ÎCCJ, Decizia nr. 34/2016

Decizia penală nr. 34/2016

Din actele dosarului constată următoarele:

I. Prin Încheierea nr. 93/C din 12 mai 2015 pronunțată în Dosarul nr. x/1/2015, definitivă, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins, ca inadmisibilă, contestația formulată de petentul A. împotriva Încheierii nr. 736 din 2 septembrie 2014, de asemenea definitivă, pronunțată în Dosarul nr. x/1/2014 al aceleiași instanțe.

Pentru a pronunța această hotărâre, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a constatat că, potrivit art. 336 C. proc. pen., orice persoană poate face plângere împotriva măsurilor și actelor de urmărire penală, dacă prin acestea s-a adus o vătămare a intereselor sale legitime, iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, plângerea se adresează procurorului care supraveghează activitatea organului de cercetare. Totodată, conform art. 339 alin. (1) C. proc. pen., plângerea împotriva măsurilor luate de procuror ori efectuate pe baza dispozițiilor date de acesta se rezolvă de prim procurorul Parchetului sau, după caz, de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel ori de procurorul șef de secție al Parchetului.

Prima instanță a făcut referire și la dispozițiile art. 340 alin. (1) C. proc. pen. care prevăd că "persoana a cărei plângere împotriva soluției de clasare sau renunțare la urmărirea penală, dispusă prin ordonanță sau rechizitoriu, a fost respinsă conform art. 339 poate face plângere, în termen de 20 de zile de la comunicare, la judecătorul de cameră preliminară la instanța căreia i-ar reveni potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță". S-a constatat că, în cauză petentul A. a formulat contestație împotriva unei încheieri pronunțate de judecătorul de cameră preliminară al Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care a fost soluționată plângerea petentului împotriva modului de soluționare a Lucrării nr. x/VIII-1/2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică.

Legiuitorul a stabilit în mod limitativ actele procurorului ce pot fi contestate pe calea plângerii reglementate în art. 340 C. proc. pen., considerând că în astfel de situații, obiectul plângerii nu poate privi decât soluția de clasare sau renunțare la urmărirea penală, dispusă prin ordonanță sau rechizitoriu și care a fost respinsă conform art. 339 C. proc. pen.

În aceste condiții, prima instanță a constatat că este inadmisibilă exercitarea unei noi contestații, în afara cadrului procesual, împotriva unei încheieri prin care a fost soluționată plângerea petentului, formulată împotriva Lucrării nr. x/VIII-1/2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, acte ce au mai fost deja supuse controlului judecătoresc pe calea procedurii prevăzute de art. 340 C. proc. pen.

În consecință, constatând că prezenta contestație este formulată împotriva unei încheieri definitive din perspectiva dispozițiilor art. 341 alin. (8) C. proc. pen., judecătorul de cameră preliminară a respins-o, ca inadmisibilă.

II. Împotriva acestei încheieri a formulat o nouă contestație petentul A. la data de 25 mai 2015, Dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, sub nr. x/1/2016 la data de 22 ianuarie 2016.

III. Examinând contestația cu prioritate prin prisma admisibilității acesteia, Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, constată că este inadmisibilă, urmând a fi respinsă, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, principiului privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, dar și exigențelor stabilite prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice.

Potrivit dispozițiilor din Partea specială, Titlul III, Cap. III

1

C. proc. pen., admisibilitatea căii de atac a contestației este condiționată de exercitarea acestei căi de atac potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse acestei proceduri, termenul de declarare a căii de atac și motivele pentru care se poate formula contestația.

Conform art. 425

1

alin. (1) C. proc. pen., calea de atac a contestației se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres. Totodată, potrivit art. 425

1

alin. (7) din același cod, hotărârea pronunțată în contestație nu este supusă niciunei căi de atac.

În cauză, completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost sesizat cu contestația declarată de petentul A. împotriva Încheierii nr. 93/C din 16 aprilie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/1/2015, hotărâre cu caracter definitiv.

Se constată că, în cauză, contestația a fost exercitată împotriva unei hotărâri penale definitive, nesusceptibilă de a face obiectul vreunei căi de atac ordinare, aspectul fiind de natură a încălca coerența sistemului căilor de atac reglementate de lege, dispozițiile ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate, dar și principiul unicității căilor de atac și modul de stabilire a ierarhiei acestora.

Astfel cum corect a stabilit prima instanță, recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

În consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, în conformitate cu prevederile art. 421

1

alin. (7) pct. 1 lit. a) teza a II-a raportat la 425

1

alin. (1) C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de petentul A. împotriva încheierii atacate, urmând ca, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., să oblige contestatorul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de petentul A. împotriva Încheierii nr. 93/C din 16 aprilie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/1/2015.

Obligă contestatorul la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 8 februarie 2016.

Procesat de GGC - N