ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4065/2014

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SRL Albota a chemat în judecată pe pârâtele Autoritatea Națională a Vămilor - Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Craiova și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța în cauză să se dispună anularea Deciziei din 29 martie 2012 prin care s-a refuzat aplicarea dispozițiilor obligatorii ale Regulamentului CE nr. 1306 din 12 decembrie 2011, obligarea pârâtelor la restituirea sumelor deja achitate, respectiv a sumei de 32.553 RON, cu titlu de datorie vamală, exonerarea de plata majorărilor și a penalităților de întârziere în sumă de 24.186 RON și plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentința nr. 17/F-cont din 16 ianuarie 2013, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională a Vămilor, Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Craiova și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut în esență că excepția necompetenței materiale este nejustificată având în vedere că obiectul cererii cu care reclamanta a învestit instanța de fond îl reprezintă, conform precizării reclamantei, refuzul nejustificat al organului administrativ vamal central de a răspunde solicitării de a se conforma în sensul aplicării dispozițiilor obligatorii ale Regulamentului CE nr. 1306/2011, astfel că în cauză devin aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004.

Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a Agenția Națională de Administrare Fiscală București, s-a constatat că înscrisul cu din 29 martie 2012 emanat de la Autoritatea Națională a Vămilor reprezintă răspunsul autorității ierarhic superioare la contestația din 26 martie 2012 formulată vis-a-vis de răspunsul din 20 martie 2012, dat de către Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Craiova, prin care s-a soluționat cererea reclamantei din 5 martie 2012.

Pe fondul cauzei s-a reținut că obiectul principal al cererii deduse judecății îl reprezintă refuzul pârâtelor de a aplica dispozițiile Regulamentului CE nr. 1306 din 12 decembrie 2011, materializat prin adresa din 29 martie 2012, pe care reclamanta a asimilat-o unei decizii - act administrativ în sensul art. 2 din Legea nr. 554/2004 și, în subsidiar, restituirea sumelor deja achitate, respectiv 32.553 RON, precum și neplata penalităților de întârziere în cuantum de 24.186 RON.

S-a mai reținut că înscrisul - conținând răspunsul emis de Autoritatea Națională a Vămilor București nu constituie un refuz în sensul definit prin textul despre care s-a făcut vorbire anterior.

Împotriva sentinței pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs SC A. SRL, criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând sentința atacată, în raport cu motivul de casare de ordine publică privind necompetența materială a curții de apel de a soluționa în primă instanță cauza, prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., invocat de instanță din oficiu, Înalta Curte va admite recursul pentru considerentele care vor fi arătate în continuare.

Se constată că prin acțiune, reclamanta a învestit Curtea de Apel Pitești, secția de contencios administrativ și fiscal, cu o cerere de anulare a unui act administrativ-fiscal prin care i s-a răspuns reclamantei că este îndreptățită să primească numai suma de 8.695 RON, refuzându-se restituirea diferenței de 32.79 RON.

Potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora, de până la 500.000 RON, se soluționează, în fond, de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora, mai mari de 500.000 RON, se soluționează, în fond, de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege specială nu se prevede altfel".

Din interpretarea dispozițiilor citate, rezultă că, în privința competenței materiale, legea stabilește două tipuri de competență, în raport cu natura juridică a actului administrativ atacat, mai exact dacă actul are sau nu ca obiect taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora sau, cu alte cuvinte, dacă este sau nu vorba de un act administrativ fiscal.

Astfel, dacă nu este vorba de un act administrativ fiscal, competența materială se stabilește în raport cu rangul local sau central al autorității emitente, potrivit prevederilor art. 2 și 3 C. proc. civ., litigiul urmând să fie soluționat de instanța de contencios administrativ a tribunalului, când actul atacat aparține unui organ sau instituții locale și respectiv, instanței de contencios administrativ a curții de apel, când actul atacat aparține unui organ sau instituții centrale, cu competență națională.

Dar, dacă obiectul litigiului îl formează un act administrativ-fiscal, competența materială va aparține instanței de contencios administrativ și fiscal a tribunalului sau a curții de apel, după cum actul contestat privește o valoare mai mică sau egală cu 500.000 RON ori o valoare mai mare decât această sumă.

În concluzie, în cazul actelor administrative fiscale, competența materială a instanței de contencios administrativ se stabilește în mod exclusiv pe baza criteriului valoric, după cum valoarea contestată este mai mică sau egală cu 500.000 RON, ori este mai mare de această sumă.

În cauză, după cum s-a reținut, actele administrativ-fiscale sunt contestate se referă la o sumă sub pragul de 500.000 RON, reprezentând contribuții și majorări de întârziere.

Pe cale de consecință, având în vedere că litigiul privește acte administrativ-fiscale referitoare la o sumă mai mică de 500.000 RON, în raport cu dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competența materială de soluționare a cauzei revine tribunalului, iar nu curții de apel, astfel că sentința recurată a fost pronunțată cu încălcarea normelor de competență de ordine publică.

Soluția adoptată în recurs

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, apreciind că este întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. (3) C. proc. civ., va admite recursul formulat și, în baza art. 312 alin. (6) din același cod, va casa sentința atacată și va trimite cauza, spre competentă soluționare, la Tribunalul Argeș, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de SC A. SRL împotriva Sentinței nr. 17/F-cont din 16 ianuarie 2013 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Argeș, contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 octombrie 2014.

Procesat de GGC - MI