ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 218/2016
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 218/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)
Decizia nr. 218/2016
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 24 iulie 2014, revizuenta A. a declarat recurs împotriva Deciziei nr. 391 din 17 iunie 2014 a Curții de Apel Suceava, secția I civilă.
La termenul de judecată din data de 11 noiembrie 2014, stabilit în vederea soluționării cererii de recurs, instanța a dispus suspendarea judecării cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., întrucât nicio parte nu s-a prezentat la strigarea cauzei și nici nu a fost solicitată judecarea cauzei în lipsă.
Prin rezoluția din data de 26 noiembrie 2015, potrivit dispozițiilor art. 252 alin. (1) C. proc. civ., cauza a fost repusă pe rol, din oficiu, pentru a se verifica dacă sunt întrunite cerințele prevăzute de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ.
La data de 18 ianuarie 2016 recurenta - revizuentă A. a depus la dosar cerere de repunere pe rol în vederea continuării judecării cauzei.
Înalta Curte va constata perimat recursul, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., „orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare, din vina părții, timp de un an”.
Perimarea operează cu condiția ca, timp de un an să nu se fi săvârșit niciun act de procedură în vederea judecării cauzei, situație cauzată de lipsa de diligență a părților în desfășurarea activității judiciare.
Fiind un termen procedural, termenul de perimare se calculează potrivit dispozițiilor art. 101 alin. (3) C. proc. civ., astfel încât acesta se împlinește în ziua anului sau lunii corespunzătoare zilei de plecare.
În speță, părțile, deși legal citate, nu s-au prezentat în instanță la termenul din data de 11 noiembrie 2014, stabilit pentru judecarea recursului, constatându-se că niciuna din părți nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă, astfel că, în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a fost dispusă suspendarea pricinii.
Așadar, termenul de perimare prevăzut de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ. a început să curgă la data pronunțării încheierii de suspendare a judecății, împlinindu-se la data de 11 noiembrie 2015.
Deși la data de 18 ianuarie 2016 recurenta - revizuentă A. a formulat cerere de repunere pe rol în vederea continuării judecării cauzei, constatând că respectiva cerere a fost depusă după împlinirea termenului de perimare, conform considerentelor anterior expuse, instanța a dispus respingerea acesteia.
Așa cum rezultă din actele și lucrările dosarului, se constată a fi cumulativ îndeplinite cerințele perimării, respectiv, faptul că, pricina a rămas în nelucrare în tot timpul prevăzut de lege, de la momentul suspendării și până la data repunerii pe rol a cauzei, respectiv, 26 noiembrie 2015, a trecut mai mult de un an, timp în care niciuna dintre părți nu a solicitat continuarea judecății recursului și că, în această perioadă, nu s-a făcut dovada vreunei cauze de întrerupere sau de suspendare a cursului termenului de perimare.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în raport de dispozițiile art. 248, coroborat cu art. 252 alin. (1) C. proc. civ., va constata că a operat sancțiunea prevăzută de lege, iar cererea de repunere pe rol a fost formulată după împlinirea termenului de perimare, recursul declarat de revizuenta A. împotriva Deciziei nr. 391 din 17 iunie 2014 a Curții de Apel Suceava, secția I civilă, fiind perimat de drept.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată perimat recursul declarat de revizuenta A. împotriva Deciziei nr. 391 din 17 iunie 2014 a Curții de Apel Suceava, secția I civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 februarie 2016.