- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
- Data
- 9 martie 2016
Decizia nr. 521/2016 — ÎCCJ, Secția I civilă — cerere de strămutare
Decizia nr. 521/2016 Asupra cauzei de față constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 19 februarie 2016, petentul A. a solicitat strămutarea judecății Dosarului nr. x/281/2015 al Judecătoriei Ploiești la o altă instanță egală în grad, pe motive de bănuială legitimă. Conform verificărilor efectuate în sistemul informatic Ecris, dosarul ce face obiectul cererii de strămutare a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Ploiești la data de 15 mai 2015, deci, ulterior intrării în vigoare a N.C.P.C., aplicabil în cauză. Potrivit art. 142 alin. (1) C. proc. civ., „cererea de strămutare întemeiată pe motive de bănuială legitimă este de competența curții de apel, dacă instanța de la care se cere strămutarea este o judecătorie sau un tribunal din circumscripția acesteia (…)”.
Or, în cauză, cererea de strămutare dedusă judecății este întemeiată, așa cum s-a arătat anterior, pe motive de bănuială legitimă și este formulată cu privire la un dosar înregistrat ulterior intrării în vigoare a N.C.P.C. pe rolul Judecătoriei Ploiești , instanță aflată în circumscripția teritorială a Curții de Apel Ploiești. Pentru aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 131 raportat la art. 142 C. proc. civ., instanța competentă material a soluționa cauza este Curtea de Apel Ploiești, instanță în favoarea căreia va opera prezenta declinare de competență.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Declină competența de soluționare a cererii formulată de petentul A., domiciliat în Ploiești, jud. Prahova, în contradictoriu cu intimatul B.E.J., B., cu sediul în Ploiești, jud. Prahova, prin care solicită strămutarea procesului civil ce formează obiectul Dosarului nr. x/281/2015 al Judecătoriei Ploiești, în favoarea Curții de Apel Ploiești. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi 09 martie 2016.