ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 411/2016
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 411/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)
Decizia nr. 411/2016
Asupra contestației de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
I. Circumstanțele cauzei;
Cadrul procesual;
Prin cererea adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 12 iunie 2015, contestatoarea A., magistrat asistent în cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, a solicitat, în contradictoriu cu intimata Înalta Curte de Casație și Justiție, anularea Ordinului nr. 353 din 12 noiembrie 2014 emis de președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, menținerea drepturilor salariale la nivelul lunii decembrie 2013, respectiv a unui venit brut lunar în cuantum de 10.340 lei și obligarea intimatei la plata diferențelor de drepturi salariale rezultate în urma aplicării ordinului menționat, începând din noiembrie 2014 până la restabilirea situației anterioare.
În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că a formulat plângere împotriva ordinului ce face obiectul acțiunii judiciare, fără a primi, până la momentul sesizării instanței, vreun răspuns.
A arătat că, potrivit dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, aplicarea prevederilor acestui act normativ se realizează etapizat, în perioada 2010-2015, prin modificarea succesivă, după caz, a salariilor de bază și a indemnizațiilor lunare de încadrare, prevăzute în anexele la prezenta lege, stabilite anual prin legi speciale, iar realizarea trecerii de la actualul sistem de salarizare la noul sistem de salarizare se efectuează în mod etapizat, astfel încât, în perioada de implementare a prezentei legi, nicio persoană să nu înregistreze o diminuare a salariului brut de care beneficiază potrivit reglementărilor la acel moment.
Contestatoarea a susținut că este adevărat că schimbarea concepției unui sistem de salarizare implică întotdeauna ajustări în plus sau în minus față de salariile în plată, însă, prin actele normative anterior menționate, legiuitorul a înțeles să introducă dispoziții care să garanteze drepturile salariale câștigate, cu respectarea principiilor securității raporturilor juridice și a neretroactivității legii.
A precizat faptul că în cazul particular ce o privește pe contestatoare, nefiindu-i imputabilă diminuarea drepturilor salariale, corectarea nivelului de salarizare se impune a fi făcută cu respectarea dispozițiilor legale anterior menționate, din care rezultă, fără putință de tăgadă, obligativitatea menținerii de către angajator a drepturilor salariale anterior câștigate.
A susținut că prin aplicarea și interpretarea greșită a legii salarizării s-au acordat procente inferioare față de cele de care beneficiază ceilalți magistrați asistenți, cu aceeași vechime în muncă și în funcție, ceea ce contravine scopului urmărit de legiuitor.
La termenul de judecată din 18 noiembrie 2015 contestatoare a precizat că obiectul acțiunii sale nu vizează și Ordinul nr. 163/2015, menționarea acestui act în cuprinsul contestației fiind făcută în cadrul apărărilor de fond invocate.
Apărările intimatei Înalta Curte de Casație și Justiție;
Prin întâmpinarea formulată de intimata Înalta Curte de Casație și Justiție s-a solicitat respingerea acțiunii contestatoarei.
Intimata a arătat că nu rezultă din cererea introductivă faptul că a fost contestat și Ordinul nr. 163/2015, însă în situația în care s-ar conchide că și acest ordin constituie obiect al judecății a invocat excepția prematurității acțiunii, având în vedere faptul că nu s-a făcut dovada parcurgerii procedurii prealabile prevăzute de lege, cerință specială de existență a dreptului la acțiune pe calea contenciosului administrativ.
S-a arătat faptul că ordinul de salarizare contestat a fost emis în vederea corectării drepturilor salariale eronat calculate anterior, astfel încât a apreciat că în situația dedusă judecății sunt aplicabile dispozițiile art. 256 C. muncii.
Intimata a precizat că restituirea sumelor salariale încasate în mod necuvenit este impusă de principiul ocrotirii interesului public, știut fiind faptul că de cuantumul salariului depind în mod proporțional cuantumurile contribuțiilor și impozitelor datorate statului - contribuția pentru șomaj, asigurări de sănătate, asigurări sociale etc., iar un calcul eronat al drepturilor salariale generează automat un calcul eronat al acestor contribuții.
Astfel, ordinul contestat dispune retroactiv asupra cuantumului drepturilor salariale ale reclamantei tocmai în virtutea acestui principiu legal, care impune rectificarea greșelilor apărute în calculul drepturilor salariale nu doar de la momentul descoperirii acestor greșeli, ci și pentru trecut, în limitele termenului legal de prescripție. A concluzionat intimata că, având în vedere faptul că retroactivitatea efectelor ordinului de salarizare contestat își are izvorul în lege, susținerile din cuprinsul cererii de chemare în judecată, referitoare la nelegalitatea acestui ordin, generată de obligativitatea menținerii de către angajator a drepturilor salariale anterior câștigate, nu sunt întemeiate.
II. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție;
Reclamanta A., încadrată în funcția de magistrat-asistent în cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, a contestat Ordinul nr. 353 din 12 noiembrie 2014 prin care i s-a diminuat indemnizația sa brută lunară acordată anterior prin Ordinul nr. 80 din 09 aprilie 2013, considerând că este îndreptățită prin demersul său judiciar la redobândirea drepturilor sale salariale mai favorabile.
La momentul împlinirii vechimii de 3 ani în funcția de magistrat asistent gradul III, reclamanta a fost promovată în funcția de magistrat asistent gradul II, cu începere de la data de 01 aprilie 2013, fiindu-i stabilite drepturile salariale aferente acestei funcții prin Ordinul nr. 80/2013.
Analizând ordinul contestat, se observă faptul că persoanei în cauză i s-a recalculat indemnizația de încadrare brută, de la data trecerii sale într-o altă tranșă de vechime în funcție (01 aprilie 2013), prin acordarea unei majorări de 2,5 %, în loc de procentul de 10% ce a fost inițial acordat prin Ordinul nr. 80/2013.
Dispoziții legale relevante:
a) Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice:
Art. 1. - (1) Prezenta lege are ca obiect de reglementare stabilirea unui sistem unitar de salarizare pentru personalul din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului.
Art. 7. - (1) Aplicarea prevederilor prezentei legi se realizează etapizat, prin modificarea succesivă, după caz, a salariilor de bază, soldelor funcțiilor de bază/salariilor funcțiilor de bază și a indemnizațiilor lunare de încadrare, prin legi speciale anuale de aplicare.
(2) Valoarea salariilor de bază, soldelor funcțiilor de bază/salariilor funcțiilor de bază și a indemnizațiilor lunare de încadrare utilizată la reîncadrarea pe funcții a personalului în anul 2011 se stabilește prin legea privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice.
b) Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice.
Art. 2. - În anul 2011, pentru personalul nou-încadrat pe funcții, pentru personalul numit/încadrat în aceeași instituție/autoritate publică pe funcții de același fel, precum și pentru personalul promovat în funcții sau în grade/trepte, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcțiile similare din instituția/autoritatea publică în care acesta este încadrat.
În anul 2011 nu se aplică valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuți în anexele la Legea-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, denumită în continuare lege-cadru.
(3) Personalul plătit din fonduri publice se reîncadrează, începând cu 1 ianuarie 2011, pe clase de salarizare, pe noile funcții, gradații și grade prevăzute de Legea-cadru, în raport cu funcția, vechimea, gradul și treapta avute de persoana reîncadrată la 31 decembrie 2010.
Art. 6. - (1) În anul 2011, avansarea personalului încadrat pe funcții de execuție în gradația corespunzătoare tranșei de vechime în muncă se face prin încadrarea în clasele de salarizare corespunzătoare vechimii în muncă dobândite, prevăzute la art. 11 alin. (3) din legea-cadru, personalul beneficiind de o majorare a salariului de bază avut, corespunzător numărului de clase de salarizare succesive suplimentare multiplicat cu procentul stabilit la art. 10 alin. (5) din Legea-cadru, fără acordarea salariului corespunzător coeficientului de ierarhizare aferent noii clase de salarizare.
(3) Prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător și la trecerea într-o alta tranșă de vechime în funcție pentru personalul care ocupă funcții din cadrul familiei ocupaționale "Justiție", respectiv vechime în învățământ pentru personalul didactic de predare universitar și preuniversitar.
c) Legea nr. 283/2011 privind aprobarea O.U.G. nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din O.U.G. nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar.
Art. 2. - În anul 2012, pentru personalul nou-încadrat pe funcții, pentru personalul numit/încadrat în aceeași instituție/autoritate publică pe funcții de același fel, precum și pentru personalul promovat în funcții sau în grade/trepte, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcțiile similare din instituția/autoritatea publică în care acesta este încadrat.
Art. 6. - (1) În anul 2012, avansarea personalului încadrat pe funcții de execuție în gradația corespunzătoare tranșei de vechime în muncă se face prin încadrarea în clasele de salarizare corespunzătoare vechimii în muncă dobândite, prevăzute la art. 11 alin. (3) din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, personalul beneficiind de o majorare a salariului de bază avut, corespunzător numărului de clase de salarizare succesive suplimentare multiplicat cu procentul stabilit la art. 10 alin. (5) din legea sus-menționată, fără acordarea salariului corespunzător coeficientului de ierarhizare aferent noii clase de salarizare.
d) O.U.G. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal - bugetare.
Art. 1. - În anul 2013 se mențin în plată la nivelul acordat pentru luna decembrie 2012 drepturile prevăzute la art. 1 și art. 3 - 5 din O.U.G. nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariate aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012.
e) O.U.G. 103/2013
privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată de Legea nr. 28/2014, cu modificările și completările ulterioare, denumită, în continuare, O.U.G. nr. 103/2013.
Art. 1 : „În anul 2014, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2013 în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții și nu se aplică valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuți în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare”.
Potrivit prevederilor art. 67 alin. (3) din Legea 303/2004, „
magistrații-asistenți gradul III sunt numiți fără concurs dintre judecătorii sau procurorii cu o vechime în magistratură de cel puțin 4 ani. După o perioadă de 3 ani în această funcție, magistrații-asistenți pot fi trecuți în gradul II, iar după alți 3 ani în gradul I.
(4)
Magistrații-asistenți gradul III pot fi numiți, prin concurs, și dintre avocați, notari, personal de specialitate juridică prevăzut la
art. 87 alin. (1)
, precum și dintre grefieri cu studii superioare juridice de la curțile de apel și Înalta Curte de Casație și Justiție, cu o vechime de cel puțin 5 ani.”
În referire la susținerile reclamantei ce privesc necesitatea asigurării, în perioada 2010-2015, a unui regim salarial care să nu fie diminuat ca urmare a aplicării etapizate a legilor anuale de salarizare, Înalta Curte reține că nu poate fi invocată, în atare condiții, teoria drepturilor câștigate.
Sunt avute, astfel, în vedere, considerentele Deciziei nr. 669 din 26 iunie 2012 a Curții Constituționale în care, analizându-se constituționalitatea art. 6 din Legea nr. 285/2010, s-a statuat că „
avansarea personalului încadrat pe funcții de execuție în gradația corespunzătoare tranșei de vechime în muncă și calculul indemnizațiilor potrivit acestor gradații se face potrivit normelor juridice în vigoare la data unei astfel de avansări, cuantumurile ce ar fi putut fi calculate potrivit legislației aplicabile anterior acestei date neavând regimul juridic al unor drepturi câștigate.”
Or, reclamanta din prezenta cauză nu poate opune un drept câștigat, cât timp acesta a fost stabilit pe baza acelorași legi care au guvernat și ordinul contestat, fiind necesar controlul de legalitate pentru a se verifica dacă aplicarea legii a fost realizată corect prin actul administrativ din litigiul de față.
Un motiv de nelegalitate a ordinului atacat se referă la încălcarea principiului neretroactivității legii și al securității raporturilor juridice, reflectate în prevederile art. 15 alin. (2) din Constituție, în Convenția Europeană a Drepturilor Omului și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
Principiul neretroactivității legii civile reclamă determinarea legii aplicabile la momentul la care acte sau fapte juridice s-au ivit, s-au săvârșit ori s-au produs, acestea fiind guvernate de legea în vigoare la data ivirii noilor situații juridice.
În situația de față, ambele ordine emise de Înalta Curte de Casație și Justiție (Ordinul nr. 353/2014 și Ordinul nr. 80/2013) sunt guvernate de aceleași legi civile, asupra cărora nu au survenit modificări în intervalul 01 aprilie 2013 - 12 noiembrie 2014.
Prevederile O.U.G. nr. 103/2013 stabilesc cuantumul salariilor/soldelor/indemnizațiilor la nivelul anului 2014, însă Ordinul nr. 353/2014 a fost corect fundamentat pe dispozițiile O.U.G. nr. 84/2012, act normativ corespunzător salarizării aferente anului 2013, aferent perioadei indicate în respectivul act administrativ contestat.
Din documentația ce a stat la baza emiterii Ordinului nr. 353/2014, înaintată la dosar, se observă conținutul notei de calcul ce a însoțit respectivul ordin, în cadrul căreia au fost defalcate sumele care compun cuantumul indemnizației brute, astfel cum aceasta a fost stabilită în aplicarea prevederilor Legii nr. 284/2010, ale Legii nr. 285/2010 și ale celorlalte acte normative incidente în salarizarea unitară a personalului bugetar din anul 2010 până în prezent.
Din nota de calcul anexă la Ordinul nr. 353/2014 reiese însă că diferența salarială ce o vatămă pe reclamantă provine din avansarea sa în gradul corespunzător vechimii în funcție, prin împlinirea pragului necesar pentru a trece într-o altă treaptă, conform prevederilor art. 67 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, la majorarea aferentă vechimii în funcție fiind acordat un procent de 2,5%, cu începere de la data de 01 aprilie 2013.
Reîncadrarea reclamantei, potrivit prevederilor art. 6, alin. (1) și (3) din Legea nr. 285/2010, s-a realizat prin raportare la clasele de salarizare corespunzătoare vechimii în muncă dobândite, prevăzute la art. 11 alin. (3) din Legea - cadru, fiind aplicate corespunzător aceste dispoziții și pentru vechimea în funcție, astfel că, în raport de încadrarea incidentă în anul 2011 și de avansările survenite ulterior, se constată corecta stabilire a salariului prin includerea în cuantumul său a majorărilor aferente numărului de clase de salarizare succesive suplimentare multiplicat cu procentul stabilit la art. 10 alin. (5) din legea-cadru.
Potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (5) din Legea nr. 284/2010, ”diferența dintre două clase de salarizare succesive este de 2,5% din salariul de bază, solda/salariul de funcție, indemnizația lunară de încadrare, utilizându-se rotunjirea la a doua zecimală a coeficienților de ierarhizare aferenți claselor de salarizare.”
Reclamanta a beneficiat de o trecere de la gradul III la gradul II, astfel că pentru vechimea în funcția de magistrat asistent s-a valorificat încadrarea în tranșa cuprinsă între 1-5 ani, ceea ce presupune acordarea unei clase suplimentare, pentru care procentul aplicabil este cel de 2,5% din salariul de bază, conform art. 10 alin. (5) din Legea nr. 284/2010.
În privința plății efective a drepturilor salariale, se reține că dispozițiile art. 6 alin. (1) și (3) din Legea nr. 285/2010 opresc aplicarea efectivă a valorii de referință și a coeficienților de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare din anexele Legii cadru NR. 284/2010, devenind astfel aplicabile prevederile art. 2 din Legea nr. 285/2010.
În legătură cu acest text de lege este de observat că a făcut obiectul chestiunii de drept ce a fost dezlegată prin Decizia Înaltei Curții de Casație și Justiție nr. 32/2015, noțiunea de funcție similară în raport de care se face plata drepturilor salariale vizând aceste drepturi acordate unei persoane cu același grad profesional și aceeași tranșă de vechime în muncă și în funcție și care a trecut în aceste tranșe de vechime ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 285/2010.
Date fiind aceste considerente, Înalta Curte reține că Ordinul nr. 353/2014 a fost emis cu aplicarea corectă a legilor în vigoare la momentul reîncadrării reclamantei pe funcție, astfel că sunt neîntemeiate criticile de nelegalitate aduse actului administrativ contestat în cauză.
Temeiul legal al soluției adoptate;
Potrivit prevederilor art. 7 din Legea nr. 284/2010, în raport de temeiul de drept material indicat în acțiune, instanța va respinge ca nefondată contestația formulată de reclamanta A. împotriva Ordinului nr. 353/2014 emis de Înalta Curte de Casație și Justiție.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestația formulată de A. împotriva ordinului nr. 353 din 12 noiembrie 2014, emis de președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca neîntemeiată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare la Completul de 5 judecători al Înaltei Curții de Casație și Justiție.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 februarie 2016.