ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1445/2015

Decizia nr. 1445/2015

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin Încheierea din 29 ianuarie 2014, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a sesizat Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, cu soluționarea excepției de nelegalitate a pct. 6 din Decizia nr. 6 din 16 iulie 2010 a Curții de Conturi a României, invocată de pârâții A., B., C. și D. în Dosarul nr. x/3/2012 aflat pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, având ca obiect acțiunea în răspundere patrimonială promovată de reclamantul Ministerul Sănătății în contradictoriu cu pârâții E., A., B., D. și C. și cu chemații în garanție F. și G.

Prin Sentința civilă nr. 1751 din 3 iunie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal:

- a respins, ca inadmisibilă, cererea de intervenție principală formulată de E., reținând că prin aceasta se invocă de fapt excepția de nelegalitate a Deciziei Curții de Conturi nr. 6/2010, chestiune ce face de altfel obiectul litigiului de față, așadar nu se invocă un drept pentru sine de către intervenientă, ci se formulează o apărare în litigiul de fond, excepția de nelegalitate având natura juridică a unei apărări. Pârâta E. are calitatea de parte în dosar, și nu de terț, iar, prin formularea cererii de intervenție cu acest conținut, se eludează faptul că E. nu a ridicat excepția de nelegalitate în fața instanței de fond, singura îndreptățită să aprecieze asupra legăturii excepției cu soluționarea fondului și să sesizeze instanța de contencios administrativ competentă, fiind inadmisibilă excepția de nelegalitate invocată direct în fața instanței de contencios administrativ sesizată în condițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004;

- a respins, ca nefondată, excepția de nelegalitate, pentru considerentele arătate în continuare.

Prin Decizia Curții de Conturi nr. 6 din 16 iulie 2010, emisă ca urmare a unei acțiuni de control privind contractul de finanțare încheiat între România și Banca Internațională de Reconstrucție și Dezvoltare pentru finanțarea Proiectului privind combaterea extinderii gripei aviare, s-au constatat o serie de abateri cu privire la îndeplinirea obligațiilor de către Ministerul Sănătății, printre care, la pct. 6 din decizie, a fost reținută abaterea constând în aceea că deciziile manageriale luate cu privire la angajarea și utilizarea fondurilor aprobate nu au asigurat în totalitate buna gestiune financiară și nici performanță în utilizarea fondurilor provenite din credite externe care grevează datoria publică a statului român, întrucât nu au fost realizate unele obiective ale contractelor de achiziție încheiate de UMP-GA.

Sub acest aspect, instanța a reținut următoarele:

- Ministerul Sănătății - Unitatea de Management a Proiectului - Gripa Aviară (UMP-GA) a încheiat la data de 24 ianuarie 2008 contractul de achiziție a serviciilor de proiectare nr. 4839RO-HH8/LCS#1 "Asistență tehnică pentru proiectare și suport pentru achiziția executării lucrărilor pentru modernizarea secției de producție vaccin și a unității de umplere vaccin antigripal la Institutul Cantacuzino" cu SA SNC H. Belgia, în valoare de 368.250 euro, din care 58.796 euro reprezintă TVA;

- valoarea totală plătită pentru produsele contractate este de 160.194,23 euro, din care 134.617 euro, reprezentând 36,5% din valoarea totală a contractului, către H., iar 22.577,23 euro TVA, în cadrul plăților efectuate către contractant fiind inclus și avansul de 54.200 euro, plătit la primirea scrisorii de garanție pentru avans, care, deși a fost prelungită până la data de 14 ianuarie 2009, a expirat, cu mențiunea că garanția nu acoperă și valoarea TVA-ului de 10.298 euro, astfel că, în condițiile expirării scrisorii de garanție pentru avans și încetării contractului, suma plătită ca avans și TVA-ul aferent, în total 64.498 euro, nu se mai pot recupera;

- data de finalizare a contractului a fost 24 mai 2009, acesta încetând prin împlinirea duratei, fără ca obiectul contractului să fi fost realizat în totalitate conform clauzelor contractuale.

În aceste condiții, Curtea de Conturi a estimat valoarea operațiunii ce reprezintă abatere, ca urmare a expirării perioadei contractului și a nerealizării obiectului acestuia, la suma de 160.194,23 euro, reținând încălcarea prevederilor art. 22 alin. (2) lit. c) din Legea finanțelor publice nr. 500/2002, care statuează că "Ordonatorii de credite răspund, potrivit legii, de: (...) c) angajarea și utilizarea creditelor bugetare pe baza bunei gestiuni financiare", precum și a prevederilor art. 2.3 și 2.6.1 din contractul de achiziție, potrivit cărora "cu excepția cazului în care contractul este reziliat anticipat conform clauzei 2.6, acesta expiră la sfârșitul perioadei", iar "clientul poate rezilia prezentul contract în cazul în care are loc oricare dintre evenimentele menționate la alineatele (a) - (f) de la prezenta clauză".

Prin urmare, prin decizia menționată s-a impus în sarcina ordonatorului principal de credite, ministrul sănătății, obligația de a stabili întinderea prejudiciului și a sumelor accesorii privind contractul de achiziție încheiat cu H., precum și obligația de a recupera prejudiciul și de a încasa sumele accesorii.

În vederea punerii în executare a acestei decizii a Curții de Conturi, a fost întocmit Raportul comisiei constituite în baza Ordinului ministrului sănătății nr. 1203 din 08 septembrie 2010, prin care, referitor la pct. 6 din decizie, s-a arătat că, în contextul finalizării contractului încheiat cu H., documentele elaborate de acesta urmează a fi folosite pentru atingerea obiectivelor proiectului, iar suma alocată nu va fi depășită, UMP-GA făcând demersuri în vederea încheierii unui contract cu subcontractantul H., pentru îndeplinirea în totalitate a obiectului contractului inițial. S-a mai arătat că persoanele identificate de Curtea de Conturi cu atribuții în domeniu sunt autorii excepției de nelegalitate din prezenta cauză și pârâta E., apreciindu-se că, întrucât decizia Curții de Conturi nu a fost contestată de minister, se poate doar prezuma că responsabilitatea aparține respectivelor persoane, iar recuperarea sumei de 160.194, 23 euro, stabilită de Curtea de Conturi, se poate face prin promovarea unei acțiuni în răspundere patrimonială, conform prevederilor C. muncii.

Ulterior a fost întocmit un alt raport, cu același obiect, de către Comisia constituită în baza Ordinului ministrului sănătății nr. 167 din 07 martie 2011, prin care au fost reluate constatările din raportul inițial și, totodată, a fost prezentată situația la zi a contractului, comunicată de UMP-GA. S-a concluzionat că o parte din obiectivele contractului, respectiv cele de la art. 6.4 lit. b) și c) din Condițiile speciale, au fost îndeplinite și vor fi utilizate conform destinației, astfel că sumele achitate pentru acestea nu pot constitui abatere, comisia apreciind că suma ce poate fi considerată abatere este reprezentată de suma plătită la primirea garanției de plată, ce constituie plată în avans, aferentă punctelor neexecutate din contract, respectiv cele de la art. 6.4 lit. d) - f) din Condițiile speciale, la care se adaugă dobânzile pentru fiecare zi de întârziere, conform contractului. În urma efectuării calculului, s-a stabilit că abaterea reprezintă suma de 40.650 euro și dobânzile în sumă de 13.617,75 euro. S-a propus recuperarea acesteia pe cale amiabilă de la H. și, în subsidiar, promovarea unei acțiuni în răspundere patrimonială împotriva persoanelor cu atribuții în domeniul în care s-a produs abaterea.

Pe cale de consecință, la data de 14 iunie 2011, Ministerul Sănătății a promovat acțiune în justiție împotriva respectivelor persoane, solicitând obligarea acestora, în solidar, la plata sumei de 54.267,75 euro, reprezentând prejudiciu cauzat prin fapta lor culpabilă.

În cadrul acțiunii în răspundere patrimonială pârâții A., B., C. și D. au invocat excepția de nelegalitate a pct. 6 din Decizia Curții de Conturi nr. 6 din 16 iulie 2010, susținând în esență că în mod nelegal și nefondat s-a reținut prin actul administrativ contestat un prejudiciu și s-a dispus imputarea acestuia responsabililor de proiect.

Or, potrivit atribuțiilor legale ale Curții de Conturi, prin decizia emisă de aceasta în urma acțiunii de control, doar s-a constatat săvârșirea unei abateri de către Ministerul Sănătății în legătură cu modul de gestionare a fondurilor publice, a fost estimat prejudiciul creat prin abatere și au fost indicate persoanele cu atribuții în derularea proiectului în cadrul căruia a fost constatată săvârșirea abaterii.

Prin decizia contestată nu a fost stabilită existența unui prejudiciu, întinderea acestuia și persoanele vinovate de producerea prejudiciului, ci s-a impus ordonatorului de credite să efectueze demersurile necesare în acest scop și să ia măsuri pentru recuperarea prejudiciului.

Prin urmare, nu Curtea de Conturi prin decizia contestată, ci ordonatorul de credite, conform propriilor atribuții, este cel care a stabilit prejudiciul și persoanele responsabile și a demarat acțiunea în răspundere patrimonială pentru recuperarea acestuia.

Cum criticile de nelegalitate formulate de autorii excepției cu privire la Decizia Curții de Conturi vizează exclusiv inexistența vreunui prejudiciu creat prin abaterea constatată și lipsa vinovăției persoanelor chemate în judecată în acțiunea în răspundere patrimonială, aspecte ce nu fac însă obiectul actului administrativ contestat, Curtea de apel a reținut că acestea nu pot fi valorificate pe calea excepției de nelegalitate, ci ca apărări în litigiul de fond, prin care se tinde a se demonstra că nu sunt întrunite condițiile angajării răspunderii, fiind chestiuni a căror dezlegare este de competența instanței învestite cu acțiunea în răspundere, iar nu motive de nelegalitate a Deciziei Curții de Conturi.

Prin decizia contestată a fost doar constatată săvârșirea unei abateri, respectiv că nu au fost realizate unele obiective ale contractului de achiziție încheiat de UMP-GA cu H., ceea ce denotă că deciziile manageriale luate cu privire la angajarea și utilizarea fondurilor aprobate nu au asigurat în totalitate buna gestiune financiară și nici performanță în utilizarea fondurilor provenite din credite externe care grevează datoria publică a statului român, fiind încălcate prevederile art. 22 alin. (2) lit. c) din Legea finanțelor publice nr. 500/2002 potrivit cărora ordonatorii de credite răspund de angajarea și utilizarea creditelor bugetare pe baza bunei gestiuni financiare.

Concluzia Curții de Conturi este pe deplin justificată în raport de starea de fapt existentă la momentul controlului și al emiterii deciziei, fiind de necontestat că, la data respectivă, contractul încheiat cu H. încetase fără să fi fost atinse în totalitate obiectivele acestuia, nefiind așadar asigurată buna gestiune financiară, independent de cauzele care au determinat situația respectivă.

Împrejurările intervenite ulterior privind finalizarea proiectului, în limitele sumei alocate, cu o altă societate, sunt cauze subsecvente emiterii deciziei, astfel că nu prezintă relevanță din perspectiva aprecierii legalității acesteia, sub aspectul abaterii constatate, ci eventual ca modalități de înlăturare a consecințelor abaterii.

De altfel, autorii excepției nu au contestat abaterea reținută în sarcina entității verificate, ci doar existența prejudiciului și a vinovăției lor, aspecte ce nu fac obiectul deciziei contestate, ci al acțiunii de fond, relevant în acest sens fiind și faptul că suma pentru care a fost promovată acțiunea în justiție este inferioară celei estimate de Curtea de Conturi ca prejudiciu, tocmai pentru că stabilirea prejudiciului nu face obiectul deciziei Curții de Conturi, ci este în sarcina conducătorului entității verificate.

Împotriva Sentinței civile nr. 1751 din 3 iunie 2014 a Curții de Apel București, secția VIII-a contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs reclamanții A., B., D. și C. și intervenienta E.

2.1. Recursul declarat de reclamanții A., B., D. și C.

Recurenții-reclamanți invocă dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004 și art. 304

1

C. proc. civ.

Printr-o primă critică formulată, recurenții susțin că, în raport cu motivarea instanței în sensul că prin Decizia Curții de Conturi nu s-a stabilit existența unui prejudiciu, întinderea acestuia și persoanele vinovate, ci s-a impus ordonatorului de credite să efectueze demersurile necesare în acest scop și să ia măsuri pentru recuperarea prejudiciului, instanța a respins excepția ca lipsită de interes, fără a cerceta temeinicia susținerilor reclamanților.

Printr-o a doua critică formulată, recurenții susțin că există contradicție între motivarea și dispozitivul hotărârii. Recurenții arată că, dacă Curtea de Conturi nu ar fi constatat existența vreunui prejudiciu, nu putea impune ordonatorului de credite să ia măsuri pentru recuperarea prejudiciului și învederează faptul că, în decizia atacată, Curtea de Conturi a reținut că valoarea estimată a operațiunii ce reprezintă abatere, ca urmare a expirării contractului și nerealizării obiectului acestuia, este de 160.194,23 euro și a decis stabilirea întinderii prejudiciului și a sumelor accesorii, recuperarea prejudiciului și încasarea sumelor accesorii privind Contractul de achiziție a serviciului de proiectare.

În continuare, recurenții-reclamanți expun argumente referitoare la neîndeplinirea condițiilor de atragere a răspunderii civile delictuale și la inexistența prejudiciului, arătând că: din conținutul Raportului de control încheiat de auditorii publici rezultă că H. a realizat și a predat la data de 15 decembrie 2008 proiectul pentru autorizația de construire, iar, la 14 mai 2009, a predat volumele tehnice pentru întocmirea documentației de atribuire a contractului de lucrări; Curtea de Conturi a reținut că valoarea totală plătită pentru aceste produse este de 160.194 euro, din care 134.617 euro preț lucrări și 25.577,23 euro TVA; deși Curtea de Conturi a reținut că plățile efectuate se regăsesc în contraprestația SC H. Belgia SA, a considerat că această sumă ar constitui prejudiciu; Ministerul Sănătății arată în acțiune că, la expirarea contractului, la data de 26 mai 2009, consultantul SA SNC H. (Belgia) a îndeplinit obligațiile de la lit. a) - g) și au fost plătite sumele prevăzute pentru lit. a) - c) și o parte din suma provizorie, în total 160.194,23 euro inclusiv TVA; SNC H. SV Belgia a plătit doar pentru primele 3 obiective din cele 7 obiective realizate, deși, astfel cum recunoaște și Ministerul Sănătății, toate lucrările realizate de consultant au fost însușite și utilizate de beneficiar; prin urmare, nu poate fi vorba de un prejudiciu produs în patrimoniul statului; în raport cu art. 2.6.2. și 2.6.3. din contract, nu există prejudiciu atâta timp cât plățile efectuate nu acoperă toate serviciile achiziționate de Ministerul Sănătății, valoarea serviciilor contractate, prestate de contractant sunt și însușite de Ministerul Sănătății, fiind mai mare decât plățile efectuate.

Recurenții-reclamanți susțin că, întrucât au calitatea de terți față de decizia Curții de Conturi, au interesul de a cere să se constate nelegalitatea deciziei care stabilește că a existat un prejudiciu pentru Ministerul Sănătății izvorât din derularea contractului cu SNC H. SA pentru proiectarea liniei de vaccin, iar Ministerul Sănătății să stabilească doar cuantumul și persoanele vinovate.

2.2. Recursul declarat de intervenienta E.

Recurenta-intervenientă critică sentința pronunțată de către Curtea de apel sub aspectul respingerii ca inadmisibilă a cererii de intervenție principale pe care a formulat-o, susținând că cererea de intervenție în interes propriu este întemeiată pe dispozițiile art. 49 alin. (1) și (2) din C. proc. civ., întrucât are un interes propriu și invocă un drept al său, conex cu interesul și drepturile invocate de reclamanții din excepția de nelegalitate.

Recurenta-intervenientă susține că instanța în mod greșit a respins, ca inadmisibilă, cererea de intervenție cu motivarea că nu a invocat argumentele din cerere direct în fața Tribunalului București sub forma unei excepții de nelegalitate.

Se susține că este îndeplinită condiția prevăzută de art. 49 alin. (1) și (2) C. proc. civ. referitoare la interesul pe care îl invocă.

Recurenta mai susține că cererea putea fi respinsă ca inadmisibilă doar dacă se afla sub incidența dispozițiilor art. 111 teza finală sau art. 293 alin. (2) C. proc. civ., care prevăd în mod imperativ inadmisibilitățile.

În cauză, hotărârea pronunțată este nelegală, fiind dată cu nesocotirea dispozițiilor art. 129 alin. (6) C. proc. civ., întrucât cererea de intervenție putea fi încuviințată în principiu sau respinsă în principiu, dar nu putea fi respinsă, ca inadmisibilă.

Interesul intervenției în soluționarea excepției de nelegalitate rezidă în celeritatea soluționării cauzei principale, pentru ca recurenta să nu mai invoce o excepție de nelegalitate cu argumente diferite în ceea ce o privește în cauza principală.

Totodată, recurenta susține că instanța de judecată a soluționat în mod nelegal cererea de intervenție principală, fără ca aceasta să fie încuviințată în principiu.

II. Considerentele Înaltei Curți

Examinând cauza prin prisma criticilor formulate, în raport cu prevederile art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate pentru considerentele arătate în continuare.

Înalta Curte constată că recurenții-reclamanți, deși nu au indicat în mod expres vreunul dintre motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., criticile formulate se circumscriu motivelor prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Sub aspectul criticilor subsumate motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., după cum rezultă din expunerea anterioară a lucrărilor cauzei, în Dosarul nr. x/3/2012 aflat pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, având ca obiect acțiunea în răspundere patrimonială promovată de reclamantul Ministerul Sănătății în contradictoriu cu pârâții E., A., B., D. și C. și cu chemații în garanție F. și G., pârâții A., B., C. și D. au invocat excepția de nelegalitate a pct. 6 din Decizia nr. 6 din 16 iulie 2010 a Curții de Conturi a României.

În urma efectuării controlului legalității utilizării și rambursării sumelor contractate direct, subîmprumutate sau ale creditelor garantate de stat la entitățile beneficiare privind contractul de finanțare încheiat între România, reprezentată de Ministerul Finanțelor Publice, și Banca Internațională de Reconstrucție și Dezvoltare pentru finanțarea Proiectului privind combaterea extinderii gripei aviare, aprobat prin Legea nr. 57/2007, derulat de UMP-GA, prin pct. 6 din Decizia Curții de Conturi nr. 6 din 16 iulie 2010 a fost constatată abaterea de la îndeplinirea obligațiilor ce revin Ministerului Sănătății intitulată "Deciziile manageriale luate cu privire la angajarea și utilizarea fondurilor aprobate nu au asigurat în totalitate buna gestiune financiară și nici performanță în utilizarea fondurilor provenite din credite externe care grevează datoria publică a statului român, întrucât nu au fost realizate unele obiective ale contractelor de achiziție încheiate de UMP-GA".

În sensul celor reținute și de prima instanță, Curtea de Conturi a reținut că nu au fost respectate prevederile art. 22 alin. (2) lit. c) din Legea finanțelor publice nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 2.3 și art. 2.6.1 din contractul de achiziție a serviciilor de proiectare nr. 4839/RO-HH8-LCS#1 și a decis ca Ministerul, în calitate de beneficiar, să dispună luarea măsurilor pentru "stabilirea întinderii prejudiciului și a sumelor accesorii, recuperarea prejudiciului și încasarea sumelor accesorii privind Contractul de achiziție a serviciilor de proiectare".

În deplin acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte reține, la rândul său, că, prin decizia contestată, a fost stabilită în sarcina conducerii Ministerului Sănătății luarea măsurilor pentru stabilirea întinderii prejudiciului și a sumelor accesorii, recuperarea prejudiciului și încasarea sumelor accesorii privind contractul de achiziție a serviciilor de proiectare.

Astfel, pentru punerea în executare a măsurilor dispuse de Curtea de Conturi, prin Rapoartele întocmite de Comisiile constituite prin Ordinul ministrului sănătății nr. 1203 din 08 septembrie 2010, respectiv prin Ordinul ministrului sănătății nr. 167 din 07 martie 2011, a fost stabilită întinderea prejudiciului și a sumelor accesorii, persoanele responsabile și s-a propus recuperarea acestora pe cale amiabilă de la H. și, în subsidiar, promovarea unei acțiuni în răspundere patrimonială împotriva persoanelor cu atribuții în domeniul în care s-a produs abaterea.

Înalta Curte constată că prima instanță în mod corect a reținut că, prin decizia contestată, Curtea de Conturi a constatat existența unei abateri săvârșite la nivelul Ministerul Sănătății, însă prejudiciul, persoanele responsabile și modalitatea de recuperare a prejudiciului nu au fost stabilite prin pct. 6 din decizia contestată, ci de către Ministerul Sănătății prin comisiile constituie în acest scop.

Astfel fiind, susținerile și criticile formulate de recurenții-reclamanți, atât în fața primei instanțe, cât și în calea de atac a recursului, cu privire la inexistența prejudiciului și neîndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale nu reprezintă motive de nelegalitate a actului contestat în procedura reglementată de art. 4 din Legea nr. 554/2004, întrucât decizia nu stabilește aspectele respective, ci reprezintă veritabile apărări de fond în cadrul litigiului de fond aflat pe rolul Tribunalului București și având ca obiect acțiunea în răspundere patrimonială promovată de reclamantul Ministerul Sănătății.

Pentru aceleași considerente, nu pot fi primite nici criticile recurenților circumscrise motivului prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., în sensul existenței unei contradicții între considerentele și motivarea hotărârii atacate. Relevant sub acest aspect este și faptul că prima instanță, cu just temei, a observat că suma pentru care a fost promovată acțiunea în răspundere patrimonială este inferioară prejudiciului estimat de Curtea de Conturi, tocmai pentru că stabilirea prejudiciului nu s-a realizat prin decizia Curții de Conturi, ci la nivelul ordonatorului de credite, în raport cu împrejurări de fapt și de drept intervenite ulterior emiterii actului contestat.

Cu referire la recursul declarat de intervenienta E., ale cărui critici se circumscriu motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că soluția primei instanțe în privința cererii de intervenție principală formulată în cauză este în acord cu dispozițiile art. 28 din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 4 din Legea nr. 554/2004 și art. 49 C. proc. civ., în sensul că excepția de nelegalitate poate fi invocată numai în fața instanței învestite cu soluționarea litigiului în fond, nefiind admisibilă cererea de intervenție principală formulată direct în fața instanței de contencios administrativ sesizată de către instanța de fond cu soluționarea excepției respective. Cu alte cuvinte, inadmisibilitatea cererii de intervenție principală formulată direct în fața instanței de contencios administrativ sesizată cu soluționarea excepției de nelegalitate este determinată de absența analizei și sesizării instanței de fond, ca efect al neinvocării excepției în fața acestei instanțe.

Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile declarate în cauză, nefiind identificate motive de reformare a sentinței, conform art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de reclamanții A., B., D. și C. și de intervenienta E. împotriva Sentinței civile nr. 1751 din 3 iunie 2014 a Curții de Apel București, secția VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 martie 2015.

Procesat de GGC - GV