ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1100/2016
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1100/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)
Decizia nr. 1100/2016
Asupra cauzei
penale de față, constată următoarele:
Prin sentința
penală nr. 101/F din 07 iunie 2016 a Curții de Apel București, secția
I penală, s-a dispus, în baza art. 459 alin. (3) rap. la art. 453 C. proc.
pen., respingerea, ca inadmisibilă, a cererii formulată de
revizuentul A. vizând revizuirea sentința penală nr. 82/F din 26
aprilie 2016 a Curții de Apel București, secția a II-a
penală.
În baza art. 275
alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat revizuentul la 70 lei cheltuieli
judiciare către stat.
Pentru a
dispune astfel, Curtea de Apel București, a reținut următoarele:
La data de 19
mai 2016 s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția
I penală, sub nr. de Dosar x/2/2016 cererea de revizuire formulată de
revizuentul A. cu privire la sentința penală nr. 82/F din 26 aprilie 2016
pronunțată în Dosarul nr. x/2/2016 al Curții de Apel
București, secția a II-a penală.
În motivarea
cererii, s-a susținut că instanța nu avea competența de a
soluționa respectiva cauză, fiind vorba de o cerere adresată
procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel
București prin care s-a reclamant abuzul săvârșit de un magistrat
procuror. Conform revizuentului, cererea pentru anularea amenzii dispuse de
procuror avea un caracter subsecvent cererii principale privind constatarea
ilegalității ordonanței procurorului. S-a arătat, de
asemenea, că o astfel de cerere nu trebuie introdusă în termenul de
10 zile de care se face vorbire în hotărârea pronunțată, prin
urmare respingerea cererii ca tardivă este greșită.
Față
de toate acestea, s-a solicitat admiterea cererii de revizuire a
hotărârii, considerându-se că este nelegală.
Cererea nu a
fost motivată în drept.
Revizuentul a
depus la dosar și note scrise (fila 13) în care a reluat susținerile
privind faptul că instanța nu avea competența de a se
pronunța cu privire la cererea formulată inițial, nefiind vorba
de o cerere de anulare a amenzii și, pe cale de consecință, nu
avea nici competența de a emite o somație de plată sub forma
unui extras de comunicare penală. În raport de acestea, s-a solicitat
anularea extrasului precum și înlăturarea cheltuielilor judiciare la
plata cărora a fost obligat.
Analizând
actele si lucrările dosarului, Curtea a constatat că la data de 04
aprilie 2016, sub nr. de Dosar x/2/2016, a fost înregistrată pe rolul
Curții de Apel București, secția a III-a civilă și
pentru cauze cu minori și de familie, cererea formulată de A. având
ca obiect contestare la executarea silită. Prin Încheierea nr. 20/F din 08
aprilie 2016 a instanței s-a trimis dosarul spre competentă soluționare
unei secții penale.
La data de 12
aprilie 2016 cererea a fost înregistrată, sub numărul inițial de
dosar, pe rolul Curții de Apel București, secția a II-a
penală, obiectul cauzei fiind contestație la executare. Prin sentința
penală nr. 82/F din 26 aprilie 2016 s-a dispus respingerea
contestației ca inadmisibilă.
Ulterior,
numitul A. a formulat cerere având ca obiect revizuirea acestei sentințe
penale, conform motivelor expuse mai sus.
La
soluționarea acesteia, Curtea a avut în vedere, pe de o parte, că
revizuirea este o cale de atac de reformare prin care se urmărește
îndreptarea erorilor de fapt existente în cuprinsul hotărârilor
judecătorești definitive, arătându-se în mod constant în
doctrină și practică faptul că este vorba de hotărâri
prin care instanța s-a pronunțat cu privire la fondul unei cauze,
respectiv la existența sau nu a unei infracțiuni și
condițiilor pentru angajarea răspunderii penale a unei persoane. Din
această perspectivă, prezenta cerere care are ca obiect o
sentință penală pronunțată în materia executării
pedepsei, respectiv o contestație la executare, este inadmisibilă,
nefiind vorba de o hotărâre care ar putea fi atacată prin intermediul
revizuirii.
Pe de
altă parte, Curtea a avut în vedere că, în conformitate cu
dispozițiile art. 453 C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută în
următoarele cazuri:
a) s-au
descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la
soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii
pronunțate în cauză;
b)
hotărârea a cărei revizuire se cere s-a întemeiat pe declarația
unui martor, opinia unui expert sau pe situațiile învederate de un
interpret, care a săvârșit infracțiunea de mărturie
mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, influențând
astfel soluția pronunțată;
c) un înscris
care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost
declarat fals în cursul judecății sau după pronunțarea
hotărârii, împrejurare care a influențat soluția
pronunțată în cauză;
d) un membru
al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte
de urmărire penală a comis o infracțiune în legătură
cu cauza a cărei revizuire se cere, împrejurare care a influențat
soluția pronunțată în cauză;
e) când
două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se
pot concilia;
Or, în cazul
de față, aspectele invocate de către revizuent - faptul că,
în mod greșit, instanța a soluționat cererea sa, neavând
această competență, nu se încadrează în nici unul dintre
motivele indicate mai sus.
În ceea ce
privește săvârșirea de către judecător a unui abuz, în
măsura în care s-ar considera că se invocă comiterea unei
infracțiuni în cauza respectivă (caz prevăzut de lit. d)),
Curtea a constatat că, în conformitate cu dispozițiile art. 454 alin.
(1) C. proc. pen., dovedirea acestui caz se realizează prin hotărâre
judecătorească definitivă prin care instanța s-a
pronunțat asupra fondului cauzei constatând existența faptelor
și săvârșirea lor de către persoanele respective. În
cauză, nu există o astfel de hotărâre prin care să se fi
constatat că președintele completului de judecată a
săvârșit infracțiunea de abuz în serviciu și nici nu este
aplicabil alin. (2) al art. 454 C. proc. pen. vizând imposibilitatea
obținerii unei astfel de hotărâri datorită existenței unei
cauze care împiedică punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii
penale.
Pe cale de
consecință, analizând admisibilitatea în principiu a cererii și
constatând, pe de o parte, că hotărârea pronunțată în
contestație la executare nu este susceptibilă a fi atacată pe
calea revizuirii și, pe de altă parte, că motivele invocate de
revizuent nu se încadrează în cele prevăzute de art. 453 C. proc.
pen., Curtea a respins ca inadmisibilă cererea formulată de A. având
ca obiect revizuirea sentinței penale nr. 82/F din 26 aprilie 206 a
Curții de Apel București, secția a II-a penală.
Împotriva
sentinței penale nr. 101/F din data de 07 iunie 2016 a Curții de Apel
București, secția I penală, la data de 07 iulie 2016, a formulat
contestație revizuentul B., susținând, în esență, că
procurorul C. a săvârșit un abuz prin faptul că a „fabricat un
dosar penal” împotriva acestuia, fără să existe o plângere
penală împotriva sa, iar instanța nu era competentă să
soluționeze cauza.
Examinând
contestația formulată, în baza actelor și lucrărilor de la
dosar și în raport cu criticile formulate, Înalta Curte constată
că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:
Revizuirea
constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată
împotriva hotărârilor judecătorești definitive pronunțate
de instanțele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare
care permite instanței penale să revină asupra propriei sale
hotărâri și, în același timp, caracterul unei căi de atac
de fapt, prin care sunt constatate și înlăturate erorile judiciare în
rezolvarea cauzelor penale. Revizuirea se formulează împotriva unei
hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor
fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la
soluționarea cauzei, descoperite după judecată și care fac
dovada că aceasta se întemeiază pe o eroare judiciară.
Instanța
urmează a analiza cererea de revizuire prin raportare la dispozițiile
art. 459 C. proc. pen., având în vedere împrejurarea că motivele care pot
fi invocate în susținerea căii de atac extraordinare a revizuirii
sunt expres și limitativ prevăzute de art. 453 C. proc. pen.
Potrivit
dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. pen., revizuirea poate fi
cerută atunci când:
a)
s-au
descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la
soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii
pronunțate în cauză;
b)
hotărârea a cărei revizuire se cere s-a întemeiat pe declarația
unui martor, opinia unui expert sau pe situațiile învederate de un
interpret, care a săvârșit infracțiunea de mărturie
mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, influențând
astfel soluția pronunțată;
c)
un înscris
care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost
declarat fals în cursul judecății sau după pronunțarea
hotărârii, împrejurare care a influențat soluția
pronunțată în cauză;
d)
un membru al
completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de
urmărire penală a comis o infracțiune în legătură cu
cauza a cărei revizuire se cere, împrejurare care a influențat
soluția pronunțată în cauză;
e)
când
două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se
pot concilia;
f)
hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală ce a fost
declarată neconstituțională după ce hotărârea a
devenit definitivă, în situația în care consecințele
încălcării dispoziției constituționale continuă
să se producă si nu pot fi remediate decât prin revizuirea
hotărârii pronunțate.
Analizând
cererea de revizuire formulată de petent, instanța reține
că nu a fost invocat în drept niciunul din motivele de revizuire
prevăzut de art. 453 alin. (1) C. proc. pen., susținându-se că
procurorul a săvârșit infracțiunile de abuz în serviciu și
fals intelectual, iar instanța de judecată nu era competentă
să soluționeze cauza.
Astfel,
aspectele invocate de către revizuent, că, în mod greșit,
instanța a soluționat cererea sa, neavând această
competență, nu se încadrează în nici unul dintre motivele
prevăzute de art. 453 C. proc. pen.
În ceea ce
privește susținerile revizuentului contestator referitoare la
presupusele infracțiuni săvârșite de procuror, acestea ar putea
fi încadrate în cazul de revizuire prev. de art. 453 alin. (1) lit. d) C. proc.
pen.
Conform art. 453
alin. (4) din N.C.P.P., cazul prevăzut la alin. (1) lit. a) constituie
motiv de revizuire dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se
poate dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare, de renunțare la
aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei ori de încetare a
procesului penal, iar cazurile prevăzute la alin. (1) lit. b) - d) și
f) constituie motive de revizuire dacă au dus la pronunțarea unei
hotărâri nelegale sau netemeinice.
Referitor la
cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.,
trebuie ca instanța sau organele de urmărire penală să fi
săvârșit, în exercitarea sau în legătură cu exercitarea
atribuțiilor judiciare, o infracțiune în legătură cu cauza
a cărei revizuire se cere, iar infracțiunea comisă să fi
condus la pronunțarea unei hotărâri nelegale sau netemeinice.
Înalta Curte
constată că
în conformitate cu dispozițiile art. 454 alin. (1) C.
proc. pen., dovedirea acestui caz se realizează prin hotărâre
judecătorească definitivă prin care instanța s-a
pronunțat asupra fondului cauzei constatând existența faptelor
și săvârșirea lor de către persoanele respective.
În
cauză, nu există o astfel de hotărâre prin care să se fi
constatat că președintele completului de judecată a
săvârșit infracțiunea de abuz în serviciu și nici nu este
aplicabil alin. (2) al art. 454 C. proc. pen. vizând imposibilitatea
obținerii unei astfel de hotărâri datorită existenței unei
cauze care împiedică punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii
penale.
Astfel,
susținerile contestatorului nu se circumscriu cazului de revizuire
invocat, așa cum acesta este reglementat de către art. 453 alin. (1) lit.
d) C. proc. pen.
De altfel,
din analiza motivelor pe care s-a întemeiat cererea de revizuire formulată
de contestatorul revizuent, nu rezultă niciun element care să se
încadreze în dispozițiile legale incidente, respectiv de art. 453 alin.
(1) lit. d) C. proc. pen.
Mai mult
decât atât, având în vedere că sunt supuse revizuirii hotărârile
judecătorești definitive prin care se soluționează
conflictul de drept penal substanțial, iar din această categorie fac
parte hotărârile prin care instanța de judecată a pronunțat
o soluție de condamnare, renunțare la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării
pedepsei, de achitare sau de încetare a procesului penal, Înalta Curte
constată că hotărârea a cărei revizuire se solicită,
respectiv sentința penală nr. 82/F din 26 aprilie 2016 a Curții
de Apel București, secția a II-a penală, nu face parte din această
categoria hotărârilor ce pot fi atacate cu revizuire, având în vedere
obiectul acesteia.
Față
de aceste considerente, precum și față de actele dosarului,
instanța constată că nu au fost invocate temeiuri legale privind
redeschiderea procedurilor penale conform art. 459 alin. (3) lit. c) din C.
proc. pen.
În
consecință, Înalta Curte, în baza art. 425
1
alin. (7) pct.
1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestația
formulată de revizuentul A. împotriva sentinței penale nr. 101/F din
07 iunie 2016 a Curții de Apel București, secția I penală.
În baza art. 275
alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul revizuent la plata sumei de
200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE
MOTIVE
ÎN NUMELE
LEGII
D E C I D E
Respinge,
ca nefondată, contestația formulată de revizuentul A. împotriva
sentinței penale nr. 101/F din 07 iunie 2016 a Curții de Apel
București, secția I penală.
Obligă
contestatorul revizuent la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli
judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi, 09 septembrie 2016.