ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 605/2015

Decizia nr. 605/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. Județul Arad - Consiliul Județean Arad a formulat cerere de chemare în judecată a pârâtului B. - C., solicitând anularea Deciziei nr. 13586 din 31 mai 2012 emisă de B. și, pe cale de consecință, admiterea în totalitate a contestației formulate împotriva Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare din 3 aprilie 2012 și anularea Notei de constatare a neregulilor și stabilire a corecțiilor financiare din 3 aprilie 2012 emisă de B. - C.

Prin sentința civilă nr. 459 din 18 noiembrie 2013 a Curții de Apel Timișoara a fost admisă acțiunea reclamantei și s-a dispus anularea Notei de constatare din 3 aprilie 2012, precum și a Deciziei nr. 135867 din 31 mai 2012, cu consecința exonerării acesteia de la plata corecțiilor financiare aplicate.

Pentru a motiva această soluție, instanța de fond a reținut că, examinând cu prioritate argumentul reclamantei de nulitate a actelor contestate pe motiv că acestea au fost întemeiate pe dispoziții legale ce nu erau în vigoare la data producerii faptelor vizate, respectiv O.U.G. nr. 66/2011 nu era în vigoare când a fost organizată procedura de atribuire a contractului de servicii având ca obiect ,,Furnizare de echipamente pentru sistem integrat de gestionare a deșeurilor în Județul Arad - Lotul I - Vehicule pentru colectarea și transportul deșeurilor’’, prin încălcarea principiului neretroactivității legii civile, acesta este nefondat.

S-a considerat că este corectă apărarea pârâtului care se prevalează de interpretarea dispozițiilor art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011, potrivit cărora activitățile de constatare a neregulilor și stabilire a creanțelor bugetare care sunt în curs de desfășurare la data intrării în vigoare a actului normativ, se finalizează și se valorifică cu aplicarea prevederilor actului normativ anterior în materie, respectiv, O.G. nr. 79/2003, modificată și completată.

Reclamanta nu a precizat din ce punct de vedere ar fi suferit o vătămare de neînlăturat prin aplicarea noului act normativ, atât timp cât dispozițiile procedurale și de fond ale celor 2 acte normative sunt în esență similare, inclusiv definiția neregulii în sensul art. 2 din ambele acte normative.

Cât privește definiția prejudiciului, deși art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011 se referă și la un prejudiciu eventual adus bugetului Uniunii („orice abatere (…) care a prejudiciat sau poate prejudicia bugetul Uniunii Europene”) spre deosebire de dispozițiile art. 2 lit. a) din O.G. nr. 79/2000, care privesc un prejudiciu concret și actual („orice abatere… care, printr-o cheltuială neeligibilă, are ca efect prejudicierea bugetului general al Comunității Europene…”) - distincția este irelevantă în speță, în condițiile în care art. 1 alin. (2) din Regulamentul Comunității Europene nr. 2988/95, invocat chiar de către reclamantă, se referă la un prejudiciu actual sau eventual pe care îl implică o abatere definită ca orice încălcare a unei dispoziții de drept comunitar ca urmare a unei acțiuni sau omisiuni a unui agent economic. Or, dispozițiile unui astfel de regulament sunt direct aplicabile în statele membre, inclusiv în România de la data aderării, iar faptele imputate reclamantului au avut loc ulterior anului 2007. În plus, dispozițiile de fond pe care se întemeiază abaterea se referă doar la nerespectarea legislației în materia achizițiilor publice, respectiv, O.U.G. nr. 34/2006 și H.G. nr. 925/2006, în vigoare la data săvârșirii faptei.

Instanța a reținut însă că, pe fond, acțiunea reclamantei este întemeiată pentru considerentele care urmează:

Potrivit Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare din 03 aprilie 2012, aflată la filele 28-34 dosar, abaterea care a determinat aplicarea corecției financiare reclamantei constă în impunerea unor cerințe restrictive potențialilor ofertanți la procedura de achiziție publică, în sensul că s-ar fi încălcat dispozițiile art. 178 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006, și art. 8 și art. 26 alin. (2) din H.G. nr. 925/2006, respectiv:

- autorizare pentru livrarea/ comercializarea produselor ofertate, emisă de producător/importator (cabină, motor, șasiu & suprastructură);

- prezentarea certificatelor de origine ale Comunității Europene sau a unei declarații privind originea Comunității Europene pentru fiecare din produsele ofertate (cabină, motor, șasiu, suprastructură), ori a acordurilor privilegiate de exceptare încheiate de țări nemembre cu Uniunea Europeană.

Instanța a constatat că prin adresa de clarificare din 01 aprilie 2011, autoritatea contractantă a renunțat la prezentarea de către ofertanți a cazierului judiciar, această modificare însă nu a fost realizată prin publicarea unui anunț de tip erată.

Instanța de fond a apreciat că, analizând cerințele la care face referire autoritatea de control, este evident că acestea au legătură cu contractul ce urmează a fi încheiat, respectând totodată și principiul proporționalității.

Prevederile art. 178 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006, reținute în sarcina reclamantei stipulează că ,,(2) Autoritatea contractantă nu are dreptul de a solicita îndeplinirea unor cerințe minime referitoare la situația economică și financiară și/sau la capacitatea tehnică și profesională, care ar conduce la restricționarea participării la procedura de atribuire’’.

În speța, se observă ca autoritatea de management reproșează reclamantei ca introducerea respectivelor cerințe minime în documentația de atribuire a fost de natura sa restricționeze accesul unor potențiali ofertanți la procedura de atribuire, în temeiul dispozițiilor anterior menționate si doar aceste fapta formează obiectul analizei instanței, fiind motivată în fapt și în drept prin nota de constatare.

Autoritatea de control, în cadrul Notei de constatare a cărei anulare se solicită nu precizează care sunt considerentele pentru care apreciază cerințele minime de calificare prevăzute în fișa de date la cap. "capacitatea tehnică și/sau profesională", ca fiind restrictive.

Argumentele autorității parate cu privire la această faptă sunt însă generale și nu se verifica în concret o potențială restricționare a concurentei, in condițiile in care, pe de-o parte, reclamanta ca autoritate contractanta, era îndreptățită să solicite ofertanților cerințe de calificare privind capacitatea tehnica și/sau profesională, conform art. 187 si 188 din O.U.G. nr. 34/2006 si art. 48 din Directiva nr. 2004/18/CE, care nu fac parte dintre cele ca fiind disproporționate în raport cu natura și complexitatea contractului, definite ca atare de art. 9 din H.G. nr. 925/2006.

Pe de altă parte, s-a considerat că aceste cerințe apar a fi relevante in raport cu natura, specificul si amploarea contractului de achiziție publica, dat fiind și nivelul autoritarii contracarante de autoritate publica județeană.

De asemenea, intenția autorității contractante in elaborarea acestor cerințe a fost aceea de executare și finalizare în cele mai bune condiții a contractului, prin reducerea riscului de neîndeplinire a contractului, pentru lipsa capacității tehnice a ofertantului, având în vedere valoarea mare a acestuia și raportat la standardele europene ale serviciilor de prestat, respectiv, ISO 9001 sau echivalent, la necesitatea asigurării unui personal minim cu experiență specifică conform Anexei nr. 9 la Ghidul solicitantului C. 2007-2013, Axa Prioritară 2 „Sector managementul deșeurilor” - Grila de evaluare tehnică și financiară a proiectului. De altfel, acesta intenție s-a concretizat prin încheierea contractului cu un operator economic selectat dintre cei 12 participanți, iar contractul a fost încheiat la o valoare substanțial mai mică decât valoarea estimată a contractului, respectiv 85% din valoarea estimată a contractului conform Raportului procedurii nr. 10881 din  20 iulie 2011.

Instanța a constatat că dispozițiile art. 176 din O.U.G. nr. 34/2006 prevăd că,,autoritatea contractantă are dreptul de a aplica criterii de calificare și selecție referitoare numai la:

a) situația personală a candidatului sau ofertantului;

b) capacitatea de exercitare a activității profesionale;

c) situația economică și financiară;

d) capacitatea tehnică și/sau profesională;

e) standarde de asigurare a calității;

f) standarde de protecție a mediului, în cazurile prevăzute la art. 188 alin. (2) lit. f) și alin. (3) lit. e)’’.

S-a apreciat de către instanța de fond că autoritatea pârâtă a luat însă în considerare și aceste dispoziții legale care îi dau dreptul autorității contractante să aplice anumite criterii de calificare și selecție.

Față de considerentele anterior expuse, instanța a reținut că în cauză nu se verifică neregula imputată reclamantei decurgând exclusiv din nerespectarea dispozițiilor legale în materia achizițiilor publice. Prin urmare, în lipsa unei abateri de la legalitate conform dispozițiilor în materie, potrivit art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, s-a apreciat că devine de prisos analiza potențialului prejudiciu adus bugetului Uniunii Europene sau a fondurilor publice naționale aferente, printr-o sumă plătită necuvenit, întrucât conform acelorași dispoziții legale, cele 2 condiții apar a fi impuse în mod cumulativ.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul D., fost B., solicitând admiterea recursului, iar pe fond să se dispună respingerea cererii de anulare a Deciziei nr. 135867 din 31 mai 2012 și a Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare din 3 aprilie 2012.

În cadrul motivelor de recurs, după prezentarea situației de fapt, au fost invocate următoarele argumente pentru a dovedi nelegalitatea și netemeinicia hotărârii instanței de fond:

- Hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină întrucât instanța de fond a reluat afirmațiile părților fără să facă propriile aprecieri, deși art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. prevede că instanța trebuie să motiveze în fapt și în drept convingerea și cauzele înlăturării cererilor părților.

- Referitor la caracterul restrictiv al criteriilor de calificare/ cerințelor impuse de către autoritatea contractantă în fișa de date a achiziției/ caietul de sarcini

Recurenta a invocat dispozițiile art. 178 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/ 2006, art. 179 din același act normativ și art. 8 din H.G. nr. 925/2006 și a considerat că reclamanta nu poate invoca faptul că documentația de atribuire a fost întocmită de o firmă privată deoarece întreaga responsabilitate, conform art. 2 alin. (4) din H.G. nr. 925/2006, revine autorității contractante în ceea ce privește modul de atribuire a contractului de achiziție publică.

a) Criteriul de calificare „autorizare pentru livrarea/ comercializarea produselor ofertate emisă de producător/importator (cabină, motor, șasiu/suprastructură).

Acest criteriu a fost înscris în Fișa de date a achiziției de către autoritatea contractantă, dar nu a precizat și nici nu a motivat cerința, în conținutul Notei justificative din 22 februarie 2011.

Chiar dacă autoritatea contractantă are posibilitatea de a stabili criterii minime de calificare și selecție, nu pot fi reținute justificările acesteia pentru că autoritatea contractantă nu poate condiționa participarea potențialului operator economic la procedură de o relație juridică pe care operatorul o are cu producătorul, iar acest document nu este în măsură să reflecte potențialul tehnic și organizatoric al operatorilor economici participanți la procedură.

Mai mult, în Ordinul președintelui E. nr. 509/2011, solicitarea autorizației de livrare este menționată ca fiind restrictivă.

b) prezentarea certificatelor de origine ale Comunității Europene sau a unei declarații privind originea Comunității Europene pentru fiecare din produsele ofertate (cabină, motor, șasiu & suprastructură) ori a acordurilor privilegiate de exceptare încheiate de țări membre cu Uniunea Europeană.

Au fost prezentate dispozițiile art. 188 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006 și cele ale art. 11 alin. (2) din H.G. nr. 925/2006, dar s-a arătat că această cerință nu a fost precizată și nici motivată în conținutul Notei justificative din 22 februarie 2011, iar în calificarea din 1 aprilie 2011 publicată în Seap, se menționează că „autoritatea contractantă acceptă ca produsele ofertate să provină din țări care nu sunt membre ale Uniunii Europene, cu condiția ca produsele ofertate să fie conform standardelor specific europene”.

Deși reclamantul Consiliul Județean Arad a invocat prevederile H.G. nr. 1029/2008, respectiv art. 1, 6, 8 și 9, recurenta a susținut că cerința privind prezentarea certificatelor de origine a Comunității Europene sau a unei declarații privind originea Comunității Europene pentru fiecare dintre produsele ofertate nu reprezintă același lucru cu declarația de conformitate emisă conform H.G. nr. 1029/2008, astfel că solicitarea unor asemenea certificate este contrară dispozițiilor legale și a restrâns în mod nejustificat accesul operatorilor economici la proceduri.

c) cerința „activitățile de service tehnic și mobil pentru vehiculele furnizate (cabină, motor, șasiu/suprastructură (…), unitățile respective trebuie să dispună de echipamente adecvate și personal instruit pentru a asigura asistență tehnică necesară și să se afle pe o rază de maxim 200 km, față de locul principal de livrare (Municipiul Arad)”.

S-a apreciat de către recurentă că existența unei asemenea solicitări în caietul de sarcini determină o evaluare inechitabilă a ofertelor, împiedicând operatorii economici potențiali, cu sediul în alte județe să-și depună oferta pentru procedura de achiziție și a favorizat în mod flagrant operatorii economici locali.

Chiar dacă reclamantul a afirmat că obligația de service post-livrare nu face obiectul contractului de furnizare din 29 iulie 2011 și că urma să facă obiectul unui contract distinct, ulterior contractului încheiat, s-a considerat de către recurent că aceasta nu trebuia inserată în documentație din moment ce nu face obiectul contractului sau nu este luată în considerare la acordarea punctajelor pentru factorii de evaluare descriși în fișa de date și se poate aprecia că prin aceasta s-au introdus obstacole nejustificate de natură să restrângă concurența între agenții economici.

S-a solicitat admiterea recursului, iar pe fond, respingerea cererii de anulare a Deciziei nr. 135867 din 31 mai 2012 și a Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare din 3 aprilie 2012, acte emise de D. - C.

După examinarea motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va admite recursul declarat pentru următoarele considerente:

Instanța de fond a fost învestită cu soluționarea acțiunii în anulare a Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare din 3 aprilie 2012 emisă de D. - C. și a Deciziei nr. 13587 din 31 mai 2012 a B., prin care a fost aplicată o corecție financiară de 25% din contractul de servicii din 29 iulie 2011.

Instanța de fond a admis acțiunea reclamantei și a anulat actele contestate și,deși soluția a fost dată cu aplicarea greșită a legii, nu pot fi reținute criticile din recurs ce vizează nemotivarea hotărârii instanței de fond.

Conform art. 261 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea instanței de fond trebuie să cuprindă, între altele, motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și cele pentru care au fost înlăturate susținerile părților.

Acest text a consacrat principiul potrivit căruia hotărârile trebuie să fie motivate, rolul textului fiind acela de a se asigura o bună administrare a justiției și pentru a se putea exercita controlul judiciar de către instanțele superioare.

După analiza hotărârii pronunțate de către instanța de fond se constată că aceasta este motivată în fapt și în drept, s-au prezentat argumentele pentru care instanța de fond a anulat actele contestate, astfel că nu se poate spune că aceasta este nemotivată.

Însă, în ceea ce privește fondul cauzei, respectiv motivele pentru care a fost aplicată corecția financiară de 25%, instanța de fond a reținut că autoritatea de control nu a precizat care sunt considerentele pentru care a apreciat că cerințele minime de calificare sunt restrictive și, pe de altă parte, a considerat că ele apar ca fiind relevante în raport de natura, specificul și amploarea contractului de achiziție și de nivelul autorității contractante de autoritatea publică județeană.

Potrivit art. 178 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006: „Autoritatea contractantă nu are dreptul de a solicita îndeplinirea unor cerințe minime referitoare la situația economică și financiară și/sau la capacitatea tehnică și profesională, care ar induce la restricționarea participării la procedura de atribuire”.

Art. 8 din H.G. nr. 925/2006 prevede următoarele: „(1) Autoritatea contractantă nu are dreptul de a restricționa participarea la procedura de atribuire a contractului de achiziție publică prin introducerea unor cerințe minime de calificare, care: a) nu prezintă relevanță în raport cu natura și complexitatea contractului de achiziție publică ce urmează să fie atribuit; b) sunt disproporționate în raport cu natura și complexitatea contractului de achiziție publică ce urmează să fie atribuit. (2) Atunci când impune cerințe minime de calificare referitoare la situația economică și financiară ori la capacitatea tehnică și/ sau profesională, astfel cum este prevăzut la art. 178 alin. (1) din ordonanța de urgență, autoritatea contractantă trebuie să fie în măsură să motiveze aceste cerințe, elaborând în acest sens o notă justificativă care se atașează la dosarul achiziției”.

În raport de aceste dispoziții se impune a fi analizată problema dacă aceste criterii de calificare și selecție impuse în fișa de date a achiziției au sau nu caracter restrictiv.

Criteriul de calificare „autorizare pentru livrarea/ comercializarea produselor ofertate emisă de producător/importator (cabină, motor, șasiu & suprastructură).

Referitor la acest criteriu, autoritatea contractantă a justificat introducerea lui pentru ca operatorii economici interesați să demonstreze că au capacitatea de a livra/comercializa aceste bunuri din perspectiva relației cu producătorul, dar această justificare nu este relevantă mai ales că el vizează producătorul și raporturile acestuia cu ofertantul, raporturi în care nu este implicată autoritatea contractantă.

Chiar dacă se dovedește asigurarea unei garanții a calității produselor ce se vor livra pe perioada derulării contractului, această cerință a prezentării autorizației nu denotă potențialul tehnic și organizatoric al operatorilor economici participanți la procedură și oricum, potrivit art. 188 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, garanția calității produselor se face cu prezentarea unor documente precum: fișa tehnică, certificate sau alte documente emise de organismele abilitate care atestă conformitatea produselor identificate prin referire la specificații sau standarde relevante.

Prin urmare, introducerea acestui criteriu are caracter restrictiv pentru că ar îngrădi accesul potențialilor ofertanți la procedura de achiziție publică.

Criteriul prezentării certificatelor de origine a Comunității Europene sau a unei declarații privind originea Comunității Europene pentru fiecare din produsele ofertate (cabină, motor, șasiu & suprastructură) ori a acordurilor privilegiate de exceptare încheiate de țări membre a Uniunii Europene.

Conform caietului de sarcini, obiectul documentației de atribuire l-a constituit livrarea, instalarea și punerea în funcțiune a unor echipamente destinate colectării și transportului deșeurilor solide în jud. Arad.

În legătură cu această cerință, inițial a fost întocmită Nota justificativă din 22 februarie 2011, dar ulterior, prin Clarificarea nr. 4622 din 1 aprilie 2011 publicată în Seap s-a precizat că „autoritatea contractantă acceptă ca produsele ofertate să provină din țări care nu sunt membre ale Uniunii Europene, cu condiția ca produsele ofertate să fie conform standardelor specific europene”.

În legătură cu acest criteriu, reclamantul a invocat prevederile H.G. nr. 1029/2008 cu privire la introducerea pe piață a mașinilor.

Conform art. 6 din H.G. nr. 1029/2008;

(1)

Înainte de introducerea pe piață și/sau punerea în funcțiune a unei mașini, producătorul sau reprezentantul său autorizat trebuie:

a) să se asigure că aceasta satisface cerințele esențiale de sănătate și securitate care îi sunt aplicabile, prevăzute în anexa nr. 1; b) să se asigure că este disponibil dosarul tehnic prevăzut în anexa nr. 7 lit. a); c) să pună la dispoziție, în special, informațiile necesare, cum ar fi instrucțiunile; d) să aplice procedurile specifice de evaluare a conformității, potrivit prevederilor art. 13; e) să întocmească declarația Comunității Europene de conformitate, potrivit prevederilor anexei nr. 2 lit. a) pct. 1, și să se asigure că aceasta însoțește mașina; f) să aplice marcajul Comunității Europene în conformitate cu prevederile art. 16.

(2)

Înainte de introducerea pe piață a unei cvasimașini, producătorul sau reprezentantul său autorizat se asigură că a fost îndeplinită procedura prevăzută la art. 14.

(3)

În sensul procedurilor menționate la art. 13, producătorul sau reprezentantul său autorizat dispune ori are acces la mijloacele necesare pentru a se asigura de conformitatea mașinii cu cerințele esențiale de sănătate și securitate prevăzute în anexa nr. 1”.

P

otrivit art. 8 alin. (1) din același act normativ -

„Introducerea pe piață și punerea în funcțiune a mașinilor care sunt conforme cu prevederile prezentei hotărâri nu pot fi interzise, restrânse sau împiedicate

”, iar

art. 9 din H.G. nr. 1029/2008 prevede că se consideră

ca fiind conforme cu prevederile prezentei hotărâri mașinile care poartă marcajul Comunității Europene și care sunt însoțite de declarația Comunității Europene de conformitate

.

Toate aceste prevederi dovedesc că produsele care poartă marcajul Comunității Europene se presupune că sunt conforme cu standardele europene și beneficiază de libera circulație pe piața europeană cu respectarea cerințelor de sănătate și securitate, iar mașinile care intră pe piața europeană poartă marcajul Comunității Europene și sunt însoțite de o declarație de conformitate.

Această declarație de conformitate este însă diferită de certificatul de origine a Comunității Europene sau a unei declarații privind originea Comunității Europene pentru fiecare dintre produsele ofertate iar rolul fiecăruia este diferit. Dacă certificatul de origine a Comunității Europene atestă originea produselor, declarația de conformitate atestă că produsele sunt conforme cu standardele internaționale, cu cerințele directivelor aplicabile și cu cerințele de sănătate și securitate.

De aceea, acest criteriu al prezentării certificatelor de origine a Comunității Europene este unul restrictiv pentru că a fost restrâns nejustificat accesul operatorilor economici la achiziția publică.

Cerința ca, în legătură cu activitățile de service tehnic și mobil pentru vehiculele furnizate, unitățile respective trebuie să dispună de echipamente adecvate și personal instruit pentru a asigura asistența tehnică necesară și să se afle pe o rază de maxim 200 km față de locul principal de livrare (Municipiul Arad).

Această cerință a fost justificată de autoritatea contractantă prin aceea că o distanță mai mare de 200 km ar însemna costuri sporite pentru aceasta și ar prelungi perioada de nefuncționare a utilajului.

O asemenea cerință împiedică potențialii operatori economici care au sediul la peste 200 km de municipiul Arad să nu poată depune oferte deși, conform art. 35 alin. (5) din O.U.G. nr. 34/2006, specificațiile tehnice trebuie să permită oricărui ofertant accesul egal în procedura de atribuire și nu trebuie să aibă ca efect introducerea unor obstacole nejustificate de natură să restrângă concurența între operatorii economici.

Această cerință este și irelevantă pentru că distanța de 200 km a fost impusă față de locul de livrare al produsului, dar utilajele care urmau a fi achiziționate nu vor fi utilizate numai în municipiul Arad, locul livrării produsului, ci ele urmau a fi folosite în întreg județul Arad, așa cum s-a precizat în caietul de sarcini.

De aceea, pentru că hotărârea instanței de fond a fost dată cu aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se impune, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantei A. Arad, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul D. - C. împotriva sentinței civile nr. 459 din 18 noiembrie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată, în sensul că respinge acțiunea reclamantei A. Arad.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 februarie 2015.