ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2363/2016

Decizia nr. 2363/2016

Asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov, reclamanta A., Procuror General Adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov, a solicitat în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Justiție și Casație, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov, Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării ca instanța, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună:

Tribunalul Brașov, secția I civilă, completul specializat în soluționarea litigiilor de muncă și asigurări sociale, prin sentința civilă nr. 208/MAS din 16 februarie 2016 a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova.

Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul Brașov a reținut următoarele considerente:

Conform prev. art. 269 alin. (2) C. muncii, cererile referitoare la judecarea conflictelor de muncă (indiferent dacă sunt individuale sau colective) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul.

Art. 210 din Legea nr. 62/2011 stabilește că cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărei circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Potrivit dispozițiilor art. 127 C. proc. civ. „Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea”.

Norma cuprinsă în acest articol, deși intitulată - competența facultativă - în realitate, dispozițiile acestui articol sunt imperative, textul de lege utilizând expresia „va sesiza”, fiind un mijloc procedural special, care urmărește înlăturarea oricăror suspiciuni de soluționare părtinitoare a cauzei, datorate tocmai calității părții reclamante.

Acest text de lege face, în continuare, referire la „circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate”.

Ca atare, în analiza competenței instanței judecătorești nu trebuie să ne raportăm la dispozițiile de drept comun, ci la dispozițiile art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ.

În speță, reclamanta este procuror general adjunct in cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de apel Brașov și, deși textul de lege face vorbire de calitatea de judecător la instanța unde își desfășoară activitatea și nu și la o instanță de grad superior, se va avea în vedere faptul că imparțialitatea judecătorului va subzista și în fața Curții de Apel Brașov, unde există probabilitatea soluționării căii de atac exercitate împotriva prezentei hotărâri, cât și în fața tuturor instanțelor din circumscripția acestei curți de apel, pe de o parte, iar pe de altă parte, persoana reclamantei poate avea un ascendent asupra judecătorilor ce soluționează atât fondul, cât și eventuala cale de atac, datorită calității sale.

Astfel învestit, Tribunalul Prahova, secția civilă, prin sentința civilă nr. 2365 din 7 septembrie 2016, a admis excepția de necompetență teritorială a Tribunalului Prahova, a declinat cauza la Tribunalul Brașov și, constatând ivit conflictul negativ de competență între cele două instanțe, a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării acestui conflict.

Pentru a decide astfel, Tribunalul Prahova a reținut următoarele considerente:

În analiza competenței instanței judecătorești la care trebuie introdusă cererea, în cazul în care calitatea de reclamant o are un judecător (procuror, asistent judiciar, grefier) de la o instanță, trebuie avut în vedere, în primul rând înțelesul sintagmei „instanța la care își desfășoară activitatea”, respectiv dacă aceasta trebuie să fie interpretată în sens strict ori, dimpotrivă, trebuie să fie interpretată în sens larg - condiția-premisă de aplicare a dispozițiilor art. 127 alin. (1) C. proc. civ. fiind aceea ca judecătorul să funcționeze la instanța competentă să soluționeze cauza în primă instanță, condiția menționată nefiind îndeplinită dacă partea este judecător sau procuror la o altă instanță decât cea competentă, de același grad, chiar situată în raza aceleiași curți de apel.

În acest sens, Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat la data de 16 mai 2015, decizia nr. 7, prin care a admis recursul în interesul legii cu a cărui soluționare a fost investită, stabilind în mod expres că sintagma „instanța la care își desfășoară activitatea” din cuprinsul art. 127 alin. (1) C. proc. civ. trebuie interpretată restrictiv, în sensul că se referă la situația în care judecătorul sau procurorul își desfășoară efectiv activitatea în cadrul instanței competente să se pronunțe asupra cererii de chemare în judecată în primă instanță - instanța supremă apreciind că intenția legiuitorului la edictarea normei menționate este fără echivoc, reieșind din referirea strictă doar la acea instanță la care partea își desfășoară activitatea ca judecător și căreia îi revine competența de soluționare a cauzei.

Astfel, s-a subliniat că prevederile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. își găsesc aplicarea numai atunci când cererea care urmează să fie formulată de un judecător (procuror) sau împotriva unui judecător (procuror) ar fi, potrivit legii, de competența instanței la care acesta își desfășoară efectiv activitatea - prevederile menționate având în vedere sesizarea primei instanțe, nu și exercitarea căilor de atac, întrucât interpretarea extensivă a acestora contravine redactării restrictive a textului de lege, care circumstanțiază în mod concret atât persoanele care intră sub incidența normei (calitatea de reclamant a judecătorului, procurorului, asistentului, judiciar, grefierului), cât și instanța vizată (care nu poate fi decât prima instanță).

Pe de altă parte, potrivit considerentelor deciziei nr. 7 - recurs în interesul legii, interpretarea extensivă nu poate fi reținută și pentru că nu se poate anticipa exercitarea căii de atac în cauză, fiind posibil ca părțile să achieseze la hotărârea pronunțată sau aceasta să rămână definitivă prin neexercitarea căii de atac prevăzute de lege - în plus, reținându-se de Înalta Curte că mecanismul conceput prin art. 127 C. proc. civ. nu este singurul prevăzut de legiuitor pentru garantarea imparțialității obiective a instanței în ipoteza în care partea este judecător sau procuror la instanța competentă, deoarece se poate recurge la instituția strămutării reglementată de art. 140 alin. (1) și (2) C. proc. civ.

Ca atare, întrucât în analiza competenței prevăzute de art. 127 C. proc. civ., trebuie avută în vedere numai instanța la care funcționează reclamanta - în speță, Procuror General Adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București - precum și având în vedere considerentele arătate anterior, în temeiul art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ., Tribunalul Prahova a apreciat că în speță, competența de soluționare a cauzei nu îi poate aparține - sub acest aspect alegerea competenței exercitată de reclamanta Băncilă Simona Mădălina la Tribunalul Brașov fiind corectă, astfel că se impune declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov.

În consecință, constatând ivit conflictul negativ de competență, Tribunalul Prahova a suspendat din oficiu judecarea cauzei în temeiul disp. art. 134 C. proc. civ. și a înainta prezenta cauză în vederea soluționării conflictului negativ de competență Înaltei Curți de Casație și Justiție, având în vedere că prezentul conflict de competență s-a ivit între două instanțe judecătorești aflate în circumscripția unor curți de apel diferite.

Învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență, Înalta Curte va constata că, în cauză, competența soluționării litigiului revine Tribunalului Sălaj pentru considerentele ce succed:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov, reclamanta A., Procuror General Adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov a învestit instanța cu soluționarea unui conflict individual de muncă, optând pentru competența de soluționare a instanței judecătorești aflată în circumscripția curții de apel la care își desfășoară activitatea, respectiv Tribunalul Brașov.

Dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. prevăd că dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței în care își desfășoară activitatea, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea. Dispozițiile alin. (3) prevăd că dispozițiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor.

Așadar, art. 127 C. proc. civ. reglementează un caz de competență facultativă pentru ipoteza în care judecătorul, procurorul, asistentul judiciar sau grefierul are calitatea de reclamant, norma interzicând sesizarea instanței competente, dacă aceasta este cea la care își desfășoară activitatea.

Ca atare, pentru a opera prorogarea legală de competență teritorială specială în favoarea altei instanțe, de același grad, din circumscripția unei curți de apel învecinate, este necesar ca reclamantul să aibă calitatea de judecător, asistent judiciar sau grefier la instanțele competente, potrivit legii, să judece litigiul. Aceeași dispoziție se aplică și în cazul procurorilor.

Cum dispozițiile art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ. conțin o derogare de la normele de competență, reglementând o situație excepțională, și cum în cauză nu este îndeplinită condiția premisă, aceea ca judecătorul, procurorul, asistentul judiciar sau grefierul să funcționeze la instanța competentă să soluționeze cauza, nu poate opera prorogarea de competență.

Sintagma folosită de legiuitor în art. 127 C. proc. civ. „competența instanței la care își desfășoară activitatea” nu poate fi interpretată în sens larg, de curte de apel în a cărui circumscripție își desfășoară activitatea judecătorul, procurorul, asistentul judiciar sau grefierul reclamant, ci are înțelesul de instanță judecătorească la care acesta funcționează efectiv.

Soluția este în acord și cu decizia nr. 7 din 16 mai 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în interesul legii, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ., prin care s-a stabilit că sintagma „instanța la care își desfășoare activitatea” din cuprinsul art. 127 alin. (1) C. proc. civ. trebuie interpretată restrictiv, în sensul că se referă la situația în care judecătorul, procurorul, asistentul judiciar sau grefierul își desfășoară efectiv activitatea în cadrul instanței competente să se pronunțe asupra cererii de chemare în judecată în prima instanță.

Cum în cauză, reclamanta își desfășoară activitatea la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov, nu operează prorogarea legală de competență teritorială în favoarea altei instanțe, nefiind aplicabile dispozițiile art. 127 C. proc. civ. în interpretarea dată prin decizia nr. 7/2016 a Înaltei Curți pronunțată în recurs în interesul legii.

Pentru toate aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența soluționării cauzei în primă instanță în favoarea Tribunalului Brașov.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 decembrie 2016.