ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2214/2015

Decizia nr. 2214/2015

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin CN B. SA, anularea în parte a hotărârii de stabilire a despăgubirilor din 11 august 2010 a Comisiei de verificare a dreptului de proprietate sau a altui drept real de la nivelul localității Murfatlar, jud. Constanța, în sensul obligării pârâtului la plata unei despăgubiri pentru imobilul expropriat în cuantum de 126.000.

În esență, reclamanta a arătat că, pentru terenul expropriat în suprafață de 2.928 mp, valoarea despăgubirilor stabilite de pârât, de 12.500 lei, este necorespunzătoare, deoarece valoarea imobilelor situate în extravilanul orașului Murfatlar, singurul oraș de pe traseul Autostrăzii Cernavodă-Constanța, este mult superioară celor din extravilanul unei comune; mai mult, după efectuarea exproprierii terenul va rămâne dezmembrat în două loturi, de o parte și de cealaltă a tronsonului de autostradă, accesul de pe o parcelă pe cealaltă fiind îngreunat; totodată, pârâtul nu a avut în vedere daunele cauzate prin lipsirea sa permanentă de folosința unui bun aflat în proprietate.

Pârâtul a solicitat prin întâmpinare respingerea acțiunii ca nefondată susținând, în esență, că raportul de evaluare a fost întocmit în conformitate cu standardele internaționale de evaluare și au fost acordate compensații pentru secționarea terenului.

Prin sentința civilă nr. 5753 din 01 noiembrie 2012 Tribunalul Constanța a respins acțiunea ca nefondată și a obligat reclamanta la 124,95 lei cheltuieli de judecată către pârât.

Pentru a hotărî în acest sens, prima instanță a reținut că reclamanta este proprietara terenului situat în extravilanul orașului Murfatlar, jud. Constanța, parcela A, în suprafață totală de 2 ha și 8.000 mp, conform titlului de proprietate din 08 decembrie 1992 și certificatelor de moștenitor din 25 iulie 1995 și din 13 februarie 2006, că terenul de 2.928 mp din această suprafață, reprezentând parcela A, a fost expropriat în scopul construirii lucrării de utilitate publică „Autostrada București-Constanța”, tronsonul 6, Cernavodă-Constanța”, iar prin hotărârea de stabilire a despăgubirilor din 11 august 2010 a Comisiei de verificare a dreptului de proprietate sau a altui drept real de la nivelul localității Murfatlar, jud. Constanța, s-a aprobat acordarea despăgubirii de 12.500 lei, din care 12.100 lei reprezintă valoarea terenului expropriat, iar 400 lei valoarea daunelor cauzate prin expropriere.

Analizând cererea reclamantei în raport de prevederile art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, care fac trimitere la dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1194 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, tribunalul a constatat că, prin raportul care a stat la baza stabilirii despăgubirilor contestate - potrivit căruia terenul expropriat este amplasat în extravilanul orașului Murfatlar, jud. Constanța, parcela AA, la sud-est, spre limita de hotar cu localitatea Bărăganu, zona de cultură - Zona 1, regim irigat, cereale, plante tehnice, favorabil exploatației agricole, utilizare actuală teren agricol arabil cultivat și cea mai bună utilizare teren agricol arabil - valoarea de piață a parcelei expropriate a fost calculată în raport de imobile aproximativ echivalente ca amplasament și destinație, iar prin utilizarea metodei,,capitalizării rentei funciare”, care conduce la determinarea valorii de piață pe baza sumei ce poate fi obținută ca rentă pentru dreptul de a utiliza terenul agricol, s-a stabilit o valoare de 0,89 euro/mp, având în vedere o valoare de calcul a rentei pentru zona respectivă de 700 kg grâu/ha și un preț mediu rotund al grâului în anul 2009, pentru Regiunea Muntenia, de 0,46 lei/kg; despăgubirea cuvenită reclamantei a fost stabilită în raport de valoarea cea mai mare, rezultată prin aplicarea metodei comparației relative.

În ceea ce privește daunele suferite în urma exproprierii, s-au stabilit compensații referitoare la secționarea terenului, în valoare de 400 lei, pentru că urmare a secționării terenului accesul la parcela din dreapta autostrăzii se poate face exclusiv pe pasajul peste autostrada (DN 3, Km.187, aflat la 3 km către Vest).

Prima instanță a apreciat că nu poate lua în considerare concluziile experților C. și D., cuprinse în raportul de expertiză judiciară întocmit în cauză, deoarece aceștia au stabilit o valoare de piață a terenului expropriat, prin utilizarea metodei comparației, de 1,80 euro/mp, având ca date de referință lunile iulie 2010 și iunie 2012 și folosind ca surse de informații publicitatea imobiliară din ziarele locale și de pe internet. Metoda de evaluare folosită, a comparației directe, a pornit de la analiza prețurilor de ofertare din publicațiile de specialitate și de pe internet, nu a prețurilor din tranzacțiile încheiate efectiv în zonă. Mai mult, experții au arătat că în prezent piața este inactivă, că prețurile de peste 1 euro se referă la oferte expuse la vânzare de peste 1 an și jumătate, care nu au fost recunoscute și acceptate pe piață, dovadă fiind nevandabilitatea acestor terenuri la prețurile cerute de proprietari.

S-a constatat, prin urmare, că pentru justificarea pretenției de majorare a despăgubirilor, reclamanta era obligată să facă verificări în acest sens la agenții imobiliare, notari, publicații de specialitate din zonă și să depună dovezile la dosar, astfel încât să se poată proceda la evaluare pe baza unor tranzacții certe încheiate în zonă.

În lipsa unor astfel de tranzacții, față de care să se poată aprecia ca nejustificate comparabilele folosite de evaluatorul desemnat de expropriator, și în aplicarea art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, tribunalul a constatat că, din punctul de vedere al situației juridice și al momentului concret la care s-a stabilit valoarea reală a imobilului expropriat, despăgubirea primită de reclamantă a avut un caracter echitabil, valoarea de circulație stabilită prin raportul ce a stat la baza emiterii hotărârii de expropriere corespunzând cerinței de actualitate și de realitate în determinarea acestei despăgubiri.

Referitor la cea de-a doua componentă a despăgubirii, s-a reținut că expertiza judiciară a determinat valoarea prejudiciului suferit prin raportare la valoarea de circulație a parcelelor de teren rămase în proprietatea reclamantei după expropriere, ca diferență între valoarea de piață estimată înainte de secționarea terenului și valoarea depreciată, ajungându-se la o valoare exorbitantă, de aproape 6 ori mai mare decât valoarea de circulație stabilită pentru parcela expropriată (118.355,2 lei față de 21.835 lei).

Înlăturând această componentă a despăgubirii, tribunalul a constatat că raționamentul experților excede prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, dar a reținut și valabilitatea argumentelor care au justificat înlăturarea valorii determinată de aceiași experți pentru terenul expropriat, care au vizat lipsa dovezilor privind tranzacții efective încheiate pentru terenuri similare.

S-a remarcat, totodată, că în expunerea de motive a cererii de chemare în judecată nu s-a pretins niciun moment că dauna suferită de reclamantă ar rezulta și din scăderea valorii de circulație a parcelelor rămase în proprietate, ci doar lipsirea de folosința a parcelei expropriate, fără a se arăta în mod concret modalitatea în care ar fi trebuit calculate daunele respective.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta A., care a susținut că în mod greșit au fost înlăturate concluziile expertizei tehnice de evaluare, că au fost încălcate prevederile art. 212 alin. (1) C. proc. civ. și a fost ignorată jurisprudența Curții Europene a Dreptului Omului în materia respectării dreptului de proprietate privată, dată în aplicarea art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenția Europeană a drepturilor omului, inclusiv jurisprudența națională, care a apreciat că toate persoanele expropriate pentru bunuri similare sunt îndreptățite la despăgubiri similare.

În apel, la solicitarea părților, a fost completată proba cu înscrisuri și a fost efectuat un supliment la raportul de expertiză tehnică imobiliară, care a avut ca obiectiv evaluarea prețului real al terenului prin metoda comparației directe și cea a rentei funciare, dar și prin raportare la relațiile comunicate cu adresa din 08 ianuarie 2013 a B.N.P., E. referitoare la tranzacțiile înregistrate în evidența acestui birou notarial pentru terenuri extravilane situate pe raza acestei localități și adresa din 27 noiembrie 2012 emisă de Primăria Orașului Murfatlar.

Prin Decizia nr. 5/C din 12 februarie 2014, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă.

În ceea ce privește valoarea reală a bunului expropriat, noțiune definită de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, instanța de apel a reținut că aceasta trebuie stabilită în raport de circumstanțele pieței imobiliare și de elementele ce impun conduita în cazul unui transfer al dreptului de proprietate, respectiv afectațiunea bunului imobil, amplasamentul acestuia, utilitățile și sarcinile care îl grevează, etc., toate apreciate doar în raport cu momentul evaluării, iar nu cu unul anterior sau ulterior, favorabil vânzării ori cumpărării în funcție de evoluția prețului pe piața liberă, de utilitatea dată prin schimbarea regimului juridic ori de prezumtivele beneficii viitoare aduse prin exploatare.

În speță, evaluarea imobilului expropriat se raportează la momentul anului 2010, când expertul F. a întocmit expertiza care a stat la baza hotărârii de stabilire a despăgubirii cuvenită reclamantei pentru terenul expropriat în vederea realizării lucrării de utilitate publică Autostrada București Constanța, tronsonul 6, Cernavodă - Constanța.

Conform acestui raport, valoarea de piață pentru suprafața expropriată, de 2.928 mp, este de 1 euro/mp și a fost stabilită prin metoda comparației relative, apreciată ca cea mai adecvată în raport de cantitatea și calitatea informațiilor, dar și de interesul părților în efectuarea tranzacției, interes care a impus ca, dintre valorile determinate prin metoda comparației relative și cea a capitalizării rentei funciare, să fie aleasă cea mai mare, pentru că expropriații nu au interes să vândă, iar expropriatorul are interes să cumpere.

În opinia majoritară a experților C. și D., membri în comisia care a întocmit expertiza din primul ciclu procesual, stabilită potrivit art. 25 din Legea nr. 33/1994, s-a propus o valoare de piață pentru imobilul expropriat de 1,80 euro/mp, experții opinând că metoda care se pretează evaluării terenului în litigiu este aceea a comparației vânzărilor.

Curtea de apel a apreciat corectă soluția primei instanțe, de a înlătura valoarea stabilită prin această din urmă expertiză, concluzia fiind justificată de caracterul unităților de măsură selectate de experții Roșca și Iliescu pentru comparație, neadecvat pentru a conduce la o analiză corectă. Astfel, deși din examinarea celor două lucrări de evaluare rezultă că elementele de comparație avute în vedere de expertul F. au, în parte, caracteristici similare celor selectate de experții desemnați de instanța de fond printre ofertele de vânzări identificate în anunțurile de mică publicitate sau pe internet, menționate ca atare în considerentele expertizei, comparabilele în raport de care s-a stabilit valoarea despăgubirii au un preț superior de tranzacționare, fără ca opțiunea experților să aibă o justificare rezonabilă în elementele de similitudine ale terenurilor evaluate. Argument în susținerea acestei concluzii este și împrejurarea că, deși terenurile menționate ca și comparabile în expertiza judiciară au chiar și întinderi mai mici decât a celui expropriat, prețul de tranzacționare menționat de experții majoritari este în mod inexplicabil mai mare decât cel al terenurilor avute în vedere ca și comparabile în expertiza F., care au o întindere net superioară suprafeței în litigiu, deși este evident că, dată fiind destinația agricolă a acestor bunuri, atractivitatea suprafețelor oferite spre vânzare crește proporțional cu întinderea acestora.

Curtea a mai reținut că experții nu s-au raportat și nu au valorificat informații obținute din tranzacții perfectate efectiv pe raza localității Murfatlar în perioada exproprierii, respectiv în anul 2010, ci au avut în vedere doar oferte de vânzare din anunțurile de mică publicitate sau publicate pe internet, care nu pot fundamenta calculul despăgubirii datorată în cazul exproprierii potrivit criteriului stabilit de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 pentru că prețul solicitat de vânzători nu reprezintă un preț real, cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială.

Raportat la aceste aprecieri, Curtea a constatat că despăgubirea determinată prin raportare la o ofertă imobiliară (comparabila 3), iar nu la o tranzacție efectivă, care este anterioară momentului exproprierii (potrivit mențiunilor de la fila 164 din dosarul de fond, oferta imobiliară valorificată de experții C. și D. a fost „actualizată” în septembrie 2009, ori evaluarea în vederea exproprierii s-a realizat în iulie 2010) nu poate fi apreciată drept valoare reală, corespunzătoare prețului cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială.

Curtea și-a întărit această concluzie bazându-se și pe probatoriile administrate în apel, respectiv informațiile conținute de adresa B.N.P., E. și adresa din 27 noiembrie 2012 a Primăriei orașului Murfatlar, inclusiv de constatările experților aflați în opinie majoritară, consemnate în considerentele suplimentului la raportul de expertiză de la filele 58-59 din dosarul de apel, care confirmă faptul că prețurile la care au fost vândute efectiv terenuri similare sunt mult inferioare celor din ofertele imobiliare valorificate în conținutul expertizei din primul ciclu procesual, reluate ca atare în suplimentul din apel; astfel, experții au subliniat că prețurile de tranzacționare menționate în adresele anterior menționate sunt inferioare valorilor de piață aflate „în baza de date” a acestora și chiar sub cele avute în vedere în expertiza expropriatorului, dar și faptul că la determinarea valorii terenului expropriat au ținut seama de cea mai bună utilizare a acestuia și de tendința pieței imobiliare din perioada respectivă, respectiv teren agricol cu potențial superior celui de teren arabil, aflat într-o zonă pentru care există percepția tendinței de extindere a extravilanului în perspectiva dezvoltării zonei metropolitane și fiind la o distanță relativ mică de com. Murfatlar, localitate cu dezvoltare imobiliară accelerată în ultimii ani.

Dar această modalitate de determinare a valorii de circulație a terenului expropriat nu poate întemeia în mod legal pretenția de acordare a unei despăgubiri majorate câtă vreme prin probatoriile administrate nu s-a dovedit schimbarea destinației agricole anterior sau la momentul exproprierii, pentru că valoarea de piață a terenului expropriat trebuie stabilită în raport de circumstanțele pieței imobiliare și de elementele ce impun conduita în cazul unui transfer al dreptului de proprietate, apreciate doar în raport cu momentul evaluării.

În același sens, curtea a înlăturat și critica referitoare la nevalorificarea jurisprudenței în materie pentru că, pe de o parte, valoarea despăgubirilor datorate pentru expropriere se determină în raport cu caracteristicile concrete ale fiecărui imobil expropriat, la momentul evaluării, iar pe de altă parte pentru că, în condițiile în care hotărârile instanțelor nu constituie izvor de drept în actuala reglementare, soluțiile pronunțate în cauze similare nu pot constitui un argument suficient pentru admiterea acțiunii de față.

Argumentele expuse au condus instanța de apel la concluzia că valoarea stabilită de expertul F., de 1 euro/mp, care a fost avută în vedere de Comisia de analiză la data determinării despăgubirii acordată reclamantei, dă eficiență și răspunde criteriilor stabilite de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, fiind determinată în acord cu Decizia nr. 5881/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în această materie. Ea respectă, totodată, prescripția normelor constituționale și principiul consacrat de art. 1 din Protocolul 1 la Curtea Europeană a Dreptului Omului - pentru că obligația impusă de aceste reglementări, de acordare a unei despăgubiri reale și echitabile pentru bunul expropriat, nu implică plata unor sume supraevaluate, la nivelul pretențiilor celui expropriat, determinate pe criterii subiective, uneori speculative și fără corespondent în realitate - și justifică netemeinicia criticilor formulate în apel.

În ce privește cea de-a doua componentă a despăgubirii, curtea a avut în vedere opiniile majoritare ale experților, potrivit cărora prejudiciul cauzat proprietarului, definit ca diferența dintre valoarea de piață estimată înainte de secționarea terenului și valoarea depreciată, nu poate acordat câtă vreme în cauză nu s-a pretins sau probat imposibilitatea utilizării suprafețelor rămase după expropriere conform destinației pe care imobilul o avea la data aplicării acestei măsuri sau existența unei posibilități certe de schimbare a destinației inițiale, prin depunerea unor planuri urbanistice zonale sau a unor contracte certe de concesiune care nu s-au putut valorifica din cauza exproprierii.

Potrivit jurisprudenței Curții europene a Drepturilor Omului (cauza Lallement c. Franței, 2002), prejudiciul impus a fi acoperit în cazul unei exproprieri - pentru ca această sarcină să nu devină excesivă prin lipsa echilibrului între interesele generale ale comunității și cele private ale proprietarului deposedat - se referă la pierderea unor beneficii economice certe de care acesta nu se mai poate bucura, care au caracter previzibil și pot fi dovedite prin situații (economico-financiare, fiscale) concrete anterioare.

Dar, în speță, prejudiciul produs apelantei reclamante a fost calculat ca o ecuație valorică între valoarea suprafeței inițiale și cea rămasă la dispoziția titularului dreptului, fără nicio legătură cu vreun beneficiu actual, previzibil a fi produs și în viitor și care ar justifica creșterea indemnizației pe criteriul imposibilității continuării activității pe suprafața de teren rămasă, în condiții de rentabilitate și pe rațiuni de pierdere a unor foloase economice. Or, din acest punct de vedere, cum în mod constant a statuat și Curtea Europeană, pretențiile de această natură, privite ca pierderi viitoare, îmbracă un caracter speculativ și incert în măsura în care pot fi implicate în calcul mai multe variabile (cauza Buzescu c. României, 2005, cauza Isar c. României, 2007).

Împotriva Deciziei nr. 5/C din 12 februarie 2014 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă, a declarat recurs

reclamanta A., invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Reclamanta invocă nerespectarea de către instanța de apel a prevederilor art. 25 din Legea nr. 33/1994 și art. 212 C. proc. civ., deoarece, deși a încuviințat în apel efectuarea unui supliment la raportul de expertiză, nu a ținut cont de concluziile experților, apreciind că „expertiza nu poate fi însușită de către instanță”, fără să stabilească pentru supliment niște obiective care ar fi putut să mulțumească instanța.

Se mai arată că instanța de apel s-a pronunțat doar pe baza unor înscrisuri nerelevante raportat la terenul expropriat, depuse de către apelanta pârâta.

Recurenta susține că încuviințarea efectuării unei expertize în apel a fost pur formală, pentru a nu da posibilitate părților nemulțumite să critice în recurs faptul că nu s-au administrat probe suplimentare.

Înlăturarea singurei probe esențiale, expertiza de specialitate, care se baza inclusiv pe înscrisurile depuse de ambele părți, urmată de ingerința judecătorilor din apel pe un tărâm tehnic, care excede aptitudinilor profesionale de natura juridică ale acestora, a condus la respingerea ca nefondat a apelului, într-o modalitate considerată de recurenta reclamantă ca fiind profund nelegală.

Recurenta invocă și încălcarea art. 295 alin. (1) C. proc. civ., prima teză, potrivit căreia „instanța de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanța”. Consideră recurenta că, întrucât în apel Statul Român nu a reușit să combată concluziile din raportul de expertiză întocmit la fond, comisia de experți menținându-și concluziile inițiale în urma efectuării suplimentului la expertiză, instanța de apel a făcut o aplicare greșită a legii respingând apelul. Toți experții care au făcut parte din comisia de evaluare au achiesat la un punct de vedere comun, nefiind întocmită opinie contrară de către expertul desemnat de expropriator decât cu privire la un aspect care nu modifica foarte mult valoarea despăgubirilor, respectiv, data efectuării expertizei.

Se mai invocă încălcarea dispozițiilor art. 25 și 26 din Legea nr. 33/1994, care prevăd faptul că evaluarea terenului expropriat se va face în baza unei expertize imobiliare efectuate de o comisie formată din trei experți, nu în baza unor înscrisuri, tranzacții imobiliare sau a altor mijloace de probă. Aceste mijloace de probă, dacă există, vor fi avute în vedere de instanța și de experți doar în cuprinsul unei lucrări de specialitate efectuate în condițiile prevăzute de lege.

Recurenta mai susține că, potrivit practicii instanței supreme în materia exproprierii, reclamantului nu i se poate imputa neidentificarea unor tranzacții pentru terenuri similare într-o anumita perioadă, deoarece experții sunt cei care pot obține informații în acest sens prin demersurile lor, în caz contrar urmând a se folosi pentru stabilirea valorii de piața a imobilului oferte de vânzare-cumpărare din publicații imobiliare.

Instanța de apel compară suplimentul la raportul de expertiză efectuat în apel cu raportul de evaluare efectuat în faza administrativa de către pârât, punându-le pe același palier de imparțialitate, deși raportul de evaluare este comandat de una dintre părțile dosarului, iar cei care l-au întocmit fac parte din echipa de expropriatori, care au câștigat licitația pentru acordarea de consultanță juridică și tehnică în vederea exproprierii terenurilor de pe tronsonul autostrăzii A2.

În ceea ce privește a doua componentă a despăgubirilor, recurenta arată că, în cererea de chemare în judecată a arătat în mod clar că solicită acordarea unei despăgubiri corecte pentru imobilul expropriat, despăgubire ce se compune din valoarea de piață a imobilului și prejudiciul suferit de proprietar în urma exproprierii. Potrivit art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004 care face trimitere la art. 26 din Legea 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite”.

Curtea de apel înțelege în mod greșit noțiunea de „despăgubire”, numai pentru a identifica valoarea de circulație a imobilului expropriat, deși legiuitorul arată în mod expres că despăgubirea reprezintă toate reparațiile, de orice natură, datorate ca urmare a exproprierii.

Instanța nu a folosit mijloacele procedurale pentru lămurirea aspectelor invocate în motivare, prin chemarea expertului în fața instanței pentru a da lămuriri sau prin punerea în discuție a acestui aspect, față de reclamantă, pentru clarificare.

Recurenta consideră că, prin decizia din apel, se încălcă dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 și 14 din Convenția Europeană a Dreptului Omului, înlăturându-se probele administrate în proces în favoarea unei opinii personale a judecătorului însărcinat cu soluționarea cauzei, în condițiile în care aceasta opinie nu transpare prin măsurile luate în cursul soluționării cauzei.

Totodată, face referire la cauza Beian împotriva României, în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că existența unei jurisprudențe neunitare cu privire la soluționarea unor cauze asemănătoare constituie o încălcare a art. 14 din Convenție, coroborat cu art. 1 din Primul Protocol adițional.

În acest sens, arată că, în materia exproprierii, există o practică neunitară a Curții de Apel Constanța, situație în care persoanele expropriate și apărătorii lor nu pot anticipa finalitatea procesului, având în vedere faptul că opinia judecătorului prevalează față de orice probe administrate în cauză.

Se mai arată că, pentru parcela A și cele învecinate, cu aceleași caracteristici, s-au stabilit valori de piață între 1 euro/mp și 3 euro/mp, valori rezultate în urma soluționării irevocabile a unor litigii având ca obiect expropriere.

Examinând decizia recurată, prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a criticilor invocate în dezvoltarea acestuia, Înalta Curte reține următoarele:

Susținerea reclamantei, în sensul că instanța de apel ar fi încuviințat formal efectuarea unui supliment la raportul de expertiză, fără a ține seama de concluziile experților, este în contradicție vădită cu realitatea din dosar. Din considerentele deciziei recurate reiese că instanța de apel a avut în vedere suplimentul la raportul de expertiză, pe care l-a analizat în corelație cu celelalte probe administrate.

Cenzurând concluziile suplimentului la raportul de expertiză, instanța de apel a ținut seama de informațiile conținute de adresa B.N.P., E. și adresa din 27 noiembrie 2012 a Primăriei orașului Murfatlar, inclusiv de constatările experților aflați în opinie majoritară, consemnate în considerentele suplimentului la raportul de expertiză de la filele 58-59 din dosarul de apel, care confirmă faptul că prețurile la care au fost vândute efectiv terenuri similare sunt mult inferioare celor din ofertele imobiliare valorificate în conținutul expertizei din primul ciclu procesual, reluate ca atare în suplimentul din apel.

Opinia experților potrivit căreia la determinarea valorii terenului expropriat ar fi trebuit să se țină seama de cea mai bună utilizare a acestuia și de tendința pieței imobiliare (respectiv, teren agricol cu potențial superior categoriei teren arabil, aflat într-o zonă pentru care există percepția tendinței de extindere a extravilanului în perspectiva dezvoltării zonei metropolitane și fiind la o distanță relativ mică de comuna Murfatlar, localitate cu dezvoltare imobiliară accelerată în ultimii ani) a fost infirmată motivat de instanța de apel. În acest sens, instanța a reținut că un astfel de criteriu de determinare a valorii de circulație a terenului expropriat nu poate fi avut în vedere, câtă vreme prin probatoriile administrate nu s-a dovedit schimbarea destinației agricole anterior sau la momentul exproprierii, iar valoarea de piață a terenului expropriat trebuie stabilită în raport de circumstanțele pieței imobiliare și de elementele ce impun conduita în cazul unui transfer al dreptului de proprietate, apreciate doar în raport cu momentul evaluării.

Susținerea recurentei, referitoare la pretinsa „ingerință” a judecătorilor din apel „pe un tărâm tehnic, care excede aptitudinilor profesionale de natură juridică ale acestora” ignoră faptul că expertiza constituie doar un mijloc de probă, cu caracter tehnic, lăsat la libera apreciere a judecătorului, iar concluziile formulate de experți cu privire la împrejurările de fapt ce au format obiectul investigației lor nu sunt obligatorii pentru instanță. Acestea reprezintă doar elemente de convingere lăsate la libera apreciere a judecătorului, care trebuie să motiveze, atât în situație în care și le însușește, cât și atunci când le înlătură.

În speță, instanța de apel a înlăturat motivat punctul de vedere al experților referitor la posibilitatea majorării valorii despăgubirii în raport de cea mai bună utilizare a terenului și de tendința pieței imobiliare, iar acest aspect nu a fost criticat pe aspecte de nelegalitate în recurs.

Față de modul în care a procedat instanța de apel, încuviințând completarea la raportul de expertiză și cenzurând motivat concluziile acestuia, nu se poate reține critica recurentei referitoare la încălcarea prevederilor art. 212 C. proc. civ. Ipoteza acestui text legal nu este întrunită în speță, deoarece nu ne aflăm în situația în care instanța s-ar fi declarat nelămurită de expertiză, și nici în cazul în care s-ar fi considerat necesară expertiza contrarie.

Împrejurarea că instanța, în procesul de evaluare a probatoriului, a valorificat și înscrisurile depuse de intimata pârâtă, nu constituie o problemă de nelegalitate. Modul în care instanța de apel a apreciat cu privire la utilitatea și concludența probelor administrate nu poate fi cenzurat de instanța de recurs, fiind o problemă legată strict de temeinicia soluției pronunțate, ce nu poate fi analizată din perspectiva niciunui motiv de recurs dintre cele enumerate limitativ de art. 304 C. proc. civ.

Nu poate fi reținută nici critica referitoare la încălcarea art. 295 alin. (1) C. proc. civ. Contrar susținerilor recurentei, instanța de apel a verificat, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, reținând în mod argumentat să soluția acesteia este corectă.

În mod eronat susține recurenta că, în apel, Statul Român ar fi trebuit să combată concluziile din raportul de expertiză întocmit la fond și că, în situația în care nu a făcut acest lucru, apelul ar fi trebuit admis. Această afirmație ignoră faptul că apelul a fost exercitată exclusiv de către reclamantă, pârâtul neavând interesul să declanșeze un asemenea demers judiciar, câtă vreme soluția primei instanțe îi era favorabilă. Având calitate activă în apel, reclamanta este cea căreia i-a revenit sarcina să combată, cu argumente juridice, sentința instanței de fond.

Este greșită opinia recurentei, potrivit căreia dispozițiile art. 25 și art. 26 din Legea nr. 33/1994 nu ar permite pronunțarea soluției pe baza unor înscrisuri, tranzacții imobiliare sau a altor mijloace de probă, ci exclusiv pe baza expertizei. Dispozițiile legale menționate nu exclud administrarea altor mijloace de probă în procedura judiciară a exproprierii ci, dimpotrivă, astfel cum s-a statut în mod constant în practica Înaltei Curți, î

n sensul dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză se dovedește, de regulă, cu înscrisuri reprezentând contracte autentice de vânzare-cumpărare, care exprimă cel mai convingător prețul rezultat în urma întâlnirii cererii cu oferta.

Contrar susținerilor recurentei, prin hotărârea recurată nu s-a imputat acesteia faptul că nu a identificat

tranzacții pentru terenuri similare într-o anumita perioadă, așa cum se arată în motivarea recursului. Instanța a valorificat probele administrate de ambele părți, inclusiv rapoartele de expertiză, iar pe baza unui raționament logico-juridic argumentat a ajuns la concluzia că valoarea despăgubirii stabilită de expropriator corespunde criteriilor stabilite de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Împrejurarea că raportul de expertiză efectuat în faza administrativă a fost întocmit de către un expert agreat de pârât nu este relevantă în cauză, deoarece instanța nu și-a întemeiat concluzia exclusiv pe acest raport de expertiză, ci pe analiza coroborată a documentației elaborate în faza administrativă și a probelor administrate în cursul judecății.

În ceea ce privește a doua componentă a despăgubirii, instanța de apel a reținut că nu s-a pretins sau probat imposibilitatea utilizării suprafețelor rămase după expropriere conform destinației pe care imobilul o avea la data aplicării acestei măsuri sau existența unei posibilități certe de schimbare a destinației inițiale, prin depunerea unor planuri urbanistice zonale sau a unor contracte certe de concesiune care nu s-au putut valorifica din cauza exproprierii.

Instanța a mai avut în vedere și jurisprudența Curții europene a Drepturilor Omului, care a statuat că prejudiciul impus a fi acoperit în cazul unei exproprieri se referă la pierderea unor beneficii economice certe, previzibile și care pot fi dovedite prin situații (economico-financiare, fiscale) concrete anterioare.

Toate aceste argumente ale instanței de apel nu formează obiect de critică în recurs.

Instanța de apel nu a limitat semnificația noțiunii de „despăgubire” numai la valoarea de circulație a imobilului expropriat, ci a reținut că cea de-a doua componentă a despăgubirii solicitată prin acțiune, constând în prejudiciul cauzat prin expropriere (în plus față de ceea ce s-a acordat de expropriator), nu a fost dovedită. Ca atare, susținerile recurentei referitoare la acest aspect sunt lipsite de fundament.

Se mai susține de către recurentă că instanța nu a folosit mijloacele procedurale pentru lămurirea aspectelor invocate în motivare, prin chemarea expertului în fața instanței pentru a da lămuriri sau prin punerea în discuție a acestui aspect, față de reclamantă, pentru clarificare. Recurenta nu fundamentează din punct de vedere juridic această critică și nu arată care ar fi norma de drept încălcată, de natură a atrage nelegalitatea deciziei din apel.

Mai arată recurenta că decizia din apel îi încălcă dreptul la un proces echitabil, deoarece au fost înlăturate probele administrate în proces în favoarea unei opinii personale a judecătorului însărcinat cu soluționarea cauzei, în condițiile în care aceasta opinie nu transpare prin măsurile luate în cursul soluționării cauzei. Critica este nefondată, întrucât, așa cum s-a reținut anterior, instanța a analizat toate probele administrate și a motivat de ce a înlăturat anumite opinii ale experților, soluția fiind dată cu respectarea rigorilor procesului echitabil.

În ceea ce privește invocarea jurisprudenței neunitare, Înalta Curte apreciază corect argumentul instanței de apel, potrivit căruia valoarea despăgubirilor datorate pentru expropriere se determină în raport cu caracteristicile concrete ale fiecărui imobil expropriat, evaluările efectuate în cadrul altor procese în privința altor suprafețe de teren din aceeași localitate putând avea cel mult caracter orientativ.

Referitor la incidența Deciziei nr. 12/2015 a Curții Constituționale, invocată de reprezentantul Ministerului Public (aspect care ar putea constitui motiv de recurs de ordine publică), Înalta Curte constată că decizia pronunțată de instanța de apel în prezenta cauză este în acord cu cele statuate de instanța de contencios constituțional.

Astfel, prin Decizia nr. 12/2015, Curtea Constituțională a constatat că prevederile

art. 9

teza a II-a din Legea nr. 198/2004, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea

nr. 184/2008, raportate la sintagma „la data întocmirii raportului de expertiză” cuprinsă în dispozițiile art. 26

alin. (2) din Legea nr. 33/1994, sunt neconstituționale, deoarece aduc atingere art. 44

alin. (3) din Legea fundamentală. Curtea a reținut că despăgubirea stabilită prin raportare la momentul întocmirii raportului de expertiză, adică în cursul procesului, nu este „dreaptă” (nu are un caracter just) deoarece cuantumul ei nu este contemporan momentului transferului dreptului de proprietate.

Prin urmare, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate formulată și a reținut că, la calcularea cuantumului despăgubirilor solicitate potrivit

art. 9

teza a II-a din Legea nr. 198/2004, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea

nr. 184/2008, experții și instanța de judecată vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la momentul transferului dreptului de proprietate.

Or, din considerentele deciziei recurate în speță reiese că momentul avut în vedere pentru evaluarea imobilului, atât de către experți, cât și de către instanță, este anul 2010, când a avut loc exproprierea.

În raport cu aceste considerente, constatând că nu sunt întrunite motive de nelegalitate care să justifice casarea sau modificarea deciziei recurate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de reclamantă a fost respins, ca nefondat.

În ceea ce privește cererile ambelor părți, de acordare a cheltuielilor de judecată în recurs, acestea nu pot fi admise, față de prevederile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., deoarece, pe de o parte, recurenta, în calitate de parte căzută în pretenții, nu este îndreptățită să obțină obligarea părții adverse la cheltuieli de judecată, iar pe de altă parte, intimata nu a dovedit cu înscrisuri cheltuielile solicitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei nr. 5/C din 12 februarie 2014 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 octombrie 2015.