționalitate.

Față de considerentele expuse mai sus, Înalta Curte constată că motivele de recurs sunt întemeiate, ceea ce va conduce la casarea cu trimitere a cauzei, pentru ca instanța de fond să stabilească cadrul procesual, urmând ca hotărârea să fie motivată corespunzător cu cerințele legii, în sensul analizării apărărilor formulate de toate părțile implicate în litigiu.

În consecință, pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul și va casa sentința recurată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 1056 din 20 martie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 11 aprilie 2014.