ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 103/2015

Decizia nr. 103/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei;

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/42/2013, reclamanta com. Bărbulețu prin primar a chemat în judecată pe pârâții A. și B., solicitând pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună:

(i) anularea adresei din 13 decembrie 2012, prin care s-a comunicat respingerea contestației formulate din 23 octombrie 2012 împotriva Notificării din 16 octombrie 2012 a B. - 3 Sud Muntenia;

(ii) anularea Notificării din 16 octombrie 2012 cu privire la confirmarea plății emisă de B. și a măsurilor dispuse;

(iii) obligarea pârâților la confirmarea și achitarea sumei de 144.195,23 lei reprezentând sancțiunea de 3% aplicată conform prevederilor art. 30 alin. (1) lit. b) din Regulamentul Uniunii Europene nr. 65/2011;

(iv) obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea din data de 07 iunie 2013 a fost admisă excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei B., în conformitate cu prevederile art. 10 alin. (1) din O.U.G. nr. 13/2006.

Prin sentința civilă nr. 161 din 17 iunie 2013, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a dispus: admiterea excepției inadmisibilității cu privire la cererea de suspendare a executării actului administrativ formulată de reclamantă la data de 07 februarie 2013, respingerea acestei cereri, ca inadmisibilă, și respingerea acțiunii formulate de reclamanta com. Bărbulețu prin primar, în contradictoriu cu pârâta A., ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

Cererea de suspendare a executării actului administrativ, formulată de reclamantă în completarea acțiunii principale, este inadmisibilă, față de neîndeplinirea obligației de plată a cauțiunii stabilită în sarcina reclamantei.

Între părți s-a încheiat contractul de finanțare din 04 iunie 2010, având ca obiect acordarea finanțării nerambursabile de către pârâtă, pentru proiectul intitulat „Modernizare drumuri de interes local și achiziționare utilaj multifuncțional, extindere iluminat public, reabilitare cămin cultural Gura Bărbulețului și înființare after school în com. Bărbulețu, județul Dâmbovița”.

Suma admisă la plată pentru reclamantă a fost de 2.157.265,69 lei și nu 2.445.656,15 lei cât solicitase.

Suma respinsă la plată este de 144.115,23 lei, considerată ca neeligibilă, față de solicitarea spre decontare a unor cheltuieli care depășeau devizele emise de executanții lucrărilor.

Cum din actele și documentele existente la dosarul cauzei rezultă fără putință de tăgadă că toate clauzele contractuale au fost cunoscute și acceptate de reclamantă, în calitate de beneficiar al contractului, aceasta era obligată să respecte prevederile memorandumului de finanțare, rezultate din asistența financiară nerambursabilă acordată României de Comisia Europeană.

În concluzie, prima instanță a apreciat că acțiunea promovată de reclamantă este neîntemeiată și a dispus respingerea acesteia.

Împotriva sentinței civile nr. 161 din 17 iunie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs în termen legal reclamanta com. Bărbulețu prin primar, susținând că este nelegală și netemeinică, pentru următoarele motive:

3.1. Instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății (art. 304 pct. 8 C. proc. civ.).

Obiectul cererii l-a reprezentat aplicarea excepției prevăzute în art. 30 din Regulamentul nr. 65/2011/CE privitor la „sancționarea” reclamantei cu suma de 144.195,23 lei, ca urmare a depășirii cu peste 3% a sumei solicitate la plată și declarată neeligibilă, respectiv cu aplicarea unei reduceri echivalentă cu diferența dintre suma solicitată și cea declarată eligibilă, dacă această diferență depășește 3% din suma solicitată.

Prima instanță a reținut ca natură a pricinii următoarele:

„Revenind la fondul cauzei, instanța, din actele și lucrările dosarului rezultă că în speță este vorba de modul de evaluare și selectare în vederea încheierii unui contract, având ca obiect acordarea ajutorului financiar nerambursabil prin C”.

Este evident că prima instanță, în raport de petitele acțiunii, s-a aflat în eroare, schimbând natura pricinii.

3.2. Hotărârea este nemotivată (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.).

Considerentele primei instanțe (filele 11-13) se limitează la recapitularea circumstanțelor în care s-a încheiat și/s-au derulat Contractul de finanțare și cererea de plată transa nr. 2.

Privitor la existența sau inexistența culpei imputabile reclamantei pentru aplicarea reducerii, în condițiile art. 30 lit. a) și b) din Regulamentul nr. 65/2011/CE, instanța nu prezintă nicio analiză.

În condițiile în care legiuitorul a instituit o excepție de la regula „sancționării” beneficiarului, excepție ce fundamenta acțiunea reclamantei, prima instanță avea obligația analizării argumentate a existenței/inexistenței culpei reclamantei.

3.3. Soluția pronunțată este rezultatul unei greșite aplicări a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).

La formularea cererii de plată - tranșa a 2-a au fost atașate toate documentele justificative ale executantului lucrării.

Acesta a decontat, în general, lucrările prevăzute în devizul ofertei acceptat de Comisia de verificare cu ocazia încheierii contractului de execuție și însușit de pârâtă prin contrasemnare.

Existența unor inadvertențe între proiectul însușit inclusiv de către intimată și situația reală constatată cu ocazia execuției a reprezentat unul dintre motivele pentru care o serie de cheltuieli au fost declarate neeligibile.

În toate cazurile, pentru a nu se periclita executarea proiectului, au fost asumate de executant, prin nota intitulată „justificare plată”, acesta renunțând la decontarea lor și asumându-și culpa pentru decontare.

Este și motivul pentru care s-a solicitat efectuarea unei expertize specialitatea construcții, însă instanța a respins în mod nejustificat această probă, soluționând o cauză complexă într-o manieră pur formală, cu consecința pronunțării unei hotărâri nelegale și netemeinice.

În concluzie, pentru motivele prezentate, recurenta a solicitat admiterea recursului și, în principal, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea administrării probei cu expertiză tehnică în construcții, iar, în subsidiar, modificarea în tot a sentinței, în sensul admiterii cererii.

Intimata D. (fostă A.) a solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate, ca fiind legală și temeinică.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză;

Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrărilor dosarului și de dispozițiile legale aplicabile, inclusiv art. 304

1

C. proc. civ. (1865), Înalta Curte constată că recursul este fondat, în sensul și pentru considerentele ce urmează.

Reclamanta com. Bărbulețu prin primar a supus controlului de legalitate, în condițiile art. 1 și art. 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, Notificarea din 16 octombrie 2012 și Adresa din 13 decembrie 2012, contestând, în esență, aplicarea de către autoritatea pârâtă a reducerii prevăzute la art. 30 alin. (1) din Regulamentul Consiliului Europei nr. 65/2011.

Argumentul decisiv de care reclamanta s-a prevalat în susținerea nelegalității actelor administrative contestate a fost reprezentat de incidența în cauză a situației de excepție reglementată de art. 30 alin. (1) teza finală din Regulamentul Consiliului Europei nr. 65/2011 potrivit căreia „nu se aplică nicio reducere dacă beneficiarul poate demonstra că nu se află în culpă pentru includerea sumei neeligibile”.

Prin hotărârea pronunțată, prima instanță a reținut eronat faptul că „în speță este vorba de modul de evaluare și selectare în vederea încheierii unui contrat, având ca obiect acordarea ajutorului financiar nerambursabil prin C.”

Prin urmare, este reală afirmația recurentei, în sensul că prima instanță, raportat la petitele acțiunii, s-a aflat în eroare, schimbând natura pricinii.

Această împrejurare nu se circumscrie însă motivului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., cum în mod eronat apreciază recurenta, întrucât nu sunt incidente ipotezele vizate de acesta, respectiv, schimbarea naturii și denaturarea actului juridic dedus judecății.

Potrivit art. 304 pct. 7 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere „când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii”.

Acest motiv de recurs vizează ipoteze variate, precum cele de: nemotivare, motivare insuficientă, implicită, confuză sau motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Ipoteza care se regăsește în cauza supusă judecății are în vedere motivarea insuficientă a hotărârii, de vreme ce, din studiul considerentelor acesteia se constată că prima instanță nu a oferit un răspuns specific și explicit la argumentul decisiv invocat de reclamantă, privitor la incidența situației de excepție instituită de art. 30 alin. (1) teza finală din Regulamentul Consiliului Europei nr. 65/2011.

O astfel de conduită procesuală nu răspunde exigențelor impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil, drept care nu poate fi considerat efectiv decât dacă observațiile părților sunt în mod real examinate de către instanța sesizată.

În aceste condiții, hotărârea primei instanțe face imposibilă exercitarea controlului judiciar, ceea ce determină casarea acesteia, pentru incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Pentru toate considerentele expuse, având în vedere și prevederile art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte va dispune, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ. și art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, admiterea recursului declarat de reclamantă, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Cu ocazia rejudecării cauzei, se va proceda la o examinare efectivă a tuturor aspectelor de nelegalitate invocate și la reevaluarea cererii de probatorii formulată de reclamantă, cu luarea în considerare și a celorlalte critici din recurs a căror examinare a devenit inutilă, raportat la soluția casării cu trimitere spre rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta com. Bărbulețu prin primar, împotriva sentinței nr. 161 din 17 iunie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza la aceeași instanță, spre rejudecare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 ianuarie 2015.