ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 88/2015

Decizia nr. 88/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată

reclamantele A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta D., suspendarea executării atestatului C. nr. 37 din 16 aprilie 2013, precum și a Ordonanțelor emise în baza acestuia nr. 103, 104 și 105 din 16 aprilie 2013, până la soluționarea irevocabilă a acțiunii în anulare, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 3441 din 7 noiembrie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția inadmisibilității cererii de suspendare a executării atestatului nr. 37/2013 și Ordonanțelor nr. 103/2013 și nr. 104/2013, invocată de pârâtă prin întâmpinare, a admis, în parte, cererea formulată de reclamantele A. și B., în contradictoriu cu pârâta D., a suspendat executarea atestatului nr. 37/2013 și a Ordonanței nr. 105/2013, până la soluționarea irevocabilă a acțiunii în anulare și a respins cererea de suspendare a executării Ordonanțelor nr. 103/2013 și nr. 104/2013, ca neîntemeiată.

Împotriva hotărârii instanței de fond, pârâta D. a formulat recurs.

Ulterior,prin cererea formulată la data de 15 ianuarie 2015, intimatele-reclamante A. și B. au formulat cerere de renunțare la judecata cererii de suspendare, solicitând instanței să ia act de acest lucru.

Înalta Curte are în vedere dispozițiile art. 406 C. proc. civ. conform cărora:

„(1) Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă.

(2) Cererea se face personal sau prin mandatar cu procură specială.

(3) Dacă renunțarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanța, la cererea pârâtului, îl va obliga pe reclamant la cheltuielile de judecată pe care pârâtul le-a făcut.

(4) Dacă reclamantul renunță la judecată la primul termen la care părțile sunt legal citate sau ulterior acestui moment, renunțarea nu se poate face decât cu acordul expres sau tacit al celeilalte părți. Dacă pârâtul nu este prezent la termenul la care reclamantul declară că renunță la judecată, instanța va acorda pârâtului un termen până la care să își exprime poziția față de cererea de renunțare. Lipsa unui răspuns până la termenul acordat se consideră acord tacit la renunțare.

(5) Când renunțarea la judecată se face în apel sau în căile extraordinare de atac, instanța va lua act de renunțare și va dispune și anularea, în tot sau în parte, a hotărârii sau, după caz, a hotărârilor pronunțate în cauză.

(6) Renunțarea la judecată se constată prin hotărâre supusă recursului, care va fi judecat de instanța ierarhic superioară celei care a luat act de renunțare. Când renunțarea are loc în fața unei secții a Înaltei Curți de Casație și Justiție, hotărârea este definitivă.”

De asemenea, instanța reține faptul că manifestarea de voință, în sensul de a se renunța la judecată, reprezintă o desistare, un act de dispoziție al reclamantului care nu este supus cenzurii instanței, conform principiului disponibilității care guvernează procesul civil, prevăzut de art. 9 C. proc. civ.

Astfel fiind, pentru considerentele arătate, Înalta Curte va lua act de cererea de renunțare la judecata cererii de suspendare și, pe cale de consecință, va anula sentința recurată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta D. împotriva sentinței civile nr. 3441 din 7 noiembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Ia act de renunțarea la judecata cererii de suspendare formulată de intimații-reclamanți A. și B. și anulează sentința nr. 3441 din 7 noiembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 16 ianuarie 2015.