ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 16.06.2016

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1963/2016

HOTĂRÂRE
16.06.2016
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1963/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr. 1963/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației Naționale (denumit în continuare MEN) următoarele:

- anularea Ordinului nr. 3572MD din 18 aprilie 2013 al Ministrului Educației Naționale privind neconferirea calității de conducător de doctorat, prin care, soluționând plângerea prealabilă nr. 20711 din 21 decembrie 2012 formulată împotriva Ordinului nr. 6228 din 14 noiembrie 2012 al Ministrului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, în mod nelegal, pârâtul nu a avizat conferirea, calității de conducător de doctorat în domeniul Medicină dentară, pentru reclamant;

- anularea Ordinului nr. 6228 din 14 noiembrie 2012 al Ministrului Educației Cercetării, Tineretului și Sportului, prin care pârâtul, în mod, de asemenea, nelegal, a respins cererea Universității „B." prin care aceasta a solicitat, la 9 decembrie 2010, să i se confere calitatea de conducător de doctorat;

- să se constate că potrivit legislației în vigoare la 9 decembrie 2010 - data înregistrării de către Universitatea „B." a dosarului nr. x, la Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului erau îndeplinite toate condițiile legale, în persoana reclamantului, pentru a i se conferi calitatea de conducător de doctorat în domeniul Medicină dentară;

- să fie obligat Ministerului Educației Naționale să emită ordinul de conferire a calității de conducător de doctorat pentru reclamant, sub sancțiunea unei penalități în cuantum de 1.000 de RON pentru fiecare zi de întârziere.

1.2. Hotărârea primei instanțe

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 1181 din 9 aprilie 2014, a respins acțiunea formulată de reclamant, ca nefondată.

2.1 Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul A., invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de recurs invocat, recurentul-reclamant a adus, în esență următoarele critici sentinței recurate:

- Sentința recurată a fost dată cu încălcarea art. 5 lit. b) din Anexa la Ordinul Ministrului Educației și Cercetării nr. 356/2007, nesocotirea obiectului și limitelor procesului (art. 9 alin. (2) C. proc. civ.), respectiv cu interpretarea și aplicarea eronată a prevederilor art. 166 alin. (2), art. 285 - 288 din Legea nr. 1/2011, privind educația națională.

S-a menționat că legea nu face distincție în funcție de norma sau funcția de bază ori orice alt considerent relevant în materia dreptului muncii, în ce privește acceptarea dosarului pentru dobândirea calității de conducător de doctorat.

De asemenea, în mod greșit și cu depășirea cadrului procesual, prima instanță a făcut aprecieri cu privire la „ocuparea ilegală” a uneia din cele două funcții didactice.

De altfel, ordinele MEN prin care i-au fost conferite titlurile de profesor și respectiv conferențiar universitar nu au fost contestate/anulate în vreun fel.

Acordarea calității de conducător de doctorat nu impune, pentru profesorii universitari, îndeplinirea altor criterii decât cele privind activitatea de cercetare, contribuția științifică și prestigiul profesional prevăzute în Anexa nr. 5 pct. A din OMEC nr. 356/2007.

- Hotărârea a fost pronunțată cu nesocotirea OMECTS nr. 4478/2011, precum și cu încălcarea prevederilor privind criteriul 2 referitor la contribuția științifică a candidaților la conferirea calității de conducător de doctorat, astfel cum sunt reglementate în Anexa nr. 5 la OMEC nr. 356/2007.

Recurentul a arătat că în mod greșit instanța de fond a statuat că nu a publicat lucrări în reviste cotate ISI, adăugând în mod nelegal un alt criteriu, respectiv o pretinsă necesitate a unei cotații ISI a revistelor menționate.

- Sentința atacată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor Anexei 5 la OMEC nr. 356/2007, privind reglementarea criteriului 1 relativ la activitatea de cercetare, analizat pentru acordarea calității de conducător de doctorat.

A susținut recurentul că în mod greșit instanța de fond a statuat că nu s-a făcut dovada că cele două contracte/granturi au fost câștigate prin competiție, întrucât îndeplinirea acestui criteriu era cunoscută de intimatul în cauză, care a și emis ordinul de acordarea a gradului de profesor universitar, cu luarea în considerare a acestor contracte/granturi.

2.2. Întâmpinarea

Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimatul-pârât Ministerul Educației Naționale a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Recurentul a formulat răspuns la întâmpinare, reiterând criticile invocate.

2.3. Procedura de examinare a recursului în completul de filtru

Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza Încheierii de ședință din data de 29 februarie 2016, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru a apreciat incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., pronunțând în acest sens încheierea de admitere în principiu din data de 21 aprilie 2016.

Înalta Curte, analizând recursul formulat, apreciază că acesta este nefondat, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

Situația de fapt reținută de instanța de fond nu a fost contestată.

Astfel, prin Ordinul nr. 6228 din 14 noiembrie 2012 emis de pârât s-a decis neconferirea calității de conducător de doctorat în ceea ce îl privește pe reclamant făcându-se referire la o decizie a Consiliului general al CNATDCU prin care nu s-a avizat această solicitare, în cuprinsul căreia s-au arătat următoarele:

„1. Solicitantul are funcția de bază la UMF C. pe postul conferențiar și în același timp are contract de muncă pe perioadă nedeterminată la Universitatea B. Conform legii nu poate exista decât o singură normă de bază pentru care trebuie să opteze.

În urma plângerii prealabile formulată de reclamant împotriva Ordinului nr. 6228 din 14 noiembrie 2012, pârâtul a emis Ordinul nr. 3572MD din 18 aprilie 2013 prin care s-a dispus în același sens ca și prin ordinul anterior, menționându-se Decizia Consiliului General al CNATDCU din 20 februarie 2013 prin care s-a menținut propunerea de neconferire a calității de conducător de doctorat în favoarea reclamantului.

Potrivit adeverinței din 7 martie 2011 emisă de Universitatea de Medicină și Farmacie „C.” București, recurentul-reclamant este angajatul acesteia în funcția de conferențiar universitar la Disciplina Protezare Parțială Mobilizabilă Facultatea de Medicină Dentară, pe perioadă nedeterminată, aceasta fiind funcția de bază.

De altfel, această situație de fapt nu a fost infirmată în vreun fel, fiind întărită și de adeverința emisă la 7 martie 2011, menționată anterior, ce nu a fost revocată/retractată/anulată în vreun fel.

Conform Adeverinței nr. 22455 din 20 septembrie 2011 emisă de Universitatea „B.” București recurentul-reclamant are încheiat cu această universitate contract de muncă, începând cu 14 iunie 2010, având funcția de profesor universitar la Facultatea de Medicină și Medicină Dentară din cadrul Universității.

Rezultă din cuprinsul ordinelor contestate că neacordarea calității de conducător de doctorat a avut ca motiv determinant faptul că solicitantul are funcția de bază la UMF C., unde ocupă postul de conferențiar universitar, care nu-i dă dreptul să acceadă la conferirea titlului de conducător de doctorat.

Dispozițiile pct. 5 lit. a) din Precizările metodologice cu privire la reconfirmarea sau confirmarea calității de conducător de doctorat, Anexă la Ordinul MEC nr. 356/2007, completat prin Ordinul nr. 4650/2009, prevăd, pentru conferirea titlului de conducător de doctorat, cerința potrivit căreia cadrele didactice să dețină titlul de profesor universitar.

Este evident că aceste dispoziții legale care impun această cerință a deținerii titlului de profesor universitar se interpretează în coroborare cu cele ale Legii nr. 1/2011, cu referire la funcțiile didactice din învățământul superior. La art. 285 din această lege este menționată și funcția didactică de profesor universitar.

Incidente în cauză sunt dispozițiile art. 291 din Legea nr. 1/2011, a educației naționale, potrivit cărora:

„(1) Prin personal didactic și de cercetare, în sensul prezentei legi, se înțelege personalul care deține, în mod legal, unul dintre titlurile universitare sau de cercetare prevăzute de prezenta lege, care aparține unei instituții de învățământ superior și care desfășoară activități didactice și/sau de cercetare.

(2) În raport cu relațiile de muncă stabilite cu instituția de învățământ superior, personalul didactic poate fi: titular sau asociat. În aport cu participarea la procesul didactic și cu gradul de pregătire profesională, personalul didactic poate fi: personal didactic sau personal didactic auxiliar.

(3) Prin personal didactic titular se înțelege personalul didactic care ocupă o funcție didactică într-o universitate, obținută prin concurs, pe o perioadă nedeterminată, în condițiile legii. Salariatul optează unde are funcția de bază. Personal didactic titular este și personalul didactic care beneficiază de rezervare de post în condițiile legii. Cadrele didactice și de cercetare angajate pe perioadă determinată au statut de cadru didactic și de cercetare asociat.

(4) Calitatea de titular există numai în raport cu o singură instituție de învățământ superior sau cu o singură instituție de cercetare-dezvoltare; când un cadru didactic desfășoară activități didactice sau de cercetare științifică în mai multe instituții de învățământ superior ori de cercetare-dezvoltare, calitatea de titular poate fi numai la una dintre ele, iar în celelalte, calitatea este de cadru didactic sau de cercetător asociat. Instituția de învățământ superior în care cadrul didactic este titular are obligația de a păstra și de a gestiona, potrivit legii, cartea de muncă sau registrul angajaților, cu specificația calității de titular.”

Rezultă din cuprinsul acestor dispoziții legale că personalul didactic, inclusiv profesorul universitar, are calitatea de titular doar în raport de o singură instituție de învățământ superior, iar în cadrul altor instituții de învățământ superior calitatea este de cadru didactic asociat.

Chiar dacă dispozițiile Anexei la Ordinul nr. 356/2007 nu menționează expres drept criteriu - calitatea de profesor titular, este evident că, în raport de dispozițiile Legii nr. 1/2011, care introduc această distincție, doar această calitate poate fi avută în vedere în ceea ce privește îndeplinirea criteriului/cerinței pentru a candida pentru conferirea calității de conducător de doctorat.

Recurentul-reclamant, în cadrul Universității „B.” nu are calitatea de profesor universitar titular, pentru a putea candida pentru conferirea titlului de conducător de doctorat.

Prin urmare, față de situația de fapt reținută și dispozițiile legale menționate anterior, în mod corect s-a statuat că la Universitatea C. din București, funcția de conferențiar nu îi dădea dreptul reclamantului să acceadă la calitatea de conducător de doctorat, având în vedere că funcția de bază este la această universitate.

În raport de cele reținute cu referire la neîndeplinirea cerinței legale exprese, ca reclamantul să dețină titlul de profesor universitar, pentru a accede la conferirea calității de conducător de doctorat, este fără relevanță analiza îndeplinirii celorlalte criterii/standarde minimale privind articolele publicate, contractele/granturile la care a făcut referire recurentul-reclamant.

Față de toate considerentele expuse, Înalta Curte apreciază că este corectă soluția de respingere a acțiunii reclamantului, astfel că, în temeiul art. 496 C. proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, va respinge recursul formulat, ca nefondat.

Respinge recursul declarat de A. împotriva Sentinței nr. 1181 din 9 aprilie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 iunie 2016.

Procesat de GGC - LM

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2019-12-16
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6480/2019
.10.2016, raportul comisiei de lucru pentru analiza tezei în cauză și au decis validarea raportului și retragerea titlului de doctor, fiind întocmit Procesul-verbal al Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificate
ÎCCJ 2025-05-29
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2999/2025
Ședința publică din data de 29 mai 2025 Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul C
ÎCCJ 2014-12-09
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4707/2014
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fis
ÎCCJ 2014-12-09
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4707/2014
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fis
ÎCCJ 2023-02-28
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1071/2023
Ședința publică din data de 28 februarie 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Cur
Sursă