ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1223/2015

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, la data de 04 martie 2014 sub nr. 7372/3/2014 și precizată ulterior, ca urmare a disjungerii din Dosarul nr. 7343/299/2013 al Judecătoriei sectorului 1 revizuenții K.A., P.R.C. și D.T. în contradictoriu cu intimatul B.M. au solicitat: revizuirea sentinței civile nr. 1002 din 06 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în Dosarul nr. 14792/3/2007 raportat la prevederile art. 322 alin. (4) C. proc. civ.

În motivarea cererii au arătat că solicită revizuirea ca urmare a revizuirii sentinței civil nr. 7617 din 13 octombrie 1992 pronunțată în Dosar nr. 8022/1992 al Judecătoriei sectorului 1. Au mai precizat că înscrisurile în baza cărora s-a formulat cererea de revizuire sunt procesul - verbal de punere în posesie din 25 noiembrie 1992 și schița anexă și declarațiile mincinoase ale celor doi martori, înscrisuri asupra cărora parchetul s-a pronunțat în sensul că sunt false. Astfel, prin sentința a cărei revizuire se solicită s-a respins contestația revizuenților cu motivarea că în prezent, parcela nr. X este proprietatea autoarei intimatului, moștenitoarea lui P.G. care a dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune conform sentința civilă nr. 7617 din 13 octombrie 1992. Cu privire la contractul de vânzare-cumpărare de care s-a folosit autorul intimatului, P.G.

în susținerea cererii de chemare în judecată, în urma soluționării căreia i s-a constatat intervenită uzucapiunea, revizuenții au precizat că prin Rezoluția din 31 mai 2004, Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 1 a reținut săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată. În drept cererea a fost motivată pe dispozițiile art. 322 alin. (4), art. 327 Cpc. Intimatul a formulat întâmpinare la data de 25 martie 2014 prin care a invocat:excepția lipsei de interes și a calității procesuale active a revizuentei D.T. precum și excepția inadmisibilității cererii de revizuire. În motivare a arătat că revizuenții invocă un singur motiv de revizuire a sentinței “ca urmare a revizuirii sentinței civile nr. 7617 din 13 octombrie 1992” . O astfel de revizuire nu exista, ci doar o cerere de revizuire formulată chiar de către revizuentele actuale, în dosarul din care a fost disjuns prezentul dosar.

Consideră că existența unei hotărâri favorabile de revizuire, este necesară și prealabilă promovării unei revizuiri în baza ei și, prin urmare, până atunci, revizuirea astfel formulată este inadmisibilă. Pe de altă parte, acțiunea revizuentelor a fost respinsă pentru că acestea nu au calitatea de persoane îndreptățite la restituire în baza Legii nr. 10/2001, deci respingerea acțiunii nu s-a întemeiat preexistența titlului său de proprietate și ar fi fost respinsă chiar dacă acesta nu ar fi existat. Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin sentința civilă nr. 1194 din 25 septembrie 2014 a respins cererea de revizuire, formulată de către revizuenții K.A., P.R. și D.T., în contradictoriu cu intimatul B.M.

ca inadmisibilă. În considerente s-a reținut că potrivit art. 322 pct. 4 C. proc. civ. revizuirea se poate cere dacă hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecății. Prin urmare, acest motiv de revizuire presupune existența unui înscris declarat fals care să fi fost determinant pentru pronunțarea hotărârii ce se atacă. Prin sentința a cărei revizuire se solicită instanța a respins contestația formulată de revizuentele K.A. și P.C.R. ca neîntemeiată. În motivare s-a reținut că o parte din terenul pentru care se solicită restituirea în natură, respectiv parcela nr. X a fost înstrăinată de autorul revizuentelor prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 1938. S-a mai reținut că întrucât această parte din teren a fost înstrăinată înainte de naționalizare, cererea revizuentelor este neîntemeiată.

Instanța a mai învederat că în prezent, parcela nr. 46 este proprietatea autoarei intimatului, moștenitoarea lui P.G. care a dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune conform sentinței civile nr. 7617 din 13 octombrie 1992. Această soluție a fost menținută de instanța de recurs care în Decizia nr. 5665 din 01 iulie 2011 a arătat că împrejurarea că în prezent parcela nr. X este în posesia autoarei intimatului, moștenitoare a lui P.G., care a dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune constatată prin sentinței civile nr. 7617 din 13 octombrie 1992 și că această hotărâre nu le este opozabilă celor două revizuente, nu are relevanță întrucât la data preluării de către stat a terenului, acesta nu se mai afla în patrimoniul autorilor lor.

Concluzia care se desprinde este că înscrisurile la care au făcut referire revizuentele în cererea lor, înscrisuri vizând dreptul de proprietate dobândit ca urmare a constatării uzucapiunii prin sentința civilă nr. 7617 din 13 octombrie 1992, nu au fost determinante pentru pronunțarea hotărârii ce se atacă. Astfel, prin sentința atacată cu revizuire contestația revizuentelor a fost respinsă, cu privire la parcela 46, pentru că dreptul de proprietate a fost înstrăinat de către autorul lor în anul 1933, motiv pentru care la data naționalizării nu se mai regăsea în patrimoniul lor deci, nu pentru că a s-a constatat intervenită uzucapiunea în favoarea autorului intimatului. Împotriva acestei sentințe au declarat apel revizuentele K.A., P.R.C.

și D.T. În motivele de apel se arată instanța se poate pronunță asupra cererii deduse judecății și se consideră legal investită numai după achitarea taxei de timbru potrivit dispozițiilor art. 3 lit. h) din Legea nr. 147/1997 privind taxele judiciare de timbru, aplicabil în cauză, potrivit căruia cererea de revizuire se timbrează cu taxa judiciară de timbru în cuantum 10 lei și timbru judiciar de 0,3 lei. Instanța de revizuire nu a citat părțile cu mențiunea depunerii taxei de timbru și nici nu a pus în vedere revizuentelor să depună taxa de timbru și timbrul judiciar, ceea ce face ca hotărârea să fie nelegală. Instanța de apel în sentința pronunțată nu motivează cum a soluționat cererea de suspendare formulată de revizuente.

Pentru termenul din data de 30 aprilie 2014 au formulat cerere de suspendare a judecății în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. până la soluționarea Dosarului nr. 7343/299/2013 având strânsa legătură și de soluționarea căruia depinde soluționarea prezentului dosar. În considerentele sentinței instanța de apel face referire la „tribunalul acordă cuvântul și asupra cererii de suspendare formulată de revizuienți în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ.", dar nu motivează cum a soluționat aceasta cerere. În dispozitivul sentinței apelate, instanța de apel "respinge cererea de revizuire” fără a se menționa cum s-a soluționat cererea de suspendare a cauzei, ceea ce face ca sentința apelata sa fie nelegală deoarece instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor cererilor formulate - minus petita.

S-a susținut că soluționarea cererii de revizuire a sentinței civile nr. 1002 din 06 iulie 2009 pronunțate în Dosarul nr. 14792/3/2007 de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, ce are ca obiect Legea nr. 10/2001 contestație - notificare nr. 804/2001, se poate face după soluționarea definitivă și irevocabilă a Dosarului nr. 7343/299/2013 al cărui obiect l-au arătat în prezentarea situației de fapt. Motivul de revizuire este cel prevăzut de art. 322 pct. 4 C. proc. civ. revizuirea unei hotărâri rămasă definitivă dacă hotărârea s-a dat în baza unui înscris declarat fals în urma judecății. Prin cererea de suspendarea cauzei s-a arătat că soluționarea cererii de revizuire depinde daca se va obține în instanța anularea înscrisurilor declarate false de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului l și constatarea caracterului mincinos al declarațiilor martorilor.

Astfel ca instanța de apel nu se putea pronunța asupra cererii de revizuire decât după anularea înscrisurilor false și a declarațiilor mincinoase ce au stat la baza pronunțării sentinței civile nr. 7617 din 13 octombrie 1992, pronunțată în Dosarul nr. 8022/1992 al Judecătoriei sector 1. Obținerea în mod fraudulos, prin falsificarea de înscrisuri și declarațiile mincinoase date de martorii propuși, a unui drept de proprietate ce nu i se cuvenea, în detrimentul adevăraților proprietari - K.A. și P.R.C., a avut o influenta nefastă asupra hotărârilor pe care instanțele le-au pronunțat ulterior. În sentința apelată instanța de fond a reținut o situație eronată, față de actele dosarului, aceasta motivând admiterea excepției inadmisibilității cererii de revizuire în sensul că „parcela nr. X a fost înstrăinata de autorul revizuentelor” fără a ține cont de faptul că la dosar sunt acte din care rezultă că P.G.

în mod fraudulos și nelegal a obținut un drept de proprietate asupra parcelei 46 prin acte false și declarațiile mincinoase ale martorilor. S-a mai arătat că P.G. nu avea cum să uzucapeze terenul, cu o adresă ce nu exista, teren ce de fapt se afla în sector 1 și face parte din parcela nr. 46 ce aparține autoarelor revizuentelor K.A. și P.R.C. S-a susținut că sentința este nelegală și sub aspectul dezbaterilor ce privesc cererea de revizuire care sunt, potrivit dispozițiile art. 326 alin. (3) C. proc. civ. limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiata, deoarece așa cum am arătat motivul de revizuire este cel prevăzut de art. 322 pct. 4 „înscris declarat fals în cursul sau în urma judecății” astfel încât instanța de fond s-a pronunțat asupra fondului cauzei fără a avea în vedere faptele pe care se întemeiază cererea de revizuire.

S-a arătat că în mod nelegal a reținut instanța de fond „înscrisurile la care au făcut revizuire revizuentele (...) nu a fost determinante pentru pronunțarea hotărârii ce se atacă”, deoarece nu se analizează „determinarea” înscrisurilor, ci faptul că P.G. a obținut prin acte false, prin săvârșirea de infracțiuni, martori mincinoși un drept de proprietate ce nu îi aparținea asupra terenului în suprafața de 504 mp situat în, sector 1, teren ce aparține autorilor revizuentelor K.A. și P.R.C. Prin Decizia civilă nr. 28/A din 26 ianuarie 2015, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins ca nefondat apelul declarat de revizuentele K.A., P.R.C.

și D.T. reținând că prima critică, referitoare la taxa de timbru nu este fondată, întrucât revizuirea a fost îndreptată împotriva unei sentințe al cărui obiect l-a constituit o contestație întemeiată pe art. 26 din Legea nr. 10/2001, scutită de plata taxei de timbru conform art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997. În consecință, s-a apreciat că și calea extraordinară de atac a revizuirii este scutită de plata taxei de timbru. S-a apreciat, totodată, că nici critica referitoare la nepronunțarea asupra cererii de suspendare întemeiată pe art. 244 pct. 1 C. proc. civ. nu este fondată. La termenul din 25 septembrie 2014, Tribunalul a acordat cuvântul părților asupra excepției inadmisibilității cererii de revizuire și asupra cererii de suspendare în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc.

civ., formulată la același termen. Având în vedere dispozițiile art. 326 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora la judecata cererii de revizuire dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază, tribunalul, deși nu a menționat în considerentele sentinței, a soluționat cu prioritate excepția inadmisibilității, situație în care cererea de suspendare a rămas fără obiect prin admiterea excepției, nepronunțarea fiind determinată de ordinea și ierarhia soluționării cererilor formulate de părți. În ceea ce privește critica referitoare la greșita dezlegare a excepției inadmisibilității cererii de revizuire, curtea de apel a apreciat soluția pronunțată de prima instanță ca legală și temeinică în raport cu art. 322 pct. 4 C. proc.

civ. Raportat la motivul de revizuire întemeiat pe dispozițiile art. 322 pct. 4 teza a II-a C. proc. civ., Curtea de Apel București a apreciat ca lipsită de relevanță în soluționarea notificării în temeiul Legii nr. 10/2001 rezoluția din 31 mai 2004 a Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 1, prin care s-a reținut că P.G. și B.G. au săvârșit infracțiunea de fals în înscrisuri oficiale în ceea ce privește întocmirea procesului verbal de punere în posesie din data de 25 noiembrie 1992 și a schiței anexe, acestea fiind declarate false, uzul de fals reținut în sarcina lui B.M., precum și falsul în înscrisuri sub semnătură privată realizat de P.G., a actului de vânzare - cumpărare încheiat între O.M.F., R.F.

și H.F.L., pe de o parte, și P.G. pe de altă parte. S-a considerat că sentința civilă nr. 7617 din 13 octombrie 1992, având ca obiect uzucapiunea judecată între P.G. și Primăria sectorului 1 București nu a fost și nu este determinantă în pronunțarea soluției din sentința civilă nr. 1002 din 6 iulie 2009 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă. Astfel, respingerea contestației întemeiate pe art. 26 din Legea nr. 10/2001 s-a întemeiat pe faptul că reclamantele revizuente nu au dovedit că autorul lor a deținut în proprietate imobilul notificat, la data preluării de către stat, acesta neaflându-se în patrimoniul autorului lor. În consecință, s-a apreciat că hotărârea atacată cu revizuire nu s-a bazat pe sentința civilă nr. 7617/1992 a Judecătoriei sectorului 1 București, aceasta nefiind considerată determinantă pentru soluția pronunțată și neinfluențând în vreun fel analiza calității de persoană îndreptățită a reclamantelor.

Împotriva deciziei menționate au declarat recurs revizuentele D.T., K.A. și P.R.C., criticând-o ca nelegală pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 6, 7 și 9 C. proc. civ. Dezvoltând motivele de recurs, revizuentele au invocat încălcarea dreptului la apărare, prin greșita respingere a cererii de amânare a cauzei în vederea luării la cunoștință a apărărilor formulate de intimat prin întâmpinarea ce nu a fost depusă la dosar în termenul prevăzut de art. 326 alin. (2) C. proc. civ., situație consemnată în încheierea de ședință de la data de 12 ianuarie 2015. S-a invocat în cadrul aceluiași motiv de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și încălcarea dreptului la un proces echitabil, astfel cum este definit de art. 21 din Constituție și Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Critica formulată prin cel de-al doilea motiv de recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 6 C. proc. civ. a vizat nepronunțarea cu privire la cererea de suspendare a judecării cauzei, respectiv cel de-al doilea motiv de apel. Prin cel de-al treilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și 7 C. proc. civ., revizuentele recurente au susținut că hotărârea atacată este lipsită de temei legal și nu cuprinde motivele pe care se sprijină, instanța de apel limitându-se la însușirea opiniei judecătorilor primei instanțe, fără a-și formula propria convingere. S-a precizat că instanța de apel, pentru a se pronunța asupra revizuirii sentinței civile nr. 1002 din 6 iulie 2009 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, având ca temei dispozițiile art. 322 pct. 4 C. proc.

civ., trebuia să aibă în vedere înscrisurile declarate false, ceea ce nu s-a întâmplat. Intimatul B.M. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată. Examinând criticile formulate de recurentele revizuente raportat la motivele de nelegalitate invocate, Curtea va constata că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Critica formulată prin primul motiv de recurs vizând încălcarea dreptului revizuentelor la apărare și la un proces echitabil nu poate fi primită. Așa cum rezultă din cuprinsul încheierii de la termenul din 12 ianuarie 2015, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins excepția tardivității formulării întâmpinării, excepție invocată la același termen de apărătorul revizuentelor, constatând că întâmpinarea a fost depusă cu respectarea termenului procedural de 5 zile libere.

Apelantelor le-a fost comunicată întâmpinarea intimatului, prin care nu s-au formulat excepții sau cereri noi, astfel că nu se impunea amânarea cauzei, cu atât mai mult cu cât revizuentele apelante nu au formulat o asemenea solicitare. Jurisprudența C.E.D.O. invocată în susținerea acestui motiv de recurs pentru a justifica încălcarea dreptului la un proces echitabil (cauza Steck - Risch ș.a. contra Lichtenstein) nu este relevantă, situația revizuentelor nefiind similară celei din cauza menționată, întrucât acestea au luat cunoștință de cuprinsul întâmpinării. Nici cel de-al doilea motiv de recurs referitor la nepronunțarea instanței cu privire la cererea de suspendare a judecății cauzei formulată în fața tribunalului nu este fondat.

Prima instanță a procedat corect soluționând cu prioritate excepția de procedură, respectiv excepția inadmisibilității cererii conform art. 137 C. proc. civ., aspect ce a făcut inutilă soluționarea altor cereri, inclusiv a cererii de suspendare a judecății cauzei. Confirmând hotărârea primei instanțe, instanța de apel a constatat legalitatea și temeinicia soluției atacate, în sensul că s-a procedat corect la soluționarea incidentelor procedurale în ordinea impusă de lege. S-au respectat, astfel, dispozițiile art. 326 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și faptele pe care se întemeiază. Recursul revizuentelor s-a axat, în principal, pe suspendarea judecății cauzei în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc.

civ. până la soluționarea definitivă a Dosarului nr. 7343/299/2013 al Judecătoriei sectorului 1 București, cât și a dosarului inițial înregistrat sub nr. 31057/299/2012, trimis spre rejudecare Judecătoriei sectorului 1 București. Dosarul nr. 7343/299/2013 a fost deja soluționat irevocabil de Tribunalul București, secția a IV-a civilă la 16 aprilie 2015. Prin urmare, recursul revizuentelor apare, în acest context, ca fiind lipsit de interes. Cererea de suspendare raportat la Dosarul nr. 31057/299/2012 a fost formulată direct în recurs, în motivarea acestei căi de atac, fără a fi susținută de apărătorul revizuentelor recurente în ședința de la 12 mai 2015, când s-au pus și concluzii asupra recursului.

Nici cel de-al treilea motiv de recurs referitor la nemotivarea deciziei recurate nu poate fi primit. Instanța de apel a indicat cu claritate și în detaliu considerentele de fapt și de drept care i-au format convingerea, conform art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Totodată, instanța de apel a arătat motivele pe care a îndepărtat susținerile apelantelor. Astfel, prin sentința definitivă și irevocabilă a cărei revizuire s-a solicitat, s-a constatat că reclamantele P.R.C. și K.A. nu au calitate de persoane îndreptățite conform Legii nr. 10/2001, întrucât autorul lor a înstrăinat parcela în anul 1938. Prin Decizia de recurs nr. 5665/2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că imobilul solicitat nu se mai afla în patrimoniul autorilor reclamantelor la data preluării acestuia de către stat.

Aceste constatări, în sensul lipsei calității reclamantelor de persoane îndreptățite în sensul Legii nr. 10/2001 nu pot fi influențate de soluția Judecătoriei sectorului 1 București, pronunțată prin sentința nr. 7617 din 13 octombrie 1992 prin care s-a admis acțiunea autorului intimatei, P.G. și s-a constatat că acesta a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 564 mp, situat în București, sectorul 1, prin uzucapiunea de lungă durată, în conformitate cu art. 1847 C. civ. Înscrisurile falsificate la care revizuentele au făcut referire, respectiv procesul verbal de punere în posesie și schița anexă din anul 1992, precum și actul de vânzare - cumpărare încheiat de P.G. nu au constituit motive de respingere a contestației acestora întemeiate pe art. 26 din Legea nr. 10/2001.

În consecință, s-a reținut corect că soluția pronunțată prin sentința civilă nr. 7617/1992 a Judecătoriei sectorului 1 nu a fost determinantă în pronunțarea hotărârii a cărei revizuire s-a solicitat și nu a influențat în vreun fel analiza calității reclamantelor de persoane îndreptățite, câtă vreme terenul ce constituie parcela pe str. B. a fost preluat în baza Decretului nr. 92/1950 de la alte persoane decât autorul acestora (al reclamantelor). Pentru toate aceste considerente, Curtea va constata că recursul revizuentelor este nefondat și, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., îl va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentele K.A., P.R.C. și D.T. împotriva Deciziei nr. 28/A din 26 ianuarie 2015 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 mai 2015.