ÎCCJ, Decizia nr. 32/2016

Decizia penală nr. 32/2016

Din actele dosarului constată următoarele:

I. Prin Încheierea penală nr. 205/C din 3 septembrie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins, ca inadmisibilă, contestația formulată de către petenta A. împotriva Încheierii penale nr. 362 din 19 martie 2015, de asemenea definitivă, pronunțată în Dosarul nr. x/2/2014 al aceleiași instanțe.

Pentru a pronunța această hotărâre, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a reținut că petenta A. a formulat "recurs" împotriva unei hotărâri definitive, respectiv Încheierea nr. 362 din 19 martie 2015, pronunțată de aceeași instanță în calea de atac a contestației, în Dosarul nr. x/2/2014.

S-a reținut că petenta a stabilit cadrul procesual inițial printr-o cerere întemeiată pe dispozițiile art. 341 C. proc. pen., referitoare la soluționarea plângerii de către judecătorul de cameră preliminară. Ca atare, instanța de fond a constatat că singura cale de atac prevăzută în conținutul textului de lege menționat este contestația și nu recursul, care, de altfel, nici nu mai este reglementat în actuala lege procesual penală.

S-a reținut că, în conformitate cu dispozițiile art. 425

1

alin. (1) C. proc. pen., calea de atac a contestației se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres. Totodată, potrivit art. 425

1

alin. (7) din același cod, hotărârea pronunțată în contestație nu este supusă niciunei căi de atac.

În aceste condiții, prima instanță a constatat că petenta A. a promovat o cale de atac îndreptată împotriva unei hotărâri pronunțate într-o contestație ce a vizat o încheiere definitivă, dată în temeiul art. 341 alin. (6) C. proc. pen.

Prima instanță a arătat că legea nu reglementează posibilitatea exercitării unei căi de atac împotriva hotărârilor definitive pronunțate în contestație, astfel că procedura utilizată de petentă nu este admisibilă, întrucât în situația contrară s-ar încălca principiul instituit prin art. 129 din Constituția României, potrivit căruia "împotriva hotărârilor judecătorești, părțile ... pot exercita căile de atac, în condițiile legii".

II. Împotriva acestei decizii a formulat o nouă contestație petenta A. la data de 12 octombrie 2015, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, sub nr. x/1/2015, la data de 8 ianuarie 2016.

III. Examinând contestația, cu prioritate prin prisma admisibilității acestuia, Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, constată că este inadmisibilă, urmând a fi respinsă, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, principiului privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, dar și exigențelor stabilite prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice.

Potrivit dispozițiilor din Partea specială, Titlul III, Cap. III

1

C. proc. pen., admisibilitatea căii de atac a contestației este condiționată de exercitarea acestei căi de atac potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse acestei proceduri, termenul de declarare a căii de atac și motivele pentru care se poate formula contestația.

Conform art. 425

1

alin. (1) C. proc. pen., calea de atac a contestației se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres. Totodată, potrivit art. 425

1

alin. (7) din același cod, hotărârea pronunțată în contestație nu este supusă niciunei căi de atac.

În cauză, completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost sesizat cu contestația declarată de petenta A. împotriva Încheierii penale nr. 205/C din 3 septembrie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/1/2015, hotărâre cu caracter definitiv.

Se constată că, în cauză, contestația a fost exercitată împotriva unei hotărâri penale definitive, nesusceptibilă de a face obiectul vreunei căi de atac ordinare, aspectul fiind de natură a încălca coerența sistemului căilor de atac reglementate de lege, dispozițiile ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate, dar și principiul unicității căilor de atac și modul de stabilire a ierarhiei acestora.

Astfel cum corect a stabilit prima instanță, recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

În consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, în conformitate cu prevederile art. 421

1

alin. (7) pct. 1 lit. a) teza a II-a raportat la 425

1

alin. (1) C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de petenta A. împotriva încheierii atacate, urmând ca, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., să oblige petenta la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de petenta A. împotriva Încheierii penale nr. 205/C din 3 septembrie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/1/2015.

Obligă petenta la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 8 februarie 2016.

Procesat de GGC - N