Decizia nr. 4707/2014 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 252/2013 a Curții de Apel Timișoara

Cererea de chemare în judecată. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul C.C.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, obligarea acestuia la emiterea Atestatului de Abilitare pentru certificarea calității de a conduce lucrări de doctorat, pe numele său, în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 5691 din 27 octombrie 2011 și la plata de daune materiale, actualizate cu inflația, calculate la data pronunțării instanței, egală cu cuantumul prevăzut în decizia Autorității Naționale pentru Cercetare Științifică nr. 9129 din 08 mai 2012, privind Premierea obținerii atestatului de abilitare, la care reclamantului i-a fost blocat accesul prin neemiterea Atestatului de Abilitare, în conformitate cu legislația în vigoare.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 252 din 23 aprilie 2013, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul C.C.M., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și, în consecință, a obligat pârâtul la emiterea Atestatului de Abilitare pentru certificarea calității de a conduce lucrări de doctorat și la plata daunelor materiale în cuantum de 10.000 RON, actualizate cu rata inflației, precum și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 4,3 RON. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamantul a susținut la data de 20 iulie 2012 Teza de abilitare, în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 5691 din 27 octombrie 2011 al MECTS, fapt confirmat prin raportul Comisiei de Abilitare, raport prin care comisia a acceptat în unanimitate conferirea abilitării în ingineria materialelor. Prima instanță a evocat etapele procedurale prevăzute de Ordinul nr. 5691 din 27 octombrie 2011 al MECTS și a concluzionat, în esență, că termenele prevăzute de acest act nu au fost respectate, în speță, de la data întocmirii raportului de abilitare și până în prezent curgând un interval de timp care le depășește, fără a putea fi reținută vreo justificare a depășirii termenelor legale. Nu este rezonabil a-i opune reclamantului nerespectarea obligațiilor ce-i incumbă pârâtului sau compartimentelor sale de specialitate, întrucât o asemenea împrejurare echivalează cu o invocare a propriei culpe. De vreme ce dosarul reclamantului a fost înaintat către Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare, organism consultativ, fără personalitate juridică, din cadrul Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, acest compartiment avea obligația de a analiza documentația și de a formula propunerea în termenele strict reglementate de Ordinul nr. 5691 din 27 octombrie 2011 al MECTS. Prin urmare, solicitarea reclamantului de obligare a pârâtului la emiterea atestatului de abilitare a fost apreciată ca fiind întemeiată, susținută și de dispozițiile art. 49 din Ordinul nr. 5691 din 27 octombrie 2011 al MECTS. Solicitarea reclamantului privind daunele materiale a fost deopotrivă apreciată ca întemeiată, în condițiile în care reclamantul a pierdut posibilitatea de recuperare a unei părți din cheltuielile de abilitare în condițiile tergiversării eliberării atestatului, fiind reținută culpa ministerului pârât în împiedicarea reclamantului de a-și depune dosarul pentru recuperarea cheltuielilor de abilitare.

Calea de atac exercitată de autoritatea-pârâtă Împotriva acestei sentințe a formulat recurs, în termenul legal, pârâtul Ministerul Educației Naționale (fost Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului), criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În esență, prin motivele de recurs dezvoltate în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul-pârât a susținut că primul capăt de acțiune din cererea reclamantului-intimat este lipsit de obiect, întrucât dosarului acestuia, la data de 27 noiembrie 2012, a fost înaintat comisiei de specialitate din cadrul CNATDCU, care a propus acordarea atestatului de abilitare și calitatea de conducător de doctorat în domeniul arătat în acțiune, propunere validată la 11 decembrie 2012. A mai arătat recurentul că, urmare acestei propuneri, intimatul-reclamant a fost înscris în anexa 11 din ordinul privind acordarea atestatului de abilitare și a calității de conducător de doctorat, inițiat în 10 ianuarie 2013 și refăcut în 15 februarie 2013, ordin care, la data formulării recursului, astfel cum arăta recurentul, se afla în procedura semnării . Cu referire la capătul de cerere privind acordarea de daune materiale, recurentul a susținut că în mod eronat prima instanță a dispus obligarea la plata sumei de 10.000 RON, actualizată cu rata inflației, în condițiile în care nu există, în cauză, o faptă imputabilă ministerului recurent și nicio legătură de cauzalitate între o eventuală asemenea faptă și un prejudiciu real suferit de reclamant, după cum nu există nici un prejudiciu efectiv suferit, în cauză fiind făcută numai dovada achitării unor taxe legale și necesare pentru formarea dosarului în vederea dobândirii calității de conducător de doctorat.

Întâmpinarea formulată de intimatul-reclamant Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare în cauză, solicitând respingerea recursului promovat de autoritatea pârâtă recurentă, cu consecința menținerii hotărârii instanței de fond, apreciată a fi justificată și deplin întemeiată, raportat la prevederile legale aplicabile, cu referire directă la art. 46 și urm. din OMECTS nr. 5691 din 27 octombrie 2011, al căror conținut a fost chiar redat de intimat în cuprinsul întâmpinării, note suplimentare fiind depuse și la data de 28 noiembrie 2004. Cu referire la capătul de cerere vizând acordarea daunelor materiale intimatul reiterând, în principal argumentația înfățișată cu ocazia judecății în fond, a arătat că în mod corect i-a fost acordată, cu acest titlu, suma solicitată întrucât, prin încălcarea legislației cu privire la acordarea Atestatului de Abilitare a fost blocat în mod legal dreptul său de a depune cererea în vederea premierii obținerii atestatului, conform cadrului legal existent în anul 2012.

Soluția și considerentele instanței de control judiciar Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, față de apărările intimatului-reclamant și raportat la prevederile legale aplicabile, incluzând art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte reține că este întemeiat recursul promovat în cauză, în limitele și pentru considerentele expuse în cele ce urmează. Reclamantul-intimat C.C.M., a investit instanța de contencios administrativ competentă, la data de 3 ianuarie 2013 cu cererea de obligare a pârâtului Ministerul Educației Naționale (denumit la acea dată Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului) la emiterea Atestatului de Abilitare pentru certificarea calității de a conduce lucrări de doctorat, conform Ordinului OMECTS nr. 5691/2011, ca și la plata sumei de 10.000 RON cu titlu de daune materiale, actualizate cu inflația (precizarea cuantumului s-a făcut prin notele scrise aflate la dosarul de fond), cuantumul fiind egal cu cel prevăzut în decizia Autorității Naționale pentru Cercetare Științifică nr. 9128 din 8 mai 2012, privind premierea obținerii atestatului de abilitare. Instanța de fond a admis acțiunea reclamantului-intimat, astfel cum a fost formulată, argumentele prezentate de judecătorul fondului în susținerea soluției adoptată fiind sumarizate în expunerea de la pct. 2 din prezenta decizie. Reevaluând probatoriul administrat în cauză pentru a răspunde criticilor recurentului-pârât Ministerul Educației Naționale, Înalta Curte constată că în mod justificat și printr-o corectă aplicare și interpretare a prevederilor cuprinse în Ordinul MECTS nr. 5691 din 27 octombrie 2011, privind aprobarea Regulamentului de funcționare a CNATDCU în abilitare, a fost apreciată ca fiind întemeiată solicitarea reclamantului de obligare a autorității pârâte la emiterea atestatului de abilitare. Față de termenele prevăzute în ordinul sus arătat, în ceea ce privește procedura ce se cerea a fi urmată în evaluarea tezelor de abilitare, și Înalta Curte apreciază că se impunea admiterea primului capăt din acțiunea reclamantului intimat, cu atât mai mult cu cât pârâtul-recurent nu a contestat situația de fapt înfățișată instanței de fond și nici nu a combătut susținerile, respectiv înscrisurile depuse la dosar de către reclamant în dovedirea solicitărilor formulate. S-a demonstrat în cauză vătămarea intereselor legitime ale intimatului-reclamant, produsă prin tergiversarea procedurii de emitere a documentației necesare. În atare condițiuni, primul motiv de recurs al recurentului-pârât, vizând pretinsa lipsă de obiect a cererii reclamantului, justificată de împrejurarea că, ulterior promovării acțiunii, urmare a propunerii Consiliului General al CNATDCU, reclamantul a fost înscris în anexa 11 a unui ordin inițiat în data de 10 ianuarie 2013 și refăcut la data de 15 februarie 2013, apare ca nefiind întemeiat și ca atare nu poate fi primit. Mai mult, edificatoare în sensul netemeiniciei susținerii vizând pretinsa lipsă de obiect a cererii este tocmai afirmația recurentului-pârât, inserată în chiar motivele de recurs în sensul că, până la data promovării recursului ordinul la care s-a făcut trimitere, cuprinzându-l și pe reclamantul intimat în anexa 11, nu fusese semnat, urmare refacerii sale din data de 15 februarie 2013. Întemeiat este însă cel de-al doilea motiv de recurs înfățișat de recurentul-pârât, vizând greșita acordare de către instanța de fond a daunelor materiale, în sumă de 10.000 RON, solicitate de intimatul-reclamant. Înalta Curte, în acord cu susținerile recurentului, apreciază că prin probatoriul administrat în cauză, reclamantul nu a dovedit caracterul cert al sumei de 10.000 RON, solicitată cu titlu de daune materiale și reprezentând cuantumul premiului oferit pentru obținerea atestatului de abilitare în anul 2012, conform deciziei Autorității Naționale pentru Cercetare Științifică nr. 9120 din 08 mai 2012. Acest din urmă document, emis în anul 2012 când a fost aprobată lansarea competiției 2012 pentru subprogramul „Premierea atestatului de abilitare” în cadrul Programului Resurse Umane” din Planul Național de cercetare dezvoltare și inovare 2007-2013, prevede în adevăr că participanții sunt cadrele didactice care au obținut atestatul de abilitare dar nu stipulează acordarea automată a premiului de 10.000, pe acest unic criteriu. Dimpotrivă, în art. 3.4 Criterii de eligibilitate, se arată că participantul la respectivul program trebuie să îndeplinească cumulativ mai multe criterii de eligibilitate, obținerea atestatului de abilitare fiind doar una dintre acestea și fiind oricum circumscrisă ordinelor MECTS nr. 4478 din 26 iulie 2011, nr. 4691 din 26 iulie 2011 și nr. 4692 din 29 iulie 2011, expres arătate. Prin urmare, doar lipsa atestatului de abilitare la care a făcut trimitere reclamantul nu putea demonstra și atrage, cu certitudine, prejudiciul material pretins de reclamant, în sensul arătat. Deși instanța de fond a reținut că nu se poate specula, anticipa, cu privire la posibila acordare a premiului, în ipoteza în care atestatul ar fi fost emis cu respectarea termenelor prevăzute în Ordinul MECTS nr. 5691 din 13 octombrie 2011, a acordat totuși daunele materiale solicitate și precizate ca atare și în notele scrise. O astfel de măsură apare însă ca fiind nelegală și inconsistentă nu doar în raport cu probatoriul administrat, dar mai ales cu conținutul actului invocat ca temei al cererii de acordare a daunelor materiale. În consecință, reținând caracterul incert și ipotetic al daunelor pretinse, Înalta Curte va admite recursul de față, sub acest aspect și în temeiul art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ., cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va modifica doar în parte sentința atacată în sensul respingerii cererii reclamantului-intimat, de acordare a daunelor materiale, cu menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței recurate.