ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4386/2014

Decizia nr. 4386/2014

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SA, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, a solicitat anularea încheierii nr. 138 din 29 octombrie 2012 emisă de Comisia de soluționare a contestațiilor a Curții de Conturi a României, anularea parțială a deciziei nr. 11/V din 28 august 2012 emisă de Curtea de Conturi a României - Departamentul V, precum și anularea parțială a Raportului de control încheiat de auditorii externi în urma acțiunii privind „Controlul situației, evoluției și modului de administrare a patrimoniului public și privat al statului” efectuat la SC A. SA înregistrat la Departamentul V sub nr. V/40729 din 01 august 2012.

Motivând acțiunea, reclamanta a arătat că, prin decizia nr. 11 din 28 august 2012, Curtea de Conturi a României - Departamentul V, a dispus sancționarea acesteia, în conformitate cu prevederile art. 33, precum și cu prevederile art. 43 din Legea nr. 94/1992 și pct. 174 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, stabilindu-se 11 măsuri în sarcina subscrisei.

În temeiul art. 204 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, reclamanta a contestat măsurile nr. 2, 5, 7, 10 și 11 din decizia Curții de Conturi nr. 11 din 28 august 2012, contestație care a fost admisă parțial, în sensul că măsura dispusă la pct. 11 a fost înlăturată.

Susține în continuare că, față de jurisprudența constantă a Înaltei Curți, obiectul contestației îl constituie, în principal, măsurile din decizia nr. 11 din 28 august 2012 a Curții de Conturi a României - Departamentul V de la pct. 2, 5, 7 și 10.

Detaliind, reclamanta a arătat că, în ceea ce privește pct. 2 din decizia nr. 11 din 28 august 2012 a Curții de Conturi a României - Departamentul V pentru care s-a dispus măsura „înregistrarea în patrimoniul societății a tuturor terenurilor deținute cu titlu de folosință de către sucursalele teritoriale, chiar dacă ministerul de resort nu a emis certificate de atestare a dreptului de proprietate” este nelegală și netemeinică, având în vedere că un bun nu poate să existe atât, în patrimoniul SC A. SA, cât și în patrimoniul unităților administrativ teritoriale. Terenurile aflate în folosință nu pot fi înregistrate ca activ al societății, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile legale.

Pe de altă parte, prin aceeași măsură de la pct. 2 din decizia nr. 11 din 28 august 2012 am fost obligați la „definitivarea lucrărilor necesare obținerii titlurilor de proprietate” în baza H.G. nr. 834/1991.

Desi H.G. nr. 834/1991 este încă în vigoare, aceasta hotărâre se referă la o realitate trecută când, urmare a reorganizării fostelor unități economice de stat in baza Legii nr. 15/1990, o societate comercială nou înființată a putut prelua în patrimoniu terenurile deținute de fostele unități economice de stat.

Referitor la pct. 5 din decizia nr. 11 din 28 august 2012 a pârâtei Curții de Conturi a României, Departamentul V pentru care s-a dispus măsura „totodată se va urmări actualizarea în termenul legal, a criteriilor de performanță cuprinse în contractele de mandat ale directorilor sucursalelor teritoriale, corespunzător cu prevederile din Bugetul de venituri și cheltuieli, cuprinderea în contractele de mandat ale conducătorilor sucursalelor teritoriale a Gradului mediu de ocupare a capacității disponibile, drept criteriu de performanță”, reclamanta apreciat ca este nelegală.

Arată că, deși legea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2012 nr. 294/2011 a fost aprobată în decembrie 2011, iar proiectul pentru bugetul de venituri și cheltuieli al SC A. SA, configurat pe 17 serii de tratament balnear (ceea ce ar fi însemnat ca seriile de tratament balnear să înceapă cu data de 12 februarie 2012), a fost înaintat Casei Naționale de Pensii Publice încă din data de 03 ianuarie 2012, sub nr. 1, abia după aproximativ 3 luni, respectiv în data de 14 martie 2012 fiind publicată în Monitorul Oficial H.G. nr. 150/2012 (adoptată în data de 13 martie 2012), care preciza că în unitățile de tratament balnear, proprietatea Casei Naționale de Pensii Publice, este asigurat pentru anul 2012 un număr de 53.499 de locuri la tratament balnear, repartizate pe maximum 17 serii de trimitere.

Opinează că tocmai statul prin instituțiile sale implicate, Ministerul Finanțelor Publice, Serviciul Român de Informații, Ministerul Administrației și Internelor, Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale (instituții care au contrasemnat H.G. nr. 150/2012), nu s-a preocupat pentru a acoperi în totalitate capacitatea de cazare și tratament a sucursalelor unei societăți în care tocmai statul, prin Casa Naționala de Pensii Publice, este acționar.

Nelegală este și măsura de la pct. 5 din decizia nr. 11 din 28 august 2012 a Curții de Conturi a României - Departamentul V, prin care s-a dispus „se vor stabili tarife pentru clienți ocazionali și pentru venituri realizate din alte activități și se va urmări permanent, prin controlul intern, modul cum se realizează aceste activități la nivelul sucursalelor”.

Arată că, în cuprinsul actului normativ Ordinul Ministerul Turismului nr. 16/1997 pentru aprobarea politicii tarifare în structurile de primire turistice se precizează că acesta este aplicabil tuturor agenților economici din turism, indiferent de forma lor de proprietate și de organizare.

În fine, susține că legea nu se prevede obligativitatea stabilirii unor tarife unitare, de preocuparea permanentă a managementului superior de a creste veniturile societății, venituri care influențează cuantumul dividendului cuvenit acționarului unic - statul, astfel că măsura dispusă cu privire la stabilirea tarifelor atât pentru clienți ocazionali, cât și pentru venituri din alte activități este nefondată.

Referitor la pct. 7 din decizia nr. 11 din 28 august 2012 a Curții de Conturi a României - Departamentul V pentru care s-a dispus măsura „determinarea impozitului pe profit, luând în calcul toate reglementările legale aplicabile, astfel încât situațiile financiare supuse spre aprobare Adunării Generale a Acționarilor, să conțină date reale, cu termen 31.12.2012”, reclamanta a arătat că este legală, întrucât, potrivit art. 10 alin. (4) lit. g) din Actul constitutiv, anexa la H.G. nr. 1469/2002, Adunarea Generală a Acționarilor „examinează, aprobă sau modifică situația financiară și contul de profit și pierdere, după analizarea rapoartelor consiliului de administrație și al cenzorilor”.

Astfel, în data de 24 mai 2012, Adunarea Generală a Acționarilor, prin hotărârea nr. 7, a aprobat situația financiară a societății aferentă exercițiului financiar 2011, precum și repartizarea profitului net pe destinațiile prevăzute de lege.

În concluzie, având în vedere faptul că până la data raportării situațiilor financiare, respectiv 30 mai 2012, s-au efectuat atât corecția, cât și toate demersurile la autoritățile fiscale, stabilindu-se și repartizându-se pe destinații profitul net o singura dată, măsura dispusă la art. 7 din decizia nr. 11 din 28 august 2012, cu termen de realizare 31 decembrie 2012, nu se justifică. Referitor la pct. 10 din decizia nr. 11 din 28 august 2012 a Curții de Conturi a României, Departamentul V pentru care s-a dispus măsura „evidențierea în contabilitate a creanțelor de încasat reprezentând sumele aferente cheltuielilor înregistrate de societate pentru salariații care au desfășurat în anul 2011 o serie de activități la instituții publice și urmărirea recuperării acestora conform prevederilor legale în vigoare. Dimensionarea corectă, a tuturor influențelor generate de serviciile prestate în favoarea altor entități, declararea, evidențierea și plata tuturor sumelor datorate bugetului general consolidat, urmare a reconsiderării cheltuielilor cu aceste prestări de servicii efectuate”.

Apreciază reclamanta că este nelegală aceasta măsura, având în vedere că Casa Națională de Pensii Publice este o instituție publică de interes național care acordă persoanelor asigurate pensii și alte prestații de asigurări sociale, derulând programe sociale, fiind unicul proprietar al acțiunilor SC A. SA.

Menționăm că SC A. SA este singura societate comercială care conform art. 3 din H.G. nr. 1469 are ca obiect principal de activitate al societății realizarea programului Casei Naționale de Pensii Publice privind tratamentul balnear și de recuperare a capacității de muncă pentru pensionarii și asigurații sistemului public de pensii.

Prin întâmpinare, pârâta Curtea de Conturi a României a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând, în esență, că actele administrative atacate sunt legale și temeinice.

La data de 03 aprilie 2013 B. a formulat cerere de intervenție accesorie, cerere ce a fost admisă în principiu prin încheierea de ședință din 08 mai 2013.

Prin sentința nr. 2236 din 03 iulie 2013, Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC A. SA, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României și cererea de intervenție accesorie formulată de B. și, în consecință, a anulat pct. 2 al deciziei nr. 11 din 28 august 2012 și pct. 1 al încheierii nr. 138 din 29 octombrie 2012, emise de Curtea de Conturi - Departamentul V.

Pentru a se pronunța astfel, instanța analizând actele dosarului, a reținut că prin decizia nr. 11 din 28 august 2012, emisă de Curtea de Conturi a României - Departamentul V s-a decis înlăturarea neregulilor din activitatea financiar contabilă și/sau fiscală a reclamantei, prin aplicarea unui număr de 11 măsuri.

Reclamanta a contestat pe cale administrativă măsurile nr. 2, 5, 7, 10 și 11, iar prin încheierea nr. 138 din 29 octombrie 2012, Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul Curții de Conturi a României a înlăturat măsura dispusă la pct. 11 al deciziei, menținând însă celelalte măsuri.

Instanța a constatat că, prin prezenta acțiune, reclamanta contestă măsurile nr. 2, 5, 7 și 10 ale deciziei.

Cu referire strictă la măsura de la pct. 2 al deciziei contestate, instanța a reținut că aceasta încalcă dispozițiile legale, în condițiile în care terenurile deținute în folosință de reclamantă nu pot fi înregistrate în patrimoniul acesteia, dat fiind că nu există dovezi ale dreptului său de proprietate asupra terenurilor menționate.

În opinia instanței de fond, este corectă înregistrarea în afara bilanțului a valorii terenurilor deținute în folosință, având în vedere dispozițiile anexei nr. 1 din O.M.F.P. nr. 3055/2009 care reglementează această înregistrare și pentru situația bunurilor publice primite în administrare de către societăți comerciale.

În continuare, instanța a constatat că celelalte măsuri contestate de reclamantă din decizia nr. 11 din 28 august 2012 sunt legale și temeinice, pentru motivele arătate în cuprinsul încheierii nr. 138 din 29 octombrie 2012.

Arată că, în privința măsurilor de la punctul 5 al deciziei contestate, potrivit art. 3 din O.U.G. nr. 78/2008 (în vigoare la data emiterii deciziei) „criteriile și obiectivele înscrise în contractul de mandat se actualizează anual, în termen de 30 de zile de la data aprobării bugetului de venituri și cheltuieli”. Ca urmare, Curtea apreciază drept evidentă dependența criteriilor și obiectivelor din contractul de mandat de aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli. În consecință, nu se poate susține caracterul nelegal al sintagmei „corespunzător cu prevederile din bugetul de venituri și cheltuieli” din cuprinsul măsurii contestate.

De asemenea, instanța a reținut că Casa Națională de Pensii Publice asigură fiecărei sucursale teritoriale portofoliul de contracte de servicii cazare și tratament fără ca directorii acestor sucursale să fie implicați în obținerea acestor contracte. În condițiile în care capacitatea de cazare și tratament a sucursalelor nu este acoperită în totalitate prin încheierea contractelor menționate, directorii sucursalelor au obligația de a acționa în sensul atragerii de clienți ocazionali în bazele de tratament, în vederea sporirii gradului mediu de ocupare - indicator care exprimă, deci, capacitatea managerială a conducătorilor sucursalelor teritoriale de a exploata în mod eficient capacitățile de cazare existente în bazele de tratament ale societății reclamante.

De asemenea, instanța a apreciat legală măsura stabilirii tarifelor pentru clienții ocazionali și pentru veniturile realizate din alte activități, în condițiile în care nu este impusă stabilirea unor tarife unice, acestea putând fi individualizate în raport de condiționalități economice zonale (raportul cerere-ofertă, concurența etc.).

În privința măsurii de la pct. 7 al deciziei contestate, a reținut că aceasta are caracter general și abstract, fără a se face referire la situația particulară a modului de determinare a impozitului pe profit al reclamantei pentru anul 2011.

În ceea ce privește măsura de la pct. 10 al deciziei contestate, instanța a arătat că reclamanta este societate comercială înființată prin H.G. nr. 1469/2002 și toate cheltuielile pe care reclamanta le angajează trebuie să fie aferente realizării de venituri.

Totodată, a constatat că personalul angajat de reclamantă în cadrul compartimentului pentru relația cu Casa Națională de Pensii Publice a fost folosit pentru desfășurarea activităților acestei din urmă instituții, însă cheltuielile cu salariile, contribuțiile și taxele aferente salariilor au fost suportate pe costuri de către reclamantă, diminuându-i profitul. Prin urmare, personalul angajat în cadrul compartimentului menționat al reclamantei nu și-a desfășurat activitatea în cadrul acestuia, ci a fost pus la dispoziția Casei Naționale de Pensii Publice și a unor case de pensii subordonate.

Conchide instanța arătând că, deși Casa Națională de Pensii Publice este unic acționar al reclamantei, cele două entități sunt, fără îndoială, persoane juridice distincte, cu buget propriu de venituri și cheltuieli.

Împotriva soluției instanței de fond au formulat recurs toate părțile procesuale.

Recursul pârâtei Curtea de Conturi a României, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., vizează admiterea de către instanța de fond a măsurii de la pct. 2 al deciziei contestate.

În motivarea recursului s-a arătat că SC A. SA este o societate comercială pe acțiuni, cu capital integral de stat, înființată în baza prevederilor H.G. nr. 1469/2002 privind înființarea SC A. SA, prin preluarea elementelor de activ și de pasiv ale Caselor de odihnă și tratament balnear ale țărănimii, la care statul, prin Casa Națională de Pensii Publice, este acționar unic. Societatea funcționează în baza Statutului propriu, a dispozițiilor Legii nr. 31/1990, privind societățile comerciale, republicată, ale C. com. și ale celorlalte reglementări legale în materie.

Preluarea patrimoniului de la Casele de odihnă și tratament ale țărănimii, în anul 2002, a presupus preluarea activului și pasivului, prin inventarierea tuturor elementelor patrimoniale, inclusiv a terenurilor pe care sunt edificate construcțiile, iar faptul că aceste terenuri nu au fost identificate, măsurate și cuprinse în listele de inventar ca anexe la protocolul de predare-primire reprezintă o deficientă a entității care a primit aceste elemente patrimoniale.

Pe de altă parte, din anul 2002 și până la data controlului, societatea a avut obligația legală ca anual să efectueze inventarierea tuturor elementelor patrimoniale pe care le deține și care concură la realizarea obiectului de activitate. Toate terenurile exploatate de societate trebuiau identificate cu ocazia inventarierii, înscrise în listele de inventariere ca existente faptic, iar prin comparabilitatea datelor faptice din listele de inventariere cu situația scriptică din contabilitate, acestea trebuiau să se constituie în plusuri de inventar, care trebuiau analizate și clarificate în vederea înregistrării în contabilitate. Ulterior înregistrării, aceste elemente patrimoniale se cuprindeau în operațiunile de reevaluare, conform prevederilor legale care au reglementat aceste aspecte pe întreaga perioadă.

Toate aceste obligații au fost ignorate de către conducerea societății pe întreaga perioadă de la înființare, în anul 2002, până la data controlului.

Aceste terenuri au fost atribuite societății prin decizii ale Consiliilor populare, în perioada 1972-1979. La data înființării (2002) societatea era obligată ca pe baza actelor de atribuire ale unităților administrativ teritoriale, ce reprezentau temeiuri legale în baza cărora se putea stabilii regimul juridic al terenurilor, să procedeze la evaluarea, înregistrarea în contabilitate obținerea certificatelor de atestare a drepturilor de proprietate, precum și la majorarea capitalului social. Aceste măsuri nu au fost luate deși societatea deține și exploatează terenurile în scopul realizării obiectului de activitate.

S-a mai arătat că susținerea instanței de fond conform căreia prevederile Legii nr. 15/1990 și H.G. nr. 834/1991 privind stabilirea și evaluarea unor terenuri deținute de societățile comerciale cu capital de stat nu se aplică societății pe motiv că „reclamanta a luat ființă în anul 2003 (...)” sunt neîntemeiate.

Chiar dacă aceste acte normative au fost adoptate anterior înființării SC A. SA, trebuiau aplicate și de către intimata-reclamantă, deoarece reglementează modul de lucru cu privire la delimitarea suprafețelor de teren, verificarea regimului juridic al terenurilor, efectuarea măsurătorilor topografice, evaluarea terenurilor potrivit prevederilor Criteriilor nr. 2.665/17311/1992 privind stabilirea și evaluarea terenurilor aflate în patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat, cu modificările și completările ulterioare, care s-au aplicat inclusiv de către instituțiile publice. Acest aspect reiese și din prevederile art. 4 alin. (2) din Alexa la Ordinul Ministrului finanțelor publice nr. 1.487/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice privind reevaluarea și amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituțiilor publice și al persoanelor juridice fără scop patrimonial.

Urmare a măsurilor dispuse de Curtea de Conturi în 2011, societatea a evaluat aceste terenuri în anul 2012 prin diferite metode de evaluare inclusiv pe baza unor rapoarte de evaluare. De asemenea, și anterior. în anul 2010, cu ocazia reevaluării anuale. prin raportul de evaluare întocmit de către un evaluator autorizat, s-au stabilit valori pentru toate terenurile deținute de societate. Cu toate acestea, societatea nu a fructificat rezultatele acestor rapoarte de evaluare, deoarece terenurile nu au fost evidențiate în patrimoniu.

În ceea ce privește susținerile instanței de fond conform cărora „este corectă înregistrarea in afara bilanțului a valorii terenurilor deținute în folosință, având in vedere dispozițiile anexei nr. 1 din O.M.F.P. nr. 3055/2009, „apreciem că instanța de fond se află în eroare deoarece intimata-reclamantă nu se regăsește în situația de a deține bunuri de natura terenurilor atribuite nici prin concesiune, nici prin închiriere, situații în care ar fi trebuit să dețină contracte de concesiune/închiriere în acest sens și să plătească redevență sau chirie”. Ori, SC A. SA nu deține aceste terenuri în baza unor contracte de concesiune sau a unor contracte de închiriere, nu plătește către autoritățile locale pentru aceste terenuri niciun fel de sume cu titlu de chirie sau taxă de concesiune, ci așa după cum s-a arătat, terenurile au fost dobândite la înființarea societății, prin H.G. nr. 1469/2002, însă datorită unui management necorespunzător, nu s-a asigurat cuprinderea acestor terenuri în patrimoniu și nu s-a obținut certificatul de atestare a dreptului de proprietate, în condițiile în care pe aceste terenuri sunt edificate actualele baze de tratament, care în timp au suportat modernizări și extinderi din fondurile societății.

Recursul reclamantei SC A. SA circumscrie motivului prevăzut de art. 304

1

C. proc. civ., și vizează admiterea în parte a cererii formulate de aceasta în sensul anulării și a pct. 7 și 10 din decizia nr. 11/V din 28 august 2012 emisă de Curtea de Conturi a României - Departamentul V, care sunt corespondente pct. 3 și 4 ale încheierii nr. 138 din 29 octombrie 2012 emisă de Comisia de soluționare a contestațiilor a Curții de Conturi a României.

Instanța a respins cererea de anulare a pct. 7 motivând că această măsură dispusă de Curtea de Conturi este prea generală și abstractă, fără a face referire la situația particulară a modului de determinare a impozitului pe profit pentru anul 2011.

Consideră că această succintă motivare este netemeinică prin raportare la situația de fapt. Este adevărat că în cadrul deciziei nr. 11/V din 28 august 2012 măsura nr. 7 este generală, dar în același timp precizează că abaterea a fost prezentată în detaliu la pct. 1.4 din Raportul de control. Mai mult decât atât, la pct. 3 din încheierea nr. 138 din 29 octombrie 2012 a Comisiei de soluționare a contestațiilor, această măsură este explicitată destul de clar și aplicat la situația particulară a SC A. SA.

Din motivarea instanței de fond nu reiese că aceasta ar fi analizat nici punctul de vedere al Curții de Conturi, dar nici criticile aduse acestei măsuri care are implicații economico-financiare la nivelul SC A. SA.

S-a prezentat ca valabil următorul raționament:

- SC A. SA datora pentru anul 2011 suma de 45.706 RON (dividend) acționarului unic conform legislației aplicabile anului 2011 (adică 50% din profit);

- În anul 2011 SC A. SA nu a putut plăti suma de 45.706 RON întrucât depusese bilanțul, iar legislația nu-i mai permitea, fiind nevoită să plătească în anul 2012;

- Anul următor, 2012, legislația s-a modificat în sensul că acționarul unic beneficiază de un dividend de 85% din profit.

Problema în discuție este aceea dacă o creanță născută în 2011 se poate transforma printr-un act normativ ulterior (2012 - memorandum) într-o creanță mai mare, poziția Curții de Conturi fiind că acest fapt se poate, în timp ce poziția reclamantei este că legea dispune pentru viitor.

În temeiul principiului neretroactivității legii civile credem că o creanță din 2011 (45.706 RON), chiar dacă e achitată în 2012, este în fapt aceeași creanță.

Curtea de Conturi consideră că, urmare a schimbării legislației în 2012, creanța născută în 2011 s-a modificat, iar SC A. SA are de achitat cu 35% urmare a faptului că divedendele datorate în 2012 sunt de 85% din profit, spre deosebire de anul 2011, când erau de doar 50% din profit.

Pct. 10 din decizie se referă la:

„Evidențierea în contabilitate a creanțelor de încasat reprezentând sunt aferente cheltuielilor înregistrate de societate pentru salariații care au desfășurat anul 2011 o serie de activități la instituții publice și urmărirea recuperării conform prevederilor legale în vigoare.

Dimensionarea corectă, a tuturor influențelor generate de serviciile prestate în favoarea altor entități, declararea, evidențierea și plata tuturor sumelor date bugetului general consolidat, urmare a reconsiderării cheltuielilor cu aceste prestări de servicii efectuate.”

Consideră nelegală și netemeinică hotărârea instanței de fond de a respinge cererea de anulare a măsurii de la pct. 10 din decizia nr. 11 din 28 august 2012 a Curții de Conturi a României și a pct. 4 din încheierea nr. 138 din 29 octombrie 2012 emisă de Comisia de soluționare a contestațiilor a Curții de Conturi întrucât în mod greșit a reținut că personalul angajat în cadrul compartimentului pentru relația cu Casa Națională de Pensii Publice a fost folosit pentru desfășurarea activității acestei instituții.

În fapt, după înființarea compartimentului pentru relația cu Casa Națională de Pensii Publice au crescut veniturile SC A. SA provenite din biletele de trimitere la tratament balnear. Creșterea veniturilor societății determinată de creșterea numărului de bilete valorificate este o consecință directă a activității desfășurate de către salariații au fost delegați la Casa Națională de Pensii Publice, respectiv la substructurile acesteia - casele de pensii teritoriale. Contribuția la organizarea/administrarea sistemului de trimitere la tratament balnear a salariaților delegați se reflectă în creșterea gradului de ocupare al unităților noastre de cazare și, odată cu creșterea gradului de ocupare, au crescut evident și veniturile SC A. SA.

Dacă prin activitatea salariaților delegați la Casa Națională de Pensii Publice s-a adus o plus valoare în cadrul veniturilor societății, nu se mai poate discuta de o pagubă în patrimoniul SC A. SA sau de o majorare nejustificată a cheltuielilor societății.

De altfel, Curtea de Conturi nu a făcut o analiză economico-financiară din care să reiasă că delegarea nu a fost profitabilă. Organul de control s-a mărginit să plece de la premisa că simplul fapt al prestării atribuțiilor de serviciu la Casa Națională de Pensii Publice de către salariații noștri, a produs un prejudiciu.

Aceste solicitări de delegare au ținut cont și de împrejurarea că Casa Națională de Pensii Publice este unicul proprietar al acțiunilor SC A. SA, iar urmarea economică este că profitul societății se întoarce anual la Casa Națională de Pensii Publice sub formă de dividende, fapt ce avantajează ambele entități, dar și bugetul statului.

Recursul promovat de numita B., intervenientă în favoarea reclamantei SC A. SA, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 art. 304

1

C. proc. civ. vizează de asemenea măsurile nr. 7 și 10 decizie, cu motivarea că:

Apreciază ca fiind nelegală și netemeinică pentru următoarele considerente:

1.1. Adunarea Generală a stabilit repartizarea profitului net

Potrivit art. 10 alin. (4) lit. g) din Actul constitutiv, anexa la H.G. nr. 1469/2002, Adunarea Generală a Acționarilor: „examinează, aprobă sau modifică situația financiară și contul de profit și pierdere, după analizarea rapoartelor consiliului de administrație și al cenzorilor”.

Astfel, în data de 24 mai 2012 Adunarea Generală a Acționarilor, prin hotărârea nr. 7, a aprobat situația financiară a societății aferentă exercițiului financiar 2011, precum și repartizarea profitului net pe destinațiile prevăzute de lege.

Analizând ulterior, în cadrul societății, modul de calcul al impozitului pe profit pe anul 2011, s-a constatat faptul că s-a strecurat o eroare de calcul, acest fapt s-a adus la cunoștința Adunării Generale a Acționarilor societății în data de 30 mai 2012, care a hotărât aprobarea corecției, respectiv repartizarea unui profit net mai mare decât cel stabilit inițial, implicit și virarea unei sume reprezentând dividend cuvenit Casei Naționale de Pensii Publice.

1.2. Eroarea materială a constat în neluarea în considerare a plății în anul 2011 a participării la profit a salariaților.

Prin nota privind corecția repartizării profitului net aferent anului 2011 s-a adus la cunoștința Adunării Generale faptul că nu a fost inclusă în cheltuieli suma de 571.329 RON, reprezentând fondul de participare a salariaților la profit aferentă anului 2010, care a fost achitată în anul 2011.

Astfel, a fost achitat statului un impozit de profit mai mare cu 91.412 RON (571.329 RON x 16%).

Deci suma de 91.412 RON ar fi trebuit să fie luată în calcul la achitarea dividentului către acționar (50% și restul a fost repartizat către fondul de dezvoltare).

Astfel, profitul net de repartizat pentru anul 2011 a fost constituit din suma de 11.532.699,52 RON + 91.412 RON = 11.624.111,52 RON.

În concluzie, după aprobarea corecției de către Adunarea Generală a Acționarilor au fost efectuate demersurile impuse de reglementările legale aplicabile, respectiv s-a depus la autoritatea fiscală declarația rectificativă privind impozitul pe profit pentru anul 2011, s-a efectuat în luna mai 2012 operațiunea de corecție în contabilitate a impozitului pe profit pe seama rezultatului reportat așa cum se menționează la pct. 44 alin. (4) și la pct. 63 alin (5) din O.M.F.P. nr. 3055/2009.

Neefectuarea în timp a corecției (respectiv până la data limită de aprobare a situațiilor financiare) ar fi generat aplicarea de accesorii pentru dividendele cuvenite și nerepartizate acționarului unic, ceea ce ar fi însemnat ulterior cheltuieli nedeductibile pentru societate.

Este anormal ca o cheltuială efectuată în anul 2011 să nu fie luată în calcul în acest exercițiu financiar și trecută pentru anul 2012, dacă au fost parcurse toate etapele necesare. O trecere pe cheltuială în 2012 a unei sume de bani din 2011 ar fi determinat o plată mai mare de dividende, deoarece:

- pentru exercițiul financiar al anului 2011, dividendele cuvenite acționarului unic se constituie conform O.G. nr. 64/2000 și se virează în anul 2012. Potrivit prevederilor H.G. nr. 364 din 06 aprilie 2011, de aprobare a bugetului de venituri și cheltuieli al societății pentru anul 2011, dividendele cuvenite acționarului unic repartizate sunt în procent de 50%;

- în ce privește H.G. nr. 152 din 13 martie 2012 pentru aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli al societății pentru anul 2012, la care face referire echipa de control, aceasta prevede ca dividendul cuvenit Casei Naționale de Pensii Publice să fie repartizat în procent de 85%, dividend care se repartizează, constituie și virează în anul 2013.

Prin urmare, având competența de a aproba situația financiară a societății pe anul 2011, Adunarea Generală a Acționarilor avea, implicit, și competența de a aproba o corecție a profitului net pe anul 2011.

De altfel, Adunarea Generală a Acționarilor a precizat în notele de relații faptul că nu a aprobat repartizarea profitului de 2 ori, ci doar o dată, în data de 30 mai 2012 făcându-se doar o corecție a repartizării inițiale.

Aprobarea, prin corecția repartizării profitului net, din data de 30 mai 2012 a dimensionat corect atât dividentul cuvenit acționarului unic, cât și alte surse de finanțare pentru dezvoltarea societății.

În concluzie, având în vedere faptul că în timpul controlului s-au efectuat atât corecția, cât și toate demersurile la autoritățile fiscale, astfel că, în acest moment, datele înscrise în situația financiară anuală sunt corelate cu cele cuprinse în declarațiile depuse la autoritățile fiscale, stabilindu-se și repartizându-se pe destinații profitul net o singură dată, după aprobarea situației financiare de către A.G.A., considerăm că măsura dispusă la art. 7 din decizia nr. 11 din 28 august 2012, cu termen de realizare 31 decembrie 2012, nu se mai justifică și se impunea anularea acesteia.

II. În ceea ce privește măsura 10:

Decizia Curții de Conturi prevede următoarele la pct. 10: „Evidențierea în contabilitate a creanțelor de încasat reprezentând sumele aferente cheltuielilor înregistrate de societate pentru salariații care au desfășurat in anul 2011 o serie de activități la instituții publice și urmărirea recuperării acestora conform prevederilor legale în vigoare.

Dimensionarea corectă a tuturor influențelor generate de serviciile prestate în favoarea altor entități, declararea, evidențierea și plata tuturor sumelor datorate bugetului general consolidat, urmare a reconsiderării cheltuielilor cu aceste prestări de servicii efectuate.”

Instanța a dispus respingerea cererii de intervenție raportat la criticile aduse acestui punct, având în vedere următoarele:

- scopul SC A. SA îl constituie obținerea de profit, iar cheltuielile pe care le angajează trebuie să fie aferente realizării de venituri;

- personalul angajat în cadrul compartimentului pentru relația cu Casa Națională de Pensii Publice a fost folosit pentru desfășurarea acesteia din urmă, însă cheltuielile cu salariile și contribuțiile și taxele a fost suportat de SC A. SA, diminuându-i profitul;

- pentru atribuțiile stabilite prin lege în sarcina Casei Naționale de Pensii Publice au fost aprobate corespunzător numărul și structura personalului;

Apreciază nelegală și netemeinică soluția instanței de fond referitoare la acest aspect pentru următoarele considerente:

2.1. Prin activitățile desfășurate SC A. SA și-a îndeplinit obiectul de activitate, respectiv a determinat aducerea de venituri în cadrul societății:

Prin decizia nr. 136 din 23 decembrie 2009, Președintele C.N.P.A.S. a aprobat Criteriile în baza cărora se acordă, în sistemul public de pensii, bilete pentru tratament balnear:

- conform cap. II, art. 2, Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale asigură locuri la tratament în stațiuni unde sunt tratate în principal afecțiuni ale sistemului nervos, reumatismale, digestive, cardiovasculare, ginecologice și ale căilor respiratorii.

- conform cap. II, art. 8, Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale repartizează pe stațiuni locurile de tratament balnear în anul curent, caselor teritoriale de pensii, după cum urmează:

- stațiuni de interes local - cu precădere în județul de reședință și în județele limitrofe, proporțional cu numărul de potențial beneficiari;

- stațiuni de interes național - proporțional cu numărul de potențiali beneficiari. Lista stațiunilor de interes național -37 și local - 46, aprobată prin H.G. nr. 852/2008, este cuprinsă în Anexa nr. 1 la aceste Criterii. Din aceste stațiuni SC A. SA are doar 13 sucursale în astfel de stațiuni, conform H.G. nr. 1469/2002, coroborat cu certificatul constatator emis de O.R.C.

- conform cap. III pct. 1 - Atribuțiile caselor teritoriale de pensii:

Solicitanții îndreptățiți să beneficieze de biletele de tratament depun cereri de bilete de tratament balnear, la casa teritorială de pensii competentă, după cum urmează..

Cererile se completează numai pe formularul aprobat (anexa nr. 2), unde se menționează următoarele: „repartiția biletelor de tratament balnear în ordinea de ierarhizare a cererilor, se întocmește pe baza opțiunilor făcute de solicitant și în ordinea menționată pe cerere”.

Cererile se depun cu cel puțin 40 de zile anterioare primei luni din perioada pentru care se solicită bilet. Prin cerere, solicitantul poate opta pentru cel mult trei stațiuni.

Astfel, conform criteriilor stabilite de C.N.P.A.S., modul în care se repartizează aceste bilete de tratament este influențată de:

- recomandarea medicului - afecțiunile tratate în stațiuni fiind doar cele menționate în cap. II art. 2;

- opțiunea solicitanților - care au dreptul să formuleze 3 opțiuni;

- lista stațiunilor de interes național și local aprobată.

Din documentația de atribuire a serviciilor de tratament balnear, cazare și masă pentru beneficiarii biletelor eliberate de Casa Națională (publicată pe site-ul www.cnpas.org) pentru anul 2010 numărul de locuri disponibile a fost de 150.744.

În anul 2010 SC A. SA a avut un număr de 39.754 clienți cu bilete C.N.P.A.S. Astfel, din totalul de bilete SC A. SA a beneficiat de 24% din bilete (aproximativ același număr de bilete rezultă și dacă împărțim valoarea contractului - 56.720.742 la valoarea unui bilet de tratament-1.482 RON).

Totodată, în funcție de ofertele făcute, de astfel de bilete au beneficiat și alte firme.

În anul 2011 au fost distribuite 40.677 de bilete către SC A. SA, societatea reușind în condiții concurențiale nu numai să-și păstreze numărul de clienți, dar și să-i crească.

În concluzie, SC A. SA a prestat o activitate comercială, constând în activități de activitate hotelieră, restaurant, tratament, în principal, în subsidiar având și alte activități comerciale, iar alegerea acesteia ca prestatori de servicii se face pe baza concurențială, din multitudinea de stațiuni existente, clienții având dreptul de opțiune, raportat la serviciile prestate, la același preț cu societățile concurente.

Astfel, pentru creșterea numărului de beneficiari ai biletelor eliberate de Casa Națională era nevoie de acțiuni concrete din partea SC A. SA pentru a reuși obținerea unor venituri mai mari, respectiv profit.

În aceste condiții, apreciază că apare justificată munca desfășurată de SC A. SA pentru aducerea de venituri în plus.

2.2. Personalul Casei Naționale de Pensi Publice a fost insuficient

La dosarul cauzei există cereri de delegare personal, raportat la faptul că Casa Națională de Pensii Publice este copleșită de activitate și nu mai poate să-și desfășoare activitatea. În aceste condiții, a fost necesară delegarea unor persoane care să desfășoare activități care să sprijine păstrarea și creșterea numărului de bilete care se acordă SC A. SA. Solicitarea C.P.M.B. a fost aprobată de Președintele Casei Naționale de Pensii Publice, înregistrată sub nr. 193/C din 22 februarie 2011, la fel cum au fost și celelalte solicitări ale instituțiilor publice înregistrate sub nr. 3427/C din 19 aprilie 2011 și sub nr. 10050 din 12 mai 2011, adrese prin care se solicita delegarea celor 14 salariați.

Apărările în recurs

Nici una din părțile procesuale nu a făcut aprecieri asupra recursului celorlalți recurenți decât cu ocazia concluziilor orale.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor

Reclamanta a contestat din decizia nr. 11/V din 28 august 2013 emisă de Curtea de Conturi a României - Departamentul V pct. 2, 5, 7, 10.

Prin sentința contestată s-a anulat pct. 2 al deciziei și corespondentul pct. 1 al încheierii nr. 138 din 29 octombrie 2012.

Recursurile vizează pe de o parte această anulare a pct. 2, dar pe de alta și anularea pct. 7 și 10.

Analizând recursul Curții de Conturi, referitor la greșita anulare a pct. 2 al deciziei care obliga reclamanta la înregistrarea în patrimoniul acesteia a tuturor terenurilor deținute cu titlu de folosință, chiar dacă ministerul de resort nu a emis certificate de atestare a dreptului de proprietate.

Motivarea recurentei precum că terenurile respective trebuiau înregistrate în contabilitatea societății ca elemente patrimoniale conform dispozițiilor Legii nr. 15/1990 nu se susține întrucât:

Pe de o parte, societatea reclamantă se înființează în baza prevederilor H.G. nr. 1469/2002, deci nu se poate pretinde că-i pot fi aplicabile dispozițiile unei legi edictate cu peste un deceniu înainte - Legea nr. 15/1990.

Mai importat însă este a se remarca că nu există nicio dovadă că această societate ar fi proprietara acestor terenuri, astfel ca să se poată emită în favoarea sa certificate de atestare a dreptului de proprietate. Este evident o confuzie a recurentei Curtea de Conturi între dreptul de proprietate asupra acestor terenuri ce aparțin statului, și cel de folosință. Câtă vreme statul nu a cedat proprietatea sa în favoarea SC A. SA imobilele nu sunt în patrimoniul societății și astfel pot fi înregistrate ca elemente de patrimoniu.

Referitor la recursul reclamantei și intervenientei accesorii B., acesta vizează două puncte:

- pct. 7 se referă la „determinarea impozitului pe profit, cu referire la situația modului de determinare a acestora pentru anul 2011”.

Recursurile vizează greșita respingere a anulării acestui capăt de cerere față de motivarea instanței de fond că măsura are un caracter abstract fără a face referire la situația particulară pentru anul 2011.

Ori, din însăși conținutul încheierii nr. 138 din 29 octombrie 2012 vizând contestația reclamantei la decizia nr. 11/2012 se reține că s-a apreciat o eroare de calcul a impozitului pe profit, constatată ulterior aprobării situațiilor financiare, care a generat o diferență de profit net de repartizat aferentă anului 2011, care trebuia preluată în profitul net de repartizat pentru anul 2012.

Corecțiile efectuate de societate în modul prezentat mai sus, au influență asupra nivelului cotei de dividende cuvenite Casei Naționale de Pensii Publice, deoarece conform legislației în vigoare pentru anul 2012 dividendele nete cuvenite acționarului unic, sunt de 85% din profitul net, mai mult cu 35% față de anul 2011, când cota a fost de 50% (bugetul de venituri și cheltuieli al societății, aprobat prin H.G. nr. 152/2012).

Din această operațiune, în anul 2012, Casa Națională de Pensii Publice ar fi încasat dividende de 77.700 RON (91.412 RON 85%), în timp ce prin includerea corecției în anul 2011, dividendele cuvenite Casei Naționale de Pensii Publice, urmare a acestei operațiuni, vor fi de 45.706 RON (91.412 RON 50%).

Analizând acest motiv de recurs pe fond se reține că apare ca întemeiat, întrucât conform principiului neretroactivității legilor nu se poate aplica unei situații juridice vizând o perioadă temporală - respectiv dividendul datorat acționarului în anul 2011, o dispoziție aplicabilă pentru anul 2012. Situația neachitării dividendului în anul 2011 a fost una obiectivă, necontestată în realitatea ei de către părți. De aceea, plata în anul următor a unei obligații aferente anului precedent nu se putea face conform noilor dispoziții cu referire la cuantumul dividendului din profit.

Cel de-al doilea punct contestat - pct. 10 se referă la „Evidențierea în contabilitate a creanțelor de încasat reprezentând sunt aferente cheltuielilor înregistrate de societate pentru salariații care au desfășurat anul 2011 o serie de activități la instituții publice și urmărirea recuperării conform prevederilor legale în vigoare.

Dimensionarea corectă, a tuturor influențelor generate de serviciile prestate în favoarea altor entități, declararea, evidențierea și plata tuturor sumelor date bugetului general consolidat, urmare a reconsiderării cheltuielilor cu aceste prestări de servicii efectuate.”

Instanța de fond a respins anularea acestui punct întrucât delegarea/detașarea personalului reclamante la Casa Națională de Pensii Publice s-a făcut în folosul acestei din urmă contestații, faptul că Casa Națională de Pensii Publice este acționarul unic al reclamantei neavând relevanță câtă vreme este vorba de persoane juridice distincte.

Argumentele din recurs conform cărora prin activitatea salariaților delegați la Casa Națională de Pensii Publice s-a adus plus valoare în veniturile societății sau cele de ordin subiectiv referitoare la procesarea mai rapidă a biletelor pentru tratament emise de Casa Națională de Pensii Publice inclusiv pentru reclamantă, nu pot fi primite.

În fond, indiferent de acționariat, este vorba despre două persoane juridice distincte. Ori, detașarea unor salariați de la o entitate la alta, impunea plata drepturilor salariale și a celorlalte drepturi aferente de către cea în favoarea căreia s-a realizat schimbarea locului de muncă, neinteresând ce anume și în favoarea cui au prestat servicii respectivii salariați.

Locul muncii acestora pe perioada detașării fiind la Casa Națională de Pensii Publice, aceasta trebuia să achite drepturile salariale și nu reclamanta.

Temeiul de drept al soluției adoptate în recurs

Față de cele mai sus arătate Înalta Curte reține că:

- recursul Curții de Conturi nu se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel că în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. urmează a fi respins ca nefondat.

- recursul SC A. SA și al intervenientei B. vizând pct. 7 al deciziei nr. 11/V/2012, întemeiat pe dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ. apare ca întemeiat, astfel că va fi admis conform dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

- recursul SC A. SA și al intervenientei vizând pct. 10 al deciziei nr. 11/V/2012 întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 și art. 304

1

C. proc. civ. neîncadrându-se în prevederile legale invocate, urmează a fi respins conform dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta SC A. SA și de intervenienta B. împotriva sentinței civile nr. 2236 din 03 iulie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică, în parte, sentința atacată în sensul că anulează și pct. 7 din decizia nr. 11 din 28 august 2012, precum și pct. 3 al încheierii nr. 138 din 29 octombrie 2012 emise de Curtea de Conturi - Departamentul V.

Respinge recursul declarat de pârâta Curtea de Conturi a României împotriva sentinței civile nr. 2236 din 03 iulie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 noiembrie 2014.