ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1402/2015

Decizia nr. 1402/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, Autoritatea Națională a Vămilor și Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Craiova în contradictoriu cu SC A. SA au formulat cerere de despăgubiri în temeiul art. 723

1

alin. (3) C. proc. civ.

1.2. Soluția primei instanțe

Curtea de Apel Pitești prin sentința nr. 164/F-CONT din 4 septembrie 2013 a respins ca nefondată cererea formulată de reclamanta Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Craiova în nume propriu precum și în numele și pentru Autoritatea Națională a Vămilor în contradictoriu cu pârâta SC A. SA.

2.1. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș, solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii judecătorești în sensul admiterii cererii de plată a cauțiunii în contul bugetului general consolidat al statului cu titlu de despăgubire în temeiul art. 723

1

alin. (3) C. proc. civ.

În motivarea căii de atac s-a arătat că pe rolul Curții de Apel Pitești s-a aflat Dosarul nr. x/46/2011 ce a avut ca obiect cererea de suspendare a executării deciziei nr. 3712 din 3 februarie 2011, pentru care instanța a stabilit o cauțiune de 70.724 RON, reprezentând 10% din valoarea contestată. Prin sentința nr. 209 din 18 martie 2011 a fost respinsă acțiunea, hotărâre irevocabilă prin nerecurare.

Pe rolul Curții de Apel Pitești s-a format Dosarul nr. z/46/2011 având ca obiect contestația formulată de SC A. SRL împotriva deciziei nr. 75 din 22 martie 2011 emisă de D.G.F.P. Argeș în soluționarea contestației pe cale administrativă împotriva deciziei nr. 3712 din 3 februarie 2011 emisă de D.R.A.O.V. Craiova.

S-a mai arătat că instanța de fond a admis acțiunea prin sentința nr. 30 din 25 ianuarie 2012, iar prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 5208 din 26 aprilie 2013 recursurile S.G.F.P. Argeș și D.R.A.O.V. Craiova în nume propriu și pentru A.N.V. au fost admise în sensul modificării hotărârii instanței de fond și a admiterii în parte a acțiunii în contencios administrativ a reclamantei.

În opinia recurentei, având în vedere aceste obligații neachitate, în mod legal D.R.A.O.V. Craiova a solicitat instanței să dispună plata sumei de 70.724 RON achitată de SC A. SRL cu titlu de cauțiune, în contul bugetului general consolidat al statului cu titlu de despăgubire.

Criticile aduse sentinței recurate se mai referă și la faptul că cererea de restituire a cauțiunii ca și cererea pentru plata despăgubirii din cauțiune reprezintă cereri accesorii în raport de cererea de suspendare a executării unui act administrativ fiscal și în raport de cererea de anulare a actului administrativ fiscal.

2.2. Intimata SC A. SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susținând legalitatea și temeinicia sentinței atacate.

S-a învederat și faptul că prin încheierea pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș în Dosarul nr. x/159/2013 a fost admisă cererea sa pentru deschiderea procedurii generale de insolvență, fiind numit administrator judiciar, astfel că toate sumele de bani deținute de debitoare cu orice titlu trebuie colectate în contul unic al procedurii de insolvență.

2.3. În cauză a fost întocmit raport asupra admisibilității, iar prin încheierea din Camera de Consiliu de la 19 noiembrie 2014, a fost admis în principiu recursul formulat de recurentă și fixat termen de judecată pe fond a acestuia la 26 martie 2015.

Înalta Curte, analizând recursul formulat, apreciază că acesta este fondat pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.

Rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei că în Dosarul nr. x/46/2011 înregistrat pe rolul Curții de Apel Pitești, având ca obiect suspendare a executării deciziei nr. 3712 din 3 februarie 2011, intimata-pârâtă a depus cauțiunea de 70.724 RON, iar prin sentința nr. 209 din 18 martie 2011 a fost respinsă cererea în mod irevocabil.

De asemenea, prin decizia nr. 5208 din 26 aprilie 2013 a Înaltei Curți, secția contencios administrativ și fiscal, a fost anulată parțial decizia nr. 75/2011 emisă de D.G.F.P. Argeș și decizia nr. 3712/2011, procesul-verbal de control nr. 3711/2011, în ceea ce privește debitele accesorii în cuantum de 423.923 RON majorări de întârziere și 36.950 RON penalități de întârziere, fiind menținute actele atacate în privința debitului principal în cuantum de 246.351 RON.

La 16 mai 2013, recurenta a formulat cererea care formează obiectul cauzei de față în temeiul art. 723

1

alin. (3) C. proc. civ. 1865.

Potrivit art. 723

1

alin. (3) C. proc. civ. 1865: „Cauțiunea se eliberează celui care a depus-o în măsura în care asupra acesteia cel îndreptățit în cauză nu a formulat cerere pentru plata despăgubirii cuvenite, până la împlinirea termenului de 30 de zile de la data la care, prin hotărâre irevocabilă, s-a soluționat fondul cauzei. Cu toate acestea, cauțiunea se eliberează de îndată, dacă partea interesată declară în mod expres că nu urmărește obligarea părții adverse la despăgubiri pentru prejudiciile cauzate”.

Rezultă din fișa Dosarului nr. x/46/2011 al Curții de Apel Pitești că, prin încheierea din 13 ianuarie 2012, intimatei SC A. SA i-a fost respinsă cererea de restituire a cauțiunii. De asemenea, s-a reținut în considerentele acestei încheieri că prin sentința nr. 262 din 27 iulie 2011 i s-a respins cererea de restituire a cauțiunii în temeiul art. 723

1

alin. (3) C. proc. civ., reținându-se că nu s-a soluționat irevocabil contestația cu privire la fondul cauzei.

Nu există dovezi că a fost formulată cerere de eliberare a cauțiunii după soluționarea irevocabilă a fondului cauzei.

Recurenta a formulat cerere pentru despăgubiri în termenul de 30 de zile de la care, prin hotărâre irevocabilă, s-a soluționat fondul cauzei.

La data formulării cererii de despăgubiri de către recurentă, este necontestat faptul că societatea comercială intimată avea debite fiscale neachitate, în valoare de 246.351 RON, conform actelor administrative fiscale menținute prin decizia nr. 5208 din 26 aprilie 2013 a Înaltei Curți, secția de contencios administrativ și fiscal, acestea fiind achitate parțial în prezent, în sumă de 33.000 RON, conform recunoașterii recurentei.

Este evident că în această situație recurenta este interesată și urmărește obligarea părții adverse la despăgubiri pentru prejudiciile cauzate.

Astfel, cauțiunea depusă garantează, cel puțin parțial, inclusiv plata debitelor fiscale.

În consecință, instanța de recurs apreciază că este întemeiată acțiunea formulată de reclamantă, urmând a fi admisă cererea de despăgubiri așa cum a fost formulată în privința sumei de 70.724 RON.

Față de toate considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentința recurată și va admite cererea de despăgubire

așa cum a fost formulată în privința sumei de 70.724 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș împotriva sentinței nr. 164/F-CONT din 4 septembrie 2013 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și admite cererea de despăgubiri așa cum a fost formulată în privința sumei de 70.724 RON.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 martie 2015.