ÎCCJ, Decizia nr. 57/2017
ÎCCJ, Decizia nr. 57/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Decizia penală nr. 57/2017
Asupra apelului de față;
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 201 din data de 12 decembrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/1/2016 a fost respins, ca inadmisibil, apelul formulat de petiționarul A. împotriva Deciziei nr. 80/A din data de 8 martie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/751/2015.
Înalta Curte, Completul de 5 Judecători a reținut, în esență, că în cauză, calea de atac a apelului a fost exercitată împotriva unei hotărâri penale definitive, nesusceptibilă de a face obiectul unei căi de atac ordinare sau extraordinare, aspect ce încalcă principiul unicității căilor de atac și modul de stabilire a ierarhiei acestora.
Împotriva Deciziei penale nr. 201 din data de 12 decembrie 2016, anterior menționată, a formulat recurs petentul A., la data de 20 februarie 2017.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, la 20 februarie 2017 sub nr. x/2017, fiind fixat aleatoriu, prim termen de judecată la 13 martie 2017.
La primul termen de judecată din data de 13 martie 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, a calificat calea de atac declarată de petentul A. împotriva Deciziei penale nr. 201 din data de 12 decembrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/1/2016, ca fiind apel.
Susținerile reprezentantului Ministerului Public au fost redate în partea introductivă a prezentei decizii astfel că nu vor mai reluate.
Examinând cu prioritate admisibilitatea apelului formulat de petentul A. împotriva Deciziei penale nr. 201 din data de 12 decembrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/1/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători constată calea de atac ca fiind inadmisibilă, urmând a fi respinsă ca atare, pentru următoarele considerentele:
Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituția Românie privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, principiului privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, dar și exigențelor stabilite prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice.
Revine, așadar, părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.
Potrivit dispozițiilor din Partea specială, Titlul III, Cap. III C. proc. pen. admisibilitatea căii ordinare a apelului este condiționată de exercitarea acestei căi de atac potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse controlului judiciar, termenele de declarare a căilor de atac și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.
Astfel, potrivit art. 408 alin. (1) C. proc. pen., sentințele pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede altfel, iar conform alin. (2) a aceluiași articol, încheierile pot fi atacate cu apel numai odată cu sentința, cu excepția cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu apel.
În cauză, petentul A. a exercitat calea de atac a apelului împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibilă de a face obiectul unei căi de atac ordinare sau extraordinare, aspect de natură a încălca coerența sistemului căilor de atac reglementate de lege, dispozițiile ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate, dar și principiul unicității căilor de atac și modul de stabilire a ierarhiei acestora.
Or, recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia și, din acest motiv, constituie o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.
Pentru considerentele ce preced, constatând că în cauză, apelantul petent A. a declarat apel împotriva unei hotărâri nesusceptibile de reformare prin promovarea acestei căi de atac, în conformitate cu dispozițiile art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II-a raportat la prevederile art. 408 C. proc. pen., Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție va respinge, ca inadmisibil, apelul declarat împotriva Deciziei penale nr. 201 din data de 12 decembrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/1/2016.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. apelantul petent va fi obligat la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de petentul A. împotriva Deciziei penale nr. 201 din data de 12 decembrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/1/2016.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. obligă apelantul petent la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 13 martie 2017.
Procesat de GGC - CL