Decizia nr. 3864/2015 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 93/2014 a Curții de Apel Constanța

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată la data de 8 ianuarie 2014, pe rolul Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SRL, reprezentată legală prin administrator judiciar Cabinet Individual de Insolvență B. și prin administrator special C., a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, anularea deciziei nr. 21988 din 15 iulie 2013, emisă de pârâtă.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 93 din 30 aprilie 2014, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL, societate în reorganizare, în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, ca nefondată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 93 din 30 aprilie 2014 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs reclamanta SC A. SRL, reprezentată legal prin administrator judiciar Cabinet Individual de Insolvență B. și prin administrator special C. Recursul declarat de reclamantă s-a întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul cărora s-a solicitat casarea sentinței atacate și în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, iar în subsidiar, rejudecarea cauzei în sensul admiterii acțiunii, astfel cum a fost formulată. Prin cererea de recurs, reclamanta a formulat, în esență, următoarele critici: 1. Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., republicat. Hotărârea instanței de fond cuprinde motive contradictorii pentru care s-au respins susținerile reclamantei privind cauza de nulitate întemeiată pe calificarea finanțării ca ajutor de stat iar nu cu titlu de fonduri europene și/sau fonduri publice naționale aferente acestora. Întrucât norma juridică reținută de instanță ca aplicabilă procedurii pe baza căreia a fost acordată finanțarea configurează, în mod evident, un ajutor de stat, concluzia în sensul că nu se poate acorda finanțării calificarea de ajutor stat, constituie motivare contradictorie. Lipsind analiza efectivă a argumentelor privind calificarea finanțării drept ajutor de stat și argumentele care au format convingerea instanței în sensul calificării drept fonduri europene, contrar art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., republicat, nu a avut loc o judecată a fondului potrivit art. 498 alin. (2) C. proc. civ., republicat, fapt ce implică o evaluare completă a cauzei de către instanța de fond, care să permită controlul de legalitate în calea de atac. 2. Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat. Instanța de fond a încălcat și aplicat greșit art. 1 alin. (2) din H.G. nr. 224/2008, art. 31 din Anexa la Ordinul M.A.D.R. nr. 12/2010, Decizia Comisiei (CE) nr. C (2009) 10680 din 22 decembrie 2009 și art. 18 și art. 26 din O.U.G. nr. 117/2006. Față de susținerea intimatei-pârâte în sensul că 20% din finanțare provine de la bugetul național și 80% din FEADR, rezultă că și 20% din finanțare reprezintă ajutor de stat. De asemenea, pentru diferența de 80% din finanțare provenită din FEADR, trebuie reținută calificarea de ajutor de stat acordată prin Decizia Comisiei nr. C (2009) 10680 din 22 decembrie 2009 și Ordinul MADR nr. 12/2010, ceea ce exclude calificarea drept fonduri europene și/sau fonduri publice naționale aferente acestora. Ajutorul de stat a cărui recuperare s-a dispus prin actele atacate nu este un ajutor de stat ilegal sau abuziv și nu există o decizie a Comisiei de a-l recupera, iar împrejurarea că M.A.D.R. ori A.P.D.R.P. nu a emis norme metodologice de recuperare a ajutorului de stat, așa cum impune art. 18 alin. (4) din O.U.G. nr. 117/2006, nu atrage incidența O.U.G. nr. 66/2011. Așa cum rezultă din art. 1 alin. (1) și art. 2 alin. (1) lit. c), d) și o) din O.U.G. nr. 66/2011, sfera de aplicare a acesteia este strâns legată de fondurile europene-sumele provenite din asistența financiară nerambursabilă acordată României din bugetul general al Uniunii Europene și/sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei. În cauză, resursele provenite de la Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală sunt transferate autorităților române în vederea punerii în aplicare a activităților stabilite în Programul de dezvoltare rurală pentru perioada 2007-2013, finanțarea din partea FEADR este imputabilă și, de asemenea, se află la dispoziția autorităților române, motiv pentru care, ajutorul acordat în temeiul schemei de ajutor de stat este asigurat de autoritățile publice ale României, stat membru al Uniunii, prin resurse de stat. Pentru ipoteza subsidiară în care ar fi incidentă O.U.G. nr. 66/2011, au fost încălcate dispozițiile art. 36 din acest act normativ, respectiv, art. 11 alin. (1 1 ) - (3) din Anexa I la contractul de finanțare, art. 2 alin. (1) lit. n) și art. 17 din O.U.G. nr. 66/2011. Intimata-pârâtă și-a întemeiat actele atacate pe art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011, normă ce impune începerea activității de constatare a eventualelor nereguli apărute în derularea contractului de finanțare, dar fără a prezuma că intrarea în insolvență reprezintă de plano o neregulă, care a prejudiciat bugetul Uniunii Europene și/sau fondurile publice naționale acestora, așa cum a decis Curtea Constituțională în Decizia nr. 342/2013. În actele atacate s-a reținut în mod direct că simplul fapt al stării de insolvență constituie neregulă, situație care, în acord cu jurisprudența Curții Constituționale, nu reprezintă în sine o neregulă. Sub acest aspect, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., republicat, se impune suspendarea judecății până la soluționarea prin hotărâre definitivă a cauzei înregistrată sub nr. 1755/118/2013 pe rolul Tribunalului Constanța, fie în sensul derulării cu succes a planului de reorganizare, fie în sensul declanșării procedurii de faliment. În aceeași ipoteză subsidiară, nici stipulațiile contractului de finanțare nu pot întemeia obligația de restituire în circumstanțele cauzei. Dat fiind că insolvența este prevăzută în art. 11 alin. (1 1 ) - (3) din Anexa I - Prevederi Generale, cu referire expresă la rezilierea contractului și la constatarea unei nereguli, urmează a se observa că prin definiția contractuală neregula nu a fost dovedită. Mai mult, în temeiul acestor prevederi contractuale, A.P.D.R.P. putea obține restituirea sumelor numai dacă reziliază contractul de finanțare, cerință neîndeplinită în cauză. De asemenea, s-a încălcat principiul proporționalității întrucât nu există motivarea necesității aplicării corecției pentru realizarea obiectivelor urmărite, funcție de natura și de gravitatea neregulii și a pierderii financiare. Astfel, motivele pentru care a fost individualizată în concret sancțiunea aplicabilă faptelor reclamantei, nu se regăsesc în procesul-verbal de constatare și nici în decizia de soluționare a contestației. Întrucât activitatea în reorganizare presupune menținerea salariaților și utilizarea în continuare a investiției, obiectivul urmărit a fost atins și nu se impune aplicarea vreunei corecții. În consecință, neidentificarea prejudiciului determină lipsa temeiului de aplicare a corecției financiare.

Apărările formulate de intimata Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Prin întâmpinarea depusă în cauză, intimata-pârâtă Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, înființată prin reorganizarea fostei Agenții de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, conform O.U.G. nr. 41/2014, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică, reiterând susținerile formulate pe parcursul soluționării litigiului în primă instanță.

Procedura de soluționare a recursului 5.1 Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 18 martie 2015, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat. Părțile nu au depus puncte de vedere referitor la concluziile raportului întocmit asupra admisibilității în principiu a recursului. Prin încheierea de ședință din 24 iunie 2015, completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat, și a fixat termen de judecată pe fond a recursului. II. Soluția instanței de recurs În ceea ce privește cererea de suspendare a judecății, formulată de recurentă în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., republicat, Înalta Curte apreciază că este nefondată, urmând a o respinge. Dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., republicat, dau posibilitatea instanței de judecată să decidă asupra oportunității suspendării judecății, în vederea unei bune administrări a actului de justiție. În speță, soluționarea prin hotărâre definitivă a cauzei înregistrate pe rolul Tribunalului Constanța sub nr. 1755/118/2013, prin care s-a dispus deschiderea procedurii generale de insolvență a debitorului SC A. SRL, nu se încadrează în ipoteza prevăzută de lege pentru suspendarea facultativă a judecății, având în vedere că hotărârea care urmează a se pronunța în dosarul menționat nu are o influență semnificativă asupra soluției în prezenta cauză, sub aspectul legalității actelor administrative întocmite în procedura de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 66/2011. Pe fondul cauzei, analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că este fondat recursul declarat de reclamantă. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Sentința recurată nu este lovită de nulitate din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., republicat, iar criticile formulate de recurentă vizând nerespectarea cerințelor prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. la întocmirea considerentelor hotărârii, se subsumează motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., republicat. Analizând susținerile formulate de recurentă în raport cu acest ultim motiv de nelegalitate, se constată că hotărârea pronunțată de instanța de fond satisface cerințele prevăzute de dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., republicat, în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt și de drept care au determinat formarea convingerii instanței, fiind examinate efectiv toate problemele esențiale ridicate de părți. Astfel, sentința recurată cuprinde în motivare argumentele care au format convingerea primei instanțe cu privire la calificarea finanțării acordate beneficiarului, aceste argumente raportându-se în mod necesar, pe de o parte, la susținerile și apărările părților, iar pe de altă parte, la dispozițiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecății. Motivarea clară și accesibilă a judecătorului fondului răspunde și exigențelor impuse de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care obligă tribunalele să-și motiveze deciziile dar nu le poate impune să dea un răspuns detaliat la fiecare argument, întinderea obligației de motivare putând să varieze în funcție de natura deciziei și trebuind analizată în lumina circumstanțelor fiecărei spețe (Hotărârea din 9 decembrie 1994 în cauza Ruiz Torja contra Spaniei). În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, instanța de control judiciar apreciază neîntemeiată critica formulată de recurentă vizând calificarea dată de către prima instanță finanțării acordate prin schema de ajutor de stat nr. N 578/2009 aferentă măsurii 123. Instanța de fond a fost învestită cu soluționarea cererii de anulare a deciziei nr. 21988 din 15 iulie 2013 emisă de autoritatea publică pârâtă, prin care a fost respinsă contestația administrativă formulată de reclamantă împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. 13685 din 09 mai 2013, prin care s-a stabilit în sarcina societății o creanță bugetară în cuantum de 136.800,60 RON, reprezentând debit aferent bugetului Uniunii Europene în sumă de 119.518,30 RON și debit aferent bugetului de stat în sumă de 17.282,30 RON. În fapt, între Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, în calitate de autoritate contractantă și SC A. SRL, în calitate de beneficiar, a fost încheiat, la data de 10 martie 2011, contractul de finanțare, având ca obiect acordarea unui ajutor financiar nerambursabil maxim în cuantum de 2.293.471 RON, în vederea realizării proiectului intitulat „Creșterea competitivității SC A. SRL prin modernizarea capacității de fabricare a pâinii în Constanța, prin schema de ajutor de stat - N 578/2009 aferentă măsurii 123”. În conformitate cu prevederile art. 1 alin. (2) lit. c) din H.G. nr. 224/2008 privind stabilirea cadrului general de implementare a măsurilor cofinanțate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2007-2013, prin PNDR se finanțează și schema transparentă de ajutor de stat N 578/2009 aferentă măsurii 123, ce constituie temeiul legal al contractului de finanțare încheiat de părțile în cauză. Schema de ajutor de stat transparentă este definită de art. 2 alin. (2) pct. i) din H.G. nr. 224/2008 ca fiind instrumentul de cofinanțare din FEADR a proiectelor aferente măsurii 123 „Creșterea valorii adăugate a produselor agricole și forestiere”, cu respectarea criteriilor prevăzute în Regulamentul Comisiei (CE) nr. 70/2001 privind aplicarea art. 87 și art. 88 din Tratatul CE la ajutoarele de stat pentru întreprinderi mici și mijlocii, cu modificările și completările ulterioare. Potrivit dispozițiilor art. 23 din H.G. nr. 224/2008, prin Ordinul nr. 643/2008, cu modificările și completările ulterioare, au fost aprobate manualele de proceduri specifice implementării proiectelor aferente PNDR 2007-2013, inclusiv cele referitoare la regulile de contractare, monitorizare, constatare nereguli și recuperare datorii aferente schemei de ajutor de stat N 578/2009. Verificarea eligibilității tehnice și financiare a proiectelor se realizează potrivit Manualului de procedură internă a Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit pentru evaluarea și selectarea cererilor de finanțare M 02-01, aprobat prin Ordinul nr. 643/2008. În cauză, față de angajamentul asumat de către beneficiar prin declarațiile atașate cererii de finanțare, intimata-pârâtă a apreciat că intrarea reclamantei în procedura generală de insolvență contravine condițiilor care au stat la baza finanțării, ceea ce, în accepțiunea pârâtei, constituie o neregulă, pentru care este stipulată sancțiunea declarării ca neeligibile a cheltuielilor aferente și declanșarea procedurii de constituire și recuperare a debitului, potrivit legislației aplicabile creanțelor bugetare. În condițiile arătate, în mod corect instanța de fond a reținut că procedura de control și recuperare a creanțelor bugetare rezultate din nereguli și sau/fraudă, intervenite pe durata de valabilitate a contractului de finanțare este reglementată de O.U.G. nr. 66/2011, act normativ care alături de O.G. nr. 92/2003 și H.G. nr. 875/2011, constituie temeiul în drept al emiterii actelor administrative contestate. În același sens, din preambulul H.G. nr. 875/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 66/2011, rezultă că ordonanța de urgență se aplică investițiilor realizate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2007-2013, cum este și cazul în speță. Un argument în plus celor prezentate îl constituie faptul că potrivit art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 117/2006 privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, prevederile acestei ordonanțe de urgență nu se aplică ajutorului de stat pentru agricultură, acordat în conformitate cu dispozițiile art. 32 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, context în care, finanțarea acordată reclamantei prin schema de ajutor de stat N 578/2009, nu intră sub incidența actului normativ menționat. Înalta Curte apreciază însă întemeiate susținerile recurentei-reclamante potrivit cărora, dispozițiile art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011 impun începerea activității de constatare a eventualelor nereguli apărute în derularea contractului de finanțare, fără însă a prezuma că intrarea în insolvență reprezintă de plano o neregulă, în sensul prevederilor aceleiași ordonanțe de urgență. Din cuprinsul deciziei nr. 21988 din 15 iulie 2013 și a procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. 13685 din 09 mai 2013, rezultă că motivul de fapt care a stat la baza emiterii acestor acte administrative îl constituie deschiderea procedurii generale de insolvență a beneficiarului SC A. SRL, începând cu data de 25 februarie 2013, în Dosarul nr. x/118/2013 al Tribunalului Constanța. Autoritatea pârâtă a concluzionat că societatea reclamantă a intrat sub incidența Legii nr. 85/2006, ceea ce constituie o „neregulă”, motiv pentru care, a demarat procedura de recuperare a ajutorului financiar nerambursabil acordat în baza contractului de finanțare. În acord cu susținerile recurentei, instanța de control judiciar apreciază că intimata-pârâtă a făcut în mod greșit aplicarea dispozițiilor art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011, în sensul că simpla deschidere a procedurii insolvenței în privința reclamantei, nu reprezintă în sine o neregulă, care determină automat restituirea ajutorului financiar nerambursabil acordat societății. Așa cum a reținut Curtea Constituțională în considerentele deciziei nr. 342 din 24 septembrie 2013, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011, textul legal enunțat instituie în sarcina autorităților cu competențe în gestionarea fondurilor europene ca o primă obligație, demararea activității de constatare a eventualelor neregulilor apărute în derularea contractului de finanțare, în ipoteza deschiderii procedurii de insolvență a beneficiarului, și subsecvent, declanșarea activității de stabilire a creanțelor bugetare rezultate din nereguli, dacă au fost descoperite astfel de nereguli. Conținutul activității de constatare a neregulilor, astfel cum acest termen este definit de art. 2 alin. (1) lit. h) din O.U.G. nr. 66/2011, nu poate fi redus la activitatea desfășurată în speță de către intimata-pârâtă, care în urma consultării Buletinului Procedurilor de Insolvență de pe portalul Oficiului Național al Registrului Comerțului, observând că reclamanta se află sub incidența Legii nr. 85/2006, a demarat procedura de recuperare a ajutorului financiar nerambursabil. În raport cu probele administrate în cauză, se constată că procedura generală de insolvență a fost deschisă la cererea reclamantei, care și-a declarat intenția de reorganizare a activității pe bază de plan, continuându-și activitatea sub coordonarea administratorului judiciar, fără a se prevede înstrăinarea obiectivelor finanțate. De altfel, în cuprinsul raportului asupra cauzelor și împrejurărilor care au condus la starea de încetare de plăți și asupra posibilităților reale de reorganizare efectivă a debitorului SC A. SRL, s-a menționat că ajungerea societății în încetare de plăți a fost cauzată de factori obiectivi, fiind evidențiate drept cauze particulare care au determinat intrarea în insolvență evaziunea fiscală, ce a atins cote alarmante în sectorul panificației, creșterea excesivă a prețului materiei prime (făină), corelat cu menținerea prețului de vânzare a produsului finit impus de piața concurențială și respingerea cererii de acordare a înlesnirilor de plată a obligațiilor fiscale bugetare. Prin încheierea nr. 3228 din 25 noiembrie 2013, pronunțată în Dosarul nr. x/118/2013 al Tribunalului Constanța, a fost confirmat planul de reorganizare a activității debitorului SC A. SRL. În perioada supusă reorganizării, recurenta-reclamantă nu a schimbat natura proprietății bunurilor ce fac obiectul proiectului finanțat, nu a modificat amplasamentul și elementele inițiale caracteristice proiectului, iar obiectivele finanțate au fost folosite conform scopului destinat și nu au fost înstrăinate, fiind indispensabile desfășurării activităților curente ale societății și realizării planului de reorganizare. Prin urmare, din analiza concretă a activității beneficiarului contractului de finanțare, distinct de simplul fapt al deschiderii procedurii insolvenței, instanța de control judiciar apreciază că ajungerea recurentei în această situație financiară nu s-a datorat unor încălcări ale obligațiilor asumate prin contractul de finanțare, nefiind incidentă niciuna dintre situațiile prevăzute la art. 14 alin. (2) din Anexa I la contract, sancționate cu neeligibilitatea proiectului. În contextul prezentat, reținându-se că deschiderea procedurii de insolvență nu reprezintă prin ea însăși o neregulă, în sensul art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011, iar în situația recurentei-reclamantei nu s-au înregistrat nereguli de natură să prejudicieze bugetul Uniunii Europene și/sau fondurile publice naționale aferente, se constată că demersul intimatei-pârâte de constatare a neregulii și de stabilire a creanței bugetare s-a realizat cu încălcarea principiului proporționalității, reglementat de art. 17 din O.U.G. nr. 66/2011. Prin neregulă, în sensul Regulamentului (CE) nr. 1848/2006 privind neregulile și recuperarea sumelor acordate pe nedrept în cadrul finanțării politicii agricole comune, se înțelege orice încălcare a unei dispoziții de drept comunitar, ca urmare a unei acțiuni sau omisiuni a unui operator economic, care poate sau ar putea avea ca efect prejudicierea bugetului general al Comunităților, fie prin diminuarea sau pierderea veniturilor provenite din resurse proprii, colectate direct în numele Comunităților, fie prin cheltuieli nejustificate. Potrivit art. 4 alin. (1) lit. c) din Regulamentul (CE) nr. 2988/1995 privind protecția intereselor financiare ale comunităților Europene, ca regulă generală, orice abatere atrage după sine retragerea avantajului obținut nejustificat, prin obligația de a vărsa sumele datorate sau de a rambursa sumele primite nejustificat și prin pierderea totală sau parțială a garanției constituite în sprijinul cererii de a beneficia de un avantaj sau în momentul primirii unui avans. De asemenea, art. 17 alin. (1) din Anexa I a contractului de finanțare stabilește că neregula rezultă dintr-o acțiune sau inacțiune a beneficiarului ori a autorității contractante cu competențe în gestionarea fondurilor europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene și/sau fondurile publice naționale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit. Or în cauză, obiectivele urmărite prin schema de ajutor de stat nr. N 578/2009 au fost atinse, iar investiția, a cărei executare a fost finalizată, este funcțională și este utilizată de către recurentă în procesul de producție, împrejurări față de care, dificultățile financiare temporare întâmpinate de societate, nu justifică retragerea ajutorului financiar nerambursabil, care ar reprezenta o măsură disproporționată, de natură să deturneze scopul finanțării. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, reținând că actele administrative contestate au fost emise cu interpretarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 497 C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune admiterea recursului declarat de reclamanta SC A. SRL, societate în reorganizare, casarea hotărârii atacate și, rejudecând cauza, va admite acțiunea formulată de reclamantă și va anula decizia de soluționare a contestației nr. 21988 din 15 iulie 2013 și procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. 13685 din 09 mai 2013, emise de Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit.