ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1160/2016

Decizia nr. 1160/2016 Asupra cauzei de față, prin raportare la dispozițiile art. 499 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., constată următoarele: Prin cererea formulată la data de 20 februarie 2014 și înregistrată pe rolul Tribunalului lași, reclamantul A. a solicitat instanței obligarea pârâților SC B. SA și C. la piața sumei de 40.000 RON daune materiale și a sumei de 800.000 RON cu titlu de daune morale. De asemenea, reclamantul a solicitat și obligarea pârâților la plata dobânzii legale pentru sumele menționate, începând cu data producerii riscului asigurat - 10 septembrie 2010 - precum și indexarea acestora cu indicele de inflație. Prin sentința nr. 278 din 21 mai 2015, pronunțată de Tribunalul Iași, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții SC B. SA și C. În baza art. 19 alin. (1) din O.U.G.

nr. 51/2008, s-a dispus ca suma de 359,25 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru, pentru care reclamantul a beneficiat de scutire, să rămână în sarcina statului. Prin decizia nr. 469 din 11 noiembrie 2015 a Curții de Apel Iași, secția civilă, s-a respins apelul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 278 din 21 mai 2015 a Tribunalului lași, sentință ce a fost păstrată. Împotriva deciziei nr. 469 din 11 noiembrie 2015 a Curții de Apel Iași, secția civilă, a declarat recurs reclamantul A. Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a procedat, la data de 30 martie 2016, la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin raport constatându-se că recursul nu este admisibil.

Completul de filtru C2, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., a dispus, prin rezoluția din 30 martie 2016, comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să depună punctele de vedere, așa cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ. Potrivit dovezilor aflate la filele 17-18, 23, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților. Părțile nu au depus punct de vedere asupra raportului, așa cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ. Analizând recursul declarat în cauză, Înalta Curte constată că este inadmisibil, pentru următoarele considerente: Art. 457 alin. (1) C. proc.

civ. instituie principiul legalității căilor de atac ce presupune faptul că o hotărâre judecătorească este supusă numai căiior de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de îege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești. Recursul este o cale extraordinară de atac prin intermediul căreia, în cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, se exercită controlul conformității hotărârii atacate cu regulile de drept. Art. 634 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. prevede că sunt hotărâri definitive hotărârile care nu sunt supuse apelului și nici recursului.

Potrivit dispozițiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind noul C. proc. civ., publicată în M. Of. din data de 12 februarie 2013, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 62/2015: „în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2016 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în hani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv.

De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului”. Obiectul litigiului din prezentul dosar îl constituie acțiunea formulată de reclamantul A. prin care a solicitat instanței obligarea pârâților SC B. SA și C. la plata sumei de 40.000 RON daune materiale și a sumei de 800.000 RON cu titlu de daune morale. De asemenea, reclamantul a solicitat și obligarea pârâților la plata dobânzii legale pentru sumele menționate, începând cu data producerii riscului asigurat - 10 septembrie 2010 - precum și indexarea acestora cu indicele de inflație.

Se constată că, în prezenta cauză, este vorba despre un litigiu evaluabil în bani, cu o valoare mai mică de 1.000.000 RON (valoare totală de 840.000 RON - 40.000 RON daune materiale și 800.000 RON daune morale), început după data intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013, iar potrivit dispozițiilor art. XVIII alin. (2) din actul normativ amintit anterior, decizia nr. 469 din 11 noiembrie 2015 a Curții de Apel lași, secția civilă, nu este supusă recursului întrucât valoarea obiectului litigiului nu depășește suma de 1.000.000 RON. Pentru argumentele expuse, se va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 469 din 11 noiembrie 2015 a Curții de Apel Iași, secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 469 din 11 noiembrie 2015 a Curții de Apel Iași, secția civilă. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 mai 2016.