ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4707/2014

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

procesual

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția de contencios

administrativ și fiscal, reclamantul C.C.M. a solicitat, în contradictoriu cu

pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, obligarea

acestuia la emiterea Atestatului de Abilitare pentru certificarea calității de

a conduce lucrări de doctorat, pe numele său, în conformitate cu prevederile

Ordinului nr. 5691 din 27 octombrie 2011 și la plata de daune materiale,

actualizate cu inflația, calculate la data pronunțării instanței, egală cu

cuantumul prevăzut în decizia Autorității Naționale pentru Cercetare

Științifică nr. 9129 din 08 mai 2012, privind Premierea obținerii atestatului

de abilitare, la care reclamantului i-a fost blocat accesul prin neemiterea

Atestatului de Abilitare, în conformitate cu legislația în vigoare.

instanței de fond

Prin sentința civilă

nr. 252 din 23 aprilie 2013, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul C.C.M., în

contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și

Sportului și, în consecință, a obligat pârâtul la emiterea Atestatului de

Abilitare pentru certificarea calității de a conduce lucrări de doctorat și la

plata daunelor materiale în cuantum de 10.000 RON, actualizate cu rata

inflației, precum și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 4,3 RON.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut că reclamantul a susținut la data de 20 iulie 2012 Teza

de abilitare, în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 5691 din 27

octombrie 2011 al MECTS, fapt confirmat prin raportul Comisiei de Abilitare, raport

prin care comisia a acceptat în unanimitate conferirea abilitării în ingineria materialelor.

Prima instanță a evocat

etapele procedurale prevăzute de Ordinul nr. 5691 din 27 octombrie 2011 al MECTS

și a concluzionat, în esență, că termenele prevăzute de acest act nu au fost respectate,

în speță, de la data întocmirii raportului de abilitare și până în prezent curgând

un interval de timp care le depășește, fără a putea fi reținută vreo justificare

a depășirii termenelor legale.

Nu este rezonabil a-i

opune reclamantului nerespectarea obligațiilor ce-i incumbă pârâtului sau compartimentelor

sale de specialitate, întrucât o asemenea împrejurare echivalează cu o invocare

a propriei culpe.

De vreme ce dosarul reclamantului

a fost înaintat către Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și

Certificatelor Universitare, organism consultativ, fără personalitate juridică,

din cadrul Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, acest compartiment

avea obligația de a analiza documentația și de a formula propunerea în termenele

strict reglementate de Ordinul nr. 5691 din 27 octombrie 2011 al MECTS.

Prin urmare, solicitarea

reclamantului de obligare a pârâtului la emiterea atestatului de abilitare a fost

apreciată ca fiind întemeiată, susținută și de dispozițiile art. 49 din Ordinul

nr. 5691 din 27 octombrie 2011 al MECTS.

Solicitarea reclamantului

privind daunele materiale a fost deopotrivă apreciată ca întemeiată, în condițiile

în care reclamantul a pierdut posibilitatea de recuperare a unei părți din cheltuielile

de abilitare în condițiile tergiversării eliberării atestatului, fiind reținută

culpa ministerului pârât în împiedicarea reclamantului de a-și depune dosarul pentru

recuperarea cheltuielilor de abilitare.

de autoritatea-pârâtă

Împotriva acestei sentințe

a formulat recurs, în termenul legal, pârâtul Ministerul Educației Naționale (fost

Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului), criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

În esență, prin motivele

de recurs dezvoltate în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul-pârât

a susținut că primul capăt de acțiune din cererea reclamantului-intimat este lipsit

de obiect, întrucât dosarului acestuia, la data de 27 noiembrie 2012, a fost înaintat

comisiei de specialitate din cadrul CNATDCU, care a propus acordarea atestatului

de abilitare și calitatea de conducător de doctorat în domeniul arătat în acțiune,

propunere validată la 11 decembrie 2012.

A mai arătat recurentul

că, urmare acestei propuneri, intimatul-reclamant a fost înscris în anexa 11 din

ordinul privind acordarea atestatului de abilitare și a calității de conducător

de doctorat, inițiat în 10 ianuarie 2013 și refăcut în 15 februarie 2013, ordin

care, la data formulării recursului, astfel cum arăta recurentul, se afla în procedura

semnării .

Cu referire la capătul

de cerere privind acordarea de daune materiale, recurentul a susținut că în mod

eronat prima instanță a dispus obligarea la plata sumei de 10.000 RON, actualizată

cu rata inflației, în condițiile în care nu există, în cauză, o faptă imputabilă

ministerului recurent și nicio legătură de cauzalitate între o eventuală asemenea

faptă și un prejudiciu real suferit de reclamant, după cum nu există nici un prejudiciu

efectiv suferit, în cauză fiind făcută numai dovada achitării unor taxe legale și

necesare pentru formarea dosarului în vederea dobândirii calității de conducător

de doctorat.

de intimatul-reclamant

Intimatul-reclamant a

formulat întâmpinare în cauză, solicitând respingerea recursului promovat de autoritatea

pârâtă recurentă, cu consecința menținerii hotărârii instanței de fond, apreciată

a fi justificată și deplin întemeiată, raportat la prevederile legale aplicabile,

cu referire directă la art. 46 și urm. din OMECTS nr. 5691 din 27 octombrie 2011,

al căror conținut a fost chiar redat de intimat în cuprinsul întâmpinării, note

suplimentare fiind depuse și la data de 28 noiembrie 2004.

Cu referire la capătul

de cerere vizând acordarea daunelor materiale intimatul reiterând, în principal

argumentația înfățișată cu ocazia judecății în fond, a arătat că în mod corect i-a

fost acordată, cu acest titlu, suma solicitată întrucât, prin încălcarea legislației

cu privire la acordarea Atestatului de Abilitare a fost blocat în mod legal dreptul

său de a depune cererea în vederea premierii obținerii atestatului, conform cadrului

legal existent în anul 2012.

instanței de control judiciar

Analizând hotărârea atacată

prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, față de apărările intimatului-reclamant

și raportat la prevederile legale aplicabile, incluzând art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte reține că este întemeiat recursul promovat în cauză, în

limitele și pentru considerentele expuse în cele ce urmează.

Reclamantul-intimat C.C.M.,

a investit instanța de contencios administrativ competentă, la data de 3 ianuarie

2013 cu cererea de obligare a pârâtului Ministerul Educației Naționale (denumit

la acea dată Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului) la emiterea

Atestatului de Abilitare pentru certificarea calității de a conduce lucrări de doctorat,

conform Ordinului OMECTS nr. 5691/2011, ca și la plata sumei de 10.000 RON cu titlu

de daune materiale, actualizate cu inflația (precizarea cuantumului s-a făcut prin

notele scrise aflate la dosarul de fond), cuantumul fiind egal cu cel prevăzut în

decizia Autorității Naționale pentru Cercetare Științifică nr. 9128 din 8 mai 2012,

privind premierea obținerii atestatului de abilitare.

Instanța de fond a admis

acțiunea reclamantului-intimat, astfel cum a fost formulată, argumentele prezentate

de judecătorul fondului în susținerea soluției adoptată fiind sumarizate în expunerea

de la pct. 2 din prezenta decizie.

Reevaluând probatoriul

administrat în cauză pentru a răspunde criticilor recurentului-pârât Ministerul

Educației Naționale, Înalta Curte constată că în mod justificat și printr-o corectă

aplicare și interpretare a prevederilor cuprinse în Ordinul MECTS nr. 5691 din

27 octombrie 2011, privind aprobarea Regulamentului de funcționare a CNATDCU în

abilitare, a fost apreciată ca fiind întemeiată solicitarea reclamantului de obligare

a autorității pârâte la emiterea atestatului de abilitare.

Față de termenele prevăzute

în ordinul sus arătat, în ceea ce privește procedura ce se cerea a fi urmată în

evaluarea tezelor de abilitare, și Înalta Curte apreciază că se impunea admiterea

primului capăt din acțiunea reclamantului intimat, cu atât mai mult cu cât pârâtul-recurent

nu a contestat situația de fapt înfățișată instanței de fond și nici nu a combătut

susținerile, respectiv înscrisurile depuse la dosar de către reclamant în dovedirea

solicitărilor formulate. S-a demonstrat în cauză vătămarea intereselor legitime

ale intimatului-reclamant, produsă prin tergiversarea procedurii de emitere a documentației

necesare.

În atare condițiuni, primul

motiv de recurs al recurentului-pârât, vizând pretinsa lipsă de obiect a cererii

reclamantului, justificată de împrejurarea că, ulterior promovării acțiunii, urmare

a propunerii Consiliului General al CNATDCU, reclamantul a fost înscris în anexa

11 a unui ordin inițiat în data de 10 ianuarie 2013 și refăcut la data de 15

februarie 2013, apare ca nefiind întemeiat și ca atare nu poate fi primit.

Mai mult, edificatoare

în sensul netemeiniciei susținerii vizând pretinsa lipsă de obiect a cererii este

tocmai afirmația recurentului-pârât, inserată în chiar motivele de recurs în sensul

că, până la data promovării recursului ordinul la care s-a făcut trimitere, cuprinzându-l

și pe reclamantul intimat în anexa 11, nu fusese semnat, urmare refacerii sale din

data de 15 februarie 2013.

Întemeiat este însă cel

de-al doilea motiv de recurs înfățișat de recurentul-pârât, vizând greșita acordare

de către instanța de fond a daunelor materiale, în sumă de 10.000 RON, solicitate

de intimatul-reclamant.

Înalta Curte, în acord

cu susținerile recurentului, apreciază că prin probatoriul administrat în cauză,

reclamantul nu a dovedit caracterul cert al sumei de 10.000 RON, solicitată cu titlu

de daune materiale și reprezentând cuantumul premiului oferit pentru obținerea atestatului

de abilitare în anul 2012, conform deciziei Autorității Naționale pentru

Cercetare Științifică nr. 9120 din 08 mai 2012.

Acest din urmă document,

emis în anul 2012 când a fost aprobată lansarea competiției 2012 pentru subprogramul

„Premierea atestatului de abilitare” în cadrul Programului Resurse Umane” din Planul

Național de cercetare dezvoltare și inovare 2007-2013, prevede în adevăr că participanții

sunt cadrele didactice care au obținut atestatul de abilitare dar nu stipulează

acordarea automată a premiului de 10.000, pe acest unic criteriu.

Dimpotrivă, în art. 3.4

Criterii de eligibilitate, se arată că participantul la respectivul program trebuie

să îndeplinească cumulativ mai multe criterii de eligibilitate, obținerea atestatului

de abilitare fiind doar una dintre acestea și fiind oricum circumscrisă ordinelor

MECTS nr. 4478 din 26 iulie 2011, nr. 4691 din 26 iulie 2011 și nr. 4692 din 29

iulie 2011, expres arătate.

Prin urmare, doar lipsa

atestatului de abilitare la care a făcut trimitere reclamantul nu putea demonstra

și atrage, cu certitudine, prejudiciul material pretins de reclamant, în sensul

arătat.

Deși instanța de fond

a reținut că nu se poate specula, anticipa, cu privire la posibila acordare a premiului,

în ipoteza în care atestatul ar fi fost emis cu respectarea termenelor prevăzute

în Ordinul MECTS nr. 5691 din 13 octombrie 2011, a acordat totuși daunele materiale

solicitate și precizate ca atare și în notele scrise.

O astfel de măsură apare

însă ca fiind nelegală și inconsistentă nu doar în raport cu probatoriul administrat,

dar mai ales cu conținutul actului invocat ca temei al cererii de acordare a daunelor

materiale.

În consecință, reținând

caracterul incert și ipotetic al daunelor pretinse, Înalta Curte va admite recursul

de față, sub acest aspect și în temeiul art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ.,

cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va modifica doar în parte sentința

atacată în sensul respingerii cererii reclamantului-intimat, de acordare a daunelor

materiale, cu menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de pârâtul Ministerul Educației Naționale împotriva sentinței civile nr. 252

din 23 aprilie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ

și fiscal.

Modifică în parte sentința

recurată, în sensul că respinge capătul de cerere privind acordarea daunelor materiale,

ca neîntemeiat.

Menține celelalte dispoziții

ale sentinței recurate.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 9 decembrie 2014.