ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3504/2020

Ședința publică din data de 14 iulie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 23.12.2016 sub nr. x/2016, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Educației Naționale, solicitând instanței admiterea contestației, anularea Ordinului nr. 5567/18.10.2016 privind retragerea atestatului de abilitare și a calității de conducător de doctorat a reclamantului, precum și a tuturor actelor care au stat la baza emiterii acestui ordin.

Prin sentința civilă nr. 115/CA/2017-P.I. din 25 septembrie 2017 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă acțiunea; s-a dispus anularea Ordinului nr. 5567/18.10.2016 emis de M.E.N.C.S. privind retragerea atestatului de abilitare și a calității de conducător de doctorat a reclamantului și a tuturor actelor care au stat la baza emiterii acestui ordin.

Împotriva sentinței menționate mai sus, a formulat recurs pârâtul Ministerul Educației Naționale (M.E.N.), fost Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice (M.E.N.C.Ș), prin care a solicitat admiterea recursului și casarea sentinței, în sensul respingerii acțiunii ca nefondată.

În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele:

Instanța de fond în mod greșit a interpretat dispozițiile prevăzute în Ordinul Ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 6560/2012 privind aprobarea standardelor minimale necesare și obligatorii pentru conferirea titlurilor didactice din învățământul superior și a gradelor profesionale de cercetare-dezvoltare, reținând că îndeplinirea standardelor minimale prevăzute de lege referitoare la publicarea a cel puțin 6 articole în reviste cotate B., în calitate de autor principal, care se certifică doar prin regăsirea în aceste baze de date, nu are la bază nicio fundamentare legală, cât timp dovada contribuției egale a unui autor cu cea a primului autor se poate realiza prin orice mijloc de probă.

Conform legislației în vigoare la acel moment, respectiv conform Anexei nr. 20 la Ordinul ministrul educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 6560/2012, pentru a putea obține atestatul de abilitare, reclamantul trebuia să îndeplinească anumite standarde minimale printre care și cel privind publicarea a cel puțin 6 articole in extenso în reviste cotate B., în calitate de autor principal, aceasta constituind baza legală pentru îndeplinirea cerinței.

În conformitate cu același act normativ, o revistă cotată B. este o revistă pentru care C. calculează și publică factorul de impact în "D.".

Art. 166 alin. (2) și (3) din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, are în vedere atât la acordarea, cât și la retragerea calității de conducător de doctorat, îndeplinirea, și respectiv, nerespectarea standardelor și procedurilor elaborate de Ministerul Educației Naționale.

Având în vedere dispozițiile legale menționate, potrivit rezoluției Comisiei de medicină CNATDCU, după verificarea pe Web of E. și site-urile revistelor, s-a confirmat faptul ca domnul A. are numai 2 (două) articole la care deține calitatea de autor principal, deci nu îndeplinește criteriile pentru abilitare. Rezoluția comisiei de medicină este menținută de Consiliul General al CNATDCU, care o validează și propune retragerea titlului de conducător de doctorat. Drept urmare, având în vedere propunerea Consiliului General al CNATDCU din data de 29.09.2016 referitoare la retragerea abilitării dlui A., în domeniul de studii universitare de doctorat Medicină, și având în vedere prevederile mai sus invocate la data de 18.10.2016, a fost emis Ordinul de ministru nr. 5567/18.10.2016.

La emiterea ordinului contestat au fost respectate prevederile OMECTS nr. 3482/2016 privind aprobarea Regulamentului de organizare si funcționare a CNATDCU, precum și prevederile Legii educației nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare.

După cum reiese cu claritate din actele normative invocate, acordarea/retragerea titlului de conducător de doctorat este supusă, prin lege, controlului C.N.A.T.D.C.U., care își exercită atribuțiile în conformitate cu Regulamentul de organizare și funcționare aprobat prin ordin de ministru.

Astfel, comisiile de specialitate au atribuții și desfășoară activități specifice, după caz, privind elaborarea sistemelor de evaluare, confirmare, avizare, recunoaștere. Rezoluția de retragere a titlului a fost motivată strict în raport cu sistemele de evaluare în vigoare. Această rezoluție a fost emisă de către distinși membri ai comisiei, profesori universitari și cercetători științifici, cu atribuții referitoare la propunerea sistemelor de evaluare și recunoașterea echivalarea de grade profesionale care decurg din reglementările în vigoare. Acest sistem de evaluare este strict de competența comisiei de cercetători științifici și instanța de judecată nu se poate substitui acestei comisii.

Reclamantul a primit aviz negativ din partea Consiliul Național de Atestare a Titlurilor Diplomelor și Certificatelor Universitare. În baza propunerii comisiei de specialitate, este retrasă calitatea de conducător de doctorat, deoarece criteriile obligatorii nu au fost îndeplinite de reclamant.

Instanța nu are competența de a analiza și constata în ceea ce privește îndeplinirea criteriilor specifice cerute pentru conferirea/retragerea calității de conducător de doctorat. Instanța de judecată nu se poate substitui unei comisii de specialitate, indiferent de domeniul în care în care aceasta își desfășoară activitatea, fiind menționate în acest sens considerentele Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 3492/2008 și ale Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 1721/16.05.2006.

În drept, au fost invocate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Reclamantul A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, anularea recursului ca nemotivat, iar în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat. A mai solicitat, în subsidiar, în măsura in care se va aprecia ca recursul este fondat, ca în rejudecarea cauzei, sa fie analizate toate motivele de nulitate ale actului administrativ, invocate în fața instanței de fond.

În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele:

Hotărârea pronunțată de instanța de fond este legala, motivele invocate de recurenta nefiind in măsura sa înlăture caracterul legal al acesteia.

Reclamantul a arătat că recursul formulat este, in fapt, o reiterare a motivelor prezentate in fata instanței de fond, nefiind învederate instanței de recurs chestiuni noi care sa nu fi fost avute în vedere de instanța de fond ori critici de nelegalitate care ar putea fi încadrate de instanța in dispozițiile art. 488 din C. proc. civ. Raportat la aceste considerente, a solicitat admiterea excepției nulității recursului formulat, întrucât in cuprinsul cererii de recurs nu se regăsesc critici propriu-zise la adresa sentinței recurate si in consecința, anularea recursului formulat ca fiind nemotivat.

Pe fondul cauzei, s-a arătat ca în mod legal prima instanța a dispus admiterea contestației formulate si anularea Ordinului nr. 5567/18.10.2016, reținând in mod corect ca reclamantul îndeplinește standardele minimale prevăzute de lege pentru conferirea atestatului de abilitare si a calității de conducător de doctorat.

Astfel, conform legislației in vigoare la momentul abilitării, pentru a putea obține calitatea de conducător de doctorat, reclamantul trebuia sa îndeplinească anumite standarde minimale, printre care si cel privind publicarea a 6 articole in extenso in reviste cotate B., in calitate de autor principal.

Definiția legala a autorului principal este prevăzuta în art. 10 din Anexa nr. 2 a Ordinului nr. 4478/23.06.2011. Or, din înscrisurile depuse în probațiune in fata instanței de fond, rezulta fara indoiala faptul ca reclamantul a îndeplinit condițiile impuse de lege in vederea abilitării, întrucât la dosarul depus existau 5 adeverințe din partea prim-autorilor articolelor, adeverințe care atesta faptul ca reclamantul a avut aceeași contribuție la elaborarea lucrării cu cea a prim-autorului, încadrându-se, așadar, in aceasta categorie de autor principal. Mai mult, revista "F." a publicat recent o erată, menționându-se așadar expres in cuprinsul revistei ca autorii articolelor "G." (publicat in nr. 2/2012 al revistei F.), "H." (publicat in nr. 4/2012 al revistei F.), "I." (publicat in nr. 1/2013 al revistei F.) au avut contribuții egale in procesul de elaborare al lucrărilor științifice, recurentul având așadar calitatea de autor principal. De asemenea, urmează ca si revista "Farmacia" sa publice in următoarea ediție o erata, raportat la faptul ca, potrivit adeverinței emise de prof. univ. dr. J. în data de 18.01.2011, recurentul a avut aceeași contribuție cu cea a autorilor principali.

Simplul fapt ca in cuprinsul celorlalte 5 articole nu este prevăzuta expres contribuția sa ca si autor principal, nu poate conduce la concluzia ca nu îndeplinește standardele minimale, aceasta cerința legala fiind complinită prin adeverințele emise de autorii primi. Aceste standarde minimale sunt impuse pentru a atesta pregătirea sa profesionala continua, vastele cunoștințe dobândite pe parcursul anilor, cercetarea întreprinsa in elaborarea lucrărilor, or este evident ca toate aceste cunoștințe dobândite sunt aceleași, indiferent daca contribuția sa este prevăzuta expres sau nu în cuprinsul articolului.

Considera ca in mod corect instanța de fond a reținut ca dovada contribuției egale a unui autor cu cea a primului autor se poate realiza prin orice mijloc de proba și implicit prin adeverințele emise de primii autori. Nu exista niciun text legal care sa restrângă dovedirea acestei contribuții exclusiv la baza de date B. Web of Science, astfel încât criticile aduse de către recurenta sentinței nu au niciun fundament legal.

De asemenea, a apreciat ca nu poate fi reținută nici afirmația recurentei potrivit căreia "instanța nu are competenta de a analiza si constata îndeplinirea criteriilor specifice cerute pentru retragerea calității de conducător de doctorat, neputându-se substitui unei comisii de specialitate." Într-adevăr, comisiile de specialitate din cadrul C.N.A.T.D.C.U. au competente in evaluarea cunoștințelor necesare pentru acordarea unui titlu științific, insa aceasta apreciere trebuie sa se circumscrie normelor legale. Este evident insa ca acest ordin, prin care i se retrage atestatul de abilitare si calitatea de conducător de doctorat este vădit nelegal, motiv pentru care ordinul poate si trebuie sa fie supus controlului jurisdicțional. Mat mult, in prezenta cauză nici măcar nu se impune analiza științifică a unei lucrări, ci doar verificarea îndeplinirii unor standarde prevăzute de lege.

Pe de alta parte, se arată ca recurenta își invoca practic propria culpa. Îndeplinirea acestor standarde minimale a trecut prin numeroase filtre la momentul depunerii dosarului, motiv pentru care nu intelege cum, după trei ani de la emiterea ordinului prin care i-a fost conferit atestatul de abilitare, instituția emitenta retrage abilitarea conferita, pe motiv ca aceste standarde nu au fost îndeplinite, din moment ce instituția însăși a constatat la acel moment ca îndeplinea standardele minimale prevăzute de legislația in vigoare.

Astfel, conform art. 18 din Ordinul nr. 5691/2011 privind aprobarea Regulamentului de funcționare a CN.A.T.D.C.U. în vederea evaluării tezelor de abilitare, "Secretariatul tehnic verifica îndeplinirea de către candidat a standardelor minimale necesare si obligatorii pentru admisibilitatea dosarului de abilitare in vederea eventualei conferirii a atestatului de abilitare". În urma acestei verificări, secretariatul tehnic trebuia sa emită un raport de verificare, care sa prevadă daca standardele minimale sunt sau nu sunt îndeplinite sau, eventual, mențiunea ca nu s-a putut proceda la verificarea îndeplinirii standardelor minimale, respectivul raport fiind anexat dosarului candidatului. Ulterior acestei primei verificări realizata de către secretariatul tehnic, urmează o a doua verificare care se efectuează de către președintele panelului căruia l-a fost repartizat dosarul. Daca, urmare a acestei secunde verificări, se constata erori sau omisiuni in verificarea îndeplinirii sau neîndeplinirii standardelor minimale, președintele panelului retrimite dosarul secretariatului tehnic pentru o noua verificare.

Raportat la toate aceste considerente, consideră reclamantul că este evident ca îndeplinește standardele minimale prevăzute de lege pentru conferirea atestatului de abilitare si a calității de conducător de doctorat, inclusiv recurenta atestând acest aspect prin multiplele verificări efectuate in momentul abilitării sale.

În subsidiar, se invocă toate apărările formulate in fata instanței de fond. Ministerul Educației Naționale si Cercetării Științifice nu avea competenta de a dispune in mod unilateral retragerea atestatului de abilitare si a calității de conducător de doctorat raportat la dispozițiile art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, articol ce prevede ca:

"(6) Autoritatea publica emitenta a unui act administrativ unilateral nelegal poate sa solicite instanței anularea acestuia, in situația in care actul nu mai poate fi revocat întrucât a intrat in circuitul civil si a produs efecte juridice." Din interpretarea acestui text de lege, rezulta fara îndoiala faptul ca din momentul in care un act administrativ unilateral intră in circuitul civil, producând efecte juridice, instituția emitentă își pierde abilitarea prevăzuta de lege de a dispune in mod unilateral revocarea acestuia. Din acest moment, instanța de judecata competenta este singura care se mai poate pronunța asupra legalității actului emis și, pe cale de consecința, asupra necesității anularii acestuia. Doar o astfel de interpretare este in concordanta cu garanțiile procedurale (dreptul la apărare, contradictorialitatea) de care particularul trebuie sa se bucure în relația sa cu instituțiile statului. Așadar, un act administrativ favorabil particularului, creator de drepturi, este irevocabil de la momentul în care acesta a intrat in circuitul civil producând efecte juridice, moment ce in cazul de fata coincide cu data în care si-a început activitatea primul doctorand al său. Ministerul învățământului și Educației Naționale putea într-adevăr revoca unilateral actul pana in momentul în care acesta și-a produs efectele juridice, insa revocarea acestuia la mai bine de 3 ani după ce actul a intrat în circuitul civil este vădit nelegala și în contradicție cu principiul securității juridice.

Recurentul Ministerul Educației Naționale (M.E.N.), fost Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice (M.E.N.C.Ș), a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepției nulității recursului, ca nefondată, precum și înlăturarea celorlalte apărări formulate de intimat.

În motivarea răspunsului, s-a arătat că în susținerea prezentului recurs, au fost invocate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. Pe fond, au fost reiterate susținerile din cuprinsul cererii de recurs.

6.1. Prin rezoluția completului învestit cu soluționarea dosarului a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 31 martie 2020, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigențelor dispozițiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., față de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

În cauză, au mai fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494 raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluție s-a fixat primul termen de judecată a recursului, la data de 31 martie 2020, în ședință publică, cu citarea părților.

6.2. Intervenirea suspendării de drept a cauzei

Ca urmare dispozițiilor art. 42 alin. (6) din Decretul Președintelui României privind instituirea stării de urgență nr. 195 din 16 martie 2020, prin care s-a suspendat de plin drept judecarea proceselor civile pe durata stării de urgență instituite prin acesta, fără a fi necesară efectuarea vreunui act de procedură în acest scop, cu excepția celor de urgență deosebită, stabilite de Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și ca urmare a emiterii Ordinului nr. 71 al Președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu modificările și completările ulterioare, și corelației acestuia cu Ordinul nr. 91 din 12 martie 2020 al Președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție completat și consolidat prin Ordinul nr. 92 din 16 martie 2020, privind categoriile de cauze de urgență deosebită in care a continuat activitatea de judecată, prezenta cauză a fost suspendată de drept la data de 17 martie 2020.

In raport de dispozițiile art. 415 pct. 4 din C. proc. civ., coroborate cu prevederile art. 42 alin. (8) din Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României și art. 63 alin. (13) din Decretul nr. 240/2020 privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României, a fost fixat termen pentru redeschiderea judecății la data de 07 iulie 2020.

6.3. Alte aspecte procesuale

Prin încheierea de ședință de la data de 7 iulie 2020, a fost respinsă excepția nulității recursului, pentru considerentele reținute în cuprinsul încheierii menționate.

7.1. Situația de fapt reținută de prima instanță

Prin Ordinul nr. 5567/18.10.2016 emis de către Ministrul Educației Naționale și Cercetării Științifice, s-a dispus retragerea atestatului de abilitare și a calității de conducător de doctorat, în domeniul de studii universitare de doctorat Medicină, reclamantului A., titular la Universitatea din Oradea, conform rezoluției înscrise în Anexa nr. 1, care face parte integrantă din ordin.

În motivarea acestei anexe a ordinului, s-a aratat că, după verificarea pe web of E. și site-urile revistelor, reclamantul are numai 2(două) articole la care deține calitatea de autor principal, deci nu îndeplinește criteriile pentru abilitare - Decizia Consiliului General al CNATDCU din data de 29.09.2016 de retragere a titlului de abilitare. Concret, Comisia medicină CNATDCU a reținut din consultarea bazei de date K. că reclamantul are 10 publicații incluse în această bază de date și deține calitatea de autor principal pentru două din acestea, astfel că s-a apreciat că nu se poate identifica în bazele de date acceptate - B. - numărul minim de 6 articole în reviste cotate B., impus de standardele minimale impuse de lege, la care candidatul să aibă calitatea de autor principal.

Instanța a mai reținut că prin Ordinul Ministrului Educației Naționale nr. 5633MD/11.12.2013, reclamantului i s-a conferit atestatul de abilitare și calitatea de conducător de doctorat în domeniul Medicină. În toată aceasta perioadă, de la conferirea atestatului de abilitare și până în prezent, reclamantul a îndrumat o serie de doctoranzi, unii dintre aceștia urmând să își susțină tezele de doctorat în perioada imediat următoare, așa cum rezultă din adeverința Universității din Oradea nr. 243/28.10.2016, care atestă faptul că în prezent are în stagiu un număr de 13 doctoranzi.

7.2. Analiza motivelor de casare invocate de recurentul-pârât, precum și a apărărilor aferente invocate de intimatul-reclamant

În esență, recurentul a invocat greșita aplicare a legii de către prima instanță, respectiv a dispozițiilor din Ordinul Ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 6560/2012 privind aprobarea standardelor minimale necesare și obligatorii pentru conferirea titlurilor didactice din învățământul superior și a gradelor profesionale de cercetare-dezvoltare.

Astfel, recurentul a criticat susținerea primei instanțe, în sensul că îndeplinirea standardelor minimale prevăzute de lege (referitoare la publicarea a cel puțin 6 articole în reviste cotate B., în calitate de autor principal), nu se dovedește exclusiv prin regăsirea în aceste baze de date, ci este permisă și dovada, prin orice mijloc de probă, a contribuției egale a unui autor cu aceea a primului autor.

Înalta Curte reține că, potrivit prev. art. 166 alin. (2) și (3) din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, atât la acordarea, cât și la retragerea calității de conducător de doctorat, trebuie avută în vedere îndeplinirea/nerespectarea standardelor și procedurilor elaborate de Ministerul Educației Naționale.

Conform prev. art. 219 alin. (1) lit. a) din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) are următoarele atribuții:

"propune un set de standarde minimale necesare și obligatorii pentru conferirea titlurilor didactice din învățământul superior, a gradelor profesionale de cercetare-dezvoltare, a calității de conducător de doctorat și a atestatului de abilitare. Aceste standarde se adoptă prin ordin al ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului. Standardele minimale de acceptare de către CNATDCU a dosarului pentru obținerea atestatului de abilitare nu depind de funcția didactică sau gradul profesional al candidatului și sunt identice cu standardele de acordare a titlului de profesor universitar".

În baza acestei dispoziții, a fost emis Ordinul Ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 6560/2012 privind aprobarea standardelor minimale necesare și obligatorii pentru conferirea titlurilor didactice din învățământul superior și a gradelor profesionale de cercetare-dezvoltare, din cuprinsul caruia cauzei de față i se aplică Anexa nr. 20.

Conform acesteia, pentru a putea obține atestatul de abilitare, reclamantul trebuia să îndeplinească anumite standarde minimale, printre care și cel referitor la publicarea a cel puțin 6 articole in extenso în reviste cotate B., în calitate de autor principal.

Anexa nr. 2 a Ordinului nr. 4478 din 23 iunie 2011 privind aprobarea standardelor minimale necesare și obligatorii pentru conferirea titlurilor didactice din învățământul superior, a gradelor profesionale de cercetare-dezvoltare și a atestatului de abilitare prevede următoarele definiții:

"ART. 1

O revistă cotată B. este o revistă pentru care C. calculează și publică factorul de impact în D..

ART. 2

(1) Scorul de influență este o mărime care reflectă, pentru o anumită revistă științifică, influența medie a unui articol din acea revistă într-un interval de 5 ani după publicare, prin luarea în considerare a numărului de citări primite de articolele din acea revistă, ponderate cu influența revistelor care citează articolele.

(2) Scorul de influență este calculat de C. în D. sub denumirea "L.".

(3) Se consideră că revistele pentru care C. nu indică scorul de influență al articolelor au un scor de influență nul.

ART. 5

(1) Scorul relativ de influență al unei reviste științifice este egal cu raportul dintre scorul de influență al acelei reviste și scorul de influență referință corespunzător revistei.

(2) Scorul relativ de influență corespunzător unui articol științific este scorul relativ de influență al revistei științifice în care a fost publicat articolul.

ART. 6

(1) Scorul relativ de influență, pentru fiecare revistă cotată B., se calculează de către Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării, denumită în continuare UEFISCDI, conform ultimei ediții a D., și se publică pe site-ul acesteia.

(2) Consiliul Național al Cercetării Științifice, denumit în continuare CNCS, verifică și avizează calculele prevăzute la alin. (1).

ART. 7

(1) Valorile scorului relativ de influență se consideră a fi cele prevăzute în ultima ediție publicată de către UEFISCDI, disponibilă cu o lună înaintea depunerii dosarului de evaluare.

(2) Valorile scorului de influență utilizate pentru verificarea îndeplinirii standardelor minimale se consideră a fi cele prevăzute în ultima ediție publicată de către C., disponibilă cu o lună înaintea depunerii dosarului de evaluare.

(3) Se utilizează informațiile din ultima ediție a clasificării conferințelor făcută de M., disponibilă cu o lună înaintea depunerii dosarului de evaluare.

ART. 8

Numărul de citări al unei publicații se consideră a fi cel indicat de B.."

Ceea ce este suspus dezbaterii contradictorii în prezenta cauză este calitatea reclamantului de autor principal în ceea ce privește minim 6 articole din cele avute în vedere la acordarea titlului de conducător de doctorat.

Astfel, la dosarul de fond, se indică ca fiind depuse pentru îndeplinirea criteriului privind articole in extenso în reviste cotate B. în calitate de autor principal, de la ultima promovare, următoarele articole:

Dezbaterea părților a privit și modul de interpretare a prevederilor art. 10 din Anexa nr. 2 a Ordinului nr. 4478 din 23 iunie 2011 privind aprobarea standardelor minimale necesare și obligatorii pentru conferirea titlurilor didactice din învățământul superior, a gradelor profesionale de cercetare-dezvoltare și a atestatului de abilitare:

"Autorul sau autorii principali ai unei publicații se consideră a fi oricare dintre următorii:

a)primul autor, în cazul în care ordinea autorilor unei publicații reflectă contribuția lor la publicație;

b)autorul corespondent, în cazul în care acesta este indicat;

c)alți autori a căror contribuție este indicată explicit în cadrul publicației a fi egală cu contribuția primului autor sau a autorului corespondent;

d)ultimul autor, în cazul publicațiilor din domeniul științelor biomedicale;

e)toți autorii publicației, în cazul în care, conform practicii din domeniu, ordinea autorilor unei publicații este cea alfabetica și nu reflecta contribuția lor la publicație, pentru publicații din următoarele domenii: (i) matematica; (ii) informatica teoretica; iii) fizica experimentala a energiilor înalte; (iv) științele economice;

f)toți autorii publicației, în cazul în care sunt indicați sub forma unei colaborări fără a se preciza explicit numele autorilor".

Conform anexei Ordinului nr. 5567/18.10.2016, motivul retragerii titlului de abilitare al reclamantului este reprezentat de faptul că acesta nu deținea calitatea de autor principal la toate cele 7 articole de specialitate elaborate (de fapt la minim 6) și, implicit, nu îndeplinea criteriile pentru abilitare. Pozițiile 2 și 6 nu au fost contestate de către comisie, fiind puse sub semnul neîndeplinirii condiției de a fi autor principal celelalte articole, de la pozițiile 1,3,4,5 și 7, cu privire la acestea din urmă prima instanță statuând în sensul respectării cerinței legale.

Este de necontestat faptul că articolele de la pozițiile 2 și 6 îndeplineau condiția de la lit. d) din articolul sus menționat, reclamantul fiind menționat ca ultim autor.

În ceea ce privește celelalte articole, Înalta Curte reține, contrar celor stautate de prima instanță, că acestea nu se încadrează în mod evident în niciuna din ipotezele avute în vedere de articolul de lege mai sus menționat, pentru a se reține fara niciun dubiu calitatea reclamantului de autor principal.

Ceea ce a invocat reclamantul a fost însă împrejurarea că dovada calitații de autor principal trebuie să se poată face și altfel decât prin citările din revistele cotate B., respectiv prin alte mijloace de probă. Această teză a fost îmbrățișată și de prima instanță, care a reținut ca fiind relevante cele 5 adeverințe din partea prim-autorilor articolelor, ce atestă că reclamantul a avut aceeași contribuție la elaborarea lucrării cu cea a prim-autorului. De asemenea, a mai avut în vedere și erata publicată de revista "F." cu privire la articolele de la pozițiile 1, 3 și 7, prin care s-a arătat că toți autorii celor 3 articole au avut contribuții egale în procesul de elaborare a lucrărilor științifice, având așadar calitatea de autori principali. A mai avut în vedere prima instanță și adeverința emisă de prof. univ. dr. J. în data de 18.01.2011, prin care se atesta faptul că reclamantul a avut aceeași contribuție cu cea a autorilor principali la publicarea articolului de la poziția 5. Deși prin întâmpinarea la recurs, intimatul-reclamant a invocat faptul că urmează ca si revista "Farmacia" sa publice in următoarea ediție o erata, nu a fost făcută această dovadă până la judecarea prezentei cauze.

Înalta Curte constată că prima instanță a realizat o greșită aplicare a legii, față de prevederile exprese ale Anexei nr. 20 a Ordinului Ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 6560/2012, cât timp conform acesteia, reclamantul trebuia să îndeplinească cerința privind standardele minimale prin dovedirea clară a publicării a cel puțin 6 articole in extenso în reviste cotate B., în calitate de autor principal.

În chiar cuprinsul Ordinului menționat, s-a prevăzut în mod explicit necesitatea ca reclamantul să figureze ca autor principal al articolelor pe care le-a invocat în cuprinsul dosarului său de abilitare. Astfel, aceasta era o cerință cunoscută, ca și cadru didactic și implicit obligatorie.

Pe de altă parte, nici dispozițiile art. 10 din Anexa nr. 2 a Ordinului nr. 4478 din 23 iunie 2011 nu pot fi considerate ca nefiind cunoscute reclamantului, în calitate de autor de articole științifice, rigoarea stabilirii ordinii autorilor în cazul publicării unui articol de factură științifică având nu doar o necesitate formală, ci și o explicație de conținut. Formalismul aplicat publicațiilor științifice reprezintă un standard necesar și obligatoriu, tocmai din cauza reglementărilor care cotează și stabilesc factori de impact cu aplicabilitate universală.

Înalta Curte constată că este corectă afirmația recurentului, în sensul că îndeplinirea standardelor minimale prevăzute de lege referitoare la publicarea a cel puțin 6 articole în reviste cotate B., în calitate de autor principal, nu se certifică prin adeverințe, ci prin regăsirea în bazele de date B..

Astfel, se înlătură susținerile primei instanțe, referitoare la împrejurarea că o asemenea afirmație nu are la bază nicio fundamentare legală, cât timp din chiar cuprinsul Oridnului nr. 6560/2012 rezultă mențiuni de genul:

"conform situației curente de pe site-ul B."; "Bazele de date internaționale (BDI) luate în considerare pentru articolele publicate în reviste și în volumele unor manifestări științifice, cu excepția articolelor publicate în reviste cotate B., sunt cele recunoscute pe plan științific internațional precum (nelimitativ): BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., DBLP, HHH., III., Cabi, JJJ., CSA, KKK., INSPEC, LLL., MMM., NNN.. CNATDCU și MEN vor acorda sprijinul și logistica necesare pentru documentare"; "analiza se realizează pe baza informațiilor din Web of Science: CNATDCU și MEN vor acorda sprijinul și logistica necesare pentru documentare".

Justificarea unui asemenea formalism rezidă în rigurozitatea cu care se realizează publicarea articolelor în revistele științifice din domeniu, orice erată fiind în mod necesar transportată și în bazele de date internaționale, pentru a produce efectele scontate de publicizare.

Pe de o parte, reclamantul nu a demonstrat că a fost modificată cotația sa în baza de date Web of E. și pe site-urile revistelor, ca urmare a eratei publicate în revista F., pe baza adeverințelor aduse de acesta. Pe de altă parte, deși invocată, nu a fost dovedită publicarea eratei în revista Farmacia.

Astfel, reținând adeverințele ca modalitate de a dovedi îndeplinirea condiției cerute de lege, se constată că prima instanță a realizat o greșită aplicare a legii; în subsidiar, chiar dacă s-ar avea în vedere publicarea eratei pentru cele 3 articole din revista F. (cu rezerva rectificării bazei de date Web of E. sub acest aspect), reclamantul nu întrunește nici în această modalitate numărul minim de 6 articole care era cerut de lege.

Așa cum a arătat prin răspunsul de la interogatoriu din fața primei instanțe Comisia de Medicină din cadrul CNADTCU, îndeplinirea standardelor minimale prevăzute de lege referitoare la publicarea a cel puțin 6 articole în reviste cotate B. în calitate de autor principal, nu se certifică prin adeverințe, ci prin regăsirea în bazele de date "B." a datelor referitoare la publicațiile raportate de candidat. Astfel, s-a arătat că în cadrul unei verificări făcute la data de 09.05.2017, ulterior declanșării prezentului proces, la interogarea tuturor publicațiilor sub numele reclamantului nu au putut fi identificate 6 articole care îndeplinesc condițiile, fiind găsite doar două articole și o comunicare. De altfel, intimatul-reclamant nu a dovedit nici că, la momentul judecării prezentului recurs (2020), a fost rectificată baza de date mai sus menționată, în ciuda faptului că adeverințele datează din perioada 2011-2016, iar erata din 2016.

Dincolo de aceste aspecte, așa cum reiese din răspunsul pârâtului la întrebarea 4 a interogatoriului formulat de reclamant, verificarea standardelor minimale, în cazul dosarului de abilitare întocmit de reclamant, efectuată în anul 2013, nu a fost făcută cu consultarea bazei de date B..

Ca urmare, pentru toate aceste considerente, se constată că este fondat motivul de casare invocat de recurent referitor la greșita aplicare a legii de către prima instanță, sub aspectul îndeplinirii standardelor minimale prevăzute de lege (referitoare la publicarea a cel puțin 6 articole în reviste cotate B., în calitate de autor principal), de către reclamant.

Pe de altă parte, Înalta Curte va înlătura motivul de recurs referitor la împrejurarea că instanța nu are competența de a analiza și constata îndeplinirea sau neîndeplinirea criteriilor specifice cerute pentru conferirea/retragerea calității de conducător de doctorat, deoarece soluționarea prezentei cauze nu presupune analizarea unor aspecte științifice specifice unui domeniu, efectuarea unor evaluări sau aprecieri de specialitate, ci doar verificarea strict obiectivă a îndeplinirii unor criterii concrete de legalitate, pentru care nu se impun cunoștințe specifice. Într-adevăr, instanța nu se poate substitui comisiei de cercetători științifici, sistemul de evaluare fiind strict de competenta acestei comisii; analiza științifică a activității didactice exprimată în lucrările științifice anexă la dosarul de concurs cade în competența comisiilor specializate pe domeniul în care candidatul a susținut concursul, așa cum rezultă din Regulamentul C.N.A.T.D.C.U. Comisia de analiză este suverană în evaluarea cunoștințelor sau experienței necesare pentru acordarea unui titlu științific și decizia luată nu poate face obiectul unei acțiuni în contencios administrativ. Comisiile de specialitate din cadrul CNATDCU au, astfel, un drept de apreciere în ceea ce privește deciziile pe care le emit, însă această apreciere trebuie să se circumscrie normelor legale. Sub acest aspect, este corectă afirmația reclamantului în sensul că prezenta cauză nu impune o analiză științifică a unei lucrări, ci doar verificarea îndeplinirii unor standarde prevăzute de lege.

În ceea ce privește apărarea intimatului-reclamant, în sensul că recurenta-pârâtă și-ar invoca propria culpă, deoarece îndeplinirea acestor standarde minimale a trecut prin numeroase filtre la momentul depunerii dosarului, iar instituția însăși a constatat la acel moment ca îndeplinea standardele minimale prevăzute de legislația in vigoare, Înalta Curte reține că art. 170 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 1/2011 prevede posibilitatea retragerii calității de conducător de doctorat, în cazul nerespectării standardelor de calitate sau de etică profesională.

Așa cum a reținut prima instanță, prin aceste standarde de calitate sau de etică profesională, în lipsa unei dispoziții exprese a textului legal, se înțeleg și standardele minimale de acceptare de către CNATDCU a dosarului pentru obținerea atestatului de abilitare, la care se referă art. 166 alin. (2) din Legea nr. 1/2011.

Astfel, cele două texte legale amintite mai sus, prin coroborare, au în vedere prin corespondență la acordarea/retragerea calității de conducător de doctorat, îndeplinirea/nerespectarea standardelor și procedurilor elaborate de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului.

În ceea ce privește solicitarea intimatului-reclamant din întâmpinare, ca instanța de recurs, în măsura in care se va aprecia ca recursul este fondat, în rejudecarea cauzei, analizeze toate motivele de nulitate ale actului administrativ, invocate în fața instanței de fond, Înalta Curte constată că restul motivelor de nulitate invocate de reclamant prin cererea introductivă au fost considerate neîntemeiate de către prima instanță.

Astfel, în ceea ce privește susținerile în sensul că Ministerul Educației Naționale si Cercetării Științifice nu avea competenta de a dispune in mod unilateral retragerea atestatului de abilitare si a calității de conducător de doctorat, că se încalcă prevederile art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, că ordinul de retragere a fost emis abuziv și în contradicție cu principiul securității raporturilor juridice consacrat de către Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertaților fundamentale, acestea au fost considerate neîntemeiate de către prima instanță.

Or, reiterarea acestor aspecte nu poate fi făcută pe calea apărărilor din întâmpinare, ci, dacă era nemulțumit de considerentele sentinței (sub aspectul respingerii unui motiv de anulare), chiar dacă soluția din dispozitiv era favorabilă prin admiterea altui motiv de anulare, reclamantul avea deschisă calea recursului privind considerentele, conform art. 461 alin. (2) din C. proc. civ., conform căruia: "Cu toate acestea, în cazul în care calea de atac vizează numai considerentele hotărârii prin care s-au dat dezlegări unor probleme de drept ce nu au legătură cu judecata acelui proces sau care sunt greșite ori cuprind constatări de fapt ce prejudiciază partea, instanța, admițând calea de atac, va înlătura acele considerente și le va înlocui cu propriile considerente, menținând soluția cuprinsă în dispozitivul hotărârii atacate."

Ca urmare a constatării caracterului fondat al motivului de casare referitor la greșita aplicare a legii de către prima instanță, sub aspectul îndeplinirii standardelor minimale prevăzute de lege (referitoare la publicarea a cel puțin 6 articole în reviste cotate B., în calitate de autor principal), de către reclamant, se impune casarea sentinței și respingerea acțiunii, ca nefondată.

7.3. Temeiul procesual al soluției date recursului

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința recurată și rejudecând, va respinge acțiunea, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de recurentul-pârât Ministerul Educației și Cercetării (Ministerul Educației Naționale) împotriva sentinței nr. 115/CA/2017-P.I. din 25 septembrie 2017 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și rejudecând;

Respinge acțiunea ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 iulie 2020.