Decizia nr. 1710/2016 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 901/2010 a Tribunalului Comercial

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș, la data de 11 ianuarie 2010, sub nr. x/109/2010, reclamantul Municipiul Pitești a chemat în judecată pe pârâta SC A. SRL București, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța, pârâta să fie obligată la remedierea/înlocuirea mobilierului urban, precum și la plata penalităților de 0,1%/zi întârziere, până la îndeplinirea obligației din contract.

Tribunalul Argeș, secția civilă, prin sentința civilă nr. 47 din 1 martie 2010, a admis excepția de necompetență materială și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Comercial Argeș. În argumentarea acestei soluții, instanța a reținut în esență că natura juridică a litigiului este una comercială, iar obiectul cererii neevaluabil în bani, astfel că Tribunalului Comercial Argeș îi revine competența în soluționarea prezentei cauze.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Comercial Argeș, sub nr. x/1259/2010. Prin sentința nr. 901/C din 22 iunie 2010, Tribunalul Comercial Argeș a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș, secția de contencios administrativ, și, constatând ivit conflictul negativ de competență a înaintat dosarul Curții de Apel Pitești în vederea soluționării acestuia.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, sub nr. x/46/2010. Prin sentința civilă nr. 42/F/CC din 28 iulie 2010, Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș - complet specializat de contencios administrativ și fiscal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș, sub nr. x/109/2010. La termenul de judecată din 21 februarie 2011, pârâta SC A. SRL București a invocat excepția de necompetență materială a Tribunalului Argeș, solicitând declinarea cauzei în favoarea Tribunalului Comercial, având în vedere că pretențiile decurg dintr-un contract de achiziții publice. Prin sentința civilă nr. 184 din 21 februarie 2011 pronunțată de Tribunalul Argeș, secția civilă, s-a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Comercial Argeș.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Specializat Argeș, sub nr. x/1259/2011. Prin sentința civilă nr. 1457/2012 din 11 septembrie 2012, Tribunalul Specializat Argeș a admis acțiunea reclamantului Municipiul Pitești - prin primar și a obligat pârâta SC A. SRL la înlocuirea mobilierului urban constatat ca neconform și la plata penalităților de 0,1% pe zi din prețul total al contractului, până la îndeplinirea obligației. Totodată, a fost respinsă acțiunea față de chemata în garanție SC B. SRL. În argumentarea acestei soluții, prima instanță a reținut în esență că potrivit art. 18 din contractul din 17 decembrie 2007, furnizorul - pârâta SC A. SRL București - avea obligația, să procedeze, în cadrul perioadei de garanție, la înlocuirea produselor corespunzătoare. Însă, având în vedere că furnizorul a refuzat înlocuirea sau remedierea mobilierului urban livrat, prima instanță l-a obligat și la plata unei penalități echivalentă cu o cotă procentuală de 0,1% pe zi din prețul total al contractului. Referitor la excepțiile invocate de pârâtă prin întâmpinare, instanța de fond le-a apreciat ca fiind neîntemeiate, întrucât reclamantul a făcut dovada efectuării procedurii concilierii directe potrivit art. 720 1 C. proc. civ., iar acțiunea de chemare în judecată a fost formulată în termenul de garanție, în raport cu art. 18.2 din contractul părților. Cât privește cererea de chemare în garanție formulată de reclamant, s-a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 60 C. proc. civ., în cauza de față neexistând niciun fel de raport între cele două părți, care să îi permită reclamantului să se îndrepte împotriva chematei în garanție. Împrejurarea că pârâta a căzut în pretențiile sale nu are niciun fel de legătură cu SC B. SRL, aceasta nefiind parte în vreun contract și neexistând vreo obligație legală sau contractuală în temeiul căreia ar putea răspunde. Față de cele reținute, prima instanță a admis acțiunea și a obligat-o pe pârâtă la înlocuirea mobilierului urban contractat ca neconform cu ocazia întocmirii proceselor - verbale, precum și la plata penalităților de 0,1% pe zi din prețul total al contractului, până la îndeplinirea obligației, respingând totodată cererea de chemare în garanție formulată de SC A. SRL, în contradictoriu cu SC B. SRL. 6. Apelul declarat de pârâta SC A. SRL împotriva sentinței civile nr. 1457/2012 din 11 septembrie 2012 a Tribunalului Specializat Argeș a fost admis de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, prin Decizia civilă nr. 152/2013 din 9 decembrie 2013, fiind schimbată sentința atacată, în sensul respingerii acțiunii reclamantului Municipiul Pitești - prin primar. Totodată, intimatul-reclamant Municipiul Pitești - prin primar a fost obligat la plata sumei de 2.500 lei cheltuieli de judecată. În argumentarea acestei soluții, instanța de apel a reținut în esență că situația de fapt nu a fost pe deplin lămurită, iar prima instanță a obligat-o pe pârâtă la remedierea băncilor deteriorate fără a stabili natura acestei decolorări. Instanța de apel a mai reținut că pârâta nu se face vinovată de apariția deteriorărilor având în vedere expertiza efectuată în cauză, potrivit căreia decolorările și fisurile apărute sunt fenomene naturale, specifice utilizării lemnului de jatoba din care sunt confecționate aceste bănci, respectiv expus la soare și intemperii, reclamantul cunoscând caracteristicile acestui lemn din contractul pe care l-a încheiat cu pârâta.

Recursul declarat de reclamantul Municipiul Pitești - prin primar împotriva Deciziei civile nr. 152/2013 din 9 decembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, a fost admis de Înalta Curtea de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, prin Decizia nr. 3747 din 26 noiembrie 2014, decizia atacată fiind casată, iar cauza trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe. Pentru a pronunța astfel, instanța de recurs a reținut în esență că instanța de apel a încălcat obligația stabilită de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât s-a limitat la expertiza efectuată în apel fără a identifica și fără a face aplicarea la situația de fapt a textelor normative incidente, aplicație obligatorie pentru a conferi suport legal soluției pronunțate. Prin urmare, s-a apreciat de către instanța supremă că, se impune lămurirea situației de fapt prin administrarea unor probe utile și concludente cauzei, raportat și la prevederile contractului din 17 decembrie 2007 având ca obiect furnizarea, respectiv vânzarea, livrarea mobilierului urban-bănci pentru parcuri, încheiat între părțile litigante.

În rejudecare, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, prin Decizia nr. 2139/2015 din 17 decembrie 2015, a respins ca nefondat apelul pârâtei SC A. SRL, obligând-o pe aceasta la plata sumei de 750 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamantul Municipiul Pitești - prin primar. În argumentarea acestei soluții, instanța de apel a reținut în esență că între părți a fost încheiat contractul din 17 decembrie 2007 având ca obiect vânzarea de mobilier urban, respectiv 180 de bănci pentru parcuri, de către pârâta SC A. SRL în calitate de vânzător, către reclamantul Municipiul Pitești - prin primar, în calitate de cumpărător. Recepția acestor bănci de lemn, a fost făcută la data de 20 decembrie 2007, iar ulterior acestei date, respectiv în perioada mai-iunie 2008, s-a constatat că la un număr de 41 de bănci au apărut fisuri și crăpături, pârâta fiind convocată de către reclamant în vederea înlocuirii băncilor cu defecte, raportat la art. 18.2 alin. (1) din contract, numărul băncilor ajungând la 62. Instanța de apel a dat eficiență clauzei de la art. 18 din contract, referitoare la obligația de garanție asumată de pârâtă, respectiv de 10 ani pentru structurile și elementele metalice și 7 ani pentru elementele din lemn, precum și celei de la art. 18.4 din contract, de obligare a pârâtei la plata unor daune în procent de 0,1 %/zi din prețul total al contractului, în situația unui refuz nejustificat de înlocuire sau remediere a mobilierului urban livrat. Sub acest aspect, instanța de apel a reținut în esență că toate crăpăturile și defecțiunile apărute reprezintă defecte imputabile pârâtei, că aplicarea lacului nu avea cum să influențeze crăpăturile apărute la bănci și că nu poate fi reținută nici invocarea unor pretinse cauze naturale, context în care au fost respinse susținerile pârâtei referitoare la exonerarea de orice culpă. Totodată, a fost înlăturată susținerea pârâtei potrivit căreia dispozitivul sentinței instanței de fond nu s-ar putea executa, întrucât din cuprinsul celor două rapoarte de expertiză întocmite în cauză rezultă în mod clar că numărul băncilor deteriorate este de 62, situație față de care acest dispozitiv este determinabil în mod cert. Cu privire la cererea de chemare în garanție a SC B. SRL, instanța de apel a reținut că în mod legal a fost respinsă ca urmare a neîndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 60 C. proc. civ.

Împotriva acestei decizii, pârâta SC A. SRL a declarat recurs, în baza motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, desființarea deciziei atacate și pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată. În subsidiar, s-a solicitat casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea suplimentării probatoriului. În argumentarea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. s-a arătat că instanța de apel a pornit de la o premisă greșită în soluționarea cauzei, fundamentată pe concluziile celor două expertize, prin care nu s-a putut preciza în mod expres o eventuală culpă în sarcina pârâtei. Sub acest aspect, recurenta-pârâtă a susținut că nu poate fi reținută o eventuală culpă în sarcina sa de vreme ce concluziile experților converg spre o culpă ce trebuia reținută în sarcina reclamantului, decolorarea nefiind un defect ci un fenomen natural, normal, o evoluție a lemnului de jotoba ce nu a influențat negativ caracteristicile de funcționare a băncilor. De altfel, fisurile și crăpăturile apărute la cele 62 de bănci sunt în atare condiții defecte neadmisibile, obiectul contractului a constat în furnizarea celor 180 de bănci, nu și în montarea sau întreținerea ulterioară a acestora, în contract fiind menționate caracteristicile lemnului de jotoba, iar garanția de 7 ani pentru elementele din lemn s-a pierdut la momentul la care pe structura din lemn s-a aplicat lac protector. Mențiunile făcute de reprezentanții Primăriei Pitești, prin procesul - verbal de constatare din 2 octombrie 2009, nu reprezintă o încălcare a dispozițiilor contractuale în sensul art. 18 din contractul din 17 decembrie 2007. Cu privire la incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a dezvoltat următoarele critici: Instanța de apel a reținut eronat, în raport cu procesul-verbal din 7 ianuarie 2010, faptul că pârâta ar fi refuzat să se prezinte la sediul reclamantului, la dosar neexistând vreo dovadă a unei convocări în acest sens. Potrivit concluziilor experților, lemnul de jotoba nu trebuie să fie acoperit cu lacuri sau vopsele, culoarea acestuia schimbându-se natural de la maro deschis la maro gri. De altfel, potrivit instrucțiunilor de întreținere și caracteristicilor lemnului de jotoba, elementele de lemn trebuiau impregnate cu ulei de teck și nu cu lac, astfel că garanția s-a pierdut la momentul la care pe structura din lemn s-a aplicat lacul protector. Totodată, un aspect important de reținut este faptul că băncile au fost montate în perioada mai-iunie 2008, la un interval de 3-4 luni de la data predării lor, context în care pârâta apreciază că nu se face răspunzătoare de modul în care băncile au fost depozitate și păstrate. Obiectul garanției de la art. 18 pct. 2 din contract se referă la garantarea elementelor din lemn, respectiv rezistența la rupere și nicidecum la menținerea culorii sau a zgârieturilor ce pot apărea ca efect al uzurii, pârâta neasigurând mentenanța acestora. Prin urmare, în sarcina pârâtei nu poate fi reținută neîndeplinirea vreunei obligații, care să genereze obligarea la plata unor penalități de 0,1% din valoarea integrală a contractului pe zi de întârziere, conform art. 18.5 din contract. Recurenta-pârâtă a mai susținut că instanța de apel nu a dat eficiență contractului de livrări echipamente - mobilier urban-bănci din 21 mai 2008, contract identic cu cel ce face obiectul prezentului litigiu, necunoscându-se dacă băncile identificate la expertiza tehnică sunt cele ce au format obiectul contractului din 17 decembrie 2007 sau cele ale contractului nr. 851. Se apreciază de către recurentă că, în cauză, este nevoie de administrarea de probe suplimentare pentru a se dovedi faptul că lacul protector a fost aplicat și anterior anului 2012 și nu numai în anul 2012, cum în mod greșit a reținut instanța de apel, aspect ce poate fi dovedit și cu martori. În ceea ce privește cererea de chemare în garanție a SC B. SRL, s-a arătat că instanța de apel în mod nelegal a respins-o, în cauză fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 60 C. proc. civ.

Înalta Curte, examinând decizia recurată din perspectiva criticilor formulate, urmează să respingă recursul pârâtei SC A. SRL pentru următoarele considerente: Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când instanța, interpretând greșit actul dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. Prin prisma acestui motiv de nelegalitate, recurenta-pârâtă a invocat interpretarea greșită a actului dedus judecăți ca urmare a evaluării eronate a probelor administrate, respectiv a expertizelor efectuate în cauză, arătând totodată că obiectul contractului a constat în furnizarea a 180 de bănci și nu în montarea sau întreținerea acestora. Criticile nu pot fi reținute. Astfel, se constată că instanța de apel, în raport de probatoriul administrat, a analizat în mod corect cauza prin prisma prevederilor contractuale, la care părțile s-au obligat, apreciind în mod just că în cauză se impune înlocuirea mobilierului urban în raport cu dispozițiile art. 18.2 din contractul din 17 decembrie 2007, clauză prin care vânzătorul - pârâta SC A. SRL - și-a rezervat o obligație de garanție a calității lemnului. Celelalte critici care antamează fondul cauzei, respectiv cele referitoare la natura decolorării băncilor, la fisurile și crăpăturile apărute la cele 62 de bănci, precum și cauzele care au stat la baza acestora, la faptul că au fost ignorate concluziile expertului C. nu pot fi primite, întrucât sunt aspecte de netemeinicie, ce nu se încadrează în prevederile și exigențele acestei căi de atac, prin care se analizează doar nelegalitatea deciziei recurate pentru motivele expres și limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. Nu poate fi reținut nici motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., prin prisma căruia recurenta-pârâtă SC A. SRL a criticat decizia instanței de apel sub aspectul probatoriului administrat în cauză. Astfel, se constată că recurenta nu a arătat în ce constă lipsa de temei legal a deciziei atacate și nici în ce constă încălcarea sau aplicarea greșită a legii prin pronunțarea deciziei atacate. În concret, recurenta circumscrie, practic, motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critici cu privire la starea de fapt, în sensul că nu a fost făcută dovada convocării pentru data de 4 ianuarie 2010, că elementele de lemn trebuiau impregnate cu ulei de teck și nu cu lac sau că băncile au fost montate la un interval de 3-4 luni de la data predării. Or, prin aceste argumente, recurenta tinde la schimbarea situației de fapt, motivul de nelegalitate fiind invocat cu scopul de a repune în discuție probele și de a solicita instanței de recurs să reconsidere concludența lor, ceea ce nu este permis în această fază procesuală. Cât privește critica vizând soluționarea greșită a cererii de chemare în garanție a SC B. SRL se observă că recurenta s-a limitat la simpla afirmație a îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 60 C. proc. civ., fără a dezvolta argumente în susținerea criticii, astfel încât instanța nu poate păși la analiza acesteia în lipsa unei motivări. În consecință, în condițiile în care nu s-a demonstrat că instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății schimbând natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia și nici încălcarea sau aplicarea greșită a legii, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC A. SRL împotriva Deciziei civile nr. 2139 din 17 decembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă.