ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1156/2016

Decizia nr. 1156/2016

Asupra contestației de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 15 iunie 2015, A. a învestit Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, cu o contestație împotriva Ordinului nr. 355 din 12 noiembrie 2014, emis de președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, solicitând anularea acestuia, emiterea unui nou ordin cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente, precum și plata diferențelor de drepturi salariale începând cu data de 1 decembrie 2014 și până la încetarea efectelor juridice ale ordinului atacat.

În motivare, contestatoarea a argumentat, în esență, că ordinul atacat a fost emis cu încălcarea principiului neretroactivității legii și a principiului securității raporturilor juridice, întrucât prin dispozițiile sale i s-au diminuat drepturile salariale începând cu data de 1 octombrie 2012, retroactiv, deși Ordinul anterior, nr. 284 din 03 decembrie 2012, a produs și produce efecte juridice, nefiind revocat ori anulat.

Această situație contravine prevederilor art. 16 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, care interzic expres existența acelorași reglementări în două sau mai multe acte normative, nefiind de conceput ca pentru aceeași perioadă să se stabilească prin două acte administrative, indemnizații brute de încadrare lunare, în cuantum diferit.

Contestatoarea a mai susținut că din analiza celor expuse în cuprinsul notei de calcul care însoțește ordinul rezultă că se face trimitere la aceleași acte normative ca ordinul precedent, însă nimic din conținutul actului atacat nu explică diminuarea salarială survenită.

Ordinul atacat este nelegal și față de modalitatea eronată de reîncadrare prin raportare la clasele de salarizare, dar și aplicarea greșită a sintagmei „nivel de salarizare în plată pentru funcții similare.”

În opinia sa, reîncadrarea corectă la momentul, 1 decembrie 2012, ar trebui să aibă în vedere gradul II, gradația 5, clasa 106, corespunzător vechimii în funcție și vechimii sale în muncă.

În cauză a formulat întâmpinare intimata Înalta Curte de Casație și Justiție, solicitând respingerea acțiunii.

Intimata a arătat că ordinul de salarizare contestat este legal, fiind emis în vederea corectării drepturilor salariale eronat stabilite anterior. În această materie regula este stabilită prin art. 256 C. muncii care statuează că „ salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie”.

În plus, a mai subliniat intimata, principiul ocrotirii interesului public impune cu necesitate evitarea prejudicierii bugetului prin plata unor drepturi salariale necuvenite, rectificarea greșelilor apărute și recuperarea sumelor plătire în plus, nu doar pentru viitor, ci și pentru trecut, în limita termenului legal de prescripție.

Intimata a mai susținut că din succesiunea ordinelor de salarizare ale contestatoarei, rezultă că este de la sine înțeles că odată emis noul act de salarizare, cel anterior își încetează efectele, nefiind necesară anularea ori revocarea celui precedent.

În cuprinsul ordinului contestat se regăsesc atât temeiurile legale care îl fundamentează, cât și împrejurările de fapt aflate la baza emiterii lui.

Atât contestatoarea A., cât și intimata Înalta Curte de Casație și Justiție, au atașat la dosarul cauzei înscrisuri în susținerea poziției lor procesuale, respectiv Ordinele de salarizare nr. 216 din 20 septembrie 2012 și nr. 355 din 12 noiembrie 2014, atacat în cauză, grila de salarizare întocmită conform Legii nr. 285/2010, precum și nota biroului resurse umane conținând explicații referitoare la motivele recalculării indemnizației de încadrare brută.

Intimatul Colegiul de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nu a formulat apărări în cauză.

Analizând contestația de față prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, a cadrului normativ aplicabil și a apărărilor emitentului ordinului atacat, Înalta Curte constată că este nefondată.

A. a învestit secția contencios administrativ și fiscal, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pe calea prevăzută de art. 7 alin. (2) din Anexa nr. VI, cap. VIII din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu o contestație împotriva Ordinului nr. 355 din 12 noiembrie 2014 emis de președintele Înaltei Curții de Casație și Justiție.

Prin acest act s-a stabilit că „începând cu data de 1 octombrie 2012, doamna A., magistrat asistent, gradul II, gradația 5, clasa 103 (coeficient de ierarhizare 12,62) la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, va primi o indemnizație de încadrare brută lunară în sumă de 8.096 lei, la care se adaugă un cuantum de 1.185 lei, reprezentând spor pentru condiții de muncă grele, vătămătoare ori periculoase, plus un cuantum de 1.037 lei, reprezentând spor confidențialitate+risc și suprasolicitare neuropsihică, totalizând un venit brut lunar în sumă de 10.318 lei.

Art. 2 Începând cu data de 1 decembrie 2012, doamna magistrat asistent A. va primi o indemnizație de încadrare brută lunară în sumă de 8.695 lei, la care se adaugă un cuantum de 1.273 lei, reprezentând spor pentru condiții de muncă grele, vătămătoare ori periculoase, plus un cuantum de 1.114 lei, reprezentând spor confidențialitate+risc și suprasolicitare neuropsihică, totalizând un venit brut lunar în sumă de 11.082 lei”.

Contestatoarea a parcurs procedura prealabilă impusă prin alin. (1) al textului sus-indicat, formulând contestație administrativă la Colegiul de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Din modul în care au fost concepute motivele contestației judiciare rezultă că principalul motiv de nelegalitate invocat îl reprezintă încălcarea principiului neretroactivității legii, cu corolarul său, principiul securității raporturilor juridice, astfel cum sunt reglementate și reflectate în Constituția României, Convenția Europeană a Drepturilor Omului și jurisprudența atașată acesteia din urmă; pe aceeași linie a raționamentului s-a invocat și teoria drepturilor câștigate.

În concret, contestatoarea afirmă că nu i se puteau stabili prin ordinul atacat drepturi salariale mai mici (11.082 lei) față de cele care rezultă din Ordinul anterior de salarizare, nr. 284 din 03 decembrie 2012 (11.366 lei) care a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice.

În alți termeni și cu o altă motivare (art. 16 din Legea nr. 24/2000) recurenta susține că nu pot coexista în realitate juridică două acte administrative individuale cu același destinatar și obiect dar cu concluzii (dispoziții) diferite.

Ambele motive de nelegalitate sunt nefondate pentru că pornesc de la premise eronate.

Astfel, după cum s-a apărat intimata și rezultă din preambulul ordinului atacat, acesta a fost emis pentru a corecta drepturile salariale calculate eronat anterior.

Dreptul la salariu se naște din lege în momentul în care sunt îndeplinite toate condițiile ipotezei normei juridice (în speță, în special condițiile privind vechimea în funcție).

Executarea acestui drept (încasarea salariului) este însă condiționată de emiterea de către autoritatea competentă a unui act administrativ cu caracter individual, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, care să particularizeze dispozițiile generale ale legii la cazul concret al titularului dreptului.

Spre diferență de lege, care se aplică întotdeauna doar pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile cf. art. 15 alin. (2) din Constituție, actul administrativ cu caracter individual emis pentru executarea în concret a legii se poate aplica retroactiv, respectiv din momentul nașterii dreptului (atunci când în discuție este executarea unui drept). Efectul retroactiv are rolul de a da consistență dreptului din momentul în care s-a născut, fără să se țină cont de timpul fizic necesar administrației pentru executarea în concret a legii.

În prezenta cauză nu se pune problema aplicării retroactive a legilor de salarizare.

Cât privește încălcarea principiului securității juridice și nerevocarea ordinelor anterioare, Înalta Curte respinge susținerile contestatoarei pentru următoarele considerente:

Din cuprinsul documentației ce a stat la baza emiterii Ordinului nr. 355/2014 rezultă cu claritate că ordinul contestat urmărește să îndrepte greșita aplicare a legii de salarizare prin Ordinele anterioare nr. 216/2012 și nr. 284/2012, referitor la procentul majorării pentru trecerea într-o altă treaptă de vechime în funcție. Ordinele anterioare produc în continuare efecte sub toate celelalte aspecte pentru care au fost emise.

Sunt neîntemeiate criticile referitoare la împrejurarea că modificarea efectelor ordinelor anterioare ar fi fost posibilă doar prin revocare sau anulare. Astfel, îndreptarea erorilor de calcul din actele administrative reprezintă o instituție juridică diferită de revocarea sau anularea actelor administrative: motivul îndreptării este eroarea, temeiul revocării este reprezentat de voința juridică diferită a autorității administrative iar temeiul anulării constă în abaterile de la legalitate cuprinse în actul administrativ. În toate cele trei cazuri efectele actului administrativ sunt modificate (sau stinse în caz de revocare sau anulare totale). Judecând în limitele sesizării, Înalta Curte confirmă calea aleasă de intimată, deoarece starea de fapt a justificat emiterea unui nou act administrativ prin care să se stabilească procentul legal de majorare salarială.

Contestatoarea nu poate pretinde un drept la indemnizație în alte limite decât cele stabilite de legea care dă naștere dreptului, iar corectarea greșitei executării a legii poate fi făcută oricând.

De altfel, analizând constituționalitatea art. 6 din Legea nr. 285/2010, Curtea Constituțională a statuat că „avansarea personalului încadrat pe funcții de execuție în gradația corespunzătoare tranșei de vechime în muncă și calculul indemnizațiilor potrivit acestor gradații se face potrivit normelor juridice în vigoare la data unei astfel de avansări, cuantumurile ce ar fi putut fi calculate potrivit legislației aplicabile anterior acestei date neavând regimul juridic al unor drepturi câștigate.”

Cât privește presupusul „paralelism” ori coexistență în realitatea juridică a două ordine de salarizare (ordinul atacat și precedentul), această construcție este artificială, fiind de domeniul evidenței că ultimul ordin îl revocă pe precedentul, după cum, de altfel, s-a procedat cu toate ordinele anterioare de stabilire a venitului brut lunar al contestatoarei.

Ca urmare, în cauză nu se poate pune problema încălcării principiilor enunțate, urmând a se verifica dacă, pe fond, drepturile salariale ale contestatoarei au fost legal stabilite.

Dispozițiile legale relevante au următorul cuprins:

a) Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice:

Art. 1. - (1) Prezenta lege are ca obiect de reglementare stabilirea unui sistem unitar de salarizare pentru personalul din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului.

Art. 7. - (1) Aplicarea prevederilor prezentei legi se realizează etapizat, prin modificarea succesivă, după caz, a salariilor de bază, soldelor funcțiilor de bază/salariilor funcțiilor de bază și a indemnizațiilor lunare de încadrare, prin legi speciale anuale de aplicare.

(2) Valoarea salariilor de bază, soldelor funcțiilor de bază/salariilor funcțiilor de bază și a indemnizațiilor lunare de încadrare utilizată la reîncadrarea pe funcții a personalului în anul 2011 se stabilește prin legea privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice.

b) Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice.

Art. 2. - În anul 2011, pentru personalul nou-încadrat pe funcții, pentru personalul numit/încadrat în aceeași instituție/autoritate publică pe funcții de același fel, precum și pentru personalul promovat în funcții sau în grade/trepte, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcțiile similare din instituția/autoritatea publică în care acesta este încadrat.

În anul 2011 nu se aplică valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuți în anexele la legea-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, denumită în continuare lege-cadru.

(3) Personalul plătit din fonduri publice se reîncadrează, începând cu 1 ianuarie 2011, pe clase de salarizare, pe noile funcții, gradații și grade prevăzute de legea-cadru, în raport cu funcția, vechimea, gradul și treapta avute de persoana reîncadrată la 31 decembrie 2010.

Art. 6. - (1) În anul 2011, avansarea personalului încadrat pe funcții de execuție în gradația corespunzătoare tranșei de vechime în muncă se face prin încadrarea în clasele de salarizare corespunzătoare vechimii în muncă dobândite, prevăzute la art. 11 alin. (3) din legea-cadru, personalul beneficiind de o majorare a salariului de bază avut, corespunzător numărului de clase de salarizare succesive suplimentare multiplicat cu procentul stabilit la art. 10 alin. (5) din legea-cadru, fără acordarea salariului corespunzător coeficientului de ierarhizare aferent noii clase de salarizare.

(3) Prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător și la trecerea într-o alta tranșă de vechime în funcție pentru personalul care ocupă funcții din cadrul familiei ocupaționale "Justiție", respectiv vechime în învățământ pentru personalul didactic de predare universitar și preuniversitar.

c) Legea nr. 283/2011 privind aprobarea O.U.G. nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din O.U.G. nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar.

Art. 2. - În anul 2012, pentru personalul nou-încadrat pe funcții, pentru personalul numit/încadrat în aceeași instituție/autoritate publică pe funcții de același fel, precum și pentru personalul promovat în funcții sau în grade/trepte, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcțiile similare din instituția/autoritatea publică în care acesta este încadrat.

Art. 6. - (1) În anul 2012, avansarea personalului încadrat pe funcții de execuție în gradația corespunzătoare tranșei de vechime în muncă se face prin încadrarea în clasele de salarizare corespunzătoare vechimii în muncă dobândite, prevăzute la art. 11 alin. (3) din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, personalul beneficiind de o majorare a salariului de bază avut, corespunzător numărului de clase de salarizare succesive suplimentare multiplicat cu procentul stabilit la art. 10 alin. (5) din legea sus-menționată, fără acordarea salariului corespunzător coeficientului de ierarhizare aferent noii clase de salarizare.

d) O.U.G. nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal - bugetare.

Art. 1. - În anul 2013 se mențin în plată la nivelul acordat pentru luna decembrie 2012 drepturile prevăzute la art. 1 și art. 3 - 5 din O.U.G. nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariate aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012.

Înalta Curte observă mai întâi că susținerea contestatoarei în sensul că reîncadrarea corectă ar fi trebuit să se facă în clasa 106, este lipsită de suport, câtă vreme atât în ordinul anterior, al cărui beneficiu îl invocă, cât și în ordinul atacat, clasa este aceeași: 103.

Clasa de salarizare a fost stabilită cu respectarea art. 11 alin. (1) lit. g) din Secțiunea a II-a a cap. VIII - Reglementări specifice personalului din sistemul justiției din Legea nr. 284/2010, text care trimite la dispozițiile art. 9 alin. (2), art. 11 lit. h), respectiv la clasa de salarizare prevăzută la Anexa VI, cap. I, corespunzătoare vechimii în funcție, legal menținută prin Ordinul nr. 355 din 12 noiembrie 2014.

Reîncadrarea contestatoarei, potrivit prevederilor art. 6, alin. (1) și (3) din Legea nr. 285/2010, s-a realizat prin raportare la clasele de salarizare corespunzătoare vechimii în muncă dobândite, prevăzute la art. 11 alin. (3) din legea - cadru, fiind aplicate corespunzător aceste dispoziții și pentru vechimea în funcție, astfel că, în raport de încadrarea incidentă în anul 2011 și de avansările survenite ulterior, se constată corecta stabilire a salariului prin includerea în cuantumul său a majorărilor aferente numărului de clase de salarizare succesive suplimentare multiplicat cu procentul stabilit la art. 10 alin. (5) din legea-cadru.

Potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (5) din Legea nr. 284/2010, ”diferența dintre două clase de salarizare succesive este de 2,5% din salariul de bază, solda/salariul de funcție, indemnizația lunară de încadrare, utilizându-se rotunjirea la a doua zecimală a coeficienților de ierarhizare aferenți claselor de salarizare.”

În privința plății efective a drepturilor salariale, se reține că dispozițiile art. 6 alin. (1) și (3) din Legea nr. 285/2010 opresc aplicarea efectivă a valorii de referință și a coeficienților de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare din anexele Legii cadru nr. 284/2010, devenind astfel aplicabile prevederile art. 2 din Legea nr. 285/2010.

În legătură cu acest text de lege este de observat că a făcut obiectul chestiunii de drept ce a fost dezlegată prin Decizia Înaltei Curții de Casație și Justiție nr. 32/2015, noțiunea de funcție similară în raport de care se face plata drepturilor salariale vizând aceste drepturi acordate unei persoane cu același grad profesional și aceeași tranșă de vechime în muncă și în funcție și care a trecut în aceste tranșe de vechime ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 285/2010.

Pentru aceste considerente, constatând că motivele de nelegalitate invocate nu au aptitudinea de a conduce la anularea ordinului atacat, se va respinge contestația de față, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația formulată de contestatoarea A. împotriva Ordinului nr. 355 din 2014 a președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 aprilie 2016.